Riscul si decizia de investitii

RISCUL SI DECIZIA DE INVESTITII

1. Conceptul de risc

Agentii economici actioneaza intr-un mediu economic caracterizat printr-o continua schimbare, informatiile de care dispun asupra mediului fiind uneori insuficiente. Din acest motiv, comportamentul lor este influentat de tot felul de perturbatii ce apar si isi pun amprenta asupra fiecarei decizii, decizii care comporta un anumit grad de risc.

In sensul cel mai larg, investitia reprezinta sacrificiul unei parti din consumul prezent pentru un posibil si incert consum viitor. Sacrificiul este facut intotdeauna in speranta ca acel consum viitor va fi mai mare decat cel sacrificat in prezent. Doua atribute sunt in joc: timpul si riscul [20]. Sacrificiul are loc in prezent si este sigur. Recompensa vine mai tarziu, daca va exista si marimea ei este incerta. In unele cazuri predomina timpul, alteori atributul dominant este riscul, iar alteori ambele aspecte sunt importante.

In literatura economica se face deosebirea intre risc, acesta presupunand calcule fundamentate pe o experienta trecuta sau pe date suficiente pentru a putea calcula probabilitatea producerii unui anumit eveniment economic si incertitudinea care apare mai degraba ca o lipsa de informatie intr-un anumit domeniu, referitoare la consecintele unei actiuni. Rezulta ca, luarea in considerare a riscului genereaza fundamentarea procesului investitional cu asocierea probabilitatilor care exprima sansa realizarii anumitor indicatori economici.

In abordarea incertitudinii si riscului se au in vedere, de regula, consecintele anticipate ale uneia sau alteia din variantele de actiune si doar uneori cauzele care determina consecintele actiunilor. Incertitudinea are la baza numarul redus al cunostintelor certe sau chiar lipsa acestora referitoare la consecintele unei actiuni. Riscul presupune un calcul informational bazat pe o experienta trecuta extrem de vasta sau pe date informationale, putandu-se face astfel estimari privind probabilitatea consecintelor unor actiuni sau a ivirii unui eveniment.

Dupa natura sigura sau nesigura a cunostintelor pe care le avem asupra unor fenomene ale pietei ca cerere, vanzari, preturi etc., putem spune ca le studiem intr-un viitor sigur sau intr-un viitor nesigur (de exemplu, produse alimentare si cele cu vanzare relativ grea).

In economia de piata, al carei mecanism de reglare se bazeaza pe concurenta, pe oscilatia preturilor etc., incertitudinea si riscul sunt niste variabile de care trebuie tinut seama, suprimarea lor nefiind posibila. Tot ceea ce pot face agentii economici este sa studieze si sa calculeze riscul, pentru a-l cunoaste si a alege varianta de activitate mai putin riscanta. Calculul riscului, insa, nu scuteste agentul economic de asumarea sau acceptarea lor, ci ii da doar posibilitatea sa le infrunte in cunostinta de cauza.

Desi este foarte greu de a face o distinctie clara intre incertitudine si risc, s-a ajuns totusi sa fie delimitate, pentru nevoile practice, astfel: incertitudinea ca o situatie careia nu i se pot asocia (stabili) probabilitatile, iar riscul situatie careia i se pot asocia probabilitati intr-o anumita distributie.

Agentii economici, actionarii, partenerii firmelor (furnizori, clienti) percep riscul ca un rezultat nefavorabil, cu o probabilitate anume.

In economia de piata bazata pe jocul liber al cererii si al ofertei ce determina alocarea resurselor, riscul este prezent, iar pentru a face fata acestuia, agentul economic va cauta sa-si perfectioneze tehnologiile, sa imbunatateasca calitatea produselor, sa promoveze noi produse, sa reduca costurile, toate acestea realizandu-se cu ajutorul unor programe investitionale adecvate.

Notiunea de risc este susceptibila de diverse interpretari, care se refera la aspecte distincte.

Riscurile pot fi de natura fizica sau financiara.

Riscurile fizice, din punct de vedere al rezervei ce poate fi constituita, pot varia in functie de estimarea bazei de capital.

In riscul economic intervin acele posibilitati care pot afecta valoarea beneficiului si, prin urmare, constituie, in mod cert, un risc intern al intreprinderii considerata in ansamblul sau.

In cadrul riscurilor financiare, inflatia are un impact deosebit asupra viabilitatii financiare a proiectului, deoarece ea influenteaza volumul activelor fixe, capitalul circulant, costurile de productie si chiar incasarile din vanzari. Pentru ajustarea planului financiar in functie de inflatie, cheltuielile anuale sau semestriale estimate din costul total al investitiei (inclusiv rezerva pentru riscurile fizice) se ajusteaza cu un factor estimat de inflatie, acelasi lucru fiind valabil si pentru costurile de productie.

Pentru cresterile previzibile ale costurilor proiectului datorate modificarii preturilor unitare ale diferitelor componente ce pot interveni dupa estimarea bazei de capital, se prevede o rezerva de crestere a preturilor care se calculeaza aplicand rata estimata de crestere la baza de capital estimata.

In riscul financiar pot interveni creditele, atat cele pe termen lung, cat si cele pe termen mediu, care constituie baza adevaratului risc financiar.

Riscul in economie se poate caracteriza si estima in functie de factorii care il determina si de dimensiunile pe care le cunoaste in manifestarea sa.

Dupa factorii care il genereaza, se disting doua tipuri de risc si anume: riscul in afaceri (de intreprindere) si riscul financiar.

Riscul de afaceri este generat de evolutia progresului tehnic in ritm rapid si consecintele sale greu de stapanit; incertitudinile pietei referitoare la evolutia cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea preturilor etc.; instabilitatea economica si politica (situatii de criza economica, de inflatie, somaj, greve etc.).

Acest tip de risc este un element definitoriu in activitatea agentilor economici, fie de a-i dinamiza, fie de a-i aduce in stare de faliment. Acest risc poate fi diminuat de catre agentii economici, daca vor cunoaste bine piata, pe baza unor studii de marketing, daca aplica strategii si metode de promovare a vanzarilor, de adaptare a ofertei si preturilor la conditiile pietei etc.

Riscul financiar pentru o firma decurge din situatia financiara a firmei si/sau proportia mare a imprumuturilor sale luate de la banci. Acest gen de risc consta in faptul ca firma ajunge in situatia ca din rezultatele sale financiare sa nu poata achita nici dobanzile la imprumuturile contractate.

In cazul in care firma nu are datorii bancare, nivelul beneficiilor din exploatare este egal cu cel al beneficiilor nete, iar riscul financiar este mic.

Coeficientul de risc este foarte mare atunci cand este vorba de un risc independent de agentul economic, adica determinat de conjunctura economica defavorabila (de exemplu, pentru a preintampina riscul, bancile finantatoare au luat masuri: nu acorda imprumuturi decat pana la cel mult 50% din costul investitiei proiectate, diferenta urmand sa fie acoperita din surse proprii si emiterea de actiuni).

Referat: Raspunde repede si bine - joc didactic la matematica Referat: PROBA DE EVALUARE - numerele naturale de la 100 la 1000

Dupa gravitatea primejdiei si consecintele asupra situatiei firmei, riscul poate fi:

Riscul de ruina (faliment) apare atunci cand firma ajunge intr-o situatie deosebit de grea, practic fiind condamnata la disparitie, urmand sa dea faliment, ceea ce inseamna ca salariatii isi pierd posturile, creditorii isi pierd creantele (in totalitate sau partial), actionarii isi pierd sumele de bani pe care le-au investit; acest risc este cel mai de temut.

Riscul de insolvabilitate survine atunci cand firma nu mai poate face fata platilor. Incapacitatea de a-si lichida angajamentele (criza de insolvabilitate) poate conduce fie la lichidare, cand nu mai este nici o sansa de salvare (manifestandu-se riscul de ruina), fie ca se solutioneaza printr-o investitie de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau firma respectiva se asociaza cu o alta firma susceptibila de a o ajuta. In acest ultim caz, este vorba de o pierdere a independentei care, in unele situatii, poate deveni definitiva.

