Titularii dreptului de actiune in rezolutiune sau reziliere

Titularii dreptului de actiune in rezolutiune sau reziliere

Plecand de la sintagma partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat", cuprinsa in art. 1021 vechiul C. civ., se putea trage concluzia ca actiunea in rezolutiune sau rezili­ere poate fi exercitata numai de partea care si-a executat obligatiile contractuale.

Executarea propriilor obligatii nu constitute o conditie rigida pentru exercitarea actiunii in rezolutiune de catre una din partile contractului sinalagmatic. S-a afirmat astfel ca "Actiunea in rezolutiune din art. 1020 apartine exclusiv numai partii care intr-un raport reciproc si-a executat prestatiunea sa sau e gata sa o execute" . Aceasta actiune poate fi introdusa chiar si de partea care, desi nu si-a executat obligatiile dar "se declara gata sa execute contractul" .

Faptul ca reclamantul nu si-a executat efectiv obligatiile nu este suficient, pentru a determina respingerea actiunii in rezolutiune. Instantele judecatoresti trebuie sa analizeze imprejurarile obiective ale cauzei si atitudinea subiectiva a partilor, astfel incat sa poata aprecia in mod corect seriozitatea declaratiei reclamantului ca este gata sa-si execute obligatiile si sa verifice daca neexecutarea acestor obligatii pana in momentul introducerii actiunii se datoreaza atitudinii culpabile a paratului care, in mod explicit sau implicit a refuzat sa-si execute obligatiile scadente.

Nu i se poate pretinde reclamantului sa-si fi executat efectiv obligatiile in ipoteza in care acestea sunt afectate de un termen, in timp ce obligatiile paratului sunt deja scadente.

De asemenea, daca obligatiile reclamantului mai pot fi executate, dar obligatiile paratului nu mai pot fi executate sau au devenit lipsite de interes pentru creditor, in ambele ipoteze cauza fiind culpa paratului, credem ca nu i se mai poate pretinde reclamantului nici macar o declaratie formala ca este gata sa-si execute obligatiile.

Fata de aceste nuante doctrinale, este destul de transanta afirmatia ca "debitorul obligatiei neexecutate nu poate cere rezolutiunea contractului" .

Nu trebuie omis nici un moment ca, fiind vorba de un contract sinalagmatic, fiecare parte are dubla calitate de debitor si creditor, in al doilea rand, reclamantul poate obtine rezolutiunea sau rezilierea.

Daca prin incheierea unui act de vanzare-cumparare a unei constructii (incheiat intre 1974-1989, cat Legea nr. 58/1974 a fost in vigoare) terenul a trecut in proprietatea statului (in baza art. 30 din amintita lege), daca, in prezent, se cere rezolutiunea contractului, statul trebuie citat .

Ideea de a cita un tert (in speta, statul) in proces este lipsita de relevanta juridica din punct de vedere procesual. Astfel, procesul civil, spre deosebire de procesul penal, este dominat de principiul disponibilitatii.

Participarea tertilor in procesul civil nu este dispusa, pur si simplu, de instanta de judecata, ci este efectul unor cereri formulate in conditiile art. 49-66 C. pr. civ. Eventual, in virtutea principiului rolului activ consacrat, intre altele, in dispo­zitiile art. 129 si art. 130 alin. 2 C. pr. civ., instanta de judecata ar putea sa puna in vedere partilor posibilitatea formularii unor cereri pentru introducerea tertilor in proces. Oricum, trebuie sa se tina seama ca, in conditiile actuale, pozitia procesuala activa a judecatorului, in limitele expres stabilite de lege, nu trebuie insa sa fie exagerata, deoarece procesul civil este, in regula generala, un proces al intereselor private. Trebuie asigurat un echilibru intre principiul disponibilitatii, principiul contradictorialitatii si pozitia procesuala activa a judecatorului, deci nu se poate deroga de la primele doua principii in lipsa unui text expres de lege .

Instanta nu se poate substitui partilor pentru a introduce din oficiu o alta persoana in proces, posibilitatea de a largi sfera procesului avand-o numai partile (reclamantul si paratul prin chemarea in judecata a altei persoane prin chemarea in garantie, paratul prin aratarea titularului dreptului) ori tertele persoane prin interventie voluntara .

