VULPEA (Vulpes vulpes)

VULPEA Vulpes vulpes)

„ Rar animal care sa se fi bucurat de mai multa pomenirea ca vulpea. de vrea sa-i spuie cuiva ca e siret, il numeste vulpoi batran. De vrea sa laude istetimea cuiva, tot de vulpe aminteste.”

Ion Simionescu – fost presedinte al  Academiei Romane

Seamana cu un caine, avind insa botul mai ascutit si coada stufoasa ce o tine orizontala cand alearga, sau o taraie cand merge la pas. Blana este de culoare bruna si inspicata, in special spre iarna cand, dupa naparlirea din pri-mavara, atinge desimea optima. Animal nocturn, vulpea vaneaza singura si numai daca este lihnita de foame iese ziua din vizuina ei. Cum se insereaza, vulpea iese la vanatoare, prinzind orice ii iese in cale: soareci, iepuri, malci sau omizi, insecte, broaste sau soparle, gaini. Uneori se hraneste cu oua sau miere dupa care se da in vant, suportind impunsaturile albinelor. Daca teritoriul ei de vanatoare cuprinde si un lac sau rau populat cu pesti, vulpea se va dovedi si un bun pescar. Dar, regimul sau alimentar include si hrana vegetala, cum ar fi: struguri, prune, zmeura sau afine. Dupa cum se observa din cele mentionate mai sus, pentru a-si procura hrana, vulpea trebuie sa fie si inotatoare si catara-toare. De remarcat faptul ca aproape 70% din hrana vulpii o constituie rozatoarele, atat de daunatoare.

Teritoriul de vanatoare al vulpii nu depaseste 10 km, fiind astfel ales incat sa aiba unde sa-si sape vizuina si sa-si procure hrana. Este o mare mestera in saparea vizuinilor, sapind adevarate galerii subterane, de obicei, sub radacinile copacilor ce reprezinta si o armatura a peretilor. Acestea se prezinta ca adevarate cetati subterane si sunt trecute din generatie in generatie, cunoscindu-se vizuini cu o vechime de zeci de ani. Pentru saparea acesteia sunt scosi zeci de metri cubi de pamant, iar daca se pun cap la cap galeriile, se poate ajunge si pana la 50-60 de metri lungime.

Puii sunt nascuti dupa 52-54 de zile, fiind orbi in primele 14 si ies din vizuina dupa 35. In martie-aprilie, femela fata 6-8 pui pe care-i ingrijeste pana in toamna cand, fiecare dintre ei ajunge sa se descurce singur. Spre deosebire de lupi care formeaza perechi in acest scop, masculul este poligam astfel incat, de cele mai multe ori, femela trebuie sa se descurce singura cu cresterea puilor. Poate atinge varsta de 12 ani.

PROIECT: Controlul functiei de reproductie la suine PROIECT: Gestatia si fatarea

I etapa – (1919-1924), s-a aplicat o selectie individuala riguroasa asupra celor 1000 de capete aduse din vestul tarii, din care s-a retinut un nucleu de 200 capete, caracterizat prin omogenitate, pliuri reduse, constitutie robusta, usuc de calitate, masa corporala de 43 kg, productie de lana de 3,8 kg si usuc de calitate. Ovinele retinute se asemanau cu Merinosul Rambouillet si erau biologic corespunzatoare cerintelor pedoclimatice de la Palas.

A II-a etapa – (1925-1945), a fost etapa in care s-au facut incrucisari cu berbeci din rasele Merinos Rambouillet, Merinos precoce german si Merinos semiprecoce de Lutewitz. In urma incrucisarilor si prin selectie s-a reusit masivizarea metisilor, imbunatatirea productiei de lana, dar caltatea acesteia era inferioara. Fecunditatea a crescut la 88,7 %, iar prolificitatea la 124, 6 %.

A III-a etapa, reprezinta etapa de dupa anul 1946, si a constat in perfectionarea rasei. Perfectionarea s-a realizat prin incrucisare cu berbeci din diferite rase dupa cum urmeaza:

x Merinos transilvanean, pentru intarirea rezistentei organice;

x Merinos de Stavropol si Caucazian, pentru a corecta lungimea suvitei si extinderea lanii, precum si cantitatea lanii;

dupa 1958 s-a crescut pe baza de linii, conturandu-se mai multe linii cu doua sau trei insusiri caracteristice. Pentru inbunatatirea calitatii lanii s-a practicat incrucisarea de infuzie cu Merinos australian.

