Imaginea organizatiilor de afaceri

Imaginea organizatiilor DE AFACERI

Obiective:

Definirea imaginii organizatiei

Gestionarea imaginii organizatiei

Opinia publica

1. Imaginea unei organizatii de afaceri

Imaginea este o parere a unei persoane, grup de persoane sau a opiniei publice despre o organizatie. Se gestioneaza ca oricare obiect de patrimoniu. O imagine negativa afecteaza succesul organizatiei.

In cazul grupurilor sociale, reprezentarea organizatiilor tine seama in principal de credinte, atitudini, opinii, principalele valori sociale create de grupul respectiv. Aceste valori constituie criteriul esential la care se raporteaza toti atunci cand isi formeaza imaginea despre ceva sau cineva. In fata unui grup social este foarte important sa se tina seama de faptul ca exista unele elemente care nu trebuie atinse, modelate, miscate sau transformate. Este cazul credintelor, care este bine sa fie puse in valoare sau amintite, dar nu schimbate. Trebuie lucrat mult cu opinii, deoarece acestea au o situatie instabila in constiinta colectiva, iar de la acestea se poate trece foarte usor la atitudini.()

Structura imaginii organizatiei de afaceri

Imaginea are o structura axata in jurul unui nucleu central, in jurul caruia exista concepte inrudite derivate din acesta. In formarea unei imagini se evita ambiguitatea. In activitatea de crearea sau demontare a unei imagini conceptul esential ramane stabil. Schimbarea lui duce la reorganizarea activitatilor organizatiei in functie de conceptul nou adoptat.

Modelul de realizare al imaginii ():

Sistemul central asigura:

Legatura cu memoria colectiva si istoria grupului;

Defineste omogenitatea grupului;

Este stabil, coerent, rigid, rezistent la schimbare.

Are urmatoarele functii:

Genereaza semnificatii ale reprezentarii;

Determina organizarea sa.

Sistemul periferic:

Permite integrarea experientelor si istoriilor individuale;

Suporta eterogenitatea grupului;

Este amplu, evolutiv si suporta usor contradictiile.

Are urmatoarele functii:

Permite adaptarea la realitatea concreta;

Permite diferentierea continuturilor;

Protejeaza sistemul central.

Gestionarea imaginii organizatiei de afaceri

Formarea imaginii unei organizatii tine in special de stilul managerial al conducatorului si de activitatea angajatilor.

Activitatile de relatii publice care contribuie la formarea, schimbarea sau mentinerea imaginii sunt:

Dezvoltarea unui management performant, care conduce la activitate performanta;

Aplicarea unei strategii de castigare a increderii si simpatiei propriilor angajati, astfel incat acestia sa se considere coparticipanti la activitatea performanta a organizatiei;

Desfasurarea unei informari corecte sustinute bazate pe rezultate foarte bune, despre obiectivele si sarcinile asumate, metode folosite, succese, dificultati;

Folosirea sponsorizarii pentru formarea unei imagini corecte si reale, sugerate abil;

Promovarea unui personal de calitate, la angajarea caruia sa tina seama de:

temperament;

trasaturi de caracter;

atitudini, aptitudini si abilitati psihice;

interese, aspiratii, dorinte;

convingeri politice;

nivel de pregatire profesionala si varsta;

experienta in postul pentru care solicita incadrarea;

starea de sanatate;

activitatile extraprofesionale desfasurate;

comportarea in familie si societate;

situatia familiala;

motivul pentru care solicita angajarea.

Intretinerea unor relatii foarte bune cu mass - media.

Cunoscand mecanismele de manipulare, atunci cand depistam o astfel de incercare si cand interesele organizatiei sunt amenintate, putem lua masuri eficiente pentru a o contracara.

Cerinte si elemente vizate ale comunicarii (2)

Tipologia comunicarii (2)

Obstacole in calea comunicarii

Intalnim frecvent obstacole in calea unei comunicari de calitate. Printre acestea se numara:

Obstacole de ordin social. Se refera la mediul profesional, cadrul extraprofesional, datini si obiceiuri, varsta si sex, modele sociale, apartenenta la un cult sau secta religioasa. In anumite conditii, in anumite grupuri socio-umane socializate negativ si care isi apara interesele, cautand prin diverse mijloace sa impiedice comunicarea serioasa e necesar sa cunoastem modul de viata al interlocutorilor pentru a realiza o comunicare normala.

Obstacole de ordin cultural. Se refera la limba, vocabular, limbaj, nivel social, nivel intelectual, motivatii personale pentru subiectul discutat. In general pentru relatii sau informatii strict limitate, daca nu facem fata, apelam la serviciile altora.

Obstacole de ordin psihologic

Emotivitatea se poate vedea in gesturi, in atitudini, in expresia fetei si a privirii. Se crede ca intr-o comunicare 7% din mesaj se transmite prin sensul cuvintelor, 38% prin maniera in care sunt rostite, iar 55% prin expresia fetei. Putem considera emotivitatea ca pe un motor pe care trebuie sa-l reglam prin cunoasterea propriului comportament, a propriei conduite, prin invatarea stapanirii de sine si autocontrol.

Agresivitatea este o tendinta naturala ce izbucneste in anumite situatii si conditii: refuzarea unui lucru important ori o provocare sau jignire, un esec, un conflict familial, o nedreptate, ranchiuna, ura, teama, injustetea sociala etc. ne punem problema de a trai acest sentiment si de a-l utiliza in sensul unei actiuni mai eficace, nu pentru a intra in conflict cu cineva, nu pentru a ajunge la violenta, ci pentru a o preveni, a intelege agresivitatea si a o folosi in mod constructiv.

Timiditatea se manifesta printr-un comportament defensiv si anxios, ezitant. Depasirea timiditatii presupune o dezvoltare continua a increderii in sine si in altii, asumarea unor raspunderi din ce in ce mai importante, dezvoltarea curajului.

Afectivitatea, in conditiile in care sensibilitatea, comportarea emotiva sunt exagerate genereaza obstacole in calea comunicarii. Emotiile pozitive constituie un sprijin in favoarea unei comunicari de calitate.

Obstacole de ordin fizic. Sunt legate in special de individualitatea omului: aparenta fizica, tinuta exterioara, ticurile, accentele, starea de vioiciune, oboseala, moleseala.

Persuasiunea in cadrul relatiilor din organizatii

Prin persuasiune intelegem arta sau puterea de a convinge pe cineva, folosind argumente logice sau afective, sa faca un anumit lucru, sa adopte o anumita conduita. Orice om poate fi persuasiv in relatiile cu ceilalti, daca dovedeste capacitate profesionala si morala, si are talentul de a transmite, de a implanta in mintea si sufletul interlocutorului reprezentari, idei, principii, judecati de valoare, sentimente pozitive care sa-i motiveze si sa-i calauzeasca gandurile, faptele si trairile interioare pe o linie conforma cu cerintele de corectitudine si de civilizatie recunoscute in societate.

Persuasiunea presupune cunoastere, argumentare si control. In situatii speciale se tine seama de ansamblul tuturor factorilor (demografici: varsta, sexul, ocupatia; psihologici: temperamentul, caracterul; conjuncturali), de opiniile, prejudecatile, credintele, obiceiurile, traditiile, modelele socio-culturale, de greutatile economice si de optiunile politice ale fiecarui individ sau grup asupra caruia se decide sa se actioneze persuasiv.

Argumente persuasive

Argumentarea presupune unele procedee cu caracter pozitiv, profund motivational sau unele mijloace de a constrange individul, auditoriul in scopul de a accepta punctul de vedere, ideile, parerile altuia, desi acesta nu doreste sa le accepte. Prezinta mare interes cunoasterea factorilor care determina in fiecare caz modalitati diferite de raportare la normativitatea sociala. Anumite particularitati individuale pot avea un rol important in a calauzi conduita individului. Cunoscandu-le putem actiona preventiv, pentru a indruma persoana respectiva pe drumul convietuirii civilizate.

Recurgerea la unul sau altul dintre mijloacele disponibile este conditionata de priceperea proprie, de contextul dialogului sau al faptelor si de gradul de cultura al partenerului de dialog. Demersul argumentarii porneste de la argumente mai slabe si se incheie cu argumente mai puternice, stiind ca oamenii se aseamana si se deosebesc intre ei prin insusiri particulare, prin particularitati ale gandirii, prin grade diferite de dezvoltare a raspunderii si responsabilitatii.

Argumente cu caracter negativ - sunt ineficiente pentru actiunea de convingere, de influentare pozitiva.

Tonul ridicat, atunci cand persoana cu care discutam ne invinge in discutie;

Insulta, cand o persoana nu are alte argumente;

Amenintarea sub diferite forme;

Aluzia, trimiterea la un fapt, care are aceleasi efecte daunatoare ca si amenintarea brutala;

Utilizarea ca argument a propriei pozitii, functii ori situatii ierarhice;

Asocierea unei idei cu o persoana - presupune respingerea ideii doar pentru ca apartine unei anumite persoane;

Reducerea la tacere a interlocutorului, cand doar argumentele proprii conteaza.

Argumente cu caracter pozitiv

Explicatia - argumentare foarte simpla care consta in expunerea clara a faptelor, cu scopul de a le face intelese partenerului de dialog. Se poate realiza prin:

Naratiune. Consta in povestirea cronologica a evenimentelor si presupune imaginatie, prezenta de spirit, o buna cunoastere a fenomenului-evenimentului aflat in discutie;

Descriere. Prezentarea unor aspecte si caracteristici ale unui fenomen, eveniment, fapt - intr-un limbaj natural - spre a-l face mai reprezentativ, mai credibil in fata auditorului.

