Notiuni generale privind dreptul comercial

NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

1.1.          Notiuni introductive

Raporturile sociale sunt reglementate de un ansamblu de norme juridice care au drept scop ca, prin limitarea sferei de actiune a persoanelor fizice si juridice, prin marginirea drepturilor subiective (intelese ca puteri sau facultati), sa faca posibil schimbul de bunuri si servicii, iar activitatea lor sa nu contrazica suprema tinta a dreptului, apararea valorilor fundamentale ale societatii. Acest ansamblu de reguli constituie dreptul privat, care este divizat in doua mari ramuri: dreptul civil si dreptul comercial.

Dreptul civil, ca ramura a dreptului privat, reglementeaza raporturile juridice civile, care sunt raporturi sociale cu continut patrimonial sau personal nepatrimonial, stabilite intre parti care au o pozitie juridica egala.

Dreptul comercial reglementeaza numai un anumit gen de raporturi patrimoniale stabilite intre parti egale juridic. Denumirea drept comercial sugereaza ideea unui ansamblu de norme juridice care privesc comertul

Comertul fiind o activitate, care prin specificul ei de practica indelungata si repetata a dobandit caracteristicile unei profesiuni.

In sens economic, comertul se defineste ca o activitate ce are ca scop schimbul si, prin aceasta, circulatia bunurilor de la producator la consumator. Astfel, comertul ar consta in operatiunile cuprinse in intervalul dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor in circulatie, pana in momentul ajungerii acestora la consumatori.

In sens juridic, notiunea de comert cuprinde nu numai operatiunile de interpunere si circulatia marfurilor, pe care le realizeaza negustorii, ci si operatiunile de producere a marfurilor, prin transformarea materiilor prime, materialelor, etc. si obtinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le realizeaza fabricantii sau, in general, intreprinzatorii. Avand in vedere acceptiunea juridica a notiunii de comert, dreptul comercial reglementeaza activitatea comerciala, definita ca o activitate de producere si circulatie a marfurilor.

Prin comert, intelegem totalitatea faptelor si actelor juridice considerate de lege ca fiind comerciale.

1.2.Definitia dreptului comercial

Dreptul comercial poate fi definit ca reprezentand un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorate din actele juridice, faptele juridice si operatiunile considerate de lege ca fiind fapte de comert, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.

Codul comercial roman, care a fost adoptat in 1887 este si astazi in vigoare. La elaborarea acestui cod a fost folosit Codul comercial italian din anul 1882. Acesta a fost adoptat in urma valorificarii traditiei, dar si a tot ce era nou in doctrina franceza, belgiana si germana.

1.3.Obiectul dreptului comercial

Poate fi definit ca fiind ansamblul de norme juridice referitoare la faptele si comercianti. Pentru determinarea sferei acestuia exista doua sisteme si anume : sistemul subiectiv si sistemul obiectiv.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

In sistemul subiectiv, obiectul dreptului comercial este alcatuit din normele juridice la care sunt supusi comerciantii. Astfel, dreptul comercial este un drept profesional, aplicabil tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant. Acest sistem a stat la baza primelor reglementari legale ale activitatii comerciale, anterioare marii codificari franceze de la inceputul secolului al XIX- lea.

In ceea ce priveste sistemul obiectiv, obiectul dreptului comercial are in componenta normele juridice aplicabile comertului, adica acelor acte juridice, fapte si operatiuni, pe care legea le considera ca fapte de comert, indiferent de persoana care le savarseste. Acest sistem a constituit fundamentul Codului comercial francez de la 1807.

Codul comercial roman are la baza, ca principiu, sistemul obiectiv.

In concluzie, dreptul comercial are ca obiect normele juridice care reglementeaza faptele de comert si comerciantii, norme care apartin dreptului privat ca si normele dreptului civil.

1.4. Izvoarele dreptului comercial

Codul Comercial, potrivit art.1. dispune: "In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil."

Prin izvor de drept comercial se intelege forma de exprimare a normelor juridice care reglementeaza "materia comerciala".

Izvoarele dreptului comercial se impart in doua categorii: izvoare normative (izvoare formale de drept; izvoare creatoare) si izvoare interpretative (destinate interpretarii actelor normative sau a vointei partilor in raporturile juridice comerciale).

