Caz practic de eleborare a situatiilor financiare la sc Caro Group

CUPRINS

Introducere

Evaluarea starii economice si financiare a firmelor pe piata concurentiala reprezinta o directie in care se indreapta cercetarea in domeniul microeconomic. Aceasta presupune si impune cu necesitate utilizarea unor metode de investigare de mare rigurozitate stiintifica menite a evidentia cat mai exact gradul de stabilizare economica si financiara a firmelor. Numai pe aceasta baza se pot apoi elabora o serie de strategii pe termen lung care sa directioneze un anumit comportament al firmei.

Evidentierea factorilor care au contribuit la evolutia fenomenelor si proceselor economice, reprezinta un obiectiv central al conducerii firmelor, care are implicatii directe in dezvoltarea portofoliului de afaceri a firmelor. Aceasta se poate realiza cu ajutorul unor procedee chemate a reflecta pe de o parte factorii de influenta a fenomenelor economice, iar pe de alta parte, de a evidentia contributia cantitativa a acestor factori la modificarea nivelului fenomenului investigat.

Problematica analizei financiare a agentilor economici a constituit si constituie un subiect de actualitate mult discutat si disputat in literatura economica din tara si strainatate.

In prima parte a lucrarii este prezentata compania si modul de lucru prezentate conceptii teoretice cu privire la necesitatea, rolul si obiectivele analizei economico-financiare, dupa care m-am oprit la situatiile financiare anuale, situatii care reprezinta o premisa a efectuarii analizei situatiei financiare a intreprinderii.

Lucrarea se incheie prin realizarea unui prototip de sistem expert, menit sa ajute managemetul intreprinderii in determinarea gradului de indatorare a firmei.

Lucrarea reda macar partial importanta si complexitatea analizei rentabilitatii si riscurilor intreprinderii pe baza contului de profit si pierdere si pe baza situatiilor financiare.

Raspunzand acestor cerinte in lucrarea de fata am abordat unele procedee aplicabile la nivelul firmelor, existente in literatura de specialitate.

CAPITOLUL I

PARTICULARITATI ALE S.C. CARO GROUP SRL

Prezentare generala a SC CARO GROUP SRL

SC CARO GROUP SRL este o societate cu raspundere limitata, cu sediul social in localitatea Bucuresti, strada Avram Iancu, nr. 16, sector 2 si este inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/3300/1992 avand Cod Unic de inregistrare 474969, atribut fiscal RO. Obiectul de activitate a societatii, conform codului CAEN, este 6420 - Telecomunicatii.

CARO GROUP si-a inceput activitatea in anul 1992 si a cunoscut o dezvoltare continua pana in prezent atingand o cifra de afaceri de 10.2 milioane USD in 2006 cu o rata de crestere medie anuala de 30%.

Competenta, expertiza si profesionalismul personalului CARO GROUP sunt reflectate de certificatele obtinute si de parteneriatele incheiate:

• Microsoft Certified Partner
• Microsoft OEM System builder
• HP prefered Partner
• nVIDIA SLI sistem Buider
• Intel Product Integrator

Pentru a asigura satisfactia clientilor sai, CARO GROUP a implementat si mentine un sistem integrat de managementul calitatii si de mediu certificat pentru conformitate cu standardele SR EN ISO 9001: 2006 respectiv SR EN ISO 14001:2005.

Reteaua de distributie CARO adreseaza piata romaneasca pe 3 canale:

• Sub-distribuitori si retaleri cu valoare adaugata - 400 de parteneri in toata tara
• Key account - mari lanturi de retail
• E-commerce prin web site-ul sau comercial

CARO Store - reteaua proprie de magazie retail, compusa in prezent din 5 magazine prezente in Bucuresti, Galati, Braila, Pitesti.

CARO Network - furnizor de servicii internet (ISP), subdistribuitor RDS.

Servicii oferite:

• Acces internet
• POS
• Posta electronica (private si corporate)
• Transfer de date si de voce
• Gazduire domeniu internet
• Colocare server (de domeniu, de POP si SMTP, proxy server)
• VoIP
• VPN

Pentru a facilita accesul clientilor sai la informatie, CARO mentine o prezenta activa pe Internet prin portalul sau https://www.caro.ro/; ca o facilitate suplimentara, CARO a introdus printre primele in tara sistemul ePayment furnizat de GeCAD, pentru efectuarea platilor cu carte de credit, astfel incat produsele noastre pot fi achizitionate on-line, direct de pe site.

In plus, CARO ofera facilitati comerciale de plata:

• achizitia de produse cu plata in rate
• leasing

Un segment important in oferta CARO GROUP il constituie produsele realizate sub marca proprie 'C-one'. Marca este inregistrata la OSIM iar sistemele sunt testate pentru conformitate cu standardul de securitate electrica de joasa tensiune SR EN ISO 60950+A1+A2+A3. Sub aceasta marca comerciala, CARO GROUP produce si distribuie sisteme desktop si servere construite pe baza tehnologiilor furnizate de Gigabyte si Supermicro.

Inalta performanta in orice domeniu se poate atinge folosind componentele si echipamentele IT oferite de CARO GROUP.

Calitatea 'tangibila' a calculatoarelor 'C-one' dau satisfactia si placerea de a lucra pe un sistem stabil, bine proiectat si ale carui componente au fost atent acordate pentru a lucra impreuna. Intr-un cuvant un sistem performant.

CARO GROUP, nu ofera 'Cel mai mic pret din piata'. CARO GROUP ofera satisfactie garantata la un pret corect. CARO GROUP nu face compromisuri sau rabat de la cerinta tehnica. Asistam clientul in a face cea mai potrivita alegere pentru nevoile sale si o transformam in realitate. Cu minutie si simt de raspundere. Cu respect pentru banii platiti de client si cu dorinta de a-i depasi asteptarile.

Cine vine la CARO o face pentru ca este o persoana educata, stie ca: doar calitatea are un pret, iar ei se straduiesc sa-ti ofere numai produse pe care le meriti iar in final sa fii pe deplin multumit. 'Nu-ti da de 10 ori diferenta de pret daca gasesti mai ieftin in alta parte'; CARO iti da garantie de satisfactie 7 zile. Cumpara produsul, foloseste-l, testeaza-l si daca nu te multumeste poti sa-l inlocuiesti sau sa il returnezi.

CARO GROUP a ales sa se adreseze clientilor sai prin intermediul serviciilor de consultanta in achizitionarea de echipamente de birou.

In calitate de consultanti independenti, ne facem datoria de a fi in permanenta la curent cu schimbarile din piata de IT&C, punand aceste informatii la dispozitia clientilor nostri. Avand in vedere acest lucru, dorim ca relatia pe

care o formam cu clientii nostri sa fie una de durata si sa se transforme intr-un parteneriat.

CARO GROUP asigura servicii servicii post-vanzare pe toata perioada de garantie si dupa incheierea acesteia.

Consultanta pe care o oferim are ca scop consilierea clientilor, care se afla in situatia de a-si forma un sistem informatic nou sau de a imbunatati unul existent, oferindu-le informatii de ultima ora in ceea ce priveste echipamentele disponibile in piata la acel moment, punand accent in primul rand pe raportul optim 'Performanta-Pret'.

Daca vi s-a intamplat sa cumparati un produs de folosinta indelungata si dupa un timp scurt sa constatati ca acest produs nu va satisface sau pur si simplu nu va place, daca vi s-a intimplat sa cumparati un produs de pe internet sau ca urmare a unei reclame si sa constatati ca acesta nu corespunde imaginii pe care v-ati format-o din informatiile de pe respectivul site sau din respectiva reclama, vi s-a intamplat sa cumparati un produs dintr-un magazin oarecare, l-ati testat bineinteles ceva timp in magazin, dar dupa cateva zile ati constatat ca nu va place? Vi s-a intamplat ca dupa o saptamana sa va razganditi la CARO aveti posibilitatea sava razganditi daca un calculator nu va satisface, indiferent de motiv.

Atunci cand comandati un sistem C-ONE in configuratie standard primiti in plus 14 zile in care va puteti razgandi, indiferent de motiv si puteti opta pentru returnarea banilor achitati - noi am numit aceasta procedura GARANTIE DE SATISFACTIE'.

In primul rand produsul trebuie returnat in bune conditii si cu toata documentatia si ambalajul original intact.

In cazul configuratiilor standard, daca returnarea se face in mai putin de 5 zile se restituie suma integral; daca returnarea se face dupa o perioada mai mare de cinci zile valoarea returnata este de 90%.

In cazul configuratiilor executate la cerere derivate din configuratiile standard se returneaza 90% din valoare.

Nu se accepta returul componentelor sau accesoriilor comandate in mod special.

In ambele cazuri aveti si optiunea ca in intervalul celor 14 zile sa schimbati configuratia fara costuri de manopera suplimentare, cu diferente pentru componente calculate la pret de lista.
Se exclud de la aceste modificari urmatoarele produse: monitor; tastatura; mouse; orice componenta adusa pe comanda speciala.

Piata telecom si IT inaintea aderarii la Uniunea Europeana

. Romania s-a angajat sa adopte si sa implementeze Aquis-ul Comunitar din 2007- Capitolul 19 pentru ITC si a incheiat negocierile incepute in 2005.
. Obiective majore:
- Organisme independente de reglementare a pietei - ANRC
- Liberalizarea pietei de telecom - incepand de la 1 Ianuarie 2003
- Serviciul universal si drepturile consumatorului - incepand din 2003
- acces neconditionat la bucla locala - din 2004
- Privatizarea operatorilor de stat (Romtelecom, SNR si Posta Romana)
- Rebalansarea tarifelor
. 4.2 milioane de linii fixe in 2006 - 3.5 milioane in 2011, $0.7 miliarde cheltuieli in 2006
. 1 milion de conexiuni fixe broadband in 2006, 3.0 milioane de conexiuni broadband in 2011, $110 milioane cheltuieli in 2006
.17,5 milioane utilizatori produse IT in 2006 - 29.5 milioane utilizatori servicii mobile in 2011
.$ 2.2 miliarde cheltuieli in 2006. Cheltuieli totale $3.4 miliarde in

Piata telecom si IT post-aderare

. Cadru legislativ mai relaxat care va creste ISD
. Mediu competitional care ar trebui sa impinga preturile in jos si sa determine o crestere a calitatii
. Un management mai bun al activelor statului
. Marii operatori Europeni si mondiali si-au facut deja intrarea sau vor intra pe piata romaneasca (Vodafone, Orange, OTE, Deutsche Telecom, UPC)
. Dezvoltarea de noi tehnologii - 3G, IPTV, WiMax, Metro WiFi
. Proiectele MCTI si fondurile structurale (AXA III, economia bazata pe cunoastere, Safer Internet Plus, inlesnirea accesului IT&C in zonele rurale) vor creste cheltuielile in domeniul telecom.

Piata PC 2007

. Crestere modesta in 2006 (5.9% volum, 6.9% valoare)
. Valoare piata: 503,93 milioane USD
. Numar de unitati PC livrate: 643812
. Tehnologia desktop a continuat sa domine piata
. Vanzarile notebook au crescut extrem de rapid (59,4% unitati si 49,5% valoare)
. Procesoarele low-end au fost cele mai cautate, insa decalajul s-a redus fata de procesoarele puternice
. Principalii vectori ai cresterii au fost retail-ul si sectorul IMM
. Momentul intrarii in UE a reprezentat un inhibitor pentru aceasta piata, datorita incertitudinii in randul consumatorilor privind evolutia preturilor si a reglementarilor post-aderare

Piata PC 2008-2011

. Revenirea ritmului de crestere in 2007 (aproximativ +30%, total unitati vandute)
. Segmentul Notebook va inregistra cele mai mari rate de crestere
. Desktop va pierde teren in favoarea Notebook
. Evolutia cursului RON / USD va continua sa "umfle artificial" valoarea pietei, insa va permite configuratii mai puternice
. Factori de crestere: retail-ul, fondurile structurale, informatizarea in sectorul public si IMM, ieftinirea tehnologiilor si componentelor, cresterea economica generala
. Best bets: notebook, proiecte europene de informatizare IMM si in mediul rural, retail, sectorul IMM ca end user, home users

Piata EAS 2008-2011

. Scaderea preturilor de licenta
. Consolidarea furnizorilor
. Marile conturi se vor orienta catre module CRM si BI, avand deja la baza o solutie ERP. Bugetele continua sa creasca cu zeci de procente de la an la an.
. Va creste cererea pentru solutii de baza din partea segmentului IMM

Piata serviciilor IT 2008 - 2011

. CAGR (Compound Annual Growth Rate - rata medie de crestere) aproximativ 18%
. Valoarea pietei de servicii IT se va apropia de 640 milioane USD in 2011
. Piata va fi puternic influentata de dezvoltarea IMM si accesul la fonduri structurale EU

Piata de Hardcopy (Multifunctionale, Printere, Copiatoare)

. piata romaneasca de hardcopy a reprezentat in 2006 cel mai dinamic sector al pietei de hardware, crescand cu 11.72% comparativ cu 2005, ajungand la 455.000 unitati si aproximativ 139 milioane USD
. multifunctionalele au inceput sa domine piata si vor creste sistematic, ajungand sa inghita practic copiatoarele si sa inlocuiasca treptat o mare parte a imprimantelor high end, semn al maturizarii pietei
. imprimantele vor continua sa reprezinte un segment foarte important, mai ales pentru Home Users datorita pretului mai scazut; de altfel vanzarile de imprimante cu ASP sub 50 USD s-au dublat, fiind singurele care au inregistrat cresteri
. din punct de vedere al tehnologiilor, cel mai rapid vor creste dispozitivele laser color, din ce in ce mai populare datorita scaderilor semnificative de pret si vitezei cu care apar modele noi pe piata

Influenta Fondurilor Europene asupra pietei de Hardcopy

Piata de hardcopy din Romania va fi probabil cel mai putin influentata direct de accesul in UE
. nu exista momentan programe directe care sa vizeze achizitionari masive de dispozitive de copiat sau printat
. Noul Cod Fiscal va produce disparitia dispozitivelor SDM
. Legea Arhivarii electronice din 22 Mai va determina un val de achizitii la nivelul scannerelor si a dispozitivelor profesionale cu scanner incorporat
Influenta indirecta
. Programele Speciale privind achizitionare de PCuri
. Cresterea accesului la finatare

Cea mai mare influenta asupra evolutiei pietei de hardcopy o va avea cresterea GDP, preconizat a ajunge la 50% din GDPul UE in 2013.

Fluxul de prelucrare a datelor in contabilitatea SC CARO GROUP SRL

Modul de organizare a contabilitatii presupune stabilirea si utilizarea anumitor mijloace ca: documentele justificative, planul de conturi, registrele contabile, forma de contabilitate.
a) Documentele justificative

Potrivit prevederilor legale privind intocmirea si utilizarea formularelor comune sau cu regim special utilizate in activitatea financiar-contabila, orice actiune economica efectuata se consemneaza intr-un document care sta la baza inregistrarii in contabilitate, dobandind calitatea de document justificativ.

Documentele justificative se pastreaza timp de 10 ani in arhiva, cu exceptia statelor de salarii care se pastreaza 50 de ani. Registrele de contabilitate si documentele justificative se pastreaza in arhiva in forma lor originala, grupate in functie de natura operatiunilor si in ordine cronologica in cadrul exercitiului financiar la care acestea se refera. Arhivarea documentelor contabile trebuie sa asigure pastrarea si consultarea documentelor in termenele prevazute de lege. In caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua masuri de reconstituire a lor in termen de maxim 30 de zile de la constatare, ele purtand mentiunea "Reconstituit".
b) Planul de conturi general este conceput pe sistemul zecimal si pentru organizarea contabilitatii in dublu circuit astfel:
- pentru circuitul contabilitatii financiare se utilizeaza clasele de conturi de la 1 la 7 numite Conturi de bilant, prin care se inregistreaza existenta si miscarea elementelor patrimoniale si se realizeaza intocmirea situatiei financiare de sinteza; si clasa 8 Conturi specifice, prin care se inregistreaza operatiuni extrapatrimoniale;
- pentru circuitul contabilitatii de gestiune se utilizeaza conturile din clasa 9 Conturi interne de gestiune, cu ajutorul carora se inregistreaza decontarile interne privind cheltuielile, productia, etc
c) Registrele contabile obligatorii sunt:
- Registrul jurnal
- Registrul inventar
- Cartea mare

Registrul jurnal reprezinta documentul obligatoriu de inregistrare cronologica a documentelor justificative servind ca proba in litigii si organelor fiscale. Este supus snuruirii, parafarii si inregistrarii la organele fiscale teritoriale. Persoanele fizice autorizate si asociatiile familiale, in locul registrului jurnal, folosesc registrul jurnal de incasari si plati.

Registrul inventar este documentul contabil obligatoriu de inregistrare anuala grupata a rezultatelor inventarierii patrimoniului, precum si a continutului fiecarui post de bilant pe baza datelor cuprinse in procesele verbale de inventariere si in bilantul anual.
Cartea mare este registrul pentru evidenta sistematica a operatiunilor economico-financiare si serveste la stabilirea rulajelor lunare si a soldurilor pe fiecare cont sintetic si analitic

d) Forma de contabilitate reprezinta modul de organizare a ciclului contabil de inregistrare si prelucrare a datelor. Cele mai utilizate forme de contabilitate in Romania sunt:
- forma maestru-sah consta in dezvoltarea pe conturi corespondente atat a rulajului debitor, cat si a celui creditor a conturilor sintetice. Jurnalul de inregistrare se foloseste pentru inscrierea in ordine cronologica a notelor de contabilitate sau a documentelor pe care s-a facut contarea/scrierea formulei contabile a operatiilor economice.
- forma de contabilitate pe jurnale consta in folosirea jurnalelor multiple care servesc la inregistrarea cronologica a operatiilor economice dintr-o luna
- forma informatica de contabilitate presupune adaptarea celorlalte forme de contabilitate la utilizarea tehnicii electronice de calcul. Datele din formulele contabile sunt introduse in calculator si stau la baza intregului sistem de stocare si prelucrare a datelor si se editeaza jurnalele de inregistrare, Cartea mare si balanta de verificare lunara.

Modul de organizare a contabilitatii la SC CARO GROUP SRL

Contabilitatea financiara se organizeaza la nivelul fiecarei unitati patrimoniale inclusiv SC CARO GROUP SRL.

Contabilitatea financiara se organizeaza la sucursale si alte unitati fara persoana juridica cu sediul in strainatate dar care apartin persoanelor juridice din Romania.

Contabilitatea financiara trebuie organizata si de catre persoanele fizice care au calitatea de comerciant, presteaza activitati independente sau executa in mod obisnuit activitati economice.

Normele juridice care reglementeaza organizarea contabilitatii agentilor economici:
● legea contabilitatii 82/1991 republicata
● ordinul 1752 / 2005

Contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala.

Contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda nationala, cat si in valuta. Pentru necesitati proprii de informare, persoanele juridice pot opta pentru intocmirea situatiei financiare pentru o moneda stabila. Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului sau altei persoane juridice.

La baza organizarii contabilitatii financiare a agentilor economici trebuie avute in vedere principiile:
- continuitatea activitatii presupune ca persoana juridica isi continua in mod normal activitatea intr-un viitor previzibil, fara a intra in stare de lichidare sau reducere semnificativa a activitatii
- permanenta metodelor presupune continuitatea aplicarii acelorasi reguli si norme privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor de activ si de pasiv precum si a rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile
- prudenta presupune ca valoarea oricarui element va fi determinata tinandu-se cont de aspectele:

se vor lua in considerare numai profiturile recunoscute pana la data incheierii rezultatului financiar;

se va tine seama de toate obligatiile previzibile si pierderile potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar incheiat sau pe parcursul unui exercitiu anterior chiar daca acestea apar intre data incheierii exercitiului si cea a intocmirii bilantului

- independenta exercitiului financiar presupune luarea in considerare a tuturor veniturilor si cheltuielilor corespunzatoare exercitiului financiar pentru care se face raportarea fara a se tine seama de data incasarii sumelor sau a efectuarii platilor
- evaluarea separata a elementelor de activ si de pasiv presupune ca la stabilirea valorii totale corespunzatoare unei pozitii in bilant sa se determine separat valoarea aferenta fiecarui element invidual de activ sau de pasiv
- intangibilitatea consta in faptul ca bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent
- necompensarea presupune ca valoarea elementelor ce reprezinta active nu pot fi compensate cu valoarea elementelor ce reprezinta pasive, cu exceptia compensarilor intre active si pasive permise de reglementarile legale

Toate aceste conventii si principii intra in organizarea contabilitatii, impreuna cu factorii principali si specifici care influenteaza maniera de organizare a contabilitatii.

Principalii factori de care trebuie sa se tina seama la organizarea contabilitatii sunt:
- forma de proprietate (privata, publica, cooperatista)
- forma juridica de constituire a unitatii patrimoniale (regii autonome, societati comerciale, etc)
- marimea unitatii patrimoniale care este avuta in vedere astfel incat sa simplifice procedurile si sa limiteze costul pentru realizarea contabilitatii, mai ales la intreprinderile mici; astfel intreprinderile sunt grupate in trei categorii: mari, mici si mijlocii, microintreprinderi
Indrumarea metodologica pentru organizarea contabilitatii agentilor economici revine Ministerului Finantelor Publice, Colegiului consultativ al contabilitatii de pe langa minister, precum si altor organisme profesionale (Corpul expertilor contabili si contabililor autorizati din Romania).

Persoanele juridice organizeaza si conduc contabilitatea de regula in compartimente distincte conduse de directorul economic, contabilul sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie. Aceste persoane trebuie sa aiba studii economice superioare si raspund, impreuna cu personalul din subordine de organizarea si conducerea contabilitatii conform normelor legale. Totodata contabilitatea poate fi organizata si condusa, pe baza de contracte de prestari de servicii, si de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat.

Pentru persoanele juridice la care contabilitatea nu este organizata in compartimente distincte si care nu au personal calificat incadrat sau contracte de prestari servicii incheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate, Ministerul Finantelor Publice stabileste, in functie de evolutia inflatiei si de dezvoltarea profesiei, limite valorice privind nivelul cifrei de afaceri de la care exista obligatia de a incheia contracte pentru intocmirea situatiei financiare anuale numai de catre persoane fizice sau juridice calificate autorizate.

Persoanele care raspund de organizarea si conducerea contabilitatii trebuie sa asigure conditii necesare pentru:
- intocmirea documentelor justificative privind operatiunile economice;
- organizarea si conducerea corecta si la zi a contabilitatii;
- organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si pasiv;
- respectarea regulilor de intocmire a situatiei financiare anuale si depunerea la termen a acestora la organele in drept;
- pastrarea documentelor justificative, a registrelor si situatiei financiare anuale;
- organizarea contabilitatii de gestiune adaptate la specificul activitatii persoanelor juridice.

CAPITOLUL II

SITUATIILE FINANCIARE - MODEL PRIVIND SITUATIA PATRIMONIULUI

2.1. Situatiile financiare - baza informationala a analizei patrimoniului si a rezultatului activitatii firmei

Intreprinderea, ca parte a unui sistem, influenteaza si poate influenta celelalte componente ale intregului, componente care prin ponderea si consecintele functionarii lor, modeleaza deciziile care se vor lua in interprindere. Studiul cadrului juridic si normativ apare, in aceste conditii, ca un imperativ.

Legea contabilitatii nr. 82/1991 prevede obligatia organizarii si conducerii unei contabilitati proprii de catre urmatoarele unitati patrimoniale: regii autonome, societati comerciale, organizatii ale cooperatiei mestesugaresti, organizatii ale cooperatiei de consum si de credit, Banca Nationala a Romaniei si organizatiile bancare, institutiile publice de subordonare centrala si locala, unitati de asigurari sociale altele decat cele de stat, asociatii, fundatii, sindicate, unitati de cult, organizatii obstesti, alte persoane care au dobandit personalitate juridica, persoane fizice care presteaza activitati independente, autorizate pe baza decretului-lege nr.54/1990, care exercita in mod obisnuit acte de comert si sunt inmatriculate la Oficiul Registrului Comertului.

Dupa 1990 a inceput sa se contureze si un cadru juridic specific noilor conditii ale economiei de piata romanesti, cadru ce reglementeaza activitatea societatilor comerciale, cele mai importante acte normative fiind: Legea nr. 15/1990 privind transformarea intreprinderilor de stat in regii autonome si societati comerciale, Legea nr. 26/1990 privind Registrul comertului, Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societattilor comerciale din domeniul asigurarilor, Legea nr. 58/1991 privind privatizarea socitatilor comerciale etc.

Societatile comerciale se pot clasifica dupa mai multe criterii: natura asocierii, obiectul de activitate, intinderea raspunderii, numarul persoanelor asociate, provenienta capitalului.

Articolul 2 din Legea nr.31/1990 prevede ca societatile comerciale se vor constitui in una din urmatoarele forme: societati in nume coletiv, societate in comandita pe actiuni, societate in comandita simpla, societate pe actiuni, societate cu raspundere limitata.

Contabilitatea societatilor comerciale este organizata si condusa in comformitate cu dispozitiile Legii nr. 82/1991, legea contablilitatii

Raspunderea pentru organizarea si tinerea contabilitatii, potrivit acestei legi, revine persoanei care are obligatia gestionarii patrimoniului, si anume, admininstratorilor.

Contabilitatea trebuie condusa in partida dubla, inregistrarile in contabilitate efectuandu-se cronologic si sistematic, potrivit planurilor de conturi si normelor emise de Ministerul Finantelor Publice. Ca urmare a dublei inregistrari, pentru cunoasterea situatiei financiare, se face diferenta intre cele doua partide debit si credit si se obtine soldul.

Fiecare operatiune patrimoniala este supusa unei duble inregistrari: la activ si la pasiv, reprezentata intr-un cont in registru. Cu cat activitatea comerciala este mai complexa, cu atat numarul de conturi este mai mare. Planul de conturi general cuprinde noua clase, fiecare clasa cuprinzand subdiviziuni de conturi. Cele noua clase sunt: clasa 1: conturi de capital; clasa a 2-a: conturi de imobilizari; clasa a 3-a: conturi de stocuri si productie in curs de executie; clasa a 4-a: conturi de terti; clasa a 5-a: conturi de trezorerie; clasa a 6-a: conturi de cheltuieli; clasa a 7-a: conturi de venituri; clasa a 8-a: conturi speciale si clasa a 9-a: conturi de gestiune.

Contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala. Contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se va tine in moneda nationala cat si in valuta.

Inregistrarea in contabilitate a bunurilor mobile si imobile se face la valoarea de achizitie, de productie sau la pretul pietei, dupa caz. Creantele si datoriile se inregistreaza in contabilitate la valoarea lor nominala.

Prin lege se stabilesc obiectul contabilitatii patrimoniului si modul de tinere a ontabilitatii.

Obiectul de studiu a patrimoniului il constituie reflectarea in expresie baneasca a bunurilor mobile si imobile, disponibilitatile banesti, titluri de valoare, drepturile si obligatiile comerciantului, precum si miscarile si modificarile intervenite in urma operatiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile si rezultatele obtinute de acesta.

Modul de tinere a contabilitatii este diferit, in functie de categoria bunurilor.

Contabilitatea mijloacelor fixe se tine pe categorii si pe fiecare obiect de evidenta.

In cazul valorilor materiale, contabilitatea se tine cantitativ si valoric sau numai valoric.

Valoarea actiunilor emise sau a altor titluri, precum si varsamintele efectuate in contul capitalului subscris se reflecta distinct in contabilitate.

Contabilitatea clientilor si furnizorilor , a celorlalte creante si datorii se tine pe categorii, precum si pe fiecare persoana fizica sau juridica.

Contabilitatea cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli, dupa natura lor, iar cea a veniturilor, pe feluri de venituri, dupa natura lor.

Profitul sau pierderea se stabileste lunar, repartizarea profitului se inregistreaza in contabilitate pe destinatii potrivit legii.

La baza inregistrarilor in contabilitate stau inscrisurile care consemneaza operatiunile comerciale si care au calitatea de documente justificative : aceste documente angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat ori le-au inregistrat in contabilitate, dupa caz.

Evaluarea elementelor patrimoniale are o importanta deosebita pentru stabilirea unei situatii reale, deoarece, pe baza bilantului, se stabilesc beneficiarii si implicit dividendele pentru actionari. Subevaluarea are ca efect distribuirea de dividende fictive si denaturarea gajului general al creditorilor: patrimoniul societatii.

Acesta este si motivul pentru care Legea nr. 82/1991, legea contabilitatii, a dispus ca evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii si reflectarea acestora in bilantul contabil se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Finantelor. Comerciantul are obligatia sa efectueze inventarierea generala a patrimoniului la inceputul activitatii. Ministerul Finantelor Publice poate sa scuteasca de obligatia inventarierii anuale

Comerciantul nu este obligat sa conduca personal contabilitatea. Acest lucru poate fi realizat prin reprezentantul sau (art. 50 Cod Comercial). Potrivit legii, contabilitatea este condusa, dupa caz, de directorul financiar-contabil, contabilul sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca acesta functie. Contabilitatea comerciantilor poate fi tinuta si de persoane juridice autorizate sau de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de contabil autorizat sau de expert contabil.

Raspunderea pentru organizarea si tinerea contabilitatii revine administratorului sau altei persoane care are obligatia gestionarii patrimoniului. In cazurile in care contabilitatea nu se tine de persoane autorizate, raspunderea revine comerciantului (art.11 din Legea nr.82/1991). Principalele registre ce se folosesc in contabilitate sunt: registrul jurnal, registrul inventar si carte mare.

Evidenta contabila a activitatii societatii comerciale este reglementata si de Codul comercial - art. 22 - 34, titlul IV "despre registrele comerciantilor". Articolul 22 Cod comercial instituie obligativitatea tinerii urmatoarelor registre: registrul jurnal, registrul inventar si registrul copier

Legea nr.82.1991 nu abroga epres dispozitiile din Codul comercial, dar, abrogand orice alte dispozitii contrare, prevederile acestuia, implicit, nu pot fi socotite in vigoare, exceptie facand acele dispozitii compatibile si concordante cu legea contabilitatii. Astfel, nu mai exista obligatia pentru societaet de a tine registrul copier, registrul in care comerciantul era obligat sa copieze in ordine cronologica toate scrisorile pe care le expedia si care aveau un continut comercial.

Registrul jurnal este registrul in care se inscriu operatiuni comerciale, tot ce primeste si plateste societatea sub orice titlu.

Registrul inventar cuprinde inventarele in cazurile si la termenele prevazute de lege.

Registrul cartea mare este registrul de fonduri personificate, cu contabilitatea in partida dubla, inregistrarile facandu-se sistematic. Conform art. 23 din Legea nr. 82/1991 - legea contabilitatii. Daca societatea utilizeaza sisteme de prelucrare automata a datelor are obligatia sa asigure respectarea normelor contabile, stocarea, pastrarea sub forma suportilor tehnici si controlul datelor inregistrate in contabilitate.

Registrele de contabilitate se utilizeaza in concordanta cu destinatia lor, intr-o forma care sa permita, in orice moment, identificarea si controlul operatiunilor patrimoniale efectuate.

Atat registrele cat si documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate se pastreaza in arhiva societatii, potrivit legii, timp de 10 ani, cu inceperea de la data incheierii exercitiului in cursul caruia au fost intocmite.

In cazul in care sunt utilizate sisteme de prelucrare automata a datelor, comerciantul are obligatia sa asigure respectarea normelor contabile, stocarea pastrarea sub forma suportilor tehnici si controlul datelor inregistrate in contabilitate.

In concordanta cu Codul comercial (art. 30), Legea contabilitatii prevede ca registrele se pastreaza de comercianti timp de 10 ani, adaugand insa ca ele se predau, in caz de incetare a activitatii, la arhivele statului (art. 30 alin. 3).

Legea nr 31/1990 nu defineste bilantul si nici nu reglementeaza continutul si modul lui de intocmire. Pentru aceasta, se va face apel la legea contabilitatii.

Conform art.12 din Legea nr.82/1991, obiectul patrimoniului societatii il constituie reflectarea in expresie baneasca a bunurilor mobile si imobile, inclusiv a disponibilitatilor banesti, titluri de valoare, drepturilor si obligatiilor societatii, precum si miscarile si modificarile intervenite in urma operatiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile si rezultatele obtinute de acesta.

Documentul oficial de gestiune il constituie situatiile financiare. Acestea trebuie, conform legii, sa dea o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute.

Situatia financiara se compune din: bilant, contul de profit si pierderi, anexe si raportul de gestiuni (art. 27 din Legea nr. 82/1991).

Bilantul se intemeiaza pe baza de inventar, si, potrivit art.8 din Legea nr. 82/1991, societatea are obligatia sa efectueze inventarierea generala a patrimoniului la inceputul activitatii, cel putin o data pe an pe parcursul functionarii sale, in cazul fuziunii sau divizarii ori incetarii activitatii, precum si in alte situatii prevazute de lege.

Bilantul cuprinde doua partide: activul si pasiul. Fiecare inscriere in bilant se numeste post. Intelesul contabil al unor posturi este urmatorul: imobilizarile necorporale sunt cheltuielile de constutuire, de marire a capitalului social, emisiune de obligatiuni, cheltuielile cu cercetarea si dezvoltarea, concesiuni, brevete, alte drepturi si valori similare. Aceste cheltuieli trebuie amortizate intr-un termen; imobilizarile corporale sunt bunuri destinate exploatarii: terenuri, cladiri, masini si utilaje si altele de acest fel. Amortizarile reprezinta diminuarea valorii activului imobilizarilor, ca urmare a deprecierii lor prin uzura fizica si morala sau din alte cauze. Acoperirea pierderii prin noi bunuri are drept consecinta o diminuare a beneficiilor.

Provizioanle se constituie pentru a preintampina eventualele pierderi rezultate din deprecierea imobilizarilor, stocurilor de productie, a creantelor. Si acestea conduc la diminuarea beneficiilor.

Societatea pe actiuni este obligata sa intocmeasca situatia financiara in urmatoarele cazuri:

Anual, la incheierea exercitiului financiar - 31 decembrie; bilant care se va prezenta in cel mult trei luni in adunarea generala;

In situatia fuziunii si divizari, in conditiile art. 236 si 239 din Legea nr. 31/1990;

In situatia lichidarii societatii. Lichidatorii, imediat dupa intrarea lor in functiune, sunt obligati ca impreuna cu administratorii societatii, sa faca un inventar si sa incheie un bilant care sa constate situatia exacta a activului si pasivului societatii si sa le semneze (247 alin.3 din Legea 31/1990);

Bilantul final intocmit de lichidatori dupa terminarea lichidarii, care arata partea ce se cuvine fiecarei actiuni din repartizarea activului societatii (art. 242 din Legea 31/1990);

In situatia declansari procedurii reorganizarii judiciare si falimentului la cererea debitorului, cererea terbuie insotita de bilant si de pe registrele contabile curente (art.21 din Legea 64/1995).

Potrivit legii, la intocmirea bilantului trebuie respectate urmatoarele reguli:

posturile inscrise in bilant sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate, puse de acord cu situatia reala a elementlor patrimoniale, stabilite pe baza inventarului;

neadmiterea compensarilor intre conturile ce se inscriu in bilant si, respectiv, intre veniturile si cheltuielile din contul de profit si pierderi;

la intocmirea bilantului terbuie respectata regula fixitatii capitalului social. Aceasta inseamna ca, in bilant, capitalul social este inscris in pasiv. Tot la pasiv se inscrie si rezerva legala, iar aceste doua posturi nu pot fi modificate decat ca urmare a modificarii capitalului social prin hotararea adunarii generale extraordinare. Aceste doua posturi au corespondent la activ, intr-un post de profit si pierderi, cu obligatia mentinerii capitalului social.

Situatia financiara si contul de profit si pierdere se vor intocmi in conditiile prevazute de lege, prin grija administratorilor. Acestia sunt obligati sa prezinte cenzorilor, cu cel putin o luna inainte de ziua stabilita pentru sedinta adunarii generale, bilantul exercitiului financiar precedent, cuc contul de profit si pierderi, insotit de raportul lor de activitate si de documentele justificative.

Conform cu art. 179 din Legea nr.31/1990, situatia financiara si contul de profit si pierdere ramane la sediul societatii si la cel al sucursalelor, in cele 15 zile care preced intalnirea adunarii generale, impreuna cu raportul administratorilor si cel al cenzorilor, pentru a putea fi consultate de actionari.

In virtutea dreptului lor de informare, actionarii vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii de pe aceste documente.

Dupa tinerea adunarii generale ordinare, administratorii au obligatia ca, in termen de 15 zile de la data acesteia, sa depuna o copie dupa situatia financiara, insotita de contul de profit si pierdere, la administratia financiara. Le vor anexa raportul lor, raportul cenzorilor si procesul verbal al adunarii generale.

Procedura instituita de art. 180 prevede, in continuare, depunerea unui exemplar al situatiilor financiare, vizate de administratia financiara, impreuna cu celalte documente mentionate, la Oficiul Registrului Comertului.

Situatiile financiare anuale se pastreaza timp de 50 de ani (art. 30 din Legea nr. 82/1991).

Pentru societatile comerciale care au o cifra de afaceri anuala de peste 100 miliarde lei se va publica, prin grija Oficiului registrului comertului dar pe cheltuiala societatii, un anuntand in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a, prin care se confirma depunerea acestor documente.

Situatiile financiare aprobate de adunarea generala nu constituie un impediment in exercitarea actiunii inraspundere impotriva administratorilor, directorilor sau cenzorilor.

Nerespectarea dispozitiilor legale privind organizarea si tinerea contabilitatii atrage raspunderea civila, contrventionala sau penala a administratorului. Pentru netinerea contabilitatii in conditiile legii, raspund , desigur, si persoanele de specialitate: contabilii, iar, in anumite situatii, directorii si cenzorii.

Sanctiunile contraventionale pentru nerespectarea dispozitiilor legale privind organizarea si conducerea contabilitatii, sunt prevazute in Legea nr. 82/1991 - legea contabilitatii. Constituie contraventiila legea contabilitatii: detinerea de valori materiale si banesti sub orice forma si cu orice titlu, precum si existenta oricaror drepturi si obligatii patrimoniale fara a fi inregistrate in contabilitate; primirea si eliberarea din depozite a bunurilor de orice fel, fara documente justificative de intrare-iesire; neintocmirea balantelor de verificare si nerespectarea normelor emise de Ministerul Finantelor Publice cu privire la: utilizarea si tinerea registrelor de contabilitate; arhivare si pastrarea documentelor justificative si a documentelor contabile precum si reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, efectuarea inventarierii patrimoniului, intocmirea, verificarea si depunerea bilantului contabil (art. 38-39 din Legea nr. 82/1991).

Constituie infractiune de fals intelectual si se pedepseste, conform legii, efectuarea cu stiinta de inregistrari inexacte, precum si omisiunea cu stiinta a inregistrarilor in contabilitate, avand drept consecinta denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare si elementelor patrimoniale care se reflecta in bilantul contabil (art. 40 din Legea nr. 82/1991). Potrivit art. 256 din Legea nr.31/1990, se pedepsesc cu inchisoarea de la unu la 5 ani, administratorii si directorii care prezinta cu rea credinta actionarilor un bilant contabil inexact sau date inexacte asupra conditiilor economice ale societatii, in vederea ascunderii situatiei reale. Bancruta frauduloasa, constand in: falsificarea, sustragerea si distrugerea evidentelor societatii sau ascunderea unei parti din activul societatii; infatisarea de datorii neexistente sau prezentarea in registrul societatii, in alt act sau in bilant a unor sume nedatorate, fiecare din aceste fapte fiind savarsite in vederea diminuarii aparente a valorilor activelor, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 12 ani (art. 276 din Legea nr. 31/1990).

2.1.1. Bilantul - document de sinteza privind situatia patrimoniala a intreprinderii

Bilantul, ca document de sinteza contabila, este principala sursa informationala pentru toti tertii interesati de viata unei societati. Informatiile furnizate de acesta servesc nu numai raportarii unor date obligatorii cerute de organismele publice, ci si unei analize financiare a activitatii desfsurate de societate. "Bilantul constituie unul din elementele ce caracterizeaza o intreprindere". Insusi savantul matematician Luca Paciolo, in prima lucrare de contabilitate tiparita, intitulata "Summa de Arithmetica, Geometrie, Proportioni et Proportionalita" (Venetia, 1494) prezinta, pe langa principiile contabilitatii in partida dubla, necesitatea intocmirii bilantului.

Referindu-se la importanta calculelor periodice, el arata : "Dupa ce ai facut aceasta cu grija, tu personal vei inchiea toata Cartea mare, partida cu partida [ . ]", propunand intocmirea unui "bilancia", considerat de autor "balanta de verificare a maestrului". Dupa aparitia acestei lucrari, multi autori au adus contributii la definirea bilantului.

Dupa unii autori, bilantul, ca instrument de inchidere periodica a gestiunii, a aparut sub forma de inventar din cele mai vechi timpuri pe placute de ceramica, papirusuri etc. incepand sa fie intocmite odata cu descoperirea contabilitatii.

Din punct de vedere etimologic, se considera ca termenul de "bilant" provine din adjectivul latin "bilanze", adica cu doua talere. Termenul apare in limba latina, inca din secolul al V-lea si capata in limba italiana intelesul de cantar ("bilancia").

In decursul timpului, notiunea de bilant s-a dezvoltat concomitent cu evolutia rolului si functiilor contabilitatii, mentinandu-si intelesul initial, de balanta cu doua talere, aflate intr-un permanent echilibru.

In zilele noastre, notiunea de bilant se utilizeaza intr-un sens larg, generalizat, exprimand "rezultatul sintetic al unei activitati desfasurate intr-o perioada data". Pornind de la aceasta acceptiune generala, notiunea de bilant a fost preluata de aproape toate domeniile de activitate.

Din punct de vedere economic, Dictionarul Enciclopedic defineste bilantul ca fiind "inventatorul a tot ceea ce se poseda (activul) si a tot ceea ce datoreaza o intreprindere".

"Obiectul primordial al bilantului este de a masura averea (patrimoniul sau bogatia) intreprinderii. Bilantul este (ar trebui sa fie) o fotografie instantanee a intreprinderii in ultima zi a exercitiului. Din acest motiv, consideram ca se omite o eroare (abuz) de limbaj atunci cand se vorbeste de bilantul exercitiului N si nu de bilantul de la 31 XII."

Indiferent care este modul de organizare al contabilitatii adoptat, in orice intrprindere ciclul de prelucrari contabile se desfsoara potrivit unei scheme identice. Astfel, se porneste de la primirea documentelor justificative si se incheie cu elaborarea conturilor anuale.

Demersul general de organizare al ciclului de prelucrari contabile se poate reprezenta dupa cum urmeaza :

Etapele 4 si 8 din demersul general de organizare a ciclului de prelucrari contabile sunt cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea generica de "lucrari premergatoare (pregatitoare) intocmirii situatiilor financiare".

Verificarea inregistrarii in conturi a tuturor operatiilor urmareste, in primul rand, daca toate operatiile au fost consemnate in documente justificative si, in al doilea rand, daca toate documentele au fost inregistrate in contabilitate.

Intocmirea balantei de verificare inaintea inventarierii consta in furnizarea informatiilor cu privire la situatia scriptica a patrimoniului, care urmeaza a fi comparata cu situatia reala determinata prin inventariere.

Inventarierea generala urmareste stabilirea situatiei reale a patrimoniului fiecarei unitati.

Scopul etapei a 6-a este de a aduce datele din contabilitate la nivelul situatiei faptic determinata prin inventariere.

Dupa ce au fost contabilizate in Registrul - jurnal, operatiile de regularizare mentionate anterior sunt sistematizate si reportate in registrul "Cartea Mare", dupa care se procedeaza la intocmirea unei noi balante de verificare (denumita balanta conturilor dupa inventariere).

Stabilirea rezultatului exercitiului consta practic in inchiderea tuturor conturilor de cheltuieli si venituri. Dupa incheierea conturilor de cheltuieli si de venituri, repartizarea profitului la rezervele legale si inregistrarea impozitului datorat bugetului, se procedeaza la sistematizarea datelor pe conturi in "Cartea Mare" si se intocmeste balanta de verificare finala (care serveste ca baza pentru elaborarea bilantului).

2.1.2. Contul de profit si pierdere - document de sinteza privind performanta intreprinderii

Contul de profit si pierdere este a doua componenta a situatiilor financiare si cuprinde : cifra de afaceri, veniturile si cheltuielile exercitiului grupate dupa natura lor, precum si rezultatul exercitiului (profit sau pierdere).

In timp ce bilantul propriu-zis reflecta rezultatul unitatii (soldul contului 121), dar nu ofera cunoasterea operatiilor care au permis constituirea lui, contul de profit si pierdere ofera o recapitulare a operatiilor ce au influentat rezultatul final.

Rezultatul exercitiului este constituit din :

Operatii provenind din activitatea normala a unitatii ;

Operatii extraordinare care nu intra direct in cadrul activitatilor normale.

Separarea cheltuielilor si veniturilor extraordinare de cele curente este necesara pentru ca utilizatorii conturilor sa poata cunoaste incidenta regulilor fiscale derogatorii de regulile contabile sau a unor operatii de natura neobisnuita, cu grad mare de anormalitate fata de activitatile ordinare, in bilant sau contul de profit si pierdere.

Contul de profit si pierdere se prezinta ca un tablou al veniturilor si cheltuielilor unei perioade, avand ca finalizare rezultatul net al exercitiului. Un asemenea rezultat este determinat in cascada, pe urmatoarele niveluri : rezultatul curent (alcatuit din rezultatul de exploatare si rezultatul financiar), rezultatul extraordinar si impozitul pe profit.

Prezentarea veniturilor si cheltuielilor se face sub forma de lista, grupate dupa natura lor, cu date comparative pentru exercitiul incheiat si pentru cel precedent.

Baza de date pentru intocmirea contului de profit si piedere o constituie soldurile conturilor din clasa 6 si 7 din ultima balanta de verificare sintetica, iar un post al acestuia poate sa corespunda unei grupe, mai multor grupe, unui cont sau mai multor conturi.

Ordinea posturilor contului de profit si pierdere nu coincide cu cea a simbolului conturilor din Planul de conturi, aceasta datorandu-se necesitatii regruparii posturilor in rubrici semnificative si anume :

Venituri din exploatare, cheltuieli pentru exploatare, rezultatul din exploatare ;

Venituri financiare, cheltuieli financiare, rezultatul financiar ;

Rezultatul curent al exercitiului;

Venituri extraordinare, cheltuieli extraordinare, rezultatul extraordinar ;

Impozit pe profit ;

Rezultatul exercitiului.

Bilantul, desi prezinta marimea rezultatului global, in structura sa, nu explica si provenienta acestuia sau cauzele care l-au generat. Pentru exprimarea modului de formare a rezultatului si extragerea de concluzii privitoare la performantele activitatii intreprinderii se foloseste contul de rezultate (de profit si pierdere).

Rezultatul exercitiului, profit sau pierdere se obtine prin compararea veniturilor si cheltuielilor astfel: Venituri - Cheltuieli = Rezultat.

Rezultatul poate fi determinat si prin compararea marimii capitalurilor proprii de la sfarsitul si inceputul exercitiului:

Rezultatul = Capitalurile proprii la sfarsitul exercitiului - Capitalurile proprii la inceputul exercitiului

Corelatia directa intre bilant si contul de rezultate poate fi formulata astfel:

Variatia capitalurilor = Rezultat = Venituri-Cheltuieli

proprii ale exercitiului (bilant si cont de rezultate) (cont de profit si pierdere)

(bilant)

Informatiile reflectate de contul de profit si pierdere se grupeaza in functie de natura activitatilor desfasurate de unitate intr-o anumita perioada de gestiune. Sunt considerate operatiuni curente (de exploatare) acele operatiuni care concura la realizarea obiectului principal de activitate al intreprinderii, avand un caracter repetitiv si obisnuit. Alaturi si in sprijinul operatiilor curente, agentul economic desfasoara o activitate financiara, dar si actiuni cu caracter extraordinar.

In functie de momentul de stabilire a rezultatului financiar, modelul de calcul al acestuia poate fi :

R = PGPV - CPG, unde     R = rezultatul economico-financiar (profit/pierdere);

PGPV = productia globala exprimata in preturi de vanzare;

CPG = costul productiei globale.

Se utilizeaza in momentul productiei, fiind luata in calcul intreaga productie, inclusiv cea stocata si nevanduta, ceea ce contravine principiului prudentei. Un alt dezavantaj al acestei metode il constituie si abaterea rezultatului efectiv fata de cel predeterminat datorita oscilatiilor inflationiste ale preturilor de vanzare. Des folosita in secolul trecut, aceasta modalitate de exprimare a rezultatului se aplica astazi doar in cazul productiei contractate, cu ciclu lung de fabricatie.

R = PM - CPM, unde     PM = productia marfa vanduta exprimata in preturi de

vanzare;

CPM = costul productiei marfa.

Aceasta metoda este specifica contabilitatii anglo-saxone si se aplica in momentul vanzarii.

R = PMVI - CPMVI, unde          PMVI = productia marfa vanduta si incasata;

CPMVI             = costul productiei marfa vanduta si incasata.

Aceasta metoda se aplica in momentul incasarii marfurilor vandute si a fost specifica practicii contabile din fostele tari comuniste.

Alte momente in care se poate realiza contabilizarea rezultatului sunt:

momentul lansarii comenzii de productie;

momentul cumpararii elementelor destinate fabricatiei;

pe masura avansarii in procesul de productie;

momentul facturarii;

momentul expirarii perioadei de garantie acordate pentru bunurile livrate.

In practica contabila internationala se foloseste pentru determinarea rezultatului financiar relatia: R = CPS + PMVI - CPS, unde CPS = costul productiei stocate.

Prezentarea contului de profit si pierdere se poate realiza prin combinarea a doua criterii:

forma de prezentare, care poate fi orizontala (sub forma de cont) sau verticala (sub forma de lista);

modalitatea de structurare a posturilor de venituri si cheltuieli, care se poate realiza fie dupa natura si continutul lor economic, fie dupa destinatie (dupa functiile intreprinderii).

Reglemetarile legale contabile din Romania adopta un model al contului de rezultate sub forma de lista, cu structurarea veniturilor si cheltuielilor dupa natura si continutul lor economic si care sa contina informatii referitoare la cifra de afaceri, rezultatul exercitiului etc.

Principalele structuri din contul de rezultate sunt:

Veniturile din exploatare, obtinute din desfasurarea activitatii de baza a intreprinderii, concretizate in:

veniturile din vanzarea marfurilor-exprima pretul de vanzare (exclusiv TVA) al bunurilor achizitionate de la terti si revandute in aceeasi stare sau pretul de vanzare al bunurilor obtinute din procesul de exploatare si vandute prin magazinele proprii de desfacere.

productia vanduta-reflecta pretul de vanzare (exclusiv TVA) al produselor finite, semifabricatelor, produselor reziduale, veniturile din chirii, redevente, locatii de gestiune si activitati diverse facturate.

cifra de afaceri-obtinuta prin insumarea veniturilor din vanzarea marfurilor cu productia vanduta.

veniturile din productia stocata-reprezinta modificarile intre valoarea la cost de productie efectiv a stocurilor produse si productia in curs de la finele perioadei, si valoarea stocurilor initiale de produse si productie in curs, neluand in considerare provizioanele constituite pentru aceste stocuri.

veniturile din productia de imobilizari-exprima valoarea imobilizarilor corporale si necorporale realizate in regie proprie, la costurile efective de productie.

productia exercitiului-se obtine prin insumarea productiei vandute, a veniturilor din productia stocata si a veniturilor din productia de imobilizari.

veniturile din subventii de exploatare.

alte venituri din exploatare-se refera la recuperarile de creante de la clienti si debitori diversi, precum si la alte venituri de exploatare ce nu au fost avute in vedere anterior.

veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare-exprima veniturile din reluari (anulari, diminuari sau consumari) de provizioane pentru riscuri si cheltuieli, pentru deprecieri etc.

Cheltuielile pentru exploatare - reprezinta eforturile interprinderii pentru realizarea activitatii de baza pentru obtinerea veniturilor. Ele se concretizeaza in :

Cheltuielile privind marfurile-reflecta costul de achizitie al marfurilor vandute in cursul exercitiului.

Cheltuielile cu materiile prime.

Cheltuielile cu materii consumabile.

Cheltuielile cu energia si apa.

Alte cheltuieli materiale.

Totalul cheltuielilor materiale-cumuleaza toate posturile prezentate mai sus, mai putin cheltuielile privind marfurile.

Cheltuielile cu lucrari si servicii executate de terti-are in vedere cheltuielile cu intretinerea si reparatii, redevente, locatii de gestiune si chirii, prime de asigurare studii si cercetari etc.

Cheltuielile cu impozite, taxe si varsaminte asimilate.

Cheltuielile cu remuneratiile personalului.

Cheltuielile privind asigurarile si protectia sociala.

Cheltuielile cu personalul-total.

Alte cheltuieli de exploatare.

Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele.

Rezultatul din exploatare - se calculeaza prin diferenta dintre veniturile din exploatare si cheltuielile pentru exploatare.

Veniturile financiare-reprezinta remunerarea capitalului propriu investit in activitatea altor firme, fiind structurate in:

Venituri din participatii, alte imobilizari financiare si creante imobilizate-reprezinta sumele incasate sau de incasat sub forma de dividente sau dobanzi pentru investitiile pe termen lung efectuate.

Venituri din titluri de plasament-reflecta diferentele aparute in momentul vanzarii titlurilor de plasament intre pretul de cesiune al acestora si valoarea lor contabila.

Venituri din diferente de curs valutar-evidentiaza diferentele favorabile din incasarea creantelor in devize sau plata datoriilor in valuta.

Venituri din dobanzi-se refera la dobanzile incasate sau de incasat pentru imprumuturile acordate pe termen scurt, pentru titlurile de plasament detinute si pentru disponibilitatile din conturile bancare.

Alte venituri financiare-exprima veniturile realizate din sconturile obtinute de la furnizori, precum si alte venituri de natura financiara care nu au fost mentionate anterior.

Veniturile din provizioane.

Cheltuielile financiare-reprezinta costul capitalului imprumutat pe termen lung, pierderile care apar ca urmare a imposibilitatii de recuperare totala sau partiala a investitiilor efectuate si contine urmatoarele elemente:

Pierderile din creante legate de participatii-evidentiaza sumele investite in activitatea unitatilor la care se detin participatii, care nu mai pot fi recuperate din diferite cauze, inclusiv dobanzile aferente.

Cheltuielile privind titlurile de plasament cedate-reflecta diferentele nefavorabile care apar la vanzarea titlurilor de plasament.

Cheltuielile din diferentele de curs valutar-evidentiaza diferentele nefavorabile de curs valutar consattate cu ocazia creantelor si datoriilor in devize si diferentele nefavorabile de curs aferente disponibilitatilor in valuta.

Cheltuielile privind dobanzile-exprima dobanzile aferente imprumuturilor primite de la terti.

Alte cheltuieli financiare-includ cheltuielile ocazionate de sconturile acordate clientilor si alte cheltuieli financiare care nu au fost avute in vedere anterior.

Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele-apar ca urmare a constituirii sau suplimentarii diferitelor provizioane.

Rezultatul financiar-reprezinta diferenta dintre totalul veniturilor financiare si totalul cheltuielilor financiare.

Rezultatul curent al exercitiului-reprezinta diferenta intre totalul veniturilor curente sitotalul cheltuielilor curente sau suma intre rezultatul din exploatare si cel financiar.

Venituri extraordinare-sunt generate de operatiuni care nu au un caracter normal nefiind generate de activitatea curenta.

Cheltuielile extraordinare-au in vedere cheltuielile generate de operatiunile de natura extraordinara care au loc in activitatea unei interprinderi.

Rezultatul extraordinar-este diferenta dintre veniturile extraordinare si cheltuielile extraordinare.

Rezultatul brut al exercitiului-se calculeaza ca diferenta intre veniturile totale (de exploatare, financiare si extraordinare) si cheltuielile totale (de exploatare, financiare si extraordinare) .

Impozitul pe profit-determinat prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei impozabile.

Rezultatul net-se determina prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut al exercitiului.

2.2. Intocmirea si prezentarea situatiilor financiare

In calitatea lor de parte componenta a procesului de raportare financiara, situatiile financiare anuale cuprind: bilantul contabil, contul de profit si pierdere, situatia fluxurilor de trezorerie, situatia modificarilor capitalului propriu, politici contabile si note explicative.

Pot fi incluse, de asemenea, informatii privind riscurile si incertitudinile ce afecteaza intreprinderea, precum si orice resurse si obligatii care nu apar in bilant (de pilda rezervele minerale), informatiile despre segmentele geografice si industriale, precum si efectul modificarii preturilor asupra intreprinderii.

Pentru a-si atinge obiectivele, situatiile financiare sunt elaborate conform principiului contabilitatii de angajamente. Acest principiu presupune ca efectele tranzactiilor si ale altor evenimente sa fie recunoscute atunci cand tranzactiile si evenimentele respective se produc, si nu pe masura ce numerarul sau echivalentul de numerar este incasat sau platit, fiind inregistrate in contabilitate si raportate in situatiile financiare ale perioadelor aferente. Prin punerea in aplicare a acestui principiu al contabilitatii de angajamente se asigura oferirea de catre situatiile financiare atat a informatiilor cu privire la tranzactiile trecute, care au implicat plati si incasari, cat si a obligatiilor de plata in viitor si despre resursele ce privesc incasarile viitoare.

De asemenea, elaborarea situatiilor financiare este in concordanta cu principiul continuitatii activitatii intreprinderii in viitorul previzibil.

Obiectivul situatiilor financiare generale este de a oferi informatii despre
pozitia financiara, performanta si fluxurile de numerar ale unei intreprinderi (modificarea pozitiei financiare), utile pentru o gama larga de utilizatori in luarea deciziilor economice. Situatiile financiare prezinta, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor incredintate conducerii intreprinderilor. Pentru a atinge acest obiectiv, situatiile financiare ofera informatii despre: activele, datoriile, capitalurile proprii; veniturile si cheltuielile, inclusiv castigurile si pierderile, fluxurile de numerar ale intreprinderii.

Pe baza acestor informatii, precum si a informatiilor incluse in notele la situatiile financiare se realizeaza estimarea viitoarelor fluxuri de numerar ale intreprinderii, indeosebi a momentului si gradului de certitudine a generarii numerarului si echivalentelor de numerar.

Informatiile privind pozitia financiara sunt oferite de bilant, cele privind performanta de contul de profit si pierdere, iar cele cu privire la modificarile pozitiei financiare sunt furnizate prin intermediul unei situatii distincte.

Pozitia financiara a intreprinderii face referire la resursele economice pe care le controleaza, la structura financiara a activelor, datoriilor si capitalului propriu, la lichiditatea si solvabilitatea valorilor economice si la capacitatea sa de a se adapta la schimbarile mediului in care isi desfasoara activitatea.

Se poate vorbi de o intreprindere are o pozitie financiara pozitiva in cazul in care capitalul este mai mare sau cel putin egal cu datoriile cu valoare economica. Aceasta conditie indica faptul ca intreprinderea are obligatiile sa plateasca obligatiile fata de terti, atat pe parcursul desfasurarii activitatii sale cat si la lichidarea sa. Informatiile despre resursele financiare controlate de intreprindere si capacitatea acesteia de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa capacitatea intreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului in viitor.

Structura financiara exprima capacitatea unei intreprinderi de a genera lichiditati si cvasilichiditati intr-o anumita perioada de gestiune denumita exercitiu financiar, capacitate care isi gasette exprimarea in lichiditatea si solvabilitatea intreprinderii. Lichiditatea financiara se refera la disponibilitatea numerarului in viitorul apropiat, dupa luarea in calcul a obligatiilor financiare aferente acestei perioade.

Daca lichiditatea este asociata unui interval scurt de timp, solvabilitatea se refera la disponibilitatile de numerar pe o perioada mai lunga de timp in care urmeaza sa se onoreze angajamentele financiare scadente.

Informatiile despre performanta intreprinderii, in special profitabilitatea acesteia, sunt necesare pentru evaluarea modificarilor potentiale ale resurselor economice pe care intreprinderea le va controla in viitor. Aceste informatii sunt utile pentru a anticipa capacitatea intreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente, pentru a formula rationamente despre eficienta cu care intreprinderea poate utiliza noi resurse.

Informatiile privind modificarile pozitiei financiare a unei intreprinderi sunt utile pentru a evalua activitatile de exploatare, finantare si investitii in perioada de raportare. Aceste informatii ofera utilizatorului o baza pentru evaluarea capacitatii intreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului si a nevoilor intreprinderii de a utiliza aceste fluxuri de trezorerie. Modificarile pozitiei financiare pot fi definite in diverse moduri cum sunt: fondul de rulment si fluxurile de fonduri, trezoreria neta si fluxurile nete de trezorerie (numerar).

Caracteristicile calitative ale informatiilor din situatiile financiare sunt definite ca fiind atributele care determina utilitatea acestora. Asa cum prevede "Cadrul general IASB pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare" cele patru caracteristici calitative principale sunt: inteligibilitatea, relevanta, credibilitatea, comparabilitatea.

2.2.1. Reglementari privind intocmirea si prezentarea situatiilor financiare

Legea contabilitatii nr.82/1991, Ordinul 1752/17.11.2005, IAS1, Reglementari contabile din 17.11.2005 conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene , Reglementari contabile din 17.11.2005 conforme cu Directiva a VII-a Comunitatii Economice Europene.

Societatile comerciale , companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare , societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca situatii financiare anuale.

Categoriile de persoane care pot tine contabilitatea in partida simpla se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru organizatii patronale si sindicale, precum si pentru alte categorii de organizatii fara scop patrimonial, care nu desfasoara activitati economice, Ministerul Finantelor Publice aproba un sistem simplificat de raportare financiara, avand in vedere si cerintele organismelor europene de profil.

Orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ.Documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au inregistrat in contabilitate, dupa caz.

Situatii financiare anuale Exercitiul financiar reprezinta perioada pentru care trebuie intocmite situatiile financiare anuale si, de regula, coincide cu anul calendaristic, durata exercitiului financiar este de 12 luni.

Exercitiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic (de la 01.01.2007):
- pentru sucursalele cu sediul in Romania, care apartin unei persoane juridice straine, cu exceptia institutiilor de credit, entitatilor autorizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si societatilor de asigurare, daca exercitiul financiar difera pentru societate; - pentru filialele consolidate ale societatii-mama, precum si pentru filialele filialelor, cu exceptia institutiilor de credit, entitatilor autorizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si societatilor de asigurare, daca exercitiul financiar difera pentru societatea-mama.

Exercitiul financiar al unitarilor nou-infiintate incepe la data infiintarii, potrivit legii.
Exercitiul financiar al unei persoane juridice care se lichideaza incepe la data incheierii exercitiului financiar anterior si se incheie in ziua precedenta datei cand incepe lichidarea.

Perioada de lichidare este considerata un exercitiu financiar, indiferent de durata sa.

Situatiile financiare anuale consolidate ale unei societati-mama se intocmesc pentru acelasi exercitiu financiar aplicabil situatiilor financiare anuale ale societatii-mama. Daca exercitiul financiar al filialelor difera de exercitiul financiar aplicabil societatii-mama, situatiile financiare anuale consolidate pot fi intocmite la o alta data pentru a tine cont de exercitiul financiar al majoritarii sau al celor mai importante dintre societatile consolidate (de la 01.01.2007).

Exercitiul financiar pentru institutiile publice este anul bugetar.

Persoanele juridice au obligatia sa intocmeasca situatii financiare anuale, inclusiv in situatia fuziunii, divizarii sau incetarii activitatii acestora, in conditiile legii. Ministerul Finantelor Publice poate stabili intocmirea si depunerea situatiilor financiare si la alte perioade decat anual, in cadrul exercitiului financiar.

Pentru persoanele juridice care aplica reglementari contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara situatiile financiare anuale se compun din bilant, cont de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalului propriu, situatia fluxurilor de trezorerie, politici contabile si note explicative.

Persoanele juridice care nu indeplinesc criteriile stabilite pentru aplicarea reglementarilor prevazute mai sus aplica reglementari contabile conforme cu directivele europene si intocmesc situatii financiare anuale, care se compun din bilant, cont de profit si pierdere, politici contabile si note explicative.

Pentru persoanele juridice fara scop patrimonial situatiile financiare anuale se compun din bilant,contul rezultatului exercitiului, politici contabile si note explicative.

Situatiile financiare anuale constituie un tot unitar si sunt insotite de raportul administratorilor.

Pentru sucursalele din Romania ale institutiilor de credit si ale altor institutii financiare cu sediul in strainatate, institutiile prevazute la art. 4 alin. (2) stabilesc continutul situatiilor financiare anuale care trebuie publicate de aceste sucursale. Institutiile respective stabilesc si cerintele referitoare la informatiile privind activitatea proprie a sucursalelor, care trebuie publicate de sucursalele respective in situatia in care acestea nu sunt obligate sa publice situatii financiare anuale referitoare la activitatea proprie.

Institutiile publice intocmesc situatii financiare trimestriale si anuale, conform normelor elaborate de Ministerul Finantelor Publice.

- Raportul anual cuprinde situatiile financiare anuale, raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz, si propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.

- Situatiile financiare anuale vor fi insotite de o declaratie scrisa a persoanelor prevazute prin care isi asuma raspunderea pentru intocmirea situatiilor financiare anuale si confirma ca:

- a) politicile contabile utilizate la intocmirea situatiilor financiare anuale sunt in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile;

- b) situatiile financiare anuale ofera o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea desfasurata;

- c) persoana juridica isi desfasoara activitatea in conditii de continuitate.

Obiectivul situatiilor financiare anuale consolidate este de a oferi o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementarilor contabile aplicabile.

Situatiile financiare anuale consolidate constituie un tot unitar. Acestea cuprind bilantul consolidat, contul de profit si pierdere consolidat, precum si celelalte componente, respectiv informatii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementarilor contabile aplicabile, politici contabile si note explicative la situatiile financiare anuale consolidate, si vor fi facute publice impreuna cu situatiile financiare anuale individuale ale societatii-mama.

2.2.2. Lucrari preliminare intocmirii situatiilor financiare

Inventarierea patrimoniului

Inventarierea inseamna constatarea existentei, prin masurare, cantarire, numarare a mijloacelor, drepturilor si obligatiunilor unui patrimoniu, concomitant cu estimarea lor. Numai in cazuri exceptionale, din imposibilitate fizica si materiala, in determinarea exacta a cantitatilor, se va proceda prin apreciere sau sondaj. Modul in care se face pretuirea sau estimarea depinde de scopul urmarit prin inventariere, iar in cele mai dese cazuri, el este reglementat prin dispozitiuni legale.

Metodele de estimare folosite:

- pretuirea planificata, adica aceea prevazuta in planul de stat

- pretuirea la procurare, adica pretul platit la cumparare

- pretuirea zilei, practicata la momentul inventarierii

- pretuirea medie, rezultata din media preturilor intr-un interval de timp dat

La estimarea creantelor se va avea in vedere solvabilitatea principalului obligat, cand debitorul este o persoana fizica. In cazul intreprinderilor de stat, nu se pune problema estimarii.

Primul si ultimul document intocmit, necesar la deschiderea si inchiderea contabilitatii unei unitati economice, este inventarul.

Practica a aratat ca intotdeauna este necesar sa se cunoasca din ce se compune si ceea ce apartine patrimoniului, precum si ceea ce el datoreaza altora. Pentru aceasta este necesar ca intreprinderea sa procedeze la o constatare reala a ceea ce ea a posedat la inceputul unei perioade, si de ceea ce ea dispune la sfarsitul acestei perioade de gestiune administrative.

Inventarul cuprinde descriptive si estimativ, la un anumit moment, atestarea despre existenta mijloacelor de avere, a drepturilor si obligatiunilor unui patrimoniu, cu specificarea cantitatii, calitatii si pretuirea lor.

Activul si Pasivul intr-un inventar trebuie sa fie intotdeauna egale. Ele vor fi trecute in inventar dupa o estimatiune reala, din momentul inventarierii. Estimatiile se vor face in unitatea monetara a tarii, iar pentru elemente care nu au suferit schimbari, se vor folosi datele inventarului precedent. Pe cat apare de simpla intocmirea inventarului, pe atat de grele sunt problemele ce le ridica la estimatiune, in special a creantelor, in perioadele de fluctuatiuni in puterea de cumparare a unitatilor monetare.

Etapele inventarierii

Inventarierea este actiunea de intocmire a inventarului, ca prim document indispensabil in contabilitate. Numai pe baza unui inventar se poate deschide si inchide contul Bilant.

Daca privim inventarul in raport cu Bilantul, putem distinge:

- inventar initial, intocmit in vederea unui Bilant de deschidere

- inventar final, efectuat in vederea punerii de accord a conturilor cu realitatea pentru intocmirea Bilantului de inchidere.

Inventarierea cuprinde urmatoarele etape:

- pregatirea inventarierii

- stabilirea stocurilor faptice

- stabilirea rezultatelor inventarierii

- regularizarea plusurilor si minusurilor

Pregatirea inventarierii consta in a lua o serie de masuri pentru a asigura buna desfasurare a acesteia: sortarea, aranjarea, etichetarea materialelor, produselor, marfurilor si altor valori materiale. Stabilirea stocurilor faptice se realizeaza de catre comisia de inventariere, prin numarare, cantarire, masurare sau cubare, dupa caz.

Toate cantitatile ce se constata de comisie se inscriu in listele de inventariere ce se intocmesc pe gestionari, bonuri de depozitare si feluri de bunuri. Pentru determinarea rezultatelor inventarierii se evalueaza mai intai stocurile inscrise in listele de inventariere. Acestea se semneaza de membrii comisiei si de gestionar. Se compara valoarea stocurilor faptice cu valoare stocurilor scriptice.

Regularizarea plusurilor de inventar se realizeaza prin cresterea valorii mijloacelor economice din contabilitate, astfel incat acestea sa corespunda existentelor faptice. Lipsurile constatate de comisia de inventariere pot fi imputabile (provenite din sustrageri, delapidari, distrugeri) si neimputabile (in limita scazamintelor legale admise sau datorate unor calamitati naturale).

Determinarea rezultatului contabil.

Rezultatul contabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

Veniturile si cheltuielile care se iau in calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele inregistrate in contabilitate potrivit reglementarilor contabile date in baza Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile si se adauga cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal.

Exemple de elemente similare veniturilor:

- diferentele favorabile de curs valutar, rezultate in urma evaluarii creantelor si datoriilor in valuta, inregistrate in evidenta contabila in rezultatul reportat, ca urmare a retratarii sau transpunerii;

- rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, in situatia in care au fost deductibile din profitul impozabil.

Exemple de elemente similare cheltuielilor:

- diferentele nefavorabile de curs valutar, rezultate in urma evaluarii creantelor si datoriilor in valuta, inregistrate in evidenta contabila in rezultatul reportat, ca urmare a retratarii sau transpunerii;

- cheltuiala cu valoarea neamortizata a cheltuielilor de cercetare si dezvoltare si a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost inregistrata in rezultatul reportat. In acest caz, cheltuiala este deductibila fiscal pe perioada ramasa de amortizat a acestor imobilizari, respectiv durata initiala stabilita conform legii, mai putin perioada pentru care s-a calculat amortizarea. In mod similar se va proceda si in cazul obiectelor de inventar, baracamentelor si amenajarilor provizorii trecute in rezultatul reportat cu ocazia retratarii situatiilor financiare anuale.

Veniturile sau cheltuielile inregistrate eronat sau omise se corecteaza prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale careia ii apartin. In cazul in care contribuabilul constata ca dupa depunerea declaratiei anuale un element de venit sau de cheltuiala a fost omis ori a fost inregistrat eronat, contribuabilul este obligat sa depuna declaratia rectificativa pentru anul fiscal respectiv. Daca in urma efectuarii acestei corectii rezulta o suma suplimentara de plata a impozitului pe profit, atunci pentru aceasta suma se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere conform legislatiei in vigoare.

La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevazute de legislatia in vigoare se aplica trimestrial, lunar sau potrivit prezentelor norme metodologice, dupa caz, astfel incat la finele anului acestea sa se incadreze in prevederile legii.

Impozitarea si distribuirea profitului

Pentru impozitarea profitului, trebuie pornit de la realitatea ca nu in toate cazurile pricipiile contabile subordonate imaginii fidele sunt convergente in totalitate cu pricipiile impunerii fiscale.De aceea trebuie facuta distinctie intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezinta suma globala a profitului sau pierderii exercitiului financiar ce figureaza in contul 121"Profit si pierdere" inainte de impozitare.

Rezultatul fiscal reprezinta profitul impozabil sau pierderea fiscala a exercitiului, stabilit potrivit regulilor fiscale si in functie de care se calculeaza volumul impozitelor exigibile.

Intr-o abordare generala pornind de la IAS 12 relatia dintre cele doua marimi poate fi dirijata principal astfel:

Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil( +/-) Diferentele temporale (+/-) Diferentele temporare

Diferentele temporale sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul fiscal. Ele se ivesc inauntrul exercitiului fiscal in cauza. Diferentele temporare sunt elemente neitegrabile in rezultatul fiscal al exercitiului, dar care vor fi deduse din rezultatul exercitiului, dar care vor fi impozitate ulterior. Aceste diferente se explica prin decalajul intre exercitiul in care se include anumite elemente de cheltuieli si de venituri in calculul rezultatului contabil. Ele se ivesc intrun exercitiu si se resorb ca urmare a unuia sau mai multor exercitii ulterioare.

Diferentele temporare genereaza impozite amanate . De asemenea, subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate genereaza si se inscriu in sfera impozitelor amanate. In consecinta, prezenta diferentelor temporare impune folosirea a doua metode de impozitare a rezultatului:

- Metoda impozitului exigibil, cheltuiala contabila a exercitiului, este egala cu suma impozitelor exigibile.

- Metoda impozitului amanat se regaseste, la randul sau , in urmatoarele structuri contabile:

diferentele temporare sau raportarii impozitului, potrivit careia cheltuiala fiscala a exercitiului cuprinde: volumul impozitelor exigibile, incidenta diferentelor temporare provenind din exercitiile anterioare sau raportate asupra exercitiilor viitoare, ajustarea soldurilor de impozit raportate, daca este cazul, care, figurand in bilant, genereaza procentelor de impozitare sau de creare de noi impozite

subventii pentru investitii primite, pentru suma neta de integrat in rezultatul fiscal provizioane reglementate care au fost constituite pentru a beneficia de dispozitiile fiscale favorabile, la care se cunoaste data reintregrarii in rezultat de o maniera precisa.

Masa profitului impozabil se determina pe baza relatiei:

Profitul impozabil = Venituri realizate - Cheltuieli coreps. veniturilor realizate + Chelt.nedeductibile - Deduceri fiscale

Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai daca sunt aferente realizarii veniturilor si cele considerate deductibile conform prevederilor legale in vigoare.

O structura componenta a calcularii masei profitului este cea destinata deducerilor fiscale cum sunt: dividendele primite de la o alta persoana juridica romana, sumele uitlizate pentru constituirea fondului de rezerva, alte elemente stabilite prin norme legale.

Dupa ce s-a calculat rezultatul bilantier, se procedeaza la inregistarea operariunilor de distribuire a profitului.Ca regula, distribuire profitului se efectueaza in conformitate cu prevederile OG 70 , Legii contractului de management 66/1993, HG 263/1194, HG 484/1995. In cazul societatilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, profitul net se repartizeaza in conformitate cu prevederile Legii nr.16/1990 si OG nr.26/1995, iar la societatile cu capital privat , potrivit hotararilor Adunarii Generale Actionarilor sau Asociatilor. Totodata, in distribuirea profitului, este necesar ca acesta sa fie abordat in mod structural si nu global.

Profitul net consemnat in bilant poate fi repartizat astfel:

- constituirea de rezerve legale in limita a 5% din profitul brut

pana cand aceasta ajunge la 20% din capitalui social

- acoperirea pierderilor din anii precedenti

- constituirea fondului de participare a salariatilor la profit dividende   

CAPITOLUL III

CAZ PRACTIC DE ELABORARE A SITUATIILOR FINANCIARE

LA SC CARO GROUP SRL

In vederea elaborarii situatiilor financiare, au fost parcurse urmatoarele etape

Stabilirea balantei conturilor inainte de inventariere

Inventarierea generala a patrimoniului

Contabilitatea operatiilor de regularizare privind:

Diferentele de inventar

Amortizarile

Provizioanele pentru deprecieri

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli

Stabilirea balantei conturilor dupa inventariere

Determinarea rezultatului exercitiului si distribuirea profitului sau finantarea pierderii

Redactarea situatiilor financiare

Stabilirea balantei conturilor inainte de inventariere

Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi, se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patimoniului, astfel:

BALANTA PROVIZORIE INTOCMITA LA 31.12.2007

VERIFICAT, 

INTOCMIT,

CATRINA EUGEN NICOLAE   ZAMFIR MARIA

Inventarierea patrimoniului

In urma efectuarii inventarierii la SC CARO GROUP SRL, s-au constatat urmatoarele diferente, evidentiate si inregistrate in Registrul-Inventar:

Registrul-Inventar

Dupa cum se poate observa, din datele inscrise in Registrul-Inventar, exista diferente intre valoarea contabila si cea de inventar, astfel incat se va trece la etapa a treia a elaborarii situatiilor financiare, etapa contabilitatii operatiilor de regularizare.

