Efectele adoptiei: Drepturile si obligatiile parintesti trec la adoptator

Asa cum am aratat deja, momentul in care se produc efectele adoptiei este acela in care hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei ramane irevocabila.

Primul efect este acela al intocmirii unui nou act de nastere pentru copil

Serviciul de stare civila competent va intocmi, in conditiile legii, un nou act de nastere, in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii sai firesti.

Vechiul act de nastere se va pastra, mentionandu‑se pe marginea acestuia intoc­mirea noului act [art. 53 alin. (5)].

Al doilea si cel mai important efect al adoptiei este nasterea rudeniei civile

Rudenia civila este legatura pe care legea o stabileste intre persoane determinate, ca urmare a adoptiei.

Articolul 50 alin. (2) din lege prevede ca prin adoptie se stabilesc filiatia intre adoptat si cel care adopta si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului.

Desi textul nu prevede expres, consideram ca raporturile de rudenie se nasc si intre descendentii adoptatului, pe de o parte, si adoptator si rudele acestuia, pe de alta parte[1].

Un argument in acest sens este si acela ca notiunea de filiatie folosita in textul legal se refera la un numar neintrerupt de persoane intre care faptul nasterii, respectiv actul adoptiei, a stabilit legatura de la parinte la copil[2].

Aceasta interpretare extensiva a textului legal pare a fi corecta, intrucat, din ansam­blul reglementarii privind adoptia, se desprinde intentia legiuitorului de a asimila rudenia civila cu rudenia fireasca, mai putin cazurile pe care le vom arata si care au fost indicate de doctrina si jurisprudenta.

Astfel, potrivit art. 57 alin. (1) C.fam., recunoasterea unui copil din afara casa­toriei, dupa decesul sau, poate fi facuta numai daca a lasat descendenti firesti, nu si descendenti din adoptie.

Apoi, conform art. 87 alin. (1) C.fam., sotul care a contribuit la intretinerea copi­lului celuilalt sot este obligat a continua intretinerea cat timp copilul este minor si daca parintii sai firesti, nu si cei din adoptie, au murit, sunt disparuti ori sunt in nevoie.

Un exemplu apare si in domeniul revocarii donatiei. Articolul 836 C.civ. prevede ca donatia este revocabila, daca, ulterior acesteia, donatorul a dat nastere unui copil din casatorie sau din afara casatoriei, fie chiar postum, insa nu si in cazul in care el a adoptat un copil[3].

Ca urmare a nasterii rudeniei civile, legaturile de rudenie fireasca ale adoptatului si ale descendentilor sai cu rudele sale de sange inceteaza [art. 50 alin. (3)].

Singurul efect al rudeniei firesti care se mentine este acela ca ea constituie, in continuare, impediment la casatorie, potrivit legii [art. 50 alin. (4)].

Serviciile publice specializate pentru protectia copilului, precum si ofiterii de stare civila vor urmari respectarea acestei prevederi.

3.3. Drepturile si obligatiile parintesti trec la adoptator

Continutul ocrotirii parintesti trece la adoptator, care se va manifesta ca un parinte firesc.

Acest efect al adoptiei rezulta din dispozitiile art. 97 alin. (1) C.fam., potrivit carora ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii fata de copiii lor minori, indife­rent daca acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie.

In plus, adoptia este instituita in interesul superior al copilului, care trebuie sa se integreze firesc in noua familie, iar adoptatorii trebuie sa prezinte conditiile materiale si garantiile morale necesare dezvoltarii armonioase a copilului.

Articolul 51 alin. (1) prevede in mod expres (spre deosebire de legislatia ante­rioara) ca adoptatorul are, fata de copilul adoptat, drepturile si indatoririle parintelui firesc fata de copilul sau.

Ca regula, asadar, urmare a adoptiei, exercitarea ocrotirii parintesti de catre adop­tator exclude exercitarea ei de catre parintii firesti. Singura exceptie este cea preva­zuta de art. 51 alin. (2) din lege, care se refera la situatia in care adoptatorul este sotul parintelui firesc al adoptatului. In acest caz, drepturile si indatoririle parintesti sunt exercitate impreuna de adoptator si parintele firesc[4] (conform art. 97 si urm. C.fam.), iar copilul ramane in raporturi de rudenie fireasca cu acesta din urma. Legaturile inceteaza doar fata de un singur parinte firesc si rudele acestuia.

Daca adoptatorul nu‑si exercita, potrivit legii, drepturile si obligatiile ce‑i revin, punand astfel in pericol sanatatea ori dezvoltarea fizica si psihica a copilului adoptat, intocmai ca si parintele firesc, el poate fi decazut din drepturile parintesti (art. 109 C.fam.). Decaderea adoptatorilor din drepturile parintesti nu echivaleaza si nici nu duce automat la desfacerea adoptiei, intrucat aceasta sanctiune poate fi ridicata de instanta judecatoreasca in conditiile art. 112 C.fam.