Organizare topica. Abordarea fenomenului pe parti, pe segmente, prin ordonarea propriei gandiri, urmarind organizarea gandirii celui cu care dialogam, punand accentul pe acele parti care ar putea trezi cel mai mare interes.

Clasificare. Ordonarea faptelor, evenimentelor, a secventelor in conformitate cu criterii dinainte stabilita, cu care este de acord si partenerul de dialog.

Comparatie. Punem in evidenta asemanarile si deosebirile dintre fapte, evenimente, fenomene, cu scopul de a usura cunoasterea, intelegerea lor - largind orizontul partenerului.

Analogie. Analogia directa recurge la relatiile directe, nemijlocite, clar definite dintre fapte, evenimente, opinii, fenomene. Analogia indirecta stabileste raporturi sugestive prezentate uneori metaforic intre elemente din domenii diferite, dar cu asemanari ale insusirilor si structurilor. Ajuta interlocutorul in restructurarea gandirii in favoarea pledoariei ce I se face.

Inductie. Presupune parcurgerea drumului de la singular la plural, de la unul la mai multi, de la concret la abstract, de la particular la general. Foloseste numeroase exemple pentru a duce la concluzii cu valoare de adevar.

Deductie. Miscarea gandirii are loc in planul conceptelor. Concluzia este categorica si rezulta din premisele respective.

Ipoteza. Presupune angajarea gandirii pe calea ipotezelor, a presupunerii care pare a avea sanse de a duce la o concluzie pertinenta.

Alternativa. Presupune libertatea de a prezenta interlocutorului mai multe variante convenabile scopului urmarit, pentru a-l determina sa aleaga.

Dilema. Se ofera interlocutorului posibilitatea de a alege sub presiunea situatiei si a timpului dintre doua variante posibile, fiecare cu avantaje si dezavantaje.

Paradox. Consta intr-un enunt contradictoriu, dar demonstrabil care ofera multe posibilitati subtile de a afla un adevar in mod direct sau indirect.

Demonstratie. Explicarea convingatoare prin exemple practice sau argumente teoretice, folosind propozitii categorice despre adevarul sau falsitatea unei afirmatii, a unei fapte, duce la rezultate bune in munca de prevenire si in numeroase situatii.

Reducere la absurd. Consta in argumentarea adevarului unei teze prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii duce la consecinte absurde.

Opinia publica

Publicul poate fi constituit de intreaga natiune, de un grup social distinct, o multime structurata  sau cu un inceput de structurare (un grup sau micro grup sau de cateva persoane). O opinie personala exprimata in public trebuie sa primeasca girul comunitatii pentru a deveni opinie publica. Opinia publica apare ca o constiinta de sine, ca un arbitru. Atunci cand tinde sa devina unanima ea devine o credinta profunda, un mit. Printre formele de opinie se afla opinia clar exprimata (careia i se face o larga publicitate), parere verbala exprimata in soapta (zvon) si aprobarea generala sau referendumul.

Opiniile apartin indivizilor, exprima personalitatea acestora, iar manifestarea lor intr-un context social care le face posibile, la da o semnificatie aparte si le intareste. Opinia publica este stratificata si reflecta natura, tendintele din societate.

Exista numerosi factori care concura la configurarea relatiilor din organizatii si din societate, printre care:

Solidaritatea sociala. In contextul triumfului legii, al dreptatii si omeniei solidaritatea duce la maturizarea societatii.

Stabilitatea si toleranta sociala. Presupune capacitatea de a intelege si accepta, intre anumite limite, unele oscilatii, o anumita abatere de la comportamentul normal, in scopul asigurarii stabilitatii si echilibrului unei convietuiri sociale civilizate.

Opinia publica si mijloacele de informare in masa

Informatia este placa turnanta si acceleratorul schimbarilor in societate, principalul element care duce la formarea si dezvoltarea opiniei publice. Presa scrisa, radioul, televiziunea contribuie la informarea cetatenilor. Exista si abateri de la informarea exacta, obiectiva. Actiunile persuasive, manipularea, dezinformarea si intoxicarea pot fi combatute prin cunoastere.

Persuasiunea. Autorul de mesaj pledeaza pentru o cauza, incercand sa acrediteze o opinie.

