Contractul ca izvor de obligaȚii

CONTRACTUL CA IZVOR DE OBLIGAȚII

1. Definiție

Contractul a fost definit de legiuitor la art. 942 Cod civil ca fiind acordul de voințe dintre doua sau mai multe persoane incheiat cu scopul de a da naștere, a modifica, a transmite sau a stinge un raport juridic.

Clasificare

In funcție de anumite criterii, contractele pot fi grupate in mai multe clase, fiind de mai multe feluri.

A. Dupa forma ceruta pentru incheierea lor valabila, contractele pot fi consensuale, solemne și reale.

Contractele consensuale iau naștere prin simplul acord de voința al parților, fara a fi necesara o alta formalitate (exemplu: vanzare-cumparare, locațiune, mandat).

Contractele solemne sunt acelea pentru a caror incheiere valabila legea solicita indeplinirea anumitor condiții de forma (de exemplu, forma autentica pentru incheierea valabila a contractului de vanzare-cumparare de drepturi reale imobiliare ori a contractului de donație sau a celui de ipoteca etc.).

Contractele reale sunt cele pentru a caror incheiere valabila acordul de voința al parților trebuie complinit de remiterea, de predarea materiala a bunului care face obiectul secundar al contractului (de pilda, imprumutul de folosința).

B. Dupa scopul urmarit de parți, contractele sunt cu titlu oneros și cu titlu gratuit.

Contractele cu titlu oneros sunt contractele in care una sau ambele parți urmaresc obținerea unei contraprestații in schimbul prestației lor.

Contractele cu titlu oneros se impart, la randul lor, in: contracte comutative și contracte aleatorii.

Contractele comutative sunt acelea in care, inca de la momentul formarii lor, sunt cunoscute atat existența, cat și cuantumul obligațiilor debitorului (de exemplu: contractul de vanzare-cumparare, contractul de locațiune).

Contractele aleatorii sunt acelea in care, la momentul nașterii lor, parțile nu cunosc existența sau cuantumul obligațiilor debitorului (de pilda, contractul de asigurare, contractul de renta viagera ș.a.).

Contractele cu titlu gratuit sunt contractele in care una dintre parți urmarește gratificarea celeilalte, neurmarind in schimb nici o contraprestație.

Contractele cu titlu gratuit se divid, la randul lor, in liberalitați și contracte dezinteresate.

Liberalitațile se caracterizeaza prin faptul micșorarii patrimoniului debitorului in favoarea creditorului acestuia (de exemplu, contractul de donație).

Contractele dezinteresate sau contractele de servicii gratuite sunt acelea in care una dintre parți urmarește gratificarea celeilalte prin executarea de catre servicii gratuite, nemicșorandu-și, in acest fel, propriul patrimoniu (de pilda, contractul de mandat, contractul de imprumut de folosința ș.a.).

C. In funcție de conținutul lor, contractele se impart in contracte unilaterale și bilaterale.

Contractele unilaterale se caracterizeaza prin aceea ca o parte are numai calitatea de creditor, avand numai drepturi, iar cealalta parte are numai calitatea de debitor, avand numai obligații (de exemplu, contractul de mandat).

Contractele bilaterale sau sinalagmatice sunt acelea in care parțile au, concomitent, una fața de cealalta, atat calitatea de creditor, cat și pe aceea de debitor, fiind, in același timp, ambele, titulare atat de drepturi de creanța, cat și de obligații (de pilda, contractul de vanzare-cumparare).

D. In funcție de voința parților la stabilirea conținutului sau la incheierea contractelor, acestea se clasifica in contracte negociate, contracte de adeziune și contracte obligatorii.

Contractele negociate sunt contractele in care parțile au libertatea incheierii lor și in care pot negocia toate clauzele contractuale (de exemplu, contractul de locațiune).

Contractele de adeziune sunt acelea in care, fiind libera sa le incheie, una dintre parți adera la clauzele contractuale fixate de catre cealalta parte (de pilda, contractul de furnizare a energiei electrice sau contractul de credit bancar etc.).

Contractele obligatorii sunt contractele la a caror incheiere anumite categorii de persoane sunt obligate (exemplu: contractul de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagubele cauzate prin accidente de autovehicule, contractul de asigurare obligatorie de raspundere civila profesionala pentru pagubele cauzate prin acte de malpraxis ș.a.).

