Dreptul - fapt social specific

Din punctul de vedere al infatisarii sale sociale, dreptul reprezinta, dupa cum afirma D. Gusti, totalitatea regulilor de conduita impuse de catre o societate si sanctionate de forta publica.

Caracterul social al dreptului este evident pentru ca el nu poate fi definit fara o sanctiune publica, organizata si aplicata de o forta publica.

Dreptul are, si a avut intotdeauna, un caracter exterior si constrangator, orice incalcare a legii facandu-ne pasibili sa fim luati cu forta, anchetati, judecati si condamnati. Numai ca nu orice forta confera unui fapt caracter juridic ci doar o forta publica, organizata si recunoscuta de catre societate.

Forta reprezinta, insa, doar un ajutor al dreptului, asigurandu-i doar functionarea. Dreptul propriu-zis consta in lege, adica intr-un set de reguli impuse de catre societate pentru functionarea ei normala. Ca atare, dreptul, ca ansamblu de reguli de conduita impuse de catre societate si sanctionate cu ajutorul fortei publice, este social prin definitie.

Dreptul este social prin origine, intrucat nu poate izvori decat din societate. Un ordin dat de catre un individ, si nu de societate prin lege, nu este fapt juridic.

Dreptul este social ca gen de functionare, deoarece recurge la forta publica, deci Ia societate.

Dreptul este social si ca scop, intrucat este menit sa reglementeze conduita oamenilor intr-o societate, pentru o functionare normala a acesteia.

Caracterul social al dreptului reiese si din evolutia sa istorica, el schimbandu-se odata cu societatea si neavand o evolutie independenta de aceasta. El evolueaza odata cu civilizatia si cultura, cu regimul politic, cu ansamblul conceptiilor noastre despre societate si morala.

Se poate spune ca dreptul constituie un aspect esential al vietii sociale, fiind principiul de directie, de coeziune sociala. El este cel care da principiul de directie si de coeziune sociala.

Dupa cum aprecia J. Carbonnier, dreptul, ca fenomen social si normativ, cuprinde doua tipuri de fenomene:

fenomene de putere sau de autoritate care se afla in sfera autoritatii legale si legitime dintr-o societate. Ele includ o gama foarte larga si variata de reguli si norme, de la gesturi, expresii si indemnuri pana la ordine, decrete, legi, decizii administrative etc., toate formulate si impuse de catre cei care guverneaza;

fenomene sub putere sau sub autoritate aflate in sfera celor guvernati si care cuprind comportamentele, conduitele sau reactiile indivizilor sau grupurilor sociale (acte de supunere sau conformism fata de lege sau acte de nesupunere, transgresare sau respingere a unor norme si reguli elaborate si impuse de autoritatea publica). Fenomenele juridice mai pot fi impartite si in fenomene institutie si

fenomene caz. Institutia juridica, desemnand un ansamblu de reguli juridice cu un caracter relativ stabil, care reglementeaza un anumit domeniu al realitatii sociale, fenomenele juridice institutie sunt multimi de fenomene de acelasi tip, un model socio-juridic ce poate fi aplicat la toate situatiile concrete.

Fenomenul caz este o entitate juridica individuala, modelata si reglementata de institutie. El reprezinta, deci, manifestarea unica si irepetabila, la diferite niveluri ale socialului, a fenomenului institutie.

De exemplu, casatoria, ca ansamblu de norme si reguli juridice, cuprinse in codul familiei sau in alte acte normative, aplicabile tuturor casatoriilor concrete, realizate in timpul si pe aria in care sunt valabile aceste norme, este un fenomen juridic institutie. Casatoriile reale, avand un caracter unic si irepetabil, desi realizate pe baza acelorasi norme, reprezinta fenomene caz.

In mod similar, infractiunea, asa cum este definita si sanctionata de catre codul penal este un fenomen institutie, in timp ce o infractiune concreta (de luare de mita, sa zicem) savarsita de o persoana oarecare reprezinta un fenomen caz.

La randul lor, fenomenele caz pot fi fenomene individuale (cum ar fi cele anterior mentionate), fie colectivitati de fenomene, in a caror definire se face abstractie de trasaturile strict individuale ale acestor fenomene retinandu-se doar trasaturile lor comune (ele ramanand, totusi, multimi de fenomene, cazuri concrete).

Astfel, in timp ce casatoria intre X si Y, ca persoane fizice concrete de sex opus, este un fenomen individual, totalitatea casatoriilor intr-un anumit interval de timp intre persoane aflate intr-o anumita categorie de varsta (intre si de ani, sa zicem) sau locuind in acelasi mediu de rezidenta (urban sau rural) reprezinta o colectivitate de fenomene avand o caracteristica comuna (varsta sau, respectiv, mediul de rezidenta).

Distinctia dintre fenomenele institutie, fenomenele caz individuale si colectivitatile de fenomene are implicatii de ordin metodologic.

Daca fenomenele institutie pot fi studiate cel mai bine prin metoda istorica comparativa, cele individuale se preteaza analizei de caz, iar colectivitatile de fenomene pot fi investigate prin analize statistice, sondaje de opinie sau anchete sociologice.

in calitatea sa de factor important de reglementare normativa si integrare sociala, dreptul contine un ansamblu de reguli prin care anumite comportamente sau actiuni individuale sau sociale sunt impuse, permise sau interzise. Din acest motiv, dreptul indeplineste, dupa cum mentiona Madelaine Grawitz, urmatoarele functii sociale:

elaborarea si prescrierea unor reguli de conduita prin care sunt stabilite rolurile sociale pe care trebuie sa le joace indivizii in diverse situatii;

rationalizarea vietii sociale, prin formularea de reguli rationale si eficiente, capabile sa orienteze si sa controleze actiunile agentilor sociali (indivizi sau grupuri sociale), pentru a asigura o cat mai deplina concordanta intre scopurile, obiectivele dezirabile social si mijloacele legitime disponibile pentru atingerea acestor scopuri;

asigurarea sociabilitatii si predictibilitatii comportamentului agentilor sociali, prin instituirea unor mijloace de presiune de control social.