Brasov - istoric, evolutia urbanistica a orasului

CATEVA CUVINTE DE INCEPUT

Atestat pentru prima data in anul 1234 in asa-zisul „Catalogus Ninivensis”, orasul Brasov isi intinde existenta istorica pana in vremurile cele mai indepartate ale epocii neolitice si a epocii bronzului, gasindu-se urme ale unor asezari omenesti in zona dealurilor Melcilor si Sprenghi. Astazi, Brasovul este unul din principalele centre economice, culturale si sportive ale tarii, fiind totodata si un important centru turistic si un oras al monumentelor istorice ca: Biserica Neagra, Casa Sfatului, Liceul Andrei Saguna, bastioanele cetatii, statuia lui Johannes Honterus etc.

Fiind inconjurat din trei parti de munti, Brasovul a constituit un loc perfect pentru construirea unei cetati. Astfel, orasul vechi infiintat de Cavalerii Teutoni in 1211 este unul din putinele orase din Evul Mediu care s-a conservat atat de bine in negura vremurilor.

Pozitia geografica a orasului a facut ca Brasovul sa fie centrul in care se adunau bogatiile vremii, se intalneau oameni si se intersectau idei. Breslele puternice (croitori, fierari, tesatori si aurari) au transformat Brasovul intr-un puternic centru mestesugaresc. S-au construit aici ziduri de cetate si bastioane, turnuri de supraveghere si de paza, depozite si piete, pravalii, hanuri, biserici si spitale, toate dupa moda oraselor europene.

In prezent, Brasovul este un oras privilegiat. Monumentele istorice si edificiile religioase intalnite pe strazile orasului iti ofera prilejul unei veritabile calatorii in timp.

CAPITOLUL I:

istoric. evolutia urbanistica a orasului

1.1. SCURT ISTORIC AL ORASULUI BRASOV

Primele dovezi arheologice care atesta existenta vietii umane in zona in care este situat Brasovul au o vechime de aproximativ 60 000 de ani. „In perimetrul Brasovului, pe Dealul Melcilor, Dealul Carierei si Dealul Sprenghi, cercetarile arheologice sau unele descoperiri intamplatoare au scos la iveala vestigii din epoca bronzului”[1].

Istoria propriu – zisa a orasului incepe odata cu secolul al XIII – lea, cand teutonii aduc aici colonisti sasi din zona Sibiului. Atestat documentar in anul 1235 sub numele Corona, mai apoi Barasu, in 1252, Braso in 1288, Brasovul a dominat viata economica a secolelor XIV-XVI. Conform celui mai vechi act al Arhivelor Statului Brasov, anul 1353, Privilegiul de baza al orasului Brasov, activitatea comerciala din aceasta zona era infloritoare, Brasovul fiind renumit pentru calitatea marfurilor, dar mai ales pentru armele care se fabricau aici. Cele mai puternice bresle ale acelor vremuri se aflau aici, atat pozitia privilegiata a orasului, cat si numeroasele tratate comerciale acordate de Domnii Tarii Romanesti, ducand la constituirea unei puternice influente comerciale a acelor timpuri. Constructia orasului a fost facuta conform celor mai inalte standarde ale vremii, zidurile cetatii, bastioanele, turnurile de paza – aparare, fiind completate de depozite, piete, ateliere, pravalii, hanuri, biserici, spitale, Brasovul acelor vremuri fiind un exemplu de organizare.

Numeroase incendii sau cutremure au afectat orasul Brasov, dar nucleul constituit al existentei romanesti nu a putut fi distrus nici de catastrofele naturale, nici de numeroasele lupte care s-au dat pe aceste taramuri.

Vechile turnuri ale Brasovului au mituri si legende straine de cei ce ii anima azi strazile. Ele apartin unei populatii practic disparute care ne-a lasat zidurile vechi ale amintirii . Aici, traditia si renumele unui mare centru comercial medieval, in care

hartia scrisa de un notar era valabila si purtatoare de valori pana in cel mai indepartat colt al Europei au ramas istorie”[2].

1.2. EVOLUTIA URBANISTICA A BRASOVULUI

Nucleul Brasovului de azi cuprindea inainte de anul 1382 centrul orasului inconjurat de santuri si valuri de piatra. Lucrarile incep abia in 1395, cand regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, sensibil la cererea batranilor si a oamenilor din Brasov de a-si inconjura orasul cu ziduri si de a-l inzestra cu felurite cladiri , porunceste locuitorilor sa ajute la caratul pietrei si nisipului necesare inaltarii zidurilor si turnurilor. In unele sectoare s-au ridicat doua randuri de ziduri sau chir trei, inchizand intre ele spatii libere numite zwinger . Zidurile au fost prevazute pe toata lungimea cu spatii pentru arme, guri de pacura si instalatii pentru montarea tunurilor.

Nu mult dupa construirea ei, centura de zid a suferit in urma invaziei turcesti. De aceea, la 1422, regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei scuteste pe brasoveni de a-si intari orasul. Se pare ca nici peste zece ani turnul orasului nu fusese reparat.

Repararea fortificatiilor s-a repetat periodic pentru ca orasul sa fie intarit din toate partile cu ziduri, santuri si toate cele necesare. Din pacate, insa, distrugerile turcesti au fost urmate de calamitati naturale. Marele cutremur din 1521 din Tara Romaneasca si Transilvania a afectat orasul Brasov, fiind nevoie de alte masuri pentru intarirea acestuia. N-au fost de-ajuns aceste pagube, caci s-au adaugat altele, dictate de manie si interese egoiste. Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei, lua masuri la 1529 sa se distruga zidurile oraselor transilvanene care au tinut partea regelui Ferdinand de Habsburg in rivalitatea pentru tronul Ungariei. Intre orasele vizitate, Brasovul era cel mai primejduit. Cu toate acestea, vointa oamenilor de a se apara, de a-si ocroti viata si munca a fost mai puternica decat duritatile oamenilor. Orasul s-a refacut mereu, a continuat sa se dezvolte sub toate infatisarile, inclusiv in infatisarea fortificatiilor puternice si impunatoare.

Zidurile inconjuratoare erau prevazute cu turnuri si bastioane de aparare. Din prima categorie este Turnul Portii Ecaterina, situat la limita vestica a fortificatiilor, construit in secolul al XVI – lea pe trei nivele, de forma patrata, cu cate un turnulet in fiecare din cele patru colturi; Turnul Negru, de forma patrulatera din a doua jumatate a secolului al XV – lea; Turnul Alb de pe dealul Warte, incepu in 1460, terminat in 1494, de forma semicirculara, din piatra si caramida, cu patru nivele de aparare. Dintre bastioane, mai importante si mai impozante erau Bastionul Tesatorilor, construit intre 1420 – 1573 pe trei niveluri, in forma de poligon neregulat cu sase laturi; Bastionul Fierarilor, construit in prima jumatate a secolului al XVI – lea tot pe trei nivele, in forma de pentagon; Bastionul Portii, construit intre 1515 – 1520, pe un plan dreptunghiular; Bastionul Cojocarilor, construit in jurul anului 1452; Bastionul Postavarilor, construit intre 1450 – 1455 pe trei nivele, de forma eliptica; Bastionul Funarilor, existent in 1416, de forma hexagonala.

1.3. INFATISAREA BRASOVULUI IN PERIOADA MODERNA

In anii epocii moderne si ai perioadei interbelice, chipul Brasovului se schimba cu incetul, fara a-si pierde insa trasaturile sale esentiale: casele mai degraba austere, stranse una intr-alta de jur imprejurul Casei Sfatului, a Bisericii Negre si pe strazile centrului vechi au ramas cu acelasi aer care inspira ordine si austeritate, potrivit spiritului vechilor sasi, constructorii intemeietori ai orasului. In veacul al XIX – lea, unele cladiri dispar sau isi schimba infatisarea, fiind inaltate si largite, ocupand curtile interioare cu noi incaperi, pana aproape la umplerea tuturor spatiilor libere ale vechilor gradini. Putine monumente mai pastreaza trasaturile Renasterii, fiind modificate si refacute. Printre acestea se numara si Casa Hirscher, actualul local al Cerbului Carpatin din Piata Sfatului, practic reconstruita in 1857; din arhitectura initiala au ramas cateva ancadramente de usi si ferestre, stema veche a orasului si blazonul familiei Hirscher din 1545.

1.4. ETIMOLOGIA TOPONIMELOR BRASOV SI CORONA

Unii cercetatori pun denumirea Brasovului in legatura cu raul Brasov. Fluvium Brassou este, intr-adevar, atestat intr-un document din 1360. Chiar cronicarul scheian Radu Tempea afirma ca Brasovul s-a numit pe numele apei ce-i zice Brasovia. Pavel Binder plaseaza raul insa in Tara Barsei si nu la poalele Tampei, probabil raul Ghimbav. Totusi, se pare ca raul despre care se vorbeste nu e altul decat actualul parau Graft, care, pana a fi canalizat, venea din Schei involburat si mare.

Alti cercetatori deriva numele de la cetatea Brasovia de pe Tampa, ideea fiind propusa in 1874 de F. Philippi si reluata in 1928 de G. Treiber si E. Jekelius. Astfel, ei localizeaza Brasovul initial in cetatea de pe Tampa, de unde s-ar fi transmis mai apoi asezarii din vale. Etimologic, ei considerau numele „Barasu” ca provenind din

slavonul baras, insemnand cetate sau adevar. Totusi, G. Kisch, in 1929 incearca o noua derivare a celor doua toponime, Corona si Brasov, dupa lucrarea lui F. Philippi: krun, care ar fi insemnat ienupar sau bradisor.

1.5. STEMA SI STEAGUL MUNICIPIULUI

In 1353 stema Brasovului consta dintr-o coroana cu fleuroane in forma de crin, insotita de o floare de crin. Din 1429 a aparut si trunchiul de copac aflat sub coroana. Impreuna, aceste simboluri sunt arme vorbitoare, sugerand prin desen numele cetatii (Corona). Stema actuala a municipiul Brasov, aprobata de Consiliul Local in anul 1996, contine un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 radacini argintii - cele 13 comune ale Tarii Barsei — care ies dintr-o coroana aurie cu trei lobi — simbolul puterii. Scutul este timbrat de o coroana murala de argint, formata din sapte turnuri — insemnul specific pentru municipii. Semnificatia in ansamblu a stemei este Intelepciunea si Puterea conduc de-a pururi Cetatea. Pentru moment, stema Brasovului este neomologata de catre Comisia de heraldica din Romania.

Steagul Brasovului, adoptat de Primarie, este realizat din matase alb-argintie si are pe cele doua fete stema municipiului. Deasupra stemei sunt inscriptionate cuvintele MUNICIPIUL BRASOV, iar sub stema Deo vindici Patriæ. Totusi, steagurile

existente difera intrucatva de prevederile hotararii consiliului local. Pe steag se afla doar stema municipiului, sub care, cu litere groase rosii, scrie BRASOV. Aceste elemente se intalnesc doar pe aversul steagului, reversul ramanand alb.

Mai exista si un steag neoficial, propus de Presedintele Consiliului Judetean, steag care dateaza din 1600, fiind realizat dupa o copie a acestuia aflata la Potsdam, in Germania. A reprezentat un cadou pentru imparatul Rudolf al II-lea din partea lui Mihai Viteazul. Astfel, pe fundal visiniu (probabil purpuriu initial) delimitat, sus si jos, de doua benzi galbene, se afla, intr-un cerc albastru delimitat de o impletitura aurie, stema Brasovului, sub care scrie „CORONA” cu litere gotice. Deasupra si dedesubtul cercului central pornesc panglici galbene catre colturi. In mod curent, acesta este expus astazi in fata cladirii in care se afla Consiliul Judetean (respectiv Palatul Justitiei), pe Turnul Alb si la Belvedere, pe dealul Warte, deasupra Turnului Negru. Locul din urma beneficiaza si de iluminat festiv pe timp de noapte, in mod similar drapelului national de pe Tampa.

CAPITOLUL II

CETATEA BRASOVULUI. MONUMENTE ISTORICE

2.1. CETATEA BRASOVULUI

In Brasovul secolelor XIII – XV, invaziile turco-tatare tot mai dese au facut ca majoritatea populatiei care nu era legata de pamantul fertil din Bartolomeu sa se stramute pe locul dintre Tampa, Schei si dealul Warthe. Aici exista inainte o padure deasa prin mijlocul careia trecea paraiasul dinspre Pietrele lui Solomon (Graft). Acolo unde acesta se despartea in doua, un brat luand-o spre Blumana iar celalalt spre Brasovechi, exista un turn de observatie in jurul caruia, incepand cu anul 1420, s-a construit cladirea Casei Sfatului. Locul nu era chiar pustiu, deoarece calugarii veniti odata cu teutonii isi construisera aici doua manastiri care au fost ulterior distruse de tatari. La inceput, locul noii asezari a fost fortificat doar cu santuri, valuri de pamant si palisade . Insa treptat a inceput constructia zidurilor si bastioanelor care au dus la faima orasului Brasov pana departe ca fiind cetatea celor sapte bastioane. In total, zidurile aveau 3000 metri lungime, 12 metri inaltime si erau groase de 1,70 pana la 2,20 metri. Pe langa bastioanele dispuse la fiecare 110 metri, acestea mai erau aparate si de 28 de turnuri de pulbere de forma patrata. Astazi se mai pastreaza doar 6,2 pe latura de sud si patru pe latura nord-vestica a cetatii.

Pe langa orasul – cetate, in marginea Brasovului exista o fortificatie aparte numita Cetatuia sau Straja, asezata pe Dealul Cetatii intre Brasovul vechi si Blumana. Fortificatiile cetatii erau la inceput din lemn, inconjurate cu valuri de pamant. La 1524, Johannes zidarul a restaurat fortificatia de pe Dealul Cetatuii cu un turn semicircular pentru care au fost necesare „527 carute de piatra, 50 000 de caramizi, peste 1000 de tigle” . Fortificatia a fost arsa si distrusa de voievodul moldovean Petru Rares in anul 1529. Pe la mijlocul secolului al XVI – lea, in locul

vechilor fortificatii s-au ridicat intarituri de piatra, zidurile de forma patrata fiind inconjurate de un mare sant.

2.2. PORTILE CETATII

La inceput, orasul a avut trei porti: una spre Schei, una spre orasul vechi si o a treia spre Blumana. Acestea erau primele si cele mai puternice bastioane ale orasului, practic de netrecut pentru atacatori. Cercetatorii sunt de parere ca acestea au existat inca de pe timpul cand orasul era inconjurat numai de santuri de aparare.

O a patra poarta este construita mai tarziu, in secolul al XVIII – lea.

Poarta de pe strada Portii

„Intre fortificatiile Brasovului medieval, un rol deosebit il avea poarta orasului, construita la capatul strazii principale careia i-a dat si numele: Strada Portii (azi Strada Republicii)”p115. Poarta masura 100 metri in lungime. In 1535, cand apare pentru prima data in documente, i se adauga un turn.

Un incendiu din 1519 a distrus jumatate din Strada Portii, impreuna cu poarta. Intre 1522 – 1524 se mai construieste, in afara zidurilor cetatii, un bastion in forma de semicerc, prevazut cu guri de tragere si de aruncat smoala topita. In interiorul zidurilor se aflau galeriile etajate, destinate aparatorilor. Accesul spre bastionul exterior se facea pe un dig ingust, flancat pe ambele parti de un sant cu apa, aproximativ in locul unde astazi se afla cladirea Modarom (construita intre 1970 – 1972). Intrarea in bastion se facea pe un pod mobil. „Din curtea bastionului se trecea printr-un coridor boltit, dupa care trebuia mers inca sub turnul interior al portii, pentru a ajunge intr-adevar in interiorul orasului. Pe acest parcurs, lung de peste o suta de metri, drumul putea fi baricadat si blocat in mai multe locuri, Poarta Strazii Portii devenind astfel o fortificatie inexpugnabila ”51.

La Poarta Strazii Portii incepea marele drum comercial care pornea din Brasov spre Moldova. De aceea, potrivit statutului orasenesc din 1602, negustorii moldoveni care veneau la Brasov urmau sa fie cazati in Strada Portii.

„In lunile mai-august 1613, fortificatiile Portii Strazii Portii au fost refacute in vederea preintampinarii unui asediu ”53. In anii 1650 – 1651, turnul interior al portii a fost reconstruit din temelii. Incendiile din 1689 si 1718 au distrus turnul interior, care a fost refacut apoi in anii 1724 – 1725.

Cutremurul din anul 1802 a avariat constructiile, iar incercarile de reparatie nu au putut consolida cladirile. Cu prilejul excavatiilor efectuate in 1970, pe locul vilei Kertsch, demolata pentru constructia noii case de moda, au fost scoase la iveala unele vestigii din portiunea in care zidul fostei cetati se invecina spre vest cu aceasta poarta.

S-a putut stabili ca in aceasta zona, din imediata apropiere a portii, zidurile aveau o grosime de doi metri la baza si erau inalte de peste sase metri. Zidul era dublat cu o centura mai subtire, adaugata, se crede, in secolul al XVII – lea.

