Introducerea (fundamentarea teoretica) - limbajul utilizat in media

Scopul acestei sectiuni este sa informeze cititorul cu privire la bazele teoretice ale cercetarii respective. Este structurata asemanator unei compuneri, avand o parte de introducere generala, un cuprins (prezentarea literaturii de specialitate, definirea notiunilor cu care s-a lucrat, clasificari, teorii, studii anterioare dedicate aceleiasi teme, legatura dintre acestea si studiul actual) si o incheiere (explicatia clara a scopului lucrarii).

Limbajul utilizat trebuie sa fie stiintific si corect din toate punctele de vedere. Nu se utilizeaza prescurtari, legari de cuvinte („care-s” in loc de „care sunt”), nu se foloseste argoul. Daca apar probleme legate de necunoasterea ortografierii unui cuvant sau sintagme, este mai bine sa fie cautat in dictionar decat sa se mearga „pe ghicite”.

Se incepe de obicei cu probleme generale, devenind apoi din ce in ce mai specifici. De exemplu, se poate incepe cu definirea termenilor relevanti pentru studiu, continuand cu mentionarea literaturii de specialitate relevanta pentru tema cercetata. Daca este posibil, este de recomandat sa se realizeze un istoric al cercetarilor asupra temei, dar intr-un raport de cercetare istoricul trebuie prezentat succint. Trebuie facuta clar legatura dintre subiectul lucrarii noastre si cel al studiilor anterioare, realizandu-se referiri bibliografice la acele studii. Este bine sa se evite utilizarea limbajului de lemn („Studiul lui Smith este deosebit de interesant, demonstrand in mod clar ca . ”) si sa se formuleze scurt si concis („Smith (1990) demonstra ca . ”).

Atentie, scopul lucrarii nu este realizarea unei prezentari detaliate a teoriilor, asa cum apar in literatura de specialitate. In articolele de cercetare publicate in reviste de obicei sectiunea rezervata introducerii nu ocupa mai mult de o treime din totalul lucrarii.

Paragraful final al introducerii prezinta de obicei clar scopul realizarii studiului („Studiul doreste sa investigheze . ”, „Scopul acestui studiu este . ”, „Ne propunem sa . ”; nu sunt acceptate formulari de genul „Am realizat acest studiu deoarece am avut nevoie pentru Psihologie experimentala J

Trimiterile bibliografice

Modul in care se fac trimiterile bibliografice pare a fi o problema spinoasa pentru multi [unii nici nu o mai fac, dar pedepsele pentru plagiere sunt severe, deocamdata mai mult in mediul universitar]. Exista numeroase cai de a introduce o referinta bibliografica, dar exercitiul vine cu scrisul si documentarea. Este obligatoriu ca pentru definitii, clasificari, teorii etc. sa apara trimiterile bibliografice [bineinteles cu exceptia cazului in care sunt creatii proprii, dar astfel de situatii sunt destul de putine in rapoartele de cercetare ale studentilor]. Indicarea sursei bibliografice se poate realiza fie in subsolul paginii, fie intre paranteze (de cele mai multe ori destinatarul raportului de cercetare sau al articolului formuleaza explicit cerinta cu privire la acest aspect).

O alta problema este citarea excesiva a unei singure referinte. Desi nu este neaparat gresit sau interzis, este bine sa se caute surse diverse. In cazul in care sursa este unica, pentru a se evita repetarea suparatoare a referintelor bibliografice se pot utiliza unele expresii de aplicatie generala. Jurcau (2001) ofera cateva exemple, astfel:

id. (idem, „acelasi”), pentru a nu mai repeta ultimul autor citat; se foloseste cand se citeaza mai multe lucrari ale aceluiasi autor, neintercalate cu lucrari ale altor autori; aceasta prescurtare continua cu titlul si celelalte elemente ale referintei bibliografice;

ibid. (ibidem, „in aceeasi lucrare”), pentru a nu se mai repeta ultima referinta;

Eseu: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film Eseu: Proiect regie - scenariu “ o alta dimensiune “