3. Incheierea contractelor

Incheierea contractului are loc prin realizarea acordului de vointa al partilor cu privire la toate clauzele contractuale; acest acord de vointa se realizeaza prin intalnirea ofertei facute in vederea incheierii contractului, cu acceptarea ofertei respective.

Oferta de a contracta este propunerea pe care o persoana o face - scris, verbal sau tacit - unei alte persoane determinate sau nedeterminate in vederea incheierii contractului.

Pentru a constitui un angajament juridic, oferta trebuie sa fie rezultatul unei vointe reale si constiente, sa fie ferma si neechivoca si facuta cu intentia de a produce efecte juridice; ea trebuie sa fie precisa si completa, cuprinzand toate elementele esentiale ale viitorului contract, in asa fel incat in urma acceptarii sale, contractul sa poata  fi considerat incheiat.

Lucrare: Organizarea contabilitatii societatii comerciale Lucrare: Vestimentatia omului de afaceri - imaginea unui om de afaceri

Dupa lansarea ofertei, dar inainte de a ajunge la destinatar, ofertantul o poate revoca fara a suporta nici un fel de consecinte juridice; dupa ce insa oferta a ajuns la destinatar, ofertantul este dator sa o mentina un timp util, necesar destinatarului pentru a se putea pronunta asupra ei, sau pana la expirarea termenului, daca oferta a fost facuta cu fixarea unui termen de acceptare.

Acceptarea este acordul destinatarului - scris, verbal sau tacit - de a primi fara rezerve si propuneri de modificare oferta facuta in vederea incheierii contractului.

Acceptarea trebuie sa fie in concordanta cu oferta (daca se fac unele obiectiuni sau propuneri de modificare, constituie o noua oferta), sa fie neindoielnica si sa intervina in termen si inainte de a fi revocata oferta.

In cazul in care ofertantul si acceptantul sunt de fata (prezenti) la incheierea contractului sau cand contractul se incheie telefonic, momentul incheierii sale este determinat de momentul in care cele doua parti cad de acord asupra incheierii sale, iar locul incheierii contractului este determinat de locul unde se gasesc partile sau ofertantul, in cazul in care contractul se incheie telefonic.

In cazul in care contractul se incheie prin corespondenta (intre absenti), momentul incheierii contractului este determinat de momentul in care ofertantul a primit acceptarea scrisa a celeilalte parti contractante, presupunandu-se ca in acel moment a luat cunostinta despre acceptare si din acel moment acceptarea este cu caracter irevocabil - conform teoriei "receptiunii acceptarii".

Locul incheierii contractului este locul in care ofertantului i s-a transmis acceptarea.

In privința contractelor incheiate prin mijloace electronice, Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, precum și normele tehnice și metodologice de aplicare a sa, reglementate de H.G. nr. 1259/2001, dispun ca momentul incheierii contractului este cel in care "acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoștința ofertantului", iar acesta poate sa o acceseze, in lipsa unei ințelegeri exprese a parților in aceasta privința (art. 9 alin. 1 și alin. 4 din Lege). In masura in care contractul, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediata a prestației caracteristice, se considera incheiat in momentul in care debitorul acesteia a inceput executarea.

4. Efectele contractului

Efectele contractului sunt guvernate de trei principii:

a) principiul forței obligatorii a contractului, consacrat in cuprinsul art. 969 Cod civil;

b) principiul relativitații efectelor contractului, statuat in cuprinsul art. 973 Cod civil;

c) principiul opozabilitații efectelor contractului fața de terți.

a) Principiul forței obligatorii a contractului acorda acestuia putere de lege intre parțile contractante; in consecința, acestea trebuie sa execute intocmai prestațiile la care s-au indatorat, neputandu-se sustrage de la aceasta obligație; cu alte cuvinte, potrivit art. 969 alin. 2 din Codul civil, intrucat contractul reprezinta rezultatul acordului de vointa al partilor, incetarea lui nu mai poate avea loc, in principiu, decat numai prin acelasi acord de vointa, iar numai in mod exceptional poate avea loc denuntarea unilaterala a lui (in ipoteza contractelor incheiate pe durata nedeterminata - contractul individual de munca, contractul de locațiune ș.a.), cand legea prevede expres acest lucru sau cand partile au convenit astfel, in caz contrar creditorul fiind indreptațit la despagubiri.

