Riscul in asigurari

Riscul in asigurari

1. Riscului economic, financiar si de faliment al societatilor de asigurari

Evaluarea societatii de asigurare presupune realizarea a priori a diagnosticului financiar in urma caruia rentabilitatea obtinuta trebuie sa acopere riscurile pe care investitorii si le-au asumat prin investirea capitalurilor in societate.

Riscul economic reprezinta sensibilitatea profitului brut si poate fi analizat din

doua puncte de vedere:

• din punctul de vedere al societatii de asigurare care are ca obiectiv cresterea patrimoniului si obtinerea de profit pentru remunerarea investitorilor de capital;
• din punctul de vedere al investitorilor care urmaresc plasarea optima a capitalurilor in functie de oportunitatile oferite de piata asigurarilor.

Profitul brut se determina in functie de cifra de afaceri, ca indicator de masurare a activitatii de asigurare caracterizata printr-un volum al cheltuielilor variabile, al cheltuielilor fixe, inclusiv amortizarea, si printr-un anumit prag de rentabilitate.

Riscul financiar caracterizeaza variabilitatea profitului net, sub incidenta structurii financiare a intreprinderii de asigurare.

Capitalul intreprinderii de asigurare are doua elemente (capital propriu si cel imprumutat) ce se deosebesc fundamental prin costul pe care il genereaza. Daca societatea recurge la imprumuturi va suporta in mod sistematic si cheltuielile financiare aferente. Prin marimea si costul ei, indatorarea conduce la variabilitatea rezultatelor si modifica marimea riscului financiar.

Apelarea la indatorare este justificata prin remunerarea superioara a capitalurilor proprii fata de capitalurile imprumutate, conducand astfel la cresterea rentabilitatii financiare.

Prin indatorare are loc o crestere a riscului financiar care determina actionarii sa pretinda o rentabilitate financiara superioara pentru acoperirea cresterii riscului. Astfel, cresterea rentabilitatii si minimizarea costului capitalului impun societatii determinarea unei structuri optime a capitalurilor sale. Aceasta dovedeste ca riscul financiar este generat de politica de finantare a oricarei societati.

Analiza riscului de faliment se poate realiza in maniera statica prin analiza echilibrelor financiare din bilant sau in maniera dinamica prin analiza fluxurilor cuprinse in cadrul tabloului de finantare. Indiferent de modalitatea de analiza, diagnosticul riscului de faliment presupune evaluarea capacitatii intreprinderii de a face fata angajamentelor asumate fata de terti, deci aprecierea solvabilitatii intreprinderii.

Analiza statica functionala a riscului de faliment utilizeaza ca instrumente operationale nevoia de fond de rulment pentru exploatare si trezoreria neta, starea de insolvabilitate fiind reflectata de modul in care se realizeaza echilibrul financiar functional.

Analiza statica patrimoniala a riscului de faliment utilizeaza patrimoniul net al actionarilor si activul economic in ansamblu, ca o garantie pentru creditori. Instrumentele utilizate in acest scop sunt fondul de rulment financiar si ratele de lichiditate completate cu ratele de indatorare. In cazul in care dificultatile financiare ale intreprinderii devin periodice, acestea pot pune in pericol echilibrele fundamentale si pot afecta reputatia firmei, categorisind-o "rau-platnica", imagine care ii influenteaza nefavorabil desfasurarea activitatii viitoare.

Analiza dinamica a riscului de faliment, realizata in cadrul tabloului de finantare, porneste de la fluxurile de fonduri determinate atat de operatiile de exploatare, cat si de capital si explica dezechilibrul financiar evidentiat de analiza statica.

Instrumentele analizei prin fluxuri financiare sunt excedentul de trezorerie al exploatarii, capacitatea de autofinantare, autofinantarea si cash-flow-ul. Acesti indicatori stau la baza determinarii unor rate de rambursare a datoriilor si de autonomie financiara care, prin valorile lor, pun in evidenta existenta riscului de faliment.

2. Riscul asigurat

In asigurari, riscul reprezinta fenomenul sau evenimentul care odata produs determina pe asigurator la plata despagubirii (in cazul asigurarilor de bunuri) sau a sumei asigurate (in cazul asigurarilor de persoane). Alte sensuri ale riscului intalnite in asigurari sunt:

probabilitatea producerii fenomenului / evenimentului pentru care se incheie asigurarea;

posibilitatea de distrugere partiala sau totala a bunurilor.

Pentru ca un risc sa devina un risc asigurat trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

producerea fenomenului / evenimentului sa fie posibila. Nu are sens ca un eveniment care nu este amenintat de nici un risc sa fie asigurat. De asemenea, fenomenul trebuie sa se produca cu o anumita regularitate, iar pentru ca asiguratorul sa fie interesat in a-l asigura, acesta este necesar sa aiba o dispersie cat mai mare in teritoriu.

fenomenul / evenimentul trebuie sa aiba un caracter aleatoriu. Acest lucru este caracteristic riscului de orice natura, persoanele interesate de riscul respectiv (asiguratori, investitori) nu cunosc momentul producerii lui si nici intensitatea acestuia.

La baza activitatii de asigurare sta selectia riscurilor. Pentru a desfasura o activitate normala si pentru a-si intari stabilitatea financiara a activitatii pe care o desfasoara, orice asigurator trebuie sa excluda orice posibilitate de a prelua riscuri care sa-i fie total nefavorabile. Astfel, societatile de asigurari sunt preocupate sa selecteze riscurile astfel incat sa le evite pe cele cu probabilitate mare de producere. Daca asiguratorii nu ar lua in considerare acest lucru, atunci asiguratii ar fi preocupati sa realizeze o ante-selectie a bunurilor in vederea plasarii in asigurare a acelor bunuri care sunt mai expuse si mai vulnerabile la actiunea fenomenelor acoperite prin asigurare.

a treia conditie consta in faptul ca fenomenele / evenimentele trebuie sa fie inregistrate intr-o evidenta statistica. Aceasta conditie este esentiala in activitatea de asigurare si nu numai, intrucat pe baza datelor referitoare la periodicitatea si intensitatea fenomenelor, asiguratorii stabilesc probabilitatea de producere a riscurilor si realizeaza o tarifare a riscurilor conforma cu realitatea.

ultima conditie presupune ca producerea riscului sa nu depinda de vointa asiguratului sau a asiguratorului.