Dreptul international in epoca contemporana

DREPTUL INTERNATIONAL IN EPOCA CONTEMPORANA

Aparitia unor noi state, intregirea teritoriala a altora, prabusirea imperiilor Europei Central-Orientale si instaurarea regimurilor politice totalitare la sfarsitul primei mari conflagratii mondiale au determinat modificari geo-politice de substanta, cu consecinte de durata in configuratia dreptului international. Tratatele de pace de la Versailles (1919), si mai ales rezultatele acestora, au nemultumit, inca de la inceput, nu numai pe invinsi, ci si pe invingatori. Puterile invingatoare au trasat zone de influenta in spatiile aflate pana la acea data in orbita statelor invinse si au incercat sa impuna tarilor invinse clauze menite sa elimine concurenta politica si militara. Au fost nevoite insa sa recunoasca dreptul statelor din centrul si rasaritul Europei la o viata independenta si suverana.

Pericolul revizionismului, al comunismului, fascismului si nazismului si, desigur, necesitatea statelor care-si reintregisera unitatea nationala, de a obtine recunoasterea internationala a granitelor lor, au determinat integrarea acestora in "asocierile" internationale si zonale care promovau colaborarea pasnica, respectarea suveranitatii si demnitatii nationale. S-a impus astfel adoptarea unei strategii flexibile in politica lor externa, in vederea mentinerii statu-quo-ului creat prin tratatele de pace din Sistemul Versailles.

In secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea apar, ca noi subiecte de drept international, organizatiile internationale si tratatele multilaterale, prin care mai multe state sunt legate conventional printr-un singur instrument juridic. S-a ajuns astfel, prin intermediul unor tratate, la norme juridice cu caracter general si la aparitia unor noi ramuri ale dreptului international.

In domeniul comertului a fost introdus principiul clauzei natiunii cele mai favorizate, iar progresele economice si tehnice au impus infiintarea de organizatii internationale de ordonare a raporturilor interstatale in aceste domenii.

Intr-o caracterizare generala, dreptul international denumit "clasic" este un drept european, transpus ca drept dominant asupra ansamblului relatiilor internationale de puterea si autoritatea Europei in societatea internationala a epocii. El apare ca un sistem de norme plamadite pe continentul european, motivate economic de politica liberului schimb si, politic, de echilibrul de putere dintre principalele state europene si de obiectivele lor politice[1].

Dreptul international contemporan a evoluat in functie de trasaturile societatii internationale actuale. Diversificarea acesteia, prin aparitia unor noi subiecte de drept, a determinat diversificarea dreptului international in functie de aceste subiecte. S-a realizat si o ierarhizare a noilor subiecte de drept international. Astfel, pe primul loc au ramas statele, care au o competenta deplina in baza suveranitatii si egalitatii dintre ele; pe al doilea plan sunt situate organizatiile internationale interguvernamentale, ale caror atributii si competente sunt stabilite de catre state. Ramane discutabila calitatea organizatiilor neguvernamentale, societatilor transnationale si, in unele situatii, chiar a persoanelor fizice, carora li se pot atribui unele competente subordonate si functionale.

Dreptul international s-a diversificat si ca urmare a extinderii campului sau normativ. Daca dreptul international clasic viza doar cateva domenii, cum ar fi pacea si razboiul, reglementarea pasnica a diferendelor, privilegiile si imunitatile diplomatice, dreptul international contemporan s-a extins asupra unor domenii precum: economic, tehnic, spatiu cosmic, mediu inconjurator, protectia drepturilor omului, tratatele si organizatiile internationale etc.

Dreptul international consacra unele norme vechi sau creeaza altele noi, insa, in acelasi timp, confera valoare normativa unor principii politice de baza ale raporturilor dintre state.

Tendintele dezvoltarii dreptului international in perioada contemporana pot fi sintetizate astfel[2]:

- are loc o transformare a dreptului international clasic, in genere un drept oligarhic si plutocrat[3], intr-unul al intregii comunitati internationale. Multa vreme, grupul natiunilor europene, denumite civilizate, a actionat ca un club inchis in cadrul caruia principiile suveranitatii si egalitatii erau recunoscute exclusiv membrilor clubului. Patrunderea in acest grup se facea cu greutate. Abia odata cu crearea Societatii Natiunilor s-a inregistrat un progres in recunoasterea egalitatii juridice a statelor, iar crearea Cartei Natiunilor Unite a fost posibila inlocuirea unei comunitati inchise cu o comunitate deschisa. Este inlocuita si expresia de "natiuni civilizate" cu cea de "natiuni pasnice". Treptat, vechea ordine juridica a fost inlocuita cu o ordine juridica noua care urmareste servirea intereselor tuturor natiunilor si promovarea cooperarii in cadrul unei comunitati internationale organizate si institutionalizate.

- spre deosebire de dreptul international clasic, care era un drept al statelor, dreptul international contemporan devine un drept al statelor si al oamenilor. Dreptul international contemporan ramane dreptul care reglementeaza raporturile dintre state, insa nu ii ramane straina preocuparea pentru soarta indivizilor, ca destinatari directi ai unor norme de drept international. S-a ajuns la stabilirea unor norme de drept international privind protejarea individului si promovarea drepturilor omului in cadrul comunitatii internationale.

- daca, in perioada dezvoltarii sale clasice, dreptul international era un drept de coordonare, in zilele noastre el isi pastreaza acest caracter dar, in acelasi timp, tinde sa fie investit cu un rol crescand in promovarea intereselor pe termen lung ale intregii societati internationale: pacea; dezvoltarea, ca forma de concentrare a eforturilor statelor dezvoltate si a celor mai putin dezvoltate pentru valorificarea resurselor naturale ale planetei, luand in considerare nevoile tuturor participantilor la societatea internationala; conservarea mediului inconjurator, prin evitarea modificarilor grave ce determina consecinte negative ireversibile.

Criza economica din anii 1929-1933 a intensificat rivalitatile dintre marile puteri, dar si dintre tarile revizioniste si tarile care militau pentru pastrarea statu-quo-ului european. Intregul sistem geopolitic cladit in baza tratatelor de pace din sistemul Versailes si al contactelor directe intre guverne interesate avea sa se prabuseasca in urma unei evolutii negative a climatului de pace si de buna intelegere. Complementaritatea obiectivelor si strategiilor Germaniei si URSS-ului avea sa duca la aplicarea prevederilor protocolului secret din Pactul Ribbentrop-Molotov care va pune capat in mod brutal realitatii politico-geografice stabilite la sfarsitul primei mari conflagratii mondiale. Eforturile Societatii Natiunilor in vederea mentinerii pacii, incheierea Pactului Briand-Kellog (27 august 1928) care interzicea razboiul ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state, Conferinta pentru deuarmare de la Geneva (2 februarie 1932), Conventiile de la Londra de definire a agresiunii (3-5 iulie 1933) nu au putut impiedica agravarea situatiei internationale, instaurarea regimurilor totalitare si izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial. Din pacate, proiectul organizarii securitatii colective a esuat, omenirea fiind confruntata cu un nou razboi mult mai devastator si mai distrugator decat cel din anii 1914-1918.