1. Drepturi si indatoriri privitoare la persoana copilului

Ocrotirea parinteasca fiind conceputa sa serveasca in exclusivitate interesele copi­­­lu­lui minor, de a fi crescut si educat in bune conditiuni, are un cuprins in care preva­leaza, pe de o parte, indatoririle, drepturile fiind recunoscute numai in masura in care sunt necesare indeplinirii indatoririlor, iar, pe de alta parte, prevaleaza drep­turile si indatoririle la persoana copilului, fata de cele privitoare la bunurile sale.

1.1. Dreptul de a stabili locuinta copilului si de a‑l tine

Indeplinirea corespunzatoare a indatoririlor parintesti precum si exercitarea drep­tu­rilor acestora cu privire la persoana copilului minor nu se pot realiza decat daca copilul minor locuieste impreuna cu parintii sai. Potrivit art. 100 alin. (1) C.fam. „copilul minor locuieste la parintii sai”, iar art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 statorniceste ca domiciliul copilului minor este la parintii sai.

Acestui drept al parintilor i se pot aduce limitari atunci cand este exercitat contrar intereselor minorului. Astfel, potrivit art. 102 C.fam., daca minorul a implinit varsta de 14 ani, poate solicita autoritatii tutelare sa‑i incuviinteze o locuinta deosebita de a parintilor sai, cu conditia ca aceasta sa fie in interesul desavarsirii invataturii si a pregatirii sale profesionale. Desigur, astfel de situatii sunt cu totul de exceptie, pentru adoptarea unor atare masuri, autoritatea tutelara si instanta de judecata trebuind sa analizeze cu mult discernamant intregul complex de factori pentru a hotari numai in scopul avut in vedere de legiuitor si in interesul copilului.

Lipsirea de libertate sau rapirea unui minor este sanctionata si de Codul penal cu inchi­soarea, fiind infractiune [art. 189 alin. (2)  C.pen.].

1.2. Dreptul de indrumare a copilului minor

Dreptul de indrumare consta in facultatea pe care parintii o au de a orienta actele copilului, de a decide potrivit legii cu privire la tot ce vizeaza cresterea si educarea sa, sanatatea, dezvoltarea fizica, invatatura si pregatirea sa profesionala[1]. Acest drept este corelativ indatoririi de a creste copilul. Fara sa putem face o enumerare completa a atributelor parintesti in exercitarea acestui drept, amintim, exemplificativ, ca el se realizeaza prin: facultatea de a hotari felul invataturii si pregatirii profe­sionale; dreptul de a orienta contactele si anturajul copilului minor etc. Toate atribu­tele in acest sens trebuie exercitate conform cu legislatia in vigoare si cu respectarea interesului copilului .

Copilul care a implinit varsta de 14 ani poate cere incuviintarea instantei judeca­toresti de a‑si schimba felul invataturii si al pregatirii profesionale.

1. Dreptul de a avea legaturi personale cu copilul si de a veghea
la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea
profesionala a acestuia

In anumite situatii legea recunoaste parintelui la care nu se afla copilul dreptul de a pastra legaturi personale cu acesta, precum si dreptul de a veghea la cresterea, edu­ca­rea, invatatura si pregatirea sa profesionala [de exemplu, in caz de divort, conform art. 43 alin. (3) C.fam.]. In cazul in care parintele este impiedicat de catre celalalt in exercitiul acestui drept, el se poate adresa instantei judecatoresti care va stabili prin hotarare judecatoreasca modalitatile concrete de exercitare a acestui drept, obligatorii pentru parintele la care se afla copilul[3].

Doctrina si practica judiciara au oscilat in a recunoaste dreptul bunicilor sau al altor rude apropiate de a intretine legaturi personale cu copilul minor, intrucat acest drept nu este prevazut in mod expres de lege[4], insa Tribunalul Suprem pe buna drep­tate a judecat in sensul recunoasterii dreptului bunicilor in acest sens.

Relatiile personale se pot realiza prin:

- intalniri ale copilului cu parintele ori cu alte persoane ce au dreptul la relatii perso­nale cu copilul;

- vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

- gazduirea copilului pe o perioada determinata;

- corespondenta ori alta forma de comunicare;

- transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane ce au dreptul la relatii personale;

- transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare.

1.4. Dreptul parintelui de a consimti la adoptia copilului

Consimtamantul parintelui firesc reprezinta o conditie de fond pentru incu­viin­tarea adoptiei conform art.11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2004. Chiar parintele deca­zut din drepturile parintesti sau caruia i s‑a aplicat pedeapsa interzicerii dreptu­rilor parintesti pastreaza dreptul de a consimti la adoptia copilului lui.

