Introducere istorica - instalatii sanitare pentru cladiri inalte

Introducere istorica - Instalatii sanitare pentru cladiri inalte

Dupa cercetarile arheologice au fost dovedit ca țevile din argila arsa, lemn, cupru și plumb au fost folosite pentru distribuția apei din rezervoare. Era bine cunoscuta in toate epocile stralucite in antichitate, in Egipt și in Babilon. Procedeele, construcțiile și instalațiile de alimentare cu apa și canalizare au parcurs un lung drum istoric, dezvoltandu-se in paralel cu celelate ramuri ale știnței și tehnicii. Cele mai vechi construcții cunoscute de captarea a apei, au existat cu aproximativ 5000 ani in urma.

In Egiptul Antic existau mecanisme simple pentru ridicarea apei, asemanatoare cumpenelor, iar in China Antica se foloseau ca surse puțurile, din care apa era scoasa im galeți cu ajutorul unor scripeți și trolii. Babilonienii (Babilonia a fost capitala Mesopotamiei inferioara) știau sa construiasca lacuri de acumulare și foloseau tehnici de ridicare a apei la inalțimi destul de mari. Acest lucru permițandu-le diversificarea utilizarii apei. In Grecia Antica au existat sisteme centralizate mari pentru alimentarea cu apa, fiind folosita cu precadere in scopuri de igiena. Herodot descrie pentru prima data pompa aspiranta, iar legislatorul Solon prescrie anumite condiții pentru construcția puțurilor de apa, stabilind chiar și o norma de folsire: 54l/om*zi. Aceasta valoare stabilita este foarte apropiate de consumul gospodaresc minim de astazi. Roma Antica era alimentata prin mai multe apeducte, care constituie modele de arta inginereasca ale antichitații, apa acumulata in rezervoare, adusa prin gravitație, era distribuita prin conducte spre baile publice și spre locunițe patricienilor. Au existat o concepție tehnica bine definita pentru un serviciu de intreținere a instalațiilor.

Dupa caderea Imperiului Roman, preocuparea pentru dezvoltarea tuturor ramurilor tehnice a stagnat. In secolele XVI-XVII apariția și dezvoltarea  manufacturii capitaliste impune o oarecare dezvoltare și a tehnicii alimentarii cu apa. Folosirea pompelor acționate de mașini cu abur a permis marirea distanțelor de transport a apei, deci implicit folosirea surselor mai indepartate și alimentarea cu apa a consumatorilor amplasați la distanțe mari fața de stațiile de tratare, pe de alta parte, dezvoltarea anumitor ramuri industriale, care au necesitat o apa foarte limpede, a condus la inbunatațirea condițiilor tehnice de tratare a apei: decantare, filtrare, dezinfectare etc. Odata cu necesarul tot mai mare de apa al industriilor și orașelor au crescut și cantitațile de apa uzata evacuate in apele de suprafața, facandu-le pe acestea improprii pentru utilizari sanitare. Deci pentru evitarea poluarii tot mai accentuata a acestor ape s-a impus astfel și dezvoltarea tehnicii epurarii apelor uzate și regandirea configurației schemelor de distribuției a apei și de evacuare a apelor uzate menajere și industriale.

Creșterea standardului de viața, atat in centrele urbane, cat și in cele rurale, a impus un ritm rapid de creștere și a cantitaților de apa utilizata. Rezervele de apa dulce sunt relativ restrase pe scoarța terestra, in raport cu calitațile totala de apa. Problema gospodaririi raționale a apei de calitate a inceput sa devina acuta in multe regiuni ale lumii.

In urma inventarierii resulselor hidrice, printre alte masuri s-a stabilit și necesitatea gospodaririi cat mai raționala apei in lume, impunandu-se o cooperare internaționala de inalt nivel etic. S-a stabilit de asemenea pentru viitor necesitatea obținerii apei prin desemnalizarea apei marilor și oceanelor.

In Romania, din punct de vedere istoric se poate aprecia ca primele incercari de realizare a alimentarilor centralizatecu apa in unele orașe, s-au facut inca din sec. XVII (in orașele Iași și Focșani), iar in sec. XVIII s-a realizat și alimentarea cu apa a Bucureștului, de la izvoarele din Valea Crevediei (1876), apa fiind distribuita prin intermediul a catorva cișmele din oraș. In partea a doua a sec. XIX s-a realizat  extinderea alimentarii cu apa a Bucureștului cu apa brruta din raul Danbovița, la Arcuda, soluția prevazand limpezirea apei prin decantare și filtrare prin filtre lente cu nisip. Lucrarile au fost realizate intre anii 1880 și 1889 sub supravegherea tehnicienilor romani și cu asistența tehnica straina. Alimentarile cu apa in centrele populate ale Romaniei au cunoscut o dezvoltare rapida in perioada 1880-1915, la aceasta contribuind intr-o mare masura inginerii romani pregatiși in Școala Naționala de Poduri și Șosele inființata in anul 1867 in București.

In prezent, din totalul de 263 de localitați urbane ala țarii toate sunt prevazute cu rețele de distribuție a apei cat și cu rețele de canalizare, dar din pacate majoritatea necesita lucrari de modernizare. In privința localitaților rurale, din totalul de 15.779, doar 2.648 (16,78%) sunt prevazut cu rețele pentru distribuția apei reci și numai 374 (2,37%) cu rețele de canalizare.

Ce este conducta?

Conducta este un element de instalatii inchis, de forma tubulara, de obicei cu sectiune circulara, utilizat pentru transportul fluidelor. De cele mai multe ori, prin conducta se intelege ansamblul format din: tubul propriu-zis, fitinguri (elementele de legatura), armaturi si accesorii. Functia elementara pe care o indeplinesc conductele instalatiei interioare este realizarea legaturii intre armaturile obiectelor sanitare si reteaua publica. Conductele au urmatoarele proprietați:

Etansare optima pentru fluide, siguranta in functionare;

Robustete: capacitatea de a prelua suprapresiuni, lovituri accidentale sau forte externe;

Rezistenta la coroziune si la variatii de temperatura;

O suprafata interna cat mai neteda (rugozitate mica, dar si un numar minim de imbinari);

Elasticitate adecvata – capacitatea de a prelua dilatarile datorate variatiilor de temperatura, dar si eventuale deplasari ale elementelor de constructii si ale cladirii;

Durata de viata cat mai lunga;

Montaj, intretinere, reparatii / inlocuire cat mai usoare.

Durata de viata normata a unei conducte, in functie de materialul din care este confectionata, variaza dupa cum urmeaza: fonta – 80 ani, beton armat – 70 ani, plastic – 50…55 ani, otel – 40 ani, azbociment – 30 ani.