Par – Viroze si micoplasme

Par – Viroze si micoplasme

1.Ingalbenirea nervurilor si patarea rosie a frunzelor (Pear vein yellows and red mottle)

Boala este foarte raspandita in livezile de par, unde reduce considerabil productia de fructe. In pepiniera cresterea pomilor este puternic afectata, mai ales la parul altoit pe gutui.

Simptome. Tesuturile din jurul nervurilor secundare si tertiare ale frunzelor se ingalbenesc, incepand de la sfarsitul lunii mai. Mai tarziu in vara, la unele soiuri sau la unii pomi apar si pete rosii pe frunze cat si inrosirea tesuturilor pe nervuri.

Simptomele bolii sunt evidente in pepiniera. In livada la majoritatea soiurilor infectia ramane latenta. Pomii de un an in pepiniera au cresterea mai redusa cu 26-70%, in functie de sensibilitatea soiurilor. Pomii infectati sufera de ger si manifesta incompatibilitate cu gutuiul.

Dintre specii, Pyronia veitchii reactioneaza avand pete galbene pe frunze, epinastie si necroza scoartei, urmat de uscarea pomilor de la varf la baza.

Pirus calleryana var tomentella reactioneaza prin cancere de scoarta si pete necrotice numeroase pe frunze.

Patogenul. Infecteaza parul si gutuiul. Se transmite odata cu inmultirea vegetativa a pomilor prin altoire, butasi, marcote. Datorita tabloului simptomatologic si unor proprietati variate patogenului i s-au atribuit diferite etiologiii: virus, micoplasma, richetie. Se pare ca asociatia virus+richetie este cea mai plauzibila dupa cercetarile de microscopie electronica, dupa transmiterea pe anumite plante diferentiatoare, dupa unele proprietati biochimice ale pomilor infectati si dupa mijloacele de eliminare din plante. Astfel, dupa cercetarile in xilem la radacini, ramuri si petiolul frunzelor in a doua parte a verii au fost puse in evidenta si bacterii de tip richetii care masoara 0,7-6 mm x 0,2-0,4 mm. Aceste richetii sunt Gram negative (dupa Severin). La transmiterea IN si PR de la par la marul Cola Crab prin oculare, acesta a manifestat simptome de deformarea frunzelor, ingalbenire, din care nu au mai fost puse in evidenta richetii. Probabil aici a fost selectat numai virusul. Hibino si Schneider (1971) au pus in evidenta la microscopul electronic virusuri filamentoase in frunzele de par infectate cu IN si PR. Kegler si al (1976, 1977) considera ca virusul este reprezentat prin tulpini variate care produc ingalbenirea nervurilor si pietrificarea fructelor la par, strierea lemnului la mar si epinastia si declinul la Spy 227. Desvignes (1971) a stabilit ca virusul ingalbenirii nervurilor la par este identic cu cel care produce patarea inelara negricioasa a gutuiului. In sfarsit, Yanase si al. (1988) au reusit sa izoleze un virus filamentos de la parul cu IN pe Nicotiana occidentalis subsp. obligua nr.1.

Combatere. Testarea materialului de inmultire cu indicatorii lemnosi Pyronia veitchii, Beurre Hardy, Notaire Lepin, cu excluderea de la inmultire a celor infectati. Termochimioterapia clonelor si soiurilor infectate. Infiintarea de plantatii mama producatoare de ramuri altoi, marcote si seminte libere de IN si PR a frunzelor.

2.Cancerul pustulos al parului (Pear blister canker)

Boala a fost pusa in evidenta in Anglia (Cropley, 1960) apoi si in alte tari din Europa.

Simptome. Pe scoarta ramurilor de 1 si 2 ani primavara apar pustule mici care mai tarziu plesnesc formand cancere (crapaturi). Pomii tineri se usuca uneori. La perii batrani se constata muguri de floare putini si uscarea ramurilor scurte. In vasele lemnoase la lastarii tineri se constata necroze care se extind in scoarta. Dintre specii, virusul afecteaza parul, gutuiul si Pyronia veitchii, la care pe lastarii anuali se formeaza cancer pustulos. Virusul se transmite prin altoire. Perioada de incubatie dureaza 2-3 ani.

REFERAT: Cultura graului REFERAT: Clasificarea sistemelor de crestere si exploatare a animalelor - analiza si definirea posturilor

Combatere. Folosirea la inmultire a materialului sanatos.

3.Caderea mugurilor (Pear bud drop)

Boala a fost pusa in evidenta in Franta, unde a fost descrisa de Morvan (1956), apoi in Bulgaria (Trifonov, 1971).

