Continutul si functiile profitului agentilor economici

Continutul si functiile profitului agentilor economici

Orice activitate economica are drept scop final obtinerea unui excedent de valoare, a unui profit de o anumita marime care sa permita infaptuirea unor deziderate individuale de grup sau colective.

Termen de origine latina, profitul vine de la verbul "proficere" care inseamna a progresa, a da rezultate, apoi dobandind semnificatia de a da sau a aduce profit. Acest fapt explica de ce profitul este considerat drept venit sau forma de venit.

Intentia de a da profitul doar semnul pozitiv a facut ca adesea el sa se identifice cu notiunea de beneficiu. Relatia dintre profit si beneficiu este destul de generala, unii autori considerandu-se ca sinonime, altii apreciind ca sunt notiuni distincte si difera ca sfera de cuprindere.

In sens larg al cuvantului, sub raport calitativ, profitul este inteles ca diferenta intre venituri si cheltuielile efectuate catre o unitate economica. Prezenta profitului demonstreaza ca inteprinderile isi recupereaza si acopera integral cheltuielile din veniturile proprii si obtin un excedent de valoare in expresie baneasca.

In sens restrans, profitul este o functie importanta a profitului net, care se autonomizeaza in procesul de repartizare si utilizare a unei parti din valoarea nou creata la nivel microeconomic.

In sens general, in literatura de specialitate, profitul este definit ca fiind rezultatul financiar pozitiv al unei activitatii lucrative, reprezentand diferenta dintre incasarile realizate si cheltuielile ocazionate de aceasta. Acest sens general al profitului da o imagine asupra modalitatilor in care se desfasoara activitatile intr-o unitate productiva, daca aceste unitati reusesc din veniturile obtinute in urma vanzarii productiei sa-si acopere cheltuielile ocazionate de obtinerea productiei respective.

Profitul apare astfel numai ca o forma a produsului net, care ramane la dispozitia inteprinderilor. El reprezinta o baza a produsului net intrucat are menirea de a asigura pe de o parte resursele pentru autofinantarea inteprinderilor, iar pe de alta parte asigurarea resurselor pentru cointeresarea salariatilor.

Profitul este creat de munca productiva a lucratorilor din sfera productiva, dar realizarea lui efectiva are loc in cadrul procesului de circulatie, odata cu realizarea valorii marfii. Realizarea efectiva a profitului presupune ca productia sa corespunda cererii solvabile. Daca marfurile nu corespund necesitatilor, acestea din urma nu sunt satisfacute si profitul nu se realizeaza.

Marimea si dinamica profitului reflecta in mod sintetic calitatea intregii activitati a unitatilor economice constituind principalul indicator calitativ. Profitul este una din categoriile economice cele mai controversate in stiinta economica. Pe plan economic nu exista o definitie unanima acceptata, in timp ce pe plan contabil ea rezulta din contul de profit si pierdere.

Termenul de profit si pierdere are o multime de intelesuri care decurg din felul in care este folosit cuvantul respectiv. In vorbirea curenta, numeroasele sale acceptiuni sunt contradictorii, uneori excluzandu-se una pe alta. Ele pot fi sintetizate in trei modalitati majore de a concepe profitul.

O prima acceptiune este cea oficial legislativa si statistica potrivit careia profitul reprezinta diferenta dintre venituri si cheltuielile ocazionate de activitatea unui agent economic.

El semnifica deci avantajul banesc realizat dintr-o activitate economica si constituie obiectul tuturor activitatilor lucrative dintr-o economie pe piata. In structura sa au fost identificate doua elemente componente:

profitul legitim realizat in contextul prevederilor legale privind reflectarea tuturor veniturilor, cheltuielilor agentului economic, a metodologiei de calcul a profitului;

profitul nelegitim sau nelegal, realizat prin incalcarea deliberata sau nu a legalitatii prin neinregistrarea tuturor veniturilor realizate, majoritatea artificiala a cheltuielilor, sustragerea de la plata impozitelor sau taxelor, cu riscul de a fi descoperiti si de a suporta rigorile legii.

