Comunicarea verbala

COMUNICAREA VERBALA

In procesul de comunicare pot fi identificati o serie de stimuli care impun acestui act specific uman un caracter individual, care fac comunicarea sa fie individualizata, specifica fiecarui vorbitor. Acestia sunt de natura interna  sau de natura externa.

Stimulii de natura interna:

experientele personale, mentale, fizice, psihologice si semantice, 'istoria' fiecaruia;

atitudinile personale, datorate educatiei si instructiei fiecaruia, nivelului si pozitiei sociale, profesiei;

perceptia si conceptia noastra despre lume, despre noi insine, despre interlocutori;

propriile deprinderi de comunicator si nivelul de comunicare al interlocutorului.

Stimulii de natura externa:

tendinta de abstractizare - operatie a gandirii prin care se urmareste desprinderea si retinerea doar a unei insusiri si a unor relatii proprii unui fapt;

tendinta deductiva - tendinta de a aseza faptele sau enunturile intr-un rationament care impune concluzii ce rezulta din propuneri si elemente evidente;

tendinta evaluarii - tendinta de a face aprecieri prin raportarea la propriul sistem de valori, la alte sisteme, la alte persoane .

Vorbitorul

Situatia 'vorbirii', a trecerii limbii in act, presupune o serie de abilitati necesare interlocutorilor pentru a reusi o comunicare eficienta. Daca pana aici am prezentat conditiile teoretice ale comunicarii, e cazul sa ne indreptam atentia spre conditiile cerute de operationalizarea comunicarii. Si vom aborda mai intii conditiile care tin de personalitatea vorbitorului, a comunicatorului:

claritate - organizarea continutului de comunicat astfel incit acesta sa poata fi usor de urmarit; folosirea unui vocabular adecvat temei si auditorului; o pronuntare corecta si completa a cuvintelor;

acuratete - presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sensurile dorite; cere exploatarea completa a subiectului de comunicat;

empatie - vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor interlocutorilor, incercand sa inteleaga situatia acestora, pozitiile din care adopta anumite puncte de vedere, sa incerce sa le inteleaga atitudinile, manifestand in acelasi timp amabilitate si prietenie;

sinceritate - situatia de evitare a rigiditatii sau a stangaciei, recurgerea si mentinerea intr-o situatie naturala;

atitudinea - evitarea miscarilor bruste in timpul vorbirii, a pozitiilor incordate sau a unora prea relaxate, a modificarilor bruste de pozitie, a scaparilor de sub control a vocii;

contactul vizual - este absolut necesar in timpul dialogului, toti participantii la dialog trebuie sa se poata vedea si sa se privesca, contactul direct, vizual, fiind o proba a credibilitatii si a dispozitiei la dialog;

Referat: Definiti strategiile de intreprindere Referat: Analiza riscului la nivelul intreprinderii

infatisarea - reflecta modul in care te privesti pe tine insuti: tinuta, vestimentatia, trebuie sa fie adecvate la locul si la felul discutiei, la statutul social al interlocutorilor;

postura - pozitia corpului, a mainilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate acestea trebuie controlate cu abilitate de catre vorbitor;

vocea - urmariti daca sunteti auziti si intelesi de cei care va asculta, reglati-va volumul vocii in functie de sala, de distanta pina la interlocutori, fata de zgomotul de fond;

viteza de vorbire - trebuie sa fie adecvata interlocutorilor si situatiei; nici prea mare, pentru a indica urgenta, nici prea inceata, pentru a nu pierde interesul ascultatorilor;

pauzele de vorbire - sunt recomandate atunci cind vorbitorul doreste sa pregateasca auditoriul pentru o idee importanta.

Ascultatorul

Pentru a intelege de ce actiunea de a asculta este importanta in comunicare, e necesar sa trecem in revista fazele ascultarii.

auzirea - actul automat de receptionare si transmitere la creier a undelor sonore generate de vorbirea emitentului; exprima impactul fiziologic pe care-l produc undele sonore;

intelegerea - actul de identificare a continutului informativ comunicat, recompunerea sunetelor auzite in cuvinte, a cuvintelor in propozitii si fraze;

traducerea in sensuri - este implicata memoria si experienta lingvistica, culturala, de vorbire a ascultatorului;

atribuirea de semnificatii informatiei receptate - in functie de nivelul de operationalizare a limbii, a vocabularului, a performantelor lingvistice;

evaluarea - efectuarea de judecati de valoare sau adoptarea de atitudini valorice din partea ascultatorului.

