Vocabularul, cuvinte de tranzitie si indicatii vocale - reguli de compozitie, de redactare

reguli de compozitie, de redactare.

Vocabularul

Stilul oral este marcat, de asemenea, de cuvinte cu o inalta valoare a efectului sonor. Ar trebui sa folosim onomatopee, cuvinte al caror sunet le sugereaza sensul. Cuvintele dangat, vajait, rontaiala, pocnet, alinare, sunt cuvinte onomatopeice. Dar, ca orice alta tehnica, onomatopeele pot fi utilizate excesiv sau utilizate gresit. Folosite cu discernamant sunt un mod eficient de a adauga culoare textului.

Stilul literar are nevoie de obicei de un vocabular mult mai larg decat stilul oral. Vocabularul pe care il poate intelege o persoana cu nivel mediu de pregatire din ceea ce citeste este de aproape trei ori mai mare decat cel pe care il foloseste in vorbire. Un cititor poate recunoaste sau este capabil sa-si dea seama de sensul multor cuvinte pe care le-ar pierde total daca i-ar fi prezentate oral. Un cititor poate de asemenea cauta semnificatia unor cuvinte intr-un dictionar, lucru pe care un ascultator nu-l poate face.

Cuvintele alese trebuie sa contribuie la claritatea mesajului. Vocabularul nu trebuie sa deruteze ascultatorii, deoarece confuzia, chiar daca este doar momentana, va face ascultatorul sa piarda portiunea imediat urmatoare a mesajului. Drept rezultat, el va fi incapabil, sau nu va mai dori sa urmareasca restul comunicarii si se va decupla, fizic sau mental, parasind camera, schimband postul, sau inchizand aparatul. De aceea trebuie sa alegem cuvinte ce vor fi usor recunoscute de ascultator. Ceea ce inseamna utilizarea unui vocabular limitat pentru cea mai mare parte a scriiturii de radio, in special daca ea este dedicata unei audiente foarte largi, precum este un program la o ora de maxima audienta. Pentru a ajunge la cat mai multi oameni posibil, fara ca ei sa renunte la audierea unui program, trebuie sa folosim un vocabular direct, restrans. Evitati deci utilizarea de “cuvinte mari”, cand unele mai simple, comune, vor transmite aceeasi idee.

Un corolar important al acestui principiu este evitarea termenilor generali, abstracti, in favoarea cuvintelor sau expresiilor specifice care se potrivesc cel mai sigur si mai corect unei idei.

Utilizarea cuvintelor descriptive, care sa creeze senzatii vizuale in mintea ascultatorului, este in special importanta in scriitura textelor de radio, unde nu exista un acompaniament vizual al sunetului. Cuvintele si expresiile descriptive bine alese ajuta ascultatorul sa construiasca o imagine mentala a unui eveniment.

Fiti atenti la elementele de jargon. Puteti sti ce este un scanner TCA, dar multi ascultatori nu vor sti. A spune ca TCA este un acronim pentru tomograf computerizat axial nu ajuta, din moment ce putini oameni vor cunoaste chiar si acesti termeni. Definiti-l deci in vorbirea curenta:

Spitalul Municipal a capatat fonduri pentru a cumpara un scanner TCA, un aparat de mai multe milioane de dolari ce vizualizeaza interiorul corpului uman fara sa foloseasca razele X.

Feriti-va de ambiguitate. Desi puteti fi experti in interpretarea termenilor profesionali, a limbajului stiintific sau statisticilor, audienta nu este. De exemplu, daca un incendiu intr-o padure a distrus 100 de hectare de copaci, nu spuneti: „ Un milion de metri patrati de lemn de constructii s-a transformat in fum” Spuneti: “Destul lemn de constructii pentru a ridica 40 de case de 8 camere s-a transformat in fum” Nu explicati lucrurile abstract. Fiti concreti. Spuneti exact ceea ce ganditi.

