Etica si afacerile

ETICA SI AFACERILE

AFACERI SI ACTIONARI

In aceasta ultima sectiune vom incerca sa privim ceva mai indeaproape unele dintre problemele specifice de etica afacerilor, probleme legate de responsabilitatile si drepturile morale ale unor anumite categorii de stakeholders. De indata vom sesiza faptul ca diferentele de opinii privind natura si scopul intrinsec al afacerilor, pe care am incercat sa le analizam in sectiunea precedenta, isi pun amprenta asupra modului de problematizare si solutionare a chestiunilor mai intens focalizate.

Numarul actionarilor este extrem de restrans, grupand cativa asociati, de multe ori inruditi indeaproape, cu un actionar principal care detine o suprematie zdrobitoare asupra celorlalti - unii dintre acestia avand o participatie mai degraba simbolica. Totodata, actionarul principal detine si functii executive la cel mai inalt nivel, fiind, deopotriva, patron, manager si director general.

Inapoierea investitorilor romani in comparatie cu cei din tarile cu adevarat capitaliste dezvoltate se vede in mod izbitor pe piata de capital. In vreme ce marile corporatii cotate la marile burse din lume sunt capitalizate prin participarea unui numar imens de mari si mici investitori, ale caror milioane de tranzactii zilnice fac ca proprietatea asupra acestor corporatii sa fie fluida si difuza, fiind direct corelata cu performantele lor economice, in Romania sunt, deocamdata, cotate la o bursa ridicol de anemica si de amortita doar cateva companii de oarecare interes pentru un numar infim de investitori privati sau institutionali.

Cu gandul la un viitor dezirabil, desi inca incert, si cu speranta ca acest viitor nu va intarzia prea mult sa devina vizibil si in economia romaneasca, voi da si eu Cezarului ce este al Cezarului in etica afacerilor si ma voi referi in continuare la problemele si dilemele morale ale actionarilor, mici si mari, din tarile capitaliste avansate.

Actionari si manageri

Schimbarea esentiala pe care economia actuala de piata o aduce fata de capitalismul clasic tine de proprietatea asupra capitalului. Constitutiile statelor cu traditie democratica au consacrat de mult dreptul asupra proprietatii ca pe un drept fundamental al omului si al cetateanului. In cea mai simpla reprezentare cu putinta, avem in vedere dreptul individului de a dispune dupa cum doreste de bunurile care ii apartin in proprietate exclusiva

Cand vine insa vorba despre proprietatea asupra corporatiilor aflate, ca societati pe actiuni, in proprietatea "capitalului public", apar cateva diferente extrem de importante, a caror amplitudine modifica radical atat drepturile, cat si responsabilitatile etice ale actionarilor:

􀃖 Localizarea controlului. Societatea incorporata nu se mai afla in controlul direct al proprietarilor, care nu mai pot lua decizii economice dupa cum doresc.

􀃖 Fragmentarea proprietatii. O mare corporatie are atat de multi actionari, incat nici unul dintre ei nu se mai poate considera drept proprietar al companiei, in sensul in care instalatorul sau mecanicul auto de peste drum se considera patron al micii sale firme;

􀃖 Diviziunea functiilor si a intereselor. Actionarii marilor companii au interese care nu coincid intotdeauna si inevitabil cu interesele celor care le conduc.

Data fiind aceasta relatie oarecum modificata dintre actionarii si directorii corporatiilor, putem descoperi cu usurinta consecintele acestui nou tip de relatie. Evident, prima grija a actionarilor este aceea de a-si apara dreptul de proprietate care, in context, le confera anumite drepturi speciale:

. Dreptul de a-si vinde stocul de actiuni;

. Dreptul de a vota in adunarea generala a actionarilor;

. Dreptul la a detine anumite informatii despre companie;

. Dreptul de a-i actiona in justitie pe manageri pentru o (presupusa) conduita incorecta;

. Anumite drepturi reziduale in cazul lichidarii companiei.

Este important sa mentionam ca printre aceste drepturi nu gasim dreptul actionarilor la o anumita cota din profit sau la o suma garantata in dividende. Aceste aspecte depind, in prima instanta, de eforturile si de priceperea managerilor dar, in ultima instanta - chiar in cazul in care compania este profitabila - depind de decizia celorlalti actionari din adunarea generala. Managerii au datoria de a conduce compania in interesul actionarilor. Aceasta obligatie generala se subimparte in mai multe obligatii specifice:

Obligatia de a actiona in beneficiul companiei. Aceasta obligatie poate fi definita atat din perspectiva performantei financiare pe termen scurt, cat si din perspectiva supravie-tuirii pe termen lung a companiei.

