Lansarea monedei euro

Lansarea monedei euro

1. Calendarul evenimentelor premergatoare lansarii monedei euro

La 1 ianuarie 1999, unsprezece state membre ale Uniunii Europene au inlocuit moneda nationala proprie prin introducerea monedei unice, respectiv euro. Incepand cu decembrie 2001, euro a devenit oficial moneda unica in 12 state membre ale Uniunii Europene.

Bancnotele si moneda divizionara nationala ale celor 12 state au circulat, in paralel, pana la 1 ianuarie 2002, data cand acestea au fost schimbate la paritatea prestabilita, in bancnote euro si moneda divizionara aferenta.

1-3 mai 1998. Decizia Consiliului Europei cu privire la participarea statelor membre, in baza recomandarilor Consiliului de Ministri, avea la origine rapoartele si evaluarile Comisiei Europene si ale Institutului Monetar European.

Recomandarile urmau a fi aplicate in baza performantelor si evaluarilor realizate de fiecare tara, in conformitate cu criteriile adoptate la Maastricht. Cursurile de schimb ale statelor participante urmau a fi anuntate ulterior. Doar 11 state au fost selectionate pentru prima runda a aplicarii noului sistem al monedei unice.

30 iunie 1998. A fost inaugurata Banca Centrala Europeana, ca succesoare a Institutului Monetar European.

31 decembrie 1998, ora 11:30 a.m. CET (Conversion Weekend). Ratele de schimb in baza carora s-a efectuat conversia din monedele internationale in euro sunt irevocabil „fixe” (avand ca baza cursurile de schimb bilaterale, deja stabilite in luna mai 1998). Conversia se va face cu listarea paritatii pana la 6 zecimale.[1]

1 ianuarie 1999. Euro devine moneda oficiala in 11 state participante la sistemul monetar unic al Uniunii Europene. Aceasta data consacra punerea bazei politice monetare comunitare cu privire la definirea si emisiunea monedei euro. Operatiile de schimb valutar incep sa fie efectuate in euro. Noua datorie publica este exprimata in euro, iar cea anterioara va fi transformata, de asemenea, in euro. Actiunile si obligatiunile vor fi cotate in euro pentru tot sistemul bursier al statelor din Uniunea Europeana. Monedele nationale vor fi denominalizate functie de euro si vor continua sa fie utilizate ca reper al increderii operatorilor in noua piata numai pana in anul 2002.

1 ianuarie 2001. Grecia consimte sa devina cel de al doisprezecelea stat membru al grupului comunitar. Paritatea fixa intre drahma si euro este stabilita pe baza raportului de schimb monetar din data de 19 iunie 2000.

1 ianuarie 2002. Reprezinta data la care este consemnata punerea in circulatie, efectiv, a monedei euro, sub forma bancnotelor si a monedelor divizionare.

„E-day” este aceeasi pentru toate statele aderente la utilizarea monedei unice. Este marcata data retragerii complete de pe piata a monedelor nationale si inlocuirea acestora in decurs de sase luni de la lansare.

28 februarie 2002. Este consemnata data pana la care detinatorii bancnotelor si monedei divizionare nationale pot circula in paralel cu moneda unica euro.

2. Crearea premiselor pentru introducerea monedei euro

17 iunie 1997. Referitor la modalitatea de conversiune intre diferite monede nationale ale zonei euro, Comisia Europeana anunta luarea in consideratie a Articolului 4(4) al „Council Regulation (EC) No. 1103/97” emis la aceeasi data, cu privire la caracterul oficial, numai al metodei de conversiune adoptata. Este agreata si folosirea altei metode numai daca rezultatele sunt identice la 3 zecimale: „Sumele de bani ce vor fi convertite dintr-o moneda nationala in alta trebuie ca initial sa fie convertite in euro, suma ce poate fi rotunjita la nu mai putin de 3 zecimale si apoi va putea fi reconvertita in orice alta moneda nationala. Nici o alta metoda nu esta agreata, cu exceptia celor care dau acelasi rezultat.”[2]

