Firma moderna contemporana

Firma moderna contemporana

In limbaj de specialitate, aceasta mai este numita societate pe actiuni sau corporatie. Odata cu ea, suntem deja departe de modelul concurentei perfecte, spre exemplu, model care ar putea cuprinde ceea ce intelegem astazi exclusiv prin firme mici si mijlocii. Or, societatea economica actuala nu mai este compatibila cu acest model paretian, cel putin atat cat nu mai poate fi una a firmelor mici si mijlocii - ceea ce nu inseamnma negarea principiilor si adevarurilor despre concurenta si economia concurentiala. Un alt aspect este insa si acela ca, totusi, firmele mici si mijlocii subzista si astazi, si chiar o fac pe alocuri cu destul succes in afaceri, iar unele ramuri se preteaza destul de bine la ele. Tot atat de adevarat este, insa, ca exista ramuri care, dimpotriva, nu pot ramane concurentiale, cum tot atat de adevarat este ca in economia de azi, ca in si cea de ieri, gradele concurentiale sunt destul de diferite de la ramura la ramura si astfel amestecate pe total economie. 

Ne intoarcem insa la corporatie, ca un concept ceva mai nou si mai elevat, in vreme ce, totusi, acest tip de companie nu se abate esential de la comportamentul firmei, ca agent economic deja descris in Lectia V. Ceea ce revizuieste conceptual corporatia este, in primul rand, notiunea de proprietate privata asupra capitalului.

Ne amintim aici de modul in care sistemul economic totalitar, pe baze marxiste, modifica fundamental, chiar filozofic, proprietatea asupra "mijloacelor de productie", generalizand proprietatea publica. Actiunea sistemului alternativ la cel de piata reafirma declarativ importanta categoriei de proprietate, dar, in modul ei de operare, termina prin a goli de continut mai intai proprietatea privata (dispretul comunismului pentru aceasa era unul absolut vadit), dar apoi si pe cea publica (un adevarat mit ideologic al comunismului), pentru ca astfel sa declaseze proprietatea in modul cel mai conceptual cu putinta.

Corporatia revine, la randul ei, asupra conceptului si filozofiei proprietatii si, inca, o face tot intr-o maniera oarecum ideologica, dar cu alte mijloace si cu alte rezultate - oricum, fara apelul la sisteme economice alternative. Vom intelege intregul mecanism corporatist daca reconsideram, odata cu proprietatea, si termenii ei cheie: managementul, decizia, investitia de capital si capitalul insusi, si chiar rolul statului in economie si vizavi de proprietate. Intelegerea resorturilor corporatiei fundamenteaza si cunostintele despre piata de capital[1]. Tot atat, corporatismul este si el un alt "ism" ideologic, dar din categoria curentelor de gandire confesional-crestina[2], respectiv situate intre liberalismul clasicilor si totalitarismul de origine marxista.

Oricare firma isi constituie mai intai propriul capital, asa cum, intr-un mod sau in altul (mai mult sau mai putin formal), a facut-o dintotdeauna. Corporatia are modul specific de constituire a capitalului propriu, care nu mai este astazi specific ei, ci este unul pe care ea l-a generalizat: este vorba de emisiunea de actiuni, ca unitati de valoare a capitalului subscris. Oricare firma - corporatie sau nu, in calitate de persoana juridica, mai precis de societate comerciala - procedeaza astazi la fel, intr-un mod indicat direct de lege.

Numai ca societatea comerciala, alta decat corporatia, se limiteaza la a emite actiuni pentru a le distribui intre proprietarii sai, dupa nivelul capitalului subscris -- rezultand astfel o valoare a actiunii; de la care va rezulta un dividend specific platit actionarului ca parte a profitului; va rezulta marimea numita castig pe actiune; valoarea actiunii se va modifica apoi, pe masura modificarii procesuale a capitalului firmei. Firma non-corporatista poate face si ceva mai mult: sa vanda sau sa permita vanzarea actiunilor aflate initial in posesia unuia dintre proprietari - vezi actionari. Important este aici faptul ca, asemeni firmei si productiei sale, si actiunile ei  -- parte a valorii capitalului propriu firmei - isi recastiga propria piata si prin aceasta pozitia in planul macroeconomic.

In speta, subscrierea capitalului firmei sub forma actiunilor nu ii modifica acesteia conditia fata de imaginea firmelor de totdeauna. Ea clarifica statutul proprietarului, respectiv proprietarilor, si, tot atat de important, lasa loc oricarei companii sa devina, la randul ei, o corporatie - ceea ce poate sa sune similar cu a lasa loc extinderii companiei (firmei). Cadrul legal al actiunilor ofera firmelor libertatea de a se extinde si, odata extise, de a-si adapta forma, statutul si dinamica, dar libertatea accederii actiunilor la piata de capital - si, de ce nu, a formarii astfel a insesi pietei de capital - ramane conditionata de statutul propriu fiecarei firme in parte. Bunaoara, exista firme care interzic sau, pur si simplu, nu prevad posibilitatea ca actiunile sa fie instrainate - in acest sens, sa fie nevoie de recompunerea statutului lor pentru o astfel de operatiune.