Forța de lege a contractului se manifesta și in raport cu instanțele de judecata, care nu pot, in principiu, intr-un contract. Acestea pot doar constata existența valabila a contractului și pot interpreta clauzele acestuia pentru a releva voința, intenția comuna, reala a parților. Pentru a atinge aceasta finalitate, judecatorul are la dispoziție cateva reguli de interpretare a clauzelor contractuale, statuate in Codul civil:

- interpretarea contractului se face pornindu-se de la vointa reala a partilor si nu de la cuvintele prin care aceasta vointa a fost exprimata (art. 977 C. civ.); declaratia de vointa a partilor presupune ca aceasta corespunde vointei lor reale, astfel ca, partea care pretinde ca declaratia de vointa (exteriorizata) nu corespunde vointei reale (interne) va trebui sa dovedeasca acest lucru;

- contractul produce, pe langa efectele expres aratate in continutul sau si alte efecte ce tin de insasi natura contractului (art. 970 C. civ.), iar clauzele obisnuite se subinteleg, chiar daca nu sunt exprimate expres intr-insul (art.981 C. civ.);

- interpretarea clauzelor contractului are loc prin corelarea lor, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din intreg contractul (art. 982 C.civ.);

- clauzele susceptibile de mai multe intelesuri se interpreteaza in sensul in care reiese din natura contractului (art. 979 C. civ.), iar clauzele confuze, in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar putea produce nici unul (art. 978 C.civ); clauzele indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul (art. 980 C.civ.) si in favoarea celui care se obliga (art. 983 C.civ.);

- cand obiectul contractului este determinat in termeni generali, acesta se refera numai la lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta (art. 984 C, civ.);

- daca in contract s-a exemplificat intelesul unor clauze, nu se restrange intinderea obligatiei la cuprinsul acestor exemple.

Chiar și legiuitorul este obligat sa respecte conținutul unui contract valabil incheiat, fiindu-i prohibit a interveni in sensul modificarii acestuia. Cu toate acestea, el dispune de doua mijloace de intervenție in conținutul unui contract: moratoriul legal și prorogarea legala. Prin intermediul primului, legea acorda debitorului posibilitatea de a nu-și executa obligațiile, chiar ajunse la scadența, pana la momentul incetarii cauzelor care au determinat instituirea moratoriului (de exemplu: razboi, inundații etc.). Prorogarea legala presupune prelungirea termenului de eficacitate al unui contract, dincolo de termenul care, inițial, a fost convenit de catre parți (de exemplu, prin O.G. nr. 40/1999 s-a dispus prelungirea contractelor de inchiriere incheiate intre proprietarii imobilelor naționalizate redobandite și chiriașii acestora pe o perioada de inca cinci ani, in anul 2004 intamplandu-se la fel și tot așa in anul 2009).

b) Principiul relativitații efectelor contractului dispune ca un contract valabil incheiat iși produce efectele doar intre parțile contractante, acesta neproducand nici un efecte fața de terți, acestora neputandu-li-se creea obligații printr-un contract la a carui incheiere nu au participat.

Parțile contractante sunt persoanele fizice sau juridice care participa direct sau prin reprezentant la incheierea unui contract. Asupra acestora se rasfrang toate efectele contractului.

Sunt asimilati partilor contractante avanzii cauza, succesorii in drepturi ai partilor, care, desi nu au participat la incheierea contractului, datorita legaturii juridice pe care o au cu partile, suporta consecintele incheierii lui, in mod identic cu partile contractante. In aceasta categorie intra:

- succesorii universali sau cu titlu universal - persoane ce dobandesc intreg patrimoniul sau o fractiune din patrimoniul uneia din partile contractante (de exemplu: mostenitorii unei persoane fizice sau persoana juridica ce primeste intreg patrimoniul unei alte persoane juridice in urma reorganizarii); asupra acestora se produc toate efectele contractelor pe care le-au incheiat partile, cu unele exceptii, in cazul contractelor intuitu personae, incheiate in considerarea calitaților persoanle ale uneia dintre parți;

- succesorii cu titlu particular, care sunt persoane ce dobandesc bunuri sau drepturi determinate si fata de care produc efecte doar contractele incheiate intr-un moment anterior contractului dintre ei si autorul lor, in stransa legatura cu bunul sau cu dreptul transmis;

- creditorii chirografari, adica aceia care nu se bucura de un drept de garantie pentru asigurarea executarii creantei lor (de pilda, gaj, ipoteca, fidejusiune) si care suporta si profita de efectele contractelor incheiate de debitorul lor, prin care acesta isi micsoreaza sau isi mareste patrimoniul sau.

