Teoria valorificarii imperfectiunilor pietei

Teoria valorificarii imperfectiunilor pietei

Totalitatea fluxurilor de ISD pe plan mondial sunt generate de corporatiile transnationale respectivele fluxuri reprezentind elementul definitoriu al acestora. Implicarea economica internationala a firmelor se face in mod evident cu renuntarea la piata ca spatiu si mijloc de tranzactionare, prin internationalizare.

Iar internationalizarea este o consecinta fireasca a procesului de evolutie a unei firme. Cu cit o firma se dezvolta mai mult, cu atit va cauta sa se diversifice (atit in planul obiectului de activitate, cit si in plan geografic), va cauta sa reduca riscurile, sa valorifice din plin avantajele specifice de care dispune, sa exploateze la maximum oportunitatile pietei si sa-si creasca profiturile. Aceste deziderate se pot realiza fie prin integrarea verticala si orizontala a firmei, integrare care se face pe piete externe diferite, metoda denumita internationalizare, accesibila cu precadere firmelor mari, puternice, fie in cadrul pietei nationale, metoda practicata de firmele cu o pozitie buna pe piata nationala dar care nu dispun de resursele financiare sau de forta necesara pentru a face fata concurentei internationale.

Internationalizarea sau renuntarea la piata ca spatiu de catre firme are la baza anumite motivatii si interese. Fiind vorba despre motivatia realizarii investitiilor straine directe, a carei paradigma de incadrare o reprezinta intelegerea deciziei investitionale internationale, un sir de teorii s-au dezvoltat pe aceasta baza.

In functie de elementele pe care le surprind, diferiti autori utilizeaza pentru teoriile date termenul de teorie a investitiilor straine directe sau pe cel de teorie a intreprinderii multinationale. Unii analisti il folosesc chiar alternativ (Richard E. Caves, Alan M. Rugman). Altii, chiar daca fac uz de o unica exprimare (Peter J. Buckley), nu opereaza o distinctie expresa fata de cealalta.

Insa spatiul in care se regasesc atit fluxurile de ISD, cit si firma transnationala prin abilitatile si competentele sale tehnologice si organizationale, este cel al productiei internationale. In consecinta, s-au structurat preocupari teoretice de abordare a implicarii intreprinderilor in activitati generatoare de valoare adaugata situate in strainatate, deci a productiei internationale. Iar, paradigma eclectica a lui John H. Dunning ilustreaza progresul teoriilor vizind ISD si a celor axate pe analiza firmei transnationale catre un curent integrator de gindire vizind explicarea productiei internationale.

Evolutia abordarilor teoretice in materie s-a produs pe mai multe planuri, cu valorificarea diferitelor motivatii ale ISD si productiei in strainatate, ceea ce permite observarea structurarii treptate a unei gindiri convergente in acest domeniu. Abandonindu-se ideea de functionare perfecta a pietelor si de incercare de explicare a ISD pornind de la teoria investitiilor de portofoliu, s-a trecut la analiza comportamentului firmei transnationale in conditiile in care imperfectiunile, esecurile pietei o stimuleaza sau o obliga sa recurga la ISD.

Conform lui John H. Dunning (1993), inainte de '60, incercarile de a explica activitatile firmei din afara granitelor lor nationale reprezenta un amalgam format din[1]

o teorie a investitiilor de portofoliu, cu un grad destul de ridicat de formalizare, fiind denumita si teorie a valorificarii imperfectiunilor pietei

un numar de studii de tara, cu caracter empiric, asupra factorilor care influenteaza localizarea ISD;

recunoasterea de catre o serie de economisti a faptului ca explicarea internationalizarii unor industrii necesita modificarea teoriilor neoclasice ale comertului;

realizarea faptului ca proprietatea asupra unor active situate in afara granitelor putea fi considerata nu numai drept un substitut al cartelurilor internationale, dar putea fi explicata, cel putin partial, prin avantajele integrarii pe verticala sau pe orizontala a activitatilor.

In virtutea teoriei investitiilor de portofoliu, care presupune conditii de functionare perfecta a pietelor, capitalul se misca dinspre tarile cu un nivel mai scazut, al ratelor dobanzilor (pe termen lung) catre tarile cu nivelul dobinzilor mai ridicat, reflectind inzestrarea diferita cu factorul capital a celor doua piete. O astfel de miscare a capitalurilor are loc pana cand rata dobanzilor in diferite tari se egaleaza.

