Corporatia transnationala - delimitari conceptual-metodologice

Corporatia transnationala - delimitari conceptual-metodologice.

Actiunea firmelor pe plan extranational are loc in prezent pe baza unor strategii mondiale elaborate de organizatii "fara frontiere", in legatura cu care este dificil de identificat un spatiu teritorial unic - juridic, tehnologic sau economic. In acest sens expresia cea mai accentuata a procesului globalizarii economiei mondiale o reprezinta amploarea pe care a dobindit-o organizarea productiei pe baze regionale sau mondiale, precum si integrarea pe criterii noi, de tip functional, a activitatilor in cadrul acesteia. Iar fluxurile de resurse - financiare si reale - care fac posibila aceasta productie internationala integrata global sau regional sunt investitiile straine directe, in timp ce operatorii economici generatori ai totalitatii acestor fluxuri - si organizatori ai proceselor de productie in strainatate - sunt marile corporatii moderne. Din aceasta perspectiva, marile corporatii moderne sunt nu numai entitatile-cheie ale activitatilor economice si ale functionarii pietelor, dar si agentii creatori de valoare, cei care aloca la scara globala o mare parte din resursele necesare sustinerii proceselor de crestere economica in lumea contemporana. Altfel spus, marea corporatie se afirma nu numai ca principala entitate supusa impactului indus de provocarile lansate de procesul de globalizare in curs de desfasurare, dar totodata ca principala forta modelatoare a insusi acestui proces[1]

Operatorii economici internationali sunt intreprinderile nationale care desfasoara in mod sistematic activitati de import-export, activitati care ocupa o pondere semnificativa in ansamblul activitatilor intreprinderii. Cu toate ca se manifesta in spatiul economic international, operatorii internationali sunt circumscrisi spatiului economic national si continua sa aiba un puternic specific national.

La un anumit moment insa comertul international a devenit "neincapator" pentru corporatiile din ce in ce mai mari. Pe calea schimbului de bunuri si servicii, resursele de extindere s-au epuizat. Acest lucru devine evident odata cu primul mare val de protectionism care se manifesta dupa apusul mercantilismului.

Dupa perioada de glorie a politicii de liber schimb, conturata pe la jumatatea sec. 19, la sfirsitul aceluiasi secol operatorii internationali care aveau forta economica necesara evolueaza pe calea investitiilor internationale de capital si astfel se transforma in operatori transnationali.

Operatorii transnationali inceteaza de a mai fi circumscrisi unui anumit spatiu national si isi pierd specificitatea nationala. Cel mai reprezentativ tip de operator transnational este corporatia transnationala.

Desi fenomenul ca atare s-a afirmat puternic odata cu inc. sec. 20, mai ales prin aparitia si extinderea unor mari corporatii (cum ar fi Royal Dutch Shell, British Petroleum, Siemens, Krupp etc.), aparitia operatorilor transnationali a avut loc de fapt inca de la inceputurile capitalismului timpuriu.

Conceptul de corporatie transnationala conduce la constatatrea comportamentului economic dual al acestor operatori:

1.     Corporatia transnationala este un agent economic de tip intreprindere, rezultat prin extinderea intreprinderii nationale in spatiul economic international. Extinderea in afara economiei nationale se face prin investitiile internationale, ea fiind principalul agent economic care efectueaza acest tip de operatiune in economia mondiala. Atunci cind amploarea extinderii internationale depaseste un anumit prag, intreprinderea inceteaza sa mai fie legata de economia nationala si devine un agent mondoeconomic.

2.     Corporatia transnationala este un sector al spatiului economic mondial, sector rezultat prin internalizarea treptata a diferitelor fluxuri economice internationale. Astfel, se apreciaza ca, in prezent, 1/3 din comertul international nu prezinta altceva decit schimburi in interiorul societatilor transnationale, intre filialele dispuse in diferite tari.