Obligatia de competenta si seriozitate. Se asteapta din partea managerilor ca acestia sa conduca firma cu profesionalism si eficienta;

Obligatia de diligenta. Aceasta este o datorie de ordin cat se poate de general, care se refera la un angajament deplin al managerilor fata de interesele si activitatea companiei.

Se poate observa ca indatoririle managerilor sunt definite in termeni destul de generali. In fond, principala misiune a unui manager este aceea de a administra proprietatea actionarilor in interesul acestora. Aceasta presupune atat de multe aspecte incat cu greu ar putea fi rigid reglementate obligatiile conducerii executive.

Intre actionari si manageri se stabileste pe baze contractuale, destul de imperfect definite, o relatie de reprezentare: in calitate de "titulari", actionarii ii desemneaza pe manageri in calitate de "agenti" sa actioneze in interesul lor. Acest tip de relatie creeaza premisele urmatoarelor doua caracteristici ale raporturilor dintre actionari si executivi:

Intre actionari si manageri exista un conflict de interese inerent. Primii doresc profituri si cresterea valorii actiunilor pe care le detin, ceea ce solicita mari eforturi din partea managerilor, pentru salarii cat mai scazute. Managerii urmaresc sa obtina salarii cat mai mari si pot fi mai interesati de putere si prestigiu, in detrimentul valorii actionarilor.

"Titularul" poseda cunostinte limitate despre competenta, actiunile si scopurile "agentului", ceea ce creeaza o asimetrie informationala intre parteneri, de natura sa explice scandalurile mediatice mai sus mentionate.

Conflictul de interese si asimetria informationala dintre actionari si manageri genereaza o serie de dileme etice pentru fiecare din cele doua categorii, legate atat de relatiile dintre ele, cat si de abordarea de pe pozitii distincte ale raporturilor dintre fiecare grup si celelalte categorii de stakeholders. Natura acestor dileme difera insa in functie de modelul dominant de conducere a corporatiilor.

Raspunderea conducerii executive fata de actionari

Elementul cel mai important in reglementarea relatiilor dintre actionarii si factorii executivi ai unei corporatii il constituie existenta unei instante care supervizeaza si controleaza activitatea managementului, pentru a se asigura de faptul ca aceasta serveste interesele actionarilor. De regula, aceasta instanta este un consiliu director. Aplicand principiul politic al separarii puterilor in domeniul economic, se ajunge la o structura duala de conducere a corporatiilor. Pe de o parte, directorii executivi sunt responsabili de conducerea efectiva a activitatilor curente ale companiei. Pe de alta parte, directorii nonexecutivi au misiunea de a verifica daca activitatea companiei serveste in mod competent, eficient si corect, sub aspect legal si moral, interesele actionarilor.

Managerii nu pot actiona eficient in favoarea intereselor actionarilor decat daca este exclusa posibilitatea unor conflicte de interese, ceea ce presupune o lunga serie de conditii intercorelate:

. Directorii non-executivi trebuie sa provina in cea mai mare parte din afara corporatiei;

. Ei nu trebuie sa aiba nici un interes financiar personal fata de corporatie, in afara de interesele actionarilor. Aceasta presupune ca remuneratia pe care o primesc pentru activitatea lor sa nu fie nerezonabil de mare fata de timpul si cheltuielile pe care le implica;

. Ei trebuie sa fie numiti pentru o scurta perioada de timp, pentru a nu deveni prea apropiati de corporatie si conducerea ei executiva;

. Ei trebuie sa aiba competenta necesara pentru a superviza activitatea corporatiei. In acest scop, mai ales in Europa se ingaduie un numar de insiders in consiliul supervizor, fie ca este vorba de fosti directori executivi sau de consilieri activi, responsabili de politica de resurse umane a companiei;

. Ei trebuie sa aiba suficiente surse de informatii si suficienta autoritate de control in cadrul corporatiei;

. Ei trebuie sa fie numiti in mod independent, fie de catre adunarea generala a actionarilor, fie de catre consiliul supervizor.

In pofida tuturor acestor conditii ideale, independenta directorilor nonexecutivi ramane o chestiune delicata.

Pietele financiare si avantajul informatiilor privilegiate

Multa vreme nu s-a discutat despre etica afacerilor in domeniul pietelor financiare, considerandu-se ca aici nu exista aspecte problematice. S-a pornit de la premisa ca activitatea pietelor financiare si indeosebi cea de la bursa se bazeaza pe intentia actionarilor de a castiga sub forma de dividente sau prin cresterea valorii actiunilor pe care le detin, mijlocul de castig fiind decizia rationala a fiecarui actionar de a cumpara sau vinde stocuri de actiuni. Atata timp cat regulile bursei sunt clare si cata vreme fiecare jucator le respecta, nu sunt de asteptat sa apara nici un fel de dileme morale. Fuziunile, achizitiile, veniturile directorilor executivi etc. nu mai sunt privite ca niste subiecte de dezbatere etica; ele apar mai degraba ca niste probleme de calcul strict economic al fiecarui actionar. Daca actionarul considera ca salariile directorilor sunt exagerat de mari sau ca o anumita fuziune de corporatii nu este oportuna, el este liber sa isi exprime dezacordul sau "votul negativ" prin vanzarea acelor actiuni de a caror valoare comerciala pe termen lung a ajuns sa se indoiasca.