2 mai 1998. Uniunea Europeana a aprobat ca 11 state (membre) sa lanseze moneda unica in ianuarie 1999. Reprezentantii celor 15 state din Parlamentul European au agreat ca Germania, Franta, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Austria, Portugalia, Finlanda, Irlanda si Luxemburg au adoptat noul sistem monetar, avand la baza moneda unica, denumita euro, cu incepere de la 1 ianuarie 1999. Marea Britanie, Suedia si Danemarca nu au dorit sa participe la acest nou sistem monetar. Grecia nu a indeplinit la data respectiva criteriile stabilite la Maastricht. Totusi Grecia s-a alaturat grupului euro, calificandu-se ca al 12-lea stat, incepand cu 1 ianuarie 2001.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca –premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

3 mai 1998. Cele 11 state participante la definirea procesului de aderare la zona euro au convenit, irevocabil, fixarea unor rate ale cursului de schimb la nivelul cotatiei din data de 3 mai 1998. Nu a insemnat determinarea unor paritati care sa afecteze cursul viitoarei monede euro, atat timp cat valoarea valoarea acesteia din urma va fi constituita pe pe baza cotatiei „ecu” la data de 31 decembrie 1998. Valoarea „ecu” cuprindea si valute ale statelor neparticipante la sistemul euro, astfel ca determinarea finala a raportului de conversie nu a putut fi finalizata pana la finele anului 1998.

1 decembrie 1998. Sistemul cotarii directe a fost instituit la data de 1 ianuarie 1999, respectiv, in loc de sistemul cotarii pretului (cati euro trebuie platiti in schimbul unei unitati valutare straine) a fost adoptat cel al determinarii volumului, respectiv cu cate unitati monetare (valutare) poti cumpara un euro. Aceasta noua metoda aduce Europa la nivelul practicii din alte state in materie de cotare a cursului de schimb valutar, in special la acelasi nivel cu cel utilizat in S.U.A.

31 decembrie 1998. Paritasile fixe au fost adoptate de Uniunea Europeana si de Comisia Europeana, fiind publicate in „Official Journal” al Uniunii Europene. 

19 iunie 2000. Grecia este admisa in „zona euro”. Rata de conversie, irevocabila intre drahma greceasca si euro, este stabilita la raportul: GDR 340.750 per 1 EUR.

28 septembrie 2000. Danemarca voteaza nesemnificativ pozitiv in cadrul referendumului, cu privire la adoptarea monedei unice euro.

3. Euro – moneda Uniunii Europene

Emisiunea si lansarea in circulatie a monedei euro este expresia dorintei popoarelor europene de a adanci cooperarea pe plan economic, monetar si financiar, de a apropia oamenii si de a beneficia de avantajele pietei europene unice.

Introducerea monedei unice asigura un nou cadru de functionare pietelor monetare europene, contribuie la integrarea pietelor de capital si la armonizarea politicilor financiare.

Euro, in calitate de moneda a tarilor participante la Uniunea Economica si Monetara Europeana, indeplineste urmatoarele functii:

functia de etalon al cursurilor valutare, prin care se asigura masurarea valorii bunurilor si serviciilor din relatiile economice internationale;

functia de mijloc de plata in relatiile comerciale dintre tarile Uniunii Europene, precum si in schimburile internationale cu alte tari;

functia de mijloc de rezerva;

functia de instrument de facilitare a contractarii si rambursarii imprumuturilor pe piata capitalurilor.[3]

In conformitate cu prevederile articolului 109 din tratatul asupra Uniunii Europene, Consiliul Institutului Monetar European a decis in anul 1992 constituirea unui grup de lucru in vederea pregatirii, tiparirii si emiterii monedelor si bancnotelor in moneda unica.

