Criterii de clasificare a obiectivelor de cazare

Criterii de clasificare a obiectivelor de cazare

In practica turistica internationala, se cunosc mai multe criterii de clasificare a obiectivelor de cazare:

Dupa structura retelei de cazare pot fi distinse forme de cazare de baza (hoteluri, moteluri, hanuri) si forme complementare de cazare: campingul, satul de vacanta, satul turistic, care se amenajeaza in zonele (statiunile, localitatile) in care retea de baza nu dispune de capacitati suficiente, respectiv activitatea turistica are un caracter sezonier.

Clasificarea porneste de la considerentul ca un obiectiv de cazare (avand de regula si functii de alimentatie) reprezinta de fapt o oferta tridimensionala rigida de servicii turistice (in timp, in spatiu si volum de activitate) care nu poate satisface in toate imprejurarile cererea clientilor potentiali (indeosebi in perioadele de varf de sezon). Capacitatea complementara constand din amenajari relativ simple, se realizeaza intr-un timp mai scurt si cu investitii mai reduse decat capacitatile de baza, fiind destinata in principal sa preia o parte din solicitarile din perioada de afluenta maxima a clientelei.

In functie de evolutia cererii turistice si de intensitatea sezonalitatii, ponderea formelor de baza si complementare poate diferi substantial de la statiune (localitate) la alta si chiar de la o tara primitoare la alta.

Dupa categoria de confort a obiectivelor de cazare si alimentatie, unitatile de cazare si cazare din domeniul turismului se clasifica dupa caracteristicile constructive, calitatea si complexitatea dotarilor, instalatiilor si serviciilor pe care le ofera. Spatiile de alimentatie din incinta unitatilor cu activitati hoteliere se clasifica odata cu acestea dupa criterii specifice, trebuind sa existe o corelatie intre confortul acestor doua activitati.

Majoritatea clasificarilor au totusi un element comun: urmaresc gruparea unitatilor in diferite categorii, mai mult sau mai putin omogene, in functie de conditiile aproximative apropiate de confort ale acestor obiective turistice. Dupa toate aparentele clasificarea unitatilor de cazare, atribuindu-le un numar diferentiat de stele distinctive, adoptate si in tara noastra, este un sistem relativ clasic de clasificare, folosit pe scara larga in practica turistica internationala.

Determinarea “apriori” a categoriilor de confort ale obiectivelor de cazare supuse procesului de modernizare si mai ales ale noilor obiective de cazare ce urmeaza a fi realizate in perioadele urmatoare, constituie una din problemele importante ale dezvoltarii retelelor de cazare pe plan national, regional, zonal si chiar local. Cu aceasta ocazie managerii firmelor turistice urmaresc respectarea unor ponderi a diferitelor categorii de confort in totalul capacitatilor de cazare si de alimentatie cu scopul de adopta mai bine oferta lor turistica la evolutia cererii clientelei potentiale interne si internationale careia i se adreseaza serviciile prestate in aceste obiective turistice. Pentru analizele ce se impun in acest scop poate fi utilizata si schema alaturata.

Figura nr. 4.2

Schema permite desprinderea urmatoarelor aspecte utile managerilor firmelor turistice:

– ofera o imagine cu privire la modul in care capacitatile de cazare corespund din punct de vedere al gradului de confort cu cererea clientelei turistice;

– releva posibilitatile de compensare a diferitelor categorii de confort cu alte categorii apropiate de preferintele clientelei;

– permite o apreciere asupra mentinerii echilibrului necesar in ponderea diferitelor categorii de confort in functie de segmentele de piata carora urmeaza sa fie oferite noile capacitati de cazare ce se vor implementa in reteaua existenta pe teritoriul considerat.

Eseu: Terenuri de golf – Clasificari, stil, arhitectura Referat: Intretinerea parasutelor

In functie de regimul (perioada) de folosire a obiectivelor de cazare acestea pot avea o activitate permanenta (in cazul in care functioneaza fara intrerupere in tot cursul anului) sau sezoniera (in cazul in care activitatea pronuntat sezoniera din unele statiuni turistice impune intreruperea temporara a activitatii in anumite perioade de extrasezon). In mod paradoxal, obiectivele de cazare cu o activitate sezoniera inregistreaza sejururi medii mai lungi, in comparatie cu obiectivele de cazare cu activitate permanenta (cu exceptia obiectivelor de cazare cu destinatie speciala, ca de exemplu hotelurile sanatoriale).