Document online: Functia de repartitie si densitatea de probabilitate Document online: Numerele - proba de evaluare semestriala

Acest rationament se bazeaza pe supozitia unei piete perfecte si, indeosebi, pe supozitia ca toate informatiile de acces public privind orice companie cotata la bursa sunt reflectate de pretul actiunilor. Dar aceasta dogma, potrivit careia "bursa nu minte niciodata", nu este nici pe departe intotdeauna valabila. In unele cazuri, pretinsa "eficienta informationala" a bursei este neintemeiata.

Jennifer Moore analizeaza patru argumente care urmaresc sa demonstreze incorectitudinea morala a utilizarii informatiilor privilegiate:

Corectitudinea. Inegalitatea dintre investitori sub aspectul accesului lor la informatiile relevante da unora un avantaj nedrept fata de ceilalti. Dupa Moore, desi acesta este argumentul cel mai slab, el este cel mai frecvent invocat;

Furtul de proprietate. Cei care vor sa castige prin insider trading utilizeaza in beneficiu personal informatii vitale care apartin firmei, de multe ori in detrimentul acesteia. Acest argument sta la baza majoritatii proceselor intentate pentru utilizarea informatiilor privilegiate;

Daunele aduse investitorilor si pietei. Cei care utilizeaza informatii privilegiate in detrimentul celorlalti investitori fac piata de capital riscanta, ceea ce diminueaza increderea investitorilor;

Subminarea relatiilor fiduciare. Relatiile dintre actionari si directorii executivi se bazeaza pe in-crederea celor dintai in vointa si capacitatea celor din urma de a actiona intotdeauna in intere-sul actionarilor. Insider trading este o dovada clara de egoism din partea managerilor, care ac-tioneaza doar in interes propriu si, de multe ori, in detrimentul actionarilor. Acesta este, dupa Moore, argumentul cu cea mai mare greutate etica impotriva utilizarii informatiilor privilegia-te, intrucat arata ca insider trading violeaza fundamentul relatiei dintre actionari si executivi.

Cu toate aceste argumente, granitele dintre corectitudine si imoralitate nu sunt prea usor de trasat in aceasta chestiune.

AFACERI SI CONSUMATORI

Afacerile au nevoie de consumatori. Ce sens ar avea fabricarea unui produs daca nu ar avea cine sa il cumpere? Sau prestarea unui serviciu de care nimeni nu ar fi interesat? Afacerile si consumatorii sau clientii coexista intr-o relatie simbiotica: publicul depinde de oferta de bunuri si servicii necesare traiului, cu care firmele de tot felul alimenteaza in continuu piata; la randul lor, intreprinzatorii depind de cererea neintrerupta de bunuri si servicii a consumatorilor pentru ca firmele lor sa supravietuiasca si sa se dezvolte.

Intre afaceri si consumatori exista o relatie dialectica. Pe de o parte, productia genereaza nevoile consumatorilor. Strabunicii nostri au trait foarte bine fara automobile, telefoane celulare, televiziune prin cablu sau computere si fara toate serviciile conexe - statii de benzina, autostrazi, electricitate, Internet etc. - in vreme ce noua ne-ar fi aproape imposibil sa concepem un trai decent fara toate acestea. Pe de alta parte, nevoile consumatorilor stimuleaza dezvoltarea continua a afacerilor, pe care le alimenteaza cu banii necesari pentru investitii, crearea de noi produse si servicii. Producatorii si consumatorii nu sunt doua categorii sau specii distincte de oameni; specializat intr-un anumit tip de activitate economica, fiecare producator este, in acelasi timp, si un consumator - atat in viata profesionala (unde consuma utilitati, tehnologie, materii prime, know how, consultanta etc.), cat si in cea privata. Intrucat insa relatiile dintre intreprinzatori si furnizorii lor de utilitati, servicii si mijloace de productie constituie un domeniu problematic de sine statator in cadrul eticii afacerilor, aici nu vom discuta decat despre relatiile dintre firme si consumatorii finali de produse si servicii finite.