Or, ce face sau ce aduce nou aici corporatia ? Primul fapt, in seria ei de reactii, este vanzarea - in limbaj corporatist emisiunea, sau emiterea - de actiuni de principiu nelimitata. Aceasta nu inseamna, desigur, ca stocul de actiuni al oricarei corporatii nu este limitat in oricare moment - inseamna ca respectiva societate comerciala isi doreste nelimitat dreptul la noi emisiuni, ceea ce echivleaza, de facto, cu dreptul de a-si extinde capitalul dupa propriile neceisitati efectiv-prezente sau viitoare. Pe partea efectelor, emiterea nelimitata a actiunilor - extinderea la fel de nelimitata a capitalului social - da dreptul oricui sa devina cumparator al acestora, respectiv detinator de actiuni (actionar) sau co-proprietar al unei mari companii. In aceste conditii, oricat ar fi aici reconfirmata si reintarita proprietatea privata asupra capitalului - asa cum este ea asezata pentru toate firmele si nu mai putin pentru corporatii - tot gandirea corporatista deschide calea nasterii si afirmarii ideii unei proprietati semi-publice: este vorba de dreptul oricarui agent economic (individ, companie etc.) la statutul de proprietar de capital.

Al doilea fapt adus de corporatie revine printre efectele celui dintai - corporatia pune realmente in evidenta deosebirea calitativa si buninteles statutara dintre proprietar si actionar. Corporatia creeaza si isi reclama, prin definitie, o adevarata masa de actionari deloc omogena, ceea ce determina, inaintea gandirii corporatiste, insusi statutul companiei sa ii deosebeasca pe acestia dupa mai multe criterii.

Ideea este ca corporatia isi intareste propriul capital - atat din punct de vedere material si cantitativ, cat si statutar, prin sistemul emisiunii de actiuni - dar slabeste in masura similara statutul de proprietari individuali al actionarilor. Diferentele statutare, urmare aplicarii criteriilor de diferentiere, divizeaza profund sau cel putin par sa observe si sa sustina divizarea masei actionarilor -- de parca gandirea corporatista ar dori sa faca mai evident ceea ce ii dezbina pe actionari, decat ceea ce ar indica "interesul comun al capitalistilor". 

In realitate, revenim, daca nu resimtim aici esenta gandirii corporatiste -- si mai revenim, prin comparatie, si la filozofia marxista. Marxismul vedea, la vremea sa, caderea capitalismului, motivata de contradictiile interne acestuia, esential ascunse, cadere ce urma sa fie una violenta, prin lupta de clasa, respectiv intre clase. Vizavi, corporatismul, o gandire de esenta crestina, recunoaste contradictiile existente si importanta lor, le contureaza, chiar le stimuleaza pe alocuri, ajutandu-le sa iasa la suprafata, totul cu filozofia ca, astfel, partile isi vor cauta si regasi interesul comun oricarei actiuni intreprinse, la randul ei in comun -- dimpotriva, gandeste corporatismul, daca acest interes sau limbaj comun nu este gasit de aceste parti, atunci activitatea nu va avea loc iar abtinerea de la ea se face mai motivata decat ar fi fost initierea ei. Pentru ca initierea oricarei activitati tine, gandesc tot corporatistii, de un interes sau resort de conceput a fi mai profund decat sunt interesele individuale despartitoare.

Cu alte cuvinte, ideologia corporatista gaseste sa se limiteze la descoperirea diferentierilor si impingerea lor la suprafata pentru a intretine avansul, progresul si armonia unei societati cvasi-atomizate: a individualitatilor, diferentierilor si chiar disproportiilor individuale. In decursul activitatii curente, de cealalta parte, acelasi corporatism isi asuma cu luciditate aparenta crizei continui.

Urmatorul aspect specific corporatiei clarifica individual si astfel in profunzime si definitiv statutul actionarului. Unii autori opineaza ca, in zona societatii pe actiuni "conceptul de proprietate se subsumeaza celui de investitie". Actionarul de astazi - mai corect decat a-l revedea in persoana de oarecare legenda a proprietarului-patron si poate si manager direct al activitatii firmei sale - revizuieste schita definitorie a proprietatii si indica mai degraba spre statutul de investitor in societatea comerciala si de creditor al acesteia. Aici este reconfirmata mai larga corelare intre investitii si creditare, in economia moderna, dar este de observat si ca acest nou dublu statut al actionarului are mai mult de a face cu situarea sa macroeconomica decat cu statutul in cadrul corporatiei. De cealalta parte, compania corporatista devine un debitor al actionarului in ce priveste dividendul (de) platit si contravaloarea actiunilor detinute si, in cazul lichidarii sau falimentului, il despagubeste pe acesta intr-o anume ordine a prioritatilor.  Corporatia face astfel diferenta dintre firma si proprietarii sai de drept mai bine decat celelalte tipuri de firme.

Nu in cele din urma[3], revine in raspunderea tipului de firma corporatista si un rezultat al valorificarii si dinamizarii capitalului sub forma actiunilor, ca hartii de valoare. Vorbim aici de multiplicarea titlurilor de valoare, nu inca in pozitia de componente ale pietei de capital, cat in pozitia de instrumente de rezerva, in cazul de fata multiplicate. Investitia in actiunile marilor corporatii are implicatii asupra rezervelor si surselor de profit pe care mizeaza toti agentii economici, fie ei actionari individuali sau firme -- mai mici sau mai mari - investitoare si actionare. Se poarta astazi, in locul rezervelor de metale si alte materiale pretioase, conturilor bancare, purtatoare de dobanzi, sau chiar laolalta cu acestea, portofoliile de valori, adevarate optiuni multiple de joc pe piata, animate de diversitatea ofertei si dinamicii pe piata a capitalului subscris in actiuni.

Despre resorturile pietei de capital, insa, in Lectia XIV.