Simptome. Majoritatea mugurilor cad la inceputul iernii. In locul mugurelui principal cazut se dezvolta muguri stipelari. Cei din partea superioara a ramurilor formeaza rozete foliare. La o parte din muguri nu se formeaza necroze pe toata zona bazei lor si pornesc din nou in vegetatie, insa frunzele se vestejesc si se usuca peste vara. La pomii infectati s-a mai constatat epinastia frunzelor, uscarea frunzelor peste vara.

Combatere. Folosirea la inmultire a materialului sanatos rezultat in urma testarii cu indicatorul Beurre Hardy.

4.Rugozitatea scoartei (Pear rough bark)

Boala a fost descrisa in Danemarca, de Kristensen si Jorgensen (1957), apoi cercetata de Kagler (1968). Astazi se considera ca responsabil de aceasta boala este probabil o tulpina a virusului cancerului pustulos.

Boala se manifesta pe scoarta lastarilor si ramurilor prin crapaturi si rugozitatea scoartei. Soiurile Fondante de Charneau si Gironda au fost gasite infectate pe cale naturala. Virusul a fost transmis la soiurile Louise Bonne d’Avranches, Conference, Doyenne du Comice, Noveau Poiteau, Beurre Durondeau si Williams. Perioada de incubatie a bolii dureaza 1-2 ani. Soiul Beurre Hardy nu manifesta simptome. Ca indicator se recomanda soiul Williams.

5.Necrozarea scoartei parului (Pear bark necrosis)

Boala a fost descrisa de Kegler (1967) si se caracterizeaza prin aparitia a doua tipuri de simptome pe scoarta parului Beurre Hardy. Crapaturi inelare sau arcuite continui pe lastari si ramuri care duc la distrugerea scoartei lemnului si pomilor tineri ; pete mari brune la inceput, apoi violacei, adancite, asociate cu necrozarea cambiului, ofilirea frunzelor si uscarea pomilor la sfarsitul perioadei de vegetatie.

Soiuri sensibile sunt : Beurre Hardy, Clapp’s Favourite. Virusul poate fi latent la gutui.

6.Craparea scoartei parului (Pear bark split)

Viroza a fost descrisa de Kegler (1965) in Germania fiind semnalata la par si gutui. Simptomele constau din crapaturi in scoarta si lemn care se manifesta la baza lastarilor anuali spre sfarsitul verii. Boala produce piticirea pomilor si distrugerea celor tineri. Soiurile infectate manifesta clorozarea frunzelor, franarea cresterii si declin, fara simptome de crapare a scoartei. Soiurile de par Williams, Schraderhof 603 si gutuiul C 7/1 sunt purtatoare latente ale virusului.

Perioada de incubatie a bolii este de 2 ani. Virusul se raspandeste o data cu altoirea si inmultirea soiurilor infectate. Pentru testare se recomanda ca indicator soiul de par Beurre Hardy.

7.Declinul parului (Pear decline)

Boala este cunoscuta in Italia din 1934 sub denumirea de « moria ». Este raspandita in Europa si America de Nord. Produce pagube mari si rapide, peste 1,1 milioane peri s-au uscat in California intre 1959 si 1962 (Nichols si al., 1965).

Simptome. Sunt cunoscute doua tipuri de declin : declinul lent si declinul rapid. In declinul lent pomii vegeteaza slab saptamani si luni de zile. Simptomele apar primavara sau tarziu in cursul verii. Frunzele sunt mici, de culoare verde deschis si usor rasucite. Lastarii anuali sunt foarte scurti. Mugurii de rod se brunifica si se usuca ramanand pe pomi. In vara frunzele se ofilesc si se usuca. Pomii cu simptome din primavara de regula se ususca in cursul verii, insa putini raman in viata si in anul urmator. In alte cazuri frunzele se dezvolta normal in primavara, insa in iunie devin clorotice si se ofilesc. Ofilirea si rasucirea frunzelor insotite de colorare bronz rosiatica se constata in iulie-august. Cresterile anuale sunt reduse si frunzele se brunifica, pomii se usuca. Vremea uscata si calduroasa accelereaza procesul de uscare. Deasupra punctului de altoire se acumuleaza amidon, iar sub acest punct amidonul lipseste total. Degenerarea si necroza floemului la punctul de altoire este tipic pentru declinul parului. Prin inlaturarea scoartei sub punctul de altoire, pe partea ei interna se constata, in aceasta zona, o banda bruna de intensitate variabila (Schneider, 1959, 1960, 1962) detectabila la inceput numai la microscop.

Prin examinare histologica se constata umplerea vaselor de circulatie cu depozite in apropiere de punctul de altoire si dezordine in formarea tesuturilor floemului. Reteaua vaselor de circulatie fiind intrerupta si necrozata partial se constata dereglarea alimenatarii radacinilor cu asimilate clorofiliene si din aceasta cauza radacinile subtiri, active, mor.

