Metode de evaluare a unei afaceri bazate pe valoarea patrimoniala

Metode de evaluare a unei afaceri bazate pe valoarea patrimoniala

Potrivit acestor metode valoarea unei afaceri este data de suma elementelor sale patrimoniale. Optica evaluarii patrimoniale are la baza ideea incetarii activitatii firmei, aceasta urmand sa fie lichidata, dezmembrata.

Pentru a cunoaste componenta patrimoniului se porneste de la datele contabile, de la reflectarea trecutului , a valorilor istorice a elementelor patrimoniale.

Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica, precum si bunurile materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane fizice sau juridice. Inainte de a utiliza datele contabile, evaluatorul trebuie sa stabileasca diagnosticul contabil pe baza documentelor si registrelor contabile, in ceea ce priveste:

modul de tinere a contabilitatii;

modul de reflectare a realitatii economice potrivit principiilor si normelor existente.

Evaluatorul se poate baza pe concluziile cenzorilor si auditorilor firmei. In cazul in care nu exista astfel de verificari, evaluatorul trebuie sa verifice conturile anuale, dar fara a da un verdict ferm in ceea ce priveste:

certificare cu rezerve;

certificare fara rezerve;

necertificare.

Se vor identifica punctele slabe si punctele forte ale functiei contabile, care se vor lua in considerare la stabilirea riscului afacerii.

La metodele patrimoniale diagnosticul serveste la verificarea exactitatii datelor pe baza carora se determina valorile firmei.

Metodele patrimoniale se bazeaza pe bilant, dar datorita unor critici aduse contabilitatii reprelucreaza datele bilantului.

Principalele critici aduse contabilitatii sunt :

obligativitatea aplicarii unor principii si reguli care deformeaza imaginea firmei;

preponderenta aspectelor juridice fata de cele economice;

masuri administrative care duc la inregistrari in discordanta cu conjunctura economica.

Din punct de vedere economic, valoarea firmei se poate identifica cu acea parte a unui patrimoniu care este exploatata pentru realizarea unui obiectiv.

Valoarea patrimoniala reprezinta suma valorii tuturor bunurilor aflate in proprietatea unei firme, la care se adauga valoarea dreptului de folosire a unor active intangibile (licente, brevete, marci inrregistrate).

Obligatiile la valoarea lor efectiva se scad din valoarea totala a activelor materiale si nemateriale, rezultand activul net, ceea ce apartine doar de proprietar.

In functie de modul de prelucrare a bilantului valorile patrimoniale se clasifica in :

valori patrimoniale determinate pe baza activului si pasivului bilantier, obtinute prin utilizarea urmatoarelor metode de evaluare :

F    metoda activului net contabil;

F    metoda activului net contabil corectat;

F    metoda valorii de lichidare;

Acestea corespund opticii vanzatorului, care doreste sa-si incheie activitatea, interesandu-l preturile de vanzare posibile.

valori patrimoniale determinate pe baza activelor utilizate in exploatare, obtinute prin:

F    metoda activului brut contabil;

F    metoda valorii substantiale;

F    metoda capitalurilor permanente necesare exploatarii.

Metoda activului net contabil (ANC)

Este una din cele mai folosite metode, desi simplifica excesiv de mult procesul evaluarii. Potrivit acestei metode:

activele fixe amortizabile sunt evaluate la costul istoric diminuat cu deprecierile ireversibile si reversibile inregistrate pana la data operatiunii de vanzare;

activele fixe neamortizabile necorporale sunt evaluate la valoarea lor contabila;

activele circulante sunt evaluate la valoarea lor contabila diminuata cu deprecierile reversibile inregistrate pana la data operatiunii de vanzare.

Din insumarea tuturor valorilor se obtine valoarea totala a activului din care daca se scad obligatiile rezultand activul net contabil.

Activul net contabil este folosit ca o valoare economica.

unde:

ANC     - activ net contabil (capitalurile proprii);

ABC     - activ brut contabil;

DE        - datorii totale efective.

Procedura de determinare a ANC se poate realiza pe baza bilantului, ANC fiind dat de totalul capitalurilor proprii din pasivul bilantului.

Metoda este rudimentara si nu corespunde realitatii, deoarece majoritatea micilor afaceri au valori pe piata care depasesc valoarea lor contabila.

Aceasta metoda de evaluare este utilizata, in general, in conditii de stabilitate economica, intrucat costurile istorice isi pierd semnificatia intr-o economie de inflatie.

Uneori din capitalurile proprii se scad dividendele care se vor distribui actionarilor in numele exercitiului financiar incheiat.

In acest caz,

unde:

ANC     - activ net contabil;

C_p        - capitaluri proprii;

D          - dividende.

Metoda activului net contabil corectat (ANCC)

Metoda este cunoscuta sub mai multe denumiri, respectiv :

metoda valorii de reproductie;

metoda valorii de inlocuire;

metoda activului net ajustat;

tehnica bilantului ajustat.

Toate acestea sugereaza utilizarea costului inlocuirii elementelor de activ sub evolutia preturilor, spre deosebire de costul istoric folosit in metoda ANC. Se poate spune ca metoda activului net contabil corectat este mai realista deoarece ajusteaza activul net pentru a reflecta o valoare de piata actuala a componentelor sale.

In fapt, costul de inlocuire este valoarea reevaluata a drepturilor si obligatiilor care constituie patrimoniul afacerii si care se refera la activitatea de baza. Calculul costului de inlocuire a activului net corectat se face analitic, cuprinzand toate elementele reale ale patrimoniului. Acestora li se atribuie o valoare estimata, de inlocuire, in starea prezenta, nivelul acesteia fiind influentat cu:

gradul efectiv de uzura (la activele fixe);

gradul de depreciere (la stocuri);

probabilitatea de incasare (creante, debite).

Determinarea activului net contabil corectat se desfasoara potrivit urmatoarelor etape :

(a)   separarea elementelor patrimoniale necesare exploatarii;

(b)   stabilirea valorilor corectate a elementelor patrimoniale utilizate in activitatea de exploatare.

(a) Separarea elementelor patrimoniale necesare activitatii de exploatare de cele care nu sunt necesare exploatarii si care pot fi vandute fara a afecta activitatea firmei;

Astfel de elemente patrimoniale neutilizate in activitatea de exploatare pot fi : terenuri, imobilizari, stocuri greu vandabile, valori mobiliare care nu se pot vinde imediat, etc. Pentru aceste elemente, prin evaluare, se va stabili valoarea lor economica potrivit relatiei de calcul:

unde:

V_an       - valoare active neutilizabile;

P_v         - pret de vanzare;

C_hv       - cheltuieli aferente vanzarii;

I_p          - impozit pe plusvaloarea obtinuta din vanzare.

(b) Stabilirea valorilor corectate pentru elementele patrimoniale utilizate in activitatea de exploatare

Corectiile activelor urmaresc calcularea valorii lor de utilitate, acestea fiind diferite in functie de natura elementelor patrimoniale, dupa cum urmeaza:

1. imobilizari necorporale;

cheltuieli de constituire;

cheltuieli de cercetare - dezvoltare;

alte active necorporale.

2. imobilizari corporale:

terenuri;

cladiri;

masini, utilaje, instalatii;

mobilier de birou si auxiliare.

3. imobilizari financiare:

imprumuturi acordate;

titluri, participatiuni.

4. active circulante:

stocuri;

creante;

disponibilitati.

5. elemente de pasiv:

provizioane pentru riscuri si cheltuieli;

alte elemente de pasiv.

Imobilizarile necorporale cuprind:

a.            Cheltuielile de constituire;

Acestea sunt considerate non-valori si se elimina.

b.            Cheltuielile de cercetare-dezvoltare care se analizeaza din punct de vedere al utilitatii, tratandu-le diferit, respectiv :

cele care se refera la produsele existente, la potentialul actual al afacerii se considera nonvalori;

cele care au ca obiect dezvoltarea afacerii, produsele noi se vor mentine drept valori in calculul activului net contabil corectat;

c.     Alte active necorporale, precum :

brevete;

marci de fabricatie;

fond comercial.

Brevetele se evalueaza in functie de titular. Daca exista brevete cumparate de la o firma, valoarea brevetelor este egala cu suma platita minus amortizarea. Daca acestea sunt proprietatea firmei si sunt cedate spre folosinta unei alte persoane juridice in schimbul unei redevente, atunci valoarea brevetelor este egala cu valoarea actuala a anuitatilor, care depind de :

numarul de anuitati;

redeventele estimate in functie de cifra de afaceri.

Marcile de fabricatie sunt evaluate tinand cont de:

actiunile de publicitate efectuate;

rezultatul acestora;

costul mentinerii imaginii;

reactia concurentilor.

Se pot folosi doua metode de evaluare :

la nivelul unui procent de cheltuieli de publicitate aplicate la cifra de afaceri considerata ca nivel durabil;

Procentul reprezinta profitul actualizat cumulat pe 2-3 ani, pentru partea corespunzatoare cifrei de afaceri suplimentare.

la nivelul cheltuielilor de mentinere a imaginii, cheltuieli efectuate din profitul suplimentar.

Fondul comercial, de regula, se separa de celelalte elemente patrimoniale, se elimina din calculul activului net contabil corectat si se calculeaza in mod global prin metoda goodwill-ului determinandu-se o valoare care se va adauga la valoarea activului net contabil corectat. Exista si situatii in care fondul comercial - cuprins in bilantul contabil la o valoare istorica - se va include in valoarea activului net contabil corectat la pretul de vinzare mai putin impozitul pe plusvaloare.

In actiunea de evaluare vor fi identificate si alte active necorporale, neinregistrate in contabilitate, care vor fi adaugate valorii patrimoniale.

Imobilizarile corporale cuprind:

a.       Terenuri;

Exista mai multe procedee de stabilire a valorii terenurilor, aplicabile insa in functie de caracteristicile si destinatia acestora, respectiv:

a.1.    Pentru terenurile aflate in perimetrul construibil sau ocupate cu cladiri, se folosesc urmatoarele procedee de calcul :

procedeul valorii de piata;

Lucrare: Legea Stefan-Boltzmann Document online: Trunchiul de piramida hexagonala regulata

procedeul rentei capitalizate;

procedeul rentei funciare;

procedeul profitului;

procedeul stabilit prin normele elaborate de Ministerul Lucrarilor Publice;

procedeul care utilizeaza valoarea terenurilor neconstruite;

procedeul care utilizeaza valoarea imobilizarilor de pe teren.

Procedeul  valorii de piata;

In cazul in care exista o piata a terenurilor cu caracteristici similare, se utilizeaza:

pretul mediu pe unitate de suprafata, reiesit din tranzactiile efectuate intr-o anumita perioada;

pretul curent.

Procedeul rentei capitalizate;

Acesta are la baza teza potrivit careia valoarea terenului este data de raportul dintre renta funciara si rata de capitalizare.

unde:

V_t         - valoarea terenului;

R_F         - renta funciara;

r           - rata de capitalizare.

Rata de capitalizare poate fi:

rata de randament marginala sperata pentru o investitie similara intr-un alt domeniu;

rata dobanzii reale, egala cu diferenta intre rata dobanzii marginale si rata inflatiei;

rata medie intre rata scontului si rata de randament fara risc la obligatiunile emise de stat;

rata profitului funciar, care este randamentul pentru investitii in ameliorari funciare, considerata de experti ca fiind aproximativ 4%.

Procedeul rentei funciare;

Renta funciara este egala cu profitul obtinut din investirea intr-un anumit domeniu a unei sume egale cu pretul unei unitati de suprafata (utilizand rata marginala a unei investitii cu risc similar).

Procedeul rentei funciare foloseste formula de calcul :

unde:

V_t - valoarea terenului;

V_q - valoarea productiei in conditii normale din punct de vedere natural si tehnic;

R_F - procentul din productia agricola aferent rentei funciare (in tarile dezvoltate este curpins intre 8-10%);

N - perioada de fructificare a capitalului funciar, considerata in general de 30 de ani;

K - coeficient de corectie pentru amplasare, asigurare cu utilitati, natura geotehnica ( de la 1,7 la 2).

Procedeul profitului;

Valoarea terenului se determina prin urmatoarea relatie de calcul:

unde:

V_t - valoarea terenului;

PB - profitul brut care poate fi exprimat ca diferenta intre valoarea productiei si cheltuielile de productie;

R_F - procentul de renta funciara care indica aportul capitalului funciar la obtinerea profitului brut, aproximativ 8%;

N - numarul de ani corespunzatori perioadei de fructificare a capitalului funciar, aproximativ 30 de ani;

K - coeficient de corectie pentru conditiile tehnice, economice, naturale. Acesta este cuprins intre  1,7 - 2.

