Antreprenoriatul - comportamentul intreprinzatorilor in practica afacerilor

Antreprenoriatul - comportamentul intreprinzatorilor in practica afacerilor

Expansiunea marilor companii pe pietele lumii, concentrarea capitalurilor constituie axiome ale evolutiei economiei natiunilor avansate, precum si manifestarea unui fenomen care caracterizeaza era industrialismului. Trasatura esentiala a acesteia este separatia conducerii si a controlului firmei de proprietatea capitalurilor acesteia.

Actuala perioada se caracterizeaza prin  cresterea rolului sefilor tehnici ai firmei, respectiv a managerilor, veritabili directori de productie care coordoneaza si organizeaza productia.

Perioada industrialismului se caracterizeaza prin:

aparitia si dominatia firmelor mari si a societatilor anonime care au permis utilizarea rentabila a fortei de munca si a capitalului;

utilizarea masinismului;

abundenta in produse;

aparitia intreprinderilor monopoliste (ultimele decenii ale secolului XIX si primele decenii ale secolului XX).

Puterea tehnologica si financiara a consortiilor s-a multiplicat cu ajutorul principiilor managementului elaborat de economistii americani F.Taylor si H. Fayol. In contextul economiei manageriale rolul determinant al micului intreprinzator a fost cedat clasei specializate de manageri.

Codul civilizatiei industriale este definit din 6 principii:

standardizare;

specializare;

sincronizare;

concentrare;

centralizare;

maximizare.

Principiile dadeau castig de cauza marilor intreprinderi.

Aceste principii aparute in deceniul 4 al secolului XX au triumfat deplin vreme de 3 decenii. In momentul in care industria automobilelor, produselor chimice si mijloacelor de transport au cedat locul electronicii, s-a produs o schimbare in industriile bazate pe consum excesiv de resurse naturale intrandu-se in era microelectronicii si a consumatorului.

S-a permis  reafirmarea intreprinzatorului prin produse care inmagazinau informatii stiintifice si tehnologice de inalt nivel, prin produse ce necesitau personal instruit, punandu-se pe prim plan informatia si pe planul secund capitalul.

Apare noua teza a marketingului: calitatea produselor si servicii complete pentru clienti. Aceasta inlocuieste teza anterioara: maximizare a volumului de vanzare, determinare a clientilor sa cumpere cat mai mult.

S-au pus bazele economiei moderne prin sistemul planificat al marilor economii.

La mijlocul deceniului 7 al secolului XX au aparut tendinte in oprirea dezvoltarii economice, dezindustrializarea Americii si trecerea de la economia de tip managerial la o economie de tip antreprenorial[1].

Antreprenoriatul este un termen care deriva din cuvantul francez "entrepreneur", termen  aparut inaintea definirii unui concept asupra functiei antreprenoriale.

In secolul XVI, in Franta, persoanele angajate in conducerea expeditiilor militare erau numite antreprenori, la fel si cele ce administrau soselele, podurile, porturile.

Ulterior, era denumit antreprenor orice persoana care cumpara si vinde la preturi incerte, deci oricine era angajat intr-o activitate economica. In literatura de specialitate se defineau antreprenorii ca fiind persoanele din sectorul manufacturier care-si risca capitalul (economistul francez Turgot).

In secolul XX a supravietuit definitia potrivit caruia antreprenorul era agentul care prin unirea mijloacelor de productie obtine produsele ce-i asigura recuperarea intregului capital utilizat (economistul francez J.B. Say).

In Anglia se utilizau mai multi termeni pentru antreprenori, respectiv:

aventurier;

preluator;

proiector, termen pe care Daniel Defoe (jurnalist englez) il echivaleaza cu inventator.

Economistii britanici de seama (A.Smith, A.Marshall) nu au inclus in teoriile lor si nu au definit antreprenoriatul. Aceasta intrucat nu puteau sa utilizeze in teoria economica a liberalismului clasic factori sociali sau culturali necuantificabili precum antreprenoriatul , orice element recunoscut de acestia fiind derivat din realitatile care teoretic erau masurabile.

