Etapa formarii si afirmarii - dreptului international al mediului

Aceasta etapa este plasata in timp intre anii 1960, o data cu declansarea crizei ecologice, si momentul actual. Caracterul global si universal al pro­blematicii protectiei mediului a impus interventia organizatiilor interna­tionale, care si-au inscris preocupari in domeniu si in cadrul carora aveau sa se adopte numeroase documente in materie.

Anul 1968 constituie, din punctul de vedere al formarii Dreptului in­ternational al mediului si cooperarii internationale in materie, un moment hotarator; in acel an, ONU si doua organizatii internationale regionale, respectiv Consiliul Europei si Organizatia Unitatii Africane, au declansat activitati sis­tematice in domeniul mediului.

Astfel, Consiliul Europei a adoptat, la inceputul lui 1968, primele doua texte in timp proclamate de catre o organizatie internationala in materie de protectie a mediului: Declaratia asupra luptei contra poluarii aerului (8 martie 1968, Rezolutia nr. (68) 4 a Comitetului Ministrilor) si Carta euro­peana a apei (proclamata la 6 mai 1968). In acelasi an, organizatia de la Strasbourg a adoptat si primul dintre tratatele europene in domeniul mediului, respectiv Acordul european privind limitarea folosirii unor detergenti in produsele de spalare si curatire (semnat la 16 septembrie 1968).

In ce priveste OUA, la 15 septembrie 1968, sefii de state si guverne ai tarilor membre au semnat Conventia africana asupra conservarii naturii si resurselor naturale (care a succedat Conventiei de la Londra din 1933, intervenita in principal intre tarile colonizatoare si a fost radical amendata prin conventia cu acelasi obiect din 2003.). Documentul se remarca prin caracterul sau global, referindu-se la conservarea si utilizarea solului, apei, florei si resurselor faunei, practic la ansamblul factorilor de mediu. In acelasi timp, aceasta generalitate are drept consecinta faptul ca unele parti ale conventiei nu fac decat sa enunte mari principii. Totusi, au fost adoptate reglementari precise in ce priveste conservarea florei si resurselor faunei, prevazandu-se crearea de rezervatii, reglementarea vanatorii, capturarii si pescuitului, protectia particu­lara a unor specii. Referitor la aceasta din urma problema, Conventia africana stabileste doua principii de conservare care au influentat dezvoltarea ulterioara a dreptului mediului:

a)      protectia nu numai a indivizilor speciilor amenintate, ci si a habitatului lor si

b)      proclamarea responsabilitatii speciale a statului al carui teritoriu este singurul care adaposteste o specie rara (art. VIII, al. 1).

In sfarsit, tot in anul 1968, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezolutia nr. 2398 (XXIII), prin care se prevedea convocarea unei conferinte mondiale asupra "mediului uman", care a stat la baza pregatirii (de catre orga­nizatiile interguver­na­mentale, statele membre etc.) a primei conferinte mon­diale privind mediul (Stockholm, iunie 1972).

In paralel cu lucrarile preparatorii pentru reuniunea convo­cata de ONU, sub impulsul unor catastrofe ecologice (precum "mareea neagra" cauzata in 1967 de petrolierul "Torrey-Canyon" asupra coastelor franceze, engleze si belgiene) sau al consecintelor tot mai evidente ale continuarii procesului de degradare a mediului, statele si-au amplificat cooperarea multilaterala, in special in domeniul luptei impotriva poluarii mediului marin prin hidrocarburi (Conventia de la Bonn, din 9 iunie 1969, asupra luptei impotriva poluarii apelor Marii Nordului prin hidrocarburi, Conventia de la Bruxelles, din 29 noiembrie 1962, privind responsabilitatea civila pentru pagubele produse prin poluarea cu hidrocarburi si Conventia, de la aceeasi data, asupra interventiei in marea libera impotriva navelor care arboreaza un pavilion strain, in caz de accident care antreneaza sau ar putea antrena o poluare prin hidrocarburi, Acordul de la Copenhaga din 16 septembrie 1971 privind cooperarea intre statele scandinave pentru combaterea poluarii marii prin hidrocarburi, Conventia de la Bruxelles din 18 decembrie 1971 privind crearea unui fond de indemnizare pentru pagubele provocate de poluarea prin hidrocarburi) sau in cel al conservarii faunei salbatice (Conventia de la Ramsar din 2 februarie 1971 privind conservarea zonelor umede de importanta internationala si Conventia de la Londra din 1 iunie 1972 pentru protectia focilor din Antarctica).