Alte politici economice. Programarea (planificarea) macroeconomica

Alte politici economice. Programarea (planificarea) macroeconomica

Dincolo de obiectivele specifice, pe termen scurt, ale politicii bugetare sau monetare se situeaza obiectivul general pe termen lung - acela al cresterii si dezvoltarii economice in conditii de stabilitate (mentinerea intre limite rezonabile a deficitului bugetar, asigurarea stabilit atii preturilor, a puterii de cumparare a monedei, realizarea echilibrului piet ei muncii, infaptuirea echilibrului extern, toate acestea pe fondul conservarii si chiar imbunatatirii echilibrului ecologic).

Implicarea politicilor bugetare si monetare in infaptuirea obiectivului general pe termen lung al politicii economice se realizeaza de cele mai multe ori in mod indirect, prin intermediul unor politici structurale, sectoriale sau regionale, carora le asigura suport financiar sau elemente incitative, stimulative.

Politicile agricole, adoptate atat individual, in numeroase state mai mult sau mai putin dezvoltate, cat si regional (vezi politica agricol a a Uniunii Europene), vizeaza , asa cum se declara la o reuniune din 1973 a ministrilor agriculturii din tarile OCDE, asigurarea unui nivel de viata echitabil agricultorilor, orientarea productiei astfel incat sa se garanteze securitatea si continuitatea aprovizionarii cu alimente, la un pret rezonabil pentru consumatori, urma rindu-se in acelasi timp stabilizarea pietelor, atat nationale cat si internationale

Politicile energetice au ca obiectiv asigurarea aprovizionarii cu energie in formele s i in cantitatile dorite, provenind de la surse sigure si la un cost rezonabil, cel mai scazut pentru consumator

Politicile de aprovizionare cu materii prime industriale, promovate sub forma unor masuri cum ar fi constituirea de stocuri strategice, programe de economisire si reciclare a materiilor prime, programe de cercetare si punere in valoare a noi surse de aprovizionare, vizeaza si ele securitatea in aprovizionare, un cost rezonabil, luand in considerare elemente legate de echilibrul balantei de plati, de probleme sociale sau regionale cat si de conservare a mediului inconjurator.

Politicile industriale pot avea ca obiectiv fie asigurarea unui cadru favorabil activitatii intreprinderilor, fie sprijinirea anumitor sectoare, aflate in dificultate (dar cu importanta pentru economia nat ionala) sau reprezentand activitati de viitor, conforme cu tendin tele manifestate in evolutia specializarilor din cadrul economiei mondiale. Astfel, in ceea ce priveste ameliorarea climatului economic general al activitatii industriale, masurile concrete promovate in cursul anilor '80 in statele dezvoltate au vizat indeosebi incurajarea investitiilor (in special a celor de rationalizare si modernizare), a cercetarii - dezvoltarii, a inovatiei si raspandirii noilor tehnologii.

In fundamentarea politicilor sectoriale abordarea difera in funct ie de gradul de industrializare al fiecarei tari: astfel, daca se promoveaza o politica de industrializare, se pune problema alegerii subramurilor prioritare - industriile usoare sau industriile de baza, care sa constituie viitoarea armatura pentru dezvoltarea celor dintai; de asemenea, aceste ta ri trebuie sa opteze intre a da prioritate industriilor de substituire a importurilor sau celor exportatoare; daca tarile sunt deja industrializate, se pune problema restructurarii, modernizarii sau chiar abandonarii ramurilor traditionale aflate in declin, concomitent cu sprijinirea dezvoltarii noilor ramuri, indeosebi a celor din domeniile de varf, folosind instrumente de interventie ca subventiile de functionare pentru industria carbonifera, ajutoare de restructurare sau pentru modernizare, sprijin financiar pentru cercetare in industriile de varf etc.

Un alt obiectiv al politicilor industriale il constituie deschiderea la concurenta internat ionala . Participarea activa la comertul international reprezinta pentru multe state, chiar de dimensiuni mici (Belgia, Suedia, 'dragonii' sud-est asiatici etc.), mijlocul principal de potent are a resurselor lor interne. Fara o politica industriala adecvata, prin care au fost sprijinite si incurajate industriile competitive pe piata mondiala, nu ar fi fost posibil acest lucru.

Un rol important in procesul elaborarii si executarii politicii industriale revine sectorului public din economie, a carui pondere si autonomie difera de la o tara la alta.