In aceasta ultima etapa Merinosul de Palas s-a conturat ca o rasa cu caracter mixt cu lana fina si aptitudini bune pentru productia de carne

Merinosul de Palas se creste in rasa curata in Dobrogea, iar sporadic s-a mai crescut si in vestul tarii unde a fost folosit pentru incrucisari de infuzie.

Rasa Merinos de Palas se caracterizeaza prin dezvoltare armoniaoasa, caracteristica tipului morfo-productiv mixt de lana fina-carne. Talia oilor este in medie de 70 cm, masa corporala a femelelor este de 64 kg cu maxima de 96 kg, iar a masculilor de 120 kg cu maxima de 153 kg. Are constitutie robusta, vitalitate marita, capacitate ridicata de folosire a hranei ti precocitate buna. Rasa este adaptata pentru regiuni de campie cu precipitatii de sub 550 mm / an.

Conformatia este corecta, oile in general sunt ciute, doar 1 % prezinta coarne rudimentare, iar berbecii prezinta circa 8 % coarne puternice spiralate. Lana este bine extinsa pe corp si pe cap, pana la varful botului, iar pe membre pana aproape de unghii.

Finetea lanii este in jur de 22 - 23 microni, lungimea suvitei in jur de 8 – 9 cm, cantitatea medie de lana fiind de 5 – 7 kg la femele si 8 – 11 kg la berbeci, cu un randament la spalare care variaza intre 38 – 46 %.

Rasa are o precocitate ridicata, o dezvoltare accentuata si o conformatie corporala specifica, atribute care o incadreaza in tipul morfo-productiv mixt de lana fina-carne. In conditii de ingrasare intensiva, pana la greutati de 42 kg, realizeaza sporuri medii zilnice de peste 245 g, cu un consum specific in jur de 5,6 U.N. Carcasele obtinute au o calitate deosebita, iar randamentul la sacrificare este ridicat, totodata rasa s-a dovedit o buna amelioratoare pentru productia de carne calitativa si cantitativa in urma incrucisarilor cu Spanca, Merinos transilvanean, Turcana.

Productia de lapte este buna, astfel la oile care au fatat un miel se constata o productie de 129 l, iar la cele cu fatari gemelare se constata o productie de lapte de 129 l.. In conditii bune de intretinere se pot mulge dupa intarcarea mieilor cca 40 de zile fara influiente negative asupra oii.

Puse in conditii optime de intretinere si ingrijire ovinele din aceasta rasa, prezinta doua sezoane de reproductie: unul lung de 10 luni in perioada iunie-martie, in care intra in calduri 96 % din efectiv cu 98,3 % fecunditate si 125-140 % prolificitate, si un alt sezon scurt de doua luni, aprilie-mai, in care intra in calduri 58 % din efectiv cu 16,6 % fecunditate si 102 – 105 % prolificitate.

In continuare rasa se va creste in stare curata, va fi structurata pe baza de linii si familii, va participa la ameliorarea raselor locale in ceea ce priveste productia de carne si lana. Se preconizeaza formarea unui Merinos dunarean, o rasa mixta de lana fina-carne, cu masa corporala in jur de 65 kg, cu o productie buna de lana, in jur de 8 kg si un smz in conditii intensive de cca 230 g.

OAIA SPANCA

Oaia Spanca este rezultatul incrucisarii bebecilor de rasa Merinos cu femele de rasa Tigaie, prin actiunea de spancizare si de merinozare. Efectivele de Spanca, majoritatea sunt neconsolidate genetic, dar gradul de variabilitate este mai redus decat in cazul Stogosei, datorita apropierii genetice si afinitatii Tigaii fata de Merinos, cat si datorita faptului ca o parte din efectivul de Spanca provine din incrucisarea intre ei a produsilor Spanca de diferite generatii.

Spanca este raspandita in sudul ti sud-estul tarii, iar in Transilvania, Banat si Moldova este de formatie recenta.

Cantitatea de lana medie este in jur de 3,6 kg, lungimea suvitelor de 7,5 cm, finetea intre 25-26 microni. Masa corporala medie este in jur de 40 kg la efectivele analizate.

Prin selectie s-a cosolidat genetic o oaie cu lina fina, denumita Spanca ameliorata si in sudul tarii Spanca merinozata. Aceasta prin incrucisari cu Merinosul de Palas constituie baza pentru formarea Merinosului Dunarean.

RASA MERINOS DE CLUJ

Investigatiile intreprinse de catre colectivul disciplinei de Tehnologia cresterii ovinelor si caprinelor condus de profesor dr. ing. Augustin Pop asupra genofondului ovin autohton din Transilvania au avut ca rezultat alegerea ca genitori pentru formarea unui nou tip a rasei Merinos transilvanean pe linie paterna si a rasei Turcana ecotipul sibian pe linie materna.