1. Transmiterea calitatii procesuale

In literatura juridica de drept procesual civil se precizeaza ca intrucat este posibila, in cursul procesului, transmisiunea drepturilor sau obligatiilor ce intra in continutul raportului juridic dedus judecatii se poate transmite si calitatea procesuala activa sau pasiva, dupa caz. Asadar, daca transmisiunea drepturilor sau obligatiilor ce intra in continutul unui raport juridic se produce inainte de inceperea unui proces nu se pune problema transmisiunii calitatii procesuale. Totusi, intr-o asemenea ipoteza, analiza modului de transmitere a drepturilor sau obligatiilor este necesara pentru a stabili daca partile - reclamantul si paratul - au calitatea de a sta in proces.

Astfel, in practica judiciara calitatea procesuala activa a unei persoane juridice de a introduce o actiune in reziliere/rezolutiune, instanta suprema a considerat ca o persoana juridica nu poate cere rezilierea unui contract de asociere incheiat anterior intre o alta persoana juridica - care isi incetase existenta in momentul inceperii procesului- si un tert, daca persoana juridica reclamanta nu este succesoarea persoanei juridice desfiintate. In aceasta ipoteza nu s-a discutat insa chestiunea transmisiunii legale a calitatii procesuale active pentru ca eventuala transmisiune a drepturilor sau obligatiilor din continutul raportului juridic dedus judecatii a fost analizata prin raportare la un moment anterior inceperii procesului .

Lucrare: Analiza profitabilitatii pe baza ratelor de marja Eseu: Analiza rezultatului brut al exploatarii

Tot astfel, in cazul persoanei fizice, s-a considerat ca "la rezolutiunea judiciara vor putea recurge si mostenitorii creditorului . Evident, este vorba de mostenitorii partii contractante indreptatite sa introduca actiunea in rezolutiune. Nici in acest caz nu se pune problema transmisiunii calitatii procesuale, intrucat prin ipoteza, actiunea in rezolutiune este introdusa-chiar de mostenitori, nu preluata de acestia in cursul procesului.

Acelasi caracter personal si patri­monial, in acelasi timp, il are si actiunea in rezolutiune a unei conventii, implicit a unei donatii pentru neindeplinirea sarcinilor, asa ca si aceasta actiune este transmisibila prin deces, intocmai ca orice alt drept patrimonial, mostenitorilor care o pot exercita direct, si nu doar sa o continue daca ar fi fost introdusa de autorul lor. Actiunea in revocarea donatiei pentru neexecutarea sarcinii de intretinere nu poate fi confundata cu actiunea in executarea sarcinii de intretinere care, intr-adevar, fata de caracterul ei strict personal, poate fi exercitata numai de beneficiarul intretinerii si doar continuata de mostenitori.

Este evident ca instanta suprema, desi face referire la transmisiunea actiunii, ceea ce ar putea trimite la ideea de transmisiune a calitatii procesuale, in principal, transmiterea dreptului inainte de inceperea unui proces. Argumentarea instantei supreme acopera insa si ipoteza in care transmiterea dreptului are loc in cursul procesului, caz in care se poate vorbi de o transmisiune a calitatii procesuale active in actiunea care are ca obiect rezolutiunea unui contract de donatie cu sarcina.

Plecand de la dispozitiile art. 1064 vechiul C. civ., s-a precizat ca, daca sarcina donatiei este divizibila, fiecare mostenitor al donatorului poate cere rezolutiunea (revocarea) donatiei proportional cu partea sa de mostenire. Cand insa sarcina este indivizibila, oricare dintre mostenitori poate cere rezolutiunea (revocarea) totala a donatiei.

Se pune problema daca rezolutiunea unui contract de intretinere poate fi ceruta de mostenitorii creditorului intretinerii. La prima vedere, tinand seama de caracteml intuitu personae al prestatiei de intretinere, aceasta problema ar trebui sa primeasca un raspuns negativ. In doctrina s-a apreciat ca "daca a fost un singur creditor care are mai multi mostenitori, problema transmiterii creantei nu se pune, deoarece ea se stinge la moartea lui" .