In fine, tot de politica industriala tine si atitudinea fata de investitiile straine. Cu toate c a exista diferent e de la un stat la altul, politicile industriale ale ta rilor dezvoltate sunt favorabile investitiilor straine, dar tin seama de o serie de considerente cum ar fi tipul de activitate in care se implanteaza, gradul de penetrare deja atins de capitalurile stra ine, aportul de tehnologie care insoteste noua investitie etc. Astfel, de exemplu, tarile gazda ofera conditii mai favorabile investitiilor straine destinate crearii de activitati industriale noi, mai ales in regiunile cu somaj.

Principalele instrumente specifice ale politicilor industriale din tarile cu economie de piata sunt protectia contra concurentei externe si incurajarea la export, interventia directa a puterilor publice asupra structurilor industriale, incurajarea cooperarii intre intreprinderi si sprijinirea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii. Avand in vedere tendinta tot mai accentuata din ultimele decenii de limitare a interventiilor directe, punerea in aplicare a acestor politici se realizeaza tot mai mult prin folosirea parghiilor economice de natura fiscala, monetar a sau contractuala (avantaje in adjudecarea comenzilor publice sau la accesul la anumite resurse controlate de guvern).

Politicile de cercetare - dezvoltare vizeaz a, in diverse proport ii, cercetarea stiintific a fundamentala, cea aplicativa, ca si punerea in aplicare a acesteia din urma. Mai ales dupa al doilea razboi mondial, aceste politici au fost considerate parghie importanta a cre sterii economice, astfel incat, spre mijlocul anilor '80, in tarile OCDE, ponderea finantarii publice a cercetarii depasea, in medie, 50%, pentru ca apoi sa inregistreze o tendinta de scadere relativa, impusa de necesitatea limitarii cheltuielilor bugetare.

Politicile ocuparii fortei de munca au ca obiectiv esential limitarea

somajului si asigurarea unei mai bune folosiri a potentialului uman. Dupa al doilea razboi mondial, mai ales incepand cu anii '60, guvernele din tarile dezvoltate, pentru ameliorarea competitivitatii economiilor lor, au pus in aplicare vaste programe de facilitare a mobilitatii geografice, sectoriale si profesionale a salariatilor, de formare, orientare profesionala si de reciclare a acestora. Odata cu cresterea s omajului provocata de declansarea crizei economice de la mijlocul anilor '70, s-a trecut la adoptarea unor politici de sustinere a ocuparii for tei de munca, urmarindu-se in acelasi timp realizarea unei mai mari flexibilitat i a pietei muncii, pe de o parte, si a unui tratament social al somajului, pentru a-l face tolerabil, pe de alta parte. In acest sens, masurile luate au vizat atat reducerea ofertei de mana de lucru (prin prelungirea scolaritatii, reducerea duratei muncii, pensionarea anticipata, limitarea imigrarii fort ei de munca), cat si cresterea cererii de mana de lucru (in special crearea de locuri de munc a in servicii publice, masuri pentru asigurarea supravie tuirii intreprinderilor, incurajarea crearii de noi locuri de munca in sectorul privat etc.).

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

Politicile regionale au ca obiectiv fundamental corectarea disparitatilor spatiale in procesul dezvoltarii economice, pe de o parte, si amplificarea contributiei regiunilor la cresterea avutiei nationale concomitent cu sporirea competitivitatii lor pe plan international, pe de alta parte. Adoptate initial doar la nivel nat ional, odata cu constituirea Uniunii Europene ele se aplica si la nivelul spatiului economic integrat, printr-o multitudine de instrumente specifice.

Daca adaugam la cele de mai sus politica transporturilor si politicile de asigurare a consensului social, avem o imagine destul de sugestiva asupra complexitatii politicii economice, asupra arsenalului de mijloace de care dispun puterile publice pentru influentarea vietii economice.