Terții reprezinta categoria persoanelor asupra carora contractul nu produce nici un fel de efecte.

c) Principiul opozabilitații efectelor contractului fața de terți se traduce in faptul obligarii terților la respectarea realitații juridice nascute din contract. Desi contractul nu produce efecte decat intre partile contractante, el este opozabil tertilor, care nu pot face abstractie si nu pot ignora existenta contractului sau incalca drepturile dobandite de parti prin incheierea sa.

Datorita construcției lor deosebite - ambele parți avand, concomitent, atat calitatea de creditor, cat și pe aceea de debitor una fața de cealalta - contractele sinalagmatice, pe langa efectele guvernate de cele trei principii mai sus enunțate, au anumite efecte specifice. Acestea deriva din faptul reciprocitatii si interdependentei obligatiilor asumate de catre partile contractante.

In cazul in care una dintre parțile contractante nu iși executa sau iși executa necorespunzator una sau mai multe dintre obligațiile contractuale, cealalta parte are la dispoziție trei posibilitați:

a) sa invoce exceptia de neexecutare a contractului;

b) sa solicite rezolutiunea (sau rezilierea) contractului pentru neexecutare si

c) in cazul in care și-a executat propria (propriile) obligație(ii), sa solicite concursul instanței de judecata pentru a-l obliga pe debitorul sau la executarea silita, in natura a obligației sale.

Pe langa excepția de neexecutare și de rezoluțiune (reziliere), efecte specifice ale contractelor sinalagmatice, cel de-al treilea este constituit de problema suportarii riscului contractului și al pieirii bunului care constituie obiectul derivat al acestuia.

a) Excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de aparare prin care una dintre parți condiționeaza executarea obligației ce-i incumba de executarea de catre cealalta parte a propriilor obligații (de exemplu, conform art. 1322 Cod civil, in cadrul contractului de vanzare-cumparare, cand cumparatorul nu platește prețul, vanzatorul ii poate opune aceasta excepție, fiind indreptațit sa nu predea bunul pana cand cumparatorul nu-și executa obligația sa).

Aceasta excepție opereaza intre partile contractante, fara a fi necesara interventia organului de jurisdictie, insa, pentru a putea fi invocata, una din parti trebuie sa nu-si execute in tot sau in parte obligatiile ce-i revin din contract, din culpa sa exclusiva, iar obligatia ce nu s-a executat sa nu fie afectata de termen.

b) Rezolutiunea contractului reprezinta o sancțiune de drept civil care consta in desfiintarea, de catre instanta de judecata, cu efect retroactiv, a unui contract sinalagmatic cu executare imediata, la cererea uneia dintre parti, ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor celeilalte parti, cu consecința repunerii parților in situația anterioara momentului incheierii contractului respectiv, prin restituirea tuturor prestațiilor deja executate in temeiul acelui contract.

Așadar, pentru ca instanta de judecata sa pronunte rezolutiunea unui contract, una din parti trebuie sa nu-si execute in tot sau in parte obligatiile sale ce rezulta din contract, din culpa sa, desi a fost pusa in intarziere in acest scop de catre cealalta parte.

Rezilierea reprezinta desfiintarea cu efecte numai pentru viitor, de catre instanta de judecata, a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva la cererea uneia dintre parti, ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor celeilalte parti. Rezilierea se pronunta de catre instanta de judecata in aceleasi conditii ca rezolutiunea, insa, spre deosebire de aceasta din urma, rezilierea nu are efect retroactiv, efectele sale se produc numai pentru viitor, din momentul ramanerii definitive a hotararii care a pronuntat-o. Tot astfel, daca in cazul rezolutiunii partile vor fi repuse in situatia anterioara, in cazul rezilierii, partile nu vor putea fi puse in situatia anterioara, ci vor pastra fiecare prestatiile ce li s-au efectuat in temeiul contractului, incetand doar pe viitor savarsirea ori primirea unor asemenea prestatii.

Desi atat rezolutiunea, cat si rezilierea trebuie pronuntate de catre instanta de judecata, totusi partile pot prevedea in contract clauze prin care desfiintarea contractului are loc de plin drept pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una din ele. O astfel de clauza, prin care partile inlocuiesc, prin vointa lor expresa, rezolutiunea (sau rezilierea) judiciara (pronuntata de instanta de judecata), cu rezolutiunea (sau rezilierea) conventionala (prin conventia partilor), poarta denumirea de "pact comisoriu expres".

