Drept
Teoria Dreptului Natural
Teoria Dreptului Natural
Dreptul natural :
Totalitatea drepturilor innascute, inerente naturii umane. Toti
oamenii dispun de o masura egala de drepturi naturale (de ex.
dreptul la viata si la integritate corporala sau la
libertate personala), indiferent de sex sau varsta, de pozitia
sociala, de timpul, de locul si de ordinea statala in care
traieste.
Drepturile naturale sunt drepturi suprastatale si de aceea
nemodificabile, 'eterne'; ele se deosebesc de prevederile statale
si de normele legale care se pot schimba de-a lungul istoriei, adica
de dreptul pozitiv, emitand pretentia ca au o calitate
juridica mai sporita fata de acesta din urma.
Drepturile naturale au radacini istorice adanci, in antichitatea
greaca; ele apar in filosofia unora dintre sofisti (secolele 5 - 4 i.
Chr.), in filosofia lui Platon (427-347 i. Chr.) si a lui Aristotel
(384-322 i. Chr.), ele au constituit insa mai ales centrul
preocuparilor stoicilor (incepand cu sec. 3 i. Chr.), fiind dezvoltate de
adeptii greci si romani ai acestui curent, de Cicero (106-43 i.
Chr.), Seneca (cca. 4 i. Chr.- 65 d. Chr.) si de Epictet (cca. 50-138).
In filosofia si teologia Evului Mediu si mai ales in cea a lui Toma
d'Aquino (1225-74) si a celorlalti scolastici, drepturile naturale
erau considerate o reminiscenta a dreptului divin ce
actioneaza in om.
Drepturile naturale au
dobandit relevanta politica de abia in Iluminism (secolele
XVII-XVIII). Teoria drepturilor naturale bazate pe ratiune (drepturi rationale), teorie
dezvoltata de J. Althusius (1557-1638) si H. Grotius (1583-1645), mai
apoi de S. Pufendorf (1632-94), Chr. Thomasius (1655-1728), Chr. Wolff
(1679-1754), J. J. Rousseau (1712-78), I. Kant (1724-1804) s.a.m.d a
folosit la justificarea filosofica a Revolutiei Franceze (1789)
si a celorlalte revolutii 'burgheze' ale secolelor XVIII
si XIX, devenind un instrument redutabil in mainile burgheziei in lupta sa
impotriva sistemului feudal si a statului absolutist si pentru statul
de drept. Drepturile naturale si-au gasit materializarea in
drepturile fundamentale ale omului si ale cetateanului pe care
se sprijina statul de drept modern.
|
|
|
|
Starea juridica a
lipsei de capacitate civila de exercitiu nu este perpetua.
Pentru minorul sub 14 ani, ea inceteaza in urmatoarele cazuri si
moduri:
a) la implinirea varstei
de 14 ani, cand dobandeste capacitatea de exercitiu restransa;
b) prin moarte (fizic
constatata ori judecatoreste declarata).
Pentru interzisul judecatoresc, starea
de lipsa a capacitatii de exercitiu inceteaza:
a) prin ridicarea interdictiei
judecatoresti, pentru ca au incetat cauzele care au
determinat-o; persoana in cauza va deveni, dupa caz, o persoana
cu capacitate deplina de exercitiu ori cu capacitate restransa
de exercitiu;
b) prin moarte (fizic constatata ori
judecatoreste declarata).
3.2. Capacitatea de exercitiu restransa
Definitia capacitatii de
exercitiu restransa. Capacitatea de exercitiu
restransa este aptitudinea minorului de 14-18 ani de a dobandi si
exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa
obligatii civile prin incheierea, personal, a anumitor acte juridice
civile.
Inceputul si incetarea
capacitatii de exercitiu restranse
Inceputul capacitatii de exercitiu restranse este marcat
de data implinirii varstei de 14 ani.
Situatia juridica a
capacitatii civile de exercitiu restranse nu este perpetua,
dimpotriva, prin ipoteza, are o durata scurta,
limitata la 4 ani (intre 14
si 18 ani ai titularului).
In acest cadru, capacitatea de exercitiu restransa
inceteaza, in mod firesc, la implinirea varstei de 18 ani, la majoratul
civil, cand se dobandeste capacitate de exercitiu deplina. Dar,
capacitatea de exercitiu restransa poate inceta si in
urmatoarele cazuri: a) daca
minorul este pus sub interdictie judecatoreasca; b) prin moarte, cand inceteaza
si capacitatea de folosinta (constatata fizic ori
judecatoreste declarata).
Continutul capacitatii de exercitiu
restranse
Minorul de 14-18 ani participa personal la incheierea actelor sale juridice. Nu mai avem de a face
cu reprezentarea legala a
minorului, iar asistarea juridica a minorului se asigura sub forma
incuviintarii prealabile a fiecaruia dintre actele juridice pe
care le incheie minorul.
Pentru determinarea continutului capacitatii de
exercitiu restranse apare ca utila clasificarea actelor juridice
civile, prin raportarea lor la minorul de 14-18 ani. O asemenea clasificare
cuprinde urmatoarele categorii:
actele
juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le incheie valabil, personal
si singur, fara vreo incuviintare prealabila;
actele
juridice civile pe care le incheie personal, dar cu incuviintarea
prealabila, fie numai a ocrotitorului legal, fie cu incuviintare
dubla: a ocrotitorului legal si a autoritatii tutelare;
actele
juridice civile interzise minorului (pe care nu le poate incheia chiar
daca ar exista incuviintare).
Actele juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia
valabil, personal si singur.
Minorul cu capacitate de exercitiu restransa nu are nevoie de incuviintarea
prealabila, incheind personal si singur, urmatoarele categorii
de acte juridice civile:
- actele pe care le putea incheia pana la implinirea varstei de
14 ani (actele de conservare si actele marunte).
- contracte de div>
 |
|
Drept
|
|
|
Referate pe aceeasi tema
|
|
| Ramai informat |
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu. |
Contribuie si tu!
Adauga online documentul tau.
|
|
|
| |