Nu este nevoie sa amintim autorilor ca orice cuvant trebuie utilizat corect si gramatica trebuie sa fie corecta in toate formele de scriitura, inclusiv cea pentru radio, dar este trist ca prea frecvent termenii si gramatica nu sunt corecte; cand sunt folosite eronat deruteaza ascultatorul.

Scriitura buna este marcata de precizie in alegerea cuvintelor. Daca exista doar un cuvant care are semnificatia precisa pe care doriti s-o transmiteti si credeti ca audienta este familiara cu acel termen - folositi-l. Pe de alta parte, daca acel cuvant poate sa nu fie inteles de audienta, va trebui sa rescrieti textul pentru a transmite sensul intr-un alt mod.

In 1946, intr-un eseu intitulat “Politica si limba engleza”, George Orwell enumera sase reguli ale utilizarii englezei. “Aceste reguli suna elementar si chiar asa si sunt”, scria el, “dar ele cer o schimbare profunda a atitudinii oricui a crescut obisnuit cu scriitura in stilul acum la moda”.

Ce era “la moda” in 1946 nu mai este la moda astazi, dar ..scriitura la moda” de astazi are la fel de multa nevoie de regulile lui Orwell ca si cea de atunci. De asemenea, limba engleza este mai simpla la nivelul morfo-sintaxei decat limba romana, ceea ce face ca ultimei sa-i fie si mai necesare aceste reguli.

I)            Nu folositi niciodata o metafora, comparatie sau alta figura de stil pe care sunteti obisnuiti s-o vedeti in materialele tiparite.

II)          Nu folositi niciodata un cuvant lung acolo unde se potriveste unul scurt.

III)        Daca este posibil sa eliminati un cuvant, eliminati-l.

IV)       Nu folositi niciodata pasivul, cand puteti folosi activul.

V)         Nu folositi niciodata o expresie straina, un cuvant stiintific sau unul de jargon daca va puteti gandi la un echivalent din limba de zi cu zi.

VI)       Mai degraba incalcati oricare din aceste reguli decat sa spuneti un lucru contrar firii limbii.

Diateza activa

William Strunk este cunoscut si pentru cum arata studentilor sai avantajele diatezei active. Ca o regula, propozitia “Columb a descoperit America” este mult mai de preferat alternativei pasive “America a fost descoperita de Columb”. Strunk argumenta ca diateza activa este mai directa, mai puternica si mai concisa. Pentru jurnalistul radio exista in plus avantajul ca patru cuvinte pot face treaba altor sase, ceea ce salveaza timp pretios.

Verbele sunt caii de tractiune ai textului, doar daca nu-i transformati in ponei incarcandu-i cu diateza pasiva. O constructie la diateza activa, va veti aminti, urmeaza acest model:

Subiect - verb - complement direct.

Elena a scris stirea.

Subiectul, “Elena”, a realizat o actiune descrisa de verbul „a scris”. “Stirea” este obiectul, sau rezultatul actiunii ei.

Inlocuiti cu diateza pasiva si veti crea acest model:

Stirea a fost scrisa de Elena.     

Noul subiect, “stirea” nu face nimic. Este receptorul actiunii Elenei. Propozitia a capatat doua cuvinte suplimentare pe drum, miscandu-se mai incet cu acest bagaj in plus.

Aceste exemple sunt simplificate, dar principiul ramane adevarat si pentru constructiile mai complexe.

INCORECT:       Legislatia locuintelor, care a fost aprobata de Senat azi dimineata, va fi promulgata de Presedinte la sfarsitul acestei saptamani.

Intreaga fraza este construita la diateza pasiva (si accentueaza un unghi vechi). Trecerea la diateza activa da stirii impresia de miscare:

MAI BINE:        La sfarsitul acestei saptamani Presedintele va promulga legea locuintelor pe care Senatul a aprobat-o azi dimineata.

Este bine sa fim constanti in grija pentru diateza pasiva - ea ingreuneaza textul.

