Principiile dreptului international public

Principiile dreptului international public

1. Caracterizare generala

Similar altor ramuri de drept, nu numai normele juridice sunt cele care au rol in reglementarea raporturilor sociale care fac obiectul ramurii de drept in cauza. Un rol deosebit de important revine si principiilor acelei ramuri de drept. Literatura juridica de specialitate s-a preocupat de problematica acestor principii in materia dreptului international public, atat sub aspectele care privesc definirea lor si raportul respectiv pozitia pe care o au fata de normele juridice, cat si in ceea ce priveste rolul si importanta pe care le au in reglementarea raporturilor sociale mentionate. In acest context s-au si incercat diverse solutii de clasificare a acestor principii, pe anumite criterii mai mult sau mai putin stiintifice. Apreciem ca o asemenea abordare prezinta importanta atat teoretica cat si practica ca atare ne vom preocupa si noi, in cele de mai jos de aceste aspecte, mai putin de cele care privesc o anumita clasificare pe care nu o apreciem nici oportuna si nici importanta in contextul unui curs asa cum este cel de fata, cu atat mai mult cu cat credem ca aceste clasificari nu au nicio baza stiintifica riguroasa si nicio importanta practica deosebita.

Prima constatare pe care trebuie sa o facem si care decurge din enumerarea acestor principii este faptul ca unele dintre ele sunt principii comune si altor ramuri de drept, in special de drept public, ceea ce este evident, insusi dreptul international public facand parte din categoria de drept public, in timp ce altele sunt specifice acestei ramuri de drept.

Fara a fi o definitie propriu-zisa, o prima caracterizare a principiilor dreptului international public consta in aprecierea lor ca fiind regulile de conduita cele mai generale, a caror respectare este indispensabila pentru dezvoltarea unor relatii prietenesti intre state, mentinerea pacii si securitatii internationale, avand caracter obligatoriu. Si azi, aceasta definire este acceptata in literatura juridica de specialitate, reflectand pe deplin caracteristicile principiilor fundamentale ale acestei ramuri. Ele sunt intr-adevar norme de conduita obligatorii, cuprinzand una sau mai multe norme juridice care am putea spune ca prezinta o autoritate mai mare intrucat reflecta tocmai valori esentiale, deosebite pentru comunitatea internationala. Normele juridice specifice nu pot contraveni principiilor dreptului international public ci trebuie sa se armonizeze cu acestea

S-a afirmat in mai multe lucrari consacrate dreptului international public ca ar exista doua categorii de principii - cele fundamentale si cele care nu sunt in aceasta categorie. Nu dorim sa intram in polemici de dragul de a mari numarul de pagini consacrate acestor aspecte dar apreciem ca o asemenea diferentiere este pur arbitrala. Nu se poate considera ca anumite principii ar apara aspecte mai importante decat altele. Toate valorile internationale sunt importante si au in opinia noastra cel putin, aceeasi valoare. Ca atare toate principiile importante ale dreptului international public trebuiesc considerate ca fiind cu aceeasi incarcatura socio-politico-juridica. Este adevarat ca in functie de unghiul de vedere sau de interesul urmarit, ele par intr-un context istoric determinat, mai importante decat altele. Dar aceasta abordare nu are caracter stiintific ori rigurozitatea stiintifica este deosebit de importanta intr-o asemenea abordare. Ca atare, principiile enumerate mai jos sunt, in aprecierea noastra, principii fundamentale ale dreptului international public, cu valoare juridica egala intru-cat apara valori internationale deosebite.