A afirma ca intreprinzatorul este recompensat pentru asumarea riscurilor insemna pe de o parte negarea explicatiei teoriilor lor, iar pe de alta parte nici structura afacerilor din secolul XIX (firme familiale mici si mijlocii) nu a permis dezvoltarea distincta a functiei antreprenoriale.

Functia antreprenoriala creste in importanta cu cat creste nivelul afacerilor.

Desi nu a abordat semnificatia teoretica a acestei functii, Alfred Marshall foloseste cu acelasi inteles termenul de capitalist.

Economistii americani, pusi in fata dezvoltarii marilor corporatii au definit antreprenoriatul ca pe o functie separata, fie de proprietate, fie de oferta de capital.

La sfarsitul deceniului 7 al secolului XIX se stabileste distinctia intre capitalisti si intreprinzatori, intreprinzatorii fiind numiti "inginerii progresului industrial si agentii sefi ai productiei" (economistul american Francis A. Walker).

Lucrare: Legea Stefan-Boltzmann Document online: Trunchiul de piramida hexagonala regulata

Mai mult, in anul 1882, se considera ca asumarea riscului este un atribut distinct al producatorului considerandu-l un factor de productie la fel ca si munca, pamantul, capitalul (economistul american Frederic B. Hawley).

Ulterior, un alt economist american John Bates Clark a legat profitul intreprinzatorului (surplus peste dobanda si renta) de introducerea progresului tehnic, imbunatatirile tehnologice, comerciale, organizatorice.

In anul 1912, Joseph Schumpeter - economist important de origine austriaca, sustinator al teoriei lui Say, in cartea sa devenita clasica, "Die Theorie der Wirtschaftliechen Entwicklung" - a aratat:

rolul esential al intreprinzatorului in crearea profitului;

profitul este rezultatul combinarii factorilor de productie prin metode noi, precum si rezultatul inovatiilor intreprinzatorilor dinamici, emitand teza: "Fara evolutie nu exista profit, fara profit nu exista evolutie".

Tendinta de crestere a afacerii pe perioade lungi este determinata de faptul ca, profitul este recompensa inovatiilor, iar prin inovatii se epuizeaza profiturile obtinute, astfel incat nu exista alta cale de obtinere de resurse decat prin inovatii continue, ceea ce determina profiturile.

S-a ajuns chiar la teza (Joseph Schumpeter) ca dezechilibrul dinamic este modelul unei economii sanatoase in practica economica, mai curand decat echilibrul si optimizarea.

In anul 1921, se considera: contributia intreprinzatorului la procesul productiv este aceea de a-si asuma incertitudinile pietii si riscurile care nu sunt asigurabile.

Acestea depind de conditiile cererii careia i se adreseaza intreprinzatorul, atasandu-se intreprinzatorului 3 functii principale:

functia de conducere (de inovatie);

functia de adaptare la schimbari;

functia de asumare a riscului.

Recunoasterea importantei antreprenoriatului are loc in anul 1948 cand la Universitatea din Harvard, economistii americani infiinteaza un centru de antreprenoriat, elaborandu-se numeroase studii valoroase in acest sens.

In Romania, definirea antreprenoriatului apartine economistului Virgil Madgearu prin introducerea la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale a disciplinei "Stiinta intreprinderii". El definea notiunea de intreprinzator prin deducerea ei din notiunea de intreprindere. Astfel, la societatile anonime pe actiuni, actionarii sunt considerati avand calitate de intreprinzator deoarece:

isi asuma riscul capitalului;

au interesul rentabilitatii.

Aceste doua caracteristici erau considerate ca fiind esentiale pentru calitatea de intreprinzatori.

In literatura de specialitate din Romania se face distinctie intre termenul de intreprinzator si cel de antreprenor, respectiv:

intreprinzatorul este denumit ca fiind:

cel care trece usor la actiune;

cel care are initiativa;

cel care este sef de intreprindere, in particular.

antreprenorul este denumit ca fiind:

persoana care executa pe baza de contract anumite lucrari in schimbul unei sume de bani;

persoana care executa lucrari de constructii, termen folosit in particular.