Costuri comerciale ale protectiei consumatorilor

In cazurile analizate in sectiunea precedenta exista motive comerciale de a-i face clientului pe plac, contracarate de motive morale pentru a nu face acest lucru sau pentru a nu avea datoria de-a o face. Pot exista si situatii in care sa existe ratiuni morale pentru a satisface dorintele consumatorilor, contracarate insa de motive comerciale de a refuza acest lucru? Avand in vedere faptul ca motivele morale precumpanesc asupra celor comerciale, astfel de cazuri sunt destul de rare. Sorell si Hendry discuta doua cazuri de acest gen, in care disting o multitudine de motive, inclusiv de ordin comercial, pentru ca producatorii si distribuitorii sa nu le cante in struna consumatorilor, chiar daca, moralmente, aceasta atitudine de deferenta ar fi etic dezirabila.

AFACERI SI ANGAJATI

Comparativ cu economia centralizata, consumatorii se gasesc intr-o pozitie mult mai avantajoasa in economia de piata. Este un fapt indiscutabil si majoritatea concetatenilor nostri admit ca numai dezvoltarea capitalismului in Romania poate sa asigure in cele mai bune conditii satisfacerea nevoilor si dorintelor lor in calitate de consumatori. Cand vine vorba insa despre relatiile dintre angajatori si angajati, optiunea pentru capitalism a multora dintre romani apare intr-o lumina diferita. De ce? In primul rand, relatia dintre angajatori si angajati este mult mai complexa decat relatia dintre ofertantii de marfuri si servicii de pe piata si consumatori.

Ofertantii si consumatorii sunt legati printr-un schimb de bunuri, servicii si bani - o relatie impersonala, din care toti au ceva de castigat, daca schimbul este corect si echitabil. "Logica" relatiei dintre ofertant si consumator este relativ simpla si clara. Angajatorii si angajatii sunt insa legati prin legaturi personale. Ei lucreaza impreuna in beneficiul firmei si, chiar daca este suficient de limpede, "logica" relatiilor dintre ei nu are de-a face numai cu un schimb de lucruri neinsufletite - bunuri, servicii si bani - ci implica fiinte umane. Din acest motiv, dimensiunile etice ale acestui gen de relatii sunt mult mai adanci, mai complexe si mai sensibile.

Rolul si pozitia angajatilor in economia de piata

De regula intreprinderile private isi asuma anumite responsabilitati fata de angajatii lor. Nimic surprinzator, daca avem in vedere faptul ca angajarea, obtinerea si pastrarea unui loc de munca, este una dintre cele mai importante relatii sociale. Cei care lucreaza ca salariati pentru a-si castiga traiul isi petrec jumatate din viata la serviciu, iar cei care nu au un loc de munca se simt privati de un drept fundamental.

Vom analiza in alt context daca in capitalism a fi angajat undeva este sau nu un "drept" neconditionat al fiecarui individ. Indiferent pe ce pozitie ne-am situa in aceasta chestiune, obligatiile firmelor fata de angajatii lor si viceversa nu sunt intotdeauna pe deplin clare si starnesc aprige controverse. Cu siguranta problema drepturilor angajatilor este cea mai controversata in Romania de astazi, deoarece pe acest teren comunismul a lasat ranile cele mai adanci, catusi de putin vindecate dupa cincisprezece ani de capitalism "original" si inconsistent. Pentru foarte multi dintre concetatenii nostri, tranzitia de la economia centralizata la o economie de piata functionala nu a insemnat o viata mai buna.

Dimpotriva, multi si-au pierdut slujbele, iar restul traiesc cu teama somajului, avand putine sperante ca viitorul apropiat le va aduce noi oferte atractive de serviciu. Lucrurile se schimba, ce-i drept, in economia si in societatea noastra, dar, deocamdata, mai mult in rau, de vreme ce locurile de munca oferite de firmele private sunt putine, nesigure si (cu unele exceptii) prost platite. Din acest motiv multi romani sunt profund dezamagiti de economia de piata, regretand nostalgic conditiile lor de viata din trecut.

"Resurse umane" si respectul fata de individ

Limbajul este de multe ori simptomatic, tradand intentii si ganduri ascunse, pe care cuvintele incearca sa le disimuleze, cateodata ducand la autoamagirea celor care le folosesc. Am vazut ca de problemele angajatilor se ocupa, de la un timp incoace, asa-numitele departamente de "resurse umane". Expresia este cat se poate de graitoare: oamenii care lucreaza la o firma sunt prin definitie incadrati la capitolul resurse, alaturi de capital, materii prime, tehnologie, know-how etc. Priviti ca atare, angajatii sunt supusi unui management strict rational, urmarind sa minimizeze costurile si sa maximizeze eficienta "resursei".

Cu toate acestea, managementul "resurselor umane" implica mai mult decat simpla aplicare a unor criterii strict economice. Fiintele umane din cadrul unei companii sunt, fireste, niste mijloace utilizate pentru exercitarea anumitor functii. Din punct de vedere etic, oamenii nu pot fi tratati numai ca niste mijloace, iar aceasta restrictie este esentiala in perspectiva eticii afacerilor.

Drepturi morale ale angajatilor

In cele ce urmeaza vom trece in revista cateva dintre drepturile morale ale angajatilor, in calitate de categorie extrem de importanta de participanti, care se simt indreptatiti sa pretinda angajatorilor privati asumarea anumitor obligatii etice fata de ei.

- Dreptul la munca

Inscris in Declaratia Drepturilor Omului si, ceva mai recent, si in Carta Europeana a Drepturilor Omului, dreptul la munca este considerat a fi unul dintre drepturile fundamentale ale fiintelor umane. El este derivat direct din alte drepturi fundamentale ale omului: in primul rand, din dreptul la viata, intrucat munca ofera, in mod obisnuit, bazele necesare subzistentei; in al doilea rand, din dreptul la respect, stiut fiind faptul ca abilitatea de a crea bunuri prin munca reprezinta o sursa majora a respectului de sine al fiecarui individ.

- Dreptul la un salariu echitabil

In principiu, este extrem de greu sa nu fii de acord cu dreptul fiecarui angajat de a fi retribuit corect, in functie de valoarea muncii prestate. Economia de piata are insa reguli care sfideaza, nu de putine ori, simtul moral, distribuind recompensele banesti in functie de raportul dintre cerere si oferta, ceea ce face ca anumite forme de activitate sa fie mult mai bine platite decat altele, chiar daca efortul, competenta si talentul cerute pentru exercitarea lor nu sunt foarte disproportionate.

- Dreptul la conditii de munca adecvate

Dreptul la conditii umane de munca, in care sanatatea si integritatea psihosomatica a salariatilor sa nu fie puse in pericol, este una dintre primele probleme etice privind statutul angajatilor, care s-a impus cu acuitate inca de la inceputul revolutiei industriale. Urmare a luptei sindicale si a unor eforturi individuale din partea unor oameni de afaceri luminati, astazi mai toate tarile dezvoltate au o densa si solida legislatie menita sa impuna companiilor private obligatii privind asigurarea unor conditii de munca acceptabile pentru angajatii lor. Din acest motiv, in cele mai multe privinte chestiunea conditiilor de munca nu mai este de competenta responsabilitatii morale a intreprinzatorilor, ci tine mai curand de respectarea unor indatoriri legale.

- Dreptul la discretie fata de viata privata

Companiile sunt interesate si au dreptul sa intre in posesia unor date si informatii privind persoanele pe care le angajeaza. In anii regimului comunist, fiecare angajat avea cate un "dosar", completat si pastrat cu mare grija de catre temutii "cadristi" de la serviciul de "personal". Angajatul nu avea acces la propriul sau dosar, in care erau consemnate tot felul de amanunte, privind nu numai traiectoria profesionala a fiecarui "subiect", ci si credibilitatea sa politico-ideologica: daca are vreo ruda apropiata fost detinut politic; un unchi fost legionar; un frate fugit in strainatate; un var sectant religios etc.

Michele Simms distinge patru tipuri de aspecte ale vietii private pe care individul poate dori sa le protejeze de orice indiscretie:

Inviolabilitatea fizica: intangibilitatea persoanei de catre ceilalti si dreptul individului asupra unui "spatiu personal".

Inviolabilitatea sociala: libertatea individului de a interactiona cu oricine si oricum doreste in viata sa privata.

Inviolabilitatea informationala: dreptul individului de a decide cum, cand si in ce masura datele sale personale pot fi puse la dispozitia altora.

Inviolabilitatea psihologica: dreptul individului de a-si controla inputurile si outputurile emotionale si de a nu fi silit sa-si dezvaluie gandurile si sentimentele private.

Loialitate si moralitate

In tarile capitaliste dezvoltate, se intelege de la sine faptul ca, daca firmele au responsabilitati morale fata de angajatii lor, si acestia au, la randul lor, indatoriri morale fata de angajatori. Gradul de responsabilizare variaza in functie de natura angajamentului. Lucratorii temporari, colaboratorii si consultantii angajati pentru o singura tranzactie nu au nici o alta obligatie in afara de a-si face treaba pentru care sunt platiti. In schimb, din partea angajatilor permanenti se poate astepta in mod rezonabil un oarecare grad de fidelitate si de loialitate fata de compania la care lucreaza, mai ales daca aceasta le ofera o siguranta a locului de munca, sentimentul de apartenenta la o comunitate, sprijin si intelegere in momentele dificile etc.