2. Suveranitatea si independenta statelor

Principiul suveranitatii si independentei statelor este, prin traditie primul principiu fundamental la care se face referire in orice lucrare consacrata acestor aspecte. Motivul este foarte simplu. Fara existenta unor state independente si suverane, nu poate exista dreptul international public. Suveranitatea si independenta statelor, o independenta si suveranitate reala si nu pur formala, este chintesenta, axioma pe care se bazeaza intregul sistem de relatii internationale contemporane. Suveranitatea nu reprezinta altceva decat manifestarea suprematiei puterii de stat in interiorul tarii si independenta acesteia in relatiile internationale.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Aceasta suveranitate este exclusiva, inalienabila si indivizibila, avand ca principale trasaturi din punctul de vedere pe care il tratam, urmatoarele atribute:

a) jurisdictia exclusiva asupra-teritoriului, populatiei si bunurilor aflate pe acel teritoriu;

b) dreptul de a edicta acte normative interne, fara interventia altei puteri straine;

c) imunitatea de jurisdictie si executie;

d) dreptul de a incheia tratate respectiv de a deveni parte la cele preexistente;

e) dreptul de legatie;

f) dreptul de a deveni membru al organizatiilor internationale guvernamentale;

g) dreptul la repararea prejudiciilor cauzate de statele terte.

Ca atare, orice renuntare la suveranitate, chiar cea realizata de buna voie de catre organele abilitate ale statului, este nula de drept, trebuind indeplinite alte cerinte care sa concorde cu normele internationale, pentru ca o suveranitate nationala sa fie inlocuita cu o alta suveranitate, aspecte pe care le vom discuta in capitolul consacrat statelor. Toate teoriile care incearca sa nege rolul suveranitatii nationale, al independentei statelor, sunt incalcari ale acestui principiu deci sunt contrare legalitatii internationale.

3. Integritatea. internationala

Principiul integritatii teritoriale deriva in mod direct din cel al suveranitatii si independentei nationale. In acelasi timp, nu putem sa nu observam ca in contextul sistemului de principii ale dreptului international public, intre principiul integritatii teritoriale si al nerecurgerii la forta, exista de asemenea o legatura indisolubila. Toate acestea nu fac decat sa dovedeasca legatura indisolubila dintre diversele principii, faptul ca ele alcatuiesc un tot unitar, armonios structurat si din care orice inlaturare a unui principiu, determina darea peste cap a intregii legalitati internationale. Numeroase documente internationale consacra ca atare principiul integritatii teritoriale ca pe o conditie sine-qua-non a existentei statelor, a pacii si securitatii internationale, sens in care enumeram, numi cu titlu de exemplu, Carta ONU, Carta Organizatiei Statelor Americane (OSA), Carta Organizatiei Unitatii Africane (OUA), etc.

Integritatea teritoriala trebuie inteleasa ca inviolabilitatea teritoriului national, pe care statul isi exercita in mod neingradit intreaga suveranitate. Ca atare nici un stat nu poate desfasura activitati militare sau de alta natura care sa aduca atingere acestei integritati, fie prin actiuni militare, fie de alta natura, sa recunoasca achizitii teritoriale efectuate de diverse state in dauna statelor terte si sa se abtina de la orice manifestare de forta respectiv recurgere la forta de catre state terte. Este o consecinta directa a prohibirii razboiului ca mijloc de solutionare a diferendelor internationale. .

Imprejurarea ca in anumite conditii, se pot realiza acorduri internationale care sa permita unor state desfasurarea unor activitati limitate pe teritoriul altor state, nu afecteaza acest principiu si nu inseamna o cedare a statului in cauza de la principiile sus-nuantate respectiv de la suveranitatea si integritatea sa nationala respectiv a teritoriului.

4. Egalitatea in drepturi

Principiul egalitatii in drepturi a statelor este un alt principiu fundamental al legalitatii internationale. Recunoasterea si aplicarea acestui principiu de catre comunitatea internationala este esentiala pentru functionarea mecanismelor internationale, a sistemului de organisme internationale care s-au infiintat in lumea postbelica.     

