Scurt istoric prin culoarul rucar – bran pe firul istoriei

SCURT ISTORIC PRIN CULOARUL RUCAR – BRAN PE FIRUL ISTORIEI

«  Ci am lasat domnia mea pre obiceiul cel batran

cum au fost mai dinainte reme de veac ca sa-si tie solii

drumul Rucarului si in viitoare si in ducatoare ».

Hrisov domnesc din 12 martie 1674 – Duca Voevod

Istoria unui drum : Drumul transcarpatic Rucar - Bran

Cadru natural prielnic, cu forme normale de relief, un climat montan moderat la care se adauga varietatea resurselor naturale, au favorizat din plin popularea acestui spatiu carpatic. Asezarile au aparut aici inca din cele mai indepartate timpuri, beneficiind de adapostul natural al muntilor si padurilor. Poate ca in nici un alt spatiu montan nu s-a resimtit mai mult importanta unui drum transcarpatic ca cel al Branului care a unit dintotdeauna provinciile aflate de o parte si de alta a Carpatilor, determinand aparitia si dezvoltarea asezarilor si a unor indeletniciri specifice.

De fapt, prezenta omului pe aceste meleaguri este mult mai veche. Descoperirile arheologice au dovedit ca popularea s-a efectuat incepand cu paleoliticul mijlociu, in faze succesive si cu intensitati diferite (T. Hasdeu, 1979), indeosebi in perimetrul satelor branene de astazi.

Conform descoperirilor facute in raza localitatilor Pestera si Magura, unde au fost puse in evidenta razuitoare, lamele si varfuri de silex, avem primele marturii despre omul paleoliticului mijlociu (60.000 – 40.00 i. e. n.).

Epoca neolitica aduce importante modificari in existenta umana, desi pesterile, de altfel numeroase in culoar, continuau sa fie adaposturi sigure iarna sau in cazul unor pericole deosebite. In acelasi timp, locuitorii incep sa-si construiasca gospodarii simple, bordeie, case cu schelet de lemn si in afara pesterilor, pe firul vailor, in depresiuni sau pe culmile mai domoale.

Obiectele de uz gospodaresc si de podoaba, apartinand epocii bronzului, descoperite la Pestera, atesta continuitatea locuirii acestor plaiuri, marcand despartirea triburilor trace de agricultori, de cele de pastori.

Epoza fierului, prin descoperirile facute in cateva sate branene si la Cetateni, pe valea Dambovitei, ii prezinta pe geto-daci organizati in puternice uniuni de triburi, dominand etnic, politic, cultural si economic un spatiu geografic vast.

O atentie deosebita merita complexul arheologic de la Cetateni, unde au fost descoperite doua niveluri de locuire, primul datand, probabil, din secolele II – I i. e. n. Aici, pe interfluviul situat intre Valea Chiliilor si Valea lui Coman, au fost descoperite urmele unei cetati dacice de forma patrat – rentagulara cu ziduri groase de 2 m, construita din piatra de rau si gresie neprelucrata, fara folosirea mortarului. Cetatea avea pozitie strategica deosebita. In partea de sud – vest un zid de incinta, cu o lungime de 56 m si o latime intre 2 si 2,5 m, asigura o bun aparare in fata dusmanilor. Cercetarile arheologice au dovedit ca viata pasnica a geto – dacilor se desfasura, de fapt, la baza cetatii, pe terasa Dambovitei, cetatea fiind folosita doar in scopuri defensive. Distrugerea ei prin incendiu, in vremea lui Burebista, este legata si de inceperea actiunii de unificare a geto – dacilor.

Pozitia geografica favorabila a cetatii a determinat o deosebita dezvoltare a schimburilor comerciale. Aici se intalneau marfurile geto – dacilor dintre Carpati si Dunare, cu cele provenite din Peninsula Balcanica sau din bazinul Marii Mediterane.