Problema in disputa ar fi: Cat de departe ar trebui sa mearga aceasta loialitate fata de firma? Este rezonabila pretentia unor companii de a se bucura de o fidelitate totala din partea angajatilor sau exista anumite limite, dincolo de care aceasta pretentie de loialitate se dovedeste nerezonabila?

Ce se intampla, in particular, atunci cand comportamentul cerut la locul de munca vine in contradictie cu normele morale larg acceptate in societate sau cu standardele etice ale individului? De exemplu, asa ceva se poate intampla atunci cand i se cere unui angajat sa violeze intimitatea altuia, spionand si raportand miscarile acestuia sau atunci cand i se cere unui angajat sa minta ori sa ascunda adevarul ori de cate ori sunt in joc succesul si reputatia firmei.

In principiu, nu exista argumente valide care sa sustina ideea ca standardele etice in afaceri ar trebui sa difere fata de cele din viata privata, astfel incat sa poata fi legitimata comportarea conforma unor alte norme la serviciu decat cele respectate in afara acestuia. Daca o companie sau angajatii ei se comporta moralmente incorect in raport cu valorile si normele morale valide in orice context, este foarte probabil ca faptele comise sunt incorecte si din perspectiva eticii in afaceri. In realitate, multi oameni se comporta ca si cum ar recunoaste un anumit cod etic in viata lor de toate zilele si un altul, mai putin strict, in viata de afaceri.

Din acest motiv, acei angajati care vin la serviciu cu convingerile lor morale cu tot se pot gasi adeseori in situatii dificile. Sa ne gandim, de pilda, la cazul in care o companie a incalcat legislatia privind emisiile toxice. Abaterea de la normele in vigoare a fost una accidentala - sa spunem ca a rezultat dintr-o lipsa de coordonare a operatiilor, care se iveste uneori in functionarea oricarei organizatii complexe. Odata descoperita emisia de substante toxice peste limitele admise, compania ia de indata masuri de remediere a situatiei, care presupune insa o reproiectare a unor procese tehnologice, a carei finalizare nu se poate face decat intr-un an de zile. In acest rastimp, recunoasterea incalcarii legislatiei ar insemna oprirea productiei, care, corelata cu prejudiciile de imagine ale companiei, ar aduce pierderi insemnate. Chiar daca emisia crescuta de substante toxice ar putea fi periculoasa pentru sanatatea angajatilor si a locuitorilor din apropierea uzinei, sansele ca raul sa capete proportii dezastruoase sunt extrem de mici, astfel incat compania isi instruieste personalul sa minta in legatura cu nivelul real de emisii toxice. Unul dintre angajati are convingerea ca acest mod de comportare este inadmisibil, dar atunci cand isi expune punctul de vedere superiorilor sai ierarhici nu se bucura de intelegere si aprobare din partea acestora, astfel incat, in cele din urma, se adreseaza presei. Intr-o astfel de situatie atingem un subiect mult dezbatut in Statele Unite numit whistle-blowing.

ETICA AFACERILOR INTERNATIONALE

Argumentele prezentate in capitolele anterioare dar, mai ales, presiunea opiniei publice din tarile capitaliste avansate au impus treptat etica in afaceri nu numai ca dizertatie academica, ci si ca un ansamblu tot mai coerent si autoritar de reguli care orienteaza deciziile manageriale. Dar, pana de curand,  toate aceste argumente etice si reguli morale si-au limitat sfera de valabilitate si deaplicabilitate exclusiv pe plan domestic, fiind considerate prea putin sau chiar de loc relevante in sfera afacerilor internationale.

Un prim motiv pentru care posibilitatea eticii in afacerile internationale a fost privita cu rezerva este unul de natura mai degraba speculativa. Printr-un acord tacit, insa catusi de putin de ordinul evidentei, analistii au convenit ca principalii agenti economici care opereaza pe piata mondiala sunt corporatiile multinationale.

Chiar daca au personalitate juridica, acesti colosi sunt niste organizatii anonime si impersonale, carora nu li se pot atribui decat obligatii legale, nu insa si raspunderi morale propriu-zise.

In afara de argumentele prezentate in capitolul 7, care sustin existenta unor responsabilitati sociale ale corporatiilor, alte doua obiectii elimina acest mod scolastic de problematizare.

Etica in afacerile internationale vizeaza un cod de conduita moralmente acceptabil al persoanelor cu atributii decizionale si executive, aflate pe diferitele trepte ierarhice ale unei firme care isi desfasoara activitatea nu numai in cadru domestic, ci si in alte tari.

Cultura si etica in afaceri

Aceasta diversitate culturala se manifesta pe toate planurile vietii economice. In absenta unor valori si reguli morale absolute, cum ne putem da seama de felul in care va aprecia ce-i bine si ce-i rau si de modul in care va actiona un partener de afaceri din alta tara? Ei bine, raspunsul e unul singur: trebuie sa cunoastem cat mai bine cultura din care acesta face parte si ale carei valori si norme le impartaseste.

Pentru a patrunde spiritul unei alte culturi este nevoie de studiu, de un acut simt de observatie si, mai presus de orice, de vointa de a invata, abandonand ideea ca, din start si in toate privintele, "cultura noastra este superioara".

Intr-o definitie ceva mai formala, cultura reprezinta un ansamblu de valori esentiale, de convingeri, modele de comportament, cunostinte, moravuri, legi si obiceiuri comune unei societati, care orienteaza modul in care membrii sai gandesc, simt si actioneaza, pe fondul unei anumite viziuni despre ei insisi in relatie cu ceilalti. Cultura unei societati se transmite din generatie in generatie, integrand intr-o unitate sui generis elemente precum limba, religia, obiceiurile si legile juridice. Viziunea unei societati despre autoritate si conceptia sa morala se manifesta in maniera indivizilor de a se comporta in afaceri, de a negocia un contract, de a reactiona in situatii de criza sau de a cultiva potentialii parteneri de afaceri.

Unele elemente ale culturii exercita o influenta considerabila asupra comportamentului in afaceri, astfel incat cunoasterea si intelegerea lor corecta sunt necesare pentru o abordare adecvata a relatiilor parteneriale sau concurentiale.

Limbajul este un instrument esential de comunicare, care nu se rezuma la niste simple insiruiri de cuvinte rostite ori scrise.

Conceptia religioasa care sta la baza oricarei culturi joaca de asemenea un rol mai important decat credem, chiar si in cazul unor indivizi care nu sunt practicanti ferventi ai unei anumite confesiuni, deoarece timp de multe secole credinta a modelat o anumita filosofie practica, ce si-a pus amprenta asupra tuturor celorlalte sfere ale culturii.

Evident, valorile culturale au un enorm impact asupra modului in care oamenii din diferite parti ale lumii inteleg sa faca afaceri.

Problema etica fundamentala in afacerile internationale

Data fiind marea diversitate a moravurilor din lumea afacerilor internationale, problema principala cu care se confrunta indeosebi marile corporatii multinationale, care opereaza pe piata globala, este alegerea uneia dintre urmatoarele doua politici alternative: fie, pe de o parte, respectarea stricta a codului etic al firmei din tara de origine oriunde ar opera in lume; fie, pe de alta parte, adaptarea politicii firmei la traditiile si stilul de afaceri din fiecare tara straina unde opereaza.

Fiecare dintre aceste doua strategii alternative prezinta avantaje si dezavantaje din punct de vedere strict economic, adica avand in vedere numai profiturile potentiale ale firmei.

Pastrarea stricta a codului etic al corporatiei, elaborat pe baza valorilor morale dominante in tara de origine, are avantajul ca mentine reputatia firmei nepatata si nu starneste obiectii, rezerve sau critici vehemente din partea consumatorilor si a publicului "de acasa", consolidand totodata si prestigiul firmei pe plan international. Dezavantajul major al acestei politici inflexibile consta in faptul ca pe anumite piete nationale nu se poate patrunde si nu se pot face afaceri profitabile daca nu se accepta recurgerea la anumite practici discutabile sub aspect etic, daca nu chiar de-a dreptul ilegale, datorita unui fenomen generalizat de coruptie si unor mecanisme economice care favorizeaza concurenta neloiala mai mult decat competitivitatea.

Flexibilitatea codurilor etice si adaptarea la practicile economice locale permite corporatiilor multinationale sa penetreze pietele dominate de practici dubioase si sa se mentina pe acele piete, cu profituri tentante. Dezavantajele imediate sunt legate de reactiile opiniei publice din tarile de origine si in general din statele care adopta o politica dura fata de coruptie; dezavantajele mai putin vizibile, dar si mai serioase pe termen lung, decurg din faptul ca orice complicitate a firmelor transnationale cu factorii de putere corupti din anumite tari ale lumii incurajeaza si consolideaza coruptia din acele tari, ceea ce diminueaza considerabil potentialul lor de dezvoltare solida si echilibrata care sa le faca, in timp, niste parteneri seriosi, cu resurse in expansiune si cu o putere de cumparare din ce in ce mai atractiva pentru investitorii straini de anvergura.

Probleme etice legate de forta de munca

Cele mai sensibile probleme de personal cu care se confrunta corporatiile multinationale sunt:

1) Salarizarea angajatilor, care lucreaza pentru companii multinationale in tari cu nivel de dezvoltare sensibil mai scazut in comparatie cu tarile de origine, este, de multe ori, mai mica.

2) Managementul filialelor din alte tari ale corporatiilor multinationale pune, la randul sau, destule probleme etice. In genere, marile firme prefera sa acorde un credit scazut managerilor locali, implantand la conducerea filialelor manageri din tarile de origine.

3) Discriminarea femeilor este o problema delicata, de care firmele investitoare nu se fac propriu-zis vinovate, intrucat nu managerii lor sunt aceia care o impun, ci traditiile si credintele religioase locale. Ceea ce se imputa corporatiilor multinationale de catre opinia publica din tarile de origine este neimplicarea mai hotarata intr-o politica activa, agresiva chiar, de eliminare a discriminarii femeilor in tarile din Lumea a Treia unde ea reprezinta o practica greu de combatut.

4) Angajarea minorilor constituie, neindoielnic, aspectul cel mai des incriminat si categoric in sine criticabil in ceea ce priveste problemele de personal ale corporatiilor multinationale. Si in acest caz se invoca  argumentul ca, fara suportul material al copiilor angajati, familiile acestora ar filipsite de orice mijloace de subzistenta, iar copiii respectivi ar avea de ales intre a muri de foame sau a cersi, fura si vagabonda.

5) Masurile de protectie a salariatilor constituie o alta problema care da batai de cap firmelor de talie internationala in ceea ce priveste imaginea lor publica in tarile de origine si mai putin in tarile slab dezvoltate in care opereaza, desi muncitorii de acolo sunt cei care au realmente de suferit.

Efectul: numeroase accidente, soldate cu victime sau mutilari grave ale muncitorilor la locul de munca. Se cere imperativ firmelor transnationale sa fie mai exigente in ceea ce priveste masurile de protectie a muncii. Acestea nu resping ideea si fac cate ceva, dar nu prea mult, invocand un argument de rentabilitate si unul de competitivitate. Daca ar cheltui atat cat trebuie pentru siguranta salariatilor, costurile ar creste considerabil - iar daca firmele concurente nu procedeaza la fel, risca sa iasa de pe piata, ceea ce ar duce iar si iar la aceeasi dilema dramatica pentru muncitorii din tarile in curs de dezvoltare: riscuri si salarii sau nici riscuri, nici salarii. Tot ceea ce se poate urmari cu buna credinta este un compromis intre cele doua exigente - cea economica si cea morala.

Probleme etice privind calitatea si siguranta produselor

Data fiind puterea de cumparare redusa a populatiei din tarile in curs de dezvoltare, dar si legislatia laxa de protectie a consumatorului (nici aceasta aplicata riguros din cauza incompetentei si a coruptiei functionarilor publici), firmele multinationale ofera pe pietele din aceste tari produse si servicii de calitate inferioara, inacceptabile in statele cele mai avansate. In unele cazuri, siguranta consumatorilor nu este pusa in pericol, dar se ofera bunuri uzate moral si cu garantii minime sau inexistente, ceea ce se justifica de cele mai multe ori cu urmatorul argument: daca nu isi pot permite sa achizitioneze bunuri si servicii de cea mai buna calitate, deoarece buzunarul nu le permite, consumatorii din tarile sarace sunt oricum in castig daca isi pot procura marfuri mai putin performante, insa la nivelul puterii lor de cumparare - fie ca este vorba de automobile, electrocasnice, computere, imbracaminte etc. E mai bine sa ai un televizor alb-negru decat sa nu ai deloc, fiindca nu iti poti permite unul color prea scump.

Probleme mai serioase ridica insa acele bunuri si servicii care pot pune in pericol viata si sanatatea consumatorilor din tarile sarace. In unele cazuri este vorba de produse, precum medicamentele, care au fost retrase de pe pietele din tarile avansate, datorita unor efecte daunatoare, dar care se fabrica si se vand in continuare pe pietele din Lumea a Treia. Nici in astfel de situatii argumentele pro nu lipsesc - de multe ori guvernele din tarile sarace fiind acelea care solicita insistent achizitionarea medicamentelor respective, deoarece sunt relativ ieftine si produc, in tarile respective, beneficii considerabil mai mari decat daune. In alte cazuri este vorba de un marketing si de un advertising foarte deficitar.

BIBLIOGRAFIE

DIACONESCU MARCELA CARMEN - Etica in afaceri - Ed. Bibliotheca, Bucuresti 2007

PRUTIANU STEFAN - Manual de comunicare si negocieri in afaceri - vol I  Comunicarea si vol II - Nagocierea Ed. Polirom , Bucuresti 2000

COVEY STEPHEN - Etica liderului eficient sau conducerea bazata pe principii, Ed All Beck Bucuresti , 2008

TIGU GABRIELA - Etica afacerilor in turism- Ed. Uranus, Bucuresti , 2004