PASIV:  Nota a fost aprobata de Parlament.

ACTIV:  Parlamentul a aprobat nota.

PASIV:  Masina a fost lovita de camion

ACTIV:  Camionul a lovit masina.

PASIV:  Semnata de primul ministru, ordonanta se aplica de maine.

ACTIV:  Primul ministru a semnat ordonanta ce se va aplica de maine.

PASIV:  Suspectul a fost interogat de politic.

ACTIV:  Politia a interogat suspectul.

Dar ca orice regula de compozitie putem impinge avantajul prea departe. In timp ce in mod normal ordinea subiect - predicat - obiect a diatezei active ofera o utilizare economica a limbajului, exista cazuri cand complementul direct merita sa fie subiectul propozitiei. Daca cineva l-a impuscat pe presedinte, oricine ar scrie “Presedintele a fost impuscat”. Sau, n-am putea ridiculiza victima unui atac care striga “Am fost jefuit!” in loc de “Cineva m-a jefuit!”. In aceste cazuri, obiectul asupra caruia se actioneaza este mai important decat un subiect necunoscut.

Strunk a observat insa ca exista si un caz deosebit pentru structurarea ideilor astfel incat subiectul discursului este de asemenea subiectul propozitiei. Uneori diateza pasiva este inevitabila. Sa luam urmatoarea propozitie.

PASIV:  Pictura anilor '60 nu mat este aproape deloc apreciata astazi.

Eseu: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film Lucrare: Istoria cinematografului - pe ani

Aici diateza pasiva este acceptabila fiindca in centrul ideii se afla pictura. Tema propozitiei si subiectul ei sunt aceleasi. Dar sa spunem ca tema o reprezinta preferintele criticilor de arta contemporani. Putem scrie propozitia utilizand oricare dintre forme:

PASIV:  Pictura anilor '60 nu mai este apreciata de criticii contemporani.

Sau:

ACTIV: Criticii contemporani nu mai apreciaza pictura anilor '60.

Totusi, in acest al doilea exemplu, diateza activa este mai directa, mai hotarata, mai concisa. Constructia pasiva este in primul rand purtatoare de cuvinte inutile. Pentru a evita acest lucru este nevoie de o vigilenta continua. Intr-adevar, utilizarea diatezei pasive in schita initiala si in vorbirea improvizata poate fi reprezentarea prea naturala a modului in care gandurile sunt asociate si legate de tema si subiect in mintea noastra.

Titulaturi si functii

Cand prezentarile includ titulaturile surselor la un loc cu numele lor, titulatura precede intotdeauna numele. Aceasta, in general, este inversul stilului utilizat pentru identificare in versiunile tiparite ale aceleiasi stiri. Trebuie notat totusi ca si prezent stirile scrise devin mai flexibile in metodele lor de identificare a persoanelor. Observati urmatoarea fraza, aparuta intr-un cotidian:

Robert A. Benson, un ostatic din Iran, a trimis scrisori “aproape identice” lui Clinton si la Washington Post, a spus joi seful biroului de presa al Casei Albe, Jody Powell. ).

Numele omului nu va avea nici o semnificatie pentru ascultatorii romani, dar termenul “ostatic”, folosit intr-un moment cand interesul lumii se focaliza asupra celor 50 de americani retinuti impotriva vointei lor in Iran, l-a plasat imediat pe Benson intr-un context ce starnea simpatie. Indivizii pentru care lectura ziarului este o activitate principala, vor merge inapoi sa verifice numele imediat ce acesta este legat de cuvantul “ostatic”. Ascultatorul radio, pe de alta parte, poate fi distrat si neatent pana aude cuvantul “ostatic”. Ascultatorii nu se pot “intoarce” sa verifice ce au auzit. Ei depind de prezentator si o scurta expunere sau o referire trecatoare poate sa nu mai fie repetata in buletin. Astfel, am putea sa reformulam fraza in acest mod:

Unul dintre ostaticii americani din Iran, Robert A. Benson, a trimis doua scrisori in capitala, una adresata presedintelui Clinton, cealalta ziarului Washington Post. Seful biroului de presa al Casei Albe, Jody Powell, intr-o declaratie transmisa joi, a descris documentele ca aproape identice.