2.2.2. Poarta Ecaterinei.

Vechea poarta iesea in afara zidurilor cetatii si dispunea de galerii din lemn etajate. Un document din 1522 consemneaza existenta unui depozit de obuze si praf de pusca, precum si a unei locuinte pentru paznic. In 1559 se construieste in fata portii un turn patrat, prevazut cu un pod mobil pentru lanturi, peste santul cu apa.Poarta Ecaterinei a fost construita pentru a facilita accesul scheienilor in Brasov, la mijlocul laturii dintre Bastionul Tesatorilor si cel al Fierarilor, pe locul unei vechi porti din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, distrusa de inundatia din 24 august

1526, cat si in urma navalirilor turcesti. Aceasta se intindea de la Corpul S al Universitatii „Transilvania”, unde era moara portii, pana dincolo de actuala Poarta Schei. Fiind situata la capatul strazii Caterinei - care la randul ei a preluat numele de la manastirea de calugarite ce fusese acolo - poarta a primit denumirea de Ecaterina. In 1559 a fost ridicat si turnul portii, care se vede si astazi. De forma patrata, pe trei nivele, constructia are in partea superioara patru turnulete ce simbolizau „Jus Gladii”, un privilegiu medieval care dadea conducatorilor brasoveni dreptul de a aplica pedeapsa suprema. Bolta turnului e pictata in stilul Renasterii, iar arhitectura

acestuia este unica in lume, facand din el o pretioasa bijuterie artistica.Turnul Portii – astazi mare parte in pamant - a suferit stricaciuni importante din cauza cutremurelor si incendiilor din 1689 si 1738. Nemairaspunzand cerintelor negustorimii romane din Schei, poarta (cu exceptia turnului) a fost daramata in1827, un an mai tarziu construindu-se actuala Poarta Schei.

2.2.3. Poarta Strazii Negre

O cale de acces mai putin cunoscuta si utilizata in cetatea Brasov a fost Poarta Strazii Negre, astazi Nicolae Balcescu.

Pe strada Nicolae Balcescu trece o mare parte a transportului in comun al Brasovului. Aceasta este prima strada a orasului mentionata in documentele medievale, la 1464, sub numele de Strada Neagra. Cercetarea listelor de impozite vechi a permis constatarea ca pe aceasta strada existau in secolul al XV – lea aproape 40 de ateliere de pielari-tabacari. „Culoarea inchisa a apelor reziduale din aceste ateliere de mestesugari a dus la adoptare denumirii de Strada Neagra”. (Din cronici, p.117).

La capatul strazii se afla bastionul incredintat spre aparare breslei pielarilor. Din acest bastion, ducea in afara zidurilor orasului o poarta. Pomenita inca de la 1464, apoi la 1578, poarta a fost ulterior zidita, fiind redeschisa abia in anul 1785 ca a patra poarta a orasului. Din cauza razboiului antiotoman, in anii 1788 – 1789, poarta a fost din nou temporar zidita. Ea a functionat pana in anul 1873, cand atat bastionul exterior, construit in forma de potcoava, cat si turnul interior au fost demolate, pentru a permite accesul mai usor in cazarma construita in anii 1870 – 1873 pe aceasta strada.

In fata laturii de nord a strazii, un canal deschis amenajat in secolul al XIV – lea colecta si inlatura apele reziduale din atelierele tabacarilor, evacuandu-le in afara orasului. Abia in anul 1896 canalul a fost acoperit cu scanduri, apoi cuprins in reteaua de canalizare subterana a orasului.

„Dintre constructiile inaltate pe locul vechilor porti, astazi se mai pastreaza Poarta Schei, de fapt un arc de triumf, inaltat la 1827” .

2.2.4. Poarta Schei

Poarta Schei a fost ridicata in anii 1827-1828 pentru a usura comunicarea cu cetatea a locuitorilor din Scheii Brasovului. Poarta este construita din piatra si caramida in stil clasic, aspectul sau fiind acela de arc de triumf. Poarta este strapunsa de trei intrari, una principala de mari dimensiuni in mijloc si doua intrari mai scunde in stanga si in dreapta care sunt destinate pietonilor.

2.3. BASTIOANELE CETATII

Bastioanele s-au construit incepand cu veacul al XV – lea, pentru a intari capacitatea de aparare a cetatii, in conditiile folosirii mai intense a armelor de foc. Acestea erau amplasate in afara zidurilor, in puncte strategice si aveau forme diferite.

Bastioanele au fost incredintate breslelor, ale caror nume li s-au atribuit. Acestea au raspuns de intretinerea lor in timp de pace si le-au deservit in caz de atac.

2.3.1. Bastionul Tesatorilor (Muzeul Cetatea Brasovului)

Ratacind pe stradutele intortocheate din jurul Bisericii Negre, ajungem pe strada Castelului, in apropierea careia nimerim la intrarea in punctul sudic al vechilor ziduri ale burgului: Bastionul Tesatorilor. Bastionul a fost ridicat in doua etape intre anii 1421 – 1436 si 1570 – 1573; partea prabusita in 1701 a fost refacuta in 1750, iar in 1910 a fost restaurat. Are o forma hexagonala, ocupa o suprafata de 1,616 metri patrati si este inconjurat de ziduri groase (1,5 – 3 metri), cu guri de tragere si aruncare a smoalei topite, iar la parter cu guri pentru tunuri. Pe interiorul zidurilor sunt galerii pe trei si patru nivele.

Numele constructiei a fost dat de breasla tesatorilor care l-a construit in secolele XV – XVI pentru a apara sudul cetatii Corona – actualul Brasov. Incinta Bastionului, cu numeroase galerii pe doua nivele, masiv construite din barne de stejar, inconjoara o curte interioara ce putea adaposti cateva sute de breslasi si bunurile acestora in vreme de restriste. In coltul sudic, bastionul era strajuit de o constructie impunatoare ce indeplinea si functia de foisor, de unde se putea supraveghea toata zona exterioara. Avem astfel un exemplu despre rigoarea stiintei constructiilor cavaleresti

ale epocii. Prevazut cu foisoare, galerii, constructia era un adevarat bastion al rezistentei. Aici se depozitau documentele breslei, se tineau intruniri pentru instructia militara, se confirmau ucenicii in tainele tesatoriei.

Daca odinioara bastionul servea drept scut de aparari, el reprezinta azi un punct pe harta turistica. In locul vechii bresle, Muzeul Tarii Barsei adaposteste acum colectii de arheologie, harti ale asezarilor dacice, romane, teutone si sasesti. Muzeul a fost infiintat in anul 1952, prezentand un interes deosebit pentru cunoasterea trecutului medieval al acestui oras fortificat. Muzeul dispune de circa 2000 de exponate: harti, planuri, machete de ziduri, turnuri si fortificatii taranesti ale satelor din preajma, stampile si documente privind activitatea breslelor, arme felurite, tiparituri, unelte de tortura, piese privind negotul, diferite conventii negustoresti, monede straine si autohtone, unele materiale arheologice provenite din sapaturi, evocand veacurile evului mediu.

Intrand in muzeul adapostit in Bastionul Tesatorilor, imaginea vestitei cetati a Brasovului ni se desfasoara integral. Aici este expusa macheta cetatii, in gips policromat, la scara de 1:200, realizata in anul 1896 de profesorul Friedrich Hermann, dupa o stampa ce reprezenta Brasovul in secolul al XVII – lea. Pe macheta sunt realizate cu minutie si simt artistic, casele si constructiile de interes social, cultural, religios, reteaua de strazi si desigur, intregul sistem de fortificatie.

„Se vede foarte bine pe macheta ca ridicarea constructiilor incetate s-a facut conform unor principii urbanistice impuse de conditiile geografice a caror aplicare a vegheat acel bauschafer sau inspectorul de constructii, mai tarziu inginerul orsului”[5].

Spre deosebire de macheta, casele si mai ales fatadele lor de astazi sunt mult modificate. Intai, pentru ca marele incendiu din 1689 provocat de armatele austriece in retragere din oras a afectat cea mai mare parte a constructiilor, apoi prefacerile economico-sociale au determinat modificari si in domeniul urbanistic. Dupa incendiu, ornamentica fatadelor este cea specifica barocului tarziu, rococoului vienez si clasicismului.

Locul serveste astazi concertelor simfonice in aer liber pentru performantele de acustica ale incintei. In sala armelor se desfasoara o macheta a cetatii Brasovului

din secolul XV. Iar acolo sunt, sub ani, sutele de case cu stradute inguste, cu forfota de odinioara, respirand nostalgia vremurilor de demult.

2.3.2. Bastionul Fierarilor

La coltul nord-vestic al fortificatiilor medievale ale cetatii Brasovului se afla fostul Bastion al Fierarilor, repartizat odinioara breslei acestora pentru aparare si care in prezent adaposteste Arhivele Statului din Brasov.

„Bastionul, construit aproximativ in forma de U, iesea din linia zidurilor orasului spre Scheii Brasovului si permitea apararea portiunii pana la Poarta Ecaterinei, ca si a trecerii pe dupa ziduri”p.104.

Atestat documentar la 1529, bastionul dispunea de o poarta prevazuta cu posibilitati de aparare, de trei galerii interioare etajate, de mijloace de lupta. In interior, bastionul avea galerii de lemn la doua etaje care permiteau accesul aparatorilor la gurile de tragere, amplasate in nise mari in care se puteau instala chiar si turnuri mai mici.

In 1668 si 1709, dupa cum rezulta din socotelile orasului, aici au fost executate importante lucrari de reparatii, din structura initiala a bastionului pastrandu-se doar putin. Dupa 1734, pierzandu-si functia militara, Bastionul Fierarilor a fost transformat in depozit de grane. „Un timp a adapostit si casa de amanet si alte oficii orasenesti”p.105.

In anul 1923, in Bastionul Fierarilor a fost mutata vechea arhiva a orasului, pastrata pana atunci in Casa Sfatului. Cladirea a fost amenajata pentru birouri si depozite, iar in anii 1969 – 1970, pe latura rasariteana a fostului bastion s-au construit noi spatii de depozitare a documentelor.

In prezent, aceasta institutie brasoveana dispune de circa 300 de fonduri si colectii arhivistice si de o biblioteca documentara cu peste 40 mii de volume.

Filiala din Brasov a Arhivelor Statului prezinta un inestimabil material documentar, ilustrand evenimente de seama din istoria poporului roman, adevarate monumente ale istoriei, limbii si literaturii romane. Se pastreaza aici cel mai vechi

document elaborat de catre cancelaria Tarii Romanesti – privilegiul acordat brasovenilor de catre Vlaicu Voda la 20 ianuarie 1368; primul document al limbii romane – scrisoarea lui Neacsu din Campulung, adresata lui Johannes Benkner, judele Brasovului, la 1521. Se mai pastreaza aici documente legate de viata si activitatea unor personalitati de seama ale culturii noastre, cum ar fi: Stefan Octavian Iosif, Octavian Goga, Gh.Bogdan – Duica, Liviu Rebreanu.

2.3.3. Bastionul Curelarilor

Coltul de nord al fortificatiilor Brasovului medieval era ocupat de Bastionul Curelarilor. Acesta avea forma literei U, iesind din frontul incintei cu scopul apararii concomitente atat a portiunii pana la Poarta Strazii Manastirii, cat si pana la Bastionul Graft.

De dimensiuni ample - lungime 40 metri, latime variabila de la 14 la 17 metri, inaltime de aproximativ 15 metri, ziduri groase la baza de 4 metri ce se ingustau la 2 metri la partea superioara - bastionul era prevazut in interior cu galerii de tragere din lemn, pe console , esalonate pe patru nivele, cu numeroase guri de tragere.

In interiorul bastionului existau galerii de lemn in patru nivele care permiteau accesul aparatorilor la gurile de tragere. „Potrivit inventarului armamentului orasenesc din anul 1562, in Bastionul Curelarilor existau la acea data 31 pusti grele, 5 pusti de mana, un tun mic”p.110. Bastionul Curelarilor era flancat spre sud-vest de spatiul de aparare al breslei curelarilor, situat intre cele doua ziduri exterioare ale incintei orasului.

In socotelile orasului Brasov, Bastionul Curelarilor este mentionat pentru prima data in anul 1525 si in anii urmatori, cand se executa reparatii si lucrari de intretinere. Incendiul mare de la Brasov din 1689 a lasat neatinse Bastionul Curelarilor si fortificatiile adiacente, insa in anul 1691 s-au gasit in incinta bastionului materiale incendiare aprinse care au putut fi stinse inainte de a izbucni un incendiu.

In anul 1887, Bastionul Curelarilor a fost vandut fruntasului roman brasovean Manole Diamandi, presedinte al Camerei de comert, vanzarea fiind conditionata in mod expres de demolarea bastionului.

„In vara anului 1887 bastionul a fost demolat, ridicandu-se in acel loc o vila. Mai tarziu, aceasta cladire a adapostit Muzeul Astrei si apoi Biblioteca Regionala, apoi Sectia pentru perfectionarea cadrelor de conducere”p.111.

2.3.4. Bastionul Funarilor (Franghierilor) este plasat la mijlocul incintei fortificate de pe latura sud – estica, inspre Dealul Tampa. Randul de ziduri, intarit din loc in loc de turnuri de pulbere si bastionul apartin secolului al XVI - lea: 1554 - 1557. Bastionul iese in afara zidurilor, are plan hexagonal, si o iesire spre Tampa, ce permitea retragerea in caz de asediu. Distrus de incendiile din 1641 si 1689, el este astazi in ruina.

2.3.5. Bastionul Graft

Situat la mijlocul incintei fortificate dinspre Dealul Straja (Warthe), bastionul prezinta particularitatea construirii in arcada, cu o latura sprijinita pe zidul de aparare si cu cealalta situata pe un pinten stancos (vezi fig.). De plan dreptunghiular, cu doua nivele, constructia este prevazuta cu guri de tragere si guri de aruncare a materialelor fierbinti. Prin iesirea din aliniamentul zidului de incinta, controla si apara intreaga portiune plasata intre Bastionul Fierarilor si Bastionul Curelarilor. Intrarea in bastion se facea din interiorul Zwingerului Manusarilor si permitea accesul rapid si direct la Turnul Alb, aflat in imediata apropiere. Edificat, probabil, in prima jumatate a secolului al XIV - lea, va fi afectat, impreuna cu zidul de incinta, de inundatia produsa in ziua de 24 August 1809. Ulterior, in anul 1822, intreaga zona va fi refacuta, cand se vor construi si arce de sprijin din care se pastreaza astazi numai unul, celelalte doua fiind demolate in anul 1902.

2.3.6. Bastionul Aurarilor

„Intre complexele de aparare ale portilor orasului medieval Brasov de la capetele Strazilor Vamii (azi strada 7 noiembrie) si Portii (azi Republicii), pana in secolul al XVII – lea fortificatia exterioara consta dintr-un singur val”p.113. Pe acest val erau amplasate turnuri, iar in spatele lor se gaseau ramele postavarilor pentru intinderea postavurilor .

Intrucat aceasta portiune deschisa constituia un pericol permanent in cazul unui atac dusman, in anul 1612, judele orasului Michael Weiss a hotarat ridicarea unui zid exterior al orasului pentru inchiderea incintei. Insa planul a ramas nerealizat din cauza mortii eroicului jude in batalia de la Feldioara la 16 octombrie 1612. In anul 1632, cativa mesteri aurari au reluat ideea construirii unui nou bastion pe acel loc. „Turnul rotund din coltul sud-estic al Cetatii, pana atunci aparat de breasla aurarilor, devenise neincapator pentru numarul mare de mesteri”pp.113-114.

„Inflorirea breslei aurarilor din Brasov s-a datorat in mare masura si comenzilor executate pentru domnii si boierii romani”p.114. Din cauza unei epidemii de ciuma in 1633, executarea constructiei a inceput abia in anul 1639. Despre Bastionul Aurarilor a ramas o singura cronica ce detaliaza edificarea unei fortificatii. Astfel, potrivit cronicii, fundatiile au fost sapate de locuitorii din Zarnesti, Tohan si Dumbravita, pietrele si varul au fost transportate de cei din Brasovul Vechi si satele sacelene, locuitorii din Cetate si cei din Schei si Blumana au ridicat zidurile.

Dupa o munca de trei ani consecutivi, s-au ridicat un zid de circa 650 metri in lungime si un bastion. Bastionul ce avea forma de hexagon neregulat si iesea din aliniamentul zidurilor imprejmuitoare, a fost incredintat spre intretinere si aparare pe veci breslei aurarilor, incepand cu anul 1646. Un prim prilej de folosire a noilor fortificatii a fost asediul tatarilor din august 1658, care s-a ridicat insa in urma tratativelor, fara a se ajunge la confruntare armata.

In anul 1728, un incendiu izbucnit la Poarta Strazii Portii s-a extins pana la Bastionul Aurarilor, pe care l-a afectat.

In secolul al XIX – lea, in incinta bastionului functiona un restaurant. In anul 1871, scazand foarte mult numarul mesterilor din breasla aurarilor, breasla a vandut orasului bastionul si spatiul de aparare anex.