Maurice Allais, laureat al Premiului Nobel pentru economie in anul 1988, spune ca profitul nelegitim "are caracterul unui venit gratuit, rezultand din circumstantele favorabile independente de beneficiar".

Profitul este impozabil conform legislatiei din fiecare tara, iar cine il detine poate dispune de profit numai dupa plata impozitului. Pornind de la marimea si modul de determinare si stabilire a impozitelor, care constituie mijloacele prin care se determina profitul ce ramane efectiv la dispozitia agentului economic care l-a obtinut, a aparut conceptul de profit admis.

Profitul admis este marimea profitului ce se stabileste nu in functie de factorii economici, ci de decizia autoritatilor si de politica statului de a asigura un anumit nivel al profitului pe ramuri si subramuri.

Autorii unor lucrari economice de prestigiu printre care P. Heyne. L. Atkinson, J. Craven au exprimat opinii conform carora in determinarea profitului trebuie avut in vedere costul de optiune sau de oportunitate, si nu costul asa cum rezulta el din reglementarile in vigoare. Se face astfel trimiterea la o serie de cheltuieli care se fac pentru bunul mers al activitatii firmei, dar care nu se reflecta in costul activitatii conform normelor legale, cum ar fi: munca depusa de proprietari in cadrul firmei pentru care nu intocmesc forme de plata sau sumele cuvenite drept chirii pentru cladirile proprii utilizate in activitatea firmei dar neincasate ca atare.

Profitul realizat ca diferenta intre venitul total si costul de oportunitate, este de regula mai mic decat profitul legal obtinut, aceasta, intrucat autoritatea publica, preocupata sa mareasca materia impozabila si sa-si asigure implicit un impozit pe profit mai mare, nu admite in costuri decat anumite categorii de cheltuieli.

O a doua acceptiune intalnita in literatura de specialitate este cea de profit ca venit rezidual. Aceasta modaliatate de interpretare a profitului nu o exclude pe cea prezentata anterior, ba chiar se bazeaza pe ea.

Promotorii acestei conceptii nu se opresc insa la a face diferenta intre venituri si costuri, ci adancesc analiza examinand sursele de provenienta a profitului si in functie de aceasta apreciaza daca profitul se cuvine sau nu agentului economic care a realizat activitatea lucrativa. Ei accepta ca fiind profitul cuvenit firmei, profitul realizat ca urmare a progreselor economice si tehnice realizate in cadrul acesteia, a innoirii productiei si organizarii superioare a activitatii economice; profitul realizat ca efect al competentei manageriale concretizata in asumarea si depasirea riscurilor pe care o anumita activitate economica le presupune, precum profitul realizat ca urmare a economisirii celorlalte eforturi depuse de firma care conduce la minimizarea costurilor activitatii si implicit sporirii profitului.

Este considerat ca profit necuvenit firmei cel obtinut fara eforturi concrete din partea firmei, cum ar fi castigurile datorate unei pozitii mai avantajoase fata de piata, profund nelegitim, de monopol realizat prin stabilirea de preturi scazute la cumparare si vanzare, precum si profiturile realizate prin neefectuarea unor cheltuieli privind protectia mediului ambiant sau repararea altor daune, cheltuieli ce sunt lasate pe seama colectivitatilor locale sau a societatii in ansamblu.

Facand deci diferenta dintre venituri si cheltuieli si scazand apoi profiturile considerate ca necuvenite se obtine profitul legal cuvenit sau rezidual.

A treia acceptiune data notiuni de profit este aceea de remuneratie implicita a factorilor de productie. Adeptii acestui punct de verede Schumpeter, Allais, Pareto, Walras pornesc de acolo de unde s-au oprit sustinatorii teoriei profitului venit - rezidual, intrebandu-se de unde provine si cui se adreseaza acest profit. Este evident ca el este fie rezultatul unui aport al munci, fie al introducerii progresului tehnic, fie al depasirii riscului prin pricepere, organizare a conducerii. Se ajunge astfel, la o descompunere a profitului rezidual in functie de aportul factorilor care au contribuit la realizarea sa, la ideea inexistentei profitului ci a unor venituri ce reprezinta salarii, renta sau dobanda, prin sustinatorii sai aflandu-se detinatori ai Premiului Nobel pentru economie Paul Samuelson si William Nordhaus.