Punerea titulaturii in fata numelui face textul sa devina mai fluent si face identificarea mai usoara, in special cand numele sursei nu spune nimic ascultatorului:

ZIAR:                Ion M. Popescu, director al Regionalei de Cai Ferate Mures, a spus astazi

RADIO:            Directorul Regionalei de Cai Ferate Mures, Ion Popescu, a spus                              astazi

ZIAR:                Deputatul Cristian Badea (PA, lasi)

RADIO:            Deputatul democrat de Iasi, Cristian Badea

ZIAR:                Alexandru Iliescu, director la filiala Constanta a Bancii Ion    Tiriac, a spus astazi in Mangalia

RADIO:            Directorul filialei Constanta a Bancii Ion Tiriac - Alexandru Iliescu a spus astazi in Mangalia

Dar amintiti-va ca, uneori, asezarea titulaturilor sau functiilor inaintea numelui face propozitia sa sune complicat. Daca acest lucru se intampla, puneti mai intai numele. Scopul prin­cipal este claritatea, nu credinta oarba intr-un set de reguli.

Cand este vorba de repetare, la o a doua referire la persoana respectiva, jurnalistii radio elimina titulaturile, cu cateva exceptii.

In general, utilizati o titulatura pentru Presedintele Romaniei de fiecare data cand este folosit numele. Numiti-l presedintele Constantinescu sau domnul Constantinescu. Acest privilegiu nu este acordat in mod normal nimanui altcuiva din administratie, cu exceptia situatiilor in care practica locala hotaraste altceva.

O alta exceptie este numirea clericilor. Este o practica obisnuita sa folositi un titlu pentru membrii clerului de fiecare data cand este utilizat numele lor.

Exemplul 1:     Un militar din Chiajna, Ilfov, capitanul Stefan Iancu, a fost acuzat oficial de dezertare Iancu este retinut la Unitatea 02536

Exemplul 2:     Chirurgul timisorean Victor Asavei a fost ales presedinte al Camerei                                  Federative a Medicilor din Romania in timpul adunarii anuale a                                   grupului de la Vatra Dornei. Asavei este membru al Colegiului

Exceptia 1:      Presedintele Emil Constantinescu si-a criticat aspru oponentii,          numindu-i politicieni naivi. Domnul       Constantinescu a facut remarca in timpul unui dejun la Palatul Cotroceni. Presedintele reactiona la

Exceptia 2:      Un preot din Targu Mures, parintele Augustin Cornea, a pledat vinovat pentru instigare la revolta dupa ce a fost arestat pentru conducerea unui mars impotriva retrocedarii bisericilor ortodoxe credinciosilor greco - catolici. Parintele Cornea a fost amendat cu

Uneori este mai bine sa inlocuim numele cu titulatura. Acest lucru este indicat cand numele este obscur, greu de pronuntat, sau inutil pentru intelegerea stirii, si mai ales cand stirea priveste mai degraba institutia decat pe reprezentantul sau. Bunul simt va va spune ca este aproape fara sens sa plictisiti ascultatorii cu numele functionarilor guvernamentali din tari straine, cand este probabil ca ei nu vor tine oricum minte numele. Acelasi lucru poate fi adevarat si pentru numele micilor functionari locali.

Deci, pe cand editorii ziarelor insista sa tipareasca numele si titulaturile complete ale tuturor oficialilor, jurnalistii radio pot si trebuie sa renunte la numele obscure:

ZIAR:                Julio Jimenez, directorul Centrului de Conservare a Mediului din Mexico City a spus ca smogul ameninta orasul

RADIO:            Directorul Centrului de Conservare a Mediului din Mexico City spune                    ca smogul ameninta orasul

ZIAR:                Sir Malcom Smith, subsecretar al primului ministru al Noii Zeelande                     a anuntat un nou acord comercial cu tarile Europei de Est.

