Legislatie
Atributiile Curtii de Conturi EuropeneSediul materiei se gaseste in: Tratatul C.E.E. art.206 bis; Tratatul C.E.C.A art.78 Septimus si Tratatul EURATOM art.180 bis. Competentele[1] Curtii de conturi sunt foarte largi. Se ocupa cu examinarea aspectelor de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor celor 3 Comunitati, indiferent ca sunt bugetare sau nu. Controlul nu se extinde si asupra bunei gestiuni financiare a operatiunilor. Totodata, Curtea isi exercita controlul pe domenii si asupra institutiilor si statelor membre, in masura in care acestea au beneficiat si au folosit fonduri comunitare, cum ar fi: ajutor, servicii de vama, organisme de interventie agricola s.a. Si din acest motiv se apreciaza ca atributiile (puterile) Curtii au fost considerabil consolidate, in raport cu cele ale precedentei Comisii de control. Pentru indeplinirea sarcinilor ce-i revin, Curtea de conturi colaboreaza cu alte institutii internationale similare si cu organismele nationale de control. Curtea de conturi este chemata sa joace un dublu rol. Astfel, ea exercita o functie de asistenta a autoritatilor bugetare (Consiliul si Parlamentul) si, in special, a Parlamentului pentru materializarea propriului sau drept de control politic in domeniul executarii bugetului, colaborand indeaproape cu Comisia de control bugetar a Adunarii. De asemenea, Curtea[2] are responsabilitatea exercitarii controlului permanent al conturilor. Aceasta responsabilitate o realizeaza in mod autonom, fapt care o deosebeste de simplele organe auxiliare, cum este cazul Comitetului economic si social. Este aspectul esential care o apropie de institutiile Comunitatilor. Atributiile mentionate se concretizeaza in rapoarte anuale, elaborate dupa incheierea exercitiului financiar, rapoarte care sunt trimise spre informare si examinare si altor institutii comunitare, si apoi sunt publicate in J.O.C.E. In cadrul rapoartelor, Curtea isi formuleaza observatiile pe care le considera necesare cu privire la gestionarea mijloacelor financiare ale Comunitatilor, avand posibilitatea ca, din proprie initiativa, sa realizeze si sa prezinte rapoarte 'speciale' privitoare la unele probleme particulare. Un rol important revine Curtii si in pregatirea elaborarii avizelor consultative cerute de unele institutii comunitare, pentru adoptarea unor acte juridice (Aceste avize, desi se solicita in mod obligatoriu, nu obliga destinatarul cu privire la continutul lor. Ele se publica, de asemenea, in J.O.C.E.).
|