Tipologia sistemelor de drept

TIPOLOGIA SISTEMELOR DE DREPT

Trecerea in revista a alcatuirilor juridice aplicabile in prezent in diferite state releva categorii mai largi, gruparea sistemelor juridice nationale, obiect prin excelenta al dreptului comparat, inteles nu ca un ansamblu de norme de drept aplicabile in raporturile sociale, ci ca un ansamblu de procedee, potrivit carora se realizeaza compararea unor norme, reglementari, institutii sau sisteme juridice din alte tari, in scopul practic de a evidentia asemanarile si deosebirile dintre ele si a propune imbunatatirea unora sau celorlalte[1].

Existenta unor constante juridice nu exclude procesul schimbarii, al devenirii permanente a dreptului. Acest proces implica transformari in continutul normativ al dreptului, modificari cantitative si calitative in compunerea institutiilor si a ramurilor dreptului, in raport de un complex de factori: economici, sociali, ideologici, culturali. Cu mult timp inainte, s-a evidentiat faptul ca transformarea dreptului este un reflex al evolutiei economico-sociale, neputand exista legislatie valabila tuturor timpurilor[2]. In aceasta idee s-a admis si ideea progresului juridic[3].

Istoria dreptului scoate la iveala sisteme suprapuse de drept, realitate ce aduce in discutie tipologia acestor sisteme, clasificarea lor.

Clasificarea tipurilor de drept trebuie sa plece de la considerarea atat a laturilor continutului dreptului, cat si de la trasaturile specifice ale modului de exprimare a acestui continut. In tipologia dreptului mai pot fi luate in calcul si multe alte criterii, cum ar fi: dependenta de tipologia sistemelor de organizare sociala[4], apartenenta (conectarea) la un bazin de civilizatie juridica[5] etc.

In raport de criteriul propus de Poirier (dependenta de tipologia sistemelor de organizare sociala) se poate constitui un tablou al sistemelor de drept in plan suprapus istoric: dreptul sclavagist, dreptul feudal, dreptul burghez, dreptul socialist. Fiecare dintre aceste sisteme de drept, denumite uneori si tipuri istorice de drept, prezinta trasaturi specifice in continutul institutiilor fundamentale, in figura juridica a constructiilor juridice, in ponderea izvoarelor etc. O astfel de tipologie nu anuleaza diferentele specifice ale diverselor sisteme particulare coexistente in acelasi spatiu istoric.

Conform criteriului apartenentei drepturilor la un bazin de civilizatie juridica, in dreptul comparat s-a realizat si o alta tipologie - familia de drept. René David analizeaza urmatoarele familii de drept: romano-germanica, anglo-saxona (common law), dreptul socialist, sistemele religioase si traditionale (dreptul musulman, hindus, chinez, japonez si dreptul Africii negre si al Madagascarului)[6].

Unii autori (spre exemplu, F.S. Canizares) reduc toate aceste sisteme la trei grupe: occidentale, socialiste si religioase.

Pornindu-se de la criteriul evolutiei istorice a dreptului s-ar putea distinge ca tipuri istorice de drept: dreptul incipient (spre sfarsitul comunei primitive); dreptul antic; dreptul medieval; dreptul modern; dreptul contemporan. Acesta din urma se diferentiaza in mai multe grupe, unele dintre ele corespunzatoare sistemelor sau familiilor de drept amintite in clasificarile precedente. Se pot diferentia, in mod relativ si conventional, urmatoarele grupe: dreptul societatilor democratice in care se include si dreptul din tarile foste socialiste, aflate in faza de tranzitie spre democratie si statul de drept; dreptul tarilor in curs de dezvoltare sau a lumii a III-a, care mai pastreaza puternice elemente traditionale si religioase.

O alta clasificare a societatii omenesti distinge (remarcandu-se si un tip de drept corespunzator) societatea arhaica (holistica), preindustriala, industriala si postindustriala, fara ca aceste tipuri de societati sa fie omogene, pure, cu rupturi definitive.

Societatea informatizata, dezvoltarea puternica a relatiilor si colaborarii internationale fac posibila si necesara apropierea si influentarea reciproca a sistemelor de drept din toate tarile existente astazi pe glob. Cu atat mai mult se poate remarca acest lucru, cu cat s-a mers pana la unificarea in tarile cuprinse in diverse forme de colaborare internationala, cum este Uniunea Europeana, fapt care a dus si la nasterea unui sistem propriu de drept denumit drept comunitar[7].