Clasificarea asigurarilor

Clasificarea asigurarilor

Asigurari comerciale si mixte.

Asigurari facultative si asigurari obligatorii.

Asigurari de bunuri, de raspundere civila si de persoane.

Asigurari comerciale si comercial-civile. In functie de natura juridica a raporturilor de asigurare, ele se impart in asigurari comerciale (pentru ambele parti) si asigurari mixte (fapta de comert pentru una dintre parti si civila pentru cealalta parte), deci comercial-civile.

Astfel, potrivit art.3 pct.17-18 C.com., asigurarile sunt fapte obiective de comert. Pentru asigurator asigurarile sunt si subiectiv fapte de comert, intrucat el este comerciant (societatile comerciale , iar raportul juridic pe care il incheie nu are, potrivit naturii lui sau potrivit legii, caracter civil (art. 4 C. com). Prin urmare, pentru societatea de asigurari operatiunile de asigurare sunt intotdeauna - obiectiv si subiectiv - fapte de comert, guvenate de legile comerciale.

In schimb, pentru asigurat raportul de asigurare poate avea caracter civil. Astfel, potrivit art. 6 alin.l C. com., 'asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai in ce priveste pe asigurator'.

Rezulta ca asigurarile de persoane (nu numai asupra vietii - pentru caz de deces si pentru caz de supravietuire - dar si pentru caz de accidente corporale) sunt intotdeauna de natura civila pentru asigurat, chiar daca el are calitatea de comerciant, deoarece asigurarea de persoane vizeaza per-soana asiguratului ca persoana fizica si este straina de activitatea profesionala a comerciantului. Tot astfel, si asigurarile contra pagubelor (de daune) au natura civila pentru asigurat, daca asigurarea nu are ca obiect bunuri sau stabilimente comerciale, inclusiv raspunderea comerci­antului, in aceasta calitate. De exemplu, asigurarea are ca obiect bunurile gospodariei casnice (indiferent ca asiguratul este sau nu comerciant).

In cazurile in care asigurarea are caracter comercial numai pentru asigurator si caracter civil pentru asigurat, raportul de asigurare are caracter mixt, reprezentand fapta de comert numai unilateral (pentru asigurator) si natura civila pentru asigurat,

Daca raportul de asigurare are natura juridica mixta (fapt comercial unilateral), in principiu va fi supus tot legii comerciale pentru ambele parti (jurisdictie comerciala¹, prescriptie etc.), desi pentru una dintre ele raportul de asigurare are caracter civil. Art. 56 din C. Com. precizeaza insa, ca in cazul asigurarilor (faptelor de cornert) mixte legile comerciale sunt incidente numai in privinta raportului juridic de asigurare (nu si in ce priveste statutul personal al comerciantilor, aplicabil numai partii care este comerciant), si numai daca legea comerciala nu dispune altfel. De exemplu, prezumtia de solidaritate a debitorilor 'nu se aplica la necomercianti pentru operatiuni care, incat ii priveste, nu sunt fapte de comert ” (art. 42 alin.3 C. com.). Tot astfel, partea pentru care raportul de asigurare are caracter civil datoreaza dobanzi la obligatiile banesti nu de drept de la data exigibilitatii creantei (art. 43 C. com. fiind aplicabil numai in cazul 'datoriilor comerciale'), ci din 'ziua cererii in judecata' (dies non interpellat pro homine) potrivit legii civile (art. 1088 C.civ.) , daca legislatia speciala a asigurarilor nu prevede altfel (curgerea de drept a majorarilor de intarziere de la data exigibilitatii datoriei).

In sfarsit, precizam ca - desi raporturile de asigurare sunt cel putin unilateral comerciale - potrivit programei de invatamant, asigurarile terestre (care constituie dreptul comun in materie de asigurari) se studiaza in cadrul disciplinei de drept civil (la materia contractelor aleatorii)³, urmand ca regulile particulare privind anumite asigurari (in special, mari­time, aeriene, asigurari internationale etc.) sa se studieze in cadrul altor discipline (dreptul transporturilor, dreptul comertului international etc.).

18. Asigurari facultative si asigurari obligatorii. Potrivit Legii nr. 136/1995 raporturile de asigurare se nasc in baza contractului incheiat intre asigurator si asigurat (contractant). Asigurarile prin efectui legii, care se realizau de plin drept in conditiile prevazute de lege (Decr. nr. 471/1971 abrogat in prezent), au incetat sa produca efecte de la 1 februarie 1996, data intrarii in vigoare a noii legi a asigurarilor. De la aceasta data toate asigurarile au devenit contractuale, societatile de asigurare fiind obligate sa plateasca indemnizatie de asigurare (despagubiri sau suma asigurata) numai daca creditorul indemnizatiei dovedeste existenta contractului de asigurare, in vigoare in momentul realizarii cazului asigurat¹.

Asigurarile contractuale pot fi de doua feluri : asigurari facultative si asigurari obligatorii.

In asigurarea facultativa raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti se stabilesc prin contractul de asigurare (art. 2). Prin urmare, in asigurarile facultative incheierea con­tractului are loc numai daca partile, prin libera lor vointa, se inteleg sa dea nastere raporturilor de asigurare, ele stabilind, tot prin acordul lor de vointa, conditiile contractului (riscuri, suma asigurata, beneficiarul asigurarii etc.) .

Tot facultativa este si asigurarea bunurilor cu care se garanteaza creditele acordate ori a bunurilor procurate din credite sau cu plata pretului in rate. In aceste cazuri creditorul poate obliga pe debitor la contractarea

de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul Romaniei (art.48 si 56). Dar incheierea contractului de asigurare de raspundere civila pentru pagube cauzate prin accidente de autovehicule este obligatorie nu numai pentru detinatorii de autovehicule, dar si pentru societatile de asigurare autorizate sa faca astfel de asigurari care sunt obligate 'sa realizeze asigurarea' (art.5). Incalcarea obligatiei de a contracta asigurarea de catre detinatorii de autovehicule sau de catre asiguratorii autorizati se sanctioneaza potrivit legii (art. 63-64)¹.

19. Asigurari de bunuri, de raspundere civila si de persoane. Dupa obiectul asigurarii, asigurarile se impart in asigurari de bunuri, asigurari de raspundere civila si asigurari de persoane (art. 10)².

In cazul asigurarii de bunuri obiectul asigurarii il constituie anumite bunuri (o constructie, autovehicule, bunuri ale gospodariei casnice, animale etc.) pentru caz de pieire, furt sau alte evenimente.

In cazul asigurarii de raspundere civila (asigurare de responsabilitate) obiectul asigurarii consta intr-o valoare patrimoniala egala cu despagubirile ce ar urma sa le plateasca asiguratul ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terte persoane pentru care raspunde potrivit legii civile. De exemplu, despagubirile datorate tertilor pagubiti prin accidente de autovehicule ca urmare a vatamarii sanatatii sau cauzarea mortii ori distrugerii sau deteriorarii de bunuri.

Asigurarile de bunuri si de raspundere civila sunt asigurari contra pagubelor (asigurari de daune), avand drept scop repararea prejudiciului care ameninta patrimoniul asiguratului, fie prin pieirea - totala sau partiala - a bunului asigurat, fie prin plata despagubirilor civile datorate tertilor ca urmare a faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii ce angajeaza raspunderea asiguratului. Drept urmare, aceste asigurari au caracter de despagubire (indemnitar).

Rezulta ca, in asigurarea de bunuri interesul asigurat consta in dauna efectiva, evaluabila in lei, pe care asiguratul o poate suferi in caz de pieire sau degradare a bunului asigurat, iar in asigurarea de raspundere civila in

§2.Asigurari directe, coasigurari, asigurari mutuale si reasigurari¹

In functie de subiectele raporturilor de asigurare se disting asigurari directe si reasigurari. Daca in raportul de asigurare apar mai multi asiguratori, distingem coasigurarea si asigurarea mutuala.