RADIO:            Subsecretarul premierului Noii Zeelande a anuntat

Nu inlocuiti numele cu titulaturi fara a va asigura mai intai ca numele in sine nu va insemna ceva pentru ascultator si ca titulatura este mai importanta decat numele.

Fiti atenti la asezarea prea multor nume si titulaturi la un loc. Observati textul urmator:

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Razvan Popescu, a anuntat ca Sorin Dimitriu, presedintele Fondului Proprietatii de Stat va fi nominalizat pentru functia de ministru al Privatizarii, in locul lui Ilie Serbanescu.

Nu numai ca este o propozitie greu de citit, dar este confuza cand este auzita.

Multe titulaturi pot si ar trebui reduse la esential. Astfel, “Presedintele Comisiei Senatoriale pentru Privatizare” devine

“Presedintele Comisiei pentru Privatizare”, iar la o a doua referire poate fi doar “Presedintele”.

Evitati cliseele. Cele familiare sunt usor de identiflcat si de eliminat. Dar oricat ati incerca, atunci cand va asteptati cel mai putin, unul mai putin comun se strecoara in text.

Etichetele se uzeaza in timp. “Conservatorul” deputat X, “controversatul” fotbalist Y. Daca aceste etichete sunt folosite prea des in legatura cu persoanele respective, ele devin aproape o parte a numelui lor.

Nu va referiti niciodata in textul pe care il scrieti la “primul” si “ultimul”. Aceste cuvinte sunt utile numai in presa tiparita, unde cititorul poate privi inapoi sa vada la ce va referiti. In scriitura de radio acest lucru este imposibil si a cere ascultatorului sa retina ordinea in care ati enumerat niste nume va duce doar la confuzie si frustrare.

Cifre si abrevieri

Unele caractere clare in limba romana scrisa pun probleme unui prezentator care trebuie sa le citeasca la microfon. Cifrele, simbolurile si abrevierile pot fi greu de pronuntat sau pot lua o secunda - doua pentru a fi decodate, asa incat jurnalistii radio au construit unele conventii specifice pentru a le trata ( ).

Cifrele. De obicei puteti rotunji cifrele mari. Un buget de “aproximativ 70.000 de miliarde de lei” este destul de corect daca numarul exact este 71 047 895 463 299 de lei. De asemenea, puteti rotunji distantele. “O excursie de 200 de km” este corect chiar daca stiti ca distanta este de fapt de 201,5 km.

Dar nu rotunjiti exprimarea unor fapte importante unde numerele marcheaza diferente. De exemplu, nu veti rotunji cifra victimelor dintr-un dezastru aviatic (cu exceptia cazului cand sunt numai estimari, dar atunci spuneti ca sunt estimari).

Simbolurile si abrevierile distrag atentia in textul ce trebuie citit. De exemplu, simbolul „s” este mai bine sa nu fie folosit; scrieti “500 de dolari”.

Abrevierile nefamiliare va pot crea probleme. Fiti in special atenti cand scrieti pentru oameni din afara zonei unde va gasiti. ..I.S.M.G.R.” poate fi o abreviere foarte cunoscuta a “Intreprinderii de Strunguri si Masini de Gaurit Rotative” in localitate, dar cei din afara ei pot sa nu aiba idee despre ce inseamna.

Cuvinte de tranzitie si indicatii vocale

Scriitura dedicata ochiului foloseste semne de punctuatie, care sunt indicatii vizuale pentru structura si accent. Asezam textul in paragrafe pentru a marca fiecare etapa in dezvoltarea unei succesiuni de idei si utilizam punctuatia in interiorul frazelor pentru a da claritate constructiei acestora. Folosim italice si aldine pentru a scoate in evidenta anumite cuvinte sau idei.