Totusi, intr‑o atare situatie se poate cere desfacerea adoptiei, hotarator fiind inte­resul adoptatului.

Daca decaderea a fost pronuntata doar fata de unul dintre sotii adoptatori, celalalt va exercita singur drepturile parintesti. Cand sanctiunea ii vizeaza pe ambii adopta­tori, instanta judecatoreasca ce pronunta decaderea poate fie sa redea parintilor firesti exercitiul drepturilor parintesti, fie sa ia o alta masura de protectie a copilului, in conditiile legii.

Masurile de protectie speciala ce pot fi luate fata de copilul lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai sunt prevazute de Legea nr. 272/2004 si se stabi­lesc in baza planului individualizat de protectie.

In cazul divortului sotilor adoptatori, ocrotirea parinteasca se va reglementa conform art. 42‑44 C.fam., intrucat copilul adoptat este asimilat celui din casatorie, bucu­randu‑se de aceeasi ocrotire.

Masurile de protectie pot fi dispuse:

a) de instanta judecatoreasca:

‑ in cazul decaderii ambilor adoptatori din drepturile parintesti (art. 109 C.fam.) si

‑ in cazul divortului (art. 42‑44 C.fam.) sau

b) de Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului.

Toate problemele referitoare la ocrotirea parinteasca vizeaza adoptatul minor si nu se ridica in cazul in care acesta a dobandit capacitatea deplina de exercitiu.

3.4. Numele adoptatului

Copilul dobandeste, prin adoptie, numele celui care adopta. Daca adoptia se face de catre soti care au un nume de familie comun, adoptatul va lua acest nume.

Daca exista neintelegeri intre sotii adoptatori cu privire la nume, instanta jude­catoreasca va hotari, odata cu incuviintarea adoptiei, ce nume va purta adoptatul.

Pentru motive temeinice, instanta, incuviintand adoptia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare si cu consimtamantul copilului care a implinit varsta de 10 ani, dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat[5].

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

Aceleasi situatii se disting si in cazul cand un sot adopta copilul celuilalt sot. Nu se poate incuviinta ca minorul adoptat sa poarte vechiul sau nume adaugat la cel dobandit prin adoptie[6].

Cand, dupa incuviintarea adoptiei, adoptatorul sau adoptatorii isi schimba numele, situatia numelui copilului adoptat este aceeasi cu a copilului in propria familie[7].

Daca un sot, care are numele de familie comun cu celalalt sot, este adoptat, el va ramane in continuare cu numele comun dobandit cu ocazia casatoriei, fara sa doban­deasca numele adoptatorului. In cazul in care celalalt sot consimte, sotul adoptat poate dobandi numele adoptatorului.

Atunci cand casatoria se desface prin divort, sotul adoptat, care a purtat numele comun luat cu ocazia incheierii casatoriei, va reveni la numele adoptatorului, si nu la numele avut inainte de casatorie, conform art. 40 alin. (3) C.fam., pentru ca rudenia fireasca a incetat si s‑a nascut rudenia civila[8]. Sotul adoptat va putea insa purta, dupa desfacerea casatoriei, numele comun purtat in timpul casatoriei, potrivit art. 40 alin. (1) si (2) C.fam.

Dupa decesul celuilalt sot, sotul supravietuitor adoptat va purta numele din timpul casatoriei, si nu numele adoptatorului.

3.5. Domiciliul si locuinta adoptatului

Prevederile legale privitoare la adoptie nu reglementeaza expres problemele legate de domiciliul si locuinta copilului adoptat, astfel ca se vor aplica, prin ana­logie, normele de drept comun prevazute de art. 100 si art. 102 C.fam. si cele ale art. 14 din Decretul nr. 31/1954. Ca urmare, adoptatul are domiciliul la adoptator. Daca sotii adoptatori au domicilii separate, ei vor hotari, de comun acord, la care dintre ei va avea domiciliul adoptatul, iar daca intre ei exista neintelegeri in aceasta privinta, va decide instanta judecatoreasca. La stabilirea domiciliului, instanta va avea in vedere interesul minorului[9].

Daca numai unul dintre sotii adoptatori il reprezinta pe adoptat sau ii incu­viin­teaza actele, adoptatul va avea domiciliul la acel adoptator.

Locuinta celui adoptat este, de asemenea, la adoptator sau la adoptatori, iar daca acestia locuiesc separat, ei decid la care va locui adoptatul. In caz de neintelegere va hotari, conform art. 100 C.fam. si tinand cont de interesul minorului, instanta judecatoreasca[10].