A. Asigurarea directa. Coasigurarea si asigurarea mutuala.

21. La asigurarea directa raportul de asigurare ia nastere intre asigurator si o alta persoana, fizica sau juridica, care are calitatea de asigurat. De exemplu, intre societatea de asigurare si proprietarul casei asigurate.

Lucrare: dimensionarea ofertei de servicii in conditii de probabilitate a cererii Eseu: Tipuri de societati participante la tranzactiile de comert international

Tot asigurare directa este si coasigurarea in care exista mai multi asiguratori , in vederea asigurarii sau reasigurarii unor riscuri deosebite, care nu pot fi preluate de o singura societate. In acest caz asiguratul contracteaza cu doi sau mai multi asiguratori intre care obligatia platii indemnizatiei de asigurare se divide, fiecare asumand numai o cota-parte de risc³, in cazul coasigurarii raporturile de asigurare sunt

Analizam mai pe larg aceasta clasificare a asigurarilor deoarece - dupa desfiintarea monopolului ADAS in domeniul asigurarilor si infiintarea mai multor societati comerciale de asigurare - problemeic privind coasigurarea si, mai ales, reasigurarea capata o importanta deosebita. Nu intamplator noua lege in materie poarta denumirea de 'Lege privind asigurarile si reasigurarile in Romania'.

Cu privire la coasigurarea in materie de reasigurari vz. infra nr. 24

.³ Daca asiguratul incheie mai multe contracte de asigurare, avand acelasi obiect, cu un singur asigurator (de ex., initial a asigurat bunul, valorand 20 milioane, numai pentru 10 milioane si ulterior incheie contract cu asiguratorul initial pentru restui valorii), nu avem coasigurare si raporturile dintre parti vor fi guvernate de regulile aplicabile asigurarii

distincte, chiar daca aceste raporturi dintre asigurat si asiguratori s-au stabilit printr-un singur contract (polita) de asigurare (instrumentum)¹. Avand in vedere ratiunea (scopul) coasigurarii, nu se practica nici solidaritatea conventionala', deoarece este vorba de riscuri mari (raspunderea civila a utilizatorului de instalatii nucleare, riscul pieirii unor bunuri de valoare deosebita etc.) si nici unul dintre asiguratori nu se poate obliga, singur sau in solidar cu alti asiguratori, la plata integrala a despagubirilor, cu toate ca - potrivit principiilor solidaritatii - ar putea recupera in regres, de la codebitor, o parte din indemnizatia platita. Daca un singur asigurator are posibilitatea sa-si asume obligatia platii integrale a indemnizatiei, dar doreste o mai mare dispersare (pulverizare) a riscurilor asumate, este preferabil sa incheie contract de reasigurare³.

In cazul asigurarii de bunuri si de raspundere civila coasigurarea nu trebuie sa conduca la o supraasigurare, deoarece aceste asigurari sunt asigurari de daune (contra pagubelor), avand caracter de despagubire (indemnitar) si nu pot fi incheiate, respectiv produc efecte, in principiu⁴, numai in limita valorii bunului asigurat sau a raspunderii civile a asiguratului⁵, indemnizatia de asigurare neputand depasi aceasta valoare si nici nu poate fi incasata de mai multe ori, astfel incat sa reprezinte o sursa de imbogatire, un contract de joc sau prinsoare. Din ansamblul textelor care guverneaza materia se desprinde concluzia ca, pentru acelasi obiect (bun sau raspundere civila) si pentru aceeasi perioada de asigurare, coasigurarea este permisa - chiar daca contractele sunt incheiate in calitate de asigurati de persoane diferite - numai pentru riscuri sau interese deosebite (de exemplu, proprietar si uzufructuar) ori parti deosebite din valoarea de asigurare.

In ceea ce priveste masura suportarii de catre coasiguratori a daunei produse (impartirea intre ei a despagubirilor), pentru ipoteza coasigurarii de bunuri, legea precizeaza: 'In cazul existentei mai multor asigurari pentru acelasi bun, fiecare asigurator este obligat la plata proportional cu suma asigurata si pana la concurenta acesteia, fara ca asiguratul sa poata incasa o despagubire mai mare decat prejudiciul efectiv, consecinta directa a riscului' (art.29 alin.l). De exemplu, daca un bun a fost asigurat la un asigurator pentru 10 mil. lei, iar la un alt asigurator pentru 20 mil. lei, si se produce o paguba de 15 mil. lei, primul va suporta 1/3 (5 mil. lei), iar cel de al doilea 2/3 (10 mil. lei) din paguba.

In aplicarea dispozitiei legale citate, desi nu se prevede expres, in caz de paguba partiala trebuie sa se tina seama si de sistemul de acoperire in asigurare aplicabil in cauza¹. Astfel, in exemplul dat, paguba va fi suportata de asiguratori potrivit celor aratate numai daca bunul a fost asigurat - prin cele doua asigurari - la intreaga valoare sau, in cazul dat, se aplica sistemul primului risc. In schimb, daca bunul ar fi avut o valoare de 60 mil. lei (subasigurare la 1/2 din valoare) si, potrivit regulii in materie de asigurare de bunuri (art. 28), ar fi aplicabil sistemul acoperirii proportionate, asiguratul ar suporta el insusi 1/2 din paguba (deci 7,5 mil. lei, in aceasta proportie fiind propriul sau asigurator), iar cealalta jumatate din paguba s-ar imparti intre cei doi asiguratori in proportie de 1/3 la 2/3, deci 2,5 mil. lei, respectiv 5 mil. lei.

Daca in contractele de asigurare partile au prevazut o fransiza², la stabilirea masurii in care asiguratorii urmeaza sa suporte paguba se va tine seama si de cuantumul fransizei, mai ales a celei deductibile, cea nedeductibila avand importanta numai daca cuantumul pagubei este mai mic decat valoarea fransizei (caz in care asiguratorii nu vor plati despagubiri).

Legea mai precizeaza ca asiguratul are obligatia sa declare existenta altor asigurari pentru acelasi bun la asiguratori diferiti, atat la incheierea contractului de asigurare, cat si pe parcursul executarii acestuia (art. 29 alin.2). Declararea este necesara pentru ca, prin metoda coasigurarii, asiguratul sa nu faca o supraasigurare si sa incaseze despagubiri peste valoarea pagubei sau mai multe despagubiri pentru aceeasi paguba.

Legea nu prevede insa sanctiunea aplicabila pentru nerespectarea acestei obligatii de informare. Astfel fiind, daca prin incheierea mai multor contracte de asigurare nu s-a ajuns la o supraasigurare, consideram ca asigurarile vor produce efecte potrivit celor aratate. In schimb, daca prin coasigurare s-a depasit valoarea bunului, despagubirile vor fi platite numai in limita valorii bunului, respectiv a pagubei (art.27 alin.2). Legea nu prevede nici dreptul asiguratului la restituirea diferentei de prime platite in plus pentru supraasigurare'.

Mai precizam ca, desi art. 29 din lege vizeaza existenta 'mai multor asigurari incheiate pentru acelasi bun', impartirea proportionala a despagubirilor intre coasiguratori se va produce numai daca este vorba - nu numai de 'acelasi bun' - dar si de aceleasi riscuri. Daca coasigurarea are ca obiect acelasi bun, dar pentru riscuri sau interese deosebite (de exemplu, autovehicul asigurat pentru avarii la un asigurator si pentru furt la alt asigurator) despagubirea va fi platita de asiguratorul care si-a asumat riscul producator al daunei (de exemplu, furtul).