In anul 1886, constructiile au fost demolate, iar pe acest loc a fost ridicata in 1888 – 1889 cladirea Scolii Reale de Stat. „Mai tarziu, cladirea a adapostit liceul Mesota, iar in prezent aici se afla corpul T”p.115 al Universitatii Transilvania Brasov.

2.3.7. Bastionul Tabacarilor

La inceputul secolului al XVI - lea, intreaga linie de aparare dinspre est a fost intarita cu o incinta si un nou bastion in forma de potcoava, care a fost incredintat spre aparare breslei tabacarilor rosii. Desi cele doua bastioane si-au pierdut rolul militar catre sfarsitul secolului al XVIII - lea, ele nu vor fi demolate, ci vor fi restaurate intre 1961 - 1962, in perimetrul lor amenajandu-se un parc si loc de joaca pentru copii.

2.4. TURNURILE CETATII

„Cercetatorii au ajuns la concluzia ca cetatea Brasovului a dispus, de-a lungul existentei sale, de 28-32 de turnuri” . Cetatea a fost apoi intarita cu inca patru turnuri, amplasate in afara zidurilor ei si cu o fortificatie situata pe Dealul Cetatuia.

2.4.1. Turnul Alb

Construit intre anii 1440 si 1494, Turnul Alb impresioneaza si astazi prin masivitatea si zveltetea liniilor sale arhitectonice. El poate fi vazut de pe soseaua ce urca spre Poiana Brasov. (vezi fig). Numele i-a fost dat datorita tencuielii de culoare deschisa, spre deosebire de Turnul Negru, innegrit de un trasnet.

Turnul Alb are un plan de semicerc inchis, avand partea rotunda indreptata spre deal, inalta de 18 metri, iar partea dreapta spre oras, inalta de 20 metri. Zidurile puternice ale turnului au la baza o grosime de circa 4 metri. De-a lungul zidurilor sale, turnul prezinta metereze, guri pentru smoala si balcoane sustinute de console cioplite in piatra. Aflandu-se la 59 metri departare de zidul cetatii, turnul comunica cu aceasta printr-un pod mobil ce facea legatura intre turn si Bastionul Graft. Avea vedere spre Blumana si, cu cele 5 etaje ale sale, era cel mai ridicat punct de fortificatie din Brasov.

In interiorul Turnului Alb existau cinci nivele de galerii de lemn pentru aparatori si paznici, care spre exterior aveau guri de tragere pentru pusti si chiar pentru turnuri mici. Partea superioara a turnului era prevazuta cu creneluri . Capacitatea de aparare a turnului era mult sporita de cele patru balconase acoperite, asezate pe console puternice din care se puteau turna lichide fierbinti – smoala sau apa – asupra atacantilor. In interiorul turnului s-a pastrat cosul de fum de deasupra unei vetre care putea servi atat pentru fierberea lichidelor, cat si pentru incalzirea paznicilor si a aparatorilor.

„Intrarea in Turnul Alb se realiza pe o scara mobila, printr-o usa in partea dinspre oras a turnului”p.109. „Aprovizionarea turnului cu provizii si

munitii se efectua din Bastionul Graft, situat direct sub Turnul Alb ca un pod peste canalul Graft catre fortificatiile interne”24.

Referat: Completul manta 290 - parasuta principala manta 290 Eseu: Istoria parasutismului - scurt istoric al parasutismului

In 1678, breasla cositorilor a rascumparat obligatia de aparare a turnului, numarul mesterilor fiind mult scazut. Cu ocazia marelui incendiu din 21 aprilie 1689, focul dus de un vant puternic a cuprins si Turnul Alb care a ars, fiind renovat abia in 1723. In anul 1974 au inceput noi lucrari de restaurare a turnului, executate cu multa migala si simt de raspundere pentru reconstituirea infatisarii originale a monumentului. „Lucrarile au constituit o contributie a orasului Brasov la Anul European al Ocrotirii Monumentelor 1975”p.110.

Alte actiuni de restaurare au fost efectuate in 1902, 1974, 2002 si 2005 – 2006. Astazi, Turnul Alb detine un punct muzeal.

2.4.2. Turnul Negru

Situat la mica distanta de Bastionul Fierarilor, pe o stanca a dealului Warthe, Turnul Negru din Brasov domina Scheii cu dimensiunile sale (vezi fig), el trebuind sa impiedice apropierea dusmanilor de zidurile orasului, care aici erau la mai putin de 5 metri de stanca (abia in 1819 – 1820 trecerea a fost largita).

Zidaria Turnului Negru are o inaltime de peste 10 metri. Intrarea era dinspre partea orasului, la circa 2 metri deasupra solului, accesibila cu o scara mobila. Legatura cu fortificatiile orasului, de care turnul se afla la 31 metri distanta, se realiza printr-un pod mobil. Pentru aparare, tunul avea in interior galerii pe trei etaje, iar la fiecare etaj existau, pe fiecare latura, cate doua guri de tragere. „Spre exterior, la nivelul etajului superior, exista o galerie de lemn unde isi faceau serviciul paznicii care vegheau de aici asupra sigurantei orasului, dand alarma in caz de pericol sau de incendiu”pp.106-107.

Turnul dateaza din secolul XV, fiind construit concomitent cu Turnul Alb. Totusi, prima mentiune documentara a turnului dateaza din 1541. Acoperisul initial nu se mai pastreaza, fiind distrus de trasnet la 23 iulie 1559 si de incendiul din 1689 care a innegrit zidurile turnului si i-a dat denumirea de azi. Cladirea a mai fost

distrusa de trasnet in 1696, dar a fost refacuta, asa cum ne arata o stampa din 1735. In timpul epidemiei de ciuma din 1756, se pare ca Turnul Negru a fost folosit ultima

data ca adapost si punct de paza pentru paznicii cordonului sanitar din jurul orasului. In caz de primejdie, un lant gros de fier intre stanca si bastion oprea comunicatia cu zona de dupa ziduri de jos.

Din cauza vitregiilor timpului, acoperisul, existent inca la 1796, a facut la 1827 obiectul unei cereri de restaurare de catre Johann Birthelmer, ingrijitorul constructiilor orasenesti, dar intrucat nu aducea venituri orasului, cererea nu a fost aprobata. Abia in 1900 s-a pus problema restaurarii monumentului, efectuandu-se o consolidare a zidurilor la partea lor superioara in anul 1901. In noaptea de 3 spre 4 iulie 1991, zidul sudic al turnului s-a prabusit dupa o ploaie torentiala. Restaurarea a avut insa loc abia in 1996. Astazi, Turnul Negru detine un punct muzeal.

CAPITOLUL III

EDIFICII PUBLICE ADMINISTRATIVE

3.1. CASA SFATULUI

In veacul al XIV – lea, pe locul unde se afla astazi Muzeul de istorie, exista un turn, situat pe atunci in afara cetatii. „Acesta isi oglindea silueta in apele paraului ce cobora dinspre Schei spre Prundul Rozelor”[7]. In jur se afla o zona paraginita care ingreuna accesul spre santurile de aparare ale cetatii. Turnul avea doua meniri: una de paza, iar cealalta comerciala. Pe atunci, intrarea negustorilor straini in cetate era oprita, ei trebuind sa-si desfaca marfurile in piata situata in jurul turnului.

In secolul al XV – lea, cetatea si-a largit perimetrul, intrand in cuprinsul ei atat turnul de paza, cat si cladirea breslei cojocarilor aflata in vecinatate. Acestei cladiri i s-a adaugat in anul 1420 un etaj pentru sedintele sfatului si pentru procese. De atunci, cladirea a capatat denumirea de Casa Sfatului (vezi fig...).

Actul de nastere al Casei Sfatului dateaza din 23 decembrie 1420 si se pastreaza astazi la Arhivele Statu­lui din Brasov ¹. Documentul a fost emis de Adunarea districtului Tarii Barsei, din care faceau parte magistratul (sfatul) orasului Brasov, juzii targurilor Feldioara, Codlea, Rasnov si Prejmer, precum si reprezentantii celor­lalte noua comune ale Provinciei Tara Barsei.

In 23 decembrie 1420 se incheie un acord intre Breasla Blanarilor si Adunarea Districtului Tara Barsei privind construirea Casei Sfatului. In acest document se spune ca reprezentantii Breslei Blanarilor Brasoavei au ingaduit celor noua comune ale Provinciei Tara Barsei sa-si construiasca deasupra boltii de vanzare a breslei o camera pentru acordarea dreptatii si pentru sedintele magistratului. Din cauza invaziei turcesti din 1421, a distrugerii in mare parte a orasului, precum si a arestarii magistratului orasului, acest proiect va fi amanat. Urmatoarea mentiune despre Casa Sfatului din Brasov apare in 1503, cladirea fiind mentionata sub numele de Praetorium.

In anul 1515, judele orasului Brasov primeste 50 de florini „pentru construirea turnului de la Casa Sfatului' ⁴. Din aceasta stire lapidara nu reiese daca inainte a existat sau nu un turn al Casei Sfatului. Anul 1520 ne releva mai multe amanunte despre Casa Sfatului. Se pare ca si atunci exista numai o inca­pere, in care se aflau o soba, patru mese cu banci si un dulap pentru acte ⁵.

In ziua de carnaval a anului 1520, in incinta Casei Sfatului calfele breslei cojocarilor au prezentat dansul sabiilor, de unde reiese ca incaperea sfatului era destul de mare ⁶. In planul cladirii exista o asemenea incapere de 5 metri latime si 12 metri lungime. Apare apoi mentiunea ca la turnul Casei Sfatului existau fe­restre, care in locul geamurilor aveau piele imbibata in ulei si un ceas de turn pentru ale carui reparatii s-au platit 3 florini⁷. Acesta era al doilea ceas de turn din oras, dupa cel al Bisericii Negre, mentionat in documente inca la 1514. In turn se afla si o incapere pentru paz­nicul acestuia.

Din anul 1521 avem prima mentiune asupra inchisorii din Casa Sfatului. In acelasi an s-a consolidat scara si au fost procurate diferite materiale de constructie, printre care si 18.000 de caramizi⁸.

In perioada carnavalului, in luna februarie 1522, calfele breslei cojocarilor si-au prezentat din nou dan­sul sabiilor, primind o recompensa substantiala ; la fel si baietii cantareti au fost rasplatiti pentru sustinerea programului muzical⁹.

In anul 1523, ceasul turnului a fost inzestrat cu o cuva din cupru pentru anuntarea orelor. In vederea construirii turnului au fost aduse in acel an 15 000 de caramizi¹⁰. In anul urmator mai multi senatori au donat bani pentru ridicarea turnului Casei Sfatului, aducandu-se la locul constructiei peste 60 000 de caramizi, dintre care peste un sfert au fost confectionate de catre calugarii dominicani¹¹.

Lucrarile de constructie au inceput de fapt in aprilie 1525 cu darmarea acoperisului vechi al turnului si au fost incheiate in anul 1528 ¹².

Antonius, mester dulgher din Sibiu, a ridicat noul acoperis al turnului cu patru turnulete in colturi, ase­manator cu Poarta Ecaterinei.

In varful turnului a fost pus un memoriu de catre notarul de atunci al orasului, Lucas Grungrass (originar din Saschiz). In acesta erau cuprinse si relatate cele mai importante evenimente po­litice, incepand cu batalia de la Mohacs (1526), pana in anul 1528. Totodata sunt cuprinse date despre marea inundatie de la Brasov din 24 august 1526, despre vizita lui Georg Reichestorffer din 1527 si se incheie cu o con­semnare a celor 18 membri ai magistratului orasului Brasov, la a carui conducere se aflau pe atunci Lukas Hirscher, jude primar si Georg Blesch, villic. De-a lungul secolelor, in Casa Sfatului s-au luat nu numai hotarari importante pentru orasul Brasov si imprejurimile sale si s-au dezbatut procese, ci au avut loc si alte eveni­mente. Astfel sunt consemnate in socotelile orasului, incepand cu anul 1542, reprezentatii de teatru ale elevilor gimnaziului Honterus tinute in Casa Sfatului, in fata magistratului.

Cladirea a cunoscut de-a lungul anilor o serie de modificari, multe dintre ele datorate distrugerilor provocate de evenimentele naturale. Acestea au fost urmatoarele:

- 5 iulie 1608 – un trasnet loveste turnul Casei Sfatului; incendiul nu a putut fi stins decat dupa ce s-a turnat in foc vin, otet si lapte, dupa cum relateaza mar­torul ocular Petrus Banfi.

17 iunie 1662 – un cutremur afecteaza puternic cladirea: turnul avea sa se prabuseasca in proportie de doua treimi.

24 iulie 1682 – o furtuna puternica loveste din nou turnul trompetistilor (numit asa pentru ca un trompetist anunta trecerea fiecarei ore).

21 aprilie 1689 – marele incendiu (provocat de fortele habsburgice care asediau orasul) distrug o mare parte din cladire.

Dupa inabusirea revoltei brasovenilor din mai 1688, cand orasul a fost ocupat de trupele habsburgice, Casa Sfatului a suferit una dintre cele mai mari catastrofe din istoria sa. La 21 aprilie 1689 marele incendiu a dis­trus cea mai mare parte din Cetate si din Schei. Numerosi martori oculari sustineau ca ar fi fost o in­cendiere premeditata, provocata probabil de armata de ocupatie ¹⁹. Secretarul de atunci al orasului, Asarela Mederus (1660—1689), scria : ceea ce surprinde mai mult este faptul ca focul a cuprins Casa Sfatului, care se afla atat de izolata in centrul pietei si care era invaluita de flacari mistuitoare ²⁰.

Acoperisul cladirii si interiorul acesteia au fost dis­truse in mare parte. Totodata au ars si importante parti din arhiva orasului, care se pastra in interiorul cladirii. Mai multe dintre Socotelile orasului din secolul al XVI-lea, salvate din flacari, pastreaza si astazi urme vizibile ale incendiului.

Cele mai importante documente, privilegiile, pe care umanistul Christian Pomarius le-a con­semnat intr-un inventar din anul 1552, se pastrau intr-o bolta de la primul etaj, care le-a protejat impo­triva incendiului, salvandu-le.

Timp de peste doi ani de zile Casa Sfatului a aratat ca o ruina, pana in mai 1691, cand au inceput lucrarile de ridicare provizorie a acoperisului ²¹. In decembrie 1691 s-a tinut in Casa Sfatului prima sedinta a magistratului si a comunitatii centumvirale, dupa vechiul obicei, pentru alegerea conducerii orasului ²².

Acoperisul provizoriu cu sindrila, in forma de pira­mida, a rezistat mai mult de opt decenii, marturie stand reprezentarile sale grafice din secolul al XVIII-lea²³. In turnul Casei Sfatului a fost instalat un nou ceas, care a costat 200 de florini — bani stransi din amenzi — care batea ceasurile pline pe un clopot²⁴. Dupa fiecare ora plina, de pe galeria deschisa care inconjoara turnul Casei Sfatului cam la jumatatea inaltimii sale, se canta o melodie la trompeta. In anul 1727 s-a renuntat insa la vechiul obicei, deoarece — dupa cum se relata — fluie­ratul il enerva de fiecare data pe papagalul comandan­tului militar al orasului Brasov, generalul Langlet. Astfel generalul, care isi avea resedinta vizavi de Casa Sfatului, a dispus ca, dupa fiecare ora, sa bata timpanul. Urmasul sau, baronul Schramm, nu se intelegea nici el prea bine cu consiliul orasului. Din razbunare fata de magistratul orasului, a dispus in anul 1734 ca gunoiul din piata sa fie aruncat langa Casa Sfatului, acesta ajungand in cele din urma pana la fereastra camerei de consiliu²⁵.

In anul 1741, breasla cojocarilor a reobtinut bolta de la parter, pe care nu o mai folosise de la incendiul din 1689 ²⁶. In anul urmator (1742), aramarii si-au con­struit si ei o bolta lipita de Casa Sfatului, pentru vanzarea marfurilor lor ²'.

Intre anii 1764—1770 a functionat ca arhivar la Casa Sfatului Michael Gottlieb von Herrmann (1737—1807), care a reordonat arhiva, avand astfel ocazia sa se docu­menteze pentru lucrarea sa in trei volume (scrisa intre anii 1797—1802) Brasovul vechi si nou²⁸.

Dupa 1770 s-a trecut la modificari masive ale Casei Sfatului. Asfel in iulie 1772 bolta cojocarilor a fost daramata, deoarece se afla in fata cartierului general. Breasla a obtinut camera pazni­cilor din partea sudica si i s-a promis ca, in locul cimitirului condamnatilor, sa i se amenajeze o a doua bolta ²⁹. In acest loc au fost de fapt inmormantati inainte condamnatii executati de calai in fata Casei Sfatului.

Scrieri mai vechi mentioneaza ca in anii 1770—1774 a fost renovata Casa Sfatului³⁰. Potrivit socotelilor de constructie, se constata insa ca data de 21 aprilie 1774 — exact la 85 de ani de la marele incendiu — indicata in memoriul redactat de catre G.M.G. von Herrmann si depus in globul turnului, marcheaza numai inceputul lucrarilor de restaurare, care au durat pana in anul 1778 ³¹. La 6 si 7 iunie au inceput lucrarile la Casa Sfatului, unde o parte din locurile de vanzare ale aramarilor au fost daramate, fiind incepute lucrarile de fundatie. S-a lucrat in continuare pana in septembrie ³².

La 8 iunie au inceput si lucrarile la acoperisul tur­nului Casei Sfatului, care au durat pana in octombrie. In 1774 a fost turnat de catre clopotarul Johann Wentzel un clopot pentru bataia sferturilor de ora, pen­tru care s-au cheltuit 334 florini, iar in decembrie cea­sornicarul Matthias Riemer a montat mecanismul ceasului. Acelasi mester a confectionat opt aratatoare noi ³³. In anul urmator, din luna mai pana in noiembrie 1775, turnul Casei Sfatului a fost tencuit, iar intre lunile iulie-septembrie au fost pictate cu mare arta, de catre pictorul Joseph Moor, cele patru cadrane en Fresco. La prepararea mortarului s-a folosit vin. Pe langa anul 1528, pe cadranele ceasornicului a fost inscris si anul 1775.

Din iulie pina in septembrie 1775 zidarii si dulgherii au lucrat la Casa Sfatului³⁴. In aprilie si mai 1776 s-au taiat brazi pentru Casa Sfatului si au fost adusi din Poiana pana la Poarta Ecaterinei, de unde au fost luati si prelucrati de catre dulgheri pentru sarpanta acoperisului. In a doua jumatate a anului au inceput lucrarile de zidarie la cancelarie si la camera comunitatii. In octombrie s-a pus sarpanta acoperisului si s-a asezat in parte acoperisul. Pana in decembrie s-au executat lucrarile de tencuiaia in interior³⁵.

In ultimele zile ale lunii aprilie din anul 1777 au fost reluate lucrarile de zidarie. S-a lucrat la etaj in camera comunitatii, in sala consiliului, in camera arhivei si camera perceptorilor. La parter s-a amenajat camera juzilor pietii, unde s-au construit

bolti in coltul de sud-vest. Lucrarile au fost terminate la 28 mai, continuandu-se finisarile pana la sfarsitul lunii noiembrie³⁶.

La 18 martie 1778, magistratul si-a tinut prima sedinta in noua Casa a Sfatului³⁷. Au fost confectionate pentru consilieri 24 de scaune tapisate de catre selarul Johann Knautz, la care s-au adaugat 6 scaune din lemn de nuc cumparate de la notarul orasului, G.M.G. von Herrmann ³⁸.

Din iunie pana in octombrie 1778 tinichigiul a lucrat impreuna cu zilierii la acoperisul turnului, pentru a-1 inveli in tabla. Pe atunci Casa Sfatului avea acoperisul in forma de bulb de ceapa, a carui parte superioara se pastreaza si astazi. Socotelile ne arata ca in august s-a lucrat la Altan (pridvor) si la loggia (din partea vestica). La sfarsitul lui august a fost terminat acoperisul, iar in septembrie au fost platite lucrarile pentru scarile de acces din piatra si ancadramentul din piatra de la intrarea principala a etajului.

Ca pietrari sunt amintiti in listele de plata ale anului 1778 Martin si Johannes Mattes, precum si Jacob si Peter Csorlay, carora li s-au platit insa cadre de usi si de ferestre, precum si alte lucrari din piatra cioplita³⁹.

Astfel se prezenta in anul 1778 Casa Sfatului, cam in forma pe care o cunoastem si o vedem si astazi. In socotelile de constructie pe anii 1779 si 1780 se mentionau numai reparatii si alte lucrari mai mici⁴⁰. La 29 iulie 1780, intr-un cadru festiv, au fost predate brofilci cojocarilor cele doua spatii din partea sudica Casei Sfatului — la parter — ramanand, conform inscrisului, pentru ei si urmasii lor⁴¹.

In aceasta perioada sunt adaugate fatada sa si stema Brasovului. Administratia orasului se muta din aceasta cladire in anul 1876, intr-o cladire noua, situata la intersectia strazilor Republicii cu Mihail Sadoveanu. Dupa mutarea primariei la inceputul secolului XX, se propune demolarea cladirii, insa acest lucru este evitat datorita unei puternice campanii de presa pentru pastrarea acestui monument simbol al orasului. Ultima modificare arhitecturala a Casei Sfatului a avut loc in anii 1909 – 1910, cand acoperisul baroc a fost inlocuit de actualul acoperis piramidal, cu tigle colorate.

In Casa Sfatului s-au luat veacuri de-a randul hotarari legate de evenimentele importante pentru Brasov, Tara Barsei sau chiar pentru intreaga Transilvanie.

Aici s-a decis opozitia impotriva predarii orasului Habsburgilor, iar Mihai Viteazul a tinut una din dietele Transilvaniei.

Din 1950 pana in prezent, Casa Sfatului este gazda Muzeului Judetean de Istorie, reprezentand un obiectiv turistic important al Brasovului. Printr-un bogat material documentar, rezultat al cercetarilor arheologice efectuate de catre specialistii muzeului, este infatisat trecutul Brasovului si al Tarii Barsei de la primele atestari ale prezentei omului pe aceste meleaguri. Sunt ilustrate ecourile la Brasov ale marilor evenimente istorice din viata poporului roman, contributiile orasului la lupta pentru progres social si unitate statala.

Muzeul detine circa 3000 de piese, expuse in 17 sali, pe cele trei nivele ale cladirii. In afara activitatii expozitionale, muzeul desfasoara prin specialistii sai o intensa activitate de cercetare stiintifica prin campanii arheologice, cercetari de arhiva in colectii, rezultatele fiind consemnate in paginile anuarului Cumidava, ajuns la al XXV – lea volum sau comunicate in cadrul unor sesiuni stiintifice nationale si internationale.

Muzeul evoca inceputurile societatii omenesti pe teritoriul Tarii Barsei, prin piese din paleolitic descoperite in pesterile de la Rasnov si Valea Mare , prin ceramica neolitica si unelte de bronz si fier, obiecte felurite din asezarile dacice (mai ales obiecte de cult si de podoaba, arme) si din epoca stapanirii romane (apeducte, vase, caramizi stampilate, vestigii arhitectonice).

Epoca formarii poporului roman este ilustrata prin unelte, ceramica si alte exponate. Bogat ilustrata este mai ales istoria Brasovului si a imprejurimilor, in secolele XI – XIX, prin documente privind schimburile comerciale, dezvoltarea negotului si a meseriilor, activitatea feluritelor bresle (care-si aveau turnurile in zidul cetatii), tiparituri brasovene din secolul al XVI – lea, arme, unelte, mobilier, stampe s.a.

Totodata sunt infatisate miscarile sociale din Transilvania, legaturile cu Tara Romaneasca si Moldova, activitatea Scolii Ardelene; apoi revolutia de la 1848, dezvoltarea intreprinderilor industriale brasovene, in secolul al XIX – lea, aparitia miscarii muncitoresti, grevele, actiunea memorandista pentru realizarea unitatii nationale.

Muzeul se incheie cu perioada interbelica si realizarile anilor de dupa Eliberare. Colectia de etnografie (aflata in depozit) cuprinde mai ales piese specifice Tarii Barsei.

Locuitorilor Brasovului si numerosilor vizitatori din tara si strainatate Casa Sfatului — ea insasi un impre­sionant monument istoric —, le ofera o imagine de ansamblu asupra dezvoltarii istorice a orasului si a judetului in contextul istoriei nationale, atat prin expo­natele deosebit de valoroase cit si prin textele lor explicative ⁵⁵.

3.2. CASA HIRSCHER

Casa Hirscher este un monument care imbina prezentul cu trecutul, iar aspectul cu povestile (vezi fig). Cladirea, inaltata intre anii 1541 – 1547 de catre Apollonia Hirscher, vaduva cunoscutului jude al Brasovului, impresioneaza inca de la prima privire.

Cladirea a fost construita in urma unei promisiuni facuta de Apollonia Hirscher ca multumire pentru faptul ca fiica sa a fost salvata de la moarte. Se pare ca micuta intrase in moarte clinica si si-ar fi revenit dupa funerarii in mormant, fiind descoperita de catre un gropar sarman care a incercat sa-i ia bijuteriile. Aceasta intamplare este ilustrata intr-o fresca pe cladirea Hirscher.

Casa Hirscher ocupa primul loc intre constructiile civile ale Brasovului din veacul al XVI – lea, avand lungimea de 67, 40 metri si fiind alcatuita din doua pavilioane separate printr-o curte interioara, unite la extremitatile frontale. „Stalpii de piatra, amintind de stilul Renasterii, arcadele de la parter si cele de la etaj, acoperisul abrupt acoperit cu sindrila , coborat pana sub limita superioara a zidurilor, dadeau cladirii un aspect deosebit” .Intrarea arcuita, pastrata in forma initiala, reprezenta principala intrare a cladirii.

Vestigiile unor vechi ziduri amintesc configuratia din trecut a pavilionului, cu doua birouri si doua magazii mari, destinate probabil oficiului vamal.

Pivnita spatioasa, cu bolti frumoase si masive, era compartimentata in partea dinspre piata, potrivit structurii incaperilor de la parter.

O parte din pivnita era insa special conceputa pentru pastrarea vinurilor.

Puternicul incendiu de la 1689, precum si cel din 1699, au afectat si Casa Hirscher, denumita pe atunci Podul Batusilor. Poduri erau denumite centrele de vanzare a produselor, mai ales a celor realizate de catre cizmari si cojocari. Intrucat in aceasta cladire isi desfaceau marfurile in mare parte pantofarii, numiti batusi, cladirea a primit numele de Podul Batusilor.

De-a lungul vremii, cladirea a purtat denumiri diferite: Podul Batusilor, Casa Negustorilor, Casa Hirscher. Renumele de care s-a bucurat Podul Batusilor de-a lungul vremii reflecta puternicul rol comercial al Brasovului, care a beneficiat din timpuri vechi de importante privilegii acordate de voievozii Tarii Romanesti si ai Moldovei. O statistica din 1798 arata ca la Brasov erau infiintate 43 de bresle si 1227 de ateliere. Inca de la 10 iunie 1364, Brasovul beneficiaza de dreptul de targ.

Odata cu slabirea si mai apoi cu disparitia breslelor, Podul Batusilor isi incheie destinatia sa traditionala. Astazi, cladirea, purtand numele de Casa Hirscher, adaposteste restaurantul si crama Cerbul Carpatin.

Istoria se impleteste cu viata in aceasta cladire. Atragatoare prin felul in care era construita, dar si prin faptul ca impunea respect celor care o vedeau, Casa Hirscher avea sa devina uneori centrul unor intamplari importante. Se spune ca intr-un timp, voievodul Mihai Viteazul a fost gazduit in aceasta cladire pentru cateva zile. Mihai Viteazul joaca un rol esential pentru istoria romanilor, el fiind primul in incercarea de a uni cele trei principate in care era impartita pe atunci Romania. Voievodul reusise sa obtina ajutorul financiar de la negustorii Brasovului, care pe atunci jucau un rol important in jocurile politice ale vremii. Astfel, negustorii brasoveni ii oferisera voievodului ajutor financiar pentru a-si intretine armata. Se pare ca pentru cateva zile, la inceputul anului 1600 acesta a devenit oaspetele de onoare al cetatii si gazduit in aceasta casa.

Cladirea este fascinanta astfel nu numai prin felul in care este construita si prin conservarea ei relativ buna, ci si prin felul in care se impletesc legendele cu istoria, prin felul in care viata si-a pus amprenta asupra sa. Daca Apollonia Hirscher a sustinut construirea acestei cladiri ca un omagiu adus vietii, Podul Batusilor a capatat propria sa viata. Iar atractia pe care o simtim pentru trecut nu se sfarseste niciodata.

Acest monument a rezistat de-a lungul devastatoarelor incendii care au schimbat fata cetatii si isi spune si astazi povestile celui care vrea sa le cunoasca.

Casa Hirscher ramane o veritabila atractie. Toate evenimentele care aveau sa influenteze destinul Cetatii Brasov s-au intiparit si in memoria acestui monument, care a suferit cam tot atatea prefaceri cate a suferit si cetatea.

3.3. CASA MURESENILOR

Casa Muresenilor s-a infiintat in anul 1968, ca urmare a donatiei facute de urmasii familiei Muresianu. Ei ofereau, astfel, Statului roman, in vederea organizarii unui muzeu, spatiul necesar, o foarte valoroasa colectie de mobilier, pictura, sculptura si mai ales o arhiva de o inestimabila valoare culturala. Arhiva cuprinde peste 25 000 de documente.

Muzeul, adapostit de o cladire construita in secolul al XVI – lea, in stil neoclasic (vezi fig), ilustreaza in special viata si activitatea poetului Andrei Muresianu, autorul imnului de Stat al Romaniei, a publicistului Iacob Muresianu (1812 - 1887), a fiului sau, Aurel Muresianu I(1847 – 1909), gazetar si publicist, continuatorul tatalui sau la conducerea Gazetei de Transilvania.

Cele patru incaperi ale muzeului cuprind exponate ce ilustreaza viata culturala a Brasovului din a doua jumatate a secolului al XIX – lea. La intrarea in muzeu se afla o sculptura in bronz, reprezentandu-l pe Iacob Muresianu – tatal. Colectia de arta decorativa si arta plastica cuprinde piese de mobilier Biedermeyer apartinand familiei, tablouri apartinand pictoritei Elena Muresianu – prima pictorita romanca din Brasov – si sculpturi lucrate de Traian Muresianu.

Casa a revenit lui Iacob Muresianu in 1840, in urma casatoriei sale cu Sevastitia Nicolau. Decenii de-a randul, aici a fost adevaratul sediu al redactiei ziarului Gazeta Transilvaniei. Pe aici au trecut numeroase figuri din trecutul culturii noastre, printre care: George Baritiu, Vasile Alecsandri, legendarul Badea Cirtan s.a.

Pe zidurile casei sunt inscriptionate urmatoarele randuri: Aici a trait academicianul Iacob Muresianu – tatal (1812 – 1887) promotor al invatamantului si animator al presei din Transilvania. O alta placa memoriala este consacrata lui Aurel Muresianu: Aici s-a nascut si a trait gazetarul si publicistul dr. Aurel Muresianu (1847 – 1909), luptator pentru emanciparea maselor populare din Transilvania.

La 28 mai 1968 a avut loc festivitatea de inaugurare a unui muzeu care a primit denumirea de Casa Muresenilor si functioneaza ca o unitate a Muzeului judetean de istorie. Deschiderea acestei unitati muzeale a marcat aniversarea a 120 de ani de la revolutia burghezo – democratica din 1848 – 1849 in Transilvania.

Primul document despre familia Muresenilor reprezinta o panza datorata pictorului brasovean pasoptist Misu Popp. Tabloul, aflat in Muzeul de arta din Brasov, il infatiseaza pe Andrei Muresianu tinand in mana un pergament pe care scrie: Dreptate, egalitate, fraternitate si Desteapta-te, romane!

Muzeul cuprinde peste o mie de exponate care infatiseaza activitatea publicatiilor Gazeta Transilvaniei si Foaie pentru minte, inima si literatura. Se afla aici manuscrise si alte documente, ziare vechi, carti si brosuri, tablouri, mobilier vechi. O sectie speciala este consacrata compozitorului Iacob Muresianu. In muzeu se afla mai multe tablouri, dintre care se pot aminti: portretul lui Iacob Muresianu de Misu Popp, portretul lui Aurel Muresianu de Elena Muresianu.

Membrii ilustrei familii

a) Academicianul Iacob Muresianu (1812 – 1887)

Iacob Muresianu venea la Brasov in 1837 pentru a fi cel dintai profesor al unei scoli pe care va reusi sa o transforme in ceea ce a fost Liceul latino – german si pentru a-l ajuta pe George Baritiu sa redacteze primul ziar politic al romanilor ardeleni. Organizarea de scoli a fost o preocupare permanenta, Iacob Muresianu reusind sa puna bazele mai multor scoli primare si sa creeze statuetele si programele de studiu in vederea infiintarii unor facultati de drept si agronomie in limba romana. In 1850 devine

proprietarul absolut al Gazetei Transilvaniei, prin intermediul careia a dus o lupta apriga pentru obtinerea de drepturi civice si politice pentru conationalii sai. In semn de apreciere a laborioasei sale activitati pentru unitatea culturala a tuturor romanilor, in 1877 este primit in Academia Romana.

b) Andrei Muresianu (1816 – 1863)

La absolvirea Facultatii de Teologie din Blaj, Andrei Muresianu este adus la Brasov pentru a lucra impreuna la formarea Liceului latino – german si pentru a redacta revista Foaie pentru minte, inima si literatura. Poet al Revolutiei de la 1848, in suna mai a acelui an compune poezia Un rasunet pentru care va alege o melodie foarte mult

cantata in toate provinciile romanesti, Din sanul maicii mele. Astfel lua nastere Desteapta-te, romane!, imnul Revolutiei de la 1848 si actualul imn de Stat al Romaniei.

c) Dr. Aurel Muresianu (1847 – 1909) a fost fiul lui Iacob Muresianu, Doctor al Facultatii de Drept din Viena. El renunta la o stralucita cariera juridica in capitala imperiului pentru a prelua in 1878 conducerea Gazetei Transilvaniei, devenind primul ziarist profesionist din Transilvania.

d) Iacob Muresianu jr. (1857 – 1917)

Dupa doi ani de studii la Politehnica din Viena, Iacob Muresianu renunta pentru a se consacra muzicii. In timpul studiilor la Viena si Leipzig, el obtine succese remarcabile, dar la absolvirea Conservatorului, se intoarce in tara pentru a se achita de datoria pe care considera ca o are fiecare intelectual roman fata de neamul sau. Intreaga creatie il plaseaza printre clasicii muzicii culte romanesti.

e) Elena Muresianu (1864 – 1924) a fost sotia lui Aurel Muresianu. Ea a studiat artele frumoase la Viena si Munchen si a fost prima pictorita romanca din Brasov. Lucrate in maniera academismului german, portretele Elenei Muresianu au pe langa valoarea artistica si o mare valoare documentara.