Izvoarele formale de drept comercial sunt: Constitutia Romaniei, Codul comercial, legile comerciale speciale si in subsidiar, Codul civil si legile civile speciale.

Izvoare normative - izvoatre scrise

Constitutia Romaniei. Legea fundamentala a tarii reglementeaza principiile de organizare a activitatii economice. Astfel, potrivit art. 134 din Constitutie, economia Romaniei este o economie de piata. Statul trebuie sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. Este reglementat, de asemenea, la nivel constitutional, dreptul de proprietate, fundament al activitatii economice.

Codul comercial roman in vigoare de la 1 septembrie 1887, constituie actul normativ de baza al activitatii comerciale, cuprinzand norme juridice care reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale etc. El contine norme juridice care reglementeaza institutii proprii dreptului comercial (faptele de comert, comerciantul, contractul de comision etc.), norme care instituie derogari de la Codul civil (ex: solidaritatea codebitorilor), precum si norme care dezvolta institutii ale Codului civil (contractul de vanzare-cumparare, contractul de mandat etc.).

Legile comerciale speciale. Desi in art. 1 C. com. Nu se vorbeste decat de "legea de fata", nu toate normele de drept comercial sunt cuprinse in Codul comercial. Au fost adoptate, in special dupa 1990, o serie de legi comerciale speciale, care ocupa un loc tot mai important intre izvoarele formale ale dreptului comercial.

Actele normative emise dupa 1990 se clasifica in:

Legi stricto sensu;

Decrete-legi;

Ordonante de urgenta ale guvernului;

Ordonante ale guvernului;

Hotarari ale guvernului;

Norme, regulamente si ordine adoptate sau emise de organele competente.

Codul civil si legile civile speciale. Codul civil constituie, conform art. 1 C. com., izvorul subsidiar al dreptului comercial. In realitate, insa, izvorul subsidiar al acestei ramuri de drept il reprezinta legile civile, respectiv Codul civil si legile civile speciale.

Conventiile internationale. Dezvoltarea comertului international a obligat statele sa remedieze dificultatile aparute datorita diversitatii reglementarilor interne cu privire la comert. In acest scop au fost utilizate doua procedee principale:

Suprapunerea peste reglementarile interne, care raman in vigoare, a unor reglementari internationale uniforme, care se aplica numai in raporturile comerciale internationale;

Uniformizarea normelor juridice, atat pe planul relatiilor internationale, cat si pe planul legislatiei nationale a fiecaruia dintre statele care au ratificat conventia.

2) Izvoare interpretative (izvoare nescrise)

Rolul izvoarelor interpretative este, de a servi interpretarii actelor normative sau a vointei partilor in raporturile juridice comerciale. Fac parte din aceasta categorie uzantele comerciale, doctrina si jurisprudenta.

a) Uzurile comerciale

Uzul, obiceiul sau cutuma nefiind izvor de drept, reprezinta o practica indelungata (atitudini, comportari) respectata ca o norma juridica obligatorie, este mentinut ca izvor de drept alaturi de legea scrisa comerciala, neexistand dificultati de interpretarea acestuia. In lipsa unei dispozitii scrise, se va aplica uzul intocmai ca si legea scrisa, cu aceeasi putere obligatorie. In opinia unor autori uzurile nu sunt izvoare normative; altii le recunosc ca izvoare de drept si le clasifica astfel:

Uzuri legislative - izvoare de drept comercial cu aplicabilitate subsidiara si limitata la situatiile prevazute de lege

Uzuri interpretative - ce devin aplicabile prin vointa partilor in anumite contracte individuale

b) Doctrina - Solutia traditionala a fost adoptata si in dreptul comercial: doctrina nu constituie izvor formal de drept. Se admite, insa, rolul ei de instrument de interpretare a legilor comerciale si de sursa de solutii pentru legiuitor.

c) Jurisprudenta. Desi nici practica judiciara nu constituie izvor formal de drept, ea joaca un rol important in interpretarea legii comerciale. O pozitie speciala o ocupa deciziile curtii Supreme de Justitie in sectii unite, pronuntate, in temeiul dispozitiilor Codului de procedura civila, in judecarea recursurilor in interesul legii.