Este evident c a gestionarea tuturor acestor politici, de la elaborare, la executare si apoi la urmarirea efectelor lor, nu poate fi conceputa far a existenta unei anticipari si coordon ari macroeconomice. Coordonarea politicilor economice pe termen mediu si lung, orientarea dezvoltarii pe termen lung, favorizarea proceselor de adaptare structurala, remedierea unor neajunsuri si dezechilibre constatate la nivel macroeconomic, necesitatea unei viziuni economice de ansamblu etc. au determinat aparitia ideilor, instrumentelor, tehnicilor si institutiilor care dau continut programarii sau planificarii macroeconomice

Planificarea (programarea) ca alternativa moderna la metoda de conducere a economiei prin incercari reu site si erori succesive, reprezinta un subsistem reglator al economiei de piata moderne, bazat pe decizii rationale, compatibil cu celelalte subsisteme de reglare (monetare, fiscale), inclusiv cu mecanismul liberei concurente, al legii cererii si ofertei si al formarii preturilor pe baza acestei legi. Programarea macroeconomica vizeaza: corelarea obiectivelor de atins si a mijloacelor ce pot fi folosite; esalonarea in timp a acestora, prin stabilirea unor niveluri orientative si a termenelor la care trebuie indeplinite; fundamentarea masurilor economice menite a influenta agentii interesati sa actioneze, cu intensitati diferite, in directia celor stabilite; urmarirea modului de realizare a celor previzionate si corectarea a ceea ce s-a dovedit necorespunzator apreciat si dimensionat . In felul acesta prin planificare se ajunge la cuantificarea s i ierarhizarea obiectivelor, la verificarea compatibilitatii mijloacelor cu scopurile interventiei statului in economie intr-o maniera mai sistemica decat o simpla politica economica.

Instrumentul fundamental prin care se realizeaza in practica este planul, care, ca document oficial, cuprinde indicatori referitori la tendintele normale ale sensului si dimensiunilor evolutiei economiei nationale in orizontul de timp adoptat, la masurile specifice de politica economica , la finalitatea sociala a intregului sistem de indicatori de plan . Prevederile sale nu au un caracter obligatoriu, ca in cazul planificarii socialiste. Indeplinirea lor se bazeaza pe folosirea unor parghii stimulative specifice economiei de piata: pret, credit, dobanda, impozite, subventii, diverse facilitati etc.

Mai mult sau mai putin acceptata (mai ales din motive doctrinare sau ideologice), cu sau fara organisme institutionalizate, in forme si cu denumiri diferite (indicativa, incitativa, supl a, lamuritoare, anticlica, informala etc.), planificarea, desi a cunoscut esecul total al formei sale imperative, practicat a in fostele ta ri socialiste, este o realitate a economiilor moderne. Ea asigura de fapt coerenta activitatilor macroeconomice fiind considerata, in mod intemeiat 'o forma complexa de politic a de dezvoltare economica' . Programarea sau planificarea economica nu se opune mecanismelor economiei de piata ci, dimpotriva, folosindu-se de ele si in cadrul lor, le asigura potentarea.

Concepte de baza

. Externalitati . Rata medie si marginala

. Bunuri publice de impunere

. Sistemul platilor de transfer         . Venituri publice fiscale

. Politica economica . Venituri publice nefiscale

Instrumente ale politicii economice . Deficit bugetar

. Masuri de politica economica    . Datorie publica

. Strategia de politica economica   . Serviciul datoriei externe

. Bugetul de stat . Multiplicatori bugetari

. Finante publice . Politica monetara

. Impozitele . Scontarea

. Nivelul general al fiscalitatii         . Taxa rescontului

sau rata de presiune fiscala . Politica de 'open - market'

. Impozite directe . Cota rezervelor obligatorii

. Impozite indirecte . Modelul IS - LM

. Sisteme de impunere . Programarea (planificarea)

macroeconomica

. Planul

Probleme de discutat

Rolul statului in economie: controverse doctrinare.

Cum realizeaza interventia statului ameliorarea eficientei alocarii resurselor?

3. Cum se poate promova prin interventia statului echitatea repartitiei veniturilor?

Rolul statului in asigurarea cresterii macroeconomice si a stabilitatii.

In ce consta rolul statului in tarile aflate in procesul tranzitiei de la economia planificata centralizat la economia de piata?

Continutul politicii economice.

Tipologia politicilor economice.

Continutul politicii bugetare.

Bugetul de stat: concept, continut (pe exemplul Romaniei).

Tipuri de impozite.

Tipuri de impunere.

Structura functionala a cheltuielilor publice.

Finantarea deficitului bugetar.

Datoria publica.

Rolul politicii bugetare.

Influentarea cererii agregate prin intermediul politicii bugetare; multiplicatorii bugetari.

Eficacitatea politicii bugetare.

Continutul politicii monetare: concept, obiective, instrumente.

Instrumente de politica monetara utilizate in Romania.

Folosirea modelului IS - LM in analiza efectelor politicilor bugetare si monetare asupra economiei reale.

Rolul programarii (planificarii) macroeconomice.