Mizele comunicarii

Mizele comunicarii

In orice activitate de comunicare, exista anumite probleme, care tin de prezenta partenerilor si de contextul comunicarii. De fiecare data, comunicarea este fundamentata de un ansamblu de mize (Mucchielli, 2005, pp. 80-86).

a. Miza informativa

Orice comunicare aduce informatii, este aducere de informatii. A comunica inseamna a informa; aceasta este prima modalitate de existenta a comunicarii. Ȋn studiul "Information vs Communication", publicat in anul 1986 in volumul L'espace social de la communication. Concepts et theories, Jean Meyriat afirma: "Informatia nu poate fi conceputa decat comunicata (sau comunicabila, fara de care ea nu se distinge de cunoastere" (apud Miège, 1998, p. 100). Caracterul esential al informatiei este de a aduce un element nou si de a surprinde.

b. Miza de pozitionare

Identitatile actorilor care comunica intre ei fac parte din situatia de comunicare si participa la definitia acesteia. Persoana prezenta sau absenta va induce sau nu un anumit mod de a vedea lucrurile si va introduce sau nu mize noi, care vor influenta sau nu reactiile celorlalti. Referindu-se la intentiile, optiunile, opiniile sale (sau ale celorlalti), fiecare actor "pune la bataie" o parte din identitatea sa (sau din a celorlalti). El contribuie, astfel, la modelarea sau modificarea "contextului identitatilor in raport cu care comunicarile diversilor actori capata sau vor capata un sens" (Ibidem, p. 170).

Publicitatea, propaganda, vanzarile, discursul persuasiv, relatiile cotidiene etc. folosesc comunicari care actioneaza asupra identitatii actorilor unei situatii. Identitatile transformate sau construite prin comunicarile de influentare sunt: (a) identitati valorizante, ideale, la care aspira actorul influentat; (b) sau identitati negative, respinse de actorul influentat. Burke si Stats, in Identity Theory relateaza ca "McCall proposes that self-identifi cation and self-disidentification can be regarded as the positive and negative poles of identity: the "Me" and "Not-Me." In a pilot study examining these poles, he finds some interesting differences. For example, he fi nds that the "Me" is framed more in terms of roles and statuses, for example, "I am a student" or "I am a Catholic," while the "Not-Me" is framed more in terms of characteristics and dispositions, for example, "I am not dishonest" or "I am not a wimp"[1] Burke & Stats, 2009, p. 44).

Comunicarea asuma o anumita identitate. Finalitatea generala a faptului de a comunica este exprimarea acestei identitati. Comunicand, imi afirm fiinta si ma pozitionez in raport cu celalalt. In orice situatie de comunicare, individul interpreteaza un rol menit sa ii asigure, la final, controlul situatiei, capacitatea de a se face cunoscut in rolul sau.

Aceasta modalitate de interventie comunicativa este legata de existenta sociala. "Identitatea este o conditie a actelor de comunicare dat fiind ca orice enunt este emis dintr-un anumit "loc" (legat de statut, de roluri, de apartenente), care defineste deci identitatea «situationala» a locutorului, pe care el o va actualiza in relatie" (Marc, 2010, p. 44). In timpul comunicarii, ne cautam o pozitie si incercam sa ne facem recunoscuti in acea pozitie. Este o modalitate de interventie comunicativa legata de existenta sociala.

Prima grija a fiecaruia este de a afla pozitionarea celuilalt si de a-i transmite acestuia felul in care doreste sa fie pozitionat, la randul sau. Burke si Stats sustin ca "telling self-dominants that they are dominant does not disturb the system, and there is no special reaction. Telling self-submissives that they are dominant produces a strong reaction that counteracts the disturbance. It is the reaction to counter the disturbance that tells us that we have, in fact, disturbed something that is being controlled by the system in question"[2]( Burke & Stats, 2009, p. 73).

Disturbarea unei perceptii care se afla sub control, duce la reactia identitatii de a compensa sau de a contracara factorul disturbator. Disturbarea unei perceptii care nu se afla sub control va face ca identitatea sa ramana indiferenta in fata disturbarii. Comunicarea este unul dintre principalele instrumente ale pozitionarii existentiale. (de exemplu, suntem parinti in raport cu copiii nostri, suntem chelneri in raport cu clientii etc.).

Nu poti exista fara a fi definit in raport cu ceilalti. Exista situatii de comunicare in care rolul social si statutul social al fiecaruia sunt bine definite; in aceasta situatie, participantilor la comunicare trebuie doar sa confirme ca sunt efectiv in acest rol. "In orice situatie de comunicare interumana, fiecare actor interpreteaza un rol destinat in fine sa asigure dominatia sa asupra situatiei, adica recunosterea sa in rolul pe care si l-a definit" (Mucchielli, 2002, p. 64). Problema pozitionarii actorilor intr-o comunicare este generala, globala si permanenta.

Identitatea este si un obiectiv, caci o parte importanta a comunicarilor interpersonale este stimulata de dorinta de a produce o anumita imagine de sine si de a o valida prin celalalt. Imaginea pe care vrem sa o construim trebuie sa fie confirmata, iar daca interlocutorul nu o confirma, atunci se produce o stare de disconfort si sentimentul de nesiguranta identitara. Cautarea recunoasterii care sta la baza majoritatii actelor de comunicare se supune unei motivatii fundamentale, cautarea valorizarii: a exista in ochii celuilalt, a fi apreciat, a fi acceptat ca un interlocutor  de incredere, a fi recunoscut ca individualitate etc.

Analiza: Stadiul actual privind implementarea unui sistem de management al calitatii conform cu standardele iso 9001:2008 Referat: Procedura de depunere a ofertei de proiect

O alta motivatie fundamentala a cautarii identitare este legata de pastrarea sentimentului integrarii si unitatii sinelui si continuitatea sa in timp. "Daca identitatea se manifesta ca un tel al comunicarii, ea este, in acelasi timp si rezultanta sa. Imaginea despre noi insine se construieste prin interactiunile cotidiene si prin imaginile pe care acestea le produc" (Marc, 2010, p. 46). Reprezentarea si stima de sine decurg pentru o mare parte din noi din "oglinda" celuilalt, din feedbackul pentru mesajele pe care le trimitem.

c. Miza de mobilizare

Comunicarea presupune o anumita intentionalitate. Ea reprezinta concretizarea intentionalitatii fundamentale a fiintei in lumea actorului, in fata problemelor pe care acesta le intalneste in lumea sa. Intentia comunicarii emitatorului ne da primul sens al acesteia. Este, deci, necesar sa identificam respectiva intentie. "Nimic dintr-o situatie de comunicare nu poate fi inteles daca nu intelegem scopul in care actorii sociali fac sau spun ceva" (Mucchielli, 2002, p. 168). Intentionalitatea - prin comunicarea pe care o include - este in mod concret un angajament intr-o situatie, intr-o problema.

Actul de comunicare este, intotdeauna, si o tentativa de influentare a celuilalt. Orice schimb comunicational reprezinta construirea in comun a unei realitati si o tentativa de impunere a unei lumi posibile, care sa produca efecte, determinandu-l pe celalalt sa creada, sa actioneze sau sa gandeasca intr-un anumit fel. Problema mobilizarii celuilalt este o problema generala si importanta in viata relationala.

Influenta este, intotdeauna, dependenta de o situatie concreta; de exemplu, situatia de educatie parinti-copii, in care influentarea este posibila prin autoritate, traditie, afectiune reciproca. Problema mobilizarii celuilalt este o problema generala si importanta in viata relationala.

d. Miza relationala

Cand comunicam cu cineva, stabilim cu persoana respectiva un anumit raport, o anumita relatie. In orice sistem de comunicare, relatiile dintre actorii implicati capata o anume "calitate". "«Calitatea relatiilor» acopera o gama extrem de larga, putand merge de la opozitia neinduplecata pana la solidaritatea afectiva, trecand prin neutralitate (Mucchielli, 2002, p. 91). Comunicarea ce se stabileste, se deruleaza si se structureaza da nastere acestei "calitati a relatiilor". O comunicare nu poate exista fara sa apara calitatea relatiei. Pe masura ce schimbul se deruleaza, relatia prinde contur. "Tehnicile" relationale trebuie adaptate situatiei si trebuie sa fie in acord cu ceea ce se poate face in situatia data (Ibidem, p. 127). Aceste proceduri tin de ordinul implicitului, al nonverbalului, al paralimbajului.

Un fenomen important in comunicare este cel de simpatie-antipatie. El tine de fenomenul de seductie si se manifesta atunci cand se regleaza problemele de pozitionare. Comunicarea aduce relatia umana de la esenta la existenta, de la atemporal, la istoric. Orice comunicare fixeaza natura relatiei pe care o avem cu interlocutorul. Aceasta relatie se configureaza pe masura ce se desfasoara comunicarea. Interactiunile de iubire sau de ura sunt situatii limita ce releva aceasta miza.

