Gandirea economica conventionala din tarile occidentale ("mainstream economics") - sinteza neoclasica

GANDIREA ECONOMICA CONVENTIONALA DIN TARILE OCCIDENTALE ("MAINSTREAM ECONOMICS") - SINTEZA NEOCLASICA

Prezentarea keynesismului si implicit a dirijismului, ca o revolutie in gandirea economica, a impus anumite reserve in mediul occidental, dominat de economia liberala neoclasica.

Absolutizarea deosebirilor dintre keynesism si neoclasicism risca sa provoace o ruptura iremediabila in gandirea economica, in conditiile in care majoritatea teoreticienilor si profesorilor din economie continuau sa aiba o formatie neoclasica, in timp ce majoritatea oamenilor politici au aderat la keynesism si dirijism.

Urmarind sa evite aceasta scindare si sa refaca unitatea de principiu a majoritatii specialistilor, o serie de economisti, cu predilectie nordamericani, deschisi dialogului, au descoperit unele de puncte de contact intre cele doua curente de gandire principale.

Un rol esential in acest demers metodologic si teoretic, l-a avut economistul nordamerican P.A.Samuelson, laureat al premiului Nobel in 1970, iar rezultatul este cunoscut sub denumirea de "sinteza neoclasica". Ideea de baza a "sintezei neoclasice" o constituie concluzia ca, intrucat functionarea reala a economiei contemporane presupune atat actiuni individuale la scara microeconomica, cat si masuri la scara macroeconomica, aceasta necesita in egala masura microanaliza neoclasica, precum si macroanaliza keynesista. Autorii "sintezei neoclasice" concluzioneaza ca cele doua curente de gandire, neoclasicismul si keynesismul, nu sunt opuse, ci complementare: fiecare abordeaza si rezolva probleme ce tin de un anumit domeniu sau sector, ambele fiind insa necesare functionarii economiei mixte in ansamblu.

In virtutea acestor argumente, majoritatea economistilor occidentali au adoptat "sinteza neoclasica", ca reprezentand principalul curent de gandire economica din tarile occidentale ("mainstream economics").

Exceptie de la aceasta regula, o constituie ganditorii ultraliberali (monetaristii, in frunte cu Milton Friedman), o parte din ganditorii eterodocsi (institutionalistii nordamericani, printre care si J. Galbraith), dar si postkeynesistii, care nu asimileaza gandirea neoclasica.

PAUL SAMUELSON (n. 1915)

Lucrari principale: "O sinteza a principiului acceleratorului si al multiplicatorului"(1939), "Fundamentele analizei economice" (1947), "Economics: O analiza introductive"(1948), "Teoria economica si matematica"(1952), "Programarea lineara si analiza matematica"(1958), "Aspecte analitice ale politicii antiinfla-tioniste" (1960) etc.

Kenneth Arrow il caracterizeaza pe P. Samuelson ca fiind "unul dintre cei mai mari economisti teoreticieni ai tuturor timpurilor".

Printre primele sale contributii marcante in gandirea economica, trebuiesc remarcate elementele de innoire pe care le introduce in teoria consumatorului, prin teoria expunerii preferintelor, sistematizarea combinarii multiplicatorului si a acceleratorului, pentru a oferi un nou instrument de analiza fluctuatiilor pe termen scurt. De asemenea, realizeaza analiza avantajului pe care-l reprezinta comertul liber intre doua state si clarifica conditiile in care comertul international asigura egalizarea pretului factorilor de productie intre tari.

P.Samuelson introduce formalizarea matematica in teoria economica si recurgand la o metodologie unificata, releva eficacitatea acesteia in analiza unor domenii diferite, cum ar fi microeconomia (productia, comportamentul consumatorului), macroeconomia, comertul international, finantele publice, etc.

Publicarea in 1948 a lucrarii sale "Economics" ii ofera ocazia de a combina elemente ale teoriei clasice, marginaliste si keynesiste, de microeconomie si de macroeconomie, realizand o analiza a factorilor determinanti ai venitului national, ai teoriei productiei si preturilor, precum si ai repartitiei.

Lucrarile teoretice ale lui P.Samuelson continua in domenii noi, cum ar fi: teoria bunastarii, echilibrului general, binelui colectiv, cresterii echilibrate, interpretarii curbei lui Phillips, analizei capitalului (participand la controversele provocate cu Scoala de la Cambridge). Opera sa a reprezentat o urmarire a principalelor mari probleme economice ale timpului nostru, si chiar daca nu a dat numele sau unei scoli, el a fost principalul reprezentant al "sintezei neoclasice", acest larg curent al anilor '50 si '60, urmat de marea majoritate a economistilor din perioada respective. P.Samuelson personifica o dubla oscilatie, intre vechea economie politica teoretica si noua stiinta economica formalizata, intre suprematia britanica din primele doua decenii ale secolului XX si noua suprematie americana din gandirea economica.