In functie de durata sejurului, ele pot fi:

a) de tranzit, caracterizate prin sejururi scurte (uneori numai pentru o innoptare), ca asa-numitele hoteluri terminale din vecinatatea (sau chiar din incinta) aeroporturilor, garilor din centrele urbane;

b) de sejur, care inregistreaza sejururi medii relativ mai lungi, in functie ce durata aranjamentelor turistice perfectate sau de durata concediilor sau vacantelor turistilor (de exemplu, obiectivele de cazare din statiunile turistice, hotelurile de tratament balneomedicale etc.);

c) mixte, a caror clientela se formeaza atat din turistii de sejur, cat si din turistii de tranzit. Cel mai bun exemplu pentru acest caz il constituie hotelurile orasenesti, precum si obiectivele de cazare cu functionalitate permanenta din localitatile turistice in general;

In functie de anumite caracteristici specifice ale obiectivelor, destinate pentru acoperirea unei cereri bine conturate a clientelei, anumite obiective de cazare au fost concepute pentru a servi aproape exclusiv diferite forme de turism, respectiv dotarea si functionalitatea lor corespund nevoilor de consum turistic ale unor categorii determinate de clientela. De exemplu, motelul, ca obiectiv turistic a aparut in urma dezvoltarii turismului automobilistic, preluand functiile hotelului, adaptat solicitarilor pentru sejururile scurte ale automobilistilor. Functionalitatea caracteristica a motelurilor se exprima prin insasi denumirea lor, rezultat prin contractarea a doua cuvinte: motor-hotel, pe masura dezvoltarii si a altor forme derivate de turism au aparut noi forme de cazare ca rotelurile (hotelurile rulante), utilizate in formele turistice de circuit, in care autocarele cu amenajare speciala permit transformarea fotoliilor in cusete, asigurand nu numai transportul turistilor, ci si odihna lor; flotelul (Floalting hotels) si boatelul (Boats Hotels) care reprezinta obiective de cazare plutitoare (ancorate sau cu posibilitate de deplasare – remorcate ori autopropulsate) in zonele lacustre de interes turistic (lacuri, canale, delta etc.); hipomotelul, pentru circuitele itinerante speciale din zonele rurale, unde rulotele sunt remorcate de  cai, turistul preluand in scopuri de agrement si functia de vizitiu; matelul (Automatic Hotel), in care automatizarea este extinsa la maximum, ceea ce permite importante economii la forta de munca si altele. Tot in aceasta clasificare trebuie mentionate si complexele turistice cu baze proprii de tratament balneo-medicale, profilele lor fiind determinate de resursele balneoclimaterice din zonele (statiunile) in care sunt amplasate.

In functie de amplasarea (implementarea) obiectivelor de cazare in diferitele localitati se disting:

a)         obiective in statiuni de litoral;

b)         obiective in statiuni de munte;

c)          obiective in statiuni de balneoclimaterice;

d)         obiective in centrele urbane (orase);

e)         obiective in zonele rurale;

f)          obiective pe marile artere de circulatie.

In functie de capacitatea de primire a obiectivelor de cazare. Capacitatea de primire exprima facultatea unui obiectiv de cazare de a asigura serviciile de bata pentru un numar determinat de turisti. Din acest punct de vedere se disting: obiective mici, cu o capacitate de cazare pana la 20-40 locuri, mijlocii – pana la 200-400 de locuri si mari, de tipul complexelor turistice, unde nu rareori capacitatea depaseste 1000 locuri.

Media mondiala a capacitatilor de primire a unui obiectiv turistic se situeaza in jurul cifrei de 300-500 locuri de cazare, ceea ce poate justifica o activitate rentabila din punct de vedere economic chiar si in conditiile foarte eterogene ale categoriilor de clientela si ale fluctuatiilor de intensitate neuniforma a solicitarilor de servicii in anumite perioade ale anului.

In ultimele decenii de remarca tendinta mondiala de a se realiza obiective turistice de mari proportii (hoteluri turistice, complexe sanatoriale pentru cure balneare, sate de vacanta, campinguri etc.), a caror capacitate de primire uneori depaseste 1000 de locuri de cazare. Acest fapt a devenit posibil ca urmare a concentrarii constante a activitatii agentiilor de voiaj capabile sa asigure trimiterile de turisti in masa pentru ocuparea acestor obiective si, in acelasi timp, ca rezultat al cooperarii pe scara nationala si internationala intre diferitii prestatori de servicii turistice (hoteluri, transportatori, prestatori de servicii de agrement etc.). Aceleasi tendinte de observa si in dezvoltarea infrastructurii turistice (dezvoltarea retelei de autostrazi, aerogari de mare capacitate, stadioane si complexe sportive de dimensiuni olimpice, palate de congrese etc.), unde investitiile intr-un anumit sens sunt corelate cu ritmurile de dezvoltare a bazei materiale de cazare a turistilor.