Sunt alte semnificatii date termenului de intreprinzator, in tari precum:

Italia - intreprinzatorul este cel care exercita o activitate economica organizata in scop de productie si de schimb;

Anglia  - intreprinzatorul este persoana care organizeaza o afacere, asumandu-si riscurile pentru obtinerea profitului;

SUA   - intreprinzatorul este persoana care creeaza o noua afacere, asumandu-si riscul si incertitudinea de a obtine profit, urmarind cresterea afacerii prin identificarea oportunitatilor si resurselor necesare (economistul american Zimmerer).

Semnificatia termenului de antreprenoriat este data si de economistii americani. Intreprinzatorul se identifica cu afacerile mici si mijlocii, in timp ce antreprenorul are o sfera mai larga extinzandu-se de la intreprinderile productive  la domeniul financiar-bancar, a institutiilor publice. Antreprenoriatul tine de domeniul conducerii, dar nu se limiteaza numai la management, fiind o relatie intre societate si mediu in vederea realizarii de profit, influentand profund si modeland economia.

Economistul american Drucker - teoretician al managementului - arata ca economia antreprenoriala este un eveniment cultural, psihologic, economic, tehnologic, dar efectele ei sunt in primul rand economice.

Antreprenoriatul:

este considerat un gen de comportament care include:

luarea initiativei;

organizarea, reorganizarea mecanismelor social - economice pentru utilizarea resurselor;

acceptarea riscului de faliment.

este capacitatea de a crea o viziune din nimic, este un act uman, creativ care asigura disponibilitatea de a prelua riscurile (personale, financiare) si a face tot posibilul de a reduce sansele de faliment;

este aptitudinea de a sesiza o oportunitate cand ceilalti vad haos, confuzie, contradictie.

Rezultatul gandirii antreprenoriale este metoda evenimentelor, care include:

initiativa;

organizarea;

administrarea;

autonomia relativa;

preluarea riscurilor.

In concluzie, antreprenoriatul nu este management, nu este filozofia, arta de a aranja lucrurile, ci cate ceva din toate acestea, este un comportament al intreprinzatorilor in practica de afaceri.

Antreprenoriatul nu este genetic, desi domeniul sau este inovatia. El este un proces compotamental care se invata. Privit in istorie, asupra acestui proces au existat mai multe opinii si anume:

intreprinzatorii sunt fauritori sau mesteri, nu ganditori;

In practica, majoritatea sunt metodici programandu-si fiecare pas.

intreprinzatorii sunt nascuti nu facuti;

Cercetarile au demonstrat ca procesul antreprenorial se poate invata ca orice disciplina.

intreprinzatorii sunt inventatori, inovatori;

In realitate exista multi intreprinzatori care isi fac destul de bine activitatea fara a fi inovatori sau inventatori.

pentru a fi intreprinzator ai nevoie de bani;

O afacere poate supravietui daca e finantata cu capital. Dar firmele pot falimenta nu numai din cauza lipsei de finantare, ci si datorita unor alti factori, cum ar fi:

lipsa competentei manageriale;

lipsa de cunostinte financiare;

investitii la nivel scazut;

programare precara, etc.

pentru a fi intreprinzator ai nevoie de noroc;

Norocul se intampla cand exista pregatire si oportunitate. Norocul este in realitate pregatire, determinare, dorinta, cunoastere, inovatie.

ignoranta este o stare de fericire pentru intreprinzator;

Adevarul este, ca identificarea punctelor slabe si a punctelor tari ale unei afaceri, formularea strategiilor in vederea minimizarii deficientelor, constituie factorul cheie pentru succesul afacerii.

intreprinzatorii obtin succes de la prima lor actiune;

o perioada de 5 ani marcheaza pragul critic pentru probabilitatea de faliment a unei afaceri.

Ideea se datoreaza unor statistici.