Prin alegerea acestor genitori s-a urmarit grefarea pe acelasi individ a insusirilor valoroase a lanii de la Merinosul transilvanean si a rezistentei deosebite la conditiile de mediu de la rasa Turcana, care este de fapt rasa autohtona cea mai veche.

Ca obiective principale ce s-au urmarit la formarea noului tip, a insusirilor de finete si uniformitate a lanii transmise pe linie paterna, iar pe linie materna constitutia robusta, rezistenta si adaptarea la conditiile de mediu natural si artificial precum si la bolispecifice de crestere si exploatare din zona.

La formarea noului tip local de oaie au fost utilizati la incrucisare berbeci din rasa Merinos transilvanean proveniti din cadrul I.A.S. Carei si I.A.S. Zalau si oi de rasa Turcana ecotipul sibian provenit din Poiana Sibiului.

Masculuii F₁ au fost destinati in totalitate sacrificarii, iar femelele s-au imperecheat cu berbeci Merinos transilvanean obtinandu-se generatia R₁ in cadrul careia s-a facut o selectie individuala concomitent cu o judicioasa potrivire a perechilor.

Indivizii R₁ care au corespuns cerintelor s-au imperecheat intre ei. O proportie foarte ridicata de produsi R₁ au prezentat insusiri valoroase morfologice si de rezistenta, corespunzand fenotipic tipului dorit.

%nsusirile produsilor RR₁ rezultati din imperecherea produsilor intre ei din R₁ sunt heterogene comparativ cu generatia parintilor, datorita fenomenului de segregare sau a interactiunii epistatice de recesivitate.

Produsii RR₁ care corespund fenotipic si genotipic obiectivelor urmarite au constituit nucleul initial al tipului local de oiae cu lana fina.

Masculii care nu acorespuns sub raportul insusirilor fenotipice au fost inlaturati de la reproductie, iar femelele s-au imperecheat cu berbeci Merinos obtinand generatia R₂. Seriile de produsi din ultimii ani sunt considerati ca fiind consolidati genetic.

Schema de formare a Merinosului de Cluj, a fost fundamentata pe urmatoarele baze stiintifice:

cunoasterea aptitudinilor morfo-productive ale formelor parentale;

aplicarea metodelor si a procedeelor stiintifice de valorificare superioara a fondului genetic ovin;

valorificarea interactiunbilor genetice si interrelatiei genotip-mediu care se manifesta in procesul de incrucisare a unor rase puternic diferentiate fenotipic precum si in etapele de consolidare genetica, de inmultire si de exploatare a noii populatii.

%nmultirea ``in sine`` repetata a produsilor, reprezentand fenotipic noua populatie, pe baza de selectie continua si imperecheri dirijate, a condus la omogenizarea fenotipica si consolidarea genetica a seriilor de produsi obtiniti dupa anul 1965. Aceasta constituie etapa finala de formare a noii populatii de ovine, denumita in mod provizoriu ``Tipul M`` sau ``De Cluj``.

Din anul 1977, nucleul de ovine nou format, din Statiunea Didactica Experimantala ``Manastur`` se inmulteste prin izolare reproductiva si se dezvolta independent.

Fondul genetic al noii populatii este constituit din genotipuri noi inexistente anterior pe plan national si mondial. Contributia raselor de baza: Merins transilvanean, cca. 81 % si Turcana sibiana cca. 19 %, precum si contributia indirecta a raselor Stavropol, Merinos australian atribuie ``ovinelor De Cluj`` caracterul de populatie sintetica.

%n anul 1988, noua populatie de ovine a fost recunoscuta oficial si a fost omologata ca rasa, sub denumirea ``Merinos de Cluj``.

Principalii indici stabiliti pentru noul tip de oaie cu lana fina,

Merinos de Cluj

Indicii de reproductie pentru rasa Merinos de Cluj sunt urmatorii: natalitate 94–96 %; prolificitate 112–115 %; varsta primei monte 16–18 luni; pretabilitatea la asezonarea reproductiva 40–45 %; instinctul matern foarte dezvoltat; numarul de mi

Urmele pot fi confundate la prima vedere cu cele ale cainelui, fiind insa mai lunguiete. Principala deose-bire consta in linia dreapta pe care o formeaza urmele vulpii, comparativ cu cele ale cainelui care sunt in zig-zag.

Fig.7 Lupul si urmele sale

Fig.8    Vulpea si urmele sale