Procedeul stabilit prin norme elaborate de Ministerul Lucrarilor Publice;

Normele elaborate de Ministerul Lucrarilor Publice in anul 1992, stabilesc pentru evaluarea terenurilor urmatoarea relatie de calcul :

unde:

V_t - valoarea terenului;

V_b - valoarea de baza a terenului determinata ca limita minima la un nivel de 495 lei/m², valoare ulterior reevaluata potrivit prevederilor legale. Valoarea s-a obtinut prin multiplicarea pretului de 5 lei/m² cu durata clasica a unei concesionari de 99 de ani;

(1 + N) - coeficientii de corectie a valorii de baza, N fiind suma notelor acordate pe baza de criterii. Nivelul total al sumei este mai mic sau egal cu 9.

Criteriile sunt :

categoria terenului,  notata de la 0 la 1,5 puncte;

amplasarea terenului in cadrul localitatii;

Exista 4 zone de apreciere notate de la 0 la 1 punct.

functiile economice si caracteristicile sociale ale localitatii, notate de la 0,5 la 1 punct;

pozitia terenului fata de retelele de transport, notata de la 0,2 la 0,5 puncte;

echiparea tehnico-utilitara a zonei, notata de la 0,5 la 0,6 puncte (pentru fiecare din unitati);

caracteristici geotehnice ale terenului, notate de la -1 la 0,5 puncte;

restrictii de folosire a terenurilor conform planurilor de urbanism, notate de la -1,5 la 0,5 puncte;

gradul de poluare a terenului, notat cu -1,5 puncte;

Dezavantajele procedeului :

limitarea pretului de baza la 5 lei/m², la care ulterior se aplica reevaluarea potrivit prevederilor legale;

limitarea notei pentru criterii la maxim 9.

Aceste dezavantaje impun a se corecta valoarea cu preturile pietei funciare.

Potrivit lui Brilman J. si Maire C. (Manuil d'evaluation des entreprises, Les Editions d'Organisation, 1993) evaluarea terenurilor cu constructii se mai poate realiza prin doua procedee (redate la punctele 6 si 7):

Procedeul care utilizeaza valoarea terenurilor neconstruite minus 30%, rezultand pretul terenurilor construite;

Procedeul care utilizeaza valoarea imobilizarilor de pe teren × (20% sau 30%), rezultand pretul terenurilor construite.

20-30 % - abatere forfetara

a.2.    Pentru terenurile fara constructii

Valoarea terenurilor fara constructii se stabileste tinand cont de:

localizare;

raportul cerere-oferta;

facilitati urbanistice;

risc de depreciere;

posibilitati de constructie.

b.       Cladiri;

Valoarea de utilitate a cladirilor depinde de :

modul de constructie;

vechime;

gradul de adaptare a cladirii la activitatile de exploatare.

Evaluarea cladirilor se poate efectua prin mai multe procedee:

procedeul general;

procedeul indiciar;

procedeul valorii pe piata;

procedeul bazat pe rezultat.

Procedeul general;

Se determina costul reconstruirii cladirilor la aceeasi parametrii tehnico-economici, dar in stare noua. Se scade amortizarea calculata pe durata de functionare consumata, dar pe baza valorii noi, nu a valorii vechi.

La stabilirea valorii imobilelor, in general, se au in vedere urmatorii factori:

valoarea reparatiilor, modernizarilor la imobilele existente;

durata de folosinta a imobilelor existente;

valoarea reconstruirii in stare noua, moderna a imobilelor corespunzatoare obiectivului firmei;

durata de folosinta a noilor imobile;

cheltuieli de exploatare si de intretinere a acestor imobile;

valoarea de realizare (de lichidare) a imobilelor existente.

O astfel de valoarea, dupa opinia unor specialisti, este o valoare tehnica, nu economica.

In principiu, se ia in considerare :

fie media aritmetica a costului tehnic de reconstruire si a costului economic;

fie valoarea cea mai mica dintre acestea.

Limitele procedeului sunt date de tehnicile constructive, intrucat acestea se modifica in decursul timpului, iar unele materiale de constructie sunt inlocuite.

Procedeul indiciar;

Procedeul indiciar consta in aplicarea unui indice de actualizare la valoarea investitiei inregistrata in evidentele contabile, pentru imobilul in cauza. Se obtine o valoare actuala la care se aplica un coeficient de vechime[1].

unde,

V_uc       - valoarea de utilitate a cladirii;

V_cc       - valoarea contabila a cladirii;

D_c        - coeficientul de vechime (de depreciere a valorii cladirii existente);

r           - indicele de actualizare;

K          - coeficientul de adecvare la nevoi.