Corporatiile transnationale sunt unul dintre subiectele cele mai controversate ale teoriei economice, datorita comportamentului dual al acestora. Cei care vad in ele doar modelul functional al intreprinderii le considera operatori microeconomici, in timp ce altii - care vad in ele schema de integrare economica proprie sistemelor macroeconomice - le considera operatori macroeconomici. Insa este de toti recunoscut rolul determinant pe care acestea il au in cadrul fluxurilor internationale de investitii.

Activitatea operatorilor transnationali nu duce la substituirea activitatii operatorilor internationali. Dimpotriva, ca urmare a investitiilor internationale, celelalte fluxuri economice, in primul rind comertul international dobindeste o dinamica specifica. Se poate afirma ca, fara agentii economici internationali si nationali, corporatiile transnationale nici nu ar putea exista, existind o conditionare economica in ambele sensuri.

In prezent economia mondiala se prezinta ca un spatiu economic global si se bazeaza pe doua categorii de agenti economici specifici:

a)     economia nationala ca entitate economica care se sprijina la rindul ei pe intreprinderea nationala si care este mai mult sau mai putin specializat in operatiuni intrnationale;

b)     corporatia transnationala, ca entitate economica fara o identitate nationala.

In definirea corporatiei transnationale unii autori pun accentul pe caracteristicile structurale ale operatorilor transnationali, precum: numarul de tari in care operaza firma; nationalitatea actionarilor firmei; compozitia multinationala a managementului.

Altii pun accentul pe caracteristicile de performanta ale firmei precum: volumul absolut sau ponderea relativa a veniturilor, vinzarilor, activelor sau angajatilor provenind din sai implicati in operatiunile la scala internationala ale firmei respective.

Alan C. Shapiro defineste corporatia transnationala ca fiind "o companie angajata in producerea si vanzarea de bunuri si servicii in mai mult de o tara, fiind formata, in general, dintr-o firma-mama localizata in tara de origine si din 5 in 6 filiale in strainatate (in tarile gazda) avand, de obicei, un grad ridicat de interactiune strategica intre componentele sale"[2]. La randul sau, istoricul economic Geoffrey G. Jones ofera o definitie mai ampla a unei transnationale: "o firma ce controleaza operatiuni sau active generatoare de venituri in mai mult de o tara"[3].

Pe de alta parte, John H. Dunning, prezinta transnationala ca pe "o firma care se angajeaza in investitii straine directe si care detine si controleaza activitati creatoare de valoare in mai mult de o tara"[4]. De altfel, aceasta definitie este cea mai larg recunoscuta de o serie de cercuri academice si de afaceri internationale, de unele organizatii internationale (ca OCDE, UNCTC), ca si de unele guverne ale tarilor lumii.

In aceste circumstante, in opinia altor autori, o definitie mai cuprinzatoare a transnationalei ar putea fi urmatoarea: o transnationala este o modalitate de coordonare a productiei de la un centru strategic de luare a deciziei, atunci cand aceasta coordonare are in vedere activitatile firmei dincolo de granitele nationale. Promotorii unei astfel de abordari considera ca o definitie mai larga de acest tip este necesara pentru a surprinde diversitatea crescanda a formelor de implicare internationala utilizate de firme. Ei se refera la faptul ca multe din aceste forme nu implica relatii de proprietate, ci sunt, mai curand, diverse modalitati de colaborare intre firme independente din diverse tari.

Toate aceste definitii ale firmelor ce opereaza pe scala internationala vizeaza, de fapt, trei aspecte clare:

in primul rand, pun accentul pe caracteristicile structurale ale firmelor respective, precum numarul de tari in care opereaza firma, nationalitatea actionarilor firmei sau compozitia multinationala  a managementului de varf.

pun accentul pe caracteristicile de performanta ale firmei, cum ar fi volumul absolut sau ponderea relativa a veniturilor obtinute, vanzarilor realizate, activelor detinute sau angajatilor implicati in operatiunile Ia scala internationala ale firmei respective.

in fine, se bazeaza pe caracteristicile comportamentale ale conducerii de varf a firmei, cum ar fi aceea de "a gandi in mod global" sau de a aplica strategii globale de afaceri.