Contabilitatea operatiilor de regularizare

Operatii privind regularizarea plusurilor si minusurilor de inventar

In raport cu natura structurilor de activ, inventariate la SC CARO GROUP SRL, regularizarea diferentelor de inventar genereaza urmatoarele inregistrari contabile:

a) plusuri de active imobilizate, la valoarea de inventar:

% = 131 Subventii pentru investitii 403.207 213 Instalatii tehnice si masini 238.294

214 Mobilier,aparatura birotica, 164.913

echipamente de protectie si

alte active corporale

-in acest caz trebuie inregistrata si TVA corespunzatoare, astfel:

4426 TVA deductibila = 4427 TVA colectata 76.609

b) plusuri de stocuri cumparate:

371 Marfuri = 607 Cheltuieli privind marfurile 2.184.298

Operatii privind amortizarile

Conform tabloului de amortizare (vezi anexa), se inregistreaza:

- Amortizarea altor imobilizari - 984lei/an

Amortizarea constructiilor - 45.677 lei/an

Amortizarea instalatiilor tehnice si a masinilor - 287.879 lei/an

Amortizarea altor instalatii, utilaje si mobilier - 61.016 lei/an

686 Cheltuieli cu amortizarile si = 28 Amortizari privind imobilizarile 395.556

provizioanele

In cazul SC CARO GROUP SRL, provizioanele pentru depreciere si cele pentru riscuri si cheltuieli nu sunt constituite.

4) Stabilirea balantei conturilor dupa inventariere

In urma inventarierii si a inregistrarii operatiilor de regularizare, s-a intocmit

balanta soldurilor conturilor, astfel:

BALANTA SOLDURILOR CONTURILOR LA 31.12.2007

5) Determinarea rezultatului exercitiului

A) Din punct de vedere contabil, pentru a stabili rezultatul exercitiului,se procedeaza

la inchiderea conturilor de venituri si cheltuieli:

a)      inchiderea conturilor de cheltuieli, pentru soldurile debitoare la SC CARO

GROUP SRL

121 Profit si pierdere = % 20.545.905

601 Cheltuieli cu materiile prime si 5.222.122

602 Cheltuieli cu materiale consumabile 172.838

603-604 Alte cheltuieli materiale 120.112

605 Cheltuieli cu energie si apa 24.713

607 Cheltuieli privind marfurile 13.053.569

611-628 Cheltuieli privind prestatiile 963.620

externe

635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe 30.800

si varsaminte asimilate

641 Cheltuieli cu salariile 609.193

645 Cheltuieli cu asigurarile si 172.714

protectia sociala

Cheltuieli cu despagubii,donatii                5.987

Si activele cedate

665 Cheltuieli din diferentele de curs 98.327

valutar

666 Cheltuieli privind dobanzile 62.325

de refinantare-leasing

681 Cheltuieli de exploatare privind 90.623

amortizarile, provizioanele si

ajustarile pentru depreciere

691 Cheltuieli cu impozitul pe profit 32.390

b)      inchiderea conturilor de venituri, pentru soldurile creditoare la SC CARO

GROUP SRL

% = 121 Profit si pierdere 20.774.167

Venituri din vanzarea     5.426.198

produselor finite

Venituri din lucrari     294.503

executate si servicii prestate

707 Venituri din vanzarea marfurilor 14.701.102

711 Variatia stocurilor  5.252.874

758 Alte venituri din exploatare 137.362

765 Venituri din diferente de curs  83.711

valutar

B) Stabilirea rezultatului contabil, se determina prin relatia:

Rezultatul Venitul din livrarea bunurilor - Cheltuieli angajate pentru

Contabil mobile,a celor imobiliare pentru realizarea veniturilor

care s-a transferat dreptul de

proprietate, servicii prestate si

lucrari executate inclusive din

castigurile de orice natura

Deci rezultatul contabil, la SC CARO GROUP SRL, este :

Rezultat contabil = 20.774.167 - 20.545.905 = 228.262

C) Stabilirea rezultatului impozabil

Rezultatul = Rezultatul + Cheltuieli - Deduceri fiscale

impozabil contabil nedeductibile

Prin urmare, rezultatul impozabil la SC CARO GROUP SRL este:

Rezultatul impozabil = 228.262 + 32.390 = 260.652

CAPITOLUL IV

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA A REZULTATELOR INTREPRINDERII PE BAZA SITUATIILOR FINANCIARE

4.1. Analiza situatiei patrimoniale (situatiei financiare

Analiza situatiei financiare a intreprinderii la un moment dat, de regula la sfarsitul exercitiului, permite evaluarea marimii si evolutiei patrimoniului, precum si formularea de aprecieri cu privire la modalitatea de realizare a echilibrului financiar. Avand in vedere ca bilantul constituie documentul principal care sta la baza evaluarii patrimoniului intreprinderii, studiul pozitiei financiare a intreprinderii necesita analiza financiara a bilantului, care are un caracter static.

Daca sub aspect juridic, analiza bilantului permite prezentarea drepturilor si angajamentelor patrimoniale, abordarea financiara pune in evidenta relatia dintre sursele fondurilor (resursele) si nevoile (utilizarile) carora le sunt alocate fondurile:

Tabelul nr. 1 Abordari ale patrimoniului unei intreprinderi

Dupa cum se observa in Tabelul nr. 1, sub aspect juridic, elementele inscrise in activ corespund unor drepturi patrimoniale, in timp ce pasivul apare ca o sinteza a angajamentelor contractate.

La randul lor, drepturile patrimoniale sunt de doua tipuri:

a) drepturi de proprietate, concretizate in posibilitatea utilizarii bunurilor in scopul productiei, consumului sau fructificarii acestuia pentru obtinerea unor venituri. Acest drept se exercita, atat asupra bunurilor materiale (terenuri, cladiri, stocuri de marfuri, materii prime, produse finite) cat si asupra bunurilor nemateriale (brevete, licente, marci de fabrica si alte elemente necorporale);

b) drepturi de creanta, adica drepturi ale intreprinderii asupra tertilor, care constau in angajamente contractate de anumiti parteneri, cum sunt clientii si debitorii. De exemplu, in cazul clientilor, termenele de plata au fost convenite in avans cu reprezentantii intreprinderii si au o scadenta ulterioara livrarii bunurilor si serviciilor. La randul lor, debitorii intreprinderii sunt beneficiari ai unor imprumuturi, pentru care au convenit asupra angajamentelor de rambursare in viitor a capitalului si costului aferent acestuia sub forma de dobanda.

In ceea ce priveste angajamentele patrimoniale, acestea corespund obligatiilor pe care intreprinderea trebuie sa le onoreze la o anumita scadenta si sunt inregistrate in pasivul bilantului.

Angajamentele pot fi consecinta unor decizii voluntare, liber subscrise de intreprindere (obligatiile fata de furnizori, imprumuturi contractate), precum si a unor obligatii impuse (obligatiile fiscale).

Din perspectiva managementului financiar, este importanta diferentierea angajamentelor patrimoniale in functie de efectele lor, in angajamente corespunzatoare datoriilor si angajamente corespunzatoare capitalurilor proprii. Primele obliga intreprinderea sa ramburseze datoriile si sa plateasca dobanzile, conform clauzelor contractuale. Angajamentele corespunzatoare capitalurilor proprii apar in legatura cu remunerarea proprietarilor fondurilor puse la dispozitia intreprinderii.

In legatura cu acest aspect, este important de mentionat ca proprietarii nu beneficiaza de nici o garantie care sa le asigure recuperarea fondurilor investite. In ipoteza in care rezultatele intreprinderii vor fi slabe, exista riscul nedistribuirii dividendelor. In compensarea riscurilor care decurg din aceasta situatie, proprietarii pot beneficia de trei avantaje majore si anume:

dividende superioare, daca intreprinderea are o evolutie financiara favorabila si degaja rezultate bune la sfarsitul exercitiului;

cresterea valorii capitalurilor proprii, deci o bogatie pe care proprietarii o detin in intreprindere;

dreptul de participare la deciziile majore din viata intreprinderii, in special la cele referitoare la desemnarea conducerii acesteia.

In cazul abordarii financiare a bilantului, pasivul apare ca o inventariere a surselor de finantare, in timp ce elementele inscrise in activ corespund unor alocari de fonduri. Indiferent de manierele de abordare a bilantului si de momentul la care acesta se incheie, mentinerea egalitatii intre sumele totale inscrise in activul si pasivul sau constituie o regula ce trebuie strict respectata.

Egalitatea bilantiera este necesara pentru ca transpune o identitate fundamentala intre activ si pasiv care, de fapt, sunt doua reprezentari diferite ale aceleiasi marimi economice.

Avand in vedere ca pasivul reflecta sursele fondurilor constituite de intreprindere, iar activul grupeaza utilizarile carora le sunt afectate aceste fonduri, inseamna ca nici o resursa nu poate ramane fara alocare, dupa cum nu poate exista nici o nevoie de finantare fara surse de fonduri. In aceste conditii, egalitatea intre activ si pasiv reprezinta egalitatea intre valoarea nevoilor de finantare si cea a resurselor de care dispune intreprinderea, a carei analiza are un rol principal in asigurarea echilibrului financiar al intreprinderii.

In economia de piata, conducerea intreprinderii este direct interesata ca, prin deciziile financiare adoptate, sa faca fata platilor si sa evite falimentul, facand dovada unui management financiar de calitate, orientat spre constituirea si utilizarea eficienta a resurselor. Din acest motiv, deciziile financiare, fie ca se refera la investitii sau la finantare, sunt rezultatul analizei lichiditate-exigibilitate care are meritul de a pune in evidenta riscul de insolvabilitate a intreprinderii.

Analiza lichiditate-exigibilitate studiaza, in vederea confruntarii, gradul de lichiditate a elementelor de activ si gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv. Lichiditatea reprezinta capacitatea unui activ de a se transforma in bani, fara termen, dar si fara pierdere de valoare. Exigibilitatea exprima insusirea unui pasiv de a deveni scadent la un anumit termen. In acest context, riscul de insolvabilitate presupune imposibilitatea intreprinderii de a face fata pasivului exigibil cu activul sau disponibil. Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijina pe criteriile de clasificare a posturilor bilantiere, precum si pe conceptia patrimoniala a intreprinderii, motiv pentru care se mai numeste si analiza patrimoniala.

In optica acestui tip de analiza, intreprinderea apare ca o entitate juridico-economica, avand un patrimoniu inventariat in activul si pasivul bilantului. Activul se compune din bunuri detinute de intreprindere si creante; pasivul este format din capitaluri proprii si, intr-o masura considerabila, din datorii contractate de intreprindere si nerambursate inca. Expresia cea mai simpla a valorii patrimoniale a intreprinderii, la data incheierii exercitiului, este redata prin situatia neta(SN), calculata ca diferenta intre activ si datoriile totale (a se vedea Figura nr. 1):

Situatia neta exprima averea neta a actionarilor, respectiv activul neangajat in datorii. Acest indicator intereseaza, atat actionarii si proprietarii intreprinderii care vor sa stie ce avere poseda, cat si creditorii pentru care activul realizabil constituie gajul creantelor lor. Astfel, situatia neta evidentiaza sumele ce vor reveni asociatilor sau actionarilor in caz de lichidare, daca prin cedarea elementelor de activ se vor obtine sume la un nivel corespunzator valorii lor din bilant si daca nu vor aparea datorii necontabilizate.

O valoare pozitiva a situatiei nete reflecta o gestiune economica sanatoasa. Aceasta crestere este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si marcheaza atingerea obiectivului de maximizare a valorii intreprinderii urmarit de actionari si de manageri. O valoare negativa a situatiei nete este consecinta incheierii cu pierderi a exercitiilor anterioare si este un semnal al aparitiei falimentului.

In legatura cu situatia neta, trebuie facute doua precizari si anume:

a) situatia neta nu este egala cu capitalurile proprii, cum ar parea la prima vedere, in urma calculelor efectuate; spre deosebire de capitalurile proprii, situatia neta este mai restrictiva, excluzand din categoria acestora subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate, deoarece aceste elemente pot fi grevate de datorii sau pot angaja creante fiscale. De aceea indicatorul situatie neta este mai relevant, exprimand valoarea activului realizabil la un moment dat.

b) situatia neta nu este totuna cu activul net contabil; activul net contabil (ANC) se calculeaza in doua moduri:

ANC = Activ total - Datorii totale = Capitaluri proprii

ANC = Capital social - Rezultate/Rezerve ce revin actionarilor

ANC 2005 = 1.504.543

ANC 2006 = 1.727.295

ANC 2007 = 1.923.167

Evolutia ANC IN PERIOADA 2006-2007:

Tabelul nr. 2:

ANC se identifica cu capitalurile proprii.

Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilantul financiar. Constructia bilantului financiar porneste de la elementele continute in bilantul contabil, dar necesita o tratare prealabila a posturilor de activ si de pasiv, dupa criteriile de lichiditate-exigibilitate.

Pentru a respecta cat mai fidel criteriul lichiditatii, activele fixe se vor prezenta in urmatoarea succesiune:

imobilizarile din afara activitatii curente (de exploatare) privind terenurile neutilizate, casele de locuit etc. si care nu participa la functionarea intreprinderii. Ele au caracterul unui plasament in active fizice ce pot reprezenta o rezerva de capitaluri eventual disponibile cand situatia financiara ar impune lichidarea lor; altfel, lichiditatea lor este foarte slaba;

imobilizarile necorporale neamortizabile care se refera la drepturile de dispozitie achizitionate (fondul de comert pentru atragerea clientilor, pentru firma, nume comercial etc.) si care au o lichiditate slaba;

imobilizarile corporale neamortizabile (terenurile) care au, de asemenea, o lichiditate slaba;

imobilizarile necorporale amortizabile (brevete, licente, cheltuieli de infiintare etc.) devin lichide pe masura repartizarii cheltuielilor ocazionate de acestea asupra mai multor perioade de gestiune;

imobilizari corporale amortizabile care devin lichide pe masura amortizarii lor;

imprumuturile acordate filialelor sub forma de avansuri permanente in contul curent al acestora ca mijloc de finantare in cadrul unui program de dezvoltare si care sunt rambursabile pe termen lung;

participatiile sub forma de actiuni sau parti sociale pe care intreprinderea le detine in permanenta pentru a controla o alta societate sau pentru a exercita o influenta dominanta in cadrul acesteia. Titlurile de participatie au o lichiditate slaba tocmai pentru a pastra controlul sau influenta. Aceasta lichiditate slaba le diferentiaza de valorile mobiliare de plasament care sunt disponibile si pot fi lichidate pe piata financiara fara a se pune problema pierderii unei pozitii in conducerea altei societati. Titlurile de participare nu pot fi amortizate; cedarea lor se impune numai in situatii financiare critice;

alte imobilizari financiare (dobanzi calculate si cu scadenta amanata, imprumuturi catre terti, depozite si cautiuni).

Activele circulante sunt mai lichide decat activele fixe, putand fi rapid transformate in moneda. Durata recuperarii capitalurilor banesti alocate in aceste active este mai scurta si de aceea ele mai sunt numite si decalaje de plati nefavorabile. Din momentul platii aprovizionarilor si cheltuielilor de productie pana in momentul incasarii produselor vandute este un decalaj de plati nefavorabil. Gradul de lichiditate al activelor circulante este variabil in functie de diversitatea lor, astfel:

stocurile vor fi structurate inregistrandu-se mai intai stocurile de siguranta (stocuri de materii prime detinute de firma pentru ca, in cazurile in care furnizorii nu aprovizioneaza la timp materialele, sa nu fie intrerupta activitatea) si cele de productie in curs de executie (a caror rotatie nu poate fi accelerata);

cele mai lichide stocuri sunt cele de produse finite sau marfuri (care pot fi vandute imediat in totalitate), precum si stocurile de materii prime detinute in scopuri speculative. Acestea din urma se mai numesc si stocuri de speculatie, iar existenta lor este legata de variatiile asteptate (previzibile) in evolutia preturilor;

creantele, al caror grad de lichiditate este mai mare decat al stocurilor, intrucat pot fi scontate la banci. Uneori, creantele au un grad de lichiditate mai redus decat al stocurilor, ca in cazul in care se detin creante asupra unor debitori litigiosi ori rau-platnici;

activele de trezorerie si, in special, disponibilitatile banesti aflate in casa sau in conturi bancare, al caror grad de lichiditate este superior tuturor celorlalte tipuri de active circulante prezentate anterior.

Prioritara in aceasta ordonare este perioada in care activele respective se vor transforma in lichiditati. Astfel, o creanta cu termen de incasare mai mare de un an va fi asimilata unei imobilizari (in bilant se specifica distinct sumele din postul "creante" ce trebuie incasate intr-o perioada mai mare de un an).

Structura pasivului dupa criteriul exigibilitatii grupeaza posturile de pasiv in urmatoarele categorii:

capitalurile proprii care au o exigibilitate nula, intrucat capitalul mobilizat de la asociati sau conservat prin reinvestirea profitului este definitiv la dispozitia intreprinderii pe toata durata ei de viata;

datoriile cu termene de rambursare mai mari de un an, in categoria acestora incluzandu-se creditele bancare;

datoriile cu termen de rambursare sub un an, in care se vor inscrie datoriile de exploatare si datoriile bancare cu scadenta in anul curent;

creditele de trezorerie care sunt considerate cele mai exigibile pasive.

Pregatirea datelor din bilantul contabil intr-o forma adecvata nevoilor de analiza conduce la urmatoarea configuratie a bilantului financiar prezentata in Figura nr. 2:

Pe orizontala, schema bilantului financiar prezentata in Figura nr. 3, are doua parti: partea de sus (nevoi, respectiv capitaluri permanente) care reflecta structura financiara prin stabilirea elementelor care-l compun si partea de jos (nevoi, resurse temporare) care evidentiaza conjunctura, ciclul de activitate. Pornind de la un anumit echilibru care trebuie sa existe intre durata unei operatii de finantat si durata mijloacelor de finantare corespunzatoare, bilantul financiar pune in evidenta doua reguli principale ale finantarii si anume:

nevoile permanente, de alocare a fondurilor banesti vor fi acoperite din capitaluri permanente, indeosebi din capitaluri proprii;

nevoile temporare vor fi, in mod normal, finantate din resurse temporare.

Nerespectarea regulilor de finantare va genera o situatie de dezechilibru financiar.

Cele doua parti ale bilantului financiar, cuprinzand elemente de activ in stransa corespondenta cu cele de pasiv, reflecta echilibrul financiar pe termen lung, iar partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt.

Asadar, analiza bilantului financiar (analiza patrimoniala) isi propune sa identifice starea de echilibru financiar la nivelul firmei, la sfarsitul exercitiului. Ea se deruleaza pe doua directii majore care fac obiectul detalierii, in continuare:

A) Triada Fond de rulment - Necesar de fond de rulment - Trezorerie neta

Atunci cand sursele permanente sunt mai mari decat nevoile permanente de alocare a fondurilor banesti, intreprinderea dispune de un fond de rulment. Acest excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finantare al imobilizarilor poate fi utilizat sau "rulat" pentru reinnoirea activelor circulante. Fondul de rulment apare ca o marja de securitate financiara care garanteaza solvabilitatea intreprinderii. Asadar, in cazul aparitiei unor probleme comerciale sau de natura financiara (reducerea temporara a vanzarilor, intarzierea platilor catre clienti, accelerarea platilor catre furnizori etc), fondul de rulment asigura independenta financiara a intreprinderii fata de creditorii sai.

Notiunea de fond de rulment poate avea mai multe formulari, insa doua dintre ele prezinta interes deosebit si merita retinute drept concepte fundamentale ale analizei financiare. Este vorba de fondul de rulment net/permanent pe de o parte si fondul de rulment propriu, pe de alta parte. Alte forme ale fondului de rulment sunt: fondul de rulment brut (total) si fondul de rulment strain.

1. FRN = CP - A_i

2. FRN = A_c - R_t

Existenta unui FRN pozitiv certifica o stare de echilibru financiar pe termen lung. Existenta unor capitaluri cu exigibilitate mai mare de un an asigura acoperirea necesarului de finantat al imobilizarilor. In plus, un FRN pozitiv trebuie inteles ca un fond de rezerva din care se pot finanta deficitele care pot aparea intre alocarile si resursele de finantat pe termen scurt. Pentru ca intreprinderea sa nu se indeparteze de un management financiar performant, dimensiunea FRN pozitiv nu trebuie exagerata intrucat costurile capitalurilor procurate pe termen lung sunt superioare celor pe termen scurt.

Un FRN negativ va evidentia imposibilitatea firmei de a asigura un excedent de resurse financiare pe termen lung din care sa poata fi acoperite necesitatile de finantare pe termen scurt. In principiu, firmele caracterizate prin cicluri lungi de productie ar trebui sa inregistreze un FRN pozitiv semnificativ, iar cele cu cicluri relativ scurte, pot accepta valori reduse ale indicatorului. In acest sens, pentru ameliorarea situatiei, in finantarea ciclurilor mai lungi de productie, firmele pot solicita incasarea in avans a unei parti din pretul de vanzare. Pentru firmele ce actioneaza in comertul "en detail" (cu bucata), un FRN negativ reprezinta o solutie satisfacatoare, in conditiile in care societatile "en gros" (cu ridicata) permit plata marfurilor dupa o perioada acceptabila.

A doua forma a fondului de rulment, relevanta pentru analiza financiara, o reprezinta fondul de rulment propriu (FRP). FRP se calculeaza prin diferenta (excedentul) dintre capitalul propriu si activele imobilizate si caracterizeaza starea de echilibru pe termen lung realizat pe seama resurselor proprii.

Existenta unui FRN pozitiv certifica faptul ca firma se afla intr-o stare de echilibru financiar pe termen lung realizat pe baza capitalurilor proprii. Astfel, chiar si dupa rambursarea datoriilor bancare pe termen lung, activele imobilizate vor putea fi finantate in intregime pe seama capitalurilor pe termen lung (acestea fiind capitalurile proprii, a caror exigibilitate este zero). Un FRN negativ nu trebuie interpretat ca fiind o situatie nefavorabila, cel putin pe termen scurt, ci doar un potential semnal de alarma pentru viitor.

Ultimele doua forme ale FR sunt fondul de rulment brut sau total (FRB) si fondul de rulment strain sau imprumutat (FRS). Conform legislatiei romanesti , FRB este egal cu activele circulante si se calculeaza ca diferenta intre activ si activele imobilizate. Pe baza lui se calculeaza indicatorul "gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu", ca raport intre fondul de rulment propriu si fondul de rulment total. Indicatorul exprima partea din active circulante finantata din resurse proprii excedentare, dupa finantarea activelor pe termen lung.

In fine, fondul de rulment strain (FRS) se calculeaza ca diferenta intre FRN si FRP si reflecta masura indatorarii pe termen lung, pentru finantarea nevoilor pe termen scurt. FRS reprezinta surse atrase de la parteneri (plati in avans) sau imprumutate de la banci.

Fondul de rulment are o valoare informativa deosebita, conferita de pozitia strategica a acestuia, de a realiza legatura intre cele doua parti ale bilantului financiar. Unii analisti financiari sunt de parere ca fondul de rulment reprezinta cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate. In cele din urma, fondul de rulment este rezultatul arbitrajului intre finantarea pe termen lung si cea pe termen scurt. Alti analisti considera ca fondul de rulment are o putere limitata de cunoastere; astfel, poate aparea situatia cand doua firme au acelasi fond de rulment, dar situatii financiare diferite ca urmare a raportului diferit active curente/pasive curente.

In orice caz, fondul de rulment in sine nu este suficient pentru a fundamenta o decizie de finantare. El trebuie pus in relatie cu necesarul de fond de rulment (NFR) care evidentiaza echilibrul financiar pe termen scurt, dintre alocarile ciclice in stocuri si creante si sursele ciclice (temporare) rezultate din decalajele de plati catre terti. NFR este un element de activ si reprezinta activele circulante care trebuie finantate din fondul de rulment. NFR se calculeaza astfel:

NFR = AC - DC = (Stocuri + Creante) - Datorii de exploatare

unde:

AC = active circulante (fara disponibilitati banesti)

DC = datorii curente (pe termen mai mic de 1 an, adica furnizori, salariati, impozite)

In legislatia romaneasca NFR se determina astfel:

NFR = Stocuri + Creante + Active de regularizare - Datorii curente - Pasive de regularizare

Marimea pozitiva a NFR poate fi consecinta unei cresteri economice sanatoase, dar si efectul unei incetiniri a rotatiei stocurilor si creantelor in raport cu cifra de afaceri. Marimea negativa a NFR poate evidentia, fie un surplus de surse temporare ca urmare a accelerarii rotatiei activelor circulante, fie o intrerupere temporara a aprovizionarilor.

Analiza lichiditate-exigibilitate continua cu abordarea comparativa a FR si NFR. Diferenta dintre FR si NFR reprezinta trezoreria neta (TN):

TN = FR - NFR = (DPB + VMP) - CRT

unde:

DPB = disponibilitati banesti

VMP = valori mobiliare de plasament

CRT = credite pe termen scurt

Existenta unei trezorerii nete pozitive certifica o stare de echilibru financiar la nivelul intregii intreprinderi. Insistam asupra faptului ca obiectivul unui manager financiar nu poate fi asigurarea unei trezorerii nete cat mai mari, aceasta demonstrand incapacitatea de a identifica solutii viabile de valorificare a capitalurilor disponibile. O trezorerie neta negativa semnifica un deficit de trezorerie, o insuficienta a surselor permanente si a celor ciclice. Deficitul de trezorerie trebuie acoperit prin credite pe termen scurt, la cel mai mic cost de procurare.

Din analiza evolutiei trezoreriei de la un exercitiu la altul, se desprinde un indicator cu o deosebita putere de analiza, denumit flux net de trezorerie (cash-flow). Variatia trezoreriei nete se exprima astfel:

∆TN = TN₁ - TN₀ = (FR₁ - NFR₁) - (FR₀ - NFR₀) =

= FR₁ - FR₀ - (NFR₁ - NFR₀) = ∆FR - ∆NFR

unde:

∆TN = variatia trezoreriei nete (cash-flow)

TN₁ = TN la sfarsitul exercitiului

TN₀ = TN la inceputul exercitiului

FR₁ = FR la sfarsitul exercitiului

FR₀ = FR la inceputul exercitiului

NFR₁ = NFR la sfarsitul exercitiului

NFR₀ = NFR la inceputul exercitiului

Analiza indicatorilor FR, NFR, TN conduce la elaborarea a trei politici de gestiune a ciclului de exploatare, cu efecte directe asupra rentabilitatii si riscului:

a) politica ofensiva/agresiva/de atac (FR < NFR);

b) politica defensiva/de aparare (FR > NFR);

c) politica echilibrata/intermediara (FR NFR

a) Politica ofensiva este riscanta, fiind promovata de acei manageri care doresc realizarea unei cifre de afaceri mari cu stocuri minime. Acestia sunt dispusi sa accepte riscuri mari legate de lipsa de stoc, lipsa de lichiditati si de insolvabilitate a intreprinderii. Ei mizeaza pe obtinerea unei rentabilitati mult mai ridicate ca urmare a accelerarii vitezei de rotatie si a cresterii gradului de lichiditate a activelor circulante.

Avand in vedere ca FR < NFR, finantarea necesarului financiar al exploatarii se bazeaza pe resurse ciclice posibile de mobilizat (datorii de exploatare, credite bancare pe termen scurt etc) care in general, au cele mai mici costuri de procurare; acestea prezinta o anumita nesiguranta in procesul reinnoirii lor, generata de riscul lipsei de capital si al cresterii ratei dobanzii.

b) Politica defensiva (de aparare) este practicata de conducatorii prudenti si isi propune realizarea unei cifre de afaceri mari cu stocuri si lichiditati ridicate. Conducatorii prudenti nu accepta riscul rupturii de stoc curent, chiar cu pretul unei rentabilitati mai scazute. In consecinta, pentru orice crestere a cifrei de afaceri, managerii se preocupa si de cresterea corespunzatoare a stocurilor care asigura continuitatea activitatii de exploatare (stocuri curente si de siguranta). Finantarea necesarului financiar al exploatarii se realizeaza, in special din resurse permanente (fond de rulment) care au costuri de procurare mai mari, dar si o acoperire suficienta impotriva riscului de reinnoire a creditelor si a cresterii ratei dobanzii; altfel spus, desi politica este costisitoare si putin rentabila, este mai prudenta.

c) Politica echilibrata are un efect neutru, deoarece armonizeaza contradictia dintre rentabilitate si risc. Conform acestei politici, cresterea activitatii se realizeaza cu un stoc curent corespunzator sporului cifrei de afaceri; la randul sau, stocul de siguranta este determinat la nivel optim, adica la acel nivel in care exista egalitate intre costurile lipsei de stoc (rupturi de stoc) si costurile excesive (peste necesitatile stricte ale exploatarii).

Politica echilibrata este recomandata, deoarece mentine fondul de rulment la nivelul mediei fluctuatiilor nevoii de fond de rulment. Totodata, aceasta politica de echilibru, intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment, este si cea care asigura cel mai bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate si lichiditate; astfel, creste gradul de utilizare a disponibilitatilor banesti proprii, diminuandu-se asa numitele lichiditati "lenese", cu impact asupra sporirii capacitatii de plata a intreprinderii. Prin urmare, intreprinderea va recurge intr-o proportie mai redusa la credite pe termen scurt, avand posibilitatea sa-si utilizeze mai bine propriile lichiditati, consolidandu-si in acest mod, autonomia financiara.

In fine, politica echilibrata contribuie la realizarea fondului de rulment optimal care mentine echilibrul financiar al intreprinderii la cel mai scazut cost al procurarii capitalurilor. Astfel este probat un management financiar eficient rezultat al economiilor de cheltuieli inregistrate la nivelul intreprinderii.

O viziune de ansamblu asupra celor trei politici este prezentata in Figura nr. 3:

B. Analiza ratelor financiare si efectele sale

Aprofundarea studiului situatiei financiare a intreprinderii se realizeaza prin analiza ratelor financiare care urmareste aspecte diverse si are destinatii precise. Aceasta analiza arata in ce masura firma isi poate onora obligatiile de plata, cat de mult se poate finanta prin credite, cat de eficient sunt utilizate activele de care dispune si, nu in ultimul rand, care este eficienta echipei manageriale.

Informatiile oferite prin ratele financiare pot fi folosite pentru a previziona castigurile firmei. Daca din punctul de vedere al unui investitor previzionarea este cel mai important aspect, pentru managerul general sau financiar al unei firme, analiza documentelor financiare pe baza ratelor reprezinta punctul de plecare pentru planificarea actiunilor viitoare.

Pentru ca analiza ratelor financiare sa aiba cea mai mare eficienta, se recomanda ca valorile obtinute de firma in cauza sa fie comparate cu cele prevazute in acte normative , dar si cu cele publicate de Comisia Nationala pentru Statistica, ca medie pe anul precedent pentru acelasi domeniu de activitate. Acest demers trebuie intreprins pentru a sti care este pozitia firmei analizate in raport cu media firmelor concurente.

Indicatorii sunt grupati pe patru categorii, pentru a veni in intampinarea obiectivelor mentionate anterior.

Rate financiare de analiza a capacitatii de plata

Majoritatea analistilor financiari considera ca prima preocupare a unui manager este de a vedea daca firma pe care o conduce poate sa isi onoreze obligatiile de plata cu scadenta in viitorul apropiat.

In acest scop se calculeaza doi indicatori:

n rata curenta (lichiditate curenta);

n rata rapida (lichiditate rapida).

Rata curenta, utila in analiza financiara pe termen scurt, indica in ce masura drepturile creditorilor pe termen scurt sunt acoperite de valoarea activelor care pot fi transformate la nevoie in bani lichizi.

Rata curenta (R_c), definita si ca lichiditate generala, se calculeaza raportand activele curente (circulante) la datoriile curente (pasive curente):

In categoria activelor curente se includ:

banii lichizi (disponibili in casierie sau la banca);

valori mobiliare foarte lichide (actiuni, obligatiuni, cecuri etc);

efectele comerciale de primit (datoriile clientilor catre firma);

stocurile

In categoria pasivelor curente se includ:

efectele comerciale de plata (datoriile firmei catre furnizori);

imprumuturile bancare pe termen scurt

partea din creditul pe termen lung a carei scadenta este in limita intervalului de timp luat in calcul;

impozitele de plata

alte cheltuieli (de regula cele cu salariile).

Ca regula generala, un nivel supraunitar al raportului ar semnala posibilitatea ca firma sa-si poata rambursa datoriile pe termen scurt pe baza valorificarii activelor pe termen scurt (printr-un ciclu normal de activitate finalizat prin incasarea contravalorii produselor finite sau a marfurilor). De aceea, indicatorul trebuie sa inregistreze valori mai ridicate de 2-2,5.

Raportarea activelor circulante la pasivele cu scadenta sub un an, poate da o imagine usor alterata a capacitatii firmei de a nu intra intr-o stare critica, de multe ori stocurile de produse finite fiind greu vandabile.

Totusi, daca pasivele curente cresc mai repede decat activele curente, rata curenta scade, ceea ce inseamna aparitia unor probleme (intarzierea platii furnizorilor, intarzierea platii drepturilor salariale, acumularea de credite bancare). In aceasta situatie, se impune o analiza amanuntita a factorilor care au determinat scaderea lichiditatii si luarea unor masuri din timp, pentru a evita aparitia unor probleme negative in viitor, cum sunt:

cresterea si diversificarea portofoliului (numarului de clienti), cu impact asupra cresterii vanzarilor;

scaderea datoriilor fata de furnizori, de preferinta prin operatiuni de compensare;

plata la timp a datoriilor catre stat, pentru evitarea penalitatilor;

reducerea imprumuturilor bancare, cel putin pana la redresare;

recuperarea datoriilor de la debitori

Rata rapida (lichiditatea rapida) contribuie la identificarea rapida a starii de lichiditate la nivelul intreprinderii. Rata rapida (R_r) se calculeaza prin scaderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente si impartirea diferentei obtinute la valoarea pasivelor curente:

Relevanta acestui indicator, numit si "testul acid", este datorata neluarii in calcul a stocurilor care sunt cel mai putin lichide dintre toate activele circulante, se vand cel mai greu si de cele mai multe ori, sub valoarea lor reala. Or, firma trebuie sa se asigure ca poate face fata platilor scadente pe termen scurt (datoriilor curente) numai pe seama activelor usor transformabile in lichiditati. Din aceasta categorie fac parte activele de trezorerie si creantele care, in principiu, pot fi usor scontate. Ca valoare recomandata pentru acest indicator, se poate retine nivelul de 0,8.

Practica demonstreaza ca nici rata rapida nu ofera siguranta intreprinderii, deoarece simpla existenta a unor creante asupra unor clienti nu este suficienta pentru acoperirea datoriilor scadente. Fenomenul existentei creantelor asupra unor parteneri de afaceri litigiosi sau rau-platnici reprezinta o realitate a multor economii, inclusiv a tarii noastre. Din acest motiv, pentru a avea o imagine mai concludenta asupra riscurilor de neplata, se poate calcula si lichiditatea la vedere.

Lichiditatea la vedere se mai numeste si lichiditate imediata sau rata "cash" (R_cash) si se determina astfel:

Avand in vedere ca datoriile curente, desi platibile pe termen scurt, nu au in totalitate o scadenta imediata, se poate utiliza drept reper nivelul de 0,2; situarea indicatorului la un nivel inferior indicand un risc ridicat in ceea ce priveste posibilitatea acoperirii datoriilor imediate. Acest lucru avertizeaza asupra aparitiei in curand a unor probleme financiare cum sunt: intrarea in incapacitate de plata, pierderea pietei, posibile procese de executare silita solicitate de catre furnizorii neplatiti, blocarea conturilor bancare de catre organele fiscale pentru neplata datoriilor catre stat.

Pentru a evita aparitia unor asemenea probleme, se recomanda recurgerea la urmatoarele masuri:

crearea unor strategii de pastrare a clientilor vechi si de atragere a unor clienti noi (oferirea de discount-uri clientilor vechi, produse promotionale pentru clientii noi, campanii publicitare agresive, crearea unui departament special pentru relatiile cu clientii);

reducerea imediata a datoriilor catre furnizori si catre stat;

reducerea nivelului finantarii activitatii curente pe baza creditelor bancare (reducerea nivelului imprumuturilor de la banci).

b) Rate financiare de analiza a finantarii prin credite (gradul de indatorare)

Masura in care creditele sunt utilizate pentru finantare are semnificatii multiple. Prin utilizarea rationala a creditului, se mentine controlul asupra intreprinderii si sunt procurate resursele necesare pentru derularea afacerii. Creditorii vor sa afle cu ce fonduri contribuie proprietarii firmei la afacere, pentru a sti cat de sigura este recuperarea creditului pe care il vor acorda. Interesul creditorilor este, asadar, sa isi recupereze fondurile imprumutate plus dobanda aferenta. Interesul proprietarilor firmei (actionarii) este ca prin utilizarea fondurilor din credite sa obtina un castig suficient de mare, pentru a plati datoriile si a ramane cu profit corespunzator.

Pentru a afla cat de mult se poate finanta o intreprindere prin credite, se recomanda utilizarea a doua rate:

a rata indatorarii

a rata de acoperire a dobanzilor

Rata indatorarii arata ce pondere detin datoriile in totalul activelor; altfel spus, rata indatorarii arata cat la suta din totalul fondurilor de care dispune firma provine din credite.

Rata indatorarii (R_i) se exprima astfel:

De obicei, creditorii prefera rate mici ale indatorarii, deoarece cu cat acest raport este mai mic, cu atat riscul unor eventuale pierderi in cazul unui faliment este mai mic. Proprietarii urmaresc de obicei o rata mai mare, pentru ca doresc sa-si dezvolte afacerea si in acest scop, au nevoie sa se imprumute. Totusi, o rata prea mare a indatorarii duce, de obicei, la aparitia unor actiuni speculative din partea proprietarilor afacerii. Deoarece fondurile pe care acestia le-au investit sunt putine si limitate, tentatia participarii la unele actiuni speculative este extrem de mare. Daca reusesc, speculatiile aduc mari castiguri actionarilor, insa, in caz de esec, cea mai mare parte din pierdere revine creditorilor.

Rata de acoperire a dobanzilor exprima masura in care veniturile pot scadea fara sa apara probleme financiare pentru firma (de tipul incapacitatii de a-si plati dobanzile anuale). Indicatorul este important, deoarece, in situatia in care firma nu isi mai poate onora obligatiile anuale de plata a dobanzilor, ea va fi actionata in justitie de catre creditori, acesta fiind totodata si primul pas catre faliment.

Rata de acoperire a dobanzilor (R_ad) se determina prin raportarea valorii profiturilor firmei inainte de plata dobanzilor si impozitelor la valoarea cheltuielilor cu dobanda:

Analistii recomanda ca valoarea indicatorului sa nu scada sub 2, deoarece firma are o marja mica de siguranta in acoperirea cheltuielilor cu dobanzile; orice nou imprumut contractat poate crea dificultati firmei in viitor si de aceea nu mai trebuie sa se recurga la finantarea activitatii prin credite.

Rate financiare de analiza a eficientei utilizarii activelor

Gradul de eficienta cu care firma utilizeaza activele de care dispune trebuie sa reprezinte o preocupare continua a managerilor financiari, in vederea asigurarii unui anumit echilibru intre cifra de afaceri si activele firmei. Este un fapt dovedit ca o cifra de afaceri mare nu este acelasi lucru cu obtinerea uni profit mare. Exista o serie de active a caror valoare prea mare, poate cauza, paradoxal, multe probleme intreprinderii.

De exemplu, chiar daca o intreprindere are de primit bani de la clienti si in bilant acest lucru apare in activ, daca clientii nu platesc la timp, se poate ajunge rapid in starea de insolventa (nu exista bani pentru plata furnizorilor, salariilor, obligatiilor fiscale etc). De asemenea, firma poate avea stocuri inregistrate in contabilitate la o anumita valoare, dar daca ele sunt vechi sau depreciate, valoarea lor reala este mult mai mica.

Pentru a afla eficienta cu care sunt utilizate activele, se pot folosi trei indicatori:

a rata de rotatie a stocurilor;

a durata medie de incasare a clientilor;

a rata de utilizare a activelor fixe

Rata de rotatie a stocurilor (R_rs) se calculeaza prin raportarea cifrei de afaceri la valoarea stocurilor:

Controlul valorii si marimii stocurilor este una dintre cheile succesului in afaceri in acest moment. Practic, o firma nu poate lucra fara stocuri, dar in acelasi timp, prea multe stocuri pot duce la un blocaj financiar prin imobilizarea banilor cu care ele au fost cumparate.

In calculul si interpretarea rotatiei stocurilor apar trei probleme de care ar trebui ca managerul financiar sa tina seama:

cifra afacerilor se exprima la pretul pietei, in timp ce stocurile sunt luate in calcul la valoarea lor contabila (valoarea de la data la care au fost achizitionate);

la evaluarea stocurilor se pot folosi mai multe metode (FIFO- primul intrat, primul iesit, "first in, first out"; LIFO- ultimul intrat, primul iesit, "last in, first out") ceea ce poate duce la interpretari diferite;

la calculul ratei se tine seama de vanzarile anuale, in timp ce stocurile se considera la o anumita valoare.

Durata medie de incasare a clientilor arata numarul de zile dintre momentul livrarii marfurilor, executiei lucrarilor, prestarii serviciilor si cel al incasarii contravalorii acestora. Intr-o maniera generala, acest indicator arata in cate zile o firma primeste banii pentru produsele vandute.

Durata medie de incasare a clientilor se calculeaza in doua etape:

intr-o prima etapa, cifra de afaceri anuala se imparte la 365 zile, pentru a afla media vanzarilor zilnice.

in a doua etapa, valoarea efectelor comerciale de primit (clienti) se imparte la media zilnica a vanzarilor, pentru a afla numarul mediu de zile in care se incaseaza banii de la clienti:

unde

D_mi = durata medie de incasare a clientilor

Acest indicator il ajuta pe managerul financiar sa stabileasca o strategie de lucru cu clientii. Ca o masura impotriva clientilor rau-platnici, analistii recomanda intreprinderii furnizoare sa introduca in contract o clauza care sa prevada penalizarile pe care clientul le va plati in cazul neachitarii la timp a facturilor (% pe zi de intarziere). De asemenea, contractul trebuie sa prevada data-limita pana la care se poate plati factura, dupa care furnizorul poate demara procedurile de recuperare a datoriei, inclusiv pe cale judiciara.

Rata de utilizare a activelor fixe (R_ua) masoara eficienta cu care firma utilizeaza masinile si echipamentele de care dispune. Ea se calculeaza prin raportarea cifrei de afaceri la valoarea neta a activelor fixe (valoarea totala a activelor din care se scade amortizarea).

Cu cat valoarea indicatorului este mai mare, se poate concluziona ca activele fixe sunt utilizate intr-o maniera eficienta; semnale de ingrijorare apar in momentul in care valoarea ratei se apropie de 1.

Rate financiare de analiza a eficientei echipei manageriale

Obtinerea profitului este motivatia oricarei afaceri si rezultatul unui ansamblu de decizii strategice si tactice ale managerilor. Pentru a masura eficienta cu care este condusa o afacere din punct de vedere al profitabilitatii, se folosesc trei indicatori:

rata profitului

rentabilitatea investitiilor

rata rentabilitatii financiare

Rata profitului arata profitul obtinut la o unitate monetara, cifra de afaceri si se calculeaza prin raportarea profitului net (dupa plata impozitelor) la cifra de afaceri, astfel:

unde: R_p = rata profitului

Obtinerea unei rate cat mai mari a profitului trebuie sa urmareasca orice manager de intreprindere. Rata profitului (de profitabilitate) arata care este rezultatul net al efectelor combinate ale lichiditatii, managementului activelor si managementului datoriilor.

Rentabilitatea investitiilor masoara gradul de rentabilitate a intregului capital investit in firma si se calculeaza ca raport intre profitul net si valoarea totala a activelor, astfel:

unde: R_i = rentabilitatea investitiilor

Rata rentabilitatii financiare masoara gradul de rentabilitate a investitiei facute de actionari. Aceasta rata este cea mai interesanta pentru actionarii unei firme, aratandu-se adevarata valoare a investitiei facute. Formula de calcul a ratei rentabilitatii financiare (R_f) este urmatoarea:

Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra acestor rate care, totodata, contureaza imaginea financiara a firmei, am realizat Tabelul nr. 2:

Tabelul nr. 3

Prezentarea functionala a bilantului evidentiaza aspectele financiare, structurale si legaturile cu gestiunea previzionala, adaptandu-se mai bine cerintelor managerilor din intreprindere. Analiza functionala impune pe de o parte, o noua conceptie asupra intreprinderii, iar pe de alta parte, un nou continut pentru analiza financiara, deoarece raspunde altor criterii de judecata necesare procesului decizional. Mai mult, majoritatea specialistilor considera ca cele mai importante corelatii ce se pot desprinde din analiza pe baza bilantului sunt cele oferite de analiza functionala al carei obiectiv prioritar il reprezinta studiul impactului diferitelor operatii ale intreprinderii asupra trezoreriei.

Ori, asa cum s-a mai afirmat anterior, managerii sunt interesati ca in orice moment sa dispuna de lichiditati pentru a-si plati la timp datoriile si a evita slabiciunile trezoreriei care fac intreprinderea vulnerabila si o predispun la faliment. Asadar, prin conceptia functionala, intreprinderea este privita ca o entitate economico-financiara, asigurand in raport cu dezvoltarea sa, anumite functii strans corelate, cum ar fi:

functia de productie, constand in fabricarea bunurilor si serviciilor destinate pietei;

functia de investire si dezinvestire, concretizata in achizitionarea, crearea si cesiunea elementelor de activ imobilizat;

functia de finantare, urmarind stabilirea resurselor financiare necesare dezvoltarii intreprinderii.

Raspunzand acestor functii, analiza functionala presupune o grupare prealabila a diferitelor operatii realizate de intreprindere in raport cu natura, destinatia sau functia lor, de unde si originea expresiei "analiza functionala". Functiile in cauza sunt reprezentate in Figura nr. 4:

Functia de investitie grupeaza imobilizarile necorporale, corporale si financiare pe cele doua categorii (de exploatare si in afara exploatarii), indiferent de durata lor de viata. Imobilizarile de exploatare cuprind totalitatea imobilizarilor utilizate in exploatare cum sunt constructii, masini, utilaje etc. Imobilizarile in afara exploatarii includ terenuri, cladiri, anexa, participatii, alte active financiare si plasamente financiare.

Imobilizarile regrupate prin functia de investitie, constituie nevoi (alocari) stabile (aciclice) care in mod necesar sunt finantate din resursele durabile (aciclice) existente in pasivul bilantului.

Spre deosebire de analiza lichiditatii care retine doar imobilizarile cu lichiditate mai mare de un an, incluzand aici si activele circulante cu aceeasi durata (excluzand activele fictive), optica functionala raspunde viziunii prudente a intreprinderii de a-si asigura resurse suficiente pentru finantarea tuturor nevoilor. Astfel, optica functionala ia in considerare toate utilizarile, inclusiv cheltuieli de infiintare, cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii, diferente de conversie active.

Functia de investitie sta la baza fundamentarii deciziilor strategice de modernizare a echipamentelor, cat si deciziilor de dezvoltare, optand intre investitiile productive si participatiile financiare. De cele mai multe ori, decizia financiara fundamentata pe baza functiei de investitii, reprezinta un arbitraj intre rentabilitate si lichiditate. Fara indoiala ca, este importanta existenta unei trezorerii maxime, care ar asigura intreprinderii lichiditati necesare pentru a profita de oportunitatile pietei de capital. Insa o intreprindere industriala, de exemplu, isi va utiliza in primul rand lichiditatile pentru a produce bunuri si servicii pe care le va livra clientilor sai si nu pentru a face speculatii pe piata financiara. Oricat de avantajoasa ar parea conjunctura, riscul de a accepta anumite oportunitati in detrimentul investitiilor productive, poate fi mai mare.

o Asadar, decizia de finantare va sprijini dezvoltarea investitiilor productive, avand ca efect cresterea rentabilitatii financiare (a capitalului propriu). Cu toate acestea, experienta ultimilor ani a tarilor cu economie de piata a demonstrat ca o rentabilitate financiara sporita a unei firme industriale poate fi obtinuta, nu numai prin investitii productive, ci printr-o mai buna functie de exploatare. De aceea in centrul analizei functionale se situeaza ciclul de exploatare cu cele 4 faze: achizitionarea si stocajul materiei prime, productia, stocajul produselor finite si comercializarea, incasarile din vanzari.

In faza de aprovizionare se constituie un stoc fizic de materii prime. Fluxurile reale de materii prime pot angaja, in contrapartida, fluxuri monetare imediate (cum este cazul platilor in numerar) sau decalate (cum este cazul cumpararilor pe credit). Decalajul da nastere unui stoc financiar, concretizat in datorii catre furnizorii de exploatare, pe care managerul financiar il poate utiliza ca sursa de finantare, in functie de durata sa de disponibilitate, fara a pune in pericol raporturile cu furnizorii.

In faza de fabricatie, stocurile reale de materii prime alimenteaza stocurile de productie in curs de fabricatie, care se transforma in produse finite. La randul sau, productia antreneaza si alte fluxuri reale de munca, furnituri, energie etc, evaluate in unitati monetare ce se adauga costului materiilor prime. Aceste "costuri adaugate" genereaza fluxuri monetare de contrapartida imediate sau decalate. Daca durata creditului furnizor depaseste durata stocajului materiilor prime, atunci managerul financiar poate sa finanteze faza de productie prin credit furnizor. De mentionat ca fluxul de amortizare care, de asemenea face parte din "costurile adaugate" este doar un consum economic; el nu provoaca nici o iesire de fonduri, deci nici un flux monetar. La sfarsitul procesului de productie se constata un flux de produse finite, al carui cuantum este reprezentat de ansamblul costurilor angajate in fabricatie.

In faza comercializarii, intreprinderea trebuie sa finanteze stocul de produse finite, angajand si cheltuieli de comercializare pana la vanzarea acestora. Fluxurile de vanzari isi au originea in stocurile de produse finite destinate comercializarii. Daca vanzarea se face in numerar, fluxurile reale de iesire sunt compensate imediat printr-un flux monetar de intrare. Daca vanzarea se face pe credit, decalajul fluxurilor monetare da nastere unui stoc financiar sub forma creantelor asupra clientilor. Acest stoc financiar poate fi considerat o "rezerva de credit" si durata sa de indisponibilitate creeaza o nevoie de finantare pana in momentul incasarii creantei. Stingerea creantelor reprezinta momentul trecerii catre ultima faza a ciclului de exploatare.

In faza de incasare a creantelor-clienti, banca poate facilita finantarea creditului clienti, mobilizand sau rascumparand creantele asupra clientilor (prin scontare, mobilizarea creantelor comerciale etc).

Fiecare stadiu al ciclului de exploatare este, de fapt, veriga unui lant functional propriu intregii organizari a intreprinderii, dupa cum se vede si din Figura nr. 7. Cu toate acestea, in functie de natura activitatii sale economice, una sau doua verigi ale acestui lant functional pot lipsi (cum este cazul intreprinderilor de comert si servicii).

Figura nr. 5 Continutul ciclului de exploatare

Dupa cum se observa in Figura nr. 5, functionarea interconectata si pe criterii de optimizare a fiecareia din cele patru verigi ale ciclului de exploatare, dezvolta la nivelul intreprinderii o functie de exploatare. Functiei de exploatare ii corespund fluxurile de aprovizionare, productie si vanzari, generatoare de stocuri reale si financiare care se reinnoiesc cu o anumita regularitate. Posturile de activ legate direct de operatiile ciclului de exploatare constituie active circulante de exploatare finantate din datoriile de exploatare. Atat activele circulante, cat si resursele pentru finantarea lor au caracter ciclic, recuperarea capitalurilor alocate si reinnoirea surselor facandu-se dupa inchiderea fiecarui ciclu de exploatare.

Celelalte posturi reflecta operatiuni diverse (creante diverse, operatiuni legate de functia de repartitie a veniturilor, capital social subscris si nevarsat, datorii fiscale si sociale etc) si reprezinta active circulante in afara exploatarii; ele au corespondent in pasiv, datoriile in afara exploatarii. Elementele de trezorerie apar, atat in activ (casa, banca, valori mobiliare de plasament), cat si in pasiv (credite bancare curente).

In structura functionala, bilantul evidentiaza doua categorii de utilizari in activ, una independenta de ciclul de productie si cealalta legata direct de exploatare, iar in pasiv, doua categorii de resurse, fara legatura cu exploatarea si generate direct de aceasta. Astfel conceput, bilantul functional exprima interdependenta dintre structura financiara a intreprinderii si natura activitatii sale.

In concluzie, analiza functionala a bilantului este importanta pentru managerul financiar, deoarece delimiteaza activitatea de exploatare de cea in afara exploatarii.

In acest demers, este fundamentala definirea clara a activitatii de baza a firmei. Ceea ce constituie activitate de baza, de exploatare, conform obiectului principal de activitate, pentru o anumita firma poate constitui o activitate conexa, fara o relevanta deosebita, pentru o alta. De exemplu, o cantina (restaurant) situata in cadrul unei uzine nu va putea fi considerata drept element al activitatii de exploatare, desi se identifica cu o unitate de profil ce actioneaza independent.

Definirea obiectului principal de activitate reprezinta o etapa obligatorie in procesul analizei functionale, dar in acelasi timp, poate sa reprezinte si un pas spre orientarea generala a firmei intr-o anumita directie. De exemplu , sa presupunem ca o firma are drept obiect principal de activitate, conform statutului, proiectarea in domeniul constructiilor. Insa acest obiect de activitate a generat in ultimii zece ani, pierderi. Pentru a iesi din aceasta situatie de criza, managerul firmei a reusit inchirierea a 80% din sediul firmei unor companii interesate, in schimbul incasarii unei chirii negociate in prealabil. Cuantumul chiriei totale a permis plata tuturor cheltuielilor si, in plus, obtinerea unui profit satisfacator. In mod firesc, apare intrebarea urmatoare: care este activitatea de exploatare a firmei, proiectarea sau inchirierea?

Raspunsul depinde de strategia viitoare a firmei care se va elabora. Astfel, daca se opteaza pentru mentinerea obiectului actual de activitate, trebuie identificate mijloace de rentabilizare a acestuia, intrucat inchirierea nu este considerata de baza, ci doar un mijloc de sporire a veniturilor. In cazul in care se considera ca proiectarea in domeniul constructiilor nu mai poate constitui un sector viabil pentru firma in cauza, este necesara renuntarea la acest tip de activitate, dar se impune adoptarea de decizii de restructurare, inclusiv prin recalificari sau concedieri.

In principiu, orice persoana care poate avea acces la informatiile legate de gestiunea interna a unei firme, va putea identifica usor care dintre stocurile, creantele si datoriile unei firme pot fi considerate de exploatare si care nu. Din pacate, aceste elemente nu se pot constata atat de usor din analiza datelor oferite de documentele financiar-contabile. De exemplu, nu se poate identifica intotdeauna la capitalul "stocuri", care dintre acestea sunt legate direct de activitatea de baza a firmei si care nu.

Analiza functionala pune accentul pe doi indicatori intalniti si la analiza bilantului financiar, dar care in actualul context, sunt studiati de pe alte pozitii; este vorba de:

a necesarul de fond de rulment (NFR) care are doua componente: necesarul de fond de rulment de exploatare (NFRE) si necesarul de fond de rulment in afara exploatarii (NFRAE)

a fondul de rulment functional (FRF), dupa denumirea tipului de analiza aplicat.

Determinarea succinta a acestor indicatori pune in evidenta echilibrele functionale la nivelul intreprinderii, dupa cum urmeaza:

NFR = NFRE + NFRAE

NFRE = Active de exploatare - Pasive de exploatare = (Stocuri legate de exploatare + Creante de exploatare) - Datorii de exploatare

NFRAE = Active din afara exploatarii - Pasive din afara exploatarii = (Stocuri in afara exploatarii + Creante din afara exploatarii) - Datorii din afara exploatarii

NFR este principala componenta a echilibrului functional, a carei marime este dependenta, in mod direct proportional, de evolutia cifrei de afaceri si poate fi previzionata in functie de politica viitoare a conducerii intreprinderii privind vanzarile. Componentele NFR sunt legate de activitatea curenta, in special de cea de exploatare; totodata, viteza de rotatie a acestor componente influenteaza marimea NFR. De exemplu, daca o intreprindere care ar vinde marfurile imediat dupa aprovizionare, fara a obtine credite de la furnizorii sai si fara sa acorde credite clientilor si care nu inregistreaza stocuri, nu are necesar de fond de rulment de exploatare (NFRE = 0).

Totodata, NFRE poate fi analizat si in functie de domeniu in care isi desfasoara activitatea firma analizata, de exemplu:

firmele din industrie inregistreaza, in general, un NFRE pozitiv, in timp ce la firmele din comertul en detail, NFRE este negativ (acesta constituind o resursa de finantare pe termen scurt, dar este degajat intr-un mod permanent, din care se pot finanta imobilizarile);

un NFRE de mari dimensiuni se inregistreaza in sectoarele de activitate cu ciclu lung de fabricatie;

un NFRE de mici dimensiuni se inregistreaza in sectoarele de activitate cu cicluri scurte de fabricatie;

firmele din comertul en gros inregistreaza un nivel ridicat al NFRE fata de firmele en detail;

firmele mici prezinta, de obicei, niveluri ale NFRE mai importante decat cele mari (se poate da ca exemplu situatia unor mici boutique-uri fata de cea a unor mari magazine, care inregistreaza de cele mai multe ori niveluri negative ale indicatorului).

La randul sau, necesarul de fond de rulment din afara exploatarii (NFREA) poate fi un "consumator" de resurse de finantare (daca NFRAE > 0) sau un mijloc de finantare (daca NFRAE < 0). Daca NFRAE este pozitiv, atunci managerul financiar trebuie sa identifice resurse de finantare suplimentare pentru a finanta o serie de activitati, fara legatura directa cu specificul firmei.

Pe de alta parte, atragerea unor resurse de finantare suplimentare, la un cost zero (datoriile luate in calculul NFRAE si NFRE sunt caracterizate printr-un cost nul), poate fi o solutie de realizare a echilibrului financiar. Asemenea exemple sunt decontarile cu actionarii sau cu bugetul statului. Astfel, dividendele cuvenite actionarilor pot fi platite cu oarecare intarziere, in conditiile in care situatia financiara la momentul respectiv o solicita si nu apar efecte nefaste privind increderea acestora in performantele reale ale firmei.

Anumite firme din Romania au practicat sistemul finantarii activitatilor de exploatare pe seama neplatii (sau macar a intarzierii momentului de plati) datoriilor fata de bugetul statului. Acest comportament a fost sustinut, intr-o oarecare masura de statul roman, care a permis functionarea acestui sistem, prin absenta unor masuri cum ar fi blocarea conturilor la banca, iar in final, prin acceptarea reesalonarilor sau chiar a anularii acestor datorii. Desi exista un cost pentru aceasta resursa de finantare (penalizari de intarziere), apelul la aceasta tehnica de finantare poate fi mai atractiv decat contractarea de imprumuturi pe piata bancara sau emisiunea de actiuni, managerul fiind inclinat sa opteze pentru resursa cea mai ieftina.

Avand in vedere ca NFR (NFRE + NFRAE) constituie un necesar de finantare, el poate fi asigurat pe seama fondului de rulment. In terminologia analizei functionale, acest indicator se numeste fond de rulment functional (FRF) sau fond de rulment net global (FRNG) si se determina astfel:

FRNG = Resurse stabile - Utilizari stabile = Capital permanent - Active imobilizate

Asadar, FRNG este excedentul de resurse durabile constatate dupa finantarea utilizarilor stabile. El reprezinta capitalurile permanente care raman la dispozitia intreprinderii pentru a sprijini functionarea exploatarii.

Cat timp FRNG este superior NFRE, se poate considera ca firma se afla intr-o stare normala de echilibru financiar.

Daca FRNG ar fi negativ, inseamna fie ca intreprinderea nu are capacitatea de a-si finanta ciclul de exploatare, fie ca ciclul de exploatare este cel care finanteaza alocarile stabile. De mentionat ca, finantarea unei alocari stabile printr-o resursa ciclica genereaza grave probleme de finantare atunci cand activitatea este in scadere si incalca regulile echilibrului financiar de care managerul ar trebui sa tina cont.

In final, pentru evidentierea starii de echilibru functional la nivelul firmei, se poate calcula trezoreria neta (TN) ca diferenta intre fondul de rulment net global si necesarul de fond de rulment:

TN = FRNG - NFR   a NFR + TN = FRNG

Totodata, trezoreria neta reprezinta ansamblul disponibilitatilor ramase dupa ce se scad creditele de trezorerie:

Trezorerie neta = Disponibilitati - Credite de trezorerie

Trezoreria se explica prin decalajul dintre FRNG si NFR. Un FRNG superior NFR va conduce la o trezorerie pozitiva, dupa cum un FRNG inferior NFR va genera o trezorerie negativa.

In optica analizei functionale, intreprinderea este vulnerabila daca recurge in cea mai mare parte la finantari prin credite bancare pe termen scurt. In acest sens, pot fi prezentate cateva scenarii care conduc la degradarea echilibrului functional si reprezinta semnale de alarma pentru managerii financiari:

A cresterea foarte rapida si necontrolata a cifrei de afaceri. Intreprinderea cunoaste o crestere a nevoii de fond de rulment paralela cu cea a cifrei de afaceri. Cum fondul de rulment creste mai lent decat nevoia de fond de rulment, apare automat o criza de trezorerie;

A cresterea insuficienta a cifrei de afaceri. In decursul mai multor exercitii financiare, intreprinderea beneficiaza de o trezorerie satisfacatoare. Ca reactie la cresterea insuficienta a cifrei de afaceri, intreprinderea accepta conditii noi de reglementare fata de proprii clienti care se concretizeaza in cresterea creantelor sale. Aceasta antreneaza o sporire brusca a nevoii de fond de rulment care are ca efect, degradarea situatiei trezoreriei;

A intarzierea executarii investitiilor. Desi intreprinderea beneficiaza de o structura financiara echilibrata, nu promoveaza o politica de investitii care sa-i mentina rata sa de crestere. Datorita evolutiei slabe a cifrei de afaceri, ea decide sa recupereze intarzierile intervenite in nivelul investitiilor. Va avea loc, cu aceasta ocazie, o scadere accentuata a fondului de rulment net global care va antrena o trezorerie neta negativa;

A acumularea pierderilor. Pierderile acumulate din mai multe exercitii diminueaza in mod regulat fondul de rulment functional, antrenand o trezorerie neta negativa;

A paradoxul reducerii activitatii. Cifra de afaceri scade in mod regulat. Scaderea cifrei de afaceri antreneaza o diminuare a creantelor de exploatare si, uneori, chiar a stocurilor, reducand astfel nevoia de fond de rulment. Va rezulta o ameliorare temporara a trezoreriei. Insa scaderea rezultatelor antreneaza o diminuare a fondului de rulment functional care va avea ca efect, tot o trezorerie negativa.

Indiferent de scenariile expuse, este nevoie de realizarea echilibrului functional care, pentru managerul financiar, inseamna alegerea celei mai potrivite strategii de finantare a nevoii de fond de rulment; se poate opta, fie pentru finantarea integrala cu fonduri permanente (care presupune o lipsa de flexibilitate), fie pentru finantare partiala cu fonduri permanente si in completare, cu resurse de scurta durata. Se poate afirma ca exista o parte stabila (structurala) a necesarului de fond de rulment care, in principiu, trebuie sa fie finantata de fondurile permanente si o parte fluctuanta (conjuncturala) care poate fi finantata de capitaluri provizorii (credite pe termen scurt). Managerul financiar va alege strategia optima de finantare care asigura cel mai scazut cost al procurarii capitalului.

4.2. Analiza situatiei financiare pe baza contului de profit si pierdere

Starea de performanta economico-financiara a unei intreprinderi constituie o problema deosebit de importanta in general si cu atat mai stringenta pentru intreprinderile romanesti aflate intr-o anumita penurie de capital si de lichiditati.

De starea de performanta economico-financiara pe care o realizeaza la un moment dat o intreprindere este interesata insasi firma in cauza, pentru a putea analiza cauzele generatoare ale unor slabe performante si de a intreprinde masurile necesare pentru a iesi din aceasta stare, eliminand in acest fel posibilitatea falimentului.

Analiza orientata spre studiul performantelor economico-financiare ale intreprinderii, evolutia si perspectivele acestora furnizeaza informatii utile managerilor, dar si partenerilor externi interesat de rezultatele viitoare ale intreprinderii. Cunoasterea capacitatii beneficiare a intreprinderii, prezenta sau viitoare, serveste si detinatorilor de valori mobiliare sau potentialilor investitori, deoarece garanteaza distribuirea dividendelor si realizarea plus valorilor de capital.

Pentru realizarea obiectivelor sale, intreprinderea consuma resurse materiale, financiare si umane, a caror utilizare implica un cost. Analiza isi propune sa determine modul in care au fost utilizate respectivele resurse, in scopul justificarii costurilor pe care le-au ocazionat.

Desfasurarea oricarei activitati degaja, inevitabil, resursele care asigura finantarea cresterii sale si rambursarea in viitor a datoriilor contractate. In acest sens, analiza se indreapta catre evaluarea aptitudinii intreprinderii de a genera surplusuri monetare care ii garanteaza echilibrul financiar si dezvoltarea.

Starea de performanta economico-financiara poate fi considerata un element - cheie urmarit de orice potential sau real creditor. Creditorii pot bloca orice acces al intreprinderii la finantare, ia in situatii deosebite pot chiar sa ceara declararea falimentului, atunci cand starea de performanta financiara este considerata ca fiind total necorespunzatoare.

Analiza pe verticala a contului de profit si de pierdere

Analiza pe verticala a contului de profit si pierdere isi propune sa studieze impactul succesiv al rezultatelor de exploatare, financiare si extraordinare asupra rezultatului final al societatii si de a evidentia eventualele cauze care au determinat ori au limitat succesul societatii.

Analize pe verticala a conturilor de profit si pierdere ne permite sa facem cateva aprecieri cu privire la impactul succesiv al acestor trei rezultate asupra rezultatului final al societatii si, respecti, cu privire la compozitia rezultatului net al acesteia.

Se observa ca rezultatul de exploatare, ca expresie a activitatii de productie si comercializare a S.C. CARO GROUP SRL, are pondere seminficativa in primele exercitii supuse analizei (de 329,54% in 2005, respectiv de 394,13% in 2006), pentru ca apoi, gradul de acoperire a rezultatului net de catre rezultatul de exploatare sa fie de 260,62% in anul 2007. In fiecare din perioadele analizate, rezultatul din exploatare exercita o influenta favorabila asupra formarii rezultatului net, deoarece el este rezultatul favorabil (profitul) al ajustarilor dintre veniturile si cheltuielile de exploatare legate de activitatea curenta a firmei.

Efectul favorabil al rezultatului de exploatare asupra rezultatului net, in fiecare din exercitiile analizate, este anihilat sau puternic diminuat de rezultatul financiar negativ al societatii, a carui pondere in compozitia rezultatului net variaza de la 199,69% in anul 2006, ajungand in anul 2007 la 128,39%. Pierdera financiara, inregistrata in mod succesiv pe parcursul celor trei exercitii analizate, este consecinta nivelului crescut al cheltuielilor financiare, in special al cheltuielilor din diferente de curs valutar, cheltuieli aferente contractelor externe anterioare incheiate de societatea analizata.

Consecinte nefavorabile asupra rezultatului net al SC CARO GROUP SRL exercita si rezultatul extraordinar negativ inregistrat de acesta, in toate trei exercitiile financiare ale perioadei luate in analiza. Ponderea rezultatului extraordinar negativ in compozitia rezultatului net este mai putin semnificativa in anul 2007, respectiv de 7,33% si de 33,17% in exercitiul financiar 2006, aceasta datorandu-se ponderii ridicate a cheltuielilor extraordinare privind operatiile de gestiune, in rezultatul final al societatii.

Din cele prezentate putem desprinde urmatoarele concluzii:

rezultatul net al societatii analizate a inregistrat nivelul maxim in exercitiul financiar 2007, ca urmare a influentelor favorabile pe care gestiunea de exploatare a exercitat-o asupra rezultatului de ansamblu al societatii;

formarea rezultatului a avut loc, in principal pe seama activitatii de exploatare (productie si comercializare) si mai putin pe seama activitatilor colaterale (financiare si extraordinare);

rezultatul din exploatare favorabil (profitul), derivat din ajustarea veniturilor si cheltuielilor de exploatare, a influentat pozitiv rezultatul net;

efectul favorabil al rezultatului din exploatare asupra formarii rezultatului net, in fiecare din exercitiile analizate, a fost diminuat de rezultatul financiar negativ. Desi descrescatoare, pierderea financiara este, in primul rand, rezultatul majorarii cheltuielilor financiare si, in cadrul acestora, a cheltuielilor privind diferentele de curs valutar;

rezultatul extraordinar a exercitat, la randul sau, influente nefavorabile asupra rezultatului net, datorita cresterii ponderii cheltuielilor din operatii de gestiune.

Analiza marjelor de acumulare (soldurilor intermediare de gestiune)

Soldurile intermediare de gestiune contribuie la caracterizarea comportamentului economic al unei intreprinderi. Ele se prezinta sub forma unor marje de acumulare baneasca, care pun in evidenta etapele formarii rezultatului exercitiului, pe baza elementelor de venituri si cheltuieli aferente fiecarei categorii de activitati.

Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune raspunde, pe de o parte, necesitatilor analizei economico-financiare a intreprinderii, iar pe de alta parte, functionarii contabilitatii nationale (aceste solduri asigura legatura intre nivelul microcontabil si conturile nationale).

Desi normalizatorii contabili din tara noastra nu au prevazut obligativitatea intocmirii "Tabloului soldurilor intermediare de gestiune" (TSIG) si nici nu au lasat o astfel de optiune, necesitatea analizei modului de formare a rezultatelor, totusi il impun in activitatea practica a oricarei intreprinderi.

Rezultatul contabil nu caracterizeaza potentialul de lichiditati al intreprinderii, deoarece el inglobeaza atat veniturile si cheltuielile monetare, cat si pe cele calculate. Fluxul net de moneda degajat din activitatea intreprinderii poarta denumirea de "surplus monetar", care are un continut diferit, functie de autor, ca de exemplu: cash-flow, capacitatea de autofinantare, marja bruta de autofinantare, autofinantarea bruta, etc.

In literatura anglo-saxona, surplusul monetar, respectiv fluxurile nete de trezorerie, poarta denumirea de cash-flow, iar potrivit acceptiunii Planului Contabil Francez, indicatorul utilizat pentru aprecierea potentialului financiar degajar de intreaga activitate a intreprinderii se intituleaza capacitatea de autofinantare.

Sursa principala de informatii pentru calcul S.I.G. in Romania este contul de Profit si pierdere.

a) Marja comerciala (Mc) sau adaosul comercial este specifica intreprinderilor comerciale, dar o intalnim si in cazul intreprinderilor cu activitate mixta (industriala si comerciala).

Produsele comercializate de o intreprindere au, pe langa capacitatea de a satisface nevoile consumatorilor, si aptitudinea de a degaja marje. Marja comerciala este un concept operational utilizat, de regula, de intreprinderile care vand marfurile in starea in care au fost cumparate.

Acest indicator poate fi calculat in marimi absolute si relative astfel:

in marimi absolute, marja comerciala se determina pe baza relatiei:

Mc = CA - Cc = CA - (c + ca + ∆S)

in care:

CA - cifra de afaceri;

Cc - costul de cumparare al marfurilor vandute;

c - costul de cumparare (achizitie) al marfurilor;

ca - cheltuieli de achizitie aferente respectivelor marfuri;

∆S - variatia stocurilor (diferenta dintre stocul de la inceputul si cel de la finele exercitiului)

In cazul intreprinderilor care au o activitate mixta (industriala si comerciala), ca de exemplu societatea supusa analizei, aceasta practic comercializeaza o mica parte din marfurile care sunt rezultatul activitatii sale productive. In aceasta situatie, marja comerciala (Mc) se poate determina ca diferenta intre vanzarile de marfuri (Vm) si costul de productie (Cp) al marfurilor care fac obiectul vanzarii.

in marime relativa, marja comerciala poate fi analizata cu ajutorul ratei marjei comerciale (RMC):

, respectiv

Utilizarea ratei marjei comericale permite efectuarea de analize comparativ intre intreprinderile din acelasi sector de activitate. Rezultatul analizelor comparative serveste evidentierii incidentei deciziilor comerciale legate de pret, alegerea furnizorilor, precum si a modalitatilor de comercializare a marfurilor (prin magazine proprii sau inchiriate), in cazul intreprinderilor cu activitate mixta. In dinamica, marja comerciala (in marimi absolute si relative) la intreprinderea analizata a inregistrat dimensiunile prezentate in tabelul 3.

Tabelul 4. Marja comerciala in perioada 2005-2007 la S.C. CARO GROUP SRL S.A.

Marja comerciala a scazut in anul 2006 fata de anul 2005 cu 527.423 lei, de la

2.546.257 lei la 2.018.834 lei. Aceasta scadere s-a datorat influentei negative a vanzarilor de marfuri care au scazut (cu 4.596.011 lei) determinand scaderea marjei comerciale . Costul marfurilor vandute a scazut ( cu 4.042.946 lei ) influentand negativ marja comerciala care scade cu 527.423 lei.

In anul 2007 scade marja comerciala cu doar 13.412 lei, datorita unei scaderi mai mici a costurilor cu marfurile ( cu 1.948.539 lei) care nu a putut fi acoperita de scaderea vanzarilor de marfuri (cu 10.639.565 lei).

Rata marjei comerciale evidentiaza ponderea marjei comerciale din vanzarile de marfuri, iar aceasta a oscilat de la 9,42 % in anul 2005 la 8,99 % in anul 2005, ajungand la 9,79 % in anul 2007.

Din cele de mai sus se desprinde faptul ca marja comerciala nu este un indicator relevant pentru activitatea firmei deoarece activitatea de baza a acesteia este productia si nu comertul cu amanuntul.

b) Cifra de afaceri (CA) reprezinta volumul total al afacerilor unei firme, evaluare la pretul pietei (respectiv incasarile totale).

Cifra de afaceri = Vanzari de marfuri - Productia vanduta

Tabelul 5. Evolutia cifrei de afaceri in perioada 2005- 2007

Dupa cum se poate observa din tabelul de mai sus cifra de afaceri a scazut in anul 2006 cu 4.570.369 lei fata de anul 2005 ca urmare a scaderii vanzarilor de marfuri cu 4.596.011 lei si a cresterii productiei vandute cu 25.642 lei.

In anul 2007, cifra de afaceri si-a continuat scaderea, astfel incat fata de anul 2006 aceasta s-a diminuat cu 1.961.951 lei datorita cresterii cu 8.677.614 lei a productiei vandute si diminuarii cu 10.639.565 lei a vanzarilor de marfuri.

Cifra de afaceri este un indicator semnificativ pentru masurarea activitatii prestate de unitate. Tendinta de crestere a acestui sold intermediar de gestiune arata ca intreprinderea desfasoara o activitate profitabila.

c) Productia exercitiului (Pex) reflecta volumul total al activitatii industriale, producatoare de bunuri sau prestatoare de servicii desfasurate in cadrul unei intreprinderi pe parcursul unui exercitiu financiar. Acest indicator include valoarea bunurilor fabricate si a serviciilor prestate de intreprindere pentru a fi vandute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Este necesar a se face distinctie intre productia exercitiului si cifra de afaceri. Daca cifra de afaceri reprezinta vanzarile de produse (productia vanduta) la intreprinderile industriale si vanzarile de marfuri si produse la intreprinderile mixte, productia exercitiului reprezinta productia vanduta, productia stocata si productia imobilizata.

in care:

Qv - productia vanduta;

∆Qs - variatia productiei stocate;

Qi -productia imobilizata.

Productia vanduta exprima vanzarile de produse, lucrari si servicii, iar variatia productiei stocate reflecta cresterea sau descresterea stocurilor de produse finite, semifabricate, productie in curs de executie, etc. Productia stocata este evaluata la costuri de productie. Productia imobilizata reprezinta costul imobilizarilor corporale si necorporale realizate in regie proprie.

Intrucat la calculul cifrei de afaceri sunt ignorate decalajele intre momentul fabricarii si cel al facturarii, antrenand variatia stocurilor, precum si productia imobilizata, acest indicator poate crea o imagine deformata asupra activitatii intreprinderii. Din acest punct de vedere, productia exercitiului ofera o imagine fidela a activitatii reale a intreprinderii.

Pe de alta parte, productia exercitiului nu reflecta o realitate financiara, intrucat este constituita din elemente eterogene, unele fiind evaluate la pret de vanzare (productia vanduta), iar altele la cost de productie (productia stocata si imobilizata).

Tabelul 6. Evolutia productiei exercitiului in perioada 2005-2008

In perioada 2005- 2007, productia exercitiului a avut in trend ascendent, astfel incat in anul 2006 acesta a crescut cu 39.646 lei (0.64 %) fata de 2005, urmare a cresterii productiei vandute cu 25.642 lei (27,05%), si a productiei stocate cu 14.004 lei .

