Furnicile traiesc pe Pamant de peste 100 de milioane de ani, fiind
considerata specia care a evoluat si s-a adaptat cel
mai bine la conditiile aparute de-a lungul timpului in evolutia Terrei. Sunt descoperite peste 20.000 de specii, dintre care cele mai cunoscute
sunt cele negre si rosii, precum si furnicile albe, sau termitele.
Sunt rude cu albinele si viespile, dovada fiind organul in
forma de ac cu venin, din varful abdomenului. Fiinte sociabile, furnicile
traiesc in grupuri mari, numite colonii, in care organizarea muncii este foarte
bine pusa la punct. Nu degeaba sunt considerate - ca si in fabula “Greierele si
furnica” - insectele cele mai harnice.
Ca al oricarei insecte, corpul furnicii este
format din trei parti: cap, torace si abdomen. Cele sase picioare - care
pornesc din torace - sunt acoperite cu perisori fini, cu care furnica isi
“curata” cele doua antene din varful capului. Antenele sunt organe foarte
importante pentru pipait, mirosit sau auzit si inlocuiesc functiile ochilor -
multi si adunati la un loc - care sunt putin dezvoltati.
De asemenea, antenele le folosesc furnicilor
pentru a comunica prin atingere cu celelalte “surate” din colonie. In afara de
ochi si antene, capul se termina cu un fel de “falci”, ca niste clesti, arme cu
care furnica se apara de dusmani. Tot un fel de clesti - mai dezvoltati si mai
ascutiti - au la fiecare picior furnicile-soldati, cele care pazesc musuroiul.
Partea de mijloc a corpului, toracele, este
sectiunea in care se gaseste inima - de forma unui tub lung - care pompeaza un
fel de sange incolor in tot corpul. Interesant este ca acest proces nu se face
prin vase sanguine (ca la alte animale si la om).
Furnica n-are plamani, respiratia fiind facuta
prin porii membranei ce acopera tot corpul insectei. Rolul fiecarui “locuitor”
din furnicar (alt nume al musuroiului) este foarte bine stabilit si respectat
in cadrul grupului. Astfel, colonia este
condusa de o singura furnica - regina musuroiului - a carei unica sarcina este
aceea de a face oua, fiind mereu ingrijita si aparata de toate celelalte
furnici. Tot ea este cea care, la inceput, a format colonia.
Dar cum apare, de fapt, si se formeaza o noua
familie de furnici? In timpul “zborului nuptial”, femela se imperecheaza cu o
furnica-mascul, dupa care coboara pe pamant, iar dupa un timp ii cad aripile,
ea nemaiputand sa zboare niciodata. Aici
incepe cautarea unui adapost (sub o piatra sau intr-un lemn scorburos - in
cazul termitelor) sau sapa un tunel subteran. Din acest tunel principal - care
poate avea si 5 metri adancime - se formeaza apoi asa-numitele “camere
subterane”, legate prin alte tuneluri mai mici. Aceste camere vor avea diferite
intrebuintari, pe masura ce colonia creste ca numar de furnici: depozitarea
hranei, hibernare sau depunerea oualor.
Majoritatea celorlaltor furnici din musuroi sunt
“muncitoare”, hrana adunata de acestea fiind impartita “frateste” intre toti
membrii coloniei. Grija pastrarii oualor intra tot in atributiile furnicilor
muncitoare, care le sterg frecandu-le cu corpul, pentru a nu se depune pamant
pe ele. Ouale se transforma apoi in larve (stadiu in care oul este imbracat
intr-un fel de invelis oval, numit cocon), din care vor iesi viitoarele
furnici.
Durata de viata a unei colonii depinde in mod
direct de viata reginei. Cand aceasta moare, musu-roiul nu va rezista mai mult
de cateva luni, deoarece foarte rar regina este inlocuita de o alta furnica.
Astfel, fara regina, furnicile parasesc musuroiul, urmand sa aiba aceeasi
soarta ca si conducatoarea lor.