Atunci cand este initiata o relatie cu ceilalti, este asumat riscul de a fi acceptat sau respins, apreciat sau criticat. Una din tintele fundamentale ale comunicarii este aceea de a-ti vedea confirmata o imagine valorizata a sinelui. "Respectul fata de teritorii si imagine joaca rolul unei aparari identitare si relationale" (Picard, 2010, p. 128).

La nivel social este imposibil sa imaginam o comunicare interumana care sa se deruleze in afara regulilor, deci in afara modelelor de comunicare. Actorii participanti la schimb fac eforturi sa defineasca situatia si regulile implicite de comunicare. Specialistii in analiza tranzactionala descriu acest fenomen vorbind despre "ritualurile sociale", care sunt stereotipe avand drept finalitate reperarea celor pe care putem sa-i simpatizam.

Dominique Picard afirma ca functia de integrare sociala si culturala a individului in grup este activata de ritualurile sociale, care au, in mod necesar, o semnificatie simbolica  sau afectiva. Astfel, au fost identificate (Picard, 2010, p. 130):

(a) ritualurile de acces, care gestioneaza comunicarea si modul prin care intram in relatie cu ceilalti;  astfel sunt saluturile sau prezentarile, care permit partenerilor sa se identifice reciproc si sa-si identifice pozitiile sociale care ii reprezinta;

(b) ritualurile de confirmare, care slujesc, in principal, protectiei imaginii si intaririi identitatii actorilor comunicarii (a lasa pe civa sa treaca inainte, a ceda locul in metrou, a-i da locul de onoare la masa etc.);

(c) riturile de trecere usureaza transformarile de roluri si evolutia statutului individului in timp (cadourile oferite cu ocazia aniversarilor, celebrarea casatoriei, botezul, funeraliile).

e. Miza normativa

Normele sociale stabilesc regulile comportamentului social. O norma este o regula sociala inconstienta si general acceptata de membrii unui grup; ea determina modul lor de a gandi si de a actiona. Prin intermediul schimburilor care se deruleaza intre membrii lor, toate grupurile sociale contribuie la stabilirea regulilor vietii in comun. Comunicarea nu este posibila fara un sistem minim de reguli impartasite.

Schematizarile situatiilor celor mai frecvente de comunicare devin "modele culturale de comunicare". Fiecarui model ii este asociata o forma de comunicare, o anumita atitudine. Exemple (Mucchielli, 2002, p. 131): (a) modelul "comunicarii cu autoritatea", care  este centrata in prezent pe valorile "democratice" ale dialogului si negocierii; (b) modelul comunicarii cu un "consilier" - medic, psiholog, preot; (c) modelul comunicarii amoroase; (d) modelul cererii de informatii administrative; (e) modelul scolar al invatamantului traditional; (f) modelul "comunicarii amicale", care presupune schimburi de opinii si preferinte, ascultarea celuilalt si formularea de comentarii personale.

Iata un exemplu:

Pe o strada dintr-un mare oras, un barbat abordeaza o femeie. El are un mers sovaielnic si se uita in stanga si in dreapta. "Fiti amabila, doamna, stiti cumva unde este strada Galati?" Felul sau de a actiona, de a aborda femeia, lasa impresia ca vrea sa se scuze anticipat pentru ca o deranjeaza; el are un aer absolut neutru, chiar distant, cand ii propune interlocutoarei sale o norma relationala. Barbatul semnaleaza ca se situeaza pe planul unei intalniri momentane si in cadrul civilizat si clasic al unei solicitari de informatie pentru a gasi drumul cel bun intr-un oras mare pe care nu il cunoaste. Persoana astfel abordata, recunoaste regulile ce subintind schimbul ce i se propune si, obligata de legile politetii (pentru ca acesta este cadrul normativ acceptat), raspunde cum stie sau se scuza ca nu stie.

Aceste reguli care precizeaza conditiile schimbului fie preexista, fie sunt construite pe masura ce se comunica. Orice comunicare sustine nu numai o lume, ci si un ansamblu de norme ce vor sustine interactiunile viitoare,

efectul de proximitate, unor calitati ale produsului promovat.

Fiecare organizatie sau subgrup isi construieste propriile modele de comunicare. "Modelele de comunicare pot deci sa fie asimilate cu obiecte cognitive normative, mai mult sau mai putin prezente in constiinta unei situatii de comunicare" (Mucchielli, 2002, p. 132). Agentivitatea modelelor este data, bineinteles, de normele si obiceiurile de comunicare pe care le presupun. Modelele intervin, asadar, asupra situatiei, fiind invocate in functie de analogia dintre situatia de comunicare reala si un anumit model cultural de comunicare.