Intrucat contractarea mai multor asigurari este posibila nu numai in materia asigurarii de bunuri, dar si in cazul asigurarii de raspundere civila si de persoane, urmeaza sa analizam in continuare solutiile aplicabile in aceste cazuri.

21.1.2. Cu privire la impartirea despagubirilor in materia asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, legea consacra regula egalitatii: 'in cazul in care, pentru acelasi delator de autovehicul, la data producerii accidentului exista mai multe asigurari valabile, despagubirea se suporta in parti egale de catre toti asiguratorii' (art.52 alin.l).

Regula impartirii in mod egal a despagubirii intre doi sau mai multi asiguratori se explica prin faptul ca, in asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile partilor sunt stabilite de lege (art.3), deci exista o egalitate perfecta intre coasiguratori, inclusiv sub raportul sumei asigurate care se stabileste, potrivit legii (art. 53), prin hotarare a Guvernului. Astfel fiind, 'suportarea in parti egale' a despagu­birilor in cazul asigurarii obligatorii inseamna, in fond, o impartire proportionala cu suma asigurata (regula prevazuta pentru coasigurare de bunuri - art. 29 alin. 1).

Cat priveste obligatia de informare (art.52 alin.2), cu toate ca redactarea textelor este diferita (vz. art. 29 alin. 2), nu exista deosebiri de fond.

21.1.3. In materia asigurarii facultative de raspundere civila legea nu reglementeaza modul de impartire intre coasiguratori a despagubirilor datorate. Cu toate acestea, daca sumele asigurate sunt identice, nu sunt probleme, pentru ca - asa cum am vazut - repartizarea 'in mod egal' a despagubirilor conduce la aceeasi solutie ca si repartizarea 'proportional cu suma asigurata'.

Insa, in asigurarea facultativa de raspundere civila, sumele asigurate pot fi si diferite, ele stabilindu-se in contract potrivit intelegerii dintre parti (art. 2). In acest caz ce regula vom aplica: regula egalitatii (art. 52) sau regula proportionalitatii (art.29). De exemplu, asigurarea de raspun­dere civila pentru pagubele cauzate de functionarea (nefunctionarea) ascensorului contractata cu un asigurator la suma asigurata de 100 mil. lei, iar cu altul la 200 mil. lei. in cazul producerii unei pagube de 60 mil. lei asiguratorii vor plati in mod egal (cate 30 mil. lei) sau proportional cu suma asigurata (20 mil. lei, respectiv 40 mil. lei)? In mod neindoielnic, repartizarea despagubirilor urmeaza a se face proportional cu sumele asigurate, in raport de care asiguratorii au calculat si incasat si primele de asigurare. De altfel, cele doua reguli prevazute de lege pentru cele doua ipoteze consacra, in fond, dupa cum am vazut, aceeasi solutie: reparti­zarea despagubirilor proportional cu suma asigurata¹.

In materia asigurarilor de persoane problema analizata nu se pune, pentru ca indemnizatia de asigurare nu are caractere de despagubire. Nici problema supraasigurarii prin coasigurare nu se pune deoarece viata si sanatatea oamenilor nu au limita de valoare. Astfel fiind, nici posibilitatea contractarii de asigurari de persoane la mai multi asiguratori nu cunoaste limitari (in afara posibilitatii asiguratului de a plati primele de asigurare).

In consecinta, daca asiguratul a contractat mai multe asigurari de persoane si se produce cazul asigurat (de exemplu, moartea), beneficiarul va avea dreptul sa incaseze de la fiecare asigurator intreaga suma asigurata. Chiar daca aceasta solutie nu este consacrata expres in art. 38, care prevede independenta dreptului la suma asigurata in raport de alte sume cuvenite asiguratului sau beneficiarului din aceeasi cauza, ea rezulta, neindoielnic, din principiile care guverneaza materia asigurarii de persoane.