Acum, dupa ce am detaliat fazele ascultarii, intelegem ca o comunicare verbala nu este deplina daca in relatie nu se afla si un receptor; o buna comunicare, o reusita a acesteia, depinde si de atitudinea ascultatorului. Iata, deci, care sunt calitatile unui bun ascultator:

disponibilitatea pentru ascultare - incercarea de a patrunde ceea ce se comunica, de a urmari ceea ce se transmite;

manifestarea interesului - a asculta astfel incat sa fie evident ca cel care vorbeste este urmarit; celui care vorbeste trebuie sa i se dea semnale in acest sens;

ascultarea in totalitate - nu va grabiti sa interveniti intr-o comunicare; lasati interlocutorul sa-si expuna toate ideiile, sa epuizeze ceea ce vrea sa spuna;

urmarirea ideilor principale - nu va pierdeti in amanunte; daca cereti reveniri asupra unui subiect, incercati sa va referiti la ideile principale din ceea ce a fost spus si nu insistati pe lucruri fara importanta;

ascultarea critica - ascultati cu atentie si identificati cu exactitate cui ii apartin ideile care se comunica: interlocutorului sau altcuiva;

concentrarea atentiei - concetrati-va pe ceea ce se spune, nu pe ceea ce nu se spune, pe efectele secundare ale comunicarii sau pe cele colaterale, accidentale care pot sa apara in timpul comunicarii;

luarea de notite - ajuta la urmarirea mai exacta a ideilor expuse; permite elaborarea unei schite proprii a ceea ce a fost expus;

sustinerea vorbitorului - o atitudine pozitiva si incurajatoare din partea auditoriului pentru a permite emitentului sa izbuteasca in intreprinderea sa.

Interpretarea mesajelor

Forma cea mai generala de interpretare a mesajelor este rationamentul logic. Acesta are la baza un proces de ordonare a conotatiilor termenilor si a relatiilor in care apar acestia in judecatile pe care le facem in enunturile noastre. Rationarea cunoaste doua moduri fundamentale: deductia si inductia

Deductia - consta in extragerea de judecati particulare din judecati generale, pornind de la situatii, de la cunostinte cu un caracter general; prin deductie putem ajunge la cunostinte, judecati cu caracter particular, specifice; este un mod de interpretare specific analizei.

Silogismul - este o forma a deductiei si reprezinta operatiunea logica prin care din doua premise, una majora, cealalta minora, se obtine o concluzie prin eliminarea termenului mediu, comun fiecarei premise. Silogismul cunoaste patru figuri de baza cu mai multe moduri fiecare. Nu toate modurile silogistice sunt valide. Adevarul concluziei silogismului nu depinde de adevarul premiselor de la care se pleaca. Adevarul silogistic este unul formal. Concluzia urmeaza intodeauna partea 'mai slaba' a premiselor, pe cea cu o sfera conotativa mai restrinsa sau pe cea cu forma negativa.

Inductia - este procesul invers deductiei, constand in ajungerea la judecati de valoare pornind de la judecati, fapte particulare; de la situatii particulare spre situatii generale; un mod de interpretare specific sintezei.

Locutia - consta in articularea si combinarea de sunete, in evocarea si combinarea sintactica a notiunilor si sensurilor, in actul de vorbire propriu-zis;

Ilocutia - enuntul exprimat in fraza reprezinta el insusi un act, o anume transformare a raporturilor dintre interlocutori Printr-un act ilocutoriu al enuntarii angajez o actiune specifica.

Perlocutia - enuntul are 'incapsulata' o teleologie de ordin comunicational. Scopul explicit al enuntarii autorului poate sa nu fie exprimat sau sa nu nu fie identificabil in enunt, decat in urma unei eventuale cerereri de confirmare sau de explicitare din partea interlocutorului. Actul perlocutionar este inserat in interstitiile unei situatii de fapt. El poate exprima si recursul la un alt tip de cod comunicational sau de situatie cunoscut de catre unii dintre vorbitori.