Dincolo insa de toate aceste aspecte si elemente ce tin de diversitatea definitiilor propuse, operatiunile transnationalelor conserva cateva elemente esentiale, ce se regasesc in aproape toate definitiile asumate, respectiv:

a) efectuarea de investitii directe in strainatate (spre deosebire de cele de portofoliu), ceea ce confera puterea de control asupra procesului de luare a deciziei intr-o firma straina;

b) transferul unui pachet complex de factori precum: capital (financiar si fix), tehnologie, know-how, expertiza financiar-contabila, practici manageriale si organizationale, cunoastere, abilitati profesionale si antreprenoriale; si

c) cerinta ca activele generatoare de valoare adaugata, achizitionate printr-un astfel de proces investitional, sa fie amplasate in diferitele tari.

Pe de alta parte, putem obtine o si mai nuantata intelegere a trasaturilor fundamentale a ceea ce inseamna o transnationala daca, in plusfacem o comparatie a acestui tip de operator cu alte doua tipuri de entitati angajate in afacerile internationale, respectiv, firma de comert exterior si firma nationala diversificata.

Privitor la comparatia cu firma de comert exterior, este de remarcat ca transnationala, ca si acest tip de firma, tranzactioneaza bunuri si servicii dincolo de granitele nationale insa, spre deosebire de ea, tranzactioneaza "intern" aceste bunuri si servicii - in sensul ca tranzitiile au loc intre entitatile componente ale grupului corporativ transnational, urmand alte circuite decat cele ale pietei sau, altfel spus, urmand circuitele unei "piete interne' a grupului -, tranzactiile avand loc inainte sau dupa ce transnationala le-a adaugat valoare prin intermediul activelor pe care le detine si le controleaza in diferite tari straine. Cat priveste comparatia dintre transnationala si firma nationala diversificata, sa retinem ca, precum firma nationala, transnationala se angajeaza in activitati economice multiple, dar, pe de alta parte, se deosebeste de firma nationala prin aceea ca ea realizeaza cel putin o parte a acestor activitati intr-o alta tara, diferita de cea de origine.

Prin urmare, putem distinge doua trasaturi majore ale corporatiei transnationale: pe de o parte, faptul ca ea organizeaza, coordoneaza si controleaza activitati multiple creatoare de valoare si generatoare de venituri dincolo de granitele nationale si, pe de alta parte, faptul ca transnationala internalizeaza pietele mondiale pentru produsele intermediare ce rezulta din aceste activitati. De aceea, ceea ce individualizeaza, in mod net, transnationala este faptul ca nici o alta entitate nu se angajeaza atat in productia, cat si in tranzactiile comerciale transfrontaliere.

Toate acestea permit sa se precizeze ca transnationala trebuie sa fie inteleasa dintr-o dubla perspectiva, si anume[5]:

la un prim nivel, "de suprafata", cel care evidentiaza mai curand "forma" transnationalei, ea reprezinta un grup (manunchi) de corporatii controlate de la un sediu central si care isi desfasoara activitatea in mai multe tari. La acest nivel de intelegere, transnationala apare ca o entitate definita prin raporturile de subordonare centru - filiale, in conditiile unei dispersii geografice mai mult sau mai putin accentuate a acestor raporturi;

la un al doilea nivel, "de adancime", care evidentiaza mai curand "substanta" transnationalei, ea trebuie privita ca fiind un sistem integrat ce deruleaza afaceri la scala internationala, sistem ce detine (total sau partial), controleaza si gestioneaza active creatoare de valoare si generatoare de venituri, si care sunt amplasate in diferite tari.