Coeficientul de vechime nu se refera numai la uzura fizica a constructiei ci si la uzura morala. Determinarea deprecierii progresive a cladirilor datorita varstei se determina prin relatia de calcul:

unde,

D_c - coeficient de vechime (coeficient de deprecierea valorii cladirii existente);

A - varsta cladirii, in procente, fata de durata normala de functionare.

unde,

D_cs       - durata consumata;

D_n        - durata normala de utilizare.

(1 - D_c) se aplica la valoarea initiala a cladirii si astfel se obtine valoarea existenta, care apoi se actualizeaza cu indicele de actualizare si coeficientul de adecvare la nevoi.

O varianta a acestui procedeu o constituie urmatoarea relatie de calcul pentru determinarea valorii cladirii :

unde,

V_c         - valoarea de utilitate a cladirii;

n_m²      - numar de m²;

C/_m²     - costul/m² al constructiei noi;

K          - coeficientul de adecvare la nevoi;

D_c        - coeficientul de vechime (de depreciere a valorii cladirii existente).

Procedeul valorii de piata;

Procedeul valorii de piata constituie procedeul cel mai indicat in masura in care exista posibilitatea de a face astfel de comparatii.

Procedeul bazat pe rezultat;

Procedeul bazat pe rezultat utilizeaza in determinarea valorii cladirii capacitatea activului de a genera profit incasabil pe o perioada finita sau infinita de timp, care apoi se actualizeaza corespunzator.

c.        Masini, utilaje, instalatii;

Metodele de evaluare utilizate pentru masini, utilaje, instalatii sunt :

procedeul valorii de piata;

procedeul estimarii indirecte;

procedeul estimarii globale.

Procedeul valorii de piata;

Procedeul valorii de piata a masinilor este pretul curent, adica costul de inlocuire a masinii respective, luand in considerare diferentele rezultate din:

progresul tehnic, prin compararea randamentelor;

precizia de executie;

gradul de securitate.

Evaluarea se face prin comparatie folosind pretul curent pe piata, pretul de ocazie a unei masini identice, pret care se corecteaza:

cu conditiile de lucru (1,2,3 schimburi);

cu modul de intretinere (preventiva sau cand este cazul).

Procedeul estimarii indirecte;

Se porneste de la valoarea de achizitie corectata cu durata de functionare consumata si indicii preturilor.

Datele de calcul sunt:

costul de achizitie;

durata normala de utilizare;

durata ramasa;

indicele de actualizare (indicele preturilor).

unde,

V_m        - valoarea masinii;

C_a         - cost de achizitie;

r           - indicele de actualizare;

D_r         - durata ramasa;

D_n        - durata normala de utilizare.

Procedeul este utilizat pentru echipamente mai noi unde nu exista baza de comparatie.

Indicii de actualizare a preturilor se aleg dintre:

indicii globali (indicele preturilor cu ridicata);

indici specializati cum ar fi indicele preturilor pentru masini unelte;

coeficientii de stabilitate ai valorii prezentati de firmele specializate in asigurari.

O alta varianta  a procedeului estimarii indirecte o reprezinta relatia de calcul :

unde,

V_m        - valoarea masinii;

C_a         - cost de achizitie;

t           - coeficient de preturi intre anul de achizitie si anul cand se face

evaluarea (exprimat in procente).

D_r         - durata ramasa;

D_n        - durata normala de utilizare.

Procedeul estimarii globale (totale).

Presupune luarea in considerare a unor durate de amortizare pe grupe de utilaje. Procedeul conduce la rezultate aproximative, de aceea poate fi folosit doar in situatia in care masinile si utilajele au o pondere mica in valoarea activului total al firmei.

d.       Mobilier de birou si auxiliare;

Costul de inlocuire se determina pe baza pretului curent pentru activele similare de pe piata, diminuat cu amortizarea aferenta duratei de serviciu consumata.