1.5. Dreptul de a‑l reprezenta pe minor in actele civile
ori de a‑i incuviinta actele juridice

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

Desi in literatura juridica[6] acest drept a fost socotit ca privind numai bunurile copilului minor, cum pare a rezulta din prevederile art. 43 alin. (2) si art. 104 alin. (3) C.fam., in ceea ce ne priveste, intrucat dreptul de reprezentare vizeaza vointa sau consimtamantul partii care se obliga intr‑un act juridic, elemente care tin de persoana si nu de patrimoniul ei, credem ca acest drept trebuie cuprins intre cele privitoare la persoana copilului minor.

Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani este lipsit de capacitate de exercitiu si va fi reprezentat in actele civile de parintii sai. Dupa implinirea varstei de 14 ani el isi exercita singur drepturile si obligatiile insa cu incuviintarea prealabila a parintilor [art. 105 alin. (1) si (2) C.fam.].

1.6. Indatorirea de a creste copilul

Aceasta indatorire a parintilor isi  are izvorul legislativ in prevederile art. 101 alin. (2) C.fam., potrivit carora „ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sana­ta­tea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a aces­tuia, potrivit cu insusirile lui”.

In continutul notiunii de crestere a copilului este cuprins un complex de activitati pe care in parte le aminteste si legiuitorul in textul citat mai sus, anume: ingrijirea sana­tatii si a dezvoltarii fizice a minorului; educarea lui si indrumarea catre satisfa­cerea obligativitatii scolare; asigurarea pregatirii sale profesionale potrivit aptitudini­lor pe care le are; supravegherea si indrumarea lui. Cresterea si educarea copilului minor trebuie sa se faca in conformitate cu interesele generale ale societatii si cu ordinea de drept.

1.7. Indatorirea de a intretine copilul

Obligatia de intretinere se datoreaza, conform art. 86 alin. (2) C.fam., numai in conditiile in care creditorul obligatiei se afla in nevoie, datorita incapacitatii de a munci, iar debitorul dispune de mijloacele necesare indeplinirii obligatiei.

Ambii parinti sunt obligati la intretinerea copilului lor, indiferent daca acesta este din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie.

2. Drepturile si indatoririle parintesti privitoare la bunurile copilului

Astfel cum rezulta din prevederile art. 105 alin. (3) C.fam., in ceea ce priveste administrarea bunurilor copilului minor, parintii sunt supusi aceluiasi regim juridic ca tutorele, cu exceptia faptului ca nu trebuie sa intocmeasca inventarul prevazut de art. 126 C.fam.

2.1. Dreptul si indatorirea de administrare a bunurilor copilului

Articolul 105 alin. (1) C.fam. consacra dreptul si indatorirea parintilor de a administra bunurile copilului minor, sensul conferit notiunii de administrare avand insa o semnificatie ce excede actelor de administrare propriu‑zise, cuprinzand si actele de conservare, precum si, uneori, chiar acte de dispozitie[7].

A) Administrarea bunurilor copilului mai mic de 14 ani

O prima categorie de acte pe care parintii sunt indrituiti sa le faca, sunt actele de con­servare, ca cele necesare pentru dobandirea unui drept sau pentru evitarea stinge­rii lui si care comporta cheltuieli reduse, raportate la valoarea dreptului astfel conservat[8].

Principala categorie de acte infaptuite de parinti sunt actele de administrare propriu‑zise, cum sunt cele destinate sa permita folosirea unui bun sau intrebuintarea veni­turilor ce bunul produce sau a sumelor la care minorul are dreptul[9].

Parintii sunt indreptatiti si chiar obligati sa faca si unele acte de dispozitie sau unele asimilate acestora[10].

Parintilor le este interzis a efectua acte juridice care sunt de natura sa pericliteze interesele minorului sau care sunt considerate de lege ca deosebit de pagubitoare sau grave pentru minor [art. 128-129 si art. 105 alin. (3) C.fam.].

B) Actele minorului care a implinit 14 ani

Minorul care a implinit 14 ani are capacitate de exercitiu restransa si, potrivit art. 105 alin. (2) C.fam., isi exercita singur drepturile si obligatiile, cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui.

In practica judiciara s‑a decis totusi ca minorul poate face singur, fara prealabila incuviintare, acte de conservare, precum si acte de administrare patrimoniala, dar numai in masura in care acestea nu‑i produc o leziune[11].

C) Dreptul si indatorirea de a‑l reprezenta pe copil sau de a‑i incuviinta actele

Desi acest drept, astfel cum am aratat, se refera la persoana minorului, vointa si consimtamantul acestuia urmeaza a fi suplinite, evident, si in cazul actelor juridice privitoare la bunurile minorului.