La Casa Muresenilor se pastreaza o bogata arhiva documentara si o biblioteca. Arhiva Muresenilor este una dintre cele mai bogate si mai importante arhive de familie. Conducand timp de mai bine de o jumatate de secol un ziar politic, Muresenii au corespondat cu toti fruntasii politici ai vremii lor, atat din Ardeal, cat si din celelalte provincii locuite de romani.

Pe langa corespondenta politica, in Arhiva Muresenilor se gasesc numeroase manuscrise ale Muresenilor si ale corespondentilor ziarelor conduse de ei.

Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite in viata culturala si politica a vremii lor.

3.4. MUZEUL DE ARTA

3.4.1. Scurta istorie a muzeului

Infiintat initial in Casa Sfatului, muzeul este reorganizat, in 1970, intr-o cladire de la inceputul secolului al XX-lea si valorifica expozitional arta romaneasca: pictura pe lemn si sticla, portrete de epoca, opere din secolul al XIX-lea (Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Sava Hentia, Constantin Lecca, Nicolae Grigorescu), 36 de lucrari de Ioan Andreescu, sculpturi de Cornel Medrea, Ion Jalea, Ion Irimescu, Dimitrie Paciurea, arta decorativa.

In anul 1908, la initiativa a cinci colectionari sasi brasoveni, se constituie patrimoniul Muzeului Asociatiei Colectionarilor Brasoveni, al carui fondator a fost Iulius Teutsch. Muzeul se va dezvolta si, incepand din 1912, se va numi Muzeul Sasesc al Tarii Barsei, acesta incheindu-si activitatea la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, o parte din colectiile sale ajungand la Universitatea Brasov, iar alta parte la Muzeul Regional Brasov, infiintat in 1950. In anul 1967, in cadrul Muzeului Judetean Brasov, ia fiinta Sectia de etnografie care, din 1990, devine institutie autonoma cu statut juridic (Decizia nr. 227 din 11.06.1990). Cladirea in care functioneaza muzeul a fost construita in 1902 si restaurata in 1979. A avut de-a lungul timpului diverse destinatii: sala de dans, casa de cultura a studentilor, tipografie si ulterior muzeu. Colectiile cuprind ceramica, sticlarie din secolele XVIII - XIX, o bogata colectie de port popular si textile, oua incondeiate, icoane pe sticla, metal, piele, os, un fond documentar. Patrimoniul cuprinde peste 13.600 de obiecte, datate intre secolele XVII - XX, reprezentand urmatoarele zone etnografice: Tara Barsei, Bran, Rupea, Tara Fagarasului, Valea Hartibaciului. In pavilionul central din Brasov este organizata expozitia Din viata oraselor transilvanene - secolele XVII - XIX, fiind ilustrat universul urban, cel al oraselor si targurilor transilvanene de acum doua secole.

3.4.2. Sectia de arta a Muzeului Regional. Pictori de seama

La 15 februarie 1950 s-a deschis la Casa Sfatului Sectia de arta a Muzeului Regional, actualul Muzeu de arta Brasov, dar care este situat intr-o alta cladire. Inzestrata cu opere de valoare, Sectia de arta a reusit sa indeplineasca un important rol cultural-educativ in mijlocul locuitorilor orasului Brasov, fiind totodata si un punct de atractie pentru vizitatorii din intreaga tara si din strainatate.

Expunerea a inceput in secolul al XIX – lea, din perioada in care se facea trecerea de la pictura religioasa la cea laica, mai ales cu portrete, vederi dupa natura, subiecte istorice sau pictura de gen. „Mesterii zugravi au introdus si in ornamentatiile bisericesti motivele scoartelor si ulcelelor smaltuite si au dat chipurilor de sfinti si mai ales de ctitori, o infatisare mai umana”[9].

In toiul revolutiei de la 1848, pictorii care au luptat pentru marile idealuri ale poporului, incep sa se adreseze, prin arta lor, maselor pe intelesul acestora, cu o mare grija pentru calitatea artistica si adevarul istoric. Portretele eroilor revolutiei sunt vii, simtindu-se starea sufleteasca, atitudinea morala a omului fata de societatea in care traieste.

Apropierea de popor, de oamenii simpli, culmineaza in operele marilor pictori Nicolae Grigorescu (1838 – 1907) si Ion Andreescu (1850 – 1882), in arta carora figura omului simplu in general si a taranului in special, capata valoare de simbol. „Virtutile oamenilor de la tara, sanatatea morala ca i frumusetea fizica, aspiratia lor catre o viata mai buna, frumusetea naturii, a mediului lor de viata, sunt exprimate in culori de o rara poezie in pictura lui Grigorescu”[10].

Ion Andreescu ilustreaza saracia, viata grea, suferinta, in culori sobre, cu o profunda intelegere. Sunt dureros de veridice tablourile Peisaj cu case de oameni saraci din preajma Buzaului si Baietandru, iar un Interior de padure ne releva marea arta a lui Andreescu in redactarea acestui gen de peisaj.

Cateva sculpturi create de membrii familiei de sculptori germani Stork, stabilita la noi in tara in secolul al XIX – lea, de Ion Georgescu (1856 – 1898),

primul mare sculptor roman, completeaza cu inca un aspect caracteristic arta noastra plastica din secolul al XIX – lea. Sfarsitul secolului al XIX – lea si inceputul secolului al XX – lea au fost tulburate de mari framantari sociale.

„Pasionatul pictor Stefan Luchian, cu virtutile coloritului sau stralucitor si cald, introduce, pentru prima data in pictura romaneasca, framantarile sociale ale timpului sau, iar in impresionantele sale flori palpita, parca, insasi sufletul arzator al poporului” .

Pictorul progresist Octav Bancila, crescut in cercul muncitoresc din jurul revistei Contemporanul de la Iasi, aduce de asemenea, pentru prima oara in pictura noastra, figura muncitorului, lupta darza a clasei muncitoare si a taranimii pentru o viata mai buna.

Alaturi de artistii amintiti mai sus figureaza alti artisti de seama din preajma primului razboi mondial, cu picturi care dovedesc demnitatea artistica a autorilor, dragostea lor pentru adevar, atasamentul fata de oamenii simpli si o traditie sanatoasa promovata in arta. Astfel sunt pictorii Nicolae Vermont (1866 – 1933), Hipolit Strimbu (1871 – 1934), Dan Mihailescu (1872 – 1921) si sculptorul Dimitrie Paciurea (1875 – 1932).

Conditiile de creatie artistica impuse de regimul burghezo-mosieresc au devenit din ce in ce mai grele, subiectele majore socialiste fiind persecutate sau chiar interzise. Artistul a ramas astfel dezarmat la discretia cumparatorului bogat care dorea sa i se desfete ochiul, dar in acelasi timp sa nu fie deranjat in huzurul sau de adevaruri suparatoare. In asemenea conditii, pictori de o uimitoare originalitate si nebanuite resurse artistice, precum George Petrascu (1872 – 1949), Theodor Pallady (1871 – 1956) si-au restrans tematica la peisaje, flori, naturi moarte sau aspecte mai putin suparatoare din mediul rural. „Ei adancesc intelegerea naturii, dezvolta capacitatea de a reda natura intima a lucrurilor, aspectul particular si inedit din natura, de a exprima in limbajul culorilor structura organica a lucrurilor si a atmosferei care le invaluie” .

Parcurgand salile de expozitie ale sectiei de arta, vizitatorul dornic de a-si imbogati cunostintele, este condus pe drumul strabatut de artistii plastici. Ajuns, in cele din urma, in fata manifestarilor contemporane de arta plastica, vizitatorul incearca un sentiment de mandrie si incredere deplina in posibilitatile artistice ale poporului, din randul caruia se ridica mereu noi forte ce contribuie cu tot mai multe succese la progresul artistic, care, ajuns pe culmile cele mai inalte, va cuprinde intreaga perspectiva a vietii noastre.

3.4.3. Salile muzeului

Sala I

In sala I a sectiei de arta este reprezentat Mihail Toepler, cu un portret intitulat Femeie cu sal rosu. In portretele de femei ale artistului se resimt urme ale influentei portretului englez din secolul al XVIII – lea, influenta exercitata asupra stilului academic vienez pe care si l-a insusit in timpul studiilor sale.

Alte doua lucrari din aceasta sala sunt portretul lui Constantin Ipsilanti (vezi anexe, fig) si un portret de femeie de Anton Chladek (1974 – 1882), pictor de origine ceha. Artistul a pictat portrete in marime naturala si miniaturi, contribuind prin pictura sa la procesul de laicizare a artei romanesti in secolul al XIX – lea. In atelierul sau isi face ucenicia celebrul pictor Nicolae Grigorescu.

In continuare este expus un portret de barbat de Niccolo Livaditti, infatisand o figura distinsa in tinuta eleganta de casa.

Un alt portret pictat de Th. Sockl infatiseaza pe sotia artistului, inconjurata de acel lux caracteristic paturei de oameni bogati din acea vreme

Doua portrete si un peisaj in care este redat farmecul peisajul romanesc sunt executate de Henri Trenk (1818 – 1892). Originar din Elvetia, Trenk indrageste privelistile patriei noastre, fiind printre primii pictori ce reuseste sa le oglindeasca pitorescul. Peisajul expus reprezinta Oltul la Carlige. In calatoriile pe care le intreprinde cu Al. Odobescu, Trenk cunoaste viata taranilor romani de care se simte atras si pe care o oglindeste in arta sa. Toate portretele amintite pana aici sunt executate in stil academic si ii infatiseaza pe cei portretizati cu imbracamintea,

podoabele si recuzita lor, cu inscriptiile si stemele care exprima rangul si starea sociala pe care aceste personaje le ocupau.

Operele pictorilor revolutionari de la 1848 marcheaza un progres fata de viata artistica anterioara si contemporana. Preocuparea lor de a exprima psihologia celor portretizati, de a exterioriza framantarile sufletesti, dau operei lor o expresivitate si o semnificatie mai adanca. Aceste caracteristici sunt reflectate de portretele lui Nicolae Balcescu si I. Buteanu.

Sala a II – a

In aceasta sala figureaza un numar de picturi executate de o seama de artisti progresisti, printre care si pictorii brasoveni Constantin Lecca si Misu Popp. In operele lor apar figuri din aproape toate straturile sociale, dar mai ales fruntasi ai revolutiei.

Constantin Lecca (1807-1887), nascut la Bra­sov, se muta cu parintii la Craiova, unde, dupa terminarea studiilor, ocupa postul de profesor de liceu, desfasurand o bogata activitate culturala si publicistica. El pierde catedra din cauza ideilor sale progresiste, se intoarce la Brasov si il cunoaste pe Misu Popp cu care picteaza biserica din Schei si pleaca, apoi, la Bucuresti, ramanand aici pana la sfarsitul vietii. „In­sufletit de ideea unirii, Lecca executa si cateva tablouri cu teme istorice care-si indeplinesc, in acel timp, rolul mobilizator, constituind punctul culminant in activitatea sa de pictor-cetatean”[13].

Constantin Lecca este re­prezentat cu trei lucrari: Portret de femeie, Portret de batran si Neaga, sotia lui Ionascu. (vezi anexe, fig)

In continuare sunt expuse doua picturi: Copii si Portretul vornicului I. Filipescu de Gheorghe Tattarescu (1818-1894), un alt pictor progresist, care a tinut stranse legaturi cu revolutionarii de la 1848, oglindind in lucrarile sale cu subiecte istorice idealurile poporului nostru. Portretul lui Nicolae Balcescu (copie), conducatorul ideologic al revolutiei de la 1848, ramane in arta noastra realista din secolul al XlX-lea ca una dintre cele mai valoroase lucrari in acest domeniu.

Mai bogat inzestrata este sectia de arta cu operele lui Misu Popp (1827-1892). Din numarul total de 53 lucrari se pot vedea unele din cele mai reusite creatii ale lui.

Portretele sale, pictate in stilul academic pe care artistul si 1-a insusit in timpul studiilor de la Viena, sunt adevarate documente pentru zilele noastre, ele reflectand viata societatii in care a trait.

Interesante sunt si cele doua lucrari ale picto­rului maghiar Ladislau Csillagi (1829-1903) care, fiind in trecere prin Brasov, a fost atras de viata si portul romanilor din Schei (Brasov), pe care i-a redat in doua portrete: Scheian si Scheianca.

Cea mai insemnata personalitate artistica repre­zentata in aceasta sala este Theodor Aman (1831 – 1891). Cele doua portrete originale: Doctorul Davila si Ana Davila prin realizarea lor ar­tistica marcheaza un insemnat progres in dezvol­tarea picturii romanesti. Tot de Aman sunt si doua copii cu subiecte istorice Aprodul Purice, in care pictorul ilustreaza o scena din luptele lui Stefan cel Mare cu turcii si Tudor Vladimirescu, conducatorul rascoalei taranesti de la 1821, pe care Aman cauta sa-1 infatiseze ca pe un ade­varat conducator popular, cu o expresie energica si concentrata, constient de rolul sau important in miscarea sociala pe care a insufletit-o.

Theodor Aman este unul dintre marii repre­zentanti ai artei romanesti din cea de-a doua jumatate a secolului al XlX-lea, scrie criticul so­vietic A. Tihomirov. „Aman a stiut sa-si asimileze mestesugul artistic si sa-1 puna in slujba unor idei inaintate, legate atat de trecutul istoric a1 poporului nostru, cat si de actualitatea sociala a timpului sau”[14].

In sala a doua se afla si o sculptura reprezentand bustul lui Theodor Aman executat de Carol Storck (1854-1926). (vezi anexe, fig)

SALA a lll-a

Aceasta sala este destinata creatiei lui Nicolae Grigorescu si Ion Andreescu, cei doi clasici mari ai picturii romanesti.

Nicolae Grigorescu (1838-1907), nascut si crescut in atmosfera satului, este pa­truns de o dragoste puternica pentru taranul roman si peisajul rustic. Ramas de mic copil orfan de tata, la varsta de 12 ani incearca sa-si castige existenta vanzand in piata iconite pictate de el. Intra apoi ucenic la pictorul Anton Chladek si isi incepe cariera ca si predecesorii sai, cu pictura re­ligioasa. Artistul picteaza manastirile Caldarusani si Zam­fira, apoi Agapia, obtinand, prin M. Kogalniceanu, o bursa pentru strainatate.

In 1861 pleaca la Paris, viziteaza muzeele si ex­pozitiile, executand copii dupa Rubens, Rembrandt, Salvatore Rosa. Grigorescu este, insa, atras mai mult spre natura si pictorii realisti de la Barbizon, unde va ramane mai multi ani. Aici pic­teaza in aer liber, in mijlocul naturii, a vietii simple de la tara, facand progrese remarcabile. Intre anii 1873-1877, Grigorescu calatoreste in Italia, Grecia si Constantinopol. Dintre panzele apartinand acestei perioade, in expozitie sunt Strengarul si Napolitana, care se remarca prin sobrietatea mijloacelor picturale si plastice, artistul folosind aici mai mult efecte de umbra.

Dintre cele 33 opere de Grigorescu expuse in aceasta sala, majoritatea reprezinta aspecte din viata de la tara - care cu boi, ciobanasi pe pa­jiste, figuri de tarance, peisaje din frumoasa noastra patrie. „Grigorescu a reusit, ca nimeni altul pana la el, sa le oglindeasca cu atata lumina si caldura, cu atata poezie si optimism, fiind un ade­varat rapsod al pamantului nostru, cum 1-a nu­mit Vlahuta. Pictand portretul unui taran, porului nostru, pentru ca a crescut si a trait in mijlocul lui, 1-a inteles si 1-a iubit”[15].

O alta figura importanta a picturii romanesti este Ion Andreescu, pe care moartea 1-a rapus prea de timpuriu, inainte de a-si fi putut afirma, in toata deplinatatea ei, forta sa creatoare. Andreescu este reprezentat in sala a IlI-a cu cinci lucrari, trei originale si doua copii. Artistul s-a nascut in anul 1850, cunoscand destul de tanar mizeria si grija zilei de maine. In 1868 se inscrie la Scoala de arte frumoase din Bucuresti. in urma unui concurs, in 1872 primeste o ca­tedra la Buzau, unde preda desenul liniar si cali­grafia.,

In 1879 pleaca in Franta unde ramane trei ani, timp in care revine de doua ori in tara. Lipsurile pe care le indura in strainatate ii agraveaza sta­rea sanatatii subrede si se reintoarce in tara bol­nav de o boala care pe vremea aceea nu ierta, in 1882 isi deschide o expozitie personala expunind 65 de lucrari, care sint in majoritate vandute.

Andreescu aduce in pic­tura romaneasca o nota mai sobra, tonuri reci, o atmosfera mai grava in care se reflecta mai direct realitatile sociale din acei timp, viata grea a poporului. El oglindeste saracia satului, existenta aspra a taranului nostru si ne dezvaluie, totodata, tainele codrului, frumusetea florilor simple de camp, natura simpla atat de apropiate sensibilitatii si sufletului sau.

SALA a IV-a

In aceasta sala domina operele pictorilor Stefan Luchian si Octav Bancila.

Stefan Luchian (1868-1916), marele pictor al luminii si al culorii, reflecta ve­ridic in opera sa societatea in care a trait. Luchian studiaza la Scoala de arte frumoase din Bucuresti, avand ca profesor pe Aman, Tattarescu, Stancescu, apoi pleaca in Franta pentru a-si putea perfectiona studiile. Intors in patrie, el nu se bucura de aprecierea oficialitatii de atunci si in­treaga sa viata va suferi din cauza unei societati care nu 1-a inteles, care 1-a umilit si chinuit.

In istoria artei noastre plastice, Stefan Luchian apare ca un innoitor prin aceea ca a imbogatit tematica si mijloacele de expresie ale picturii romanesti moderne. Dragostea puternica fata de oamenii simpli din popor 1-a facut sa infatiseze realist viata lor. Acest adanc umanism este una dintre caracteristicele esentiale ale operei sale. Luchian oglindeste cu un puternic dramatism miscarile taranesti in compozitiile sale 1907 si La impartitul porumbului, expuse in aceasta sala. Noi, pictorii, privim cu ochii, dar lucram cu sufletul, spunea Luchian, iar acest adevar se reflecta in toata opera sa.

In pictura, Luchian foloseste acorduri intre cald si rece pentru a da mai multa luminozitate tablourilor sale El este unul dintre pictorii nostri care a reusit sa dea o deosebita stralucire si pu­tere de sugestie culorii. Un capitol insemnat in creatia sa il constituie florile. Alta lucrare de o puternica expresivitate este un portret de tiganca. (vezi anexe, fig). Privirea melancolica, visa­toare, aerul enigmatic ce se desprind de pe fata acestei tiganci, ii dau o distinctie nemaiintalnita la tigancile pictate de inaintasii sai.

Tot in sala a IV-a este reprezentat si pictorul Octav Bancila (1872-1944) cu cateva opere origi­nale: Muncitorul, Portret de batran, La stransul recoltei. Nascut la Botosani, Octav Bancila ramane orfan de tata la varsta de patru ani si este crescut in casa surorii sale Sofia Nadejde, la Iasi, unde are legaturi cu cercurile socialiste, se alatura miscarilor muncitoresti si devine, prin arta sa, un aparator al muncitorilor si taranimii exploatate, un credincios fiu al poporului. Fara a se teme de persecutiile regimului burghezo-mosieresc, plin de revolta, asterne pe panzele sale epi­soadele dramatice ale rascoalelor din 1907.

Octav Bancila a oglindit in spirit critic realita­tea si a prevazut victoria proletariatului . El si-a dat seama ca oranduirea nedreapta poate fi schim­bata numai prin revolutia proletara infaptuita de clasa muncitoare.

In ceea ce priveste limbajul artistic, Bancila a cautat sa gaseasca o forma adecvata continutului, iar pentru a da mai mult dinamism creatiilor sale, foloseste de multe ori contraste de culori.

Vizitatorul mai poate admira, in continuare, lucrarea lui Nicolae Tonitza (1886-1940) intitulata Casa, doua picturi: La cartofi si Tarani la circiuma de Nicolae Vermont (1866-1933), Zestrea fetei de Stefan Dimitrescu (1886-1933), Lucrator de padure si Peisaj de D. Mihailescu (1872-1921), Batrana torcand de A. Baesu (1897-1928) si Taranca cosand de H. Strimbu (1871-1934).

Busturile lui Stefan Luchian de Dimitrie Paciurea (1875 – 1932) si a lui I.L. Caragiale de Oscar Spahete (1875 – 1944) intregesc continutul salii a IV – a.

SALA a V-a

Aceasta sala – cu cel mai redus spatiu de expunere – cuprinde cateva lucrari valoroase ale pictorului Gheorghe Petrascu: Natura statica, Case la Silistra si Flori (vezi anexe, fig).

Sala a VI-a

Ultima sala cuprinde creatii ale artistilor contemporani, printre care se remarca si unele talente tinere. Lucrarile expuse aici sunt, in majoritate, execu­tate de maestrii Camil Ressu, Marius Bunescu, Lucian Grigorescu, Dumitru Ghiata, Alexandru Ciucureanu si altii. „Din operele lor se desprinde dorinta vie de a oglindi aspecte din viata con­temporana, din realizarile si preocuparile oame­nilor muncii in toate domeniile de activitate, de a infatisa o arta legata de popor” .

Camil Ressu este creatorul unei opere cu adevarat majore. Te­mele sale preferate sunt taranii si viata de la tara. In compozitiile sale pana la 23 August 1944, ta­ranul roman apare cu chipul sau adevarat, demn si darz cu toate conditiile vitrege impuse de cla­sele exploatatoare - iar dupa Eliberare - este in­fatisat ca stapan al vietii,

scapat de jugul apasator al exploatarii. In lucrarea Mocanii, Ressu reda chipul grav, sobru al pasto­rului de pe plaiurile sacelene, iar in cealalta lu­crare Compozitie, infatiseaza cu aceeasi monu­mentalitate figurile tarancelor care strang recolta de grane de pe camp (vezi anexe, fig).

Printre lucrarile expuse in aceasta sala se afla si unele care reflecta aspecte din viata noua a orasului Brasov, executate de pictorii bra­soveni - originari sau stabiliti de mai multa vreme in orasul de sub poalele Tampei: Instala­rea troleibuzelor la Brasov, La turnatoria de fonta de Frederic Bomches (vezi anexe, fig).

Muzeul de Arta Brasov este gazduit intr-o cladire in stil secession, realizata dupa proiectul lui M. Wanger la 1902 si cuprinde o galerie nationala de pictura si sculptura in cele sase sali de la etajul cladirii si o expozitie de arta decorativa la demisolul acesteia.

3.5.Muzeul de Etnografie

Istoricul muzeului

Muzeul de Etnografie detine o mica, dar incantatoare colectie de costume populare, tesaturi, razboaie de tesut si obiecte legate de activitatile rurale asa cum se desfasurau ele in secolul al XIX – lea si inceputul secolului XX, cum ar fi secerisul, macinarea graului sau coacerea painii.

Exista o expozitie permanenta a unui razboi de tesut Jaquard care dateaza din 1910 cu cartele perforate care directioneaza acele care fac modelul in relief de pe material. Operat initial de un motor cu abur, a fost intre timp electrificat, iar custozii* vor fi incantati sa va arate cum functioneaza. O serie de obiecte artizanale sunt puse la vanzare pentru cei interesati.

Muzeele din Rupea si Sacele sunt filiale locale ale Muzeului brasovean de Etnografie. Exponatele de aici au un caracter local, ceea ce inseamna ca tot ce este expus are legatura cu viata, munca si mestesugurile locuitorilor din aceste sate. Ocupatia principala a sacelenilor este oieritul, astfel incat obiectele expuse aici se refera la traditiile si modul de viata al ciobanilor. Muzeul din Sacele a participat la

editia din 2005 a concursului international „Muzeul European al Anului” desfasurat la Bruxelles si a fost nominalizat pentru realizarea notabila in ceea ce priveste calitatea colectiilor sale.

Muzeul din Rupea expune obiecte de ceramica si mobila taraneasca, intrucat acestea sunt rezultatele meseriilor vechi practicate in aceasta zona – olarit si imbinare si ornamentare de mobilier.

Imbinare

Muzeul de Etnografie din Brasov este consacrat etnologiei regionale din sud – estul Transilvaniei, ilustrand prin patrimoniul sau valoros de peste 10 000 de piese, civilizatia comunitatilor rurale din zona Bran, zona Rupea, Tara Oltului si Tara Barsei. Cea din urma zona vadeste un puternic caracter urban datorita prezentei Brasovului, renumit oras comercial si mestesugaresc, cunoscut in istoria Transilvaniei inca din Evul Mediu Timpuriu.

3.5.2. Patrimoniul textil

Expozitia permanenta isi propune sa actualizeze discursul muzeal, incercand sa apropie universul traditional rural indeosebi de societatea informationala de astazi care pare sa se inspire din semiotica acestui univers apus si uitat.

Titlul generos al expozitiei, „Patrimoniul textil”, ofera prilejul unei inedite interpretari etnologice moderne aplicata acestei lumi sensibile, tactile si vizuale, reusind sa descifreze sensul tesaturilor, amploarea lor, limitele, motivele decorative, diferenta contexturilor, efect al tehnologiilor diverse si a cunostintelor profesionale transmise din generatie in generatie. In egala masura, tesaturile reprezinta refluxul unei societati, indica mutatiile petrecute la nivelul materiilor prime, a tehnicilor, a instrumentarului si a energiilor folosite, a colorantilor.

Razboiul de tesut manual si tot ceea ce el presupune si antreneaza in cadrul acestei adevarate industrii casnice textile, puternic dezvoltata in gospodaria taraneasca, este asimilat prin sistemul de functionare, de numarare a firelor. Este bogat ilustrata o gama diversa de textile de interior, lucrate la razboiul manual, delimitand doua categorii mari: contexturile si alesaturile din lana, canepa, in bumbac, borangic, din zonele etnografice cunoscute din sudul Transilvaniei (Tara Oltului, Tara Barsei, zona Rupea, Valea Hartibaciului, zona Bran).

Ghidul Muzeului de Etnografie Brasov si-a propus sa ofere publicului o imagine de sinteza, de evocare a lumii rurale traditionale care a existat timp de trei secole (secolul al XVIII-lea secolul al XX-lea) in partea de sud-est a Transilvaniei. Cele patru sectiuni ale ghidului urmaresc configuratia tematica a Muzeului de Etnografie Brasov (expozitia permanenta de arta populara, Muzeul Etnografic Sacele, Muzeul Etnografic „Gh. Cernea“ Rupea, Muzeul Civilizatiei Medievale), ilustrand totodata nota specifica a zonelor pe care le reprezinta. Ghidul are rezumate in limbile engleza, franceza si germana. Alte publicatii ale muzeului: Patrimoniul Textil, „Profesorul Dimitrie Gusti in memoria Dragusului“, Centre de olari din sud - estul Transilvaniei, Contacte culturale in ceramica transilvaneana a sec. XVIII si XIX, Sticla transilvaneana in sec. XVII-XIX.

Analiza tipologica mai continua prin identificarea acestor tehnici de decorare, altele decat cele tesute, anume cusutul cu acul, brodatul la gherghef sau masina de brodat, imprimatul cu tiparul, fiind relevate astfel alte ipostaze tehnologice ale textilelor decorative. S-a dorit subliniat rolul jucat de mediul urban in evolutia textilelor, in special productia destinata vanzarii puternicelor bresle textile din orasele si targurile transilvane (postavari, panzari, vopsitori, croitori, tunzatori de postav) care erau interesate sa se perfectioneze tehnic.

Documentele de epoca din secolul XIX atesta masina de tors mecanica si introducerea razboiului de tesut mecanic de tip Jaquard care modifica atat calitatea, cat si aspectul textilelor. Sunt prezentate tesaturi mecanice, stofe fine precum postavul, flanelul, apoi damasc, tuell, catifea, unele lucrate in Transilvania, altele aduse din import la moda la sfarsit de veac si prima jumatate a secolului XX. Prezentarea in stare de functionare a acestui model tipologic de razboi care tese panglici dupa cartele perforate este o premiera in muzeografia etnologica din Romania.

Functionalitatea textilelor este ilustrata de costume populare din diferite zone din sudul Transilvaniei care sunt grupate sugestiv intr-un spatiu comercial, cu panzeturi vandute in targurile saptamanale ale Brasovului. Costumul este un sistem de semne ce ilustreaza coerent structura unui grup social, cum se manifesta cum traieste zi de zi in toate circumstantele. Sunt prezenti tarani cu bobou*, scheieni, barbati si femei la targ, femei din Tara Oltului, mocani si ceangai din Sacele, sasi din Tara Barsei, doamne din oras etc.

Patrimoniul textil al muzeului brasovean reprezinta un esantion a ceea ce au insemnat traditiile textile ale acestui oras si zonele inconjuratoare.

3.6. TEATRUL SICA ALEXANDRESCU BRASOV

Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov a luat fiinta in anul 1946 sub denumirea Teatrul Poporului (VEZI FIG). Din 1949 primeste denumirea de Teatru de Stat, pentru ca din 1967 marele regizor Sica Alexandrescu, pe atunci directorul teatrului, sa ii puna numele de Teatru Dramatic. Din 1994, pentru a cinsti memoria marelui regizor si mentor, primeste denumirea de Teatrul Sica Alexandrescu.

Fiind prin excelenta un teatru de repertoriu, subventionat de municipalitate, in prezent isi desfasoara activitatea intr-un edificiu impunator, inaugurat in 1959, avand Ia dispozitie doua sali: sala mare cu 750 de locuri si sala mica Studio ’82, inaugurata in 1982, cu o capacitate variabila, intre 40-60 de locuri. Realizeaza in jur de 6-8 premiere pe stagiune.

In cei 60 de ani de activitate, Teatrul Sica Alexandrescu a realizat peste 350 de premiere. S-au montat pe scena sa spectacole cu piese din repertoriul universal: Goldoni, Schiller, Cehov, Shakespeare, Ostrovski, Shaw, Calderon de la Barca, Ibsen, Scribe, Labiche, Lope de Vega, Moliére, Marivaux, O’Neill, Tennessee Williams, Arthur Miller, Jean Cocteau, Mrožek, Gibson, Edward Albee, Dario Fo, Bulgakov, Vaclav Havel, Dusan Kovacevic, Jean-Claude Carriere, Jean Anouilh, precum si ale tuturor dramaturgilor romani importanti: Caragiale, Alecsandri, Delavrancea, Mihail Sebastian, George Ciprian, V. I. Popa, Musatescu, Kiritescu, Paul Everac, Marin Sorescu, A. Baranga, Theodor Mazilu, D. R. Popescu etc. Teatrul Sica Alexandrescu este initiatorul si organizatorul Festivalului de Dramaturgie Contemporana ajuns la cea de-a XVlIl-a editie si a obtinut, in cadrul diverselor concursuri si festivaluri la care a participat de-a lungul anilor, o serie de premii si distinctii, atat colective cat si individuale.

Stagiunea actuala a Teatrului Sica Alexandrescu inscrie pe afisul ei un repertoriu variat ce dezvolta atat comedia cat si drama, piese din dramaturgia romaneasca si universala, spectacole de anvergura la sala mare sau spectacole de camere la sala studio.

3.7. LICEUL ANDREI SAGUNA

In 1864, la cererea lui Ioan Popazu, arhitectul Stefan Emilian intocmeste proiectele pentru un nou local de scoala la Brasov. Actiunea a fost sprijinita de Andrei Saguna, de negustorii romani din Brasov si de comitetele parohiale. Localul era prevazut pentru o scoala primara cu patru clase gimnaziale si doua clase comerciale si tehnice. La indemnul lui Ioan Popazu, cladirea a fost conceputa in proportii mai mari, cu 20 de incaperi si o sala de festivitati. Au fost proiectate de asemenea cladiri – anexa pentru pravalii, camere de inchiriat, bai, in scopul obtinerii unor venituri.

La 3 septembrie 1851 s-au incheiat contractele cu maistrul zidar Joseph Fischer si cu lemnarul cetatii Brasovului, Bart Olomaus Kertsch, cladirea urmand a fi construita in doi ani. Festivitatea de asezare a pietrei fundamentale a avut loc la 17 - 29 septembrie 1851. Cu acest prilej au rostit cuvantari Andrei Saguna, Gavril Munteanu – directorul gimnaziului si altii. Iacob Muresianu a recitat doua poezii, una in limba romana, iar cealalta in limba latina.

Stefan Emilian a executat un desen al cladirii pe care l-a trimis lui Ion Maiorescu la Viena. Acesta l-a litografiat in 500 de exemplare pe care le-a trimis apoi pretutindeni pentru obtinerea de donatii.

Clasele primare si gimnaziul s-au mutat in cladire noua la 17 – 29 septembrie, odata cu inceperea anului scolar 1854 – 1855.

Sala de festivitati a Liceului Andrei Saguna din Brasov este purtatoarea unor vechi traditii culturale. Pe unul dintre peretii sai se afla inscrise cuvintele latinesti: LITTERIS ET VIRTUTI. Pe ceilalti pereti se afla portretele unor fosti elevi sau profesori ai liceului care au devenit personalitati de seama ale culturii noastre.