La inceputul lui 1995, grupul consultativ format din istorici de arta, experti in conceptia grafica si specialisti in marketing reprezentand statele Uniunii Europene a dezbatut si formulat temele pentru machete, si anume: o tema specifica ilustrand „Epocile si stilurile in Europa” care sa evoce mostenirea culturala a Europei; o tema libera constand intr-undesen modern sau abstract.

Bancnotele euro se emit in valoare de 5, 10, 20, 50, 100, 200 si 500, de culori diferite si marimi crescatoare in functie de valoarea lor. Machetele bancnotelor au fost executate de graficianul austriac Robert Kalina si prezentate la reuniunea tarilor europene de la Dublin. Moneda metalica cuprinde piesele de 1, 2 euro si 1, 2, 5, 10, 20, 50 centi. Fiecare moneda euro are o fata comuna si o fata nationala.

Bancnotele de 5, 10, 20, 50, 100 si 500 de euro au o grafica ce inspira din tema „Epoci si stiluri din Europa” in care sunt reflectate ferestrele, portile, podurile si stilurile arhitecturale ce caracterizeaza evolutia culturii europene: clasicismul, romantismul, renasterea, arhitectura baroca, arhitectura rococo, arhitectura care utilizeaza fierul si sticla.

Ferestrele si portile care sunt reprezentate pe prima fata a bancnotelor euro reprezinta spiritul de deschidere si cooperare care domneste in interiorul Uniunii Europene. Stelele reprezinta dinamismul si armonia Europei contemporane. Podurile reflectate pe cealalta fata  a bancnotelor euro simbolizeaza legaturile care unesc popoarele Europei intre ele si Europa de restul lumii. Bancnotele euro mai reflecta numele monedei, drapelul Uniunii Europene, initialele Bancii Centrale Europene (BCE, ECB, EZB, EKT, EKP) si semnatura presedintelui bancii.

Fiecare bancnota are o culoare dominanta specifica pentru a le distinge cu usurinta si a asigura o buna circulatie a lor. Bancnotele de 5 euro sunt colorate in gri, 10 euro in rosu, 20 euro in albastru, 50 euro in portocaliu, 100 de euro in verde, 200 euro in galben si 500 de euro in purpuriu. Bancnotele au dimensiuni crescatoare in functie de valoarea lor nominala.

Tabel nr.4: Trasaturile bancnotelor euro

Sursa: Voinea, Gheorghe, Mecanisme si tehnici valutare si financiare international. Editura Sedcom Libris,   Iasi, 2004, p.45.

Euro are drept simbol €, inspirandu-se de la epsilon, din limba greaca si de la prima litera a Europei, fiind taiat de doua mlinii paralele pentru a reflecta stabilitatea monedei.

In prezent statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania. Aceste tari sunt referite frecvent ca 'Zona euro' sau 'Euroland'.

Andora, Monaco, San Marino si Vatican folosesc de asemenea euro, desi nu sunt in mod oficial membri euro, nici macar mebri ai UE. (Au folosit inainte monede care au fost inlocuite prin euro.)

Din acestea, Monaco, San Marino si Vatican si-au creat propriile monede, cu propriile simboluri nationale pe spate. Andora foloseste monede franceze si spaniole, de vreme ce au folosit francul francez si peseta spaniola ca si monedele sale. Aceste tari folosesc euro prin intermediul unor intelegeri realizate cu statele membre UE (Italia in cazul principatului San Marino si orasului Vatican, Franta in cazul principatului Monaco), aprobate de catre Consiliul Uniunii Europene. Muntenegru si Kosovo, care au folosit marca germana ca si moneda a lor, au adoptat de asemenea euro, desi, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat in nici o intelegere legala in mod explicit cu UE care sa le permita acest lucru. Tarile care au avut moneda nationala fixa in raport cu marca germana, ex. Bulgaria si Estonia, s-au raportat si ele la euro. Din 2 februarie 2002, litas-ul lituanian (LTL) a intrat in ERM II, rata de schimb fiindu-i fixata in raport cu euro in locul dolarului american.