10)     prestarea de servicii de: consultanta, expertiza, instruire, transfer de cunostinte, asistenta tehnica si altele asemenea in domeniul standardizarii si al activitatilor conexe, cu evitarea situatiilor de conflict de interese;

11)     publicarea si urmarirea modului de implementare a regulilor privind aplicarea marcilor de conformitate cu standardele nationale;

12)     crearea unui climat favorabil aplicarii standardelor nationale in economie si dezvoltarii standardizarii in Romania;

13)     asigurarea functionarii punctului de informare pentru standarde si reglementari tehnice si punerii la dispozitie oricaror persoane interesate, la cerere, a informatiilor din baza de date a acestuia, conform Acordului referitor la barierele tehnice din calea comertului al Organizatiei Mondiale a Comertului, la care Romania este parte;

14)     stabilirea si publicarea regulilor de procedura privind, in principal, urmatoarele:

-        modul si conditiile de participare la standardizarea nationala;

-        pregatirea si publicarea programelor de standardizare nationala si de includere de noi teme in acestea;

-        publicarea proiectelor de standarde nationale si tratarea observatiilor in legatura cu acestea;

-        elaborarea si aprobarea, reconfirmarea, modificarea si/sau anularea standardelor nationale;

-        modul de rezolvare a contestatilor referitoare la elaborarea si aprobarea, reconfirmarea, modificarea si/sau anularea standardelor nationale;

-        modalitatile de publicare a standardelor nationale;

-        inregistrarea standardelor nationale;

-        modul de participare la standardizarea europeana si internationala;

15)    gestionarea fondului documentar national de standardizare;

16)    inregistrarea standardelor nationale;

Standardizarea regionala

Europa

CEN – Comitetul European pentru Standardizare

CENELEC – Comitetul European pentru Standardizare in Electrotehnica

ETSI – Institutul European pentru Standardi-zare in Telecomunicatii

America

COPANT – Comisia de Standardizare Paname-ricana

MERCOSUR – Piata Comuna a Sudului

Standardizarea internationala

ISO – Organizatia Internationala de Standardizare

IEC – Comisia Electrotehnica Internationala

ITU – Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor

Standardizarea din domeniul electrotehnic referitoare la protectia persoanelor, a bunurilor si instalatiilor electrice impotriva riscurilor de natura electrica, interne si externe instalatiilor

In cadrul ASRO, omitetul tehnic care elaboreaza standarde de securitate in domeniul instalatiilor electrice in constructii este CT 136 – Instalatii electrice in constructii. Acest comitet tehnic are drept corespondent pe plan international comitetul tehnic CEI/TC 64, Instalatii electrice in constructii si protectia impotriva socurilor electrice, iar pe plan european, comitetul tehnic CENELEC/TC 64, cu subcomitetele SC 64 A - Instalatii electrice in constructii - Protectia impotriva socurilor electrice si SC 64 B - Instalatii electrice in constructii si protectia impotriva socurilor termice.

CEI si CENELEC colaboreaza la elaborarea si adoptarea standardelor din acest domeniu.

Domeniul de activitate al CT 136 este de a elabora standarde privind securitatea instalatiilor electrice din constructii, in sensul promovarii compatibilitatii intre aceste standarde si cele de echipament. El elaboreaza standarde referitoare la instalatii si functionarea echipamentelor si sistemelor electrice care pot fi afectate de frecventa

schimbare a amplasamentului lor.

Comitetul tehnic roman CT 136 a preluat seria de standarde internationale CEI 60364 (standarde pe parti), elaborate de CEI/TC 64, precum si seriile de documente de armonizare HD 364, HD 384 (standarde pe parti) si standardele europene EN, elaborate de CENELEC/TC 64. Rezultatul unei anchetei realizate de CEI cu privire la regulile ationale pentru instalatii electrice, care a circulat in 30 tari membre, a confirmat ca

seria de standarde CEI 60364 este utilizata frecvent ca baza pentru regulile nationale in domeniul instalatiilor electrice. Aceasta ancheta a relevat ca:

exista state care utilizeaza direct CEI 60364 ca standard national;

state care utilizeaza CEI 60364 ca baza pentru standardele nationale, de exemplu tarile

membre CENELEC;

state care nu utilizeaza CEI 60364 direct, dar folosesc principiile cuprinse in CEI 60364 ca baza de dezvoltare a Codului electric de tara.

