Obiectul si rolul pedologiei in agricultura

obiectul si rolul pedologiei in agricultura

Obiectul si definirea pedologiei

Pedologia este stiinta care se ocupa cu studiul solului, privind geneza, evolutia, caracterele morfologice, proprietatile fizice, chimice si biologice, clasificarea, repartitia geografica si utilizarea rationala a acestuia.

Etimologic, termenul de pedologie este de origine greaca ce provine din cuvintele "pedon" (sol, teren, ogor) si "logos" (vorbire despre) termen folosit pentru prima data de catre Frederich Fallow in 1862, in lucrarea "Pedologia sau stiinta generala si speciala a solului".

Solul - obiectul de studiu al pedologiei a fost definit de catre savantul V.V. Dokuceaev in 1881 ca fiind un corp natural specific format sub influenta conditiilor de mediu, caracterizat prin anumite proprietati, capabil sa intretina viata plantelor. De asemenea, prezinta anumite caracteristici care practic il si definesc si anume:

- este un corp care contine materie vie (microflora, fauna) in care au loc procese de asimilatie, dezasimilatie, sinteza si descompunere de substante organice, cu eliberare de energie;

- este un corp natural care se formeaza si evolueaza in timp la suprafata uscatului;

- este un corp poros, afanat, ce poate fi strabatut de radacini, poate retine apa si aer in anumite proportii;

- este un corp cu o compozitie organo-minerala complexa, rezervor de substante nutritive.

Pe langa aceste caracteristici mentionate mai sus, solul poate indeplini o serie de functii, cum ar fi: ecologice, economice, energetice, tehnico-industriale si informatice, dupa cum urmeaza:

● functii ecologice

- contribuie la reglarea compozitiei atmosferei si hidrosferei prin participarea sa la circuitul elementelor chimice si apei in natura;

- contribuie la stabilitatea reliefului protejand scoarta, avand rol de geoderma protectoare;

- actioneaza ca un filtru protector, prevenind contaminarea apelor freatice cu diferite substante;

- are rol de autocuratire (epurare a diferitelor substante);

- asigura conditii de protectie, functionare si evolutie normala a biosferei;

- protejeaza anumite specii asigurand biodiversitatea;

- habitat pentru organismele din sol.

● functii economice:

contribuie la producerea de fitomasa, ce serveste ca materie de baza in producerea alimentelor, imbracaminte, combustibil, etc.;

- regenerarea capacitatii de productie a ecosistemului (mineralizarea materiei organice)

● functii energetice:

acumularea de energie chimica, prin convertirea energiei solare in procesul de fotosinteza, rezultand substante organice, care apoi se transforma in humus;

- realizeaza schimbul de energie si substante intre geosfere.

● functii tehnico-industriale:

- infrastructura pentru diferite constructii, drumuri, conducte subterane etc.;

- materie prima pentru industrie (nisip, lut, argila etc.).

O exemplificare mai completa se regaseste in figura 1.1.

Figura 1.1.

Pe langa aceste functii amintite, solul indeplineste o functie complexa regenerabila cunoscuta sub numele de fertilitate. De-a lungul timpului, acest termen a fost interpretat de diferiti autori, dupa anumite concepte (Williams - 1949, Chirita - 1977) insa, o definitie completa a fost data de  D. Davidescu si anume ca fertilitatea reprezinta capacitatea solului de a pune la dispozitia plantelor substantele nutritive si apa (permanent, simultan si in cantitati suficiente) de a asigura conditiile fizice, chimice si biochimice necesare cresterii acestora in contextul satisfacerii si a celorlalti factori de vegetatie.

Scurt istoric al dezvoltarii pedologiei

Referat: Proiect - firma s.c. expert srl - obiectivele urmarite Referat: Planul financiar de afaceri - hrs srl - concurenta

La inceputul secolului al XIX-lea, apar primele curente sau directii referitoare la formarea si evolutia solului, cum ar fi:

● directia chimica, ce sustine doua teorii: teoria humusului, reprezentata prin scoala lui Thaer (1800) si teoria minerala, reprezentata prin scoala lui Liebig (1848);

● directia fizica, se bazeaza pe proprietatile fizice ale solului determinate de principalii componenti: nisip, argila, calcar si humus;

● directia microbiologica, bazata pe descoperirile lui Pasteur, rol important revenind microorganismelor (bacterii, ciuperci, actinomicete);

● directia agrogeologica, demonstrata de Frederich Fallou, care considera solul o roca afanata rezultata prin destructia rocilor masive;

● directia naturalista (genetica), are ca intemeietor pe savantul rus V. V. Dokuceaev care contribuie la formarea pedologiei ca stiinta de sine statatoare. Spre deosebire de celelalte scoli care considerau solul ca o formatiune statica, o roca dezagregata si alterata, acesta arata ca solul se gaseste in permanenta dezvoltare si transformare.

In tara noastra, primele lucrari tiparite care cuprind date si observatii privind solurile din Romania, apartin lui I. I. de la Brad - fondatorul stiintei agricole romanesti.

Dezvoltarea cercetarilor pe baze stiintifice a solurilor din tara noastra au fost continuate de marele om de stiinta Gh. Munteanu Murgoci (1872-1925) care in 1909 impreuna cu colaboratorii sai Enculescu si Protopopescu realizeaza prima harta a solurilor Romaniei, publicata la scara 1:2.500.000.

In 1961 s-a infiintat Societatea Nationala Romana pentru Stiinta Solului (S.N.R.S.S.) ai carei membri sunt toti cei ce lucreaza in acest domeniu.

In prezent, studiile pedologice sunt coordonate la nivel national de catre Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie (I.C.P.A.), caruia i se subordoneaza Oficiile Judetene de studii Pedologice si Agrochimice (O.J.S.P.A).

Rolul pedologiei in agricultura

Ocupandu-se de formarea si evolutia solurilor, de alcatuirea si proprietatile acestora, pedologia, are un rol deosebit in rezolvarea unor probleme de ordin prioritar pentru productia agricola si anume:

- cunoasterea in detaliu a resurselor de sol, in vederea cercetarii privind lucrarile de protectie, ameliorare si folosire rationala a lor;

- evaluarea cat mai corecta a capacitatii productive a terenurilor agricole si silvice;

- stabilirea si aplicarea diferentiata a tehnologiilor de cultura;

- prevenirea si combaterea poluarii solurilor ca urmare a diferitelor activitati industriale, minerit etc.

- diversificarea cercetarilor si studiilor pedologice, raportat la principalele sectoare de productie (culturi de camp, legume, plantatii pomi-viticole, furaje etc).

Fondul funciar al Romaniei

Conform datelor Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, 1994, fondul funciar al Romaniei este de 23.839.071 ha., din care suprafata agricola reprezinta 14.797.546 ha., iar arabilul ocupa 9.338.026 ha. (tabelul 1.1.).

Fondul funciar al Romaniei la 31.12.1994,

conform datelor M.A.A si D.C.O.T.

Tabelul 1.1.

Datorita faptului ca nu toate terenurile prezinta acelasi tip de sol, calitatea acestora a fost impartita in mai multe clase care se noteaza cu cifre romane (I-VI) avand urmatoarea semnificatie:

Clasa I - terenuri cu pretabilitate foarte buna pentru culturile de camp, fara nici o restrictie; pot fi cultivate fara aplicarea unor masuri de prevenire a degradarii sau de ameliorare a solului (asigura productii foarte bune);

Clasa a II-a - terenuri cu pretabilitate buna, cu limitari reduse; pericolul de degradare a solului sau deficientele existente pot fi inlaturate prin tehnologii culturale curente sau masuri ameliorative la indemana fermierului (asigura productii bune);

Clasa a III-a - terenuri cu pretabilitate mijlocie, cu limitari moderate, care reduc gama culturilor agricole si necesita pentru prevenirea degradarilor si/sau ameliorare, masuri de amenajare sau ameliorare, din fonduri de investitie (asigura productii mijlocii);

Clasa a IV-a - terenuri cu pretabilitate slaba, cu limitari severe care determina diminuari sistematice apreciabile ale recoltelor la culturile de camp; pentru asigurarea unor recolte sigure necesita masuri intensive de amenajare si/sau ameliorare;

Clasa a V-a - terenuri cu limitari foarte severe, nepretabile in conditii de neamenajare nici pentru culturile de camp, nici pentru livezi si vii; pentru a fi luate in cultura necesita masuri de amenajare si ameliorare speciale, complexe, intensive; prin amenajare ele pot fi trecute la diverse folosinte superioare, dupa cum urmeaza:

VA - pot fi trecute intr-o clasa superioara de pretabilitate pentru arabil sau alta folosinta daca conditiile climatice sunt favorabile;

VL - pot fi folosite ca livezi (daca conditiile climatice sunt favorabile);

VV - pot fi folosite ca vii (daca conditiile climatice sunt favorabile).

Clasa a VI-a - terenuri cu limitari extrem de severe care nu pot fi folosite pentru culturi de camp sau plantatii viti-pomicole prin amenajare si/sau ameliorare cu tehnologii curente; in raport cu folosintele posibile se disting urmatoarele situatii:

VI F - terenuri ce pot fi folosite pentru fanete (inclusiv pasuni sau paduri);

VI P - terenuri ce pot fi folosite numai pentru pasuni;

VI S - terenuri ce pot fi folosite numai pentru paduri;

VI N - terenuri improprii pentru folosinte agricole sau silvice.

. Terenurile arabile (9,381 mil. ha, 39,4 % din suprafata tarii) sunt intalnite in Romania pana la 1000-1200 m altitudine insa proportia mai mare este pana la 400-500 m. Sunt folosite indeosebi pentru productia de cereale, plante tehnice, culturi furajere, plante aromatice, etc. De regula, prezinta soluri profunde cu pante de sub 12-15 %; nu contin saruri sau alte substante vatamatoare iar apa freatica este la peste 1-2 m

. Terenurile cultivate cu vie (272 mii ha) sunt intalnite in campii piemontane sau in regiunea colinara la mai putin de 500-600 m dar cu clima mai calda, ocupand versantii cu expozitie in general sudica.

. Livezile (255 mii ha) sunt raspandite ca si terenurile arabile pana la 1000 m dar pe versanti cu pante de pana la 20 %. Speciile de pomi sunt distribuite pe altitudine in functie de cerintele fiecarei specii.

. Pajistile inclusiv pasunile (3,442 mil.ha) si fanetele (1,507 mil.ha.) sunt intalnite la orice altitudine incepand cu nivelul marii pana in zona pajistilor alpine.

. Vegetatia forestiera (6,457 mil. ha) este raspandita indeosebi in regiunea montana si deluroasa cu relief puternic accidentat.

. Apele (0,868 mil. ha) sunt distribuite neuniform pe tot cuprinsul tarii.

. Alte suprafete (1,657 mil. ha., 7 % din suprafata tarii) sunt reprezentate prin terenuri ocupate de drumuri sau curti si constructii (627 mii ha) si de neproductiv (peste 500 mii ha).