Cazuri ale concurentei
ineficiente in maximizarea bunastarii economice
Politica concurentiala este
adeseori considerata inferioara unei reglementari economice
optime, de genul "autoritatilor de reglementare", pentru pietele
caracterizate prin prezenta "monopolului natural" sau al "industriilor de
retea" (anterior denumite "utilitati publice"), unde
concurenta ca mijloc de maximizare a bunastarii economice este
perceputa ca ineficienta.
Dupa anii '80, Uniunea
Europeana care mentinuse industriile in retea (e.g. liniile
aeriene, transportul feroviar, transportul public local si regional, gazul
si electricitatea, posta si telecomunicatiile) aproape
complet in proprietate publica (cu unele exceptii, precum cele din
domeniul apei sau al transmisiunilor de radio si televiziune), a introdus
treptat principiile pietei interne si ale concurentei.
Persistenta argumentului "monopolului natural" deriva din
combinatia analitica a serviciului de interes public si a
concurentei, pe de o parte, dar si a externalitatilor de
retea, pe de alta parte.
Nu este de mirare nici ca in anul 2007, Premiul Nobel pentru economie
a fost primit de trei americani - Leonid Hurwicz, Eric Maskin si Roger
Myerson - pentru lucrarile legate de teoria conceptiei mecanismelor.
Aceasta teorie ne permite sa distingem situatiile in care
pietele functioneaza bine de cele in care pietele functioneaza
ineficient, permitand identificarea mecanismelor optime de schimb
eficiente, modelele de regularizare si procedurile electorale. Ce
mecanisme comerciale vor permite obtinerea celor mai mari castiguri?
Ce mecanisme vor optimiza castigurile asteptate de vanzator? Ce
sisteme de asigurari vor furniza cele mai bune acoperiri ale riscurilor,
fara a incita la o utilizare defectuoasa? Care este cel mai bun
mecanism pentru a atinge un anumit obiectiv, ca alocatiile sociale sau un
beneficiu privat? Acestea sunt o parte dintre intrebarile la care
raspunde teoria initiata de Hurwicz si completata de
Maskin si Myerson. Cert este ca teoria economica
traditionala bazata pe premisa unei lumi ideale in care
pietele sunt eficiente in proportie de 100% nu este conforma cu
realitatea. Concurenta nu este complet libera, consumatorii nu sunt
perfect informati, iar consumul genereaza costuri sociale si
beneficii. In paralel, numeroase operatiuni se deruleaza in cadrul
unor companii sau intre grupuri de interese sau guverne, iar marele public nu
are acces la aceste informatii.
Teoria conceptiei mecanismelor reprezinta, in definitiv, un
subansamblu al teoriei jocului, aplicabila in numeroase arii economice. Ca
exemplu, este vorba de conceperea unor mecanisme care sa asigure, in cazul
unor licitatii pentru frecvente de telefonie mobila sau pentru
frecvente radio, distributia echitabila in functie de
interesele fiecarui participant. Acest model incearca sa asigure
atat vanzatorului, cat si cumparatorului, cel mai bun
pret in cadrul unei tranzactii.
Politica concurentiala este
construita pornind de la un principiul libertatii economiei de
piata. Ideea sa de baza graviteaza in jurul
libertatii initiativei si a antreprenoriatului, a
libertatii de a concura, dar si a libertatii de a
castiga si a pierde pe o piata. La prima vedere, interventiile
statului prin ajutoare de stat, subventii sau bariere comerciale apar ca
un veritabil paradox. Uneori, beneficiile contrabalanseaza efectele
negative induse asupra concurentei pe piata si
justifica in opinia decidentilor politici aceste interventii. Separarea
bobului de neghina, adica "defalcarea interventiilor bune ale
statului de cele rele" (Kroes, 2007) - ultimele constituie ratiunea
politicoasa a protectionismului economic - constituie de fapt
suportul perpetuu al reformelor politicilor concurentiale.
Ajutorul de stat constituie un bloc
specific supus acestor procese de reformare si eficientizare, asumat cu
ocazia Consiliului European de la Stockholm (2001). Astfel, ajutoarele
de stat alocate industriilor si serviciilor de interes public general s-au
redus de la 50% din PIB in anul 2001, la 43% din PIB in anul 2006. Cehia,
Cirpu, Malta si Polonia sunt performere in acest sens. In anul 2006,
ajutoarele de stat totale acordate la nivel european se ridica la 67
miliarde euro, din care circa 65% au fost indreptate spre industriile
prelucratoare si servicii, 24% spre agricultura si pescuit,
5% pentru industria carbunelui si 3% pentru transport (exclusiv
caile ferate), restul de 1% fiind orientate spre alte obiective. In
termeni absoluti, Germania constituie principala sursa de
interventie (20 mld. euro), talonata de catre Franta (10
mld. euro), Italia (5,5 mld. euro), Spania (5 mld. euro) si Marea Britanie
(4 mld. euro). In termeni relativi, ponderea ajutoarelor de stat totale in
produsul intern brut al UE-25 se situa in acelasi an sub 0,6%.
Intensitatea ajutoarelor de stat se incadreaza in banda delimitata de
0,4% sau chiar mai putin, in tari precum Belgia, Grecia, Italia,
Luxemburg, Olanda sau Marea Britanie, si de peste 1%, in Letonia, Ungaria,
Malta, Finlanda sau Suedia.
Daca in cazul noilor state
membre, masurile tranzitorii care insotesc procesul de integrare si convergenta la
nivelul de dezvoltare mediu european explica aceste intensitati
ridicate ale ajutoarelor de stat in PIB, in cazul Suediei, peste 86% din
ajutoarele totale sunt alocate domeniului energetic si mediului
inconjurator. Spre deosebire de acestea, in Finlanda agricultura absoarbe
circa 75% din ajutoarele de stat, iar 67% in Letonia. Daca eliminam
aceste domenii specifice, atunci ultimele doua tari sustin
industriile si serviciile de interes public in proportii din cele mai
mici la nivel european, de 0,35%, respectiv 0,15% in PIB (DG Competition -
State Aid Scoreboard, 2007).
Initiativa
antreprenorial-capitalista de cautare a profitului prin servirea
consumatorilor se poate manifesta pe deplin, in conditii economice date,
doar intr-o societate in care exercitarea drepturilor de proprietate
privata nu intalneste obstacole institutionale. Acestea din
urma reprezinta o sursa masiva a redistribuirii etatiste,
care creeaza si alimenteaza
conflictul social, acolo unde piata ofera premisele unei
armonii a intereselor economice, respectiv utilizarea prezenta versus
utilizarea viitoare care nu reflecta anticiparile
intreprinzatorilor privind cele mai profitabile intrebuintari
ale resurselor lor (Marinescu, 2007). Concurenta este, asadar, cu
atat mai eficienta cu cat exista mai putina legislatie
si mai multa stabilitate si predictibilitate a legilor, mai
putina fiscalitate si mai multa libertate economica,
mai putina birocratie si mai multa piata.
