Conceptul dreptului

CONCEPTUL DREPTULUI

1. Acceptiunile notiunii de drept

Cuvantul "drept" este folosit in mai multe acceptiuni. El deriva de la latinescul "directus", luat in sens metaforic (drept, orizontal, vertical, de-a dreptul, linie dreapta).

In limba latina, insa, cuvantul care corespundea substantivului drept, era - JUS - (drept, dreptate, legi).

Cuvantul este intalnit si in alte limbi cu aceiasi semnificatie - droit, la francezi; diritto la italieni, right, la englezi, etc.

Intr-un prim sens, cuvantul drept semnifica STIINTA DREPTULUI - ca ansamblu de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit.

Dreptul nu este insa numai stiinta, el este, in egala masura

TEHNICA si ARTA -

Dreptul, ca ansamblu de norme care organizeaza viata in comun, este o tehnica a convietuirii umane, destinata sa disciplineze comportamentul uman si sa apere societatea de excese.

Drept obiectiv - coordonarea imperativa prin norme unde dreptul imbina necesitatea si libertatea.

Drept subiectiv - in aceasta acceptie = facultatea unui subiect de a-si valorifica  sau de a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat.

Ex. - in diverse declaratii asupra drepturilor omului se are in vedere o asemenea acceptiune a drepturilor individuale.

In unele limbi exista cuvinte deosebite pentru cele doua acceptiuni de drept.

Law - drept obiectiv : right - drept subiectiv

Droit - drept obiectiv : droit - drept subiectiv

Totalitatea normelor juridice in vigoare (active) dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv, un drept aplicabil imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil a fi adus la indeplinire printr-o forta coercitiva exterioara (coercitiune statala), ca o indreptatire legitima a unor instante sociale special abilitate.

Dreptul este insa si o ARTA = adica un ansamblu de mijloace pe care le intrebuinteaza organele care creeaza dreptul sau aplica dreptul.

legiuitorul - selectie si prioritate ansamblului de norme cu cea mai mare trebuinta sociala.

judecatorul - arta de aplica legea in conformitate cu litera si spiritul sau.

procurorul, avocatul, organul administrativ - la fel.

2. Originea si aparitia dreptului

Dimensiunea istorica a dreptului

Examinarea conceptului dreptului presupune cercetarea cauzelor si conditiilor, care au determinat aparitia fenomenului studiat, pe ce cai s-a dezvoltat, care sunt directiile evolutiei sale.

Cauzele aparitiei dreptului trebuie cautate, ca si cele ale aparitiei statului, dat fiind legatura lor indisolubila, in evolutia societatii primitive, in sferele vietii materiale si spirituale, care a necesitat o noua forma de organizare sociala si anume statul si desigur un nou sistem de reguli sociale, in care rolul decisiv apartine normelor juridice, dreptului.

In societatea comunei primitive, nu exista norme de drept, dreptul, astfel dupa cum nu exista nici statul.

Si totusi era necesar sa fiinteze o anumita ordine sociala.

Ea era asigurata de norme de natura obsteasca, obisnuielnica, religioasa, sau morala. Aceste reguli exprimand necesitatile vitale ale comunitatii, s-au format datorita unei experiente indelungate si au devenit o deprindere, o necesitate, pentru desfasurarea traiului in comun.

Sanctiunile, in cazul nerespectarii oprelistilor stabilite in continutul normelor erau aplicate de comunitate, putand sa se dispuna chiar alungarea din trib. Se practica razbunarea sangelui ( dinte pentru dinte, ochi pentru ochi).

In perioada imediat urmatoare, au loc rapide schimbari economice si sociale in societatea gentilico-tribala, care produc modificari in structura si modul de functionare a puterii sociale si a normelor ce asigurau eficienta acestei puteri.

Aparitia dreptului constituie o necesitate istorica, un progres social real, deoarece mentinerea ordinii nu se mai putea asigura cu sistemul regulilor din comunitatile gentilico-tribale si se impunea statornicirea de alte reguli, care consfintesc relatiile sociale si care asigura conducerea societatii, transformarea vointei sociale in vointa de stat, vointa general obligatorie.

Formarea dreptului, ca sistem de reguli ce exprima vointa de stat si a caror respectare este asigurata de puterea statului, constituie un proces de durata si de o mare complexitate, proces care prezinta particularitati de la un popor la altul, de la un stat la altul.

Pe teritoriul patriei noastre dreptul se naste odata cu formarea proprietatii private si a statului.

Primele legi scrise sunt date de marii preoti daci, care luau parte efectiv la conducerea vietii politice si religioase a tarii.

Insa dreptul a aparut pentru prima data in orientul antic. Intre primele legiuiri (adevarate monumente juridice) se mentioneaza:

Codul lui Hamurabi (Babilon) - 2000 de ani inainte de Cristos

Legile lui Manu (India)

Codul lui Mu (China)

In concluzie: Vechile norme ale comunitatilor se bazau pe obiceiuri si traditii, ele erau nemijlocit integrate in viata gintii, si chiar daca au cunoscut uneori un proces de deformare, imbracand forme mistice, ele se impuneau  prin faptul ca reprezentau interesul general al comunitatii.

Document online: Contract de afiliere Referat: Contractul de donatie

Scindarea societatii in categorii cu pozitii diferite in viata productiva a dus la aparitia unor situatii calitativ noi. Cerintele care exprimau interesele gruparilor conducatoare, trebuiau introduse si impuse in caz de nevoie prin forta de constrangere a statului.

Aceasta putere enorma a statului, existenta si astazi, de a crea dreptul si a garanta realizarea lui trebuie sa fie tarmuita de anumite principii: asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, echitatea, dreptatea sociala, progresul social.

Hegel (in Principiile filosofiei dreptului, Editura Academica, Bucuresti, 1969, pag. 241) nota atat de frumos: "Soarele ca si plantele au si ele legile lor, dar nu le cunosc; barbarii sunt carmuiti de instincte, de moravuri, de sentimente, dar ei nu au cunostinta de acestea. Prin faptul ca dreptul se instituie si ca este cunoscut, se inlatura tot accidentalul simtirii, al opiniei subiective, forma razbunarii, a milei, a egoismului, si numai astfel isi dobandeste dreptul determinatia sa adevarata, si ajunge la cinstea ce i se cuvine."

Deci, dupa cum se observa, istoria dreptului se pierde in negura timpului. Dreptul este unul dintre produsele mintii si experientei umane cu vechime respectabila si cu o rezistenta in timp demna de misiunea sa civilizatoare, de scopul sau, intim corelat cu sensul general al fiintarii omului in societate.

Dimensiunea istorica a dreptului confera acestuia prestigiu si autoritate, il aseaza alaturi de creatiile cu larga rezonanta social-umana.

3. Dimensiunea sociala a dreptului

Dreptul este un produs complex al societatii; normele sale intervin in procesul productiv, stabilind reguli generale pentru actul zilnic repetat al producerii, repartitiei si schimbului de produse si activitati. Munca cere o rigoare acceptata. Libertatea omului este deplina numai in masura in care nu stanjeneste libertatea celorlalti. Drepturile omului nu pot prinde contur, nu pot deveni realitati, decat in cadrul unei interactiuni, bazata pe coexistenta libertatilor si nu pe afirmarea brutala si pagubitoare pentru semeni a unor drepturi si interese personale.

Superioritatea reflectarii in drept a corelatiei necesare, intre drepturi si indatoriri precum si nobletea actului de justitie (ca o activitate independenta intr-o societate democratica) alcatuiesc coordonatele care marcheaza decisiv dimensiunea sociala a dreptului.

"Legile sunt matca si mama noastra" - afirma D. Cantemir, subliniind prin aceasta pozitia dreptului in societatea civilizata ca nucleu al ordinii sociale si conditie a bunei derulari a raporturilor umane.

Abordarea dimensiunii sociale a dreptului implica analiza locului dreptului si a realitatii juridice in societate, sistemul legaturilor sale cu celelalte elemente (realitati) ale societatii.

Realitatea juridica (juridicul) este o dimensiune inalienabila a realitatii sociale in conditii istorice determinate.

Componentele realitatii juridice

1. - constiinta juridica

2. - dreptul

3. - relatiile juridice.

Constiinta juridica se structureaza pe doua paliere:

- o componenta rationala - ideologia juridica ( ca ansamblu al reprezentarilor cu privire la fenomenul juridic)

- o componenta psihica - psihologia juridica (ansamblul trairilor emotionale): sentimente, dorinte. O buna politica juridica, rezultat al traducerii in planul normelor dreptului a cerintelor reale ale dezvoltarii sociale, constituie o adevarata formula educativa, contribuind hotarator la formarea unei atitudini culturale a individului fata de exigentele de comportament continute in normele de drept.

2. Dreptul - parte institutionala, ca sistem de reglementari si institutii. Aceasta parte alcatuieste miezul juridicului, a realitatii juridice, continutul sau, cadrul sau substantial de referinta.

Dreptul ca fenomen normativ da expresie cerintelor structurilor sociale-conducatoare sau conduse - da mai buna organizare raporturilor umane, in vederea obtinerii acelui echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului in care liberului arbitru si violentei sa i se poata opune eficient anumite standarde oficiale de comportament si in care sa poata fi inlaturata tensiunea intre cei care accepta aceste standarde si cei care se abat.

3. In sfarsit cea de-a 3-a componenta a realitatii juridice (juridicului) este alcatuita din elemente rationale, sociologice. Sunt cuprinse aici raporturile juridice si situatiile juridice, cele care probeaza eficienta dreptului.

In cadrul acestor raporturi oamenii (individual sau colectiv) participa in calitate de subiecte de drept, valorificandu-si sau aparandu-si pe cale legala interese si drepturi.

Desfasurarea lor in conformitate cu dispozitiile legale, duce la crearea  ordinii de drept.

Rezulta ca dreptul ca sistem de norme si institutii, are o sfera mai restransa decat juridicul, ca parte componenta a realitatii sociale, insa apartine acestei realitati.

El suporta influente din partea componentelor cadrului fizic inconjurator si din partea componentelor sistemului social (economica, politica, morala).

Aceste elemente de influenta, in ansamblu, poarta denumirea de: FACTORI DE CONFIGURARE AI DREPTULUI

4. Factorii de configurare ai dreptului

Acesti factori sunt grupati in trei categorii:

A. Cadrul natural - In toate componentele sale - mediul geografic, factori biologici, fiziologici, demografici -  acest factor influenteaza dreptul.

Manifestarea fortei regulatoare a acestui fascicol de factori apartinand - larg spus - cadrului natural, nu se prezinta insa ca o fatalitate, nu in mod automat prezenta acestora se finalizeaza cu consecinte (efecte) juridice. Actiunea lor este intotdeauna corelata unui interes social.

B. Cadrul social-politic - influenteaza dreptul constituindu-se ca un factor de configurare cu actiune specifica.

Evolutia istorica a fenomenului juridic pune in lumina caracterul corelat al actiunii componentelor acestui factor:

economicul

politicul

ideologicul

culturalul.

Urmarirea acestei evolutii, atesta tendinta unor componente ale cadrului social politic de a-si subordona dreptul, de a-l transforma intr-o tehnica ce ar putea fi substituita oricarui scop, devenind un fel de "ostatec al puterii".

Pentru emanciparea dreptului, si scoaterea sa din starea de tutelare marunta este nevoie de curatirea acestor legaturi, de eliminarea accentelor de hegemonie (economico-politica, ideologica). Dreptul intr-o societate adevarat democratica si libera trebuie sa supuna unei cenzuri proprii insusi scopurile, valorile societatii, contribuind la definirea acelui orizont de idealitate care transcende necesitatile practice imediate si considerentele de oportunitate.

Economicul ca element component al acestui factor isi impune autoritatea asupra celorlalte componente ale sistemului social.

Un anumit tip de organizare economica nu este strain - dimpotriva - unei anumite ideologii "care-si pune amprenta si asupra modului de receptare  de catre drept a influentei economice.

Spre exemplu, ideologia materialist-dialectica marxista considera nu numai ca dreptul trebuie sa corespunda situatiei economice generale, dar ca economia constituie factorul determinant al dreptului.

Imbratisarea si agravarea acestei teze in conceptia si actiunea politica a tarilor socialiste, a dus la lipsirea omului de satisfactia rezultatelor muncii, la crearea unei economii bazate pe constrangere.

Asupra dreptului exercita influenta si structurile organizatorice ale societatii. Nu avem in vedere doar structurile politice oficiale - statul in primul rand - ci si grupurile de interes, grupurile de presiune, partidele politice- structuri sociale nestatale.

C. Factorul uman - reprezinta zona centrala de interes pentru orice legiuitor.

Dimensiunea umana a dreptului priveste, inainte de orice, drepturile esentiale ale individului (drepturi fundamentale), drepturi care garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor, posibilitatea lor de manifestare nestingherita in temeiul demnitatii si libertatii, pentru ca omul, dupa natura sa, este o fiinta demna si libera.

Dreptul este implicat in procesul de adaptare a oamenilor la viata sociala. Regularizarea conduitei umane trebuie sa porneasca de la cunoasterea aptitudinilor si relatiilor existentiale, a comportamentului corelat al omului intr-un sistem de relatii dat. Acesta presupune cunoasterea factorului uman in dinamismul si multitudinea insusirilor si aptitudinilor sale, luarea in considerare a nevoilor, intereselor si finalitatilor actiunilor omului, in diversele sale ipostaze, (cetatean, proprietar, alegator, functionar, muncitor, etc.).

In concluzie, actiunea acestui factor, prezinta o importanta aparte. Prefigurand tipuri de conduita umana, variante de comportament, legiuitorul are in vedere pe participantul posibil la comertul juridic, atribuind acestui participant diferite statuturi si roluri. Acelasi legiuitor are in vedere ca cel care incalca legea este tot omul, fiind organizata institutia raspunderii pentru restabilirea ordinii de drept si recuperarea sociala, a celui care a incalcat norma.

5.Esenta, continutul si forma dreptului

Esenta dreptului este vointa generala oficializata (devenita vointa juridica, exprimata in legi si aparata de stat) care trebuie privita ca o unitate de momente sociale si psihologice.

Vointa juridica se numara printre elementele componente ale constiintei juridice, reprezentand o parte activa a acesteia.

Continutul dreptului, il constituie ansamblul elementelor laturilor si conexiunilor care dau expresie concreta (contur) vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea pe cale etatica ^x.

^X Etatism - Teorie care cere statului sa realizeze reformele recunoscute ca necesare.

Continutul dreptului are ca latura componenta dominanta sistemul normelor juridice.

Normele de drept - laturi alcatuitoare ale continutului dreptului - se infatiseaza in calitate de premise si conditii "sine qua non" ale ordinii, precum si ca instrumente de control social.

Forma dreptului, semnifica exprimarea organizarii interioare a structurii continutului; ea desemneaza aspectul exterior al continutului, modul sau de exteriorizare.

Forma este chiar legea de alcatuire, modul in care se leaga elementele care compun continutul dreptului.

Definitia dreptului

Dreptul este ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman, in principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale.

Dreptul - se arata intr-o lucrare americana- "este unul din cele mai profunde concerne ale civilizatiei omului, pentru ca el ofera protectia contra tiraniei si anarhiei, este unul din instrumentele principale ale societatii pentru conservarea libertatii si ordinii impotriva amestecului arbitrar in interesele individuale".