Coasigurarea nu trebuie sa fie confundata cu asigurarea mutuala. Asigurarea mutuala se realizeaza intre mai multe persoane expuse unor riscuri similare, toate partile contractante (asociatii) obligandu-se la plata primei de asigurare - numita in aceasta materie cotizatie - in vederea constituirii unui fond comun, din care urmeaza sa se plateasca, la survenirea cazului asigurat, indemnizatia de asigurare asociatului in cauza sau altor persoane indreptatite.

Spre deosebire de celelalte asigurari directe (si reasigurari) in care asiguratul si asiguratorul (reasiguratorul) sunt persoane distincte si cu interese deosebite, asigurarea mutuala se caracterizeaza prin faptul ca fiecare parte contractanta are dubla calitate de asigurator si asigurat, iar prin incheierea contractului de societate nu se urmareste realizarea de beneficii (profit), ci numai partajarea riscurilor intre asociati. In toate celelalte contracte de asigurare (reasigurare) asiguratorul urmareste reali­zarea de beneficii, care se impart intre societari¹ . Pe buna dreptate L. nr. 32/2000 califica societatea mutuala de asigurari drept 'persoana juridica civila ai carei asociati sunt deopotriva asigurati si asiguratori' (art.2 pet. 19).

Dovada contractului de asigurare mutuala se face prin act scris (art. 258 alin. 1), proba testimoniala putand fi admisa numai in cazul in care ea este admisa si de Codul civil (art. 55 C. com.).

Referitor la efectele contractului de asigurare mutuala, se precizeaza ca asociatii sunt obligati sa contribuie (la constituirea fondului de asigurare) numai cu partea determinata] prin contract (art. 261 C. corn.). Astfel fiind, daca daunele de asigurare nu pot fi acoperite prin fondul acumulat (si partile nu s-au obligat, pentru aceasta ipoteza, la majorarea cotizatiei), indemnizatiile de asigurare se reduc in mod proportional. Iar fata de terti fiecare asociat raspunde numai in proportie cu contributia adusa in asociatie (art. 261 C.com.).

In afara de aceste reguli prevazute in Codul comercial - spre deosebire de asigurarile nemutuale (cu prime), reglementate prin acte normative speciale (care contin norme, de regula, cu caracter imperativ) - asigurarile mutuale sunt guvemate de conventia partilor (art. 258 alin. 2 C. com.), completata cu regulile de drept comun, reglementarile din materia asigurarilor fiind aplicabile numai daca nu sunt incompatibile cu natura speciala a asigurarilor mutuale¹.

B. Reasigurarea si variantele ei

22. Notiune si feluri. Spre deosebire de asigurarea directa (inclusiv coasigurarea directa si asigurarea mutuala), reasigurarea reprezinta o asigurare a asiguratorului direct, ambele parti fiind societati comerciale de asigurare. In baza contractului de reasigurare, reasiguratorul, in schimbul primei de reasigurare, contribuie, corespunzator cu riscurile preluate, la suportarea indemnizatiilor de asigurare pe care reasiguratul le plateste la producerea evenimentului care a facut obiectul reasigurarii (art. 46-47). Reasigurarea contribuie deci la o mai mare dispersare a riscurilor².

Cu toate ca reasigurarea, ca si coasigurarea, contribuie la o mai mare dispersare a riscurilor, ele nu trebuie sa fie confundate; coasigurarea, dupa cum am vazut, presupune consimtamantul asiguratului la divizarea riscurilor intre mai multi asiguratori (directi), in schimb, reasigurarea se realizeaza independent de vointa asiguratului, dreptul asiguratorului la reasigurare fiind prevazut de lege si nu afecteaza cu nimic drepturile asiguratului.

Reasigurarea poate fi de mai multe feluri.

