Metoda economiei - economie "pozitiva", versus economie "normativa", sistematizarea stiintei economice

Metoda economiei

Reiteram faptul ca desprinderea obiectului economiei este numai o latura a studiului, aceasta fiind insa cea mai lesne de distins. Lucrurile devin mai delicate in zona metodei, in sensul in care vom descoperi aici certitudini, dar si incertitudini sau controverse. Vobim, in zona metodei, de sistematizari, de istorie etc. Metodologia propriuzisa cuprinde pe cea "pur economica" alaturi de cea imprumutata de la alte discipline. Aplicarea metodologiilor va afecta rezultatul cercetarilor, rezultat care vine sa se rasfranga asupra adevarului stiintific propriu disciplinei.

Asemeni studiului asupra obiectului, cel asupra metodei economiei se poate identifica celui asupra genezei si esentei economiei. Drept urmare, ceea ce nu poate fi omis aicieste latura istorica a disciplinei economice.

1 Aspectul istoric

Sa observam cateva aspecte istorice esentiale:

(1)   Studiul economiei, ajuns la stadiul de astazi, acopera in timp trei mari perioade:

(a)   de la antichitatea greaca pana in preajma secolului al XVIII-lea, in care ideile economice apar nedesprinse de alte reflectii cu caracter general si filozofic sau vizionar etc.;

(b)   dupa aceasta perioada, studiul se structureaza insfarsit in tratate si carti de economie propriuzise. Tratate de economie se scriu si astazi, numai ca, in raport cu nivelul de astazi al cunostintelor, noile tratate nu mai reprezinta, ca altadata, intregul cunostintelor. Este important de subliniat ca aceasta epoca deschidea nasterea si o larga polemica intre marile curente de gandire economica;

(c)    incepand cu secolul al XX-lea, nivelul de cunoastere si studiu pune in evidenta specialitatile, mai mult sau mai putin in structura aratata in paragraful anterior. De cealalta parte, in privinta evolutiei curentelor de gandire, parerile s-au impartit in sensul ca unii autori vad, cel putin in prezent, incetarea ei, altii dimpotriva, ca viitorul urmeaza sa restructureze componenta acestor curente.

(2)   De evolutia istorica a gandirii economice se leaga si demersul prin teorii (teoretic).

Teoria constituie o unitate a demersului analitic in directia cunoasterii (stapanirii sau controlului prin gandire) fenomenului. Aceasta se intampla mai mult in cazul economiei, decat in cel al altor stiinte - mai ales daca ne referim la disciplinele exacte -, care pastreaza drept unitati de baza ale demersului mai exacte - masuratori directe si unitati de masura, medode de evaluare si de verificare etc. Teoria suplineste - in economie, dar nu numai - un oarecare deficit al evaluarilor exacte - nici nu exista unitati de masura pur economice, asa cum exista unitati de masura naturale si/sau tehnice pentru alte domenii. Teoria enuntata este un avans polemic oferit spre ajustare, contrazicere sau inlocuire cu sau de catre alta teorie sau alte teorii, imaginand astfel progresul stiintei intr-o maniera mai complicata si ne-lineara. Departarea demersului prin teorii de celelalte demersuri ale altor stiinte mai particularizeaza economia drept o disciplina mai mult a experientei, si (mult) mai putin a experimentului.

(3) Teoria se continua, in cercetarea economica moderna, cu modelul economic[1]. Au ramas, in actualul stadiu al studiului, relativ putine terorii ramase la stadiul de enunt, si astfel cu caracter de generalitate. Oricare teorie care se respecta se lasa insotita de un model, in speta asociaza enuntul cu o expresie matematica (functionala) mai simpla sau mai complicata. Modelul regaseste, inca o data, dar chiar intr-un mod mai evident, conditia tragica a teoriei economice individuale: (a) teoria si modelul isi cauta o expresie simpla si inteligibila, penetranta; (b) ceea ce le expune deopotriva unei realitati complexe a mai multor variabile determinante, respectiv unei functii potential mai complicate decat cea expusa. Teoria si modelul par a lua forma si structura care sa le apropie de legitatile din stiintele exacte - numele autorului, enuntul, modelul matematic propriuzis. Diferenta consta in conditia mai complexa a modelului economic - spre deosebire de enunturile din stiintele exacte, modelele economice nu sunt imuabile, ci pot fi preluate diferit de ganditori diferiti. Practic, in astfel de conditii, progresul cercetarii echivaleaza - mai mult pentru economie decat pentru alte stiinte - punerii permanente in discutie a descoperirilor acceptate. Concomitent, economia se imbina cu matematica intr-un mod diferit decat in cazul stiintelor exacte: teoria este prioritara modelului (nu si invers), iar pe un model nu pot dezbate decat adeptii aceleiasi teorii - un fel de a spune ca polemica intre teorii nu poate fi una pe expresiile matematice, ci acestea joaca rolul secundar.

(4)   Ceea  ce avea sa dainuie pana astazi - si astfel sa faca unele curente de gandire[2] sa reziste - este corespondenta cu gandirea politica. De aceea putem vorbi de trei mari curente de gandire ale epocii actuale:

(i)       curentul liberal -- de la vechii clasici la generatiile succesive auto-intitulate neoclasici, la marginalistii secolului al XIX-lea, dar nu mai putin la neoclasicii monetaristi contemporani (vezi "Scoala de la Chicago", cu "clasicul" in viata Milton Friedmann);

(ii)     ramura keynesista si neo-keynesista - gasindu-si fireste suportul in opera marelui ganditor britanic John Maynard Keynes, din anii treizeci si patruzeci, dar si aliatul politic in doctrinele social-democrate, a caror idee fundamentala este nevoia interventiei statului in economie;

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

(iii)           curentele confesionale - concepute atat a reconcilia celelalte ideologii - cu alte cuvinte a impaca "barbaria" capitalismului liberal cu ineficienta economica trecuta cu vederea de curentele politice socialiste --, cat si a da replica curentului si sistemului de gandire marxist (considerat extremist) in sensul inlocuirii conflictului social, producator de revolutii sociale, cu metodologii de descoperire, punere in evidenta,  astfel aducere la suprafata societatii si rezolvare a contradictiilor. Gandirea confesionala pretinde ca societatea poate mai bine progresa prin rezolvarea pastnica a contradictiilor si conflictelor, decat prin revolutii si transofrmari social-economice radicale. Ea este apropriata curentelor de gandire politica crestin-democrata, dar elemente ale ei regasim de la conceperea societatii pe actiuni - cu diversitatea de interese ale actionariatului, manageriatului si personalului --, la Comunitatile si Comunitatea, respectiv Uniunea Europeana de mai tarziu (gandirea corporatista).

(5)   Un merit deosebit al curentelor si scolilor de gandire se reflecta asupra metodei propriuzise. Si prin ceea ce face un curent sa succeaca altuia, ca si prin ceea ce face un curent sa dainuie, dar nu mai putin polemica fireasca si fructuoasa intre curente, metoda de cercetare a economiei a avut si are de castigat. Unele curente au pus bazele unor metode dezvoltate fie in epocile curente, fie mai tarziu, de reprezentantii altor curente, sau de ganditori independenti. Unele curente au fost denumite mai "scientiste", in sensul apropierii de (operarii cu) metodele disciplinelor exacte, decat altele, preocupate mai mult de observarile sociale sau de ideologii. Unele domenii sau zone ale obiectului economiei au fost cu precadere studiate de unele curente si mai putin de altele etc.

Urmand a sistematiza mai jos componentele metodei in econmie, sa desprindem insa doua aspecte succesive. Mai intai, studiul ia aspectul a ceea ce numim, inainte de stiinta, gandirea economica. Mai apoi, pentru aspectele (3), (4) si (4) de mai sus sa desprindem ceea ce se poate califica drept o heterogenitate - atat in consoderatii, cat si in metoda - ceea ce pune in evidenta un caracter contradictoriu al studiului economiei, respectiv al gandirii de specialitate insesi. De o parte, cele desfasurate inainte de secolele al XVIII-lea si al XIX-lea expun un castig evident al studiului. De cealalta, heterogenitatea de viziune si metoda se constituie ca o sfidare a adevarului stiintific al disciplinei. Iar lucrurile nici nu se opresc aici.

2 Economie "pozitiva", versus economie "normativa"

Numim economie pozitiva fundamentul descriptiv, analitic (si sintetic) asupra fenomenologiei economice. Este gandirea care incearca intelegerea fenomenelor specifice si nelimitat aprofundata din punct de vedere stiintific, si neutra, astfel pastrandu-si concluzii ale analizei unanim acceptabile. Numim economie normativa ceea ce prelungeste atitudinea pozitivista din mai multe puncte de vedere care se cer precizate:

(1)    Fundamental, mobilul economiei normative este acela de a distinge, in descriptia fenomenului, alternative, pe care sa le poata, nu numai individualiza, dar si ierarhiza, conform unor obiective social-economice prte-existente (date). Cu alte cuvinte, numai economia normativa (nu si cea pozitiva) distinge "binele" de "rau", pierzandu-si astfel neutralitatea e tip pozitivist.

(2)    Astfel, analiza va fi, pentru economia normativa, prelungita printr-o alta componenta specifica, am numit judecata de valoare.

(3)    In urmatorul rand, se poate observa - revenind la ideea expusa mai sus - la sistematizarea obiectului economiei, ca daca o zona precum eficienta economica ar fi accesibila atat economiei pozitive, cat si celei normative, atunci zona echitatii va apartine exclusiv economiei normative.

(4)    Intruziunea judecatii (judecatilor) de valoare in economia normativa mai reuseste insa un aspect interesant pentru studiul economiei. Se constituie aici un fundament al pluralitatii punctelor de vedere - iar structura scolilor si curentelor de gandire economica a confirmat din plin acest lucru. Pluralitatea de care vorbim apare insa si, partial, nociva adevarului stiintific unic, macar in anume momente ale isotirie si dezvoltarii gandirii de specialitate. Nu mai putin, se deschide aici poarta de intruziune si a ideologiilor in demersul general de gandire economica. Ideologizare revine ca un varf de lance al subminarii stiintei, cel putin ca principiu.

(5)    Raportul contradictoriu intre economia pozitiva si cea normativa avantajeaza, dintr-un alt punct de vedere, economia normativa. Cea din urma parea mai intai sa se fi indepartat de realitatea directa prin aspectul ei polemic si supus ideologiilor, dar in cele din urma se pozitioneaza mai aproape de practica decat economia pozitiva, prin observarea si judecarea directa a fenomenului - viu si nu numai viabil economic. Astfel, economia pozitiva ramane in sfera teoriei, in vreme ce economia normativa revine practicii, ea nefiind esential nici mai putin "scientista".

(6)    In fine, in sprijinul acestei ultime idei se situeaza si o limita a judecatii de valoare normative. Gandirea economica devine normativa in raport cu un obiectiv deja enuntat (exogen), si nu in sensul in care oportunitatea acestuia ar fi, automat la randul ei, pusa in discutie.

3 Sistematizarea metodei propriuzise

(1)     Analiza constituie baza studiului economiei si notiunea ei inseamna complexitatea cu care este coperita cea mai covarsitoare parte a demersurilor de specialitate. Important este insa de precizat ca folosirea exclusiva a analizei faced sa rezulte economia in excelenta pozitiva. De cealalta parte, economia normativa va rezulta din aplicarea analizei, plus judecatilor de valoare. Am insistat insa mai sus asupra aspectelor specifice intruziunii acestora din urma. Mai schematic, intruziunea judecatilor de valoare se face vizibila in Diagrama 2.

Diagrama 2

Specificul economiei-stiinta

Economia pozitiva, versus normativa

(2)     Deductia, versus inductia inseamna mai intai analiza si judecati de valoare, odata cu care se implica aici practic laturile pozitiva si normativa ale studiului. Diagrama 3, la randul ei, clarifica diferenta specifica intre aceste demersuri complementare.

Diagrama 3

Deductia, versus inductia, in studiul economiei

(a) Deductia (b) inductia

			Colectare, prezentare si analiza a datelor

			Concluzii asupra corelatiei

(3)     Modelul si modelarea economica reprezinta o anume unitate de demers stiintific apartinand tot analizei si judecatilor de valoare, adica deopotriva economiei normative. Acest demers a luat amploare pe baze sceintiste deja create in partea a doua a secolului al XIX-lea, in anii treizeci si apoi dupa ultimul razboi mondial. Apartenenta modelarii la ultima perioada si la actualitate este una dintre consecintele unei mutatii de profunzime in analiza economica si se poate identifica unei noi mentalitati.

Modelul apropie economia, in maniera structurala, de stiintele exacte, de formulele si judecatile de valoare specifice acestora. De o mentalitate "scientista" avansata, inclinand sa valorifice "exactitatea" consideratiilor si rezultatelor. Un astfel de avans teoretic si mental, pe cat de evident si puternic, era de asteptat sa intalneasca, in filozofia domeniului, replici la fel de riguroase, rezultand de aici controverse specifice - in fapt, avansul istoric al studiului economiei este caracterizat de controverse intr-o adevarata continuitate. Promotorii si sustinatorii modelelor sustin ca crearea si folosirea lor, chiar daca urmaresc o idee data, ajuta si la surprinderea altor raporturi si corelatii, deci a altor idei.

La randul lor, adversarii modelelor sustin, cel putin:

ca implicarea metodelor specifice stiintelor exacte nu intalneste, in economie (obiectul economiei), un context similar acestor stiinte, care sa asigure o exactitae similara concluziilor;

ca la baza sau in spatele oricarui model se afla, ca dintotdeauna, tot o teorie, ca atare modelul este o creatie a ideii si ca aceeasi idee este (singura) capabila de a-si crea si avansa propriul model, in contradictie cu alte teorii si alte modele.

Oricum, insa, odata cu istoria modelelor se clarifica, reface sau amplifica dilema metodologica specifica studiului economiei de la inceputurile acestuia: ceea ce creaza si respectiv alimenteaza scientismul, in economie, este - dupa cum bine se observa - nu atat cristalizarea sau promovarea unei esente metodologice distincte, cat tocmai imprumutul din instrumentarul altor stiinte. Or, acesta se intoarce, mai curand sau mai tarziu, impotriva stiintei care, astfel, isi spoliaza identitatea, in ciuda obiectului ei bine identificat.

In fine, sa mentionam aici ca este nevoie de evitat o anume confuzie, in privinta modelarii proceselor economice, anume intre modelul economic - atasat unei teorii si, prin intermediul acesteia, unei scoli de gandire economica - si modelarea specific econometrica - o maniera de cercetare la indemana oricarui cunoscator al rigorilor econometriei, ca disciplina aparte, la indemana studiului de tip empiric, simplu cautator de corelatii intre fenomene si aspecte la momentul dat si in specificitatea cadrului ales.

(4)     Metoda grafica incearca sa se apropie de acelasi criteriu al exactitatii sau rationalitatii analizei, aidoma metodelor matematice, operative in cazul modelarii.

4 Sistematizarea stiintei economice

Economia este, insfarsit, o stiinta recunoscuta. Dispune, ca atare, de un obiect de studiu si de o metoda de cercetare, ambele deopotriva complexe. Dispune de un demers teoretic care ii asigura calea spre adevarul stiintific propriu.

Sistematizarea stiintei economice pune doua probleme si survine aici si cu doua rezolvari corespunzatoare de-a lungul demersului istoric propriu si aparte al domeniului de studiu:

De o parte, intarirea stiintifica, prin obiect si metoda, a determinat si accentuarea demersului economic general, pana la departajarea intra-domeniu, specializata, si definirea aceleiasi economii generale in noul context.

De cealalta parte, apare controversa asupra nominalizarii economiei drept stiinta, atat in sensul restrans, al economiei generale, cat si in sensul larg, a ceea ce acopera economia generala impreuna cu stiintele economice specializate.

In partea rezolvarilor, a fost preluata mai intai denumirea de "economie politica", de la propunerea avansata in 1815 de Antoine de Monchrestien. Economia politica se face astfel parte a unei stiinte economice, definite numai prin totalitatea domeniilor generale, specializate si de granita.

O astfel de structurare devine insa criticabila in masura in care termenul de economie politica convine unei viziuni mai degraba nescientiste si astfel impotriva unui curs progresist, manifestat istoric; de cealalta parte, aceeasi economie politica se face abuziv parte a unui intreg caracterizat drept "stiinta". Adversarii acestei clasificari - usor identificati in ramurile, scolile si curentele cu iz scientist, inca de la finele secolului al XIX-lea - prefera sa se fi renuntat demult la "perimatul" termen de economie politica, direct in favoarea temenului de stiinta economica sau, mai simplu, economie. Ceea ce totusi urmeaza sa isi asume o aparenta confuzie a situarii stiintei economice atat pentru sensul larg, cat si pentru sensul restrans al termenului.