Manipularea. Este varianta malefica a persuasiunii care are la baza intentia negativa, incalcarea normelor deontologice, trunchierea sau deformarea cu buna stiinta a faptelor obiective, transformarea mesajului intr-o minciuna partiala sau totala. Manipularea poate fi punctuala sau de durata. Procedeele la care se recurge frecvent sunt: folosirea posibilitatii montajului eliminarea elementelor esentiale), folosirea unor elemente incompatibile in alcatuirea mesajului (pentru ca sinteza sa nu se produca), folosirea elementelor de cea mai joasa cota valorica, ocolirea premeditata a realitatii, folosirea paginatiei in scopul minimizarii unei informatii etc.

Dezinformarea. Se face prin suprimarea obiectivitatii mesajului dupa criterii politice, economice sau cenzurare.

Intoxicarea. Consta in suprasaturarea opiniei publice cu informatie falsa, blocarea canalelor de comunicare cu mesaj diversionist pentru a discredita un anumit mesaj, pentru destabilizare.

Presa scrisa foloseste, pentru dezinformare selectarea stirilor dupa criterii bazate pe interes, orientarea stirilor, plasarea dezavantajoasa in pagina, dozajul jumatatilor de adevar cu jumatati de minciuna, comparatii nejustificate, prezentare persiflatorie, etichetarea nepotrivita a evenimentului sau interlocutorului etc. (27)

Comunicare specifica multimilor

Indivizii umani, in anumite situatii (emotii puternice, in momente de rascruce ale istoriei), se comporta cu totul deosebit atunci cand fac parte dintr-o multime, fata de situatia cand s-ar afla singuri. Intr-o multime psihologica indivizii isi pierd personalitatea constienta, iar ideile si sentimentele tuturor se orienteaza in aceeasi directie. Aglomerarea respectiva se comporta ca o fiinta provizorie unica supusa legii unitatii mentale a multimilor, cu caracteristici noi. Aptitudinile intelectuale ale oamenilor si individualitatea se estompeaza, insusirile inconstiente domina, impulsivitatea creste, stabilitatea este redusa.

Trasaturi ale multimilor psihologice - se grefeaza pe caracteristicile fundamentale ale neamului, pe care germineaza sentimentele.

Impulsivitatea. In functie de stimuli, genereaza generozitate sau cruzime, eroism sau lasitate ; simtul de conservare si notiunea de imposibil dispar.

Mobilitatea. Mare, sub influenta stimulilor de moment.

Sugestibilitatea. Excesiva, pe fondul starii de espectativa atenta. Sugestia devine contagioasa. Ideea tinde sa se transforme in act. Totul depinde de natura sistemului si nu de relatiile ce exista intre actul sugerat si ratiune. Neverosimilul nu exista.

Credibilitatea. Prima impresie perceputa formeaza nucleul sugestiei contagioase.

Sentimentele manifestate sunt foarte simple si exagerate. Sugestionate abil multimile devin capabile de eroism si de devotament, cu mult mai capabile decat individul izolat.

Intoleranta si autoritarismul sunt caracteristice tuturor categoriilor de multimi, cu grad de manifestare divers.

Moralitatea poate deveni foarte inalta.

Forme de comunicare specifice multimilor psihologice

Afirmatia pura si simpla, lipsita de rationament si de dovezi este agreata de mintea multimilor.

Repetitia. Lucrul repetat ajunge sa fie crezut. Numai prin afirmatie si repetitie se poate combate o alta afirmatie des repetata. Cand se formeaza un curent de opinie intervine mecanismul contagiunii. In sanul multimii ideile, sentimentele, emotiile, credintele sunt la fel de contagioase ca microbii.

Contagiunea nu necesita prezenta simultana a indivizilor in acelasi loc; ea se poate realiza la distanta, sub influenta anumitor evenimente care orienteaza mintile in aceeasi directie, conferindu-le caracteristicile specifice multimilor, mai ales atunci cand terenul este pregatit.

Cu modele se conduce lumea, nu cu argumente. In fiecare epoca exista un mic numar de personalitati care dau tonul si ale caror idei si fapte sunt imitate, fara a se indeparta prea mult de ideile general acceptate. Oamenii mult superiori epocii lor nu au, in general, nici o influenta in epoca.

Opiniile raspandite prin afirmatie, repetitie si contagiune  sunt atotputernice. Ele sfarsesc prin a capata acea forta misterioasa numita prestigiu. Prestigiul dobandit este cel conferit de nume, reputatie, avere. Prestigiul personal reprezinta ceva personal, putand fi insotit de prestigiul dobandit.

Metode de control a multimilor psihologice

Comunicarea cu o multime psihologica se face prin intermediul liderilor. Solutia cea mai buna pentru controlul multimilor nemultumite o constituie negocierea. Astfel se armonizeaza interesele celor implicati prin solicitarea unei concesiuni minore urmate de una majora, intransigenta simulata la inceput urmata de cedare conditionata, greseli formale deliberate, oferte simulate etc.