In 1925, cu prilejul manifestarilor consacrate implinirii a trei sferturi de veac de existenta a acestui asezamant de cultura, Nicolae Iorga a prezentat o conferinta in care sublinia contributia scolii brasovene la formarea unei stralucite pleiade de intelectuali romani, dintre care unii au fost reprezentanti de seama ai generatiei care a infaptuit marele act istoric de la 1 decembrie 1918.

La catedrele acestei scoli au predat, printre altii, Andrei Birseanu, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Dima, Timotei Popovici. Dintre elevii scolii amintim pe Titu Maiorescu, Stefan Octavian Iosif, Aurel Vlaicu, Sextil Puscariu, Octavian Goga, Lucian Blaga. Numele elevilor si profesorilor de la aceasta scoala sunt consemnate, alaturi de episoadele cele mai semnificative ale activitatii lor, in anuarele liceului. Cercetarile efectuate au stabilit ca 37 dintre fostii elevi si profesori ai acestei scoli au fost in trecut membri sau membri onorifici ai Academiei Romane.

„Pe fatada cladirii si in holul acesteia se afla o intreaga galerie de placi memoriale prin care este cinstita memoria profesorilor acestei scoli sau sunt consemnate momentele emotionante ale intalnirii fostilor absolventi, dupa ani si ani”.

O placa memoriala este consacrata lui Aurel Vlaicu: In aceasta scoala, la 8 octombrie 1909, genialul pioner al aviatiei romanesti, Aurel Vlaicu, a prezentat modelul masinii sale de zburat care a executat zece zboruri. La 1 octombrie 1911, Aurel Vlaicu a zburat la Brasov cu avionul inventat, construit si pilotatat de el.

In prezent, Colegiul National Andrei Saguna scolarizeaza elevi in clasele V-XII, invatamant gimnazial si liceal, de zi, cu o oferta medie de sase clase liceale pe an. Profilurile intalnite in colegiu sunt: real, cu specializarile matematica-informatica, respectiv stiinte ale naturii si umanist, specializarea stiinte sociale. Se realizeaza clase intensive si bilingve de limbi de circulatie internationala (engleza, franceza, germana), precum si clase intensive de informatica si matematica.

CAPITOLUL IV

EDIFICII DE CULT

4.1. BISERICA NEAGRA –p.4.

4.1.1. Istoric

La sapaturile arheologice din anul 1937, au fost descoperite urmele unei biserici anterioare, care era de dimensiuni mai reduse decat biserica evanghelica din Bartolomeu-cartierul de nord al Brasovului-care dateaza din secolul al XIII-lea.

Pe la mijlocul secolului al XIV-lea, orasul Brasov a cunoscut o perioada de maxima inflorire economica. Comertul cu tarile romanesti extracarpatice Moldova si Tara Romaneasca s-a dezvoltat in mod deosebit, deoarece prin Brasov treceau drumuri comerciale din aceste tari spre Transilvania si spre Europa apuseana. In documentele vremii sunt atestate legaturi comerciale ale Brasovului spre Bulgaria, spre coasta Marii Adriatice, spre Ungaria si pana la Viena, spre Cehia, Slovacia, Polonia si Rusia. Burghezia saseasca a fost patura sociala cea mai importanta din Brasov in acea vreme si, in primul rand, acestei burghezii i se datoreaza ridicarea marii biserici parohohiale in stil gotic.

Intrucat Brasovul era situat la extremitatea sud-estica a Occidentului si in acelasi timp a sferei de influenta a bisericii –p.5.romano-catolice, reprezentantii acesteia au cautat sa impresioneze in plus multimea de straini care veneau la Brasov, prin ridicarea unei biserici mari si sa-i castige pentru religia catolica.

Cel care a avut aceasta deosebita viziune a fost parohul Thomas Sander, care a activat intre anii 1377 - 1419 la Brasov si a fost „intemeietorul principal al constructiei, atat al corului (altarului) cat si al navei”. In perioada de functionare a parohului Thomas Sander, in anul 1383 a inceput constructia bisericii cu hramul Sfintei Fecioare Maria. In 1385 s-a emis prima scrisoare de indulgenta pentru sprijinirea constructiei bisericii de catre arhiepiscopul de Strigoniu (Eszergom-Ungaria), in eparhia* caruia se afla atunci orasul Brasov. Prin acea scrisoare de indulgenta, celor care contribuiau la constructia bisericii, le erau iertate pacatele si pedepsele bisericesti. In anul 1399, papa Bonifaciu al IX-lea a emis prima scrisoare de indulgenta papala pentru constructia bisericii, altele au urmat in anii 1422, 1450, 1475, 1516.

La invazia turceasca din 1421, biserica inca neterminata a fost partial distrusa. Mai tarziu, activitatea de constructie a fost reluata dupa un plan redus, deoarece intre timp, din cauza pericolului otoman si a invaziei turcesti, mai multe mijloace banesti trebuiau sa fie folosite pentru apararea orasului. Astfel se explica faptul ca lungimea navei (42 m) este partial mai mica fata de lungimea corului (31 m).

Printre ctitorii bisericii se numara si voievodul Transilvaniei Ioan de Hunedoara, care in anul 1444 ca zece marci de argint din impozitul regal „Sf. Martin” sa fie folosite pentru constructia bisericii parohiale cu hramul Sfintei Fecioare Maria din Brasov. Astazi se poate vedea inca stema lui Ioan de Hunedoara pe coloana de vizavi de amvon**.

Existenta unei orgi in biserica este atestata mai intai in mod indirect, iar din 1499 in mod expres. De la inceputul secolului al XVI-lea dateaza cele mai vechi stiri pastrate despre cumpararea de cupru si cositor pentru turnarea unui clopot mare, iar la 1514 este mentionat mai intai un ceas de turn. Dupa mai multe cutremure care au afectat biserica, in 1532 bolta corului a fost refacuta si acoperisul reconstruit.

p.6.Pana la mijlocul secolului al XVI-lea, biserica a apartinut de religia romano-catolica. In cursul introducerii Reformei bisericesti in Transilvania, in octombrie 1542 s-a tinut prima slujba evanghelica luterana in limba germana. In primavara anului 1544 a fost ales ca cel dintai preot evanghelic luteran, marele pedagog si umanist, Johannes Honterus (1498 - 1549). Atunci s-au indepartat din biserica icoanele si altarele care pana atunci servisera slujbelor catolice.

In decursul secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, numeroase cutremure au afectat constructia, pagubele fiind apoi inlaturate prin reparatii. In timpul marii epidemii de ciuma din 1602 - 1603, in biserica au fost inmormantati sute de oameni.

p.7. La marele incendiu al orasului Brasov din 21 aprilie 1689, biserica a avut de suferit. Mai intai a ars acoperisul, care s-a prabusit asupra boltilor si le-a distrus partial, iar apoi a ars interiorul bisericii cu intreg mobilierul: orga, altarul, amvonul, stranele***, covoarele. Clopotele din turn s-au topit din cauza caldurii si au cazut, distrugand si vestitul ceas din turn. Numai cristelnita**** si tezaurul bisericii din sacristie***** au ramas intacte.

In 1961 s-a tinut prima slujba de dupa incendiu, dupa ce s-a construit un acoperis provizoriu si s-au turnat clopote noi. Intre anii 1693 - 1694 s-a ridicat noul acoperis, in 1696 amvonul si stranele senatorilor. In anul 1937 a luat fiinta actiunea „Pentru Biserica Neagra a noastra”, care pana in 1944 a lucrat sustinut in primul rand la restaurarea corului.

In 1937, printr-o donatie generoasa a epitropului Samuel Schiel, s-a realizat sistemul de incalzire al bisericii. Tot atunci au fost asezate banci noi in nava principala. P.8.Abia in anii 1969 - 1977, Directia Monumentelor Istorice a initiat o ampla actiune de restaurare, in cadrul careia s-au renovat fatada de sud si marele acoperis al bisericii. Intre anii 1981 – 1984 s-a renovat interiorul. Incepand cu anul 1987 a continuat restaurarea fatadei de nord, apoi a celei de vest si a turnului bisericii, actiunea fiind incheiata in anul 1999. Incepand din aprilie 2000, Biserica Neagra beneficiaza de o iluminare ornamentala nocturna.

p.9.Dupa aceasta introducere istorica vom afla cate ceva despre exteriorul bisericii. Vom porni de la strada Stephan Ludwig Roth, fosta „Ulita Scolii”. Ne aflam, astfel, in fata portalului de sud-est, care initial a fost intrarea pentru preoti dinspre casa parohiala direct in corul bisericii. Pe contraforturile corului, aproximativ la jumatatea inaltimii lor, se afla statui, care inainte de cel de-al doilea razboi mondial au fost innoite, din cauza degradarii puternice a originalelor. Aceste statui reprezinta urmatoarele personaje (de la stanga la dreapta): mai intai Ioan Botezatorul si Arhanghelul Mihail, care apara portalul in mod simbolic, apoi apostolul Iacov, reprezentat ca pelerin si un episcop. Sub un baldachin* dublu se afla, in continuare, Sfanta Ecaterina de Alexandria, o martira crestina din perioada bisericii crestine timpurii, cu uneltele de tortura roata si palosul.

Urmatoarea statuie reprezinta un cleric**, dupa unele pareri, intemeietorul bisericii, Thomas Sander. La dreapta lui se afla evanghelistul Luca, de recunoscut dupa simbolul sau, boul, din sutul de stema de la picioarele lui.

Statuile de pe partea de rasarit a corului ii reprezinta pe apostolul Pavel cu un palos si o biblie, apoi pe Mantuitorul Iisus Hristos si apostolul Petru cu o cheie si o biblie. Pe contrafortul urmator se afla statuia Sfintei Maria cu pruncul Iisus. P.10.In scutul de la picioarele ei vedem vechea stema a Brasovului – numai o coroana. Pe contrafortul din dreapta Mariei se afla un cleric sau un sfant a carui identitate nu este cunoscuta. Continuand drumul pe latura nordica a bisericii, ajungem la „Poarta de Aur”, odinioara portalul cu cea mai bogata ornamentatie sculpturala. Pe arcul interior al portalului se afla console*** care par sa fi fost suporturi pentru o scena a Rastignirii.

Pe contraforturile naosului se aflau odinioara mai multe statui, care din cauza degradarii lor au fost adapostite in interiorul bisericii: un tanar aplecat, o femeie ingenunchiata, un leu si un vultur. Doar prima din aceste statui a fost innoita. Despre acest tanar aplecat, legenda povesteste ca ar fi fost cea mai talentata calfa**** la constructia bisericii, intrecand chiar si mesterul. Din invidie si din frica de a nu fi indepartat din functia lui, mesterul, intr-o seara, cand calfa verifica munca facuta peste zi la respectivul contrafort, a impins-o pe schela. Ulterior, mesterul s-a cait de fapta sa, s-a autodenuntat si a fost executat.

Poarta vestica de pe latura nordica se cheama „Poarta Jertfelor” si are un arc lobat.

Pe coltul nord-vestic al bisericii, potrivit planului de constructie initial, trebuia sa se ridice un turn, care insa a fost construit numai pana la streasina acoperisului. Intre ferestrele de pe latura nordica a turnului, la o inaltime de circa 15 metri, se afla o plastica reprezentand scena cu tanarul Iisus in templu.

Ajunsi la fatada de vest, constatam ca intrarea principala in biserica – portalul de vest – este foarte ingusta, deoarece potrivit planului de constructie redus, cel doua turnuri au fost forte mult apropiate.

p.11.Turnul sudic are o inaltime de 65,5 metri pana la cruce. Zidurile se inalta pana la 44 metri.

In turnul bisericii se afla trei clopote. Clopotul mare, mandria brasovenilor, are o greutate de circa 6000 kilograme si a fost turnat in anul 1858 de catre turnatorul de clopote Andraschowski din Cluj.

Primele stiri despre clopotul mare dateaza din anii 1512 – 1514, cand s-a achizitionat metal pentru turnarea lui. In anul 1605 clopotul a cazut din locul sau, fiind apoi din nou ridicat. La marele incendiu din 21 aprilie 1689, clopotul s-a topit si a trebuit sa fie turnat din nou in 1690 de turnatorul german Heinrich Lampe. In timpul unei inmormantari din 1750, clopotul a cazut din nou, fiind reasezat dupa cativa ani. Ulterior, clopotul a fost deteriorat si a fost nevoie sa fie turnat din nou de mai multe ori din cauza unor nereusite repetate, pana cand in 1858, operatiunea a reusit. Actualul clopot mare se trage de Paste, Craciun, Anul Nou, la inmormantari si la alte ocazii.

Clopotul mijlociu sau „clopotul pentru zile de lucru” dateaza din anul 1839 si are o greutate de circa 1000 kilograme. El se trage in zilele de lucru dimineata, la pranz si seara, inainte de serviciile divine si la inmormantari.

Clopotul mic de circa 250 kilograme este cel mai vechi, datand din anul 1791; se trage la servicii divine si la inmormantari.

p.14.Pe latura sudica a turnului se afla monumentul lui Johannes Honterus, reformatorul sasilor transilvaneni. Monumentul a fost ridicat in 1898, la a 400-a aniversare a nasterii lui Honterus si este opera sculptorului Harro Magnussen din Berlin. Monumentul reprezinta statuia lui Honterus in portul umanistilor din perioada Renasterii, aratand cu mana dreapta intinsa spre scoala intemeiata de el (1541) – cea mai veche institutie de invatamant umanist din tara. In mana stanga, Honterus tine o carte deschisa cu inscriptiile „Cartea Reformei” si „Regulamentul scolar”. Pe fetele laterale ale soclului* se afla doua reliefuri. Relieful de pe latura apuseana il arata pe umanistul Honterus in tipografia sa, unde el, incepand din 1539 a publicat mai ales manuale pentru scoala lui. P.15.O poarta mica in dreapta monumentului duce la scara in spirala spre galeria orgii si in turn. Inaintand spre rasarit, ajungem la portalul de sud-vest, denumit inainte „Poarta Spovedaniei”. Deasupra portalului s-au pastrat resturile unei picturi murale din secolul al XV-lea, ce reprezinta scena adorarii magilor. Hala de intrare sudica se afla vizavi de casa parohiala. In tocurile usilor se afla cele mai vechi piese de lemn ale bisericii.

p.16.Acolo unde naosul si corul se ating, exista o scara in spirala care duce spre podul bisericii, insa astazi nu se mai foloseste. Astfel, am incheiat inconjurul exterior al bisericii si intram prin portalul de vest pentru vizitarea interiorului bisericii.

4.1.2. Inventarul interiorului bisericii

In partea dreapta se afla un chiosc pentru vanzarea de bilete de intrare, pliante, vederi, discuri, CD-uri si alte suveniruri care sa aminteasca de vizitarea Bisericii Negre.

Intram in naos si zabovim mai intai pentru ca spatiul solemn al bisericii sa-si faca efectul, apoi intram in nava principala, spre rasarit, in directia altarului. Pe stalpul din mijloc al navei principale se afla amvonul din anul 1696, purtat in mod simbolic de catre Moise cu tablele Legii. Baldachinul amvonului este incununat de figura lui Iisus, stand deasupra figurilor celor patru evanghelisti. Pe stalp, deasupra amvonului, se afla o reprezentare in relief a Mielului lui Dumnezeu, calcand biruitor pe diavolul imaginat ca un balaur.

p.17.Bancile cu speteze mobile din nava principala au fost instalate in biserica in anul 1937, odata cu introducerea incalzirii cu aer cald. Aceste banci permit vizitatorului, care la inceputul serviciului divin sta cu fata la altar, sa se aseze in timpul predicii sau la concerte cu fata spre amvon sau orga.

In nava laterala de nord, vizavi de amvon se afla stranele senatorilor – membrii sfatului orasenesc si ai conducerii administrative a orasului Brasov – datand din 1696, iar in nava laterala de sud, in spatele amvonului, sunt vechile strane ale invatatorilor si profesorilor.

Pe zidul de rasarit al navei laterale de sud se afla un mare tablou in ulei al pictorului sas Fritz Schullerus (1866 – 1898), care prezinta scena citirii Cartii Reformei a lui Honterus. Pe peretele de rasarit al navei laterale de nord, langa resturile unei picturi murale medievale, se afla un tablou modern in ulei al pictorului brasovean Hans Eder (1883 – 1955) cu tema „Nunta din Cana”.

p.18. Sub arcul de triumf se afla cristelnita, turnata in forma de potir* gotic. Ne indreptam acum privirea spre vest si vedem la capatului naosului orga impunatoare, ale carei fluiere au lungimi pana la zece metri. Orga a fost construita in anii 1836 – 1839 de catre firma Buchholz din Berlin.