Continuitatea popularii de la Cetateni este evidentiata prin generatiile de asezari, care s-au perpetuat din secolul II i.e.n. pana in zilele noastre. Mai multe lacasuri sfinte (biserici, schituri) datand din secolele XIII, XV, XVII, precum si « Schitul Negru Voda » dovedesc peste veacuri puternica organizare si viata economica existenta aici, unde, probabil, s-a aflat enigmatica « cetate a Dambovitei ».

In timpul stapanirii romane in Dacia, drumul transcarpatic al Branului capata o certa valoare comerciala si militara, fiind situat atunci la granita dintre Imperiul Roman si teritoriile ocupate de dacii liberi. Pe acest drum se deplasau legiunile romane in vederea apararii provinciei Dacia de valurile popoarelor migratoare. Tabula Peutingeriana – alcatuita dupa o harta a lumii vechi din secolul al IX – lea – ne arata figurat existenta drumului daco – roman prin Pasul Bran, care ajungea pana in inima statului dac de la Sarmisegetuza. De altfel, si Limes-ul Transalutanus, care reprezenta un aliniament de castre romane dispuse din Campia Romana si pana in Muntii Carpati, la Cumidava (Rasnovul de azi), constituie intr-un fel o dovada a importantei drumului transcarpatic. Castrele erau asezate la distante de 35 – 40 km unul de altul. O parte din ele, ca cele de la Flamanda, Urluieni, Sapata de Jos, Baneasa, Rosiori, Pitesti – in regiunea de campie – Jidava (in Depresiunea Campulung), Scarisoara (Rucar), probabil Oratia si Cumidaa (Rasnov), au castigat cu timpul in importanta, reusind sa se dezvolte.

Unele castre romane au generat asezari omenesti permanente atat inainte, cat si dupa retragerea aureliana din Dacia. Castrul de la Jidava, situat in apropierea orasului Campulung de azi, asigura indeosebi paza acestui drum strategic si comercial ce patrundea in culoar. Castrul roman de la Scarisoara – Rucar, construit din placi masive de caramida, era bine pazit de un detasament care facea parte din Cohors II Flavia Bessorum din Moesia Inferioara. Castrul roman de la Cimidava (Rasnov) a fost ridicat de Cohors VI Cumidavensium Alexandrina, unitate alcatuita din daci liberi inrolati in slujba Imperiului Roman in prima jumatate a secolului al II-lea. Vestitul geograf al antichitatii grecesti, Ptolemeu, mentionand Cumidava printre marile centre ale Daciei, afirma ca ea avea, printre altele, si rolul de a proteja drumul transcarpatic al Branului.

ESEU: Directii ale educarii inteligentei emotionale ESEU: Exercitii corecte biceps (cu imagini) - bicepsul puternic

Trecerea populatiilor migratoare prin culoar nu a lasat urme deosebite. Se pare ca in toponimia locala, numele Muntelui Pecineagu s-ar afla in directa legatura cu invazia pecinegilor.

Popularea Culoarului Rucar – Bran intra intr-o faza decisiva dupa inchegarea formatiunilor statale romanesti de o parte si de alta a Carpatilor. Acum au loc primele atestari documentare ce contribuie la conturarea, in linii mari, a asezarilor omenesti. Asezarile umane de aici isi amplifica treptat functiile economice datorita, mai ales apropierii de Campulung, prima capitala a Tarii Romanesti. Primii voievozi munteni – Basarab I, Nicolae Alexandru Basarab si Vladislav Vlaicu – dezvoltarea Tarii Romanesti, incheind diverse aliante fapt ce s-a reflectat pozitiv in viata asezarilor din culoar. Pentru prima oara sunt atestate documentar vama de la Cetateni si cea de la Campulung (1368) si ulterior vama Dambovita, « Schela Dragoslavele si Rucar », cum o intalnim in documentele de epoca (1377).