Riscul pierderii autonomiei se manifesta inainte de declansarea crizei de insolvabilitate; el se manifesta atunci cand firma observa (constata) ca, prin mijloace proprii, nu mai are capacitatea de a-si conserva (pastra) in viitor pozitia sa in productie sau sub aspect comercial. Deci, resursele de autofinantare se dovedesc insuficiente in raport cu nevoile de dezvoltare (extindere).

Riscul scaderii rentabilitatii este un risc mai mult de natura financiara, care exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net nu creste in aceiasi proportie, semnalandu-se fenomenul de diluare.

In ceea ce priveste riscul investitional, o modalitate simpla de identificare a acestuia consta in raportarea proiectelor la activitatea generala a firmei. Astfel vom avea un risc similar cu cel general pentru proiectele care permit simpla continuare a activitatii (modernizare, inlocuire) si un risc superior pentru proiectele care modifica starea sau structura firmei (expansiune, dezvoltare, cercetare).

Mediul economic national actual a impus noi categorii de risc:

- riscuri manageriale (riscul "intreprinzatorului");

- riscuri informationale;

- riscuri de natura legislativa [2];

- riscuri legate de mediul inconjurator etc.

Joseph Schumpeter a plasat notiunea de risc in centru analizei, dar a limitat definitia acestuia la "riscul intreprinzatorului".

Astazi, se impune extinderea continutului si formelor de manifestare, ca urmare a nivelului si modului de existenta a societatii contemporane. Astfel, toate formele de risc ce caracterizeaza societatea industriala contemporana (poluarea, catastrofe produse de om etc.) impun necesitatea integrarii acestora in conceptul de risc al intreprinzatorului.

Daca urmarim evolutia riscurilor din sfera activitatilor industriale, sesizam in primul rand specificul de activitate, apoi potentialul material, financiar, uman, institutional alocat si nu in ultimul rand sistemul de organizare si conducere [10].

Incertitudinile de natura legislativa sunt frecvente in statele aflate in tranzitie, ca rezultat al frecventelor modificari ale actelor normative, cauzate de nevoia de adaptare la economia de piata.

De asemenea, folosirea unor tehnologii depasite a adus mari daune mediului inconjurator in tarile Europei Centrale si de Est. Aceste tari sunt constranse sa promoveze o legislatie care obliga firmele sa inlature orice neajunsuri de aceasta natura.

Atunci cand investitiile depasesc cadrul national, pe langa aspectele legate de riscul specific de firma intervine si riscul general de tara. Acesta este un risc legat de multitudinea de factori specifici fiecarei tari, de natura economica si politica, ce poate afecta gradul de profitabilitate a firmei sau proiectului.

Studiile ONUDI folosesc o clasificare a tarilor dupa categorii de risc, denumite A, B, C, D (in ordinea crescatoare a riscului) si recomanda o dobanda sporita la acordarea creditelor (tabel nr. 2).

Tabelul nr.2 - Spor la dobanda creditelor pe tari

De asemenea, poate fi considerat si un risc complex care ia in considerare mai multi din factorii mentionati (in acest caz, dobanda va face obiectul negocierilor).

Romania a primit in martie 1996 de la principalele agentii specializate evaluarea oficiala a riscului de tara (rating) pe piata internationala de capital, respectiv "C", pentru titlurile financiare pe termen lung in valuta. In acest an, tara noastra a primit un coeficient mai bun al riscului de tara "B", distantandu-se de un grup de tari cu risc ridicat de neachitare a datoriilor, ca: Albania, Kazahstan, Bulgaria, Rusia etc.

2. Evaluarea riscului

Atat in literatura de specialitate, cat si in practica afacerilor este cunoscut faptul ca tipuri diferite de investitii implica un risc diferit asupra firmei [8], [23]. Astfel putem avea (tabelul nr. 3):

Sursa: Adaptat dupa Cocris, V., Isan, V., Economia afacerilor, vol III, Ed. Sanvialy, Iasi, 1996

Tabelul nr. 3 - Tipuri de investitii si riscul asociat

Din datele prezentate mai sus se constata ca analiza riscului proiectelor de investitii poate fi efectuata in functie de gradul de risc specific acestora si in functie de modul in care proiectele sunt analizate individual sau drept portofolii de doua sau mai multe proiecte de investitii (figura nr. 25).