In cazul reasigurarii de cota fixa (cota-parte) reasiguratorul preia o anumita fractiune (25%, 50% etc.) din riscurile de acelasi fel contractate de reasigurat, suportand cota-parte corespunzatoare din indemnizatiile de asigurare platite de asiguratorul direct asiguratilor'. De exemplu, in cazul asigurarii de bunuri avand ca obiect aeronava (casco) sau raspunderea civila a societatii de transporturi aeriene fata de pasageri si terti.

In cazul reasigurarii de excedent (sau prisos) reasiguratorul preia partea din riscurile care determina plata unei indemnizatii peste limita (suma determinata) prevazuta in contractul de reasigurare. Prin urmare, in cadrul fiecarui contract (polita) de asigurare cuprinsa in reasigurare, asiguratorul direct suporta definitiv si singur indemnizatia de asigurare pana la limita sumei prevazute in contractul de reasigurare (pana la 'plin' sau 'retinere proprie'), iar diferenta (excedentul) platit asiguratului (in limita sumei asigurate) se recupereaza de la reasigurator. De exemplu, asiguratorul direct a contractat cu asiguratul marfurile transportate (cargo) in limita sumei asigurate de 100 milioane lei, iar cu reasiguratorul pentru excedentul  care depaseste 50 milioane lei. Daca in urma cazului asigurat se produce o paguba de 80 milioane lei platita de asiguratorul direct asiguratului, el recupereaza de la reasigurator 30 milioane lei².

Prima de reasigurare se stabileste prin contractul de reasigurare si reprezinta, de regula, partea corespunzatoare din primele incasate de reasigurat (proportionala cu cota-parte de riscuri sau de sume asigurate

24. Variante. Deoarece contribute la o mai mare dispersare a riscurilor, reasigurarea nu este incompatibila cu coasigurarea si nici cu reasigurarea insasi, putand fi unilaterala sau reciproca.

Astfel, reasigurarea se poate realiza sub forma coasigurarii (coreasi-gurare), caz in care doua sau mai multe societati de reasigurare preiau cate o cota-parte din riscurile asumate de asiguratorul direct si cedate in reasigurare. Pe de alta parte, si coasiguratorul direct (unul sau mai multi) are posibilitatea sa cedeze in reasigurare o parte din riscurile asumate fata de asigurati.

Tot astfel, reasiguratorul, la randul lui, poate incheia contract de reasigurare (reasigurarea reasiguratorului), prin cedarea unei parti din riscurile preluate de la asiguratorul direct, acesta din urma neparticipand la incheierea acestui contract.

In sfarsit, reasigurarea este unilaterala cand numai una din partile contractante preia o parte din riscurile asumate prin contracte de asigurare de catre cealalta parte, si reciproca, cand fiecare dintre parti cedeaza-preia in reasigurare.

25. Efecte. In toate cazurile si in toate variantele, contractul de reasigurare produce efecte numai intre partile contractante (reasigurat si reasigurator), fiind o res inter alios acta fata de asigurati si fata de alti teri. In acest sens, legea precizeaza (referindu-se numai la aspectele principale - nu toate - ale problemei), ca 'reasigurarea nu stinge obiigatiile asiguratorului si nu stabileste nici un raport juridic intre asigurat si reasigurator' (art, 47).

25.1. Calitatea de tert a asiguratului (din asigurarea directa). Cedarea in reasigurare a unei parti din riscuri nu stinge obligatia asiguratorului direct de a plati asiguratului - integral - indemnizatia de asigurare datorata la survenirea cazului asigurat si de a executa alte obligatii pe care le are fata de asigurat (asigurati). Pe de alta parte, - desi legea nu precizeaza, art. 47 vizand numai obligatiile asiguratorului - reasigurarea nu stinge nici drepturile asiguratorului fata de asigurat (dreptul la primele de asigurare, la actiunea in regres, daca este cazul etc.). inseamna ca reasi­gurarea nu creeaza nici un raport juridic intre asigurat (care este tert fata de contractul de reasigurare) si reasigurator. Astfel fiind, asiguratul nu poate cere plata indemnizatiei de asigurare (sau alte drepturi de la reasigurator. Prin reasigurare riscurile sunt preluate nu de la asigurat, ci de la asiguratorul direct. Asiguratul nu are actiune impotriva reasiguratorului chiar daca asiguratorul direct ar fi tost declarat in stare de faliment, valorificarea creantei urmand a avea loc potrivit regulilor procedurii reorganizarii si lichidarii judiciare (Legea nr. 64/1995), tinand seama si de existenta Fondului de protejare a asiguratilor destinat platilor de indemnizatii in caz de faliment al asiguratorului (art. 60)². Bineinteles, nici reasiguratorul nu are drepturi impotriva asiguratului³.