Conform acestei teorii, investitiile straine directe se orienteaza catre tarile in care profiturile pe unitatea de capital investit sunt mai ridicate. La baza acestei afirmatii sta ideea conform careia, in evaluarea deciziilor lor investitionale, firmele au in vedere rata marginala a profitului si costul marginal al capitalului; daca veniturile marginale estimate sunt mai ridicate in strainatate decit in tara, in conditiile in care se presupune acelasi cost marginal pentru ambele variante de investitii, exista premisa unei ISD. Aceasta teorie a fost imbratisata spre sfarsitul anilor '50, cind fluxurile investitiilor straine directe americane in industria prelucratoare din tarile Europei Occidentale au sporit masiv. La acel moment nivelul profiturilor dupa impozitare ale filialelor americane din Europa erau mai ridicate decat cele inregistrate in S.U.A. In deceniul sapte, nivelul ratelor de profitabilitate ale filialelor din Europa a devenit mai mic decat cel din S.U.A. Cu toate acestea, investitiile firmelor americane in industria prelucratoare din tarile Europei Occidentale au continuat sa creasca. Deci teoria investitiilor straine, bazata pe teoria investitiilor de portofoliu, s-a dovedit a fi neconcludenta in a demonstra ca firmele recurg la ISD pentru ca in alte economii nationale obtin profituri mai mari decit in propriile economii. Mai sustenabila este ipoteza ca firmele transnationale obtin oricum profituri mai mari decit concurentii lor locali, in virtutea detinerii unor avantaje - tehnologice, informationale, manageriale - care le premit sa suporte costurile mai ridicate decit cele ale firmelor locale, costuri decurgind din operarea intr-un mediu strain si sa obtina, in cele din urma, venituri mai ridicate.

Aceasta teorie nu poate explica nici distributia neuniforma a investitiilor straine directe intre diferite tari si diferite ramuri ale industriei economiei nationale a unei tari, in conditiile in care in aceste ramuri se asigura o rata egala de profitabilitate. De asemenea, ipoteza functionarii perfecte a pietelor ar implica circulatia libera si accesul neingradit la si la practicile manageriale si organizationale, conditii in care avantajele firmelor transnationale fata de concurentii lor locali nu ar mai exista si deci productia in strainatate nu ar mai avea motive.

Este evident ca fluxurile de investitii sunt determinate nu numai de diferentele de dobanda din diferite tari. Iar, teoria investitiilor straine directe nu poate fi expusa si argumentata pornind de la presupunerea existentei pietei perfecte, cum a fost facut in cazul teoriei investitiilor de portofoliu.

Demersurile de explicare a ISD si productiei internationale in teoria organizatiei industriale au fost consolidate de Charles P. Kindleberger (1984) si Richard E. Caves (1971). Kindleberger[2] structureaza o tipologie a imperfectiunilor pietelor bunurilor si factorilor care conduc la avantaje de monopol. El a demonstrat ca, pentru ca o intreprindere sa investeasca in strainatate trebuie sa existe imperfectiuni pe piata bunurilor sau a factorilor de productie, inclusiv diferente tehnologice, sau o interventie administrativa, care sa afecteze regulile concurentei libere si sa segmenteze piata. Astfel, C. Kindleberger elaboreaza si propune modelul concurentei monopoliste pentru a explica motivatiile fluxurilor investitiilor straine directe si o tipologie a imperfectiunilor pietei, ce asigura firmelor transnationale avantaje de monopol:

. imperfectiuni pe piata factorilor de productie, care rezulta din proprietatea tehnologiilor, din accesul diferit al firmelor transnationale si al celor locale la piata de capital, din practici manageriale s.a.;

. imperfectiuni pe piata bunurilor, din cauza diferentierii bunurilor si a tehnicilor de marketing. Activitatea firmelor mari transnationale pe piata bunurilor duce la aparitia avantajului de oligopol. Marile firme se supravegheaza reciproc la orice miscare, astfel ca una din ele sa obtina un avantaj decisiv fata de celelalte. Firmele oligopoliste investesc in unele si aceleasi tari, astfel avind posibilitatea sa reactioneze in cazul in care se confrunta cu actiuni agresive ale concurentei;

. imperfectiuni determinate de integrarea firmelor transnationale pe orizontala si pe verticala. Integrarea pe orizontala intareste pozitia de monopol a firmelor, care, prin diferite aliante, au posibilitatea de a-si asigura profituri mai mari. Integrarea pe verticala asigura coordonarea mai multor faze ale productiei si permite evitarea riscului in urma schimbarii tehnologiilor ori a retelei de desfacere s.a.

C. Kindleberger afirma ca, odata inceput de o intreprindere, procesul este continuat si de alte intreprinderi si astfel, se autointareste, fiind vorba despre o reactie de oligopol, reactie specifica marilor firme rivale si practic ilustrata prin sintagma "urmeaza-ti dusmanul". Patrunderea unei mari firme pe o noua piata, prin realizarea de ISD, este de natura sa atraga dupa sine o reactie similara din partea principalilor sai concurenti[3]