Agricultura romaneasca in perioada interbelica

Agricultura romaneasca in perioada interbelica

Etapele parcurse de economia romaneasca in perioada interbelica au fost urmatoarele: perioada de refacere postbelica pana in 1923-1924, perioada de avant economic 1924-1929, perioada marii crize economice(1929-1933) si perioada de redresare economica(1934-1938).

La fel ca in toate tarile al caror teritoriu fusese teatru de operatiuni militare, Romania se resimtea din plin de pe urma razboiului abia incheiat. Numeroase gospodarii agricole fusesera distruse sau avaruate, septelul se redusese in 1919 la 59% fata de nivelul antebelic .

Dar mai ales agricultura inregistra un numar insuficient al bratelor de munca deoarece numerosi tarani murisera in razboi iar altii erau invalizi. Se adauga si jaful inamic in teritoriile din sudul tarii precum si dezorganizarea ce se manifesta in ramurile care trebuiau s-o deserveasaca (transporturi, telecomunicatii).

In anul agricol 1919-1920 suprafata insamantata a fost de numai 8,3 milioane, fata de 13,7 milioane cat fusese nivelul antebelic. Astfel productia la cereale in anii 1919-1920 s-a situat la 66% fata de productia medie in anii 1911-1915.

Pe de alta parte incheierea razboiului aducea din nou la ordinea zilei necesitatea reformei agrare. Actele solemne de unire cu Romania ale Basarabiei si Transilvaniei contineau si referiri la reforma agrara.

Prin reforma agrara au fost impropietariti un mare numar de tarani. In 1937 situatia era urmatoarea: taranii impropietariti 1,4 milioane, taranii ramasi neimpropietariti 612 mii. In ceea ce priveste suprafata expropiata in scopul atribuirii ei catre tarani in 1937 situatia se prezenta astfel: pamant cultivabil 3,9 milioane ha, izlazuri 1 milion, paduri 700 mii, in total 5,8 milioane hectare.

Suprafata totala expropiata echivala cu 2/3 din suprafata mosiilor mai mari de 100 de hectare de dinainte de reforma.

In urma reformei agrare taranii au obtinut o mai buna inzestrare cu teren arabil, ceea ce le-a permis sa-sa imbunatateasca traiul.

Legiile din 1921 au marcat disparitia latifundilor, adica a mosiilor cu mii de hectare. Legea de reforma agrara pentru Transilvania prevedea expropieri ale padurilor si infiintarea de paduri comunale. Pentru tot restul tarii s-a dat in 1924 o lege de expropiere a padurilor dar nici un guvern nu a aplicat-o pana la capat.

Este de observat ca in timp la exploatarile sub 10 ha media suprafetei detinute era de 3,1 ha, la cele intre 100 si 500 ha se ridica la 220 ha, iar la cele cu peste 500 ha reprezentau 1250 ha.

In primii ani postbelici productia agricola a avut de suferit din urmarile razboiului ca si de efectele reformei agrare . Cerealele au ocupat ponderea cea mai mare a asuprafetelor arabile unele progrese inregistrandu-se la cultura plantelor tehnice si a fanetelor cultivate.

Agricultura romaneasca manifesta si unele tendinte de orientare spre activitati cu caracter ceva mai intesiv cum erau culturile de nutreturi si legat de ele dezvoltarea productiei animaliere.

O influenta puternica asupra agriculturii a avut criza agrara ce s-a declansat in 1928 si a durat pana la inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Ca peste tot aceasta criza s-a manifestat din cresterea stocurilor de produse agricole si prin scaderea considerabila a preturilor la toate produsele agricole. Impactul a fost cu atat mai mare cu cat in mediul rural lucra peste 75% din populatia tarii, iar agricultura dadea 49% din venitul national in 1929

In intervalul 1929-1933 cand s-a impletit cu criza industriala acuitatea ei a fost deosebita.

Fata de anul 1928 preturile au scazut in cursul crizei la mai putin de o treime la grau si secara, la mai putin de un sfert la orz si ovaz si sub 1/5 la porumb.

Privita global valoarea productiei la cele cinci cereale principale reprezenta 35% in 1932 si 38% in 1933 fata de 1928, in conditiile in care in intervalul 1929 - 1933 productia lor medie crescuse cu 29%.

La animale si produse animaliere scaderile de pret au fost mai mici decat la cereale: fata de anul de baza ele au scazut la carene cu 44% in 1933 si la 42% in 1934; la piei de vite mari la 33%, la piei de vite mici la 28% in 1932, iar la lana bruta la 58%.

O anumita redresare a preturilor a avut loc in anii 1934-1937 pentru ca anul 1938 sa marcheze un nou recul premergator declansarii razboiului.

Masivele scaderi de preturi au provocat economiei nationale insemnate pierderi.

Romania ca tara preponderenta agrara platea un greu tribut acestui profil traditional al sau incat nu-i de mirare ca experienta dura a crizei agrare a intarit curentul proindustrializare.

Reducerea puterii de cumparare a agricultoriilor a fost generata nu numai de evolutia preturilor agricole ci si de raportul acestora cu preturile produselor industriale, raport numit foarfeca preturilor. Cauzele acestui raport au fost: gradul superior de organizare a industriei, existenta in industrie a unor coalitii de interese, gradul mai mare de prelucrare a produsului industrial, posibilitatea industriei de a sista temporar productia.

In acelasi timp gospodaria agricola a trebuit in conditiile scaderii dramatice a veniturilor, sa se confrunte cu exigentele decurgand din plata impozitelor a ratelor si a dobanzilor la credite .

A fost nevoie de interventia statului pentru a salva un numar important de gospodarii mici si mijlocii de la faliment. Conversiunea datoriilor agricole initiata in 1932 si finalizata juridic in 1934 a jucat din acest punct de vedere rolul principal.

Datoriile taraniilor au fost reduse cu 50%iar cealalta jumatate a fost esalonata pe 17 ani cu o dobanda de 3%.

Ultimii ani ai perioadei interbelice au fost pentru agricultura ani de progres. Numarul tractoarelor a sporit de la de la 3200 in 1927 la 5700 in 1939, al masinilor de treierat de la 12.700 la 18.800. Productia medie la ha a crescut si ea, cea de grau ajungand la 1450 in Basarabia, 1600-2500 kg in Muntenia, 1600-2000 in Transilvania si 2000-2750 in Moldova. Agricultura avea o pondere de 55% din venitul national total in 1937.