Contracte
Conditii de validitate ale contractului de tranzactieConditii de validitate ale contractului de tranzactie Tranzactia trebuie sa indeplineasca conditiile generale de validitate ale contractelor: capacitatea partilor, consimtamantul valabil al partii care se obliga, un obiect determinat, posibil si licit, aflat in circuitul civil, o cauza valabila a obligatiilor, morala si licita (art. 1179 C.civ.). Pentru a tranzactiona, partile trebuie sa aiba deplina capacitate de a dispune de drepturile care formeaza obiectul contractului. Cei care nu au aceasta capacitate pot tranzactiona numai in conditiile prevazute de lege (art. 2271 C.civ.). Partile trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu intrucat tranzactia implica renuntari la drepturi, iar acestea sunt acte de dispozitie. Pentru acelasi motiv mandatarul partii care tranzactioneaza trebuie sa aiba procura speciala.1 Partile pot tranzactiona numai asupra unor drepturi cu privire la care legea le recunoaste un drept de dispozitie. Nu se poate tranzactiona asupra capacitatii sau starii civile a persoanelor si nici cu privire la drepturi de care partile nu pot sa dispuna potrivit legii. Se poate insa tranzactiona asupra actiunii civile derivand din savarsirea unei noi infractiuni (art. 2268 C.civ.).2 Nu pot forma obiect al tranzactiei pensia alimentara, dreptul la viata si sanatate, libertatea persoanei, statutul sau civil. Tranzactia se margineste numai la obiectul ei; renuntarea facuta la toate drepturile actiunile si pretentiile, nu se intinde decat asupra cauzei cu privire la care s-a facut tranzactie. Tranzactia nu priveste decat cauza cu privire la care a fost incheiata, fie ca partile si-au manifestat intentia prin expresii generale sau speciale, fie ca intentia lor rezulta in mod necesar din ceea ce s-a prevazut in cuprinsul tranzactiei (art. 2270 C.civ.). Este interzis, sub sanctiunea nulitatii absolute, ca prin incheierea tranzactiei sa se urmareasca scopuri ilicite sau imorale, ori eludarea sau fraudarea legii sau a tertilor. Instantele judecatoresti au obligatia, atunci cand partile fac acte de dispozitie procesuala (renuntare la drept, achiesare sau tranzactie), sa verifice daca sunt facute de persoane capabile sau de reprezentantii legali, ori de mandatari care au imputernicirea speciala necesara. Actele procedurale de dispozitie, renuntare la judecata sau la dreptul pretins, achiesarea la hotararea pronuntata, incheierea unei tranzactii (deci si tranzactia - n.n.), facute in orice proces de reprezentantii minorilor, a persoanelor puse sub interdictie sau a disparutilor, nu vor impiedica judecarea cauzei, daca instanta apreciaza ca ele nu sunt in interesul acelor persoane (art. 78 alin. (2) C.proc.civ.). In al doilea rand, instantele judecatoresti, atunci cand li se infatiseaza acte de dispozitie ale partilor sub forma renuntarii la drept sau la actiune, a achiesarii la pretentiile partii potrivnice sau la hotararea pronuntata in cauza, ori a cererii de a se da o hotarare care sa consfinteasca o invoiala a partilor (hotararea de expedient), sunt datoare sa verifice daca aceste acte nu urmaresc un scop ilicit, fiind potrivnice legilor, intereselor statului sau ale tertilor, sau nu sunt rezultatul unui viciu de consimtamant. In cazul in care se constata o asemenea situatie, instanta va respinge cererea si va trece mai departe la judecata cauzei.1
"Partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii pentru a cere sa se dea o hotarare prin care sa se consfinteasca invoiala lor. La prezentarea invoielii, instanta are indatorirea sa verifice daca partile au capacitatea legala de a tranzactiona, daca actul este expresia vointei lor libere si daca, prin incheierea tranzactiei, nu se incalca dispozitiile imperative ale legii. In cazul in care se constata ca aceste cerinte nu sunt intrunite, sau ca prin incheierea tranzactiei se eludeaza alte prevederi legale, instanta trebuie sa respinga cererea si sa continue judecata. Daca acordul sotilor in cazul unui proces de partaj al bunurilor comune a fost facut in scopul fraudarii creditorilor sau al sustragerii de la aplicarea masurii complimentare a confiscarii averii sotului condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, instanta trebuie sa continue judecata si sa efectueze imparteala bunurilor comune, in raport de contributia reala a partilor la dobandirea lor. C.S.J., S.c., Decizia nr. 552/1990, "Dreptul", nr. 1/1991, p. 70. "In temeiul mandatului de reprezentare judiciara, reprezentantul partii poate face orice acte de procedura, chiar daca in mandat nu se prevad expres acele acte. Procura data cu mentiunea generala de reprezentare in justitie nu este, insa, suficienta pentru indeplinirea acelor acte procedurale care contin elemente de dispozitie, cum sunt: recunoasterea, renuntarea, tranzactia, inscrierea in fals. Pentru a se putea face asemenea acte, este nevoie de o procura speciala, cu aratarea expresa ca este data si pentru indeplinirea acestor acte. Asa fiind, instanta nu poate lua act de tranzactia intervenita intre parti pe baza procurii generale de reprezentare in justitie, data de reclamanta." T.S., S.c., Decizia nr. 566/1989. "Dreptul", nr. 1-2/1990, p. 139. "Cand legea penala lasa sanctionarea unor infractiuni la initiativa partii vatamate, permitand ca, prin impacarea partilor sau prin retragerea plangerii prealabile, fapta savarsita de inculpat sa ramana nesanctionata, a prevazut aceasta pentru a da posibilitatea reluarii unor raporturi normale intre agresor si victima, dar nu pentru a deschide celui vatamat prin infractiune posibilitatea realizarii unor profituri materiale, disproportionat de mari fata de prejudiciul realmente suferit, speculand situatia in care se gaseste infractorul amenintat cu aplicarea unei sanctiuni penale si, mai ales, dupa ce o atare sanctiune a fost pronuntata, dar ea nu a ramas inca definitiva. Desigur, in limita unei despagubiri rezonabile, partea vatamata poale tranzactiona cu infractorul, care se obliga astfel valabil sa-i acopere prejudiciul real, evaluat de partile insele, dar, in acest caz, victima infractiunii urmareste satisfacerea unui interes legitim si dreptul acesta subiectiv ii este recunoscut de lege, o atare tranzactie neavand in sine nimic ilicit. Cu totul alta este situatia in care, profitand de pozitia pe care o are in procesul penal, partea vatamata obtine de la infractor o suma considerabil disproportionata in raport de prejudiciul real, pentru ca, in acest caz, dreptul subiectiv, recunoscut de legea civila, de a obtine repararea prejudiciului este deturnat de la finalitatea sa economica si sociala si nu se mai poate bucura de ocrotirea legala." T.S.,Col.civ., Dec. nr. 107/1960. LP, nr. 8/1960, p. 130. "Instantele judecatoresti, atunci cand li se infatiseaza acte de dispozitie ale partilor sub forma renuntarii la drept sau actiune, a achiesarii la pretentiile partii potrivnice sau ia o hotarare pronuntata in cauza, ori a cererii de a se da o hotarare prin care sa se consfiinteasca invoiala partilor, sunt datoare sa verifice daca aceste acte nu urmaresc un scop ilicit, fiind potrivnice legilor, intereselor stalului sau ale tertilor, sau nu sunt rezultatul unui viciu de consimtamant. In cazul in care constata o atare situatie, instanta va respinge cererea si va trece mai departe la judecarea cauzei. Pentru prevenirea oricarei greseli a partilor, instantele sunt obligate, inainte de a lua act de cererea formulata, sa explice partii consecintele juridice ce decurg din actul incheiat. Recunoasterile facute de reprezentantii legali sau mandatarii partilor nu au puterea probatorie pe care legea o acorda marturisirii judiciare, decat daca au fost facute in baza unei imputerniciri speciale sau organul care reprezinta persoana juridica are dreptul de dispozitie si nu este necesara nicio abilitate speciala a sa." Plenul. T.S., Dec. de indr. nr. 12/1958, LP, nr. 1/1959, p. 62.
|