La rasarit de cristelnita si de arcul de triumf se afla corul, care nu este accesibil vizitarii generale. La capatul de rasarit al corului se afla altarul neogotic. Tabloul din centrul altarului prezinta pe Iisus Hristos in timpul predicii de pe munte si este o lucrare a pictorului Friedrich Martersteig din Weimar. P.19.De-a lungul peretilor laterali ai corului se afla stranele neogotice din acelasi timp cu altarul. Pe peretele nordic al corului sunt amplasate trei tablouri ale vechiului altar din Feldioara, datand din secolul al XV-lea. Dedesubtul lor se afla o placa comemorativa cu numele parohilor bisericii. Langa ea, un portal mic duce in sacristia bisericii. Aici a existat un scrin sau un dulap din piatra in stil renascentist care a fost transformat intr-o soba. Langa portalul sud-estic se afla cea de-a doua orga a bisericii. Aceasta are un manual cu pedal** si opt registre si este folosita atat la serviciile divine, cat si la concerte.

p.20 De la cristelnita trecem, pe langa frumoasa strana a breslei tamplarilor, in hala de intrare sudica. Aici, pe o suprafata trilobata, se afla o pictura murala medievala valoroasa, reprezentand Veneratia Fecioarei Maria cu pruncul Iisus. In colturile de jos ale picturii se pot vedea stemele regelui Ungariei, Matia Corvinul (1458 – 1490) si ale sotiei sale Beatrix de Aragonia. Pe peretele din dreapta halei se afla o placa ce contine numele a 152 de victime din comunitatea bisericeasca „Honterus” din timpul primului razboi mondial. De la hala de intrare trecem prin nava laterala sudica spre vest, pana sub turn. La parterul turnului de sud se afla o expozitie privind istoricul Bisericii Negre si a restaurarilor ei. La parterul turnului de nord, in anul 1973 a fost inaugurata o expozitie dedicata vietii si activitatii lui Johannes Honterus ca umanist si reformator.

p.21. Biserica Neagra dispune de o renumita colectie de covoare. Mai mult de o suta de covoare orientale, datand din secolele XVI – XVIII, sunt expuse in biserica. Ele sunt o marturie a legaturilor comerciale ale Brasovului cu Orientul in evul mediu. Breslele si persoanele particulare au donat aceste piese valoroase pentru ornamentarea si impodobirea stranelor bisericii, dobandind astfel, un farmec aparte. Avand o valoare deosebita, covoarele expuse in Biserica Neagra au fost asigurate printr-un sistem special de alarma, indeosebi dupa ce doua din ele au fost furate. Pentru intretinerea corespunzatoare a covoarelor, in anul 1973 a fost infiintat un atelier de restaurare.

Brasovenii care trec prin Piata Sfatului s-au obisnuit ca imobilul din dreptul Bisericii Negre, sa fie in permanenta acoperit de schele si panouri de protectie, intr-un perpetuu santier. Aceasta cladire a intrat in reabilitare in 1992 si de atunci lucrarile treneaza. Motivul blocarii lucrarilor in diferite etape s-a datorat problemelor juridice legate de aceasta cladire, care a fost solicitata spre retrocedare de fostii proprietari, o parte din imobil fiind cerut de reprezentantii Bisericii Evanghelice, iar restul de o persoana fizica. Imobilul figureaza in prezent in patrimoniul public al Consiliului Judetean Brasov, fiind pus la dispozitia Muzeului de Etnografie, care doreste sa deschida aici o noua institutie culturala, respectiv Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului Medieval. Nu se stie insa daca proiectul va fi finalizat, pentru ca perioada de gratie de trei ani acordata pentru solutionarea notificarilor depuse in baza Legii nr. 10/2001 a expirat, iar membrii forului deliberativ judetean vor trebui decida azi daca imobilul va fi trecut din patrimoniul public in cel privat, pentru a fi restituit in natura fostilor proprietari.

O singura vizita a Bisericii Negre nu poate fi suficienta. Doar vizite repetate ne pot apropia de istoricul, frumusetile si valorile bisericii, astfel ca noi sa putem aprecia la adevarata sa valoare aceasta mostenire culturala brasoveana.

Gernot Nussbacher. Biserica Neagra din Brasov.Editura aldus, Brasov, 2004.

4.2. BISERICA ORTODOXA SFANTA TREIME

Biserica ortodoxa Sfanta Treime fost construita in secolul al XVIII-lea prin contributia ortodocsilor greci si romani.(vezi anexe, fig) Din cauza sistemului religiilor recepte , ortodocsii nu beneficiau de dreptul de a construi edificii de cult in cetatea Brasovului. De aceea, aceasta biserica a fost construita intr-o curte de pe strada Targul Cailor, cumparata de catre patru negustori ortodocsi: Constantin Geauli, Dimitrie Dima, Mihai Cristof si Nicolae Stefan.

In urma memoriului semnat de 245 de credinciosi, Magistratul Brasovului aproba in 1786 aceasta initiativa cu conditia construirii bisericii in fundul gradinii, sa nu se schimbe acoperisul casei si sa nu aiba turn si clopot sau toaca. In anul urmator biserica este deja ridicata, fiind sfintita in iunie 1788 de episcopul ortodox de la Sibiu, Ghedeon Nichitici. Fiind si negustori greci si romani, in calitate de ctitori, serviciul divin se facea bilingv (greaca si romana). Armonia nu a durat mult pentru ca negustorii greci si-au arogat dreptul asupra bisericii si in urma indelungatelor si repetatelor procese, pe parcursul a 100 de ani (1789-1887), romanii sunt nevoiti sa paraseasca biserica, in frunte cu protopopul de atunci, Bartolomeu Baiulescu. Abia in 1942 Biserica - zisa greceasca, a revenit romanilor, intrucat la acea data, in Brasov erau prea putini greci, lipsiti fiind chiar si de preot.

In decursul timpului, biserica a cunoscut mai multe restaurari si adaugiri succesive, ultima datand din anul 1976.

Biserica adaposteste multe obiecte valoroase, printre care iconostasul, care la 1855 inlocuia unul vechi, in stil baroc, imbracat in foita de aur. O evanghelie greceasca este ferecata in argint aurit de mesterul lui Constantin Brancoveanu, brasoveanul sas Samuil May. Cea mai valoroasa donatie apartine printului Grigore Brancoveanu care, refugiat la Brasov dupa revolutia lui Tudor Vladimirescu, daruieste bisericii, odajdii , obiecte de cult si cateva sute de carti.

In spatele Bisericii se afla un mic cimitir in care sunt ingropati membri ai familiei princiare Brancoveanu, mitropolitul Ungrovlahiei Dosoftei si membri ai comunitatii grecesti din Brasov.

4.3. BISERICA ORTODOXA ADORMIREA MAICII DOMNULUI

In secolul al XIX-lea romanii ortodocsi din Cetate nu aveau o biserica si o parohie proprie. Protopul Bartholomeu Baiulescu a obtinut dreptul de a ridica intr-o curte din zona Sirului Graului (Piata Sfatului) o biserica parohiala. Initial a functionat o capela mica. Romanii din cetatea Brasov erau lipsiti de biserica datorita faptului ca singura biserica ortodoxa din centru, cea de la Targul Cailor apartinea grecilor din cetate, care o obtinusera in urma unui proces in Viena la care interpretandu-se abuziv testamentul lui Constantin Brancoveanu li s-a acordat intreaga avere detinuta de acesta in sudul Transilvaniei. Un prim pas in solutionarea problemei lacasului de cult pentru romanii din cetate a fost ridicarea capelei din Groaveri in anul 1876 de catre acelasi protopop Bartolomeu Baiulescu prin subscriptie publica la care au contribuit credinciosii romani greco-ortodocsi din Cetate. Abia in 1896 este ridicata biserica parohiala a romanilor ortodocsi din Cetate.

Ca si alte lacasuri de cult ortodoxe din centru, Biserica se afla ascunsa intr-o curte ce nu are fatada la strada.

Planul bisericii aminteste mai curand de biserica de tip sala specifica stilului baroc decat de planul triconc ori treflat al bisericilor ortodoxe. In acelasi an mitropolitul ortodocsilor romani din Ungaria si Transilvania, arhiepiscopul de Sibiu Miron Romanul si-a dat acordul ca noua biserica sa fie utilizata de credinciosi pentru serviciul divin in locul celei din Groaveri care era prea indepartata.

4.4. BISERICA ROMANO-CATOLICA SF. PETRU SI PAVEL

Situata pe actuala strada Muresenilor, fosta Vamii, Biserica romano-catolica Sf. Petru si Pavel este recladita pe temeliile unei vechi capele de manastire construita in stil gotic, care era sub jurisdictia iezuitilor. (vezi anexe, fig)

Documentele confirma la 1351 prezenta aici a preotului romano-catolic        Miklos. Primii preoti sunt adusi din Germania si Elvetia. Intre anii 1694-1772, biserica se gaseste sub jurisdictia iezuitilor, pentru ca, dupa desfiintarea ordinului la 21 iulie 1773 sa se faca primul concordat cu Sfantul Scaun. In 3 iunie 1776 devine parohie diecezana si prin stradania parohului Beldi Ianosz se incepe constructia actualei biserici, sfintita la 29 septembrie 1782 de episcopul Bathyany Ignatziu din Alba-Iulia.

Ridicata in stil baroc-bogat, dupa planurile arhitectului Lamanch Josef Karoly, in baza daniei Mariei Tereza si a veniturilor provenite din desfiintarea iezuitilor, biserica devine una din cele mai impunatoare cladiri bisericesti. Altarul principal pastreaza sculptat in lemn, poleit cu aur, chipurile celor patru evanghelisti, iar celelalte sase altare marginale sunt bogat impodobite sculptural si pictural. In sanctuarul bisericii, intre multele sculpturi pastrate, remarcam pe cele ale sfintilor patroni Petru si Pavel, Sf. Ana, Sfantul Anton din Padova.

Din perioada interbelica dateaza si orga bisericii, realizata la Timisoara de cunoscuta firma Wagenstein. De la Budapesta sunt aduse vitraliile, pastrand inscriptiile de datare: 1891-1894. Cele 14 tablouri care redau Calea Crucii lui Iisus si minunatele covoare realizate de mesterii brasoveni dau interiorului un plus de aspect. Crucea monumentala care poarta trupul Mantuitorului dateaza din anul constructiei bisericii (1782). Din 1840, sub egida bisericii ia fiinta si primul gimnaziu romano-catolic prin stradania parohului Kovacs Anthal (1836-1857).

4.5. SINAGOGA DE PE STRADA PORTII

Sinagoga reprezinta templul evreilor din Brasov care a fost construit intre anii 1898 – 1901, dupa proiectul arhitectului evreu austriac Baumhorn. Lucrarea a costat la acea vreme 1 200 000 coroane de aur. Constructia are planul unei bazilici cu trei nave, fiind realizata in stilul numit spaniol, cu elemente decorative gotice si romanice.

Cladirile invecinate templului evreiesc (birouri, scoala israelita, locuinte pentru angajati) s-au construit in aceeasi perioada, ele formand un ansamblu arhitectural unitar. In acel timp, presedintele comunitatii era Heinrich Aronson, prim rabin, Pap Ludovic (1839 – 1918).

In perioada 1940 – 1944, templul a fost devastat, orga mare distrusa, iar vitraliile au fost sparte. Dupa 1944, sub indrumarea presedintelui Zitron Aladar si cu sprijinul enoriasilor, templul a fost refacut, precum si azilul de batrani si bucataria obsteasca.

Dupa cutremurul din 1977, templul a fost reparat cu sprijinul Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania. Templul este amplasat in interiorul unui cvartal , iar perspectiva sa privind de la strada este incadrata de doua cladiri similare, formand o trena.

Fatada este marcata de unele influente maure care sunt fatetate cu asize tencuite, alternate cu altele de caramida aparenta care marginesc intrarea principala in ferestrele trilobate de la etaj.

La impresia de monumental contribuie si inaltimea mare a navei centrale.

4.6. BISERICA SFANTUL BARTOLOMEU

Dintre toate cladirile pastrate ale orasului Brasov, cea mai veche, martora a trecutului, este Biserica cu hramul Sfantul Bartolomeu. (vezi anexe, fig . )

4.6.1. Peste sapte secole de istorie

La 1211, teutonii - ordin cavaleresc catolic de origine germana - primesc de la regele Ungariei privilegiul de a se aseza in Tara Barsei. Este foarte posibil ca sub influenta acestui ordin sa se fi edificat pentru prima oara biserica din Bartolomeu.

Cert este ca, la acea data, edificiul constituia centrul orasului. Abia mai tarziu, centrul s-a mutat in cetate, unde era mai usor de aparat, cadrul natural conferind avantaje, a explicat istoricul Dorina Negulici, specialista in problematica evului mediu, de la Muzeul Judetean de Istorie Brasov.

La 1241, hoardele mongole au intrat in Europa ajungand pana la Viena. In trecerea lor prin Tara Barsei au ars toate cladirile, inclusiv Biserica Bartolomeu. Biserica a fost reconstruita, lucrarile terminandu-se patru decenii mai tarziu. Reconstructia a fost opera calugarilor cistercieni , din santierul de la Carta, judetul Sibiu. Initial a fost executata in stil romanic. Situata langa Dealul Sprenghi, biserica mai era protejata si de zidurile groase. In caz de asediu, populatia din Brasovul Vechi era cea care raspundea de apararea Bisericii.

La 1421, otomanii pustiesc Brasovul, printre putinele cladiri ramase in picioare fiind Biserica din Bartolomeu. Restaurarile succesive suferite in decursul secolelor aveau sa duca la actuala forma de cruce, combinatie intre stilurile gotic si romanic. Lacasul a avut rol si in cultura locala, in documentele din 1502 aici fiind atestata o scoala.

Sub influenta activitatii reformiste din prima jumatate a secolului al XVI-lea a umanistului brasovean Johannes Honterus, biserica avea sa treaca la cultul evanghelic (intocmai ca si Biserica Neagra). La cutremurul de la 1802, turnul acestui lacas s-a daramat, el fiind reconstruit in 1833 in stil neogotic. Ultimele distrugeri le-a

suferit in timpul luptelor de la Bartolomeu, din primul razboi mondial. Dupa prima conflagratie mondiala s-a inregistrat ultima transformare suferita de biserica: introducerea ceasului in turn si a orgii (vezi anexe, fig).

Actuala casa parohiala, impreuna cu sediul administratiei, construite tot in stil gotic dateaza din 1912. Ultimele lucrari de restaurare au avut loc intre 1981 si 1986. In 1995, s-au incheiat si lucrarile de refacere a zidului imprejmuitor. Arhivele nu se mai aflau la biserica, fiind duse la Arhivele Nationale si la Episcopatul din Sibiu. Parohia preotului evanghelic Kurt Boltres nu mai are decat 231 de enoriasi. Au fost mult mai multi, dar fie ca au murit, fie ca au plecat in Germania, a precizat secretara. Singura activitate este cea din sala mare, unde se strang credinciosii in fiecare zi de joi a saptamanii.

4.6.2. Constructia edificiului

Construita in secolul XIII, Biserica Sf. Bartolomeu a fost cunoscuta si sub denumirea de Biserica celor trei orfane, care conform legendei si-au lasat tot ce aveau bisericii au si fost inmormantate sub altar.

Planul bisericii este acela de bazilica cu trei nave si transept , una principala in mijloc si doua laterale mai scunde. Edificiul cu trei nave cu zidurile masive cucontraforturi , inconjurat cu zid de aparare, a rezistat atat numeroaselor invazii turcesti si marelui incendiu din 1689, cat si devastarii trupelor lui Vlad Tepes (1458) si ale lui Gabriel Bathori (1611) .

Turnul bisericii a fost reconstruit si inaltat cu un etaj in 1842, dupa ce s-a prabusit ca urmare a cutremurului din 1822. Altarul bisericii dateaza din 1791, iar o strana veche din 1683. Partea nordica, vestica si sud-vestica a zidului medieval de aparare sunt originale, iar partea estica si unele parti din partea nordica au fost demolate si reconstruite. In interiorul zidului de aparare se afla cimitirul enoriasilor sasi din Bartolomeu.

De mai bine de 500 de ani, in ultima duminica inaintea zilei de 24.august (ziua Sf. Bartolomeu) se desfasoara pelerinajului Hramului Sf. Bartolomeu ca o serbare regionala unde se intalnesc comunitatile sasesti din Tara Barsei. Slujba festiva este urmata de dansuri si cantece populare germane acompaniate de fanfara.

In anul 2003, in incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500 de obiecte, donate de emigranti, care prezinta o gospodarie tipic saseasca cu tesuturi, mobilier, port sasesc, unelte de tamplarie, de brutarie, de camp etc. Este cel mai vechi monument de arhitectura al orasului Brasov, a carui constructie a inceput pe la 1223. Realizata simplu, fara ornamentatii, biserica urmeaza planul unei bazilici romane. Elementelor stilului romanic i s-au adaugat, mai tarziu elemente de stil gotic observate la ferestre si portaluri. De asemenea, intr-una din capele se pot observa resturi de pictura datand din perioada de dinaintea Reformei.

Cei care viziteaza biserica pot cumpara doar un pliant cu informatii sumare despre edificiu. Nu exista nici un ghid. Vizitatorii nu se prea inghesuie, insa nestiind despre valoarea cladirii, adevarata marturie de mai bine de jumatate de mileniu de istorie