Aceasta demonstreaza nu numai nivelul ridicat de interes pentru regulile internationale referitoare la instalatii, dar si pentru activitatea de armonizare in acest domeniu, care poate fi obtinuta numai printr-o colaborare efectiva a tarilor membre in cadrul unei organizatii de tip international, precum CEI, sau european, precum CENELEC, deschise tuturor tarilor interesate, indiferent de gradul de dezvoltare sau de dimensiune.

Obiectul standardelor elaborate de aceste organizatii si preluate de comitetul tehnic  roman CT 136 este sa stabileasca:

prescriptiile pentru instalatiile electrice si coordonarea echipamentului electric;

prescriptiile de securitate de baza pentru protectia impotriva socurilor electrice, in scopul utilizarii lor de catre comitetele tehnice;

prescriptiile de securitate pentru protectia impotriva altor riscuri care provin din utilizarea energiei electrice;

un ghid general pentru membrii din tarile membre CEI si CENELEC, care considera necesare aceste prescriptii si sa faciliteze schimburile internationale care nu pot fi  realizate din cauza diferentelor care exista in cadrul reglementarilor nationale;

Dintre standardele din domeniul CT 136 care se refera la protectia persoanelor, bunurilor si a instalatiilor electrice impotriva riscurilor de natura electrica, interne si externe instalatiilor mentionam:

SR EN 61140:2002, Protectia impotriva socurilor electrice. Aspecte comune in instalatii si echipamente electrice

op. cit. (opere citato, „in lucrarea citata”), pentru a nu mai repeta titlul si celelalte elemente ale referintei bibliografice; aceasta prescurtare este precedata de numele autorului si se foloseste cand se citeaza aceeasi lucrare alternativ cu lucrari de alti autori.

Daca se foloseste indicarea sursei bibliografice intre paranteze, aceasta trebuie sa contina numele autorului / autorilor si anul aparitiei lucrarii respective (de exemplu: Diener, 2002). Daca se preia exact un paragraf din lucrarea citata, atunci trebuie sa fie mentionat si numarul paginii de la care s-a extras citatul (de exemplu: Diener, 2002, p. 35). In cazul in care sunt citate mai multe lucrari aparute in acelasi an ale unui autor, ele se noteaza suplimentar cu a, b, c etc. (de exemplu: Diener, 2002a, Diener, 2002b etc.).

In cazul in care sursa bibliografica este o carte coordonata de un autor sau mai multi, exista doua optiuni. Una este mai simplista si presupune trimiterea doar la coordonatorul sau coordonatorii lucrarii; de exemplu, citind despre atentie in Psihologie generala (2006), coordonata de Elena Bonchis, putem face trimiterea la Bonchis, 2006. In acest caz, in lista bibliografica trebuie sa gasim urmatoarea sursa:

[Bonchis, E. (coord.) (2006). Psihologie generala. Oradea: Editura Universitatii din Oradea.]

O posibilitate mai exacta si mai eleganta este sa cautam autorul capitolului „Atentia” (in cazul nostru Marius Cioara) si sa facem trimitere la el (Cioara, 2006). In acest caz, la bibliografie trebuie sa gasim urmatoarea sursa:

Cioara, M. (2006). Atentia. In E. Bonchis (coord.), Psihologie generala (pp. 193-218). Oradea: Editura Universitatii din Oradea.]

Daca lucrarea la care se face trimitere este scrisa de doi autori, atunci apare numele amandurora, legat cu „si” (de exemplu: Roseanu si Drugas, 2009). Daca sunt mai multi autori, sursa bibliografica contine doar numele primului autor, urmat de „si colab.” sau „et al” (de exemplu: Bonchis si colab., 2006; Lyubomirsky et al, 2005).

In fine, un ultim lucru pe care il mentionam este ca trebuie evitate pe cat posibil ca surse bibliografice manualele sau site-urile tip www.referatele.com (surse facile), atata timp cat exista la biblioteca enciclopedii si surse directe mult mai potrivite.