Facand abstractie de diferitele acceptiuni date notiunii de profit de catre teoreticieni, pentru agentii economici in actiune este esentiala acceptiunea oficial legislativa in functie de care se orienteaza, pe baza careia consolideaza nu numai unitatile economice ci si societatea in ansamblu.

Indiferent de forma pe care o imbraca, profitul are mai multe functii pentru agentii economici participanti la circuitul economic, pentru proprietari, inteprinzatori, populatie, societate in general si anume:

a) functia de stimulare a activitatii economice apare ca evidenta, intrucat profitul constituie un scop fundamental acesteia. Cand se spera obtinerea unui castig intr-o anumita directie, forta de munca si capitalul sunt directionate aici. Prin acest mijloc actvitatea economica se orienteaza intr-un sens favorabil consumatorilor, se realizeaza adecvarea productiei crescande la un consum in crestere. Obtinerea celui mai mare profit constituie un obiectiv fundamental pentru toti agentii economici determinandu-i sa-si asume toate riscurile pe care le implica organizarea si desfasurarea afacerilor in care se antreneaza;

b) functia de crestere economica este indeplinita de profit intrucat aceasta reprezinta una din principalele surse ale acumularii destinate investitoriilor in vederea cresterii si desvoltarii economice inclusiv de crearea a noi locuri de munca. Profitul apare astfel ca sursa principala de autofinantare, el permitand degajarea resurselor necesare dezvoltarii economice. Exista o stransa legatura intre deciziile de investitii si existenta resurselor proprii. Conform studiilor statistice, rata de autofinantare variaza intre 65% si 100% in tarile industrializate;

c) functia de control asupra activitatii agentilor economici: nivelul si dinamica profitului insusit constituie un adevarat barometru al calitatii activitatii agentilor economici. Cu cat profitul este mai mare si cu cat perioada in care se insuseste este mai indelungata cu atat mai mult se verifica in practica calitatile si abilitatile agentului economic in randul oamenilor de afaceri;

d) functia de sursa a finantarii actiunilor cu caracter social. Profitul serveste la formarea veniturilor bugetare din care sunt finantate actiunile guvernamentale care stau la baza finantarii invatamantului, culturii, sanatatii, administratiei publice si a altora similare. In conditii normale cea mai mare parte a veniturilor bugetului statului au ca sursa profiturile realizate de agentii economici, care platesc impozitele si taxele cu atat mai mari cu cat sunt mai mari profiturile realizate. In mod concret, se afirma deseori ca prosperitatea din domeniul social depinde in mod hotarator de prosperitatea, respectiv profitabilitatea realizata de agentii economici. Pe de alta parte, dereglarile care se produc in sistemul activitatilor economice se repercuteaza negativ asupra domenilor de activitati social, primele care sunt lezate in proportii mai mari decat activitatile economice insasi;

e) functia de amplificare a bogatiei. Indiferent daca este utilizat pentru dezvoltare sau pentru consum, profitul cu cat este mai mare, atat in cadrul fiecarei firme mici sau mari, corporatii cat si la nivelul tuturor agentilor economici din intreaga tara, cu atat o parte crescanda din el poate fi utilizata pentru marimea firmelor sau a avutiei personale a agentilor economici, a unei parti tot mai importante din randul populatiei;

f) functia de cointeresare a personalului realizata de profit apare ca urmare a repartizarii din profitul net obtinut de agentii economici a unei cote destinate personalului inteprinderii. Astfel, salariatii sunt incitati la desfasurarea unei activitati in care costurile de productie sa fie mai mici astfel incat profitul obtinut sa fie mai mare;

g) functia de indicator sintetic al activitatii economice se formeaza ca urmare a utilizarii profitului sub diferite ipoteze ( profitul brut, profitul net), in calculul unor indicatori utilizati de analiza economica: rata rentabilitatii, rata profitului, etc.