Este notoriu faptul ca statele lumii sunt diferite nu numai ca regim politic, conceptii privind o anumita stare de fapt a lumii ci si ca marime teritoriala sau a populatiei, putere economica sau militara. Pe de o parte ar fi greu de cuantificat o asemenea ecuatie in care sa se tina seama de toti factorii aratati iar pe de alta parte, o asemenea apreciere a rolului si locului fiecarui stat in comunitatea internationala, ar genera tensiuni si inegalitati care ar face ineficienta activitatea organismelor internationale. Sa ne amintim de o perioada istorica relativ recenta in care statele puternice din punct de vedere militar au incercat sa domine lumea intrucat in doctrina internationala a acelor vremuri (este vorba despre perioada anterioara celui de al doilea razboi mondial), se accepta rolul conducator al acestor natiuni in detrimentul celor mai slab dezvoltate.

Suveranitatea statelor nu se poate imparti in clase de calificare. Ea este unica si egala in cazul tuturor statelor indiferent de criteriile de clasificare dupa populatie, teritoriu ori alte aspecte militare sau economico-sociale. Ca atare si participarea la viata internationala trebuie sa se faca in mod egal. Toate natiunile au aceleasi interese si aceleasi competente in realizarea dezideratelor urmarite care sunt salvgardarea pacii si securitatii internationale, instaurarea unui climat de intelegere si cooperare internationala, indiferent de regimul politic si social, de zona geografica din care provine statul in cauza.           .

Manifestarea cea mai pregnanta a egalitatii statelor este faptul ca in sistemul Organizatiei Natiunilor Unite, toate statele participa la luarea deciziilor din Adunarea Generala, cu un singur vot, indiferent de marimea sau puterea pe care o reprezinta. Ca atare nici un stat nu isi va putea impune in mod unilateral vointa in problemele care intereseaza intreaga comunitate internationala.

5. Dreptul popoarelor de a-si hotari singure soarta

Este un principiu relativ nou, aparut doar in primele decenii ale secolului trecut cand au inceput sa se manifeste cu pregnanta, tendintele de dobandire a suveranitatii si independentei nationale a tot mai multe popoare aflate sub dominatie coloniala. Acest principiu, numit si dreptul de autodeterminare, semnifica dreptul fiecarui popor, a fiecarei natiuni, de a decide in mod suveran asupra viitorului propriu, de a-si alege calea de dezvoltare proprie, atat sub aspectul regimului politic sau social cat si al celui de dezvoltare economico-culturala.

Carta ONU consacra acest principiu in art. 55, astfel ca nu este intamplator faptul ca practic majoritatea acordurilor internationale de anvergura, tratatele si conventiile incheiate de diverse state, reiau sub o forma sau alta -acest principiu in partea care constituie preambulul oricarui tratat. In acelasi timp, alte acte internationale de importanta majora reiau acest principiu intr-o formulare care nu face decat sa sublinieze inca odata importanta deosebita pe care acesta il are in lumea contemporana. Ne referim de exemplu la Declaratia referitoare la principiile dreptului international privind la relatiile prietenesti si cooperarea dintre state (rezolutia 2625IXXV a OND).

Consecinta imediata a acestui principiu este ca statele care poseda inca teritorii sub tutela, in baza obligatiilor care le revin decurgand din dreptul de a-si hotari singure soarta, precum si din cel al executarii cu buna credinta a obligatiilor internationale asumate, trebuie sa ia toate masurile organizatorice si institutionale necesare pentru ca acel teritoriu, populatia din teritoriul aflat sub tutela sa isi poata manifesta plenar drepturile decurgand din ele. Este vorba pe de o parte deci de posibilitatea constituirii unui stat national independent sau dimpotriva de manifestarea libera a optiunii de a se alipi la un alt stat national preexistent.

Literatura juridica de specialitate a circumscris pe larg consecintele nu numai juridice ci si economico-sociale care decurg din recunoasterea acestui principiu fundamental al dreptului international public, printre cele mai importante fiind cea a recunoasterii legitimitatii luptei pentru eliberarea nationala a caracterului licit a unui asemenea razboi precum si obligatiei comunitatii internationale de a sprijini o astfel de lupta.