In anul 2007, datorita efectului pozitiv al cresterii productiei vandute cu 8.677.614 lei (143,31 %) , al scaderii productiei stocate cu 17.331 (12,28 %) lei, pe ansamblu, productia exercitiului manifesta o tendinta de crestere cu 8.660.283 (140,66 % ).

Ca un fapt demn de luat in seama este productia stocata, care in perioada luata in calcul a avut un trend descendent, ceea ce presupune ca intreprinderea a reusit sa-si reduca semnificativ stocurile.

Valoarea adaugata (Vad) reprezinta surplusul de incasati peste valoarea consumurilor provenind de la terti, respectiv bogatia creata prin valorificarea resurselor tehnice, umane si financiare ale intreprinderii.

Exprimand aportul intreprinderii in ceea ce priveste productia de bunuri ssau servicii, valoarea adaugata permite aprecierea structurii si metodelor de productie ale intreprinderii, prin intermediul gradului de integrare (ca raport intre valoarea adaugata si productia corespunzatoare sau cifra de afaceri), precum si dezvoltarea sau regresul activitatii intreprinderii.

Valoarea adaugata se poate determina prin doua metode:

a)      metoda substractiva (diferentei sau sintetica)

Potrivit acestei metode, distingem urmtoarele doua "fatete" ale valorii adaugate:

A1) valoarea adaugata produsa (Vad) determinata ca diferenta intre productia exercitiului (Qe) si consumurile intermediare provenite de la terti(Ci).

Vad = Pex - Ci  sau VA = (Pex + Mc) - Ci

A2) valoarea adaugata realizata (VA') este rezultatul deducerii din cifra de afaceri (CA) a consumurilor intermediare aferente acesteia (C'i), consumuri a caror determinare este dificil de realizat.

b)     metoda aditiva (de repartitie)

Utilizand aceasta metoda, valoarea adaugata rezulta prin insumarea elementelor sale componente: cheltuieli cu personalul (Chp), cheltuieli cu amortizarea (Cha), cheltuieli financiare(Chf), impozite si taxe (It), dividende (Dv) si rezultatul net al exercitiului (Rn), astfel:

Regrupand elementele in cauza, se poate considera ca valoarea adaugata asigura remunerarea:

muncii, prin cheltuielile cu personalul si participarea salariatilor la profit;

capitalului tehnic, prin amortizare si provizioanele destinate sa conserve valoarea acesteia;

capitalului imprumutat, prin dobanzi;

capitalului propriu, prin profit (dividende);

statului, ca generator de infrastructura, prin impozitele si taxele incluse.

Din punct de vedere metodologic, analiza valorii adaugate se poate face in marimi absolute (potrivit metodologiei mai sus prezentate) si in marimi relative, pe baza ratelor valorii adaugate.

In teoria si practica economica, cele mai frecvent utiliate rate ale valorii adaugate si indicatori de eficienta determinati pe baza acesteia sunt:

a)      Rata variatiei valorii adaugate sau "rata de crestere a intreprinderii", care permite sublinierea aprecierilor privind cresterea sau regresia activitatii:

b)     Rata valorii adaugate(Rv)(gradul de integrare pe verticala) constituie un indicator al gradului de integrare economica a intreprinderii, fiind expresia productivitatii globale, respeciv a bogatiei create la un anumit nivel de activitate.

Rata valorii adaugate se determina ca raport intre valaorea adaugata (VA) si cifra de afaceri (CA), si reprezinta ponderea valorii adaugate in totalul cifrei de afaceri, astfel :

Evolutia sa permite aprecierea strategiei industriale a intreprinderii, iar diminuarea ratei poate semnifica o utilizare ineficienta a factorilor de productie. In industrie, aceasta rata inregistreaza un nivel mediu de 50-60%, dar interpretarea evolutiei sale trebuie facuta cu prudenta, luand in considerare structura cifrei de afaceri pe tipuri de activitati. Pentru o intreprindere mixta (de productie si comercializare), deteriorarea nivelului acestei rate semnifica cresterea ponderii activitatii comerciale, cu o rata specifica mai redusa.

c)      Gradul de dependenta externa (Rs) este un indicator utilizat la comparatiile in spatiu si intre intreprinderi din acelasi sector de activitate. Se determina ca raport intre cifra de afaceri si valoarea adaugata, exprimand cifra de afaceri care poate asigura a Vad de 100 u.m.

d)     Ratele de remunerare ale valorii adaugate reprezinta ponderea detinuta de fiecare element component in valoarea adaugata si constituie expresia remunerarii partenerilor sociali (fig.9).Aceste rate permit efectuarea de comparatii sectoriale si interexercitii, si ofera, totodata, informatii asupra repartitiei valorii adaugate intre factorii munca si capital.

Figura 9.Repartitia valorii adaugate intre partenerii sociali

e)      Valoarea adaugata pe salariat (Vad/Ns) exprima eficienta utilizarii potentialului uman, respectiv productivitatea muncii definita ca valoarea adaugata realizata in medie de un salariat.

Acest indicator de eficienta se determina ca raport intre valoarea adaugata (VA) si numarul mediu de salariati(Ns) astfel:

f)       valoarea adaugata la 1000 lei active imobilizate (VA^{1000 Ai}) exprima bogatia creata prin valorificarea potentialului material (resurselor tehnice) si se determina ca raport intre valoarea adaugata (Vad) si activele imobilizate (Ai) astfel:

Modul de determinare a valorii adaugate prin metoda substractiva si analiza rapoartelor statistice si dinamice dintre indicatorii valorici ai productiei, sunt prezentate in tabelul 7.

Tabelul 7. Evolutia valorii adaugate in perioada 2005-2007

In urma analizei indicatorilor din tabelul de mai sus, se constata urmatoarele aspecte:

valoarea adaugata a scazut in anul 2006 cu 84.552 lei (17 %) datorita cresterii cu 39.646 lei (0,65 %) a productiei exercitiului, a scaderii cu 527.423 lei (26,13 %) a marjei comerciale si a cresterii cu 124.198 lei (2,24 %) a consumului de la terti; prima si a treia componenta au efecte pozitive asupra valorii adaugate, a doua determinand o reducere a acesteia in marimi absolute si In anul 2007 are loc o crestere semnificativa a valorii adaugate, o data prin diminuarea marjei comerciale cu 0,67 % , si a doua oara datorita scaderii cu 5,93 % a consumului intermediar, dar mai ales cresterii cu 140,66 % a productiei exercitiului.

in dinamica, rata valorii adaugate are o tendinta de crestere; ca indicator al gradului de integrare economica a intreprinderii, rata valorii adaugate denota cresterea ponderii valorii adaugate in cifra de afaceri; rata valorii adaugate creste de la 2,15 % in anul 2005 la 46,23 % in anul 2007, situatie ce reflecta cresterea capacitatii intreprinderii de a-si asigura prin forte proprii desfasurarea activitatii de exploatare, scazand dependenta fata de terti;

valoarea adaugata pe salariat sau randamenul muncii, in intreprinderea analizata a crescut in perioada analizata, de la 10.210,19 lei/salariat in anul 2005 la 166.223,73 lei/salariat in anul 2007, in conditiile in care numarul mediu de muncitori s-a diminuat de la anul 2005 la anul 2006, fapt care reflecta o crestere a productivitatii muncii si implicit a valorii adaugate.

valoarea adaugata la 1000 lei active imobilizate a crescut in perioada luata in calcul de la 1,54 lei/1000 lei in anul 2005 la 20,94 lei/1000 lei in anul 2007, ca urmare a cresterii intr-un ritm mai mare a valorii adaugate (cu 8.892.772 lei in anul 2007) fata de ritmul de crestere al activelor imobilizate (cu 74.129 lei in anul 2007). Situatia se datoreaza in special reevaluarilor facute la sfarsitul anilor 2006 si 2007 asupra cladirilor si terenurilor.

Indiferent de domeniul de activitate, analiza valorii adaugate prezinta interes atat pentru managerii intreprinderii si actionari, cat si partenerii de afaceri, deoarece permite evaluarea performantelor financiare, a eficientei utilizarii factorilor de productie, a politicii comerciale, etc.

Rezultatul brut al exploatarii (RBE), este primul sold intermediar de gestiune cu semnificatie in termeni de rentabilitate si reflecta contributia exploatarii la formarea rezultatelor. Dupa caz, el poate imbraca forma excedentului brut sau deficitului brut al exploatarii.

Ca modalitate de calcul, rezultatul brut al exploatarii se poate prin deducerea remunerarii personalului si a statului din suma valorii adaugate si a subventiilor de exploatare:

RBE = (Valoarea adaugata + Subventii din exploatare) - (Cheltuieli cu personalul + Impozite, taxe si varsaminte asimilate)

Rezultatul brut al exploatarii reflecta concis contributia capitalului la crearea bogatiei intreprinderii.

Excedentul brut al exploatarii (EBE) exprima resursa sau acumularea bruta rezultata din activitatea de exploatare destinata mentinerii si dezvoltarii potentialului productiv al intreprinderii, remunerarii capitalurilor utilizate si a statului. Cu toate acestea, excedentul brut al exploatarii nu este decat o resursa de trezorerie potentiala, un cash-flow potential degajat de exploatare, susceptibil de a se transforma in disponibilitati, pe masura reglementarii decalajelor dintre nevoile si resursele exploatarii.

Se poate spune ca excedentul brut al exploatarii reprezinta acel flux real de trezorerie al exploatarii, rezultat dupa acoperirea variatiei nevoii de fon de rulment pentru exploatare.

Analiza rezultatului brut al exploatarii se poate face in marimi absolute, dar si in marimi relative pe baza ratelor de repartitie.

a)        Rate de rentabilitate stabilite prin implicare rezultatului brut al exploatarii in calitate de efect

a')    Rata marjei brute a exploatarii masoara nivelul rezultatului brut din

exploatare, independent de politica financiara, politica de investitii, de incidenta fiscalitatii si a elementelor extraordinare. Ea este determinata ca raport intre rezultatul brut al exploatarii si cifra de afaceri (CA):

O ameliorare a ratei marjei brute a exploatarii exprima o crestere a productivitatii, in masura in care evolutia acestei rate nu este o simpla conincidenta a cresterii ratei marjei comerciale, iar scaderea ei in raport cu o rata a marjei comerciale stabila dovedeste o impovarare referitoare la costurile exploatarii.

a'') Rata rentabilitatii economice stabilita ca raport intre rezultatul brut al exploatarii (RBE) si capitalul economic (Ke):

Un rezultat (excedent) brut din exploatare suficient de mare va permite intreprinderii reinnoirea imobilizarilor sale prin amortizari, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite si asigurarea finantarii sale care antreneaza cheltuieli financiare, iar diferenta poate fi distribuita statului (impozit pe profit), actionarilor (dividende) si/sau conservata prin autofinantare.

Capitalul economic (Ke) este rezultatul insumarii imobilizarilor corporale, cu imobilizarile financiare si nevoia de fond de rulment.

b)        Rate de structura a rezultatului brut al exploatarii

b') Rata amortizarii se determina ca raport intre cheltuielile cu amortizarea (Ca) si rezultatul brut al exploatarii (RBE):

b'')Rata cheltuielilor financiare se calculeaza prin raportarea cheluielilor financiare (Cf) la rezultatul brut al exploatarii (RBE):

b''') Rata dividendelor se determina ca raport intre dividendele (Dv) si rezultatul brut al exploatarii (RBE):

Din punct de vedere al ratelor de structura, evolutia acestora este diferita de la o perioada la alta.

Cheltuielile cu amortizarea sunt in stransa dependenta cu sistemul de amortizare practicat si dimensiunea resurselor tehnice de care dispune fiecare intreprindere.

Evolutia cheltuielilor financiare este expresia politicii financiare a fiecarei intreprinderi, cresterea sau scaderea gradului de indatorare se afla in stransa dependenta cu obiectivele pe care si le-a propus sa le realizeze.

Optiunea conducerii intreprinderii, intre reinvestirea partiala sau integrala a profitului net al actionarilor si/sau distribuirea partiala sau totala a acestuia sub forma de dividende, defineste politica de dividend. Alegerea uneia sau alteia dintre alternative, ori a unei combinatii intre acestea, este guvernata de aceeasi cerinta, si anume maximizarea valorii intreprinderii.

Marimea dividendelor se stabileste de catre Adunarea Generala a Actionarilor conform cu statutul societatii. Cu cat dividendele si rata lor anuala de crestere sunt mai mari, potrivit unei concluzii simpliste, cu atat valoarea actiunilor intreprinderii va fi mai mare.

In vedera justificarii evolutiei ratei dividendelor, prezentam mai jos factorii care influenteaza asupra acesteia, precum si ponderea dividendelor in profitul net al intreprinderilor analizate.

Ponderea ridicata a dividendelor in profitul net al exercitiului este in stransa dependenta cu optiunile actionarilor, inclinati in principal, acordarii de prioritate cerintelor proprii de dezvoltare, fapt pentru care dividendele au o pondere nesemnifiativa, ca de altfel si rata acestora (a se vedea tabel 8).

Rezultatul exploatarii (Re), caracterizeaza performantele comerciale si financiare aferente activitatii de exploatare normala si curenta a intreprinderii, independent de politica financiara si fiscala. El pune in evidenta rezultatul degajat din exploatare, dupa luarea in considerare a tuturor cheltuielilor de productie si comercializare, precum si a riscurilor de exploatare. Spre deosebire de EBE, acest sold tine cont de poitica de amortizare si de constituire a provizioanelor.

Rezultatul exploatarii se paote determina si ca diferenta intre veniturile si cheltuielile exploatarii:

Rezultatul exploatarii (profit sau pierdere) exprima marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare, obtinuta prin deducerea tuturor cheltuielilor (platibile si calculate) din veniturile exploatarii (incasabile si calculate).-a se vedea tabelul 9.

Rezultatul de exploatare a scazut in anul 2006 fata de 2005 cu 8.431.854 lei (18,65 %) datorita scaderi cu 20,02 % a veniturilor din exploatare, scadere care este atenuata de diminuarea cheltuielilor de exploatare cu 17.26 %.

Diminuarea in anul 2007 a veniturilor din exploatare cu 2.018.829 lei (9,90 %) are un efect negativ asupra rezultatului din exploatare care scade cu 4.153.162 lei (10,11%). Efectul negativ al scaderii veniturilor din exploatare este atenuat de scaderea cheltuielilor din exploatare cu 2.134.333 lei (10,47 %).

Rezultatul curent brut (Rc) este determinat atat de rezultatul tgfexploatarii normale (nu ia in considerare elementele extraordinare) si curente, cat si de cel al activitatii financiare. El este deci rezultatul tuturor operatiilor curente ale intreprinderii. In determinarea acestui indicator sunt luate in considerare si elementele financiare, ceea ce permite aprecierea impactului politicii financiare a intreprinderii asupra rentabilitatii.

Avand in vedere ca diferena dintre veniturile si cheltuielile financiare sunt expresia rezultatului financiar (Rf), relatia de mai sus se paote scrie astfel:

Rezultatul curent a scazut cu 8.628.202 lei (18,95 %) in anul 2006 in comparatie cu anul 2005 datorita influentelor urmatorilor factori:

rezultatul din exploatare a scazut cu 8.431.854 lei (18,65 %) care insotit de cresterea cu 20.189 lei a veniturilor financiare a manifestat o influenta negativa asupra rezultatului curent;

cheltuielile financiare au avut o influenta pozitiva asupra rezultatului curent, ca urmare a scaderii lor cu 216.537 lei (181,72%)

In anul 2007, factorii enuntati au avut aceeasi influenta asupra rezultatului curent.

Rezultatul extraordinar (Rexc) permite masurarea influentei

elementelor exceptioanel in ceea ce priveste formarea rezultatului global al intreprinderii. Daca celelalte solduri se calculeaza in cascada, rezultatul extraordinar reprezinta soldul intermediar de gestiune ce sintetizeaza rezultatul activitatii (sub forma profitului sau pierderilor) cu caracter de exceptie al intreprinderii fie ca se refera la operatiuni de gestiune, fie la operatiuni de capital.(a se vedea tabelul 11).

Rezultatul net al exercitiului (Rnet) poate imbraca forma profitului sau pierderii nete. El reprezinta suma intre rezultatul activitatii curente si rezutlatul extraordinar, diminuata cu impozitul pe profit (Ip)

Rezultatul net al exercitiului exprima marimea absoluta a rentabilitatii financiare cu care vor fi remunerati actionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Repartizara pe destinatii a profitului net trebuie sa fie sustinuta de existenta unor disponibilitati monetare reale, in lipsa carora profitul net va ramane doar un potential de finantare. In conditiile exostentei aceastor disponibilitati, profitul net urmeaza sa se distribuie sub forma dividendelor si/sau sa se reinvesteasca in intreprindere. Profitul ent nerepartizat constituie sursa de finantare proprie sau element de autofinantare generat de insasi activitatea intreprinderii.

Rezultatul net al exercitiului scade in anul 2006 cu 8.541.579 lei (18,77%) datorita influentei urmatorilor actori:

rezultatul curent scade cu 18,95% determinand scaderea rezultatului net cu 8.541.579 lei

rezultatul extraordinar creste 34.779 lei

impozitul pe profit scade cu 51.844 lei.

In anul 2007, rezultatul net al exercitiuli scade cu 4.212.556 lei, adica cu 10,20% fata de 2006 si aceasta datorita influentei exercitate de rezultatul curent care scade in acest an cu 10,17%.

CAPITOLUL V

CONCLUZII SI PROPUNERI

Remarcarea valentelor de informare ale situatiilor financiare in contextul utilizarii tehnicii moderne de calcul

Etapa in care traim se caracterizeaza printr-un ritm alert al schimbarilor, al mutatiilor de tot felul si nu exista, deocamdata, nici un indiciu ca el va incetini.

Prefacerile care au loc afecteaza toate sectoarele de activitate, de stat si particulare, modifica gusturile si cerintele consumatorilor, accelereaza introducerea noului omologat in productie si scurteaza intervalul dintre aparitia unei descoperiri stiintifice sau tehnice si aplicarea ei in practica.

In aceste conditii, apare necesitatea ca orice organism economic sa se adapteze, sa se transforme, sa se schimbe pentru a putea supravietui si sa functioneze in mod corespunzator.

Daca nevoia de adaptare la modificarile care au loc este evidenta, tot atat de evident este si faptul ca aceste modificari trebuie detectate si cunoscute. Chiar daca se intampla asa aceasta nu este destul. Cunoasterea trebuie facuta la timp, creandu-se conditii pentru realizarea optima a adaptarii.

Intre momentul cand transformarea este cunoscuta si momentul cand sistemul economic este pregatit sa faca fata, esta necesar ca schimbarile corespunzatoare sa fi fost determinate, ca deciziile ce trebuie intreprinse sa fi fost stabilite. Toate acestea solicita timp si informatii. In acest interval de timp mediul economic nu sta pe loc, este intr-o continua evolutie. Apar noi transformari astfel incat atunci cand noul sistem este gata sa functioneze, datele sunt din nou modificate in organismul economic (agent economic) inca sa fie tot atat de neadaptat si nepregatit.

In acest amplu proces un rol deosebit revine cunoasterii atat in momentul elaborarii programelor de activitate, cat si controlului modului in care aceste programme se deruleaza.

Acestui scop ii foloseste analiza economico - financiara.

Cu ajutorul analizei economico - financiare se cerceteaza fenomenele si procesele economico - sociale, se descopera structura, se verifica si stabileste relatia de cauzalitate, factorii care le genereaza, se descopera legile formarii si desfasurarii lor, si, pe baza acestora se formuleaza decizii privind activitatea de viitor.

Prin cunoasterea postfaptica, curenta si previzionala a economiei agentului economic, a rezultatelor si rezervelor interne, a cauzelor care le-au generat, analiza economico - financiara contribuie la cunoasterea continua a eficientei utilizarii resurselor umane si materiale.

Prin studierea realitatii, prin prisma cauzelor care determina modificarea ei si a efectelor sale, se pot evidentia : corelatia dintre structura interna si externa a fenomenelor si proceselor economice, corelatii dintre structura cauzala si structura spatio-temporala. Astfel, prin cunoasterea cauzalitatii si a corelatiei acesteia se poate patrunde in esenta fenomenelor si proceselor economice.

Analiza economico - financiara isi propune cu predilectie cercetarea relatiilor cauza - efect. In domeniul economic studiul acestei relatii este mult mai complex decat in alte domenii. Caracterul complex al analizei cauza - efect rezulta din urmatoarele :

Acelasi efect poate fi produs de cauze diferite ;

Efectele diferite se pot combina dand o rezultanta a complexului de actiuni ;

Complexitatea si intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului ci si calitatea lui ;

In realitatea economica asistam la o imbinare a insusirilor esentiale cu cele neesentiale, a celor stabilite, cu cele intamplatoare.

De aici rezulta ca, analiza economico - financiara este necesara si utila

Procesului cunoasterii esentei fenomenelor, descoperirii legitatilor obiective din economie.

Analiza economico - financiara este necesara conducerii agentului economic, intrucat descopera esenta fenomenelor si proceselor economice, cauzele modificarii lor si este in masura sa elaboreze solutii de prevenire si inlaturare a cauzelor ce genereaza situatii negative.

Pe langa pregatirea si fundamentarea deciziilor conducerii, analiza economico - financiara contribuie la fundamentarea programelor de activitate ale intreprinderii, la perfectionarea indicatorilor economico - financiari, armonizarea activitatii economice, controlul si reglarea ei.

Analiza economico - financiara urmareste sa puna la indemana conducerii un instrument de cunoastere si revizuire periodica a nivelurilor de echilibru in cadrul activitatii, descoperind factorii care o influenteaza si marimea influentei lor.

Definirea si delimitarea obiectului de studiu al analizei este problema centrala ca si in cazul celorlalte discipline stiintifice. Obiectul analizei economico - financiara ca si "gramatica a teoriei economice" il constituie "studiul rezultatelor utilizarii resurselor umane, materiale si financiare din organismele economice de nivel micro/macro economic in scopul descoperirii si mobilizarii rezervelor, de imbunatatire a acestor rezultate in viitor."

Dupa obiectul ei, analiza economico - financiara face parte din grupa stiintelor sociale. In cadrul stiintelor sociale exista o serie de discipline ce se preocupa, cu prcadere, de studierea activitatilor depuse de intreprinderile economice (S.C, R. A.). Printre aceste discipline se numara contabilitatea, finantele, statistica, managementul si respectiv analiza economico - financiara care ocupa un loc distinct. Analiza economico - financiara se diferentiaza de celelalte discipline prin modul cum abordeaza studiul fenomenului economic. Drumul pe care-l parcurge analiza economica este invers evolutiei reale a fenomenului cercetat.

Caracteristica acestei discipline este faptul ca ea cerceteaza nu numai activitatea fiecarei intreprinderi, ci in egala masura poate cuprinde si activitatea organismelor superioare : grup de intreprinderi, ramura economica, economie nationala.

Ca obiect al analizei economico - financiare il constituie in primul rand, productia, ca proces, examinata sub forma procesului productiv al interdependentei si actiunii elementelor acestuia : forta de munca si capitalul. Obiect al anailei economice il poate constitui si activitatea departamentelor economiei nationale - ramuri, ministere.

Realizarea progresului tehnic, industrial si financiar al intreprinderii se reflecta la nivelul indicatorilor ce caracterizeaza fiecare sectiune a acestui program. La randul lor, indicatorii constituie elementele de studiu ale analizei economico - financiare. Prin cercetarea si analiza indicatorilor ce evidentiaza volumul resurselor antrenate, se cuantifica masa rezultatelor economice inregistrate si se descopera rezervele interne.

Dar analiza economico - financiara se infaptuieste practic, pe baza unui sistem de indicatori ce caracterizeaza latura tehnica, cea productiva si contabil - financiara a intreprinderii.

Analiza economico - financiara impune o cunoastere logica a fenomenelor si proceselor economice. Evidentierea contradictiilor interne ale fenomenelor economice solicita facilitatea de a deosebi lucrurile esentiale de cele neesentiale, cunoasterea cauzei interdependentei fenomenelor, cantitative si calitative, statice si dinamice, etc. Prin generalizarea celor spuse, analiza se completeaza cu sinteza care este "o metoda stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la simplu la complex ; imbinarea a doua sau mai multor elemente pentru a forma un tot. "

Datele ne parvin sub o multitudine de forme, trebuind sa fie mai intai definita si separata de mecanismele de livrare. Datele nu fac altceva decat sa umple discul computerului, pana in momentul in care sunt prezentate sub o forma inteligenta. Abia atunci data devine

Exista multe programe care convertesc datele in informatie, de obicei pentru un anumit scop bine definit. In cadrul unei organizatii, personalul are nevoie de diferite puncte de vedere asupra datelor: aceleasi date, alta informatie.

In multe situatii, datele sunt disponibile dar nu sunt culese, ceea ce necesita introduceri manuale ale datelor, scanare dupa cod de bare sau monitorizari pe baza de senzori. In alte cazuri, datele sunt colectate dar lasate deoparte pana li se gaseste o utilitate. Aplicatiile de cautare a datelor (data mining) si stocare a acestora (data warehousing) sunt implicate in acest proces de dezvoltare a informatiei. Bazele de date devin din ce in ce mai mari, pe masura ce companiile au tot mai multe date de stocat.

In aceste conditii, dezvoltatorii de software au cautat moduri de a rezolva divergentele, reunind totul sub un urias program-umbrela, denumit Planificarea Resurselor Intreprinderii - ERP. Ceea ce incearca un ERP sa realizeze este sa combine functiile aplicatiilor necesare in companie si integrarea acestora.

Un produs ERP nu este localizat intre peretii unei singure entitati. Datele circula intre funizori si distribuitori, clienti actuali si prospecti. Informatia este prezentata pe site-uri Internet si transferata catre computere prin intermediul retelelor cu viteza luminii, sau imprejurul pamantului via cablu si unde radio.