De cealalta parte a culoarului, asezarea Branului este amintita documentar tot in 1377, si tot ca punct vamal. Este cazul sa aratam ca « migratia » punctelor vamale spre Giuvala, ultimul pana in 1918, genereaza satele Podul Dambovitei, Fundata, partial Valea Urdii si Fundatica Veniturile realizate de vama constituiau o sursa sigura in visteria domneasca, o parte din aceste venituri indreptandu-se catre unele manastiri, in special din Campulung.

Intensificarea schimburilor comerciale, dezvoltarea pastoritului, inclusiv a pastoritului transhumant, stapanirea Branului si de catre voievozii munteni, alaturi de multi alti factori, au contribuit la unitatea etnica si spirituala a populatiei din marele culoar transcarpatic, la individualizarea zonelor etnografice Rucar – Bran, considerate de  mare bogatie si originalitate.

Iata cum drumul transcarpatic al Branului si-a impletit destinul cu cel al asezarilor din culoar. Desi majoritatea acestor localitati sunt atestate documentar dupa 1377, ele continua, in fapt, strabune vetre de populare ce coboara din vremea tracilor. De asemenea, el are o deosebita importanta in directionarea deplasarii sezoniere a pastorilor braneni sau musceleni cu turmele de ori in vederea asigurarii hranei pentru animale.

2.1. ISTORICUL RUCARULUI

Pe teritoriul rucarean, la Posada, a avut loc lupta dintre Carol Robert, regele Ungariei, si Barasarb Intemeietorul, la anul 1330. Timp de 4 zile (9 – 12 noiembrie 1330), cat au durat luptele din care Carol Robert a iesit infrant iar Basarab a castigat independenta tarii, rucarenii nu numai ca vor fi fost martori acestei stralucite victorii, c vor fi participat si la obtinerea ei.

Aceasta lupta este descrisa in Cronica pictata de la Viena. Regii Ungariei cunosteau drumul de la Bran spre Rucar, Campulung si Arges inca din timpul cand fusesera adusi prin aceste locuri, Cavalerii Teutoni. Pozitia strategica de la Posada si Podul Dambovitei ne fac sa presupunem ca batalia dintre Basarab si Carol Robert s-a desfasurat pe teritoriul rucarean. N. Iorga este de parere ca victoria lui Basarab Voda a fost obtinuta la Posada de langa Rucar[1].

Exista ipoteza ca si lupta de la Rovine, cand Mircea cel Batran a repurtat o glorioasa victorie asupra turcilor, s-a dat tot pe teritoriul rucarean.

Presupunerea este intemeiata pe urmatoarele fapte :

1. La Rucar, in apropiere de locul unde a existat castelul roman de la Scarisoara, exista punctul numit Roghina (Rovina), loc mocirlos, pe o mare intindere de teren, sub punctul istoric numit Posada.

Roghina de la Rucar ar corespunde cu Rovina unde s-a dat batalia atat in ceea ce priveste toponimia, cat si in ce priveste starea terenului mocirlos.

2. Roghina si Rucarul, in unele harti mai vechi, nu sunt asezate pe raul Dambovita, ci pe Ialomita.

In Rucar isi alesese resedinta domneasca pentru o vreme Vlad Tepes. De aici el intra in Transilvania in 1459 – 1460 si pe aici cobora la 1476 Stefan Bathory venit in sprijinul lui Vlad Tepes.

Pe teritoriul satului s-au dat unele din luptele lui Radu de la Afumati cu turcii condusi de Mehmet – bei.

Sigismund Bathory poposi la Rucar cu oastea sa timp de o saptamana. Rucarenii au simtit din plin sederea aici a numeroasei ostiri ce-l insotea si care era formata din 32.000 de pedestrasi, 22.000 de calareti si 54 de tunuri

Citand pe Stravrinos, Al. Papiu – Ilarian mentioneaza ca la Rucar se gasea si Mihai Viteazul.

Rucarenii au fost martorii deselor treceri ale diferitelor osti din Tara Romaneasca in Transilvania si invers, in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu. Astfel ei au cunoscut armatele imperiale nemteste comandata cu printul Ludovic de Baden care, dupa ce a cucerit cetatile Vidin si Nis s-a retras in Transilvania pe la Pitesti – Rucar – Bran.

Prin trecatoarea Bran – Rucar au trecut ostile austriece in razboaiele lor cu turcii in mai tot cursului secolului al XVIII-lea. Inca din anul 1716 armatele austriece comandate de printul Eugen de Savoia au trecut prin Rucar, au mers si au ocupat orasul Campulung.

Au fost bine cunoscute in sat evenimentele anului rascoalei lui Tudor Vladimirescu din 1821. Resturi din armata lui Ipsilanti si a lui Tudor au trait o vreme pe teritoriul Rucarului. Tot aici au dat si lupte.

Anul revolutionar 1848 a fost de asemenea bine intiparit in memoria satenilor rucareni.

Razboiul de independenta din 1877 a cerut jertfe si din partea Rucarului. Au murit in redutele din Bulgaria 8 tineri rucareni. Un frumos monument aminteste de jertfa lor.

Primul razboi mondial a inceput pentru celelalte popoare beligerante ale Europei, la 28 iulie 1914.

La 12 octombrie 1916, generalul von Morgen a ordonat brigazii a 8-a alpine sa inainteze cu toata energia in spatele pozitiilor armatelor romane de la Podul Dambovitei, iar divizia 76 sa forteze pozitiile noastre de la Giuvala. A doua zi, brigada a 8-a alpina ataca Rucarul si Podul Dambovitei. Tunurile bateau din Dragan si din Magura in sat.

Au ars si au fost distruse 148 de case s-a retras fiecare cu ce a putut, la repezeala. Unii au apucat spre Campulung, altii spre Targoviste, iar altii pe Valea Argesului, la Suslanesti, Boteni, Barzesti

La 5 / 18 octombrie debarcara in orasul Campulung primele unitati ale diviziei 12 comandata de generalul Gaiseanu.

Planul inamicului era un atac din flanc dinspre Leresti.

Numerosi tineri ai satului si-au dat viata aparand tara. In memoria lor, satul a ridicat in centru, pe soseaua nationala Rucar – Brasov, un monument care poarta aceasta inscriptie :

« Ridicat in anul 1924 in amintirea a 214 viteji morti pentru Patrie, in marele razboi din anii 1916 – 1919.

2.2. SCOALA DIN RUCAR

Invatatura de carte in satul Rucar are inceputuri indepartate.

Fiind sat asezat la marginea Tarii Romanesti avand sarcini multe legate de treburile tarii, de a apara vama, de a se ingriji de solii domnesti, de a pazi plaiurile, rucarenii au simtit de timpuriu nevoia de a avea invatatura de carte, de a cunoaste scrisul, cititul si socotitul.

Aici, fiind vama domneasca inca din secolul al XIV-lea, cei aflati in serviciul ei trebuiau sa stie sa citeasca diferitele dispozitii date pentru serviciile vamii. In Rucar exista dovezi ca erau oameni care stiau carte inca din secolul ai XV-lea.

In secolul al XVI-lea, odata cu dezvoltarea comertului si aparitiei de noi negutatori, se dezvolta si scrisul. Acestia aveau nevoie sa tina registre, sa intretina corespondenta.

Daca in secolul al XV-lea documentele erau scrise in limba slavona si, deci, vamesii din Rucar vor fi cunoscut aceasta limba, in secolul al XVI-lea incepe interesul negutatorilor, al « scriitorilor » de a cunoaste si de a folosi in scris limba romana.

La dezvoltarea stiintei de carte din Rucar au contribuit in mare parte relatiile comerciale stabilite intre transilvaneni si munteni. Scolile infiintate la Brasov, Fagaras, Hateg etc. au influentat organizarea unor scoli in Tara Romaneasca.