In literatura de specialitate, pactele comisorii exprese au fost clasificate, in functie de stipulatiile cuprinse, de intensitatea efectului produs, in patru categorii. Exista astfel pacte comisorii exprese de patru grade.

Pactul comisoriu expres de gradul I consta in clauza contractuala prin care partile prevad ca, in caz de neexecutare a obligatiilor contractuale, contractul va fi supus rezolutiunii. O asemenea clauza, s-a observat, nu face altceva decat sa reproduca dispozitiile art. 1020 Cod civil. Pe cale de consecinta, un asemenea pact nu va avea ca urmare desfiintarea de drept a contractului, ci, pentru a functiona rezolvirea contractului, partea interesata trebuie sa se adreseze instantei de judecata, urmand, astfel, toata procedura rezolutiunii judiciare.

Pactul comisoriu expres de gradul al II-lea cuprinde clauza conform careia, daca o parte nu-si va executa obligatiile, cealalta parte va fi in drept sa considere contractul ca desfiintat. In acest caz rezolutiunea nu mai are caracter judiciar, desfiintarea contractului operand pe baza declaratiei unilaterale de rezolutiune a partii interesate. Totusi, rolul instantei nu este inlaturat totalmente, ci doar minimalizat, caci, in cazul in care partea indreptatita se adreseaza instantei de judecata, aceasta, desi nu mai poate acorda un termen de gratie, poate, totusi, sa constate daca rezolutiunea a operat sau nu, ca urmare a neexecutarii sau a executarii obligatiei de catre debitorul acesteia, pana la punerea sa in intarziere - etapa necesara pentru a se putea asigura functionalitatea acestui pact comisoriu.

Pactul comisoriu expres de gradul al III-lea se concretizeza in clauza potrivit careia, in cazul neexecutarii obligatiilor uneia din parti, contractul se considera desfiintat de plin drept. Aceasta clauza inlatura posibilitatea instantei de judecata de a pronunta ea insasi rezolutiunea, ea neavand dreptul nici sa mai acorde un termen de gratie, nici sa aprecieze oportunitatea rezolutiunii. Pentru a asigura eficienta acestui tip de pact comisoriu, este necesara punerea in intarziere a debitorului obligatiei neexecutate. Aceasta formalitate fiind efectuata, rezolutiunea va opera de plin drept.           Totusi, daca instanta, sesizata de cel actionat in judecata, va constata ca acesta si-a indeplinit obligatia, chiar tardiv, dar inainte de punerea sa in intarziere, rezolutiunea contractului nu se va aplica.

Pactul comisoriu expres de gradul al IV-lea contine prevederea ca, in cazul in care o parte nu-si executa obligatiile, contractul se desfiinteaza de drept, fara punere in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila. In prezenta acestui pact, rolul instantei este inlaturat in totalitate in privinta pronuntarii rezolutiunii, ea putand eventual constata daca sunt indeplinite toate conditiile cuprinse in pact. In acest sens, prin simpla ajungere la termen a obligatiei, contractul este rezolutionat de plin drept, fara somatie. Daca, in cuprinsul acestui pact comisoriu expres se va insera prevederea potrivit careia creditorul va aprecia daca este necesara desfiintarea contractului, atunci el - creditorul - va avea un drept de optiune intre rezolutiunea de plin drept avand ca temei pactul si executarea obligatiei.

c) Suportarea riscurilor constituie o problema deosebita in contractele sinalagmatice, in care obligatiile partilor sunt reciproce si interdependente, astfel incat, daca executarea obligatiei uneia dintre parti a devenit imposibila din cauza de forta majora sau caz fortuit, obligatia celeilalte parti nu va mai exista si, odata cu ea, va inceta si contractul. Riscul contractului, respectiv consecintele pagubitoare cauzate prin incetarea contractului se vor suporta, de regula, de catre debitorul obligatiei a carei executare a devenit imposibil de executat, acesta neputand cere celeilalte parti executarea obligatiei sale corelative deoarece el nu-si executa propria sa obligatie.

Particularitati apar in ipoteza contractelor sinalagmatice translative de proprietate, in care riscul contractului il suporta proprietarul lucrului care a pierit, in calitatea sa de creditor al obligației imposibil de executat.