In practica judiciara, afirmandu-se caracterul intuitu personae al "dreptului de intretinere", s-a recunoscut mostenitorilor creditorului intretinerii posibilitatea de a introduce o actiune in rezolutiune in situatia in care debitorul intretinerii nu si-a executat obligatia contractula pana in momentul decesului creditorului.

Pentru a motiva aceasta solutie, instanta suprema a recurs la urmatoarele argumente: "Dreptul de intretinere este un drept personal si, ca atare, este netransmisibil prin succesiune, deoarece se stinge la moartea beneficiarului. De aceea, mostenitorii nu pot cere, dupa moartea beneficiarului, ca prestatiunea sa continue in persoana lor sau ca prestatiunea neefectuata in timpul vietii beneficiarului sa fie executata in persoana lor .

Acest caracter personal al creantei de intretinere nu influenteaza insa caracterul patrimonial al actiunii in rezilierea contractului, pentru neexecutarea obligatiei de intretinere fata de beneficiar.

Sanctiunea contractuala a rezilierii, chiar atunci cand se refera la o prestatiune personala, are caracter patrimonial, pentru ca este de natura sa restabileasca echilibrul patrimonial al partilor contractante. Prin urmare, reclamanta era in drept sa introduca actiunea in rezilierea contractului, atat in nume propriu, cat si ca mostenitoare a sotului sau, atata timp cat acesta nu a exercitat o atare actiune in timpul vietii, nu a renuntat la dreptul la actiune si termenul de prescriptie nu s-a implinit.

Instanta suprema a folosit termenul de reziliere, probabil tocmai datorita caracterului atipic al contractului de intretinere din care se nasc atat obligatii cu executare dintr-odata, cat si obligatii cu executare succesiva. Ulterior, in practica judiciara si in doctrina, in cazul contractului de intretinere, a fost preferat termenul de rezolutiune.

Astfel, plecandu-se de la premisa ca "dreptul de intretinere" are caracter personal, deci se stinge la moartea creditorului intretinerii, neputandu-se transmite la mostenitorii acestuia. Dar, stingerea "dreptului de intretinere" presupune si stingerea dreptului material la actiune.

Se considera ca sunt foarte puternice argumentele in favoarea dreptului mostenitorilor creditorului intretinerii de a introduce actiunea in rezolutiune. Pe langa argumentele mentionate mai sus mai trebuie sa se tina seama si de un argument de text combinat cu un argument a fortiori. Astfel, conform art. 833 alin. 2 din vechiul C. civ., actiunea de revocare a donatiei pentru ingratitudine - inclusiv in cazul, prevazut in art. 831 pct. 3 din vechiul C. civ., cand donatarul refuza fara motiv alimentele donatorului - poate fi introdusa, inauntrul termenului special de prescriptie de un an, nu numai de catre donator, ci si de mostenitorii acestuia.

Cu atat mai mult, actiunea in rezolutiune poate fi introdusa de mostenitorii creditorului intretinerii, intrucat contractul de intretinere da nastere nu unei simple obligatii de echitate, a carei incalcare atrage aplicarea unei pedepse civile, ci unei obligatii ferme in sarcina debitorului intretinerii, obligatie care constituie cauza obligatiei creditorului intretinerii de a transmite dreptul de proprietate asupra unui anumit bun[7].

De asemenea, actiunea in anulare sau actiunea in constatarea nulitatii poate fi introdusa de mostenitorii creditorului intretinerii, dar pe temeiul unei alte ex­plicatii. Intr-adevar, actiunea in nulitate relativa sau absoluta nu are caracter con­tractual, ci delictual. Or actiunile delictuale se transmit mostenitorilor victimei.

Cu atat mai mult actiunea in rezolutiune, introdusa chiar de catre creditorii intretinerii, poate fi continuata de mostenitorii acestuia in situatia in care creditorul decedeaza in timpul procesului. In acest caz este vorba de o transmisiune legala a calitatii procesuale active cu referire la o persoana fizica.