Fundamentarea bugetului de venituri si cheltuieli al unei institutii publice

Fundamentarea bugetului de venituri si cheltuieli al unei institutii publice

Bugetul, in acceptiunea legii finantelor publice, reprezinta "documentul prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile, in functie de sistemul de finantare a institutiilor publice ". Bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor publice sunt cuprinse ( in totalitate sau sub forma de sold ) in bugetul de stat sau in bugetele locale.

Pentru fundamentarea veniturilor si a cheltuielilor institutiilor publice sunt folosite mai multe metode:

1. metode clasice de fundamentare:

    a) metoda automata, care pentru previzionarea veniturilor si a cheltuielilor, pentru anul urmator ( n+1 ) ia drept baza veniturile si cheltuielile exercitiului bugetar incheiat anterior (n-1);

    b) metoda majorarii / diminuarii, care calculeaza ritmuri medii de modificare a veniturilor si a cheltuielilor exercitiilor bugetare premergatoare ( pe cinci sau mai multi ani ), ritmuri care se aplica veniturilor si cheltuielilor din anul in curs, pentru a se face o previziune pentru anul urmator.

    c) metoda  evaluarii directe, care pe baza executei preliminare a anului in curs si a previziunilor pentru anul urmator efecueaza calcule pentru fiecare sursa de venit si categorie de cheltuieli.

    In concluzie, metodele clasice, pentru previzionarea bugetelor iau in calcul executia bugetara din perioada anterioara ( n-1 ) si un factor de corectie( c ).  

            S t+1 = S t-1 * ( 1+c )

    Factorul de corectie este diferit, in functie de categoria de venituri sau cheltuieli analizata ( cheltuielile cu personalul au in vedere majorarile salariale ce se vor acorda in anul urmator, cheltuielile materiale au in vedere evolutia preturilor, etc. )

    Cheltuielile prevazute in buget pot fi corelate cu ritmul de crestere a P.I.B.

    2. Metode moderne - care urmaresc obiectivele ce trebuiesc atinse, programele ce trebuie realizate in fundamentarea bugetelor de venituri si cheltuieli.

Bugetul este nu numai un document financiar ci reprezinta un important instrument managerial, care, in expresie financiara, asigura dimensionarea obiectivelor, cheltuielilor, actiunilor ce pot fi finantate din veniturile preconizate a se realiza, dar si evaluarea rezultatelor si eficientei economice a acestora.

Astfel strategia fundamentala, planificarea, realizarea si controlul actiunilor administratiei publice locale se regasesc in bugetul unitatii administrativ-teritoriale, care reprezinta bugetul local in cazul comunelor, oraselor si municipiilor si bugetul judetean in cazul judetelor.

In practica, managementul prin bugete se concretizeaza in:
* fundamentarea, elaborarea si aprobarea bugetului;
* executarea si monitorizarea bugetului;
* controlul bugetului

Elaborarea bugetului nu reprezinta numai intocmirea unui document financiar, ci este etapa in care se determina legatura dintre mobilizarea fondurilor si atingerea scopurilor si obiectivelor propuse impunand realizarea, de catre autoritatile administratiei publice locale, a unor ample si complexe analize asupra ceea ce a fost si a ceea ce urmeaza sa se intample.
In aceasta etapa sunt evaluate serviciile publice oferite comunitatii, se analizeaza si se previzioneaza posibilele schimbari, atat in domeniul resurselor financiare cat si al serviciilor ce trebuiesc oferite, se stabilesc prioritatile si se planifica veniturile posibile a se incasa si cheltuielile ce pot fi finantate in exercitiul bugetar respectiv.
La elaborarea proiectelor de buget, ordonatorii de credite trebuie sa aiba in vedere:
- Prognozele principalilor indicatori macroeconomici si sociali, elaborate de organele abilitate si care privesc anul pentru care se intocmeste bugetul, dar si previziunile pe urmatorii 3 ani;
- Politicile bugetare si fiscale atat la nivel central cat si la nivel local;
- Prevederile angajamentelor multianuale, ale memorandumurilor de finantare, ale acordurilor de imprumut sau garantare, incheiate, precum si a celorlalte acorduri sau angajamente semnate si aprobate;
- Prioritizarea cheltuielilor data de necesitatea, oportunitatea, eficienta si eficacitatea finantarii serviciilor, actiunilor, activitatilor sau programelor propuse.
- Propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite care la randul lor trebuie sa tina cont de elemente enumerate anterior.

Pentru fundamentarea bugetului local se recomanda sa se parcurga urmatoarele etape:
adoptarea la nivel local a unei politici bugetare;
stabilirea unui calendar pentru elaborarea bugetului;
implicarea tuturor compartimentelor autoritatii administrativ teritoriale sau institutiilor si serviciilor publice locale in elaborarea bugetului si instruirea persoanelor implicate in acest proces;
fundamentarea si planificarea resurselor financiare;
fundamentarea si planificarea cheltuielilor;
La art. 21 se prevede ca in elaborarea bugetului trebuie sa se aiba in vedere si politica fiscala si bugetara locala, fara a se mentiona insa daca se impune adoptarea acesteia.
Totusi, avand in vedere cresterea competentelor si responsabilitatilor organelor deliberative si a celor executive ale administratiei publice locale, se impune adoptarea unei strategii financiare, bugetare care sa creeze si sa mentina o viziune de ansamblu asupra intregii activitati care de fapt se reflecta in activitatea financiara.
O astfel de strategie prin care autoritatile administratiei publice locale isi definesc managementul financiar poate fi elaborata de catre ordonatorul principal de credite si aprobata de consiliul local sau judetean, dupa caz, sub forma unei politici bugetare.
Se recomanda ca declaratia de politica bugetara sa fie prezentata sub forma scrisa, sa acopere toate domeniile managementului financiar, sa fie clara, coerenta si usor de inteles.
La elaborarea politicii financiare trebuie avuta in vedere legislatia, nivelul de dezvoltare locala, suportabilitatea fiscala de catre contribuabili, politica de dezvoltare regionala si nationala si pot participa:
- consilierii locali sau judeteni;
- cetatenii, mediul de afaceri, societatea civila;
- mass-media;
- departamentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale;
Declaratia de politica bugetara trebuie sa faca referire la urmatoarele domenii: 
. politica de impozitare si de venituri, 
. bugetul operational (de functionare) 
. rezerve financiare, 
. programul de investitii, 
. gestionarea lichiditatilor, 
. administrarea domeniului public si privat al unitatii administrativ teritoriale, 
. angajarea de imprumuturi, 
. contabilitate, 
. expertiza, 
. raporturi financiare, 
. achizitii, etc.

Fundamentarea veniturilor institutiilor publice

Potrivit principiului autonomiei locale prevazut de Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, unitatile administrativ teritoriale au dreptul la resurse proprii pe care autoritatile administratiei publice locale le gestioneaza, potrivit atributiilor ce le revin in conditiile legii. Aceste resurse financiare trebuie sa fie proportionale cu competentele si cu responsabilitatile ce revin autoritatilor administratiei publice locale.
Pornind de la acest principiu, in art. 5 din OUG nr. 45/2003 sunt prevazute categoriile de venituri ale bugetelor locale:
Venituri proprii - provenite din: impozite, taxe, contributii, varsaminte, alte venituri locale stabilite prin lege;
Cota defalcata din impozitul pe venit ce revine unitatilor administrativ-teritoriale in conformitate cu prevederile legale.
Potrivit clasificatiei bugetare veniturile proprii se clasifica astfel:
A.Venituri curente fiscale din care:
- impozite directe (ex.: impozitul pe cladiri, pe teren, taxe asupra mijloacelor de transport datorate de persoane fizice sau juridice, etc);
- impozite indirecte (ex.: taxe si tarife pentru eliberarea licentelor si autorizatiei de functionare, taxe de timbru judiciare si pentru activitatea notariala, taxe extrajudiciare, etc.).
B. Venituri curente nefiscale din care :
- varsaminte de la institutii publice (ex. - venituri privind circulatia pe drumurile publice, veniturile circumscriptiilor sanitar-veterinare, punctelor de insamantare artificiala, varsaminte din disponibilitatile institutiilor publice, etc.)
- diverse venituri - (ex. recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri, venituri din amenzi si din alte sanctiuni aplicate, venituri din concesiuni si inchirieri, etc.)
C. Venituri de capital (ex. - provenite din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice, din privatizare, din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al unitatii administrativ-teritoriale.
D. Cota defalcata din impozitul pe venit ce revine unitatii administrativ teritoriale stabilita prin lege, de respectiv 36% la comune, orase, municipii, 36,5% la bugetul propriu al municipiului Bucuresti, 18% la bugetul sectoarelor municipiului Bucuresti si 10% la bugetul propriu al judetului (art. 28 din OUG nr. 45/2003) cote care prin legea bugetului de stat pot fi numai majorate nu si diminuate cum prevedea vechea reglementare, respectiv Legea nr. 189/1998.

Eseu: Comunicare de baza cu bazele de date externe prin intermediul importului si al combinarilor Document online: UCM RESITA - piata tinta - strategii de intrare pe piata

Daca prin Legea 189/1998 cotele din impozitul pe venit erau incluse in categoria prelevari de la bugetul statului, prin aceasta noua reglementare cotele din impozitul pe venit sunt incluse in categoria veniturilor proprii alaturi de impozite, taxe, contributii, varsaminte si alte venituri locale.
Probabil ca aceasta clasificare s-a realizat pentru:
- a se evidentia mai usor veniturile autoritatilor locale care se iau in calcul la determinarea capacitatii de indatorare respectiv de 20% din veniturile proprii; 
- includerea intr-o singura categorie a acelor venituri care pot constituii surse de garantare a imprumuturilor contractate de catre unitatea administrativ teritoriala sau de catre agentii economici si serviciile publice din subordinea acestora.
Desi aceasta sursa de venit este nominalizata ca venit propriu al unitatilor administrativ teritoriale, ea ramane in continuare sursa a bugetului de stat asupra careia autoritatile administratiei publice locale nu au competenta de control in ceea ce priveste stabilirea si virarea sumelor datorate.
Pentru cresterea veniturilor provenite din aceasta sursa si pentru stimularea autoritatilor administratiei publice locale sa urmareasca cresterea sumelor incasate din aceste cote, se impune modificarea reglementarilor legale in sensul acordarii de competente de control autoritatatilor administratiilor publice locale si pentru acest venit.
Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat acordate pentru finantarea unor responsabilitati transferate autoritatilor administratiei publice locale, precum si pentru echilibrarea bugetelor locale, sume ce sunt stabilite anual prin legea bugetului de stat.
Repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat destinate echilibrarii bugetelor locale se face pe judete in functie de urmatoarele criterii:
a) 70% din suma in functie de impozitul pe venitul global mediu/cap de locuitor (pe baza executiei impozitului pe venitul global din anul precedent)
b) 30% din suma in functie de suprafata judetului.
Din total suma repartizata pe judet, prin anexa la legea anuala de aprobare a bugetului de stat, 25% se aloca pentru bugetul propriu al judetului respectiv, iar diferenta se repartizeaza pe localitati in interiorul judetului.
Pentru repartizarea echitabila a sumelor de echilibrare catre bugetele locale, au fost stabilite criteriile enumerate in articolul 29.
La baza acestor criterii au stat cateva elemente care influenteaza nivelul cheltuielilor unei autoritati publice locale, respectiv;
- populatia unitatii administrativ teritoriale;
- suprafata unitatii administrativ teritoriale;
- capacitatea financiara;
- impozitul pe venit calculat la nivelul unitatii administrativ-teritoriale.
De asemenea, pentru sustinerea programelor cu finantare externa care necesita cofinantare locala, s-a lasat in competenta consiliilor judetene, sa stabileasca criterii specifice de repartizare a unei cote de 15% din cota de 75% ramasa pentru echilibrarea bugetelor comunelor, oraselor si municipiilor, provenite din sumele de echilibrare din unele venituri ale bugetului de stat precum si din cota de echilibrare care se constituie la nivel judetean.
Diferenta de 25% din sumele de echilibrare provenite din unele venituri ale bugetului de stat, precum si din cota de echilibrare care se constituie la nivel judetean se aloca bugetului propriu al judetului.
Spre deosebire de vechea reglementare, consultarea primariilor in vederea repartizarii sumelor de echilibrare a bugetelor locale, se realizeaza de o comisie constituita la nivelul fiecarui judet, componenta regasindu-se in textul articolului 29.4.
Prin aceasta reglementare se asigura respectarea principiului prevazut de Legea administratiei publice locale 215/2001, respectiv cel al consultarii.
Subventii de la bugetul de stat. Desi la art. 30 din OUG nr. 45/2003 aceste venituri sunt denumite ca transferuri consolidabile pentru bugetele locale, totusi, in clasificatia bugetara, se regasesc ca subventii primite de la bugetul de stat.
Enumeram cateva categorii de astfel de subventii:
- pentru investitii finantate partial din imprumuturi externe la a caror realizare contribuie si Guvernul;
- pentru finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap;
- pentru dezvoltarea sistemului energetic, etc.
Subventii primite de la alte bugete (ex. - pentru sustinerea sistemului de protectie si drepturile copilului, pentru finantarea programelor pentru ocuparea temporara a fortei de munca).
In art. 5 din ordonanta se prevede ca pentru evaluarea corecta a veniturilor la elaborarea bugetului respectiv, fundamentarea veniturilor trebuie sa se bazeze pe constatarea si evaluarea materiei impozabile, a bazei de impozitare, evaluarea veniturilor obtinute din serviciile prestate, dar si pe alte elemente specifice identificate de fiecare autoritate.
Pentru fundamentarea veniturilor provenite din taxe, impozite si alte venituri locale ar trebui sa se tina seama de:
1. Gradul de colectare a respectivelor venituri in perioadele anterioare anului bugetar pentru care se fundamenteaza bugetul, realizandu-se si o analiza a cauzelor care au condus la nivelul respectiv de colectare.
Pot exista mai multe situatii cum ar fi:
- grad ridicat de colectare care, la randul sau, poate fi determinat de o fiscalitate scazuta, ceea ce conduce la concluzia ca mai exista rezerve pentru suplimentarea veniturilor;
- grad scazut de colectare care poate insuma ori evaziune fiscala, ori o fiscalitate prea mare, concluzii care trebuie sa dirijeze autoritatea sa ia masuri de intrare in normalitate.
2. Nivelul de fiscalitate - la stabilirea nivelului impozitelor si taxelor locale trebuie avute in vedere si obiectivele pe termen scurt, mediu si lung ale autoritatilor respective.
Important pentru stabilirea fiscalitatii la nivelul unei localitati este calcularea gradului de fiscalitate determinat ca raport intre nivelul fiscalitatii si nivelul salariilor.
3. Cuantificarea nivelului inflatiei
Fundamentarea cotei din impozitul pe venit - trebuie sa aiba in vedere:
o dezvoltarea locala si nationala;
o variatiile nivelului impozitului pe venitul global;
o nivelul incasarii impozitului in anii anteriori.

Fundamentarea cheltuielilor in institutiile publice

Avand in vedere impactul pe care serviciile oferite de municipalitate creeaza sau nu un grad de satisfactie a cerintelor cetatenilor, autoritatile administratiei publice locale trebuie sa fie interesate sa stabileasca in mod cat mai realist, obiectiv si eficient actiunile, obiectivele si serviciile ce pot fi finantate intr-un an bugetar.
De altfel si Ordonanta 45/2003 prevede la art. 5 ca fundamentarea, dimensionarea si repartizarea cheltuielilor se efectueaza in concordanta cu atributiile ce revin autoritatilor administratiei publice locale, dar si cu prioritatile stabilite de acestea.
La fel ca si in cazul veniturilor si in cazul fundamentarii cheltuielilor autoritatile administratiei publice locale trebuie sa aiba in vedere:
a) baza legala a cheltuielilor;
b) destinatia cheltuielilor;
c) analiza preturilor si tarifelor;
d) analiza serviciilor oferite din punct de vedere cantitativ si calitativ;
e) previziunea asupra schimbarilor ce vor intervenii;
f) elemente specifice de calcul (ex. nr personal, nr. asistati, nr elevi, beneficiari ai venitului minim garantat, salarii de baza, etc.)

    Pentru realizarea practica a deciziilor publice, statul, colectivitatile locale si alte entitati publice realizeaza costuri financiare cunoscute sub denumirea de cheltuieli publice. Cheltuielile publice reflecta optiunile politice ale statului, ele reprezentand costurile acestor politici.

Din punct de vedere al atributiilor statului, cheltuielile publice se pot grupa astfel:

a)     cheltuieli cu actiunile social culturale

b)     cheltuieli cu actiuni economice

c)     cheltuieli pentru aaararea tarii

d)     cheltuieli cu intretinerea organelor statului

Greutatea specifica a acestor grupe de cheltuieli poate sa difere de la o perioada la alta si chiar de la un an la altul, aceasta depinzand de obiectivele dezvoltarii economice si social culturale care de fapt determina structura si ponderea cheltuielilor publice.

a) Dezvoltarea continua a actiunilor social culturale pentru satisfacerea necesitatilor cetatenilor trebuie sa constituie una dintre laturile importante ale activitatii statului.

    In totalul cheltuielilor bugetare ponderea cea mai importanta este detinuta de cheltuielile social culturale.

    Acestea contin urmatoarele categorii de cheltuieli:

- cheltuieli pentru invatamant

- cheltuieli pentru stiinta arta si cultura

- cheltuieli pentru sanatate

- cheltuieli pentru dezvoltarea culturii fizice si a sportului

- cheltuieli pentru asigurarile sociale de stat si pentru cele de prevederi sociale

Cheltuielile pentru actiunile social - culturale sunt un mijloc de garantare a drepturilor constitutionale ale cetatenilor la invatatura, odihna si la asigurarea materiala pentru batranete, in caz de incapacitate de munca, ajutor de somaj etc.

    Cheltuielile pentru infaptuirea actiunilor social culturale se structureaza in doua mari categorii, respectiv:

- cheltuieli curente - destinate intretinerii si functionarii institutiilor publice social - culturale(salarii, burse, hrana, medicamente, iluminat, incalzit, reparatii capitale si curente, etc)

- cheltuieli de capital - pentru investitii(constructii, mijloace de transport, aparatura)

Cheltuielile publice cu invatamantul au drept scop functionarea invatamantului de toate gradele, la asezarea lui pe baze noi in stransa legatura cu cerintele vietii economice si social - culturale ale tarii noastre.

Se poate aprecia ca aceste cheltuieli pentru invatamant constituie un avans de produs intern brut intrucat resursele bugetare folosite pentru invatamant nu se consuma definitiv, ci ele se regasesc in nivelul pregatirii profesionale a membrilor societatii.

    Aceste cheltuieli publice asigura transpunerea in viata a dreptului constitutional la invatatura.

De la bugetul public national se finanteaza invatamantul prescolar, invatamantul primar, invatamantul gimnazial, liceal si postliceal, invatamantul superior, invatamantul post universitar, doctoratul si alte forme de perfectionare a pregatirii profesionale a personalului.

Dupa natura lor cheltuielile pentru invatamant se pot grupa astfel:

- cheltuieli de capital(pentru investitii) care cuprind cheltuieli pentru constructia de unitati de invatamant, achizitionare de terenuri pentru constructii scolare, aparatura, mobilier, mijloace de transport, alte cheltuieli.

- cheltuieli curente, adica cheltuieli functionale specifice institutiilor de invatamant care cuprind:

 - salarii si diferente, indemnizatii ce se acorda cadrelor didactice, cheltuieli pentru procurarea de material didactic, de aparate.

b) Cheltuielile pentru actiuni economice nu au mai ocupat preponderent locul intai, in cadrul bugetelor elaborate in ultimii ani deoarece in perioada actuala sumele alocate pentru investitii sunt mici, iar finantarea actiunilor cu caracter economic cade in cea mai mare parte in sarcina agentilor economici.

De la bugetul statului in economia de piata se aloca fonduri in special pentru finantarea unor obiective de investitii in ramurile strategice cum ar fi : metalurgia, chimia, transporturile, agricultura, minerit, protectia mediului, etc.

De asemenea din resurse bugetare se aloca fonduri pentru finantarea actiunilor de cercetare stiintifica fundamentala.

c) Cheltuielile pentru apararea nationala sunt legate de indeplinirea functiei externe a statului avand un caracter neproductiv, constituind un consum final de produs national brut.

    Din punct de vedere economic cheltuielile cu apararea nationala au urmatorul continut:

- cheltuieli de capital care cuprind investitiile pentru constituirea si modernizarea unor unitati militare, inzestrarea cu armament si tehnologie de lupta etc.

- cheltuieli curente care cuprind intretinerea si functionarea fortelor armate, desfasurarea eventualelor actiuni militare etc

d) Din bugetul public se acopera integral cheltuielile pentru organele puterii si administratiei de stat: Parlamentul, Presedintia, Guvernul, ministerele si celelalte organe centrale precum si organele puterii si administratiei locale.

Astfel din bugetul de stat se acorda credite bugetare pentru intretinerea organelor centrale ale puterii si administratiei de stat, iar din bugetele locale se finanteaza integral cheltuielile necesare, consiliilor judetene, municipale, orasenesti si comunale.

Volumul cheltuielilor pentru unitatile si sectoarele bugetare se imparte in doua grupe mari: cheltuieli pentru investitii si cheltuieli operative.

    Alocatiile pentru finantarea investitiilor se prevad in buget pe baza sarcinilor stabilite prin programul de dezvoltare economico sociala a tarii.

    Principala metoda de programare a cheltuielilor operative pentru actiunile institutiilor publice este metoda normativa.

    Aceasta metoda se bazeaza pe doua elemente indicatorii si normativele economico - financiare.

    Suma care urmeaza sa fie acordata anual fiecarei unitati bugetare se determina inmultind normativul economic financiar pentru un indicator cu marimea fizica a acestuia (numar studenti, numar paturi, etc.). In suma respectiva nu sunt incluse cheltuielile pentru investitii care se stabilesc in raport cu sarcinile stabilite prin programul de dezvoltare economico sociala a tarii (cheltuielile pentru salarii care se programeaza pe baza statelor de functiuni). Prin folosirea metodei normativelor economico financiare se asigura o finantare reala a unitatilor de acelasi fel, in raport cu sarcinile ce le revin acestora.

    Metoda normativelor economico financiare se foloseste in actiunea de intocmire a bugetelor, in executarea bugetelor cat ti la analiza darilor de seama pentru unitatile bugetare. La examinarea bugetelor de venituri si cheltuieli de catre organele financiare se creeaza posibilitatea descoperirii exagerarilor si a cheltuielilor neeconomicoase precum si a lipsurilor existente in acordarea mijloacelor financiare. Prin utilizarea normativelor, organele care analizeaza bugetele de venituri si cheltuieli au un instrument obiectiv de verificare, inlaturandu-se astfel elementul de apreciere subiectiva a nevoilor unitatilor.

    Determinarea creditelor bugetare doar pe baza executiei bugetare din anul precedent, fara folosirea metodei normative, duce la realizarea defectuoasa a fundamentarii bugetare deoarece executia contine in unele cazuri cheltuieli neeconomicoase precum si cheltuieli care nu au avut un grad corespunzator de finantare.

In cursul executiei metoda normativa se foloseste pentru finantarea unitatilor in raport cu realizarea indicatorilor programati efectuandu-se astfel un control al indeplinirii prevederilor bugetare.

Normativele economico financiare se impart in:

-        normative combinate

-        normative individuale

Normativele combinate reprezinta suma totala a cheltuielilor necesare pentru un indicator pe timp de un an. Ele se stabilesc pentru institutiile de acelasi fel, pe subdiviziunile cadrului general al clasificatiei generale.

Normativele individuale se stabilesc pentru fiecare fel de cheltuiala in parte, in limita normativelor combinate.

Normativele combinate se stabilesc de catre Ministerul Finantelor in colaborare cu ministerele de resort.Pe baza acestor normative ministerele si organele locale fixeaza normative individuale pentru unitatile subordonate.

Normativele individuale se impart de asemenea in:

- normative materiale

- normative financiare

    Normativele materiale reprezinta cantitatea de materiale, bunuri sau servicii, calculata pe un indicator. Normativele financiare rezulta din inmultirea normativelor materiale cu preturile(tarifele) in vigoare. O alta impartire a normativelor este in obligatorii si facultative

 Normativele obligatorii se aproba prin hotarari ale Guvernului sau prin legi, si este interzisa depasirea lor.

    Normativele facultative se aplica in functie de conditiile specifice fiecarei unitati bugetare. Stocurile de materiale care trebuie sa existe la sfarsitul fiecarui an la institutiile publice sunt de asemenea normate, fiind stabilite in raport cu consumul acestora pentru o perioada limitata. Acestea se stabilesc pentru a asigura cantitatea de materiale strict necesara pentru buna functionare a unitatilor in prima parte a anului si pentru a combate tendinta stocarii de materiale pentru nevoi proprii.

    Pentru stabilirea normativelor de cheltuieli este necesar ca in primul rand sa se  cerceteze consumurile de materiale si cheltuielile institutiei si activitatile pentru care urmeaza a se fundamenta acestea.

In acest scop se alege un numar semnificativ de institutii, astfel incat rezultatele obtinute sa fie concludente pentru toate institutiile de acelasi fel. Institutiile la care se face aceasta verificare trebuie sa indeplineasca unele conditii dupa cum urmeaza :

- sa aiba o evidenta contabila bine organizata si tinuta la zi

- sa nu fi suferit in ultimii ani modificari organizatorice, astfel incat cheltuielile si consumurile de materiale sa poata fi urmarite pe o perioada mai mare de timp.

- sa aiba aparate proprii de masurat

- sa existe personal de specialitate cu o pregatire ridicata spre a participa si a-si aduce contributia la actiunea de stabilire a normativelor de cheltuieli.

    Rezultatele obtinute se centralizeaza ,se analizeaza in mod comparativ rezultand astfel normative obligatorii de indeplinit in perioadele viitoare.