Ca a existat scoala in sat ne-o dovedeste numarul insemnat de documente scrise si de « scriitori » care le-au redactat. Este de mentionat ca parte din ele s-au scris inainte de 1669 cand ia fiinta, prin hrisov domnesc, scoala din Campulug. Scrierea documentelor este opera de scoala. Se presupune ca in Rucar a existat scoala in secolul al XVII-lea.

La Rucar, inca inainte de 1650, « scriitorii » din sat au redactat acte in limba romana.

In momentul de fata, in Rucar functioneaza o casa de copii scolari – orfani, doua scoli generale, un liceu. Gradinita de copii a luat fiinta in anul 1923. Casa de copii dateaza din 1966.

2.3. ASEZAMINTE DE CULT

Pe teritoriul satului exista in prezent trei biserici dintre care una este monument istoric. Din vechime ele s-au numit dupa partea comunei – biserica din Suseni, cea din Mijloc si biserica din Joseni.

Biserica tatarilor este amintita in legenda rucareana si confirmata intr-un document din 1818, martie 21. Mentionand delnitele ce le poseda Popa Bucur subliniaza si despre « o mosie de la Roghina de la Biserica Tatarilor tot de fratie ».

Biserica din Joseni a fost zidita in anul 1747 si a avut ca ctitori pe vamesii Draghici, Hristea si Sterie « si alti sateni ».

Biserica din Suseni are in pridvor o pictura, in fresca, foarte interesanta. Se vede gura unui balaur care inchipuie Iadul, iar mai sus este zugravita lumea, turci, tatari, harapi etc.

OBICEIURI

In dimineata Anului Nou copiii umbla cu sorcova, iar in ziua de Sfantul Ion cu ciurlezul.

La 26 octombrie (Sfantul Dumitru) copiii fac « Focul lui Sumedru ». Ei pregatesc din vreme cetini de brad pe care le pun unele peste altele, in forma de claie, apoi le dau foc si incep sa strige in cor : « hai la Focul lui Sumedru ! ». Femeile vin cu tarnele cu mere, nuci, covrigi etc. si le impart copiilor.

Un obicei si mai stravechi este « Brezaia ». Tineri si mai varstnici pana pe la 50 de ani, grupati in cete, organizeaza « sarbatorirea Craciunului ».

Dupa cum se manifesta, Brezaia poate fi socotita un fel de teatru popular. Ea are doua personaje : mosul si Brezaia. Sotia mosului este Brezaia. Din crestetul capului si pana jos ea este imbracata cu un fel de pelerina care-i acopera tot corpul si care este formata numai din basmale de diferite culori si modele, ce le-au capatat flacaii de la fete cu cateva zile mai inainte de Craciun. In partea de sus, Brezaia are un cioc de lemn ca pliscul ratei, al carui maxilar de jos este mobil si plescaie ori de cate ori este tras de sfoara de mana Brezaii.

Brezaia nu vorbeste nimic, numai se ia dupa trecatori si incepe sa ciocaneasca, dand a intelege ca trebuie a i se plati.

Flacaii cu Brezaia incep colindul din seara de 24 decembrie si tin pana a doua zi dimineata. La unele case, colindarilor li se da de baut. A doua zi Mosul si Brezaia se plimba prin sat, in timpul acesta, Mosul se ia dupa copii, batandu-i cu maciuca.

A treia zi, in timpul horei satului, Brezaia joaca si se veseleste, apoi cade jos moarta si baietii o pun pe toala si jelesc moartea ei. Apoi o duc in carciuma, unde spun ca i se face inmormantarea. Mosul inchipuie pe imparatul Irod, iar Brezaia pe Irodiada, care jucand frumos a placut celor din jur si, in special, lui Irod, pentru care mama sa a cerut ca rasplata capul Sf. Ioan Botezatorul.

Focul lui Sumedru