Principalele elemente pe care trebuie sa le contina analiza riscului unui proiect de investitii sunt urmatoarele: identificarea cat mai exacta a factorilor de risc, evaluarea lor, cuantificarea consecintelor lor, stabilirea raspunderilor si aplicarea unor masuri pentru eliminarea cauzelor generatoare de risc.

Pentru proiectele riscante, se impune conditia ca investitia sa fie recuperata foarte repede. Faptul poate fi atribuit atat constientizarii riscului, cat si problemei aparitiei uzurii tehnice si tehnologice, acest ultim punct fiind semnificativ in industriile cu tehnologie sofisticata.

Un factor care reduce riscul proiectului este abilitatea conducerii de a fi receptiva la schimbari. De exemplu: daca pentru un produs se reduce cererea, productia poate fi redusa si pot fi luate si alte masuri pentru a se limita pierderile. Pe de alta parte, daca cererea depaseste nivelul productiei, firma poate actiona astfel incat sa-si creasca profiturile. Astfel, multe proiecte pot avea un risc mult mai scazut si un potential mult mai mare decat se estimeaza initial.

Un proiect de investitie daca este evaluat individual poate fi destul de riscant, dar mai putin riscant atunci cand se constituie drept o componenta a unui program de investitii. Nu este obligatoriu ca un program de investitii sa duca la anularea riscului proiectelor componente, dar in conditiile economiei romanesti se impune cuprinderea in programe a diverselor proiecte, fiind cunoscuta necesitatea retehnologizarii, dar si a restructurarii ramurilor. De obicei, intr-un program de investitii, se combina proiecte cu randamente slab corelate sau necorelate, ceea ce face ca riscul programului sa fie comparabil cu riscul mediu al pietei financiare.

In industrie, riscul este accentuat datorita concurentei intensive care se manifesta pe piata, modificarile frecvente ale cererii in functie de dorintele clientilor, progresului tehnic la care industria este deosebit de receptiva fiind relativ flexibila la tehnologii etc.

Dimensionarea corecta si aprecierea riscului investitional este obligatorie pentru agentii economici, permitandu-le o fundamentare corecta a deciziei, iar asumarea acestuia bazata pe criterii corecte de apreciere a mediului economic constituie sursa profiturilor viitoare.

O forma de estimare a riscului in procesul investitional este cercetarea si stabilirea marjei de risc pe care o presupune fiecare element luat in considerare in calculele de fundamentare a investitiilor si stabilirea pe aceasta cale a implicatiilor pe care le genereaza asupra eficientei proiectelor analizate. Astfel, se pot modifica cheltuielile cu investitiile, de obicei in sensul cresterii acestora ceea ce va atrage modificari semnificative la nivelul venitului net. Fluxurile de venit net se pot diminua si datorita evolutiilor imprevizibile ale costului mainii de lucru si a materiilor prime, a pretului de vanzare a produselor etc. De aceea fluxurile financiare previzionate sunt corectate cu coeficienti care sa reflecte riscul de realizare a lor, in felul acesta obtinandu-se o imagine mai fidela a implicatiilor pe care le genereaza realizarea proiectului de investitii.

Asocierea la nivelul variabilelor luate in calcul pentru fundamentarea procesului investitional a unor serii care sa reflecte distributia de probabilitate a realizarii lor contribuie la imbunatatirea procesului de decizie prin reflectarea mai adecvata a realitatii, deoarece viitorul nu se poate previziona intotdeauna cu certitudine.

Modificarea oricaror variabile luate in calcul pentru fundamentarea deciziei de investitii se regaseste pana la urma in marimea venitului net actualizat, de aceea putem limita analiza riscului la cercetarea sperantei matematice a sumei venitului net actualizat, ponderat cu probabilitatile de realizare a lui in functie de imprejurarile concrete ce ar putea interveni.

Formula de calcul a sperantei matematice a castigului pentru venitul net (E) este urmatoarea:

n

E = Σ    V_t P_t

t = 1

unde: V_t - venitul net in anul t;

P_t - probabilitatea realizarii venitului net.

Adancirea informatiilor asupra gradului de risc se poate face prin calculul dispersiei venitului net actualizat in jurul sperantei matematice si a coeficientului de variatie dintre dispersie si speranta matematica.

