Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Casatoria - notiunea, natura juridica si caracterele casatoriei, impedimente la incheierea casatoriei



Casatoria - notiunea, natura juridica si caracterele casatoriei, impedimente la incheierea casatoriei


Casatoria


Sectiunea I
Notiunea, natura juridica si caracterele casatoriei


1. Notiunea de casatorie.

Codul familiei foloseste termenul de casatorie sub doua intelesuri si anume:

- act juridic prin care viitorii soti consimt sa se casatoreasca in conditiile si in formele prevazute de lege (art. 3-18);

- situatie juridica, adica un statut legal al sotilor (art. 25-36).

Casatoria devine aplicabila prin incheierea actului juridic al casatoriei si exista pe tot timpul cat dureaza raporturile de casatorie.

2. Caracterele specifice ale casatoriei.


Actul juridic al casatoriei prezinta doua caractere distinctive si anume:

- este un act civil sau laic (opus caracterului religios) si,

- este un act solemn, adica opus caracterului consensual.

 Scopul casatoriei. Potrivit art. 1 alin. 3. Codul familiei, "familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti", de unde rezulta ca scopul casatoriei este acela de a intemeia o familie.




 Concubinajul sau uniunea libera. Concubinajul este o uniune de fapt dintre un barbat si o femeie si care se deosebeste radical de casatorie care este o uniune juridica, precum si de relatiile intamplatoare dintre un barbat si o femeie, deoarece presupune o oarecare continuitate si comunitate faptica de viata.

Legea nu reglementeaza relatiile dintre concubini, asa cum o face in privinta relatiilor dintre soti, considerente pentru care concubinajul nu poate da nastere vreunui statut juridic intre concubini, nici un statut legal si nici unui statut conventional, deoarece un asemenea statut ar fi contrar regulilor de convietuire sociala.


Sectiunea a II-a
Considerente de fond si lipsa impedimentelor la casatorie


Conditii de fond si impedimente la casatorie.



In inteles restrans sunt denumite conditii de fond acele cerinte legale care, pentru a se putea incheia casatoria, trebuie sa existe, ca de exemplu; implinirea varstei matrimoniale; consimtamantul la casatorie; comunicarea reciproca a starii sanatatii viitorilor soti.

Impedimentele la casatorie, in sens restrans, sunt imprejurari de fapt sau de drept a caror existenta impiedeca incheierea casatoriei, cum ar fi: existenta unei casatorii nedesfacute a unuia dintre viitorii soti, rudenia, adoptia, tutela, alienatia si debilitatea mintala.

In inteles larg, atat conditiile de fond cat si impedimentele, sunt deopotriva denumite conditii de fond la casatorie, deoarece si unele si altele, dupa caz, trebuie sa existe sau sa nu existe, in momentul incheierii casatoriei, de unde si formularea pozitiva sau negativa a acestora.


Clasificarea conditiilor de fond.


Codul familiei prevede trei conditii de fond la casatorie si anume: varsta matrimoniala (art. 4), comunicarea reciproca intre viitorii soti a starii sanatatii lor (art. 10) si consimtamantul viitorilor soti la casatorie (art. 16). La acestea mai trebuie adaugata insa, si chiar ca o prima conditie, diferenta de sex, care desi virtuala este de esenta casatoriei.


Sectiunea a III-a
Impedimente la incheierea casatoriei


Impedimentele sau piedicile legale la casatorie sunt expres prevazute de art. 5-9 Codul familiei, iar existenta lor face imposibila incheierea casatoriei.

Impedimentele la casatorie se pot clasifica dupa doua criterii. Astfel in functie de sanctiunea ce intervine in cazul incalcarii impedimentului:


a) impedimente dirimante sunt cele a caror existenta atrage, nulitatea absoluta a casatoriei si anume: starea de persoana casatorita; rudenia fireasca; rudenia in linie dreapta rezultata din adoptie (art. 7 alin. 1 lit. a); starea de alienatie sau debilitate mintala ori de lipsa temporara a discernamantului.


b) impedimente prohibitive sunt cele a caror existenta nu afecteaza valabilitatea casatoriei, ci atrag doar sanctiuni administrative pentru functionarul care a incheiat casatoria in pofida dispozitiilor legale si anume: adoptia, respectiv casatoria dintre copiii adoptatorului si adoptat sau copiii sai (art. 7 alin. 1 lit. b Codul familiei), si intre cei adoptati de aceeasi persoana (art. 7 alin. 1 lit. c. Codul familiei), precum si starea de tutela.

Dupa persoanele fata de care opresc casatoria, impe­di­mentele se clasifica in:

a) impedimente absolute care opresc casatoria unei persoane cu oricare alta persoana si anume: starea de persoana casatorita si starea de alienatie sau debilitate mintala ori de lipsa temporara a discernamantului.


b) impedimente relative care opresc o persoana sa se casatoreasca numai cu o anumita alta persoana si anume: rudenia fireasca, adoptia si starea de tutela.


Sectiunea a IV-a
Conditii de forma la incheierea casatoriei


Conditiile de forma sunt mijloace pentru asigurarea indeplinirii conditiilor de fond si lipsei impedimentelor la casatorie. Totodata, ele realizeaza solemnitatea actului juridic al casatoriei si constituie forma de recunoastere publica a casatoriei.

Conditiile de forma se impart in doua categorii: for­malitati premergatoare casatoriei si formalitati privind insasi incheierea casatoriei. Acestea sunt reglementate de Codul familiei prin dispozitiile art. 12-18 si constau in: formalitatile prealabile incheierii casatoriei si formalitatile concomitente celebrarii casatoriei.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright