Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Economie


Qdidactic » bani & cariera » economie
Profit



Profit


PROFIT


1. Profitul reprezinta avantajul realizat sub forma baneasca din exercitarea unei activitati. Masa profitului (Pr) se determina ca diferenta intre incasarile firmei (CA) si cheltuielile sale (CT): Pr = CA - CT. Profitul mediu (PrM) este profitul pe unitate de produs si se determina ca diferenta intre pretul de vanzare al produsului (P) si costul unitar (CTM): PrM = Pr / Q =P-CTM.

Rata profitului (Pr')  se poate determina sub trei forme:

. in raport cu cifra de afaceri, ca un raport intre masa profitului si incasari: Pr' = Pr/ CA; daca firma produce bunuri nediferentiate aceasta rata mai poate fi determinata astfel: Pr' = PrM/P

. in raport cu costul productiei, ca un raport intre profit si costul total: Pr'= Pr/CT; daca produsele sunt omogene (nediferentiate), aceasta rata devine: Pr'= PrM/CTM, cunoscuta si sub numele de rata rentabilitatii;

. in raport cu capitalul utilizat (K), ca un raport intre profit si capitalul utilizat: P'r = Pr / K. Capitalul utilizat este identic cu capitalul total al firmei, daca firma se afla in primul an de functionare, deci vom scrie: K = Kf + Kc, in care Kf este capitalul fix, iar Kc este capitalul circulant. Daca firma nu se afla in primul an de functionare, in capitalul utilizat inc1udem in intregime doar capitalul circulant, in timp ce din capitalul fix inc1udem numai partea inca neamortizata:

K = Kc + Valoarea neamortizata din Kf.


2. Functiile profitului sunt:

- constituie motivatia activitatii, stimuleaza intreprinzatorii sa-si asume riscul unei activitati si sa adopte masuri de eficientizare a activitatii economice;

- este dovada si masura utilitatii unei activitati; pentru ca produsele unei firme sa se vanda ele trebuie sa fie considerate utile de catre consumatori; in plus, consumatorii vor fi dispusi sa plateasca cu atat mai mult pe un bun, cu cat considera ca utilitatea acestuia este mai mare.



- exprima sintetic rezultatele firmei si implicit forta sa competitiva in raport cu celelalte firme de pe piata;

- este compatibil cu rationalitatea social economica, fie si numai datorita faptului ca din impozitul pe profit sunt finantate alte domenii utile societati, dar care nu urmaresc profitul (sanatate, cultura s.a.);


3. Formele profitului sunt:

- profitul normal, este acela considerat suficient de o firma pentru a-si continua activitatea; in acest profit vom include: salariul intreprinzatorului, chiria pentru c1adirile proprii, dobanda la capitalul propriu investit in firma, renta pentru terenul propriu pe care functioneaza firma si o prima pentru asumarea riscului. Cu alte cuvinte, profitul normal include toate acele venituri pe care intreprinzatorul le-ar fi obtinut in mod independent si pe care le-a sacrificat in favoarea unei activitati pe cont propriu. Desigur, acest profit are o importanta componenta subiectiva, pentru ca depinde de aprecierea intreprinzatorului;

- supraprofitul este partea din profit care depaseste profitul normal; el este obtinut in primul rand de firmele aflate in concurenta imperfecta;

- profitul legitim, este cel cuvenit firmei ca factor de productie pentru contributia sa la activitatea economica (astfel, firma ofera locuri de munca, ofera bunuri pe piata, aduce venituri statului prin impozite s.a., iar prin aceste fapte contribuie la dezvoltarea generala a tarii);

- profitul nelegitim (venit necastigat), obtinut de firma fara a contribui in nici un fel la activitatea economica (de exemplu, firma poate profita de inflatie si poate mari preturile fara justificare in costuri);

- profit brut si profit net; profitul net este partea din profit ramasa firmei dupa plata impozitului pe profit; ea poate fi utilizata pentru autofinantare (cresterea stocului de capital, investitii) si pentru consumul intreprinzatorului. Profitul net se mai numeste si admis.



4. Functia de productie poate fi reprezentata simplu astfel: Q = f (K,N,L), si exprima dependenta productiei obtinute de factorii de productie capital (K), natura (N) si munca (L) consumati. Functia arata in acelasi timp ca profitul intreprinzatorului depinde de cheltuielile sale cu factorii de productie. Cu cat intreprinzatorul repartizeaza o cota mai mare din cifra de afaceri celorlalti factori de productie, cu atat profitul sau va fi mai mic. Alaturi de preturile factorilor de productie, alti factori de care depinde profitul firmei sunt:

- costul de productie; cu cat acesta este mai mare, profitul este mai mic;

- cifra de afaceri cu care profitul este direct proportional;

- pretul; cu cat este mai mare, si profitul este mai mare ponderea produselor de calitate superioara in structura productiei; profitul este cu atat mai mare cu cat ponderea este mai mare;

- volumul productiei cu care profitul este direct proportional;

- viteza de rotatie a capitalului; cu cat numarul de rotatii ale capitalului este mai mare, iar durata unei rotatii mai mica, cu atat profitul este mai mare.



Intrebari frecvente pe aceasta tema


1. Ce semnificatii se acorda indicatorilor pentru marimea si dinamica ratei profitului?

Indicatorii care exprima evolutia ratei profitului (cum sunt indicele ratei profitului si modificarea absoluta si relativa a acesteia) scot in evidenta evolutia eficientei economice a unei firme. Ati observat desigur ca rata profitului se determina ca un raport intre rezultate si cheltuieli, ceea ce inseamna ca este un indicator al eficientei. Cu cat acest raport este mai mare, cu atat eficienta este mai ridicata si implicit, capacitatea concurentiala a firmei este mai mare. Cum orice firma urmareste sa obtina o rata a profitului cat mai mare, sectoarele de activitate neprofitabile vor fi abandonate ceea ce conduce la o realocare a resurselor economice in favoarea domeniilor cu cea mai mare eficienta. Rezulta ca evolutia ratei profitului are o influenta hotaratoare asupra alocarii resurselor si asupra dezvoltarii economice.


2. Ce inseamna ca 'intreprinzatorul face firma'?

Afirmatia arata ca existenta si profitabilitatea firmei depinde de priceperea intreprinzatorului. Conducatorul firmei decide ce, cum, cat si pentru cine sa produca in functie de informatiile fumizate de piata. De interpretarea corecta a acestor informatii si de corectitudinea deciziilor intreprinzatorului depinde evolutia firmei. Deciziile gresite pot conduce o firma la faliment. Dar activitatea unei firme depinde si de mediul de afaceri in care firma isi desfasoara activitatea; de aceea H.Guitton afirma ca existenta profitului "se explica printr-o legatura intre activitatea intreprinzatorului si mediul in care ea se exercita".


3. Cum influenteaza durata de rotatie a capitalului profitul unei firme?

Cu cat durata este mai mare, profitul este mai mic. Sa luam exemplul a doua firme A si B, care produc nave de pescuit. Sa presupunem ca firma A realizeaza o nava la doi ani, iar firma B o nava pe an. Durata unei rotatii a capitalului la firma A este de o rotatie la doi ani, echivalenta cu o viteza de rotatie (V) de V=1/2 pe an. Firma B are o durata de rotatie de un an si o viteza de V= 1 rotatie pe an. Aceasta inseamna ca firma A realizeaza profit o data la doi ani, pe cand B obtine profit o data pe an. Toti ceilalti factori fimd considerati aceeasi, este evident ca A va avea un profit mai mic decat B.


4. Cand este profitul unei firme maxim?

Profitul unei firme este maxim atunci cand venitul marginal este egal cu costul marginal, deci profitul marginal este zero. Profitul marginal este profitul ultimei unitati vandute si se determina ca diferenta intre venitul marginal si costul marginal. Venitul marginal este venitul suplimentar obtinut de o firma prin cresterea cu o unitate a productiei vandute. Altfel spus, este venitul ultimei unitati vandute. Asa cum utilitatea totala era suma utilitatilor marginale, la fel profitul total este suma profiturilor marginale. Cand profitul marginal este zero, profitul total este maxim si constant. Dar pentru ca profitul marginal (Prm) sa fie zero trebuie ca venitul marginal (Vm) sa fie egal cu costul marginal (CM): Vm = CM. In conditiile concurentei perfecte, firma nu poate influenta pretul pietei, pret care se formeaza liber, pe baza cererii si ofertei. Firma intra pe piata atunci cand pretul pietei este superior costului sau unitar si isi vinde intreaga productie la acest pret al pietei. Rezulta ca fiecare unitate vanduta suplimentar aduce firmei un venit suplimentar egal cu pretul sau, pret notat P. Pentru ca profitul firmei sa fie maxim ea trebuie sa realizeze un nivel al productiei, Q, pentru care acest venit suplimentar (marginal) este egal cu costul marginal. In concurenta perfecta, pentru ca profitul sa fie maxim conditia este: P = CM.


5. Ce relatie exista intre profitul normal si supraprofit?

Profitul normal poate fi mai mare, mai mic sau egal cu supraprofitul. Aceasta deoarece supraprofitul, numit si profit de monopol, este partea din profit care depaseste profitul normal. Sa luam exemplul unei firme care incaseaza din vanzarea productiei 100 mil. lei pe luna si realizeaza cheltuieli cu factorii de productie de 60 mil. lei pe luna. Sa mai presupunem ca intreprinzatorul contribuie la activitatea firmei doar cu munca proprie pentru care apreciaza ca merita 10 mil. lei pe luna si cu un capital care depus la banca i-ar adduce o dobanda de 5 mil. lei pe luna. Profitul total al firmei va fi de Pr = 100 - 60 = 40 mil. lei. Profitul normal este: 10 + 5 = 15 mil. lei. Supraprofitul va fi de 40 - 15 = 25 mil. lei si este in acest caz mai mare decat profitul normal.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright