Simbolul

Simbolul

Forma simbolica se caracterizeaza printr-un surplus de sens care nu tine de un simplu cod. Pentru Hegel simbolul este "un semn care, asa cum este el in mod exterior, cuprinde deja continutul reprezentarii pe care vrea sa o evoce" (Wunenburger, 2004, p. 256). In simbol, legatura semnificant-semnificat face apel la un metalimbaj care imbogateste sensul propriu cu un sens figurat. Jean-Jaques Wunenburger, in Filosofia imaginilor, afirma ca "imaginea-simbol comporta o suprapunere a doua niveluri de semnificatie, unul literal si unul figurat, unul sensibil si unul inteligibil, primul cerandu-l pe cel de-al doilea" (Wunenburger, 2004, p. 257). Sensul figurat care este indicat sau sugerat in imaginea literala, confera simbolului o semnificatie transcendenta, "in masura in care acest sens nu se lasa niciodata pe deplin comunicat in mod clar si integral" (Ibidem).

Gilbert Durand defineste simbolul ca o coprezenta a doua identitati ce pot fi disjuncte sau legate intr-o tensiune dinamica: "Simbolul este intalnirea necesara a doua moduri exclusive de identitate: identitatea simbolizantului care localizeaza, «incarneaza» sensul si identitatea simbolizatului care transcende toate limitele locale, care se situeaza in ceea ce fizica moderna numeste «neseparabilitate»" (apud Wunenburger, 2004, p. 258). Simbolurile sunt semne care pot fi percepute si interpretate diferit, la modul individual sau comunitar, pentru ca fiecare om si fiecare comunitate are puncte de vedere unice si termeni de referinta acumulati prin proprie experienta. De exemplu, pentru necredinciosi, mataniile sunt doar o podoaba decorativa. "Valoarea simbolica depinde, asadar, mai mult de privire decat de lucrul vazut, mai mult de constiinta decat de lume" (Wunenburger, 2004, p. 260). Campul simbolic releva un raport de semnificatie pe care subiectul il stabileste intre el insusi si semne.

Fiinta umana, ca fiinta a semnelor si a simbolurilor, consta, ea insasi, numai din semnificatie. Ernst  Cassirer afirma ca omul nu traieste doar intr-o lume pur fizica, ci si intr-un univers simbolic: "Limbajul, mitul, arta si religia sunt [] firele diferite care tes reteaua simbolica [ . ] a experientei umane" (Cassirer, 1994, p. 43). Dupa autorul in atentie, semnificatia trebuie explicata, mai intai in termeni ai existentei.

Fiinta umana simte si cunoaste prin intermediul formelor lingvistice, a imaginilor artistice, simbolice, mitice sau a riturilor religioase. "Realitatea fizica pare sa se retraga in masura in care avanseaza  activitatea simbolica a omului. In loc sa aiba de-a face cu lucrurile insesi, omul converseaza, intr-un sens, in mod constant cu sine insusi" (Cassirer, 1994, p. 44). Simbolurile sunt atat de mobilizatoare si de modelatoare, incat Confucius declara ca "semnele si simbolurile reglementeaza lumea, nu cuvintele sau legile" (apud Gibson, 1998, p. 6). Iar Bachelard precizeaza ca "simbolurile nu trebuie sa fie judecate din punct de vedere al formei, ci al fortei lor' (apud Durand, 1997, p. 42). "Animalul poseda o imaginatie si o inteligenta practice, pe cand omul singur a dezvoltat o noua forma: o imaginatie si o inteligenta simbolice." (Cassier, 1994, p. 54). Aceasta forma impune dependenta gandirii relationale de gandirea simbolica.

Clasificarea marilor simboluri ale imaginatiei in categorii de motivatie distincte prezinta intr-adevar mari dificultati prin insusi faptul nelinearitatii si semantismului imaginilor. In efortul lor de a repartiza simbolurile in functie de marile centre de interes, analistii motivatiilor simbolismului religios sau al imaginatiei literare au incercat sa grupeze simbolurile:

- fie ca aleg drept norma de clasificare un ordin de motivatie cosmologica si astrala, in care marile secvente ale anotimpurilor, ale meteoritilor si ale astrelor servesc drept inductori ai fabulatiei;

- fie ca elementele unei fizici primitive si sumare polarizeaza, prin calitatile lor senzoriale, campurile de forta in continuul omogen al imaginarului;

- fie ca, in sfarsit, se banuieste ca datele sociologice ale microgrupului sau ale grupurilor ce ajung pana la limitele grupului lingvistic furnizeaza simbolurilor cadrele primordiale;

- fie ca imaginatia ingust motivata si prin limba si prin functii sociale se modeleaza conform acestor tipare sociologice;

- fie ca unele gene rasiale intervin destul de misterios pentru a structura ansamblurile simbolice, distribuind si mentalitatile imaginare si ritualurile religioase;

- fie ca se incearca, o data cu psihanaliza, gasirea unei sinteze motivatoare intre pulsiunile unui libido in evolutie si presiunile refulante ale microgrupului familial, inainte de a stabili o metoda ferma (Durand, 1977, p. 31).

Multi istorici ai religiei au optat pentru o clasificare a simbolurilor in functie de raporturile lor cu una din marile epifanii cosmologice. In volumul Tratat de istorie a religiilor, Mircea Eliade realizeaza capitole ample dedicate riturilor si simbolurilor uraniene, cultelor solare, misticii lunare, simbolisticii apelor, pamantului si pietrelor sacre. De asemenea, Elide analizeaza simbolurile si riturile agrare, cultele fertilitatii, simbolismul "Centrului" si simbolistica mitului vesnicului reinceput (Eliade, 1992, pp. 423-427).

In esenta, orice poate deveni simbol: "orice imagine, persoana, obiect sau cuvant. Desi simbolurile contin in forma lor o bogata mostenire de milenii a experientelor si preceptelor umanitatii, folosirea, prezentarea si interpretarea lor nu ramane una statica, pentru ca noile asociatii si, astfel, imaginile proaspete se adauga in mod constant entitatii fluide, dinamice, luata drept vocabularul nostru simbolic colectiv" (Gibson, 1998, p. 19). Fiecare simbol este un microcosmos, poate fi receptat ca fiind expresia unui macrocosmos, pentru ca fiecare incorporeaza, reflecta si conecteaza structura dinamica a cosmosului si a mintii umane.

Atribuirile simbolice au dus inevitabil la aparitia interogatiilor privind geneza, relatia intre Cer si Pamant si pozitia omului in  lume. Conceptele cosmice ale primelor simboluri - oul, pomul vietii ca axis mundi - au evoluat, imbracand forme religioase valide pentru formarea unei multitudini de perspective asupra lumii si pentru crearea unor limbaje simbolice noi.

Astfel, vechii egipteni au conceput un complex panteonic de zeitati onmipotente care guvernau fiecare aspect al vietii si al mortii si le reprezentau prin niste imagini vizuale vaste, incluzand si hieroglifele. Acestea au drept fundament un limbaj complex, reprezentational de fonograme (semne simbolice ale sunetului) si ideograme (simboluri care prezinta concepte) si reprezinta cele mai sofisticate din sistemele simbolice timpurii. In aceasta perioada au aparut simboluri care au relevanta si astazi, ca pentagrama iudaica si zvastica civilizatiei hinduse.

Vechii greci au venerat, de asemenea, o pluralitate de zei al caror simbolism colectiv a fost atat de puternic, incat l-au adoptat si romanii, preluandu-1 cu nume latine. Practici similare se constata in asimilarea simbolurilor pagane de catre crestinatate sau in impletirea religiilor hindusa si budista. Fiecare dintre aceste religii a dezvoltat o mare varietate de simboluri, menite sa reprezinte aspectele specifice ale credintei lor.

Una din caracteristicile fundamentale ale simbolului este simultaneitatea sensurilor pe care le dezvaluie. "Dipticul «lumina-intuneric», de pilda, simbolizeaza totodata «Ziua si Noaptea» cosmic, aparitia si disparitia vreunei forme oarecare, moartea si invierea, creatia si disolutia Cosmosului, virtualul si manifestul etc." (Eliade, 1992, p. 410). Simbolurile indeplinesc o functie unificatoare, de integrare a omului in Societate si in Univers. Un symbol reveleaza mereu, in orice context, unitatea fundamental a mai multor zone ale realului (Ibidem, p. 411). Orice symbol tinde sa identifice cu sine cel mai mare numar posibil de obiecte, situatii si modalitati.

Simbolismul acvatic sau lunar tinde sa integreze tot ceea ce este Viata si Moarte, adica "devenire" si "forme", Iar un simbol cum este perla tinde sa reprezinte laolalta aceste doua sisteme simbolice (ale Lunii si ale Apelor), intrupand, el singur, aproape toate epifaniile Vietii, Feminitatii, Fertilitatii etc. "Aceata «unificare» nu echivaleaza insa cu o confuzie; simbolismul ingaduie trecerea, circulatia de la un nivel la altul, integrand toate aceste niveluri si planuri, dar fara a urmari fuzionarea lor" (Ibidem, p. 412). De orice natura ar fi simbolurile si oricare ar fi planul in care ele se manifesta, ele raman intotdeauna coerente si sistematice. Gandul symbolic ingaduie fiintei umane sa parcurga prin toate nivelurile realului. Simbolul identifica, asimileaza, unifica planuri eterogene si realitati, chiar si pe acelea care par a fi ireductibile. Mai mult, experienta magico-religioasa permite transformarea omului insusi in simbol.

In viziunea lui Mircea Eliade, simbolul are valoare cognitiva, este o "modalitate autonoma" si, totodata, un "instrument" de cunoastere, oferind o alternativa gandirii pozitiviste occidentale. Acolo unde ratiunea intampina dificultati, o alta modalitate de reflectare a lumii isi arata posibilitatile. Simbolul, mitul si imaginea tin de natura profunda a vietii spirituale; ele sunt consubstantiale fiintei umane.

Cautarea profunzimilor simbolice este o activitate importanta a imaginatiei umane; aceasta se serveste de lume pentru a-si spori reprezentarile. Astfel, se dobandeste un surplus de sens, modificand atitudinile omului fata de sine si fata de lume.