Imobilizari financiare cuprind:

a)     Imprumuturi pe termen mai mare de 1 an

Se evalueaza la valoarea lor contabila, dar daca rata dobanzii practicate este mai mica decat rata normala, atunci vor fi actualizate la rata normala a pietii. Imprumuturile legate de participatii se judeca alaturi de titlurile de participare.

b)     Titlurile de participare

Exista doua cazuri :

daca participatia nu este importanta - in aceasta situatie filialele vor fi considerate ca apartinand ansamblului, nefiind necesara o evaluare suplimentara a titlurilor in cauza;

daca participatia este  importanta - titlurile se evalueaza distinct, respectiv:

daca filialele sunt in pierdere se aplica metoda corespunzatoare firmelor aflate in dificultate (cu valoarea zero sau negativa);

daca filialele sunt cotate la bursa se foloseste valoarea bursiera normala;

daca filialele nu sunt cotate la bursa, participatia se evalueaza pornind de la:

F    valoarea de capitalizare a dividendelor si a profitului net;

F    valoare plauzibila de negociere si vanzare catre un investitor potential.

Activele circulante

a)     Stocurile;

In micile afaceri stocurile ocupa un loc important in cadrul activului, acestea fiind, in general, materii prime, materiale, semifabricate, productie neterminata, produse finite. Evaluarea contabila utilizeaza, in principal:

metoda FIFO (primul intrat, primul iesit);

metoda LIFO (ultimul intrat, primul iesit);

metoda costurilor medii (standard).

In operatiunea de evaluare a valorii totale a firmei in scopul vanzarii, stocurile se estimeaza pe baza costului ultimei cumparari, a valorii lor de inlocuire. Cumparatorul ar trebui sa evalueze si starea fizica a bunurilor. In general, stocurile firmelor cuprind stocuri greu vandabile si stocuri fara miscare care din punct de vedere al eficacitatii nu trebuie luate in calculul activului contabil net ajustat.

b)     Creantele (debitele);

Valoarea creantelor si debitelor este stabilita pe baza valorii nominale inregistrata in contabilitate, corelata cu probabilitatea de incasare, cu gradul de solvabilitate a debitorilor.

Efectele scontate nescadente se introduc in activ in contrapartida cu datoria pe termen scurt.

c)      Disponibilitatile;

Sunt luate in calculul valorii patrimoniale la valoarea lor nominala, de inregistrare in contabilitate. Nu sunt dificultati la stabilirea valorii deoarece sumele sunt inscrise in conturi, fiind certe si lichide.

Elemente de pasiv.

a)     Provizioane pentru riscuri si cheltuieli;

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie pentru litigii, garantii de buna executie, cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii. Cele nejustificate se anuleaza.

b)     Alte elemente de pasiv.

Astfel de  elemente importante in analiza efectuata pentru evaluare sunt:

creditele pe termen lung cu dobanda preferentiala;

Acestea se actualizeaza la dobanda pietei.

impozite latente constituite pentru :

F    bunurile din cadrul exploatarii;

Se ia in considerare impozitul care va trebui platit in cazul cesiunii, impozit care diminueaza activul net contabil.

F    unele componente ale capitalului propriu (subventii pentru investitii, provizioane reglementate) care contin un impozit amanat la plata ce trebuie evidentiat distinct.

Toate elementele patrimoniale cu valorile stabilite se cumuleaza obtinandu-se total activ contabil corectat din care se scad datoriile totale ale firmei : credite bancare, furnizori, obligatii fata de buget, obligatii salariale si sociale, obligatii fata de asociati si alte obligatii.

Se obtine activul net contabil corectat (ANCC) care poate constitui un reper pentru negocierea pretului tranzactiei.

Metoda valorii de lichidare

Activul net contabil si activul net contabil corectat sunt valori corespunzatoare opticii vanzatorului care decide voluntar vanzarea afacerii. Aceste valori sunt determinate pe baza bilantului contabil stabilit prin aplicarea principiului continuitatii activitatii.

Potrivit acestui principiu, se presupune ca firma isi continua in mod normal, firesc activitatea fara a intra in stare de lichidare. Sunt cazuri in care nu se tine cont de continuitatea activitatii, iar afacerea isi inceteaza activitatea sau isi lichideaza patrimoniul.

Aceste situatii sunt prevazute in actele normative, respectiv :

Legea 31/1990 privind societatile comerciale, in situatia lichidarii obisnuite (administrative), hotarata de asociati;

Societatea comerciala se poate dizolva datorita unor cauze precum:

F    expirarea termenului stabilit pentru durata societatii;

F    imposibilitatea realizarii obiectului de activitate;

F    decizia asociatilor.