Pentru a face acelasi lucru in textul ce se adreseaza auzului, ascultatorul este condus prin structura materialului de cuvinte de tranzitie, inflexiuni vocale si pauze.

Un grup de indicatii sau cuvinte de tranzitie (cuvinte care fac legatura intre idei) este legat de succesiunea temporala. El include cuvinte ca acum, apoi, inca, tocmai, cand, in sfarsit. De asemenea, ieri, azi, maine, saptamana trecuta, s.a.m.d. Aceste cuvinte sunt de ajutor in special in construirea unui text in care este necesara o cronologie clara a evenimentelor pentru ca acestea sa fie intelese:

In San Francisco trei ostatici sunt inca tinuti intr-o cladire din centru de catre o persoana inarmata neidentificata. Ei se afla acolo de la ora 3 ieri dupa-amiaza, cand o incercare de jaf a iesit prost. Politia a reconstituit evenimentele astfel. Putin dupa ora 3, doi barbati au intrat in birourile Bancii Cracker, la Fifth & Oak. Au mers la un ghiseu si au cerut ca banii sa fie pusi intr-o punga de hartie pe care o tineau ei. In procesul luarii pungii de la jefuitori functionarul a reusit sa activeze o alarma silentioasa, si cand barbatii au incercat sa paraseasca banca, au descoperit gardieni blocandu-le iesirea. In acel moment, unul din barbati a scos pistolul si a impins trei clienti ai bancii intr-un ascensor, urcandu-i la ultimul etaj al cladirii de 18 nivele. Al doilea jefuitor a disparut in timpul cursei ascensorului, dar un barbat si ostaticii sunt inca inchisi intr-un birou nefolosit de la ultimul etaj. Au avut loc negocieri intre barbatul inarmat si politie, dar nu a fost anuntat pana acum nici un rezultat.

Alte cuvinte de tranzitie indica relatii cauza-efect sau altele similare - pentru, fiindca, din moment ce, prin urmare. Alt grup ajuta la fixarea contrastelor intr-un text: totusi, pe de alta parte, dar. Si exista conectorii standard: si, de asemenea, in plus, pe langa. Totusi, fiti atenti la toti acestia, fiindca multi incepatori ii folosesc pentru a formula fraze complexe si amestecate acolo unde doua fraze simple separate ar fi mai bune.

Modificarile in inflexiunea vocii utilizate de prezentatori ofera de asemenea indicii orale ascultatorilor. Ele ajuta la accentuarea anumitor cuvinte sau expresii din interiorul unui text. Scriitorul poate indica in script unde se doreste o inflexiune prin folosirea punctuatiei uzuale, si prin subliniere pentru a indica accentul. Totusi, inflexiunea reala trebuie sa fie data de “vocea” textului - prezentatorul.

In fraza anterioara, de exemplu, utilizarea ghilimelelor in jurul cuvantului “vocea” va indica unui prezentator ca acestui cuvant i-ar trebui data o inflexiune speciala care il separa de restul frazei prin felul cum se aude.

Un alt exemplu bine cunoscut despre cum diferentele de inflexiune pot schirnba sensul unui text este urmatorul rand. Incercati sa-l cititi cu voce tare, notand diferitele inflexiuni.

Unde an disparut toate florile?

Unde au disparut toate florile?

Unde au disparut toate florile?

Unde au disparut toate florile?

Si acest exemplu, in care schimbarile de accent adauga mult capacitatii audientei de a intelege intentia autorului:

Presedintele a insistat ca fortele armate romane trimise in Albania vor fi folosite numai pentru scopuri de mentinere a pacii.

Accent pe “Presedintele” - ca pus in opozitie cu un alt oficial care ar fi putut face aceeasi declaratie; accentueaza credibilitatea sursei.

Accent pe “a insistat” - face din actiunea lui, cheia catre fraza.