Potrivit art. 102 C.fam., in cazul minorului care a implinit 14 ani, autoritatea tutelara poate incuviinta ca acesta sa aiba o alta locuinta decat adoptatorii, daca aceasta este ceruta de desavarsirea invataturii ori a pregatirii sale profesionale.

3.6. Obligatia legala de intretinere

Intre rude exista, potrivit art. 86 si art. 89 C.fam., obligatia legala de intretinere. Intru­cat legea nu face nicio distinctie dupa cum rudenia este fireasca sau civila, rezulta ca intre persoanele determinate de lege ca fiind rude, urmare a adoptiei, exista si aceasta obligatie.

3.7. Vocatia succesorala

Rudele rezultate din adoptie au vocatie succesorala reciproca, la fel ca rudele firesti[11].

Actuala reglementare a adoptiei impune solutia conform careia, adoptatorul are dreptul de a‑l mosteni pe adoptat, iar parintii firesti ai acestuia nu au acest drept[12]. Aceasta rezulta din asimilarea deplina a rudeniei civile cu rudenia fireasca (cu excep­tiile pe care le‑am aratat ) si din aceea ca, de la data incuviintarii adoptiei prin hota­rare judecatoreasca irevocabila, legaturile adoptatului cu rudele firesti inceteaza, pastrandu‑se doar ca impediment la casatorie.

3.8. Cetatenia adoptatului

Minorul, strain sau fara cetatenie, adoptat de un cetatean roman sau de doi soti, cetateni romani, dobandeste cetatenia romana (art. 6 din Legea nr. 21/1991 privind ceta­tenia romana). Cand doar unul dintre sotii adoptatori este cetatean roman, adop­ta­torii vor decide cetatenia adoptatului, iar in cazul in care nu se inteleg, decizia va fi luata de instanta judecatoreasca ce va incuviinta adoptia.

Minorul cetatean roman, adoptat de un cetatean strain, pierde cetatenia romana, daca adoptatorul solicita aceasta in mod expres si daca adoptatul este considerat, potri­vit legii straine, ca a dobandit cetatenia straina [art. 28 alin. (1) din Legea nr. 21/1991].

Schimbarea cetateniei adoptatorului produce aceleasi efecte asupra cetateniei adoptatului ca si schimbarea cetateniei parintilor firesti.

Sectiunea a IV‑a. Incetarea adoptiei

Potrivit art. 54 din lege, adoptia inceteaza prin desfacere sau ca urmare a decla­rarii nulitatii acesteia.

4.1. Desfiintarea adoptiei

Dupa cum am vazut, din structura adoptiei fac parte doua acte juridice: actul juri­dic al adoptiei, act de dreptul familiei si hotararea judecatoreasca de incuviin­tare a adoptiei, act de drept procesual civil, astfel ca nulitatea oricareia dintre aces­tea duce la desfiin­ta­rea adoptiei, caci nulitatea actului juridic al adoptiei lipseste de obiect hotararea de in­cu­viintare, iar nulitatea hotararii antreneaza si ineficacitatea actului juridic al adoptiei[15].

Intrucat legea nu reglementeaza cauzele speciale care pot duce la nulitatea adop­tiei, se impune concluzia ca aceasta este guvernata de regulile privind nulitatea abso­luta si relativa din dreptul comun.

Solutia a fost adoptata si sub vechea reglementare[16], desi aceasta nu se referea expres la nulitatea, respectiv desfiintarea adoptiei, iar principalul argument invocat in acest sens a fost lipsa unei prevederi derogatorii, asa cum exista in alte domenii .

Cauzele ce determina nulitatea adoptiei trebuie sa fie anterioare sau, cel mult, con­temporane cu hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei, asa cum sunt cauzele de nulitate si in dreptul comun[18].

4.1.1. Nulitatea absoluta a adoptiei

Ca si in dreptul comun, nulitatea absoluta a adoptiei poate fi invocata de orice persoana interesata.

Dupa dobandirea de catre adoptat a capacitatii depline de exercitiu, actiunea apartine numai acestuia.

Sunt considerate persoane interesate: oricare din persoanele participante la actul juri­dic al adoptiei, autoritatea tutelara, alte servicii publice cu atributii privind ocroti­rea minorilor, precum si procurorul. De asemenea, instanta de judecata poate sa invoce nulitatea absoluta a adoptiei din oficiu, in cursul unui proces inceput.

Actiunea in constatarea nulitatii adoptiei este imprescriptibila.

In principiu, nulitatea absoluta a adoptiei nu poate fi acoperita. Cu toate acestea, instanta va putea respinge cererea de declarare a nulitatii adoptiei, daca va constata ca mentinerea acesteia este in interesul celui adoptat [art. 56 alin. (2) din lege].