3. Introducerea evaluarii riscului intr-o firma

Introducerea cu succes a evaluarii riscului intr-o firma depinde de competenta tehnica a specialistilor alesi sa realizeze aceasta analiza, dar succesul sau esecul evaluarii riscului este determinat si de o suma de factori organizatorici si comportamentali.

Implementarea evaluarii riscului in afaceri necesita cunoasterea firmei astfel incat sa se evidentieze daca firma respectiva este pregatita pentru aceasta tehnica. De exemplu, cum sunt evaluate proiectele de investitii in prezent? Daca firma utilizeaza criteriul VNA sau RIR? Daca face o analiza de senzitivitate? De asemenea, daca firma nu face in prezent o previzionare detaliata a cash-flow-ului, ca parte a evaluarii principalelor proiecte de investitie, este putin probabil ca se va descurca cu distributia de probabilitate a VNA. Analistul, inainte de a face orice altceva, trebuie sa se familiarizeze indeaproape cu procedurile existente.

In ceea ce priveste evaluarea riscului, firmele se pot afla in mai multe stadii [17], [30]:

1. Nu se tine cont de risc. Aceiasi rata de actualizare este utilizata pentru toate proiectele.

2. Riscul proiectelor este asimilat, subiectiv, ca inalt, mediu sau scazut. Cu cat riscul este mai mare, cu atat este mai mare si rata de actualizare.

3. Se face o analiza de senzitivitate prin schimbarea fiecarei variabile cu un procent fix pentru toate proiectele.

4. Pentru fiecare variabila sunt estimate valori optimiste si pesimiste si apoi se realizeaza o analiza de senzitivitate.

Firma foloseste, intr-o anumita masura, simularea riscului pentru proiectele mari.

Analistul trebuie sa evalueze in ce stadiu se afla compania si daca este posibila trecerea la un alt stadiu.

In mod normal, cei mai multi manageri se opun schimbarilor - mai ales acelor schimbari care implica modele matematice, pe care nu le inteleg pe deplin si pe care nu le pot controla in totalitate. Pe de alta parte, cercetatorii construiesc modele dar nu sunt interesati in mod deosebit de problemele comportamentale asociate implementarii acestora.

Unul din motivele pentru care modelele stiintifice introduse in management inregistreaza esecuri, este faptul ca acestea sunt uneori prea sofisticate pentru a fi integrate intr-o anumita firma.

Filozofia analizei riscului nu a fost complet acceptata nici in mediile de afaceri, nici in cele academice.

Pentru a fi acceptata o analiza a riscului in industrie, este necesar sa dovedim ca aceasta tehnica va conduce la decizii mai bune, la cresterea profiturilor. Chiar daca intr-o anumita situatie un studiu de evaluare a riscului a influentat un manager sa nu ia o anumita decizie, in favoarea altei decizii, foarte multi ani nu se va sti daca decizia luata a fost buna, sau ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost luata cealalta decizie.

Cu cat un manager are mai multe informatii despre riscurile inerente unui proces investitional si cu cat intelege mai bine natura riscurilor, cu atat mai bune vor fi deciziile sale investitionale.

In acest proces intervin si doua caracteristici comportamentale. In primul rand, in acest proces vor fi antrenati nu numai cei din managementul firmei ci si cei care beneficiaza in mod direct de aceasta tehnica.

In al doilea rand, un alt element cheie in introducerea cu succes a evaluarii este educatia. De aceea o firma va insista asupra unui program educational pentru a explica cum functioneaza modelul sau procedura respectiva si ce realizeaza aceasta. Misterul care inconjoara uneori un program computerizat trebuie sa fie, pe cat posibil, indepartat. Evaluarea riscului trebuie conceputa ca o munca de echipa. Echipa trebuie sa fie alcatuita din specialisti in finante si specialisti in calculatoare (daca exista proceduri pe calculator).

Chiar daca in aceasta perioada este dificil de stabilit daca un proiect de investitii este fezabil sau nu, in conditiile tarii noastre, cred ca o anumita dezvoltare, chiar daca numai teoretica, a acestor tehnici de evaluare a proiectelor de investitii sau discutii privind propunerile de investitii, la nivelul managementului firmei, la diferite nivele, este foarte importanta.