Accent pe “romane” - fortele altei tari ar putea fi folosite diferit, dar nu cele romane.

Accent pe “numai” - nici o alta activitate nu este propusa.

Accent pe ..mentinere a pacii” - in opozitie cu, posibil, actiuni de razboi.

In sfarsit, textul difuzat pe calea undelor utilizeaza frecvent pauze, pentru a da timp ascultatorului sa prelucreze informatia anterioara inainte de a continua cu o noua informatie. Amintiti-va ca in lectura textului tiparit cititorul isi fixeaza propriul ritm, dar acest lucru nu este posibil in difuzare. Deci cel care scrie textul pentru radio va utiliza semnele de punctuatie ce indica prezentatorului pauzele. Virgulele, cratima si punctele de suspensie vor aparea mai frecvent intr-un text radiofonic decat intr-unul tiparit, si mai frecvent decat este cerut de regulile stricte ale gramaticii.

“A spus” si sinonimele sale.

Jurnalistul incepator va avea mai devreme sau mai tarziu problema prea multor “a spus” in stirile sale. Ingrijorat de folosirea permanenta a aceleiasi expresii, el va cauta sinonime. Aceasta cautare poate duce la confuzii fiindca, indiferent ce spun unii experti, exista un numar de cuvinte care nu au aceeasi semnificatie cu “a spus”.

Verbul “a spus” este foarte des cel mai bun pe care il puteti folosi si nu ezitati sa-l repetati daca este necesar. Utilizarea lui a devenit o conventie acceptabila si putini ascultatori vor obiecta la folosirea lui continua, in special daca sinonimele umbresc adevarata semnificatie a stirii.

De multe ori veti simti imboldul de a utiliza verbe ca a declarat, a adaugat, a sustinut, a intarit, s.a.m.d. ca substitute pentru a spus”. N-o faceti. Ele nu au acelasi interes. A spune ca un vorbitor „a pornit sa spuna” sau “a adaugat” indica ascultatorului ca afirmatia a fost ca un gand intarziat.

Daca simtiti ca trebuie sa folositi un substitut pentru „a spus”, alegeti unul ce da o descriere corecta, sau da culoare stirii.

SLAB:   Primarul a spus astazi intr-un discurs catre lucratorii REBU ca va sprijini campania orasului pentru strazi mai curate.

MAI BINE:        Primarul a promis lucratorilor REBU ca va spri­jini campania orasului pentru strazi mai curate.

Substituirea cu verbe puternice, cum am facut in exemplul de mai sus este o tehnica buna, dar trebuie exersata pentru a nu schimba semnificatia frazei. In a doua propozitie n-am dorit sa utilizam „a dezvaluit” in loc de “a promis” fiindca are un alt interes. El indica faptul ca primarul a revelat o informatie secreta sau da sentimentul ca nu a admis public acest lucru inainte.

“A adauga” ar trebui folosit in locul lui “a spus” numai cand a doua afirmatie amplifica, extinde sau pune in lumina prima afirmatie.

SLAB:   Seful IGP a declarat <de ce nu ”a spus” ,”declarat” este mai formal) ca statisticile infractiunilor in oras arata o descrestere a numarului de jafuri. Proprietarii de magazine a adaugat el, au suferit mai putine pierderi in ultima luna decat in aceeasi perioada a anului trecut.

“A adaugat” este nepotrivit folosit in acest exemplu. Ultima fraza nu adauga nimic primei, este doar o continuare. Deci de ce sa nu scriem astfel:

MAI BINE:        Seful IGP a spus ca statisticile infractiunilor in oras arata o descrestere a numarului de jafuri. Proprietarii de magazine, a aratat el, au suferit mai putine pierderi in ultima luna decat in acceasi perioada a anului trecut.