Spre deosebire de acceptiunea formala a transnationalei - care pune accent pe  raporturile ierarhice din interiorul grupului - acceptiunea dupa substanta a transnationalei pune accentul pe relatiile functionale dintre componentele grupului. Drept urmare, daca in primul caz ceea ce conteaza este transnationala ca societate-mama, in cel de-al doilea conteaza transnationala ca textura a relatiilor reciproce dintre componentele sale.

Astfel, poate fi dedusa urmatoarea constatare importanta privitor la CTN, zona de demarcare dintre firmele - aflate in procesul de internationalizare a activitatilor lor - ce pot fi considerate drept operatori transnationali si cele ce nu se califica pentru acest statut nu este atat de transanta pe cat s-ar putea crede la prima vedere. Totusi, se poate considera ca dimensiunea specifica firmei transnationale o reprezinta investirea in strainatate, iar "viza" catre transnationalitate este data de investitia straina directa.

Pentru a intelege mai bine natura specifica si caracteristicile comportamentale ca operatori economici, corporatiile transnationale trebuie privite ca sisteme integrate ce deruleaza afaceri la scala internationala. CTN detin total sau partial, controleaza si conduc active ce genereaza venituri si care sunt amplasate in diferite tari. Actionind in acest sens, CTN sunt angajate in ceea ce se numeste productia internationala, respectiv productia realizata dincolo de granitele nationale si finantata prin investitii straine directe.

In calitate de sisteme integrate corporatiile transnationale pot fi de mai multe tipuri in functie de volumul vanzarilor realizate in strainatate:

Corporatii globale;

Corporatii biregionale;

Corporatii orientate catre regiunea de origine;

Corporatii orientate catre regiunea - gazda.

Reiesind din conceptul CTN, trasaturile caracteristice ale operatorilor transnationali sunt urmatoarele:

dimensiunea considerabila a acestora;

dinamismul sustinut de gestiunea integrala,

conducerea centralizata;

productia de mare serie ;

diversificarea obiectului de activitate.

Pe masura ce spatiile si mediile economice nationale si locale se deschid economiei globale, devine tot mai evident ca mai curind marile corporatii decit economiile nationale sunt unitatile de coordonare ale relatiilor economice actuale. Iar o data cu deschiderea spre exterior a economiilor nationale se dovedeste a fi posibil si avantajos pentru o corporatie sa profite de diferentele existente intre regiuni si localitati privind salarizarea, potentialul pietei, standardele in incadrarea in munca, impozitele, reglementarile ecologice, facilitatile infrastructurale locale si resursele umane.

Aceasta inseamna ca astfel de firme pot sa-si aranjeze operatiunile lor la scara mondiala, astfel incit sa fabrice produse acolo unde costurile sunt cele mai mici, sa le vinda acolo unde sunt piete mai profitabile si sa transfere profiturile rezultate acolo unde fiscalitatea este cea mai scazuta.

Profesorul japonez Noritake Kabayashi, decanul Scolii de Afaceri din cadrul Universitatii Keio, care a urmarit - in cadrul unui program de cercetare - incercarile corporatiilor japoneze de a se "globaliza" incepand din anul 1978, a identificat cinci etape in drumul acestora spre globalizare:

1. Exportul din tara de origine;

2. Productia in tara-gazda;

3. Integrarea in activitatile economice ale tarii/regiunii-gazda;

4. Coordonarea activitatilor regionale;

5. Dezvoltarea logisticii pentru realizarea unor activitati globale.

In opinia cercetatorului japonez, cele mai puternice firme japoneze nu au reusit sa ajunga decat in stadiul 3, in timp ce in Europa si America de Nord exista deja adevarate corporatii aflate in stadiul cinci[6]. O dovada ca logistica pentru realizarea unor activitati economice globale este deja in plin proces de dezvoltare o constituie vastele retele de servicii care isi fac aparitia in arena internationala in ritm exponential, ingloband intreaga lume in sfera monetara, bancara, a transporturilor, telecomunicatiilor si informaticii, deservind sau incorporand organizatii interne dintr-un numar crescand de tari.