Un ERP reprezinta o infrastructura software ce ofera suport de gestiune si coordonare a diferitelor structuri si procese din companie, in vederea realizarii obiectivelor de afaceri. Scopul (ERP) - sistem de gestiune integrata a proceselor de afaceri - este realizarea unei mai bune comunicari in companie, imbunatatirea cooperarii si interactiunii dintre diferite departamente precum cele de planificare a productiei, achizitii, productie, vanzari si relatii cu clientii. Pe scurt, un sistem de gestiune a companiei de tip ERP reprezinta planificarea celor 4 factori determinanti pentru o afacere de succes: factorul uman, financiar, tehnic si de resurse (cei 4 M - Man, Money, Machines si Materials).

Prin definitie, un sistem de tip ERP reprezinta o solutie software complexa, ale carei elemente sunt integrate intr-o platforma comuna, pentru gestionare resurselor companiei. Sistemele de gestiune a afacerilor au evoluat de-a lungul timpului, incepand cu simple programe de planificare a materialelor si apoi a productiei, fiind concentrate in special pe gestionarea proceselor de productie si a activitatilor financiar contabile. Sistemele ERP actuale realizeaza integrarea tuturor functiilor de conducere ale unei companii, plecand de la planificare, asigurarea stocului de materii prime si materiale, definirea tehnologiilor, coordonarea proceselor de productie si, nu in ultimul rand, la realizarea gestiunii financiar contabile, a resurselor umane, a stocurilor de produse finite si terminand cu dezvoltarea si mentinerea relatiilor cu clientii si partenerii de afaceri. Un astfel de sistem permite factorilor de decizie realizarea unor analize complete asupra realizarii planului de afaceri. Prin optiunile de simulare a activitatilor si prin caracterul flexibil si dinamic al aplicatiilor se pot realiza planuri de previziune, evaluari si predefiniri ale tendintelor de evolutie ale industriei din care face parte compania, analize calitative, integrarea cu noile tehnologii e-business si comunicare on-line.

Un produs ERP consta dintr-un pachet software comercial ce asigura integrarea fara efort a tuturor informatiilor care afecteaza compania - financiare, contabilitate, resurse umane, lantul de aprovizionare si informatii legate de client.

Sistemele ERP furnizeaza informatii pentru conducere si analize pentru organizatii, iar cele 5 beneficii majore ale sistemelor ERP sunt:

informatii on-line/in timp real pentru toate ariile functionale ale unei organizatii

standardizarea datelor si acuratete la nivel de intreprindere

aplicatiile includ 'cele mai bune practici' din industria respectiva

eficienta pe care o inregistreaza compania

analizele si rapoartele ce pot fi folosite la planificari pe termen lung

Fiecare pachet ERP ofera functionalitati diferite pentru industrii diferite.

La implementare, sistemele ERP includ o serie de caracteristici de baza. Sunt instalate pe un sistem de administrare a bazelor de date (Database Mangement System). Platformele de baze de date folosite in general sunt: Oracle, DB2, Informix, MS SQL Server, SQL Base si Sybase. Baza de date necesita o setare initiala conform proceselor organizatiei. Odata terminata instalarea, utilizatorii introduc datele, informatiile fiind transferate prin intermediul proceselor la alte module. In final, sistemele ERP includ instrumente de raportare periodice sau realizate ad-hoc.

Sistemele ERP, in principiu, integreaza diferitele procese necesare in cadrul unei afaceri, centralizandu-le, facilitand impartasirea datelor si eliminand redundanta.

Avantajele furnizate de un sistem ERP:

• Informatia este introdusa in sistem o singura data
• Obliga la folosirea 'celor mai bune practici' din industrie
• Permite personalizari
• Functioneaza pe o structura fiabila de fisiere
• Furnizeaza functionalitati pentru interactiunea cu alte module
• Furnizeaza instrumente pentru interogari si rapoarte ad-hoc.

Componenta de Management al Resurselor Umane de exemplu ofera o mare flexibilitate in operarea functionalitatilor specifice unei anumite companii, precum si adaptarea la schimbarile legislative si la schimbarile din mediul economic romanesc.

Componenta ofera solutii la standardele informatice actuale, cu grad scazut de risc, modulele sale fiind deja verificate prin numeroase implementari de succes.

Componenta este conceputa astfel incat sa permita:
1. Selectia si recrutarea personalului,
2. Evidenta salariatilor cu numeroase detalii personale si profesionale,
3. Evidenta si participarea angajatilor la evenimentele de pregatire profesionala,
4. Urmarirea carierei individuale,
5. Realizarea unei metodologii de evaluare a eficientei salariatilor bazate pe indicatori cantitativi si calitativi,
6. Raportare statistica a diferitilor indicatori.
Avantaje - cheie:
Utilizarea Componentei Managementul Resurselor Umane in cadrul CARO GROUP contribuie semnificativ la:
. Reducerea costurilor si eficientizarea activitatii in cadrul Departamentului de Resurse Umane;
. Diminuarea eforturilor depuse in activitatile curente privind managementul resurselor umane;
. Monitorizarea performantelor angajatilor;
. Securitatea si protectia informatiilor;
. Acces rapid la diferite informatii si actiuni;
. Pastrarea datelor istorice on-line;
. Integrarea transparenta a noilor sisteme cu cele actuale;
. Efectuarea tuturor calculelor in conformitate cu legislatia in vigoare si actualizarea permanenta a legislatiei fara a afecta lunile precedente.
Functionalitati:
Componenta de Management al Resurselor Umane permite realizarea tuturor functionalitatilor din domeniul resurselor umane si al managementului de personal:
. managementul datelor de personal ale angajatilor existenti la un moment dat in companie, cu acces imediat la date consistente de istoric;
. managementul salariatilor in cadrul structurii organizatorice a companiei;
. posibilitatea de simulare a multiple variante de modificari salariale pentru alocarea corespunzatoare a bugetului;
. incarcarea automata a proiectelor cu cheltuielile salariale si cu alte cheltuieli generate de activitatea angajatilor (scolarizare, etc);
. mentinerea istoricului privind activitatea salariatului si a beneficiilor materiale primite;
. urmarirea eficientei activitatii angajatilor si a progreselor inregistrate de acestia;
. aplicatia poate functiona atat pe retea locala cat si la distanta (LAN, WAN);
. interfata cu utilizatorul este consistenta, unitara la nivelul intregului produs;
. proceduri de salvare si restaurare sigure, capabile sa asigure integritatea si consistenta datelor;
. integrarea cu MS Word.

Structura:

Componenta de Management al Resurselor Umane este structurata pe module functionale care gestioneaza ciclul de dezvoltare si urmarire a resurselor umane in cadrul companiei.
Componenta are patru functionalitati majore dedicate managementului de personal, procesului de recrutare, scolarizarii si evaluarea performantelor.

Modulul de Management Personal

Acest capitol este dedicat evidentei de personal, permitand inregistrarea de informatii specifice salariatilor. Modulele din acest capitol isi propun definirea politicii firmei in relatia cu salariatul. Aceasta este vazuta ca un sistem de drepturi si indatoriri, ca un regulament intern de functionare si respectare, ca o situatie predefinita, orientativa pentru salariat. Analizele simple si comparative, exemplele si statisticile afisate intr-un mod grafic corespunzator, constituie un important mijloc de suport al deciziei, sistemul venind in intampinarea nevoilor pe termen scurt, mediu si lung ale companiei.

Modulul de Recrutare si Selectie Personal

Componenta Resurse Umane furnizeaza mijloacele necesare pentru a face din procesul de recrutare cea mai importanta parte a strategiei de dezvoltare a resurselor umane. Modulele din aceasta categorie fac parte din procesul unitar si complet de evidenta, testare si acceptare a angajarii diferitilor aplicanti care candideaza pentru posturile declarate vacante.

Modulul de Scolarizare Personal

Modulul isi propune realizarea gestiunii activitatilor de pregatire profesionala. Pentru a putea acoperi toate activitatile de scolarizare, sistemul furnizeaza informatii centralizate despre datele referitoare la instruire.

Modulul de evaluare a performantei

Scopul acestui modul consta in aprecierea implicarii salariatilor, a modalitatii de rezolvare a sarcinilor, de respectare a termenelor si nu in ultimul rand de aplicare a indicatorilor interni de evaluare. Componente vizate sunt pe de o parte participarea (cantitativa) la activitati iar pe de alta parte elementul calitativ, de aplicare a procentelor de evaluare finale si de inchidere a sarcinilor.
Datele referitoare la resursele umane sunt procesate in timp real obtinandu-se analize precum: analiza fortei de munca, absenteism, ore productive, cheltuieli cu personalul. Utilitarele de analizare a evolutiei personalului permit determinarea procentajului care este transformat in date reale pentru sistemul de salarizare.

Scurta descriere a componentei de management al salarizarii:

Datorita acestei arii largite de adresare, Componenta de Management al Salarizarii Personalului ofera o mare flexibilitate, atat la stabilirea diversilor algoritmi de calcul specifici unei anumite companii, cat si la adaptarea la schimbarile legislative din mediul economic romanesc.

Avantaje - cheie:

Utilizarea Componentei Managementul Salarizarii Personalului contribuie semnificativ la:
. Ordonarea si ritmicizarea activitatii, impusa de folosirea unor aplicatii integrate intr-un sistem informatic;
. Gestionarea integrata a tuturor informatiilor de interes referitoare la angajati;
. Reducerea timpului de calcul a drepturilor salariale si a obtinerii diverselor situatii cerute de legislatia in vigoare;
. Diminuarea eforturilor depuse de catre departamentul Salarizare la realizarea activitatilor privind calculul salariilor;
. Posibilitati de realizare de simulari de tipul 'what if' privind evolutia fondului de salarii si a taxelor platite de catre companie, pentru alocarea corespunzatoare a bugetului;
. Mentinerea istoricului privind activitatea salariatului si a beneficiilor materiale primite;
. Realizarea calculului de salarii, atat pentru salarii care pleaca de la un salariu de baza tarifar brut, cat si pentru salarii care pleaca de la un salariu net stabilit intr-o valuta oarecare.
. Securitatea si protectia informatiilor - accesul in sistem se realizeaza prin intermediul unui nume de utilizator si a parolei, permitand accesul controlat la date. Se pot efectua salvari on-line, fara sa fie nevoie de prevenirea utilizatorilor pentru a nu accesa baza.
. Acces rapid la diferite informatii si actiuni;
. Pastrarea datelor istorice on-line;
. Integrarea transparenta a noilor sisteme cu cele actuale - set de instructiuni pentru extragerea datelor din mai multe surse (SQL Loader, drivere ODBC);
. Efectuarea tuturor calculelor in conformitate cu legislatia si inregistrarea oricarei modificari a legislatiei fara a afecta lunile precedente;

Functionalitati.
Facilitati oferite de Componenta de Management al Salarizarii Personalului

Componenta de Management al Salarizarii Personalului face parte din pachetul ERP Siveco Applications si permite realizarea tuturor functionalitatilor specifice calculului drepturilor salariale.
. managementul datelor de personal ale angajatilor existenti la un moment dat in companie, cu acces imediat la date consistente de istoric;
. managementul salariatilor in cadrul structurii organizatorice a companiei pe locuri de munca si pe centre de cost;
. managementul avansurilor, primelor, sporurilor, deducerilor si retinerilor;
. urmarirea activitatii salariatilor (concedii de odihna, concedii medicale, ore suplimentare, absente, ore noapte etc);
. generarea de fisiere in diverse formate pentru plata salariilor pe card bancar;
. generarea diferitelor declaratii cerute de legislatia in vigoare (Declaratie CAS, Declaratie Somaj, Declaratie CASS, Fise Fiscale);
. generarea notelor contabile pentru salarii fie in componenta de Management Financiar-Contabil din cadrul pachetului integrat Siveco Applications, fie intr-un fisier .txt cu format prestabilit;
. generarea de rapoarte ante si post calcul.

Structura:

Modulele Componentei de Management al Salarizarii Personalului pot fi grupate in doua categorii principale: module care sunt utilizate la setarea aplicatiei pe specificul companiei si module care sunt folosite la realizarea diverselor operatii de calcul.
Modulul Setari

Optiunile de meniu din acest modul permit definirea diverselor date necesare atat in calculul salariilor, cat si in raportarile rezultate in urma calculului de salarii.

Pentru orice parametru definit in aplicatie exista o perioada de valabilitate, acest lucru permitand in orice moment vizualizarea unei imagini complete a modului de calcul al salariilor intr-o luna anterioara. Stabilirea valorii pentru acesti parametri se face la inceputul lucrului cu aplicatia, dar utilizatorul va putea sa modifice singur valorile acestor parametri, daca este necesar acest lucru.

In acest modul se seteaza notele contabile care se vor genera din aplicatie, elementele care compun aceasta nota si nivelul la care se va face generarea (companie, unitate organizatorica, departament sau salariat). Tot aici se seteaza pentru fiecare raport din aplicatie semnaturile.
Modulul Personal

Componenta ofera personalului din departamentele care calculeaza salarii acces la un modul de salariati. Acest modul de salariati contine doar acele elemente care sunt necesare calculului de salarii (data de angajare, salariu de baza, vechime, programul de lucru, tipul de contract de munca, persoane aflate in intretinere, banca si codul in care se va face plata drepturilor salariale etc.) si care pot interveni in diferitele situatii de raportare cerute atat de legislatia in vigoare, cat si alte raportari interne, specifice (cod numeric personal, adresa, functia, centrul de cost, casa de asigurari de sanatate de care apartine salariatul etc). Pentru toate aceste elemente este pastrat istoricul, accesul la istoric fiind rapid si structurat.
Modulul Componente

Acest modul permite gestiunea diverselor elemente salariale: avansuri, prime, sporuri, retineri, taxe si deduceri. In functie de specificul companiei, aplicatia permite definirea avansului chenzinal fie ca suma fixa, fie ca procent, definirea de sporuri se poate face la diverse niveluri din structura organizatorica (companie, unitate organizatorica, compartiment, salariat) cu procente diferite, gestionarea primelor acordate salariatiilor, gestiunea avansurilor si taxele aferente care se retin la nivel de salariat sau care sunt platite de companie.

Pentru deduceri, componenta permite definirea de valori, pentru orice noua valoare fiind definita o perioada de valabilitate. O atentie deosebita este acordata retinerilor proprii salariatiilor (CAR, rate, pensie alimentara, sindicat etc), o retinere putand fi fie in suma fixa, fie procent aplicat la o suma care se calculeaza dinamic. Pentru o retinere se poate defini atat soldul initial, cat si beneficiarul, care poate fi persoana fizica sau persoana particulara.
Urmarirea activitatii salariatilor

Modulele din acest grup gestioneaza diversele elemente legate de activitatea salariatiilor, concediile medicale, concediile de odihna si activitatea orara a salariatilor (pontajele).

Calcul salarii

Modulele din acest grup realizeaza calculul efectiv al salariilor, toate celelalte module sunt de fapt module pregatitoare pentru aceasta operatie.

Calculul efectiv de salarii se poate realiza ori de cate ori se doreste acest lucru, pentru toata compania sau doar pentru un grup restrans de salariati. In plus, nu este necesar ca acest calcul sa se realizeze doar la sfarsitul lunii, el se poate realiza chiar si in cursul lunii, lucru util la identificarea sumelor necesare pentru plata salariilor.
Contabilitate

Modulele din acest grup realizeaza generarea automata a notelor contabile asociate salariilor.

a. Generare note contabile salariati

b. Generare note contabile companie

Utilitare

Acest modul contine toate optiunile utilizate la generarea declaratiilor si a rapoartelor ante si post-calcul.

Calculul de salarii se incheie cu generarea declaratiilor cerute de legislatia in vigoare (declaratie CAS, Somaj, CASS, Fise Fiscale) si generarea notelor contabile. Pentru declaratii se genereaza fisiere in formatul specificat in legislatie, iar notele contabile, financiare sau de contabilitate de gestiune, pot fi generate fie in Componenta de Management Financiar-Contabil, fie intr-un fisier text cu un format bine definit. Aplicatia contine un set extins de rapoarte, care pot fi adaptate conform cu cerintele specifice companiei.

5.2. Imbunatatirea sistemului informatic al S.C. CARO GROUP S.R.L

In conceperea si realizarea sistemului informatic, o pondere deosebita o detine atat proiectarea generala cat si proiectarea de detaliu, deoarece   acestea definesc atat structura si functionalitatea noului sistem in raport de obiectivele solicitate,cat si realizarea tehnica a componentelor sistemului in vederea implementarii.

Etapa de proiectare generala are ca obiectiv definirea sistemului informatic din punct de vedere structural si functional, adica elaborarea conceptiei logice a sistemului informatic. In acest scop voi stabili componentele sistemului informatic, legaturile dintre ele si functionalitatea structurii sale in asa fel incat intregul sistem sa actioneze ca un tot unitar.

Sistemul informatic va realiza prin functiile sale procese de prelucrare omogene, care asigura transformarea intrarilor in iesiri.

Structura generala de principiu a unui sistem informatic cuprinde un ansamblu de intrari, prelucrari si iesiri definite in functie de obiectivele noului sistem. Prin urmare sistemul informatic asigura prelucrarea multimii intrarilor sub diverse variante, in vederea obtinerii multimii iesirilor dupa modelul:

Intrarile sistemului informatic sunt reprezentate de datele preluate din practica unitatii si supuse prelucrarii. Modificarile produse in activitatea unitatii sunt redate prin intermediul tranzactiilor externe. Acestea provin din exteriorul sistemului informatic, folosind pentru aceasta procedurile de creare initiale a colectiilor de date.

Modificarile intervenite in interiorul colectiilor de date sunt redate prin intermediul tranzactiilor interne.

In acest mod, prin intermediul tranzactiilor se realizeaza o corectie intre modificarile sistemului informational si continutul colectiilor de date.

Prelucrarile sistemului informatic sunt asigurate de un ansamblu omogen de proceduri automate care realizeaza actualizarea si exploatarea colectiilor de date ca urmare a tranzactiilor interne sau externe,in vederea obtinerii listelor/situatiilor de iesire solicitate de unitate.

Iesirile sistemului informatic constituie rezultatul prelucrarii colectiilor de date care se obtin prin transferarea sau calculul atributelor ca urmare a folosirii procedurilor automate.

Iesirile sunt grupate in raport de forma si continutul lor in patru categorii

indicatori sintetici

liste sau situatii de iesire

grafice, ce redau intr-o forma sugestiva indicatorii sintetici in dinamica

indicatori sintetici si analitici stocati pe suporturi magnetice

Iesirile sistemului informatic sunt foarte necesare in adoptarea deciziilor de catre conducerea societatii.

Conceperea structurii si functionalitatii noului sistem informatic presupune subordonarea proiectari generale unor obiective riguros definite de unitatea beneficiara astfel incat sistemul proiectat sa asigure furnizarea iesirilor solicitate.

In acest context, potrivit principiului abordarii sistemice, proiectarea generala este circumscrisa in exclusivitate realizarii obiectivelor propuse si se deruleaza iin mai multe etape, delimitat in functie de variantele de abordare: INTRARI-IESIRI., IESIRI-INTRARI, MIXTA.

In vederea realizarii proiectarii generale am ales varianta de abodare pe baza principiului Intrari-iesiri.

In aceasta viziune, varianta de abordare a proiectarii generale presupune parcurgerea urmatoarelor etape

definitivarea obiectivelor sistemului informatic

proiectarea iesirilor sistemului informatic

proiectarea bazei informationale

formalizarea atributelor de intrare se concretizeaza in

adaptarea documentelor de intrare la cerintele noului sistem de calcul electronic

codificarea atributelor

proiectarea structurala si functionala a sistemului informatic

elaborarea documentatiei proiectarii generale

In vederea realizarii sistemului am stabilit ca probleme cheie de rezolvat urmatoarele

verificarea sistemului de documente prin care se determina veniturile si cheltuielile

evidenta contului de profit si pierdere

inregistrarea in contabilitate a veniturilor si cheltuielilor

Pentru realizarea obiectivelor enumerate anterior am avut in vedere:

evidenta unei baze de date in care sunt stocate date intercalate intre ele provenind atat din surse interne cat si externe de unde se pot culege date suficiente si necesare pentru realizarea obiectivelor

reorganizarea sistemului informational al circuitelor documentelor intre compartimente in sensul simplificarii la maxim

prelucrarea obtinerea si difuzarea informatiilor care sa aiba capacitatea sa satisfaca necesitatea de informatie a tuturor compartimentelor interesate

Prin realizarea unui sistem informatic privind contabilitatea veniturilor si cheltuielilor se pot obtine urmatoarele performante

o evidenta clara a veniturilor si cheltuielilor si respectiv a contului de profit si pierdere

reducerea substantiala a timpului necesar realizarii calculelor si furnizarii rapoartelor necesare

simplificarea circuitelor documentelor primare din cadrul firmei eliminandu-se in acest fel punctele de aglomerare si paralelismul (folosirea retelei de calculatoare )

aspectul ordonat si usor de utilizat al datelor de iesire

micsorarea timpului de calcul pentru efectuarea de operatii si evitarea raportarilor

Modelul conceptual al datelor (MCD)

Modelul conceptual al datelor MCD este o metoda abstracta de reprezentare a tipurilor de date, a legaturilor dintre acestea, a dinamicii acestor legaturi si a constrangerilor aferente prin intermediul unor concepte specifice cum ar fi: tip de entitate, tip de relatie, tip de proprietate, cardinalitate, constrangeri de integritate functionala, cheie primara si altele.

Formalismul utilizat la nivelul MCD descries prin intermediul conceptelor fundamentale entitate-relatie are o recunoastere internationala. Acest formalism foloseste trei concepte fundamentale:

tip entitate

tip relatie

tip proprietate ( atribut)

prin intermediul carora se realizeaza abstactizarea descrierii datelor folosite

Modelarea logica a datelor permite utilizatorului sa vada baza de date ca o colectie de tabele (relatii).

Dictionarul atirbutelor reda intr-o forma sintetizata concisa si neambigua, nucleul bazei informationale determinat in proiectarea generala care urmeaza a fi stocat in baza de date in asa fel incat fiecare tip de atribut sa fie definit in mod unic.

Modelul logic se realizeaza prin:

transformarea MCD, exprimat in formalismul entitate-relatie, in MLD exprimat in formalismul logic adaptat strict unui sistem de gestiune a bazelor de date

optimizarea generala pentru realizarea MLD optimizat privit ca sursa de obtinere a modelului fizic de date, deci a schemei bazei de date

Modelul relational are urmatoarele componente:

a.            Structura relationala a datelor- datele sunt organizate sub forma unor tabele de date numite relatii. Asocierile dintre relatii se realizeaza prin intermediul atributelor de legatura, denumite chei primare si chei externe.

Relatia este conceptul centra al modelului si poate fi definita ca un tabel bidimensional de date in care coloanele se numesc atribute, iar liniile se numesc inregistrari/tupluri/realizari

Atributul este reprezentat de numele asociat unei coloane, stabilit in raport cu semantica datelor din respective coloana

b.            Elemente de algebra relationala- contin in principal operatorii modelului operational ce descriu operatiile care se pot aplica asupra relatiilor in vederea realizarii functiilor esentiale de prelucrare a unei baze de date relationale: creare, consultare, modificare, inserare si stergere.

Algebra relationala- se prezinta ca un ansamblu de operatiuni formale aplicabile uneia sau mai multor relatii pentru a se obtine noi relatii in functie de anumite conditii si criterii.

c. Restrictii de integritate ale modelului relational- definesc cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca datele unei baze de date relationale pentru a fi coerente si corecte in raport cu realitatea financiar-contabila pe care o reflecta.

Vintila, G. - Gestiunea financiara a intreprinderii; editura Didactica si Pedagogica; Bucuresti; 2006;

Gearba, R. (coord) - Management financiar; Grupul de editura Rentrop & Straton; Bucuresti; 2006;

MIHAI RISTEA" Contabilitatea financiara ",editura Universitara,Bucuresti 2004.

MIHAI RISTEA" Contabilitatea societatilor comerciale ",Editata de corpul expertilor contabili si contabililor autorizati din Romania ,Bucuresti, volumul I si II,1998.

NICOLAE FELEAGU,I.Ionascu" Tratat de contabilitate financiara ",volumul I si II,editura Economica,Bucuresti 2004.

ORDINUL 1752 publicat in Monitorul Oficial Nr.1080 bis din 30 noiembrie 2005.

LUMINITA IONESCU "Contabilitatea aprofundata a societatilor comerciale", Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2004

Calin, O. Ristea, M. - Bazele contabilitatii, Ed. Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2003

Charpantier, P. Deroy, X. Lezon, O. - Organizarea si gestiunea intreprinderii, Ed. Economica, Bucuresti, 2005

Colasse, B. - Contabilitate generala, Editia a 4- a, Ed. Moldova, Iasi, 1995

Delesalle, F.E Delesalle, E - Contabilitatea si cele zece porunci, Ed. Economica, Bucuresti, 2003

Minu, M. - Contabilitatea ca instrument de putere, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

Neag, R. - Reforma contabilitatii romanesti intre modelele francez si anglo-saxon, Ed. Economica, Bucuresti, 2004

Needles, B. Anderson, H. Caldwell, J. - Principiile De Baza Ale Contabilitatii, Editia A V- A, Ed. Arc, Iasi, 2001

Stoian, A. - Contabilitate si gestiune fiscala, Ed. Margaritar, Bucuresti, 2007

Feleaga, N. Malciu, L. - Politici si optiuni contabile, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

Bailesteanu Gh. Diagnostic, risc si eficienta in afaceri, editia a doua, Editura Mirton, Timisoara, 2005

Deaconu A. Diagnosticul si evaluarea intreprinderii, Editura Intelcredo, Deva, 2002

Isfanescu A., Analiza economico-financiara, editia a doua, Editura Stanescu C., Baicusi A. Economica, Bucuresti, 2005

Isfanescu A. (coordonator) Ghid practic de analiza financiara, Editor "Tribuna Economica", Bucuresti, 1999

www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=2395

www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=1552