Repetitia si redundanta

Dar ce s-a intamplat cu hotararea noastra de a pastra stirea scurta? Sa ne amintim ce am spus mai inainte: incercam sa scurtam textul taind cuvinte, numai dupa ce l-am scurtat eliminand fapte. Aceasta nu inseamna ca putem folosi cuvinte in exces, dar nu trebuie niciodata sa taiem cuvinte acolo unde ele sunt necesare pentru a face o afirmatie mai usor de interes. Cu ani in urma, Paul White, care a scris una din primele carti importante despre scriitura stirilor difuzate, a accentual o diferenta cruciala: repetitia nu inseamna o scriitura rea, dar redun­danta inseamna ( ).

Distinctia dintre repetitie si redundanta n-ar trebui sa fie greu de sesizat. Repetitia spune un lucru mai mult de o singura data pentru a-l face interes. Daca ascultati oamenii vorbind, veti constata ca a repeta cuvinte si expresii este de fapt conversational. Acesta este unul din motivele pentru care repetitia este frecvent folosita in scriitura stirilor difuzate. Regulile comunicarii spun ca daca dorim ca un lucru sa fie interes de catre ascultatori, el trebuie spus de trei ori. Nu ajungem deseori la o asemenea extrema intr-o stire, dar o informatie poate fi data de doua ori. Amintiti-va ca, atat in sens psihologic, cat si in sens fizic, oamenii se conecteaza tarziu la o stire. Din acest motiv, cuvintele si expresiile repetate nu sunt atat de suparatoare pentru ureche asa cum sunt pentru ochi.

Redundanta este altceva. Ea foloseste mai multe cuvinte decat sunt necesare pentru a spune ceva. Desi redundanta este si ea conversationala, pur si simplu nu ne-o putem permite in scri­itura de radio. Consuma prea mult timp.

Sa privim un exemplu de repetitie:

Mihai a gasit in camara o cutie. Cutia era de marimea potrivita si de culoarea potrivita.

Desigur, putem inlocui cutia cu “ea” (sau sa omitem complet subiectul) in a doua fraza, dar vom pierde din precizie facand-o. “Ea” se poate referi la fel de bine la “camara”. Mai mult, daca cititi exemplul cu voce tare veti observa ca repetarea cuvantului “cutie” suna perfect natural.

Ambalajul recipientului era cam de marimea potrivita. Eticheta era de culoarea potrivita.

Aici noile expresii adauga amanunte. Totusi, in afara cazului cand detaliilc sunt necesare, nu le dorim adaugate intr-o stire radio. Repetitia din versiunea originala este o foarte buna scriitura radiofonica. Dar aceasta:

Mihai s-a trezit la ora 7 a.m. azi dimineata.

Am spus deja ca “a.m.” si “p.m.” nu sunt indicate in radio, dar daca ar fi, “a.m.” ar fi redundant aici. Este suficient sa spunem “la 7 azi dimineata”.

Redundanta dezorganizeaza un text, reducand claritatea. Printre autorii care au abordat acest subiect se afla si Edwin Newman, reporter si comentator la NEC News. In cartea sa “A Civil Tongue”, el ofera un capitol despre redundanta, incluzand acest fragment:

Nu mai avem reguli, si proiecte, si stiri, ci reguli de baza, proiecte de viitor si intamplari cu valoare de stire. Angajatii companiilor aeriene ne spun sa citim instructiunile din buzunarul scaunului din fata noastra nu pentru siguranta noastra, ci pentru siguranta noastra personala. Companiile nu se dezvolta; companiile se bucura de o crestere pozitiva <..,> A fost o femeie violata? Nu, ea a trait experienta unui viol. Vom face fata realitatii? Putem mai mult decat atat. Vom face fata realitatii asa cum este ea. ([4]).

Redundanta este intotdeauna fara sens. Nimeni nu va spune “a aruncat mingea rotunda” sau „ a deschis televizorul elec­tronic”. Totusi redundanta are un fel de a se strecura in limbaj care de multe ori ne pacaleste. “Afara ploua” este copilaresc. Este suficient sa spuneti “Ploua”.