Daca procesul de pieire a radacinilor se petrece intensiv si in conditii de vreme calduroasa si uscata, atunci are loc fenomenul de declin rapid care mai este legat si de tipul de portaltoi. Astfel, la soiurile de par altoite pe gutui, par franc (unele selectii) sau salbatec si pe P.calleryanna, de regula, se semnaleaza declinul lent (in Europa), iar la cele altoite pe Pirus serotina, P.ussuriensis, P.aromatica se semnaleaza declinul rapid (in SUA). In declinul rapid frunzele se ofilesc si cad in cateva zile si pomul se usuca imediat. La portaltoii P.betulaefolia nu se semnaleaza declinul. P.variolosa reactioneaza la declin prin umflarea si brunificarea nervurilor la frunze.

Soiurile de par sensibile la declin sunt : Wiliiams, Conference, Beurre Hardy, Comtesse de Paris, Alexandre Lucas, Beurre d’Anjou.

Soiuri tolerante : Clapp’s Favourite, Old Home, Winter Nelis, Charneau.

Patogenul. Declinul parului este produs de o micoplasma (Hibino si Schneider, 1970) pusa in evidenta in nervurile brunificate de la P.variolosa in tesuturile floemice. Doua tipuri de corpusculi au fost puti in evidenta la microscopul electronic, un tip alungit de 50-800 nm in diametru si care contine ribozomi (10-15nm in diametru) in regiunile periferice, avand partea centrala transparenta. Al doilea tip de corpusculi sunt globulosi de 50-400 nm in diametru, electron densi. Micoplasma este distrusa in partea aeriana a pomilor in timpul iernii si se mentine numai in radacini.

Micoplasma se transmite prin Psylla pyricola (Jensen si Erwin, 1963) si P.pyrisuga (Reffati, 1967). Simptomele pe indicator apar dupa doua luni de la infestarea cu vectori, care achizitioneaza micoplasma in decurs de cateva ore de hranire si o pastreaza in stare activa de infectare timp de 3 saptamani.

Declinul parului se transmite prin altoire cu muguri infectati in proportie de 33%, iar prin altoire cu ramuri in proportie de 77,7-100% (Kegler, 1977).

Combatere. Combaterea vectorilor, injectarea pomilor cu oxitetraciclina – HCl (100 ppm). Folosirea la inmultire a materialului saditor pomicol liber de micoplasma certificat in urma testarii pe indicatori. Termochimioterapia soiurilor si portaltoilor infectati.

8.Pietrificarea perelor (Pear stony pit)

A fost cunoscuta inainte 1913 in FRanta. In 1935, Christoff (Bulgaria) stabileste natura ei virotica. Denumirea de « stony pit » a fost data de Kienholz (1939). Procentul de fructe deformate poate ajunge la 70%.

Simptome. Pe fructe simptomele incep sa apara dupa cateva saptamani de la caderea petalelor si devin foarte vizibile in cursul verii. Sub epiderma se constata la inceput pete mici, verzi inchis, care se adancesc in pulpa, fapt ce duce mai tarziu la deformarea fructelor. In pulpa se formeaza aglomerari de scleroide brune, necrozate. In alte cazuri fructele nu sunt deformate, dar au suprafata usor turtita. Procentul de fructe infectate variaza de la un an la altul.

Pe lastari, ramuri si trunchi in scoarta se formeaza numeroase crapaturi fine cu tesuturi necrozate. Pomii afectati sunt puternic sensibilizati la ger. Simptomele pe frunze nu sunt comune, insa la unele soiuri (Beurre Bosc) pe primele frunze apar in primavara pete mici clorotice. Urmatoarele soiuri de par sunt sensibile : Beurre Bosc, Beurre Clairgeau, Beurre Hardy, Le Lectier, Seckel, Beurre Durondeau, Bianca, Aramiu de Somes, Abbe Fetel.

Patogenul. Pietrificarea fructelor este produsa de tulpini ale virusului ingalbenirii nervurilor (Lemoine, 1979).

Kegler si al. (1976, 1977) considera ca diverse tulpini ale aceluiasi virus produc stony pit, pear vein yellows, Stem pitting, Spy 227 epinasty and decline. S-au pus in evidenta si tulpini slabe de stony pit care produc sporadic adancituri mici in fructe la B.Bosc si la un numar limitat de fructe. Tulpina respectiva transmisa pe B.Hardy a produs simptome de ingalbenire a nervurilor dupa 2 ani de la inoculare, insa nu la toti pomii, aratand o raspandire neuniforma in muguri.

Plantele gazda ale virusului stony pit sunt parul si gutuiul. Virusul se transmite prin altoire avand perioada de incubatie de 2-3 ani.

Plante indicatoare sunt : parul Beurre Bosc si Pyronia veitchii, la care produce epinastia frunzelor si uscarea varfului pomilor.