Legea 64/1995 privind procedura reorganizarii si lichidarii judiciare, act normativ aplicat in situatia in care se permanetizeaza incapacitatea de plata a firmei.

In aceste cazuri valoarea afacerii se determina fara a tine cont de continuitate obtinandu-se valori de lichidare.

In functie de modul de incetare a activitatii lichidarea poate fi:

progresiva;

imediata.

Lichidare progresiva este situatia cand se determina valoare lichidativa bazata pe ipoteza vanzarii in timp a activelor. Valoarea de lichidare este un activ net contabil care se calculeaza pe baza:

activului evaluat la costuri de tranzactie normale, dar nu mai mici decat cele contabile;

pasivului (datoriilor) evaluat la valoarea contabila.

Lichidarea fortata este situatia in care se determina valoarea lichidativa, care este un activ net contabil, calculata astfel :

activele se evalueaza in cele mai proaste conditii posibile obtinandu-se valori mult mai mici decat preturile de vanzare in conditii normale;

pasivele sunt majorate cu costuri de lichidare, precum:

F    indemnizatii de conducere;

F    penalitati de rambursare anticipata a imprumuturilor;

F    penalitati de intrerupere a contractelor comerciale;

F    onorariile lichidatorilor.

Valoarea neta care revine actionarilor devine mica sau chiar nula.

Metoda activului brut contabil

Prin metoda activului brut contabil se determina valoarea contabila bruta  (valoare functionala), fiind reprezentata de totalul activelor utilizate in exploatarea firmei, fara a se tine seama de sursele de finantare a acestora, respectiv de pasive.

Acesta se determina prin cumularea valorilor istorice ale activelor inregistrate in contabilitate fara a se tine cont de amortizari si provizioane.

Metoda valorii substantiale

Valoarea substantiala face parte din cadrul valorilor functionale indepartandu-se ca si calcul de bilant, ea are in vedere functiile de exploatare ale firmei.

Valoarea substantiala:

arata valoarea activelor de exploatare de care dispune firma;

se inscrie in optica de continuare a activitatii;

este calculata de cumparatorul afacerii.

In functie de elementele luate in calcul valoarea substantiala este:

valoare substantiala bruta;

valoare substantiala redusa;

valoare substantiala neta.

1) Valoarea substantiala bruta (VSB);

O alta relatie de calcul :

2) Valoarea substantiala redusa (VSR);

Se calculeaza pornind de la valoarea substantiala bruta din care se scad valoarea elementelor care ofera avantaje in plus firmei fata de conditiile normale de piata cum sunt:

datoriile nepurtatoare de dobanzi (furnizori, datorii fiscale, sociale);

valoarea capitalurilor lasate de catre conducatori, actionari la dispozitia firmei.

3) Valoarea subtantiala neta (VSN);

Se aseamana cu valoarea activului net contabil corectat, insa este mai apropiata de conditiile de exploatare ale firmei, tinand cont de toate activele utilizate in afacere, indiferent de aspectul juridic al proprietatii.

Metoda capitalurilor permanente

Prin aceasta metoda se determina o valoare functionala care reflecta capitalurile de care are nevoie firma pentru activitatea de exploatare.

Stabilirea capitalurilor permanente necesare activitatii de exploatare se efectueaza pe baza bilantului functional avand in vedere numai activele necesare activitatii normale, curente a firmei. In determinarea valorii afacerii, prin aceasta metoda se vor avea in vedere urmatoarele :

excluderea activelor neutilizabile pentru afacere;

considerarea excedentului de trezorerie ca un activ in afara exploatarii daca fondul de rulment functional este mai mare decat nevoia de fond de rulment;

corectarea nevoii de fond de rulment din exploatare la valori normale daca se considera ca nu indeplineste aceasta calitate;

previzionarea de catre cumparator a nevoii de fond de rulment din exploatare, avand in vedere ca se doreste continuitatea afacerii.

Relatia de calcul:

Capitalurile permanente astfel determinate se deosebesc de valoarea substantiala prin faptul ca, la determinarea capitalurilor permanente de exploatare:

nu se iau in calcul datoriile financiare numai cele din exploatare, in timp ce, la valoarea substantiala se au in vedere datoriile financiare;

se iau in calcul active si pasive circulante previzionate, fata de valoarea substantiala care considera activele si pasivele bilantiere.