25.2. Calitatea de tert a persoanei responsabile de producerea pagubei. Calitatea de tert fata de contractul de reasigurare o are nu numai asiguratul din contractul de asigurare directa, dar si alte persoane interesate in desfasurarea raporturilor de asigurare.

Astfel, in limitele indemnizatiei platite in asigurarea de daune (contra pagubelor) asiguratorul direct se subroga in toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei (art. 22)¹. Daca in temeiul acestei subrogatii legale asiguratorul direct actioneaza impotriva persoanei responsabile de paguba, cerand restituirea indemnizatiei platite, aceasta nu ar putea refuza (in parte, in limita reasigurarii) plata despagubirilor invocand restituirea partiala a indemnizatiei de catre reasigurator, deoarece ea este tert fata de contractul de reasigurare care, ca atare, nu-i poate fi de folos (aliis non prodesse potest)². Tertul responsabil nu ar putea invoca nici principiul imbogatirii fara justa cauza, sustinand ca asiguratorul recupereaza o parte din indemnizatie de doua ori (de la el si de la reasigurator), nefiind indeplinite conditiile imbogatirii fara justa cauza³. Astfel, micsorarea patrimoniului tertului si marirea corelativa a patrimoniului asiguratorului direct nu sunt efectul unei cauze unice si, mai ales, nu sunt lipsite de temei legitim; micsorarea este consecinta faptei ilicite savarsite care declanseaza, potrivit legii, raspunderea civila a tertului in conditiile in care ea ar fi angajata si in lipsa raporturilor de reasigurare (sau de asigurare directa), aceste raporturi nefiindu-i, cum am vazut, folositoare, dar nici daunatoare (aliis neque nocere potest). Iar asiguratorul direct actioneaza impotriva persoanei responsabile in temeiul subrogatiei legale in drepturile asiguratului despagubit⁴ si impotriva reasiguratorului in temeiul si in conditiile contractului de reasigurare.

In orice caz, reasiguratorul nu are actiune din subrogatie impotriva persoanei responsabile; efectele contractului de reasigurare se marginesc,

Calitatea de tert a beneficiarului asigurari si a persoanei pagubite. Contractul de reasigurare nu produce efecte nici fata de tertele persoane beneficiare ale asigurarii directe. Astfel, daca in asigurarile de bunuri sau de persoane a fost desemnat un beneficiar de catre asigurat sau, in lipsa unei asemenea clauze contractuale, de catre lege (mostenitorul asiguratului, art. 32), acesta nu are nici un drept impotriva reasiguratorului, contractul de reasigurare fiind pentru el o res inter alios acta

Tot astfel, in cazul asigurarii de raspundere civila asiguratorul direct plateste indemnizatia de asigurare (despagubire) nemijlocit persoanei pagubite, de regula ea avand si actiune directa impotriva asiguratorului (art. 44 si 55). Daca asiguratorul direct s-a reasigurat, aceste drepturi ale tertilor pagubiti nu pot fi exercitate impotriva reasiguratorului. Daca raporturile directe de asigurare de raspundere civila produc anumite efecte (benefice) pentru tertul pagubit, contractul de¹ reasigurare nu-i dauneaza, dar nici nu-i foloseste; se aplica intocmai principiul res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest.