Saritura in lungime cu 1˝ si 2˝ pasi in zbor - tehnica, metodica, regulament

Saritura in lungime cu 1˝ si 2˝ pasi in zbor - Tehnica, metodica, regulament

Tehnica sariturii in lungime

Saritura in lungime, poate fi considerata drept una dintre cele mai naturale probe de atletism.

Lungimea sariturii este conditionata de:

Viteza initiala (viteza de desprindere);

Unghiul de desprindere;

Inaltimea C.G.G. in momentul desprinderii (in conditii egale, sunt avantajati saritorii cu membre inferioare lungi).

Progresul in aceasta proba se datoreaza valorificarii vitezei elanulului si imbunatatirii tehnicii bataii.

Fazele sariturii in succesiunea lor sunt:

Elanul, - pentru realizarea unei viteze orizontale optime;

Bataia, - pentru realizarea unei viteze ascensionale cat mai mari;

Zborul, - care pregateste aterizarea;

Aterizarea, -care valorifica integral lungimea traiectoriei de zbor a C.G.G.

Elanul

Reprezinta o alergare accelerata care urmareste obtinerea unei viteze cat mai mari, dar controlabila, care poate ajunge in unele portiuni pana la 11 m/sec. la B. si pana la 10 m/sec la F.

Cei mai buni saritori executa, in medie, 19 pasi, iar cele mai bune saritoare 18 pasi. Ca lungime, elanul variaza intre 36-40 m la B si intre 32-40 m la F.

In alergarea pe elan, corpul saritorului este inclinat in prima parte la cca 70s, iar apoi se indreapta treptat, ajungand pe penultimul pas la cca 90s.

Alergarea este activa, lungimea maxima a pasului, ca si viteza, o gasim cu 7-8 m inainte de prag. Aceasta viteza saritorul cauta sa o mentina pana in momentul bataii de prag.

Elanul se caracterizeaza prin numar constant de pasi, o mare stabilitate si o percepere deosebita a spatiului, in vederea pregatirii bataii.

Pe ultimii pasi se observa ritmul specific: pas mediu, lung si scurt, cu urmatoarele valori medii la saritorii foarte buni, pasul mediu in jur de 2,25 m , pasul lung (penultimul) 2,45 m si, respectiv, ultimul pas, in jur de 2,10 m. Cel mai lung pas al elanului este penultimul pas inainte de bataia pe prag, iar cel mai scurt, ultimul pas, prin care se urmareste si reducerea fortei tangentiale care apare in momentul amoritzarii la asezarea piciorului pe prag.

Referat: Depozitare si manipulare alimente Referat: Gestionarea depozitelor de grasime - trei meniuri care ard kilogramele in plus

Redresarea corpului se incheie la penultimul pas, cand trunchiul saritorului se afla la aprox. 90 , permitand piciorului de bataie sa ia contact cu pragul inaintea proiectiei C.G.G., ceea ce favorizeaza efectuarea unei impulsii inainte si in sus eficiente;

Coborarea C.G.G. are loc pe penultimul pas si se datoreaza alungirii acestuia; limitele optime se afla intre 5-7 cm.;

Modificarea lungimii ultimilor pasi, se refera in general la ultimii 3 pasi; tempoul acestora creste concomitent cu modificarea lungimii lor in doua variante: scurt-lung-scurt sau scurt-lung-mediu.

Bataia

Sarcinile acestei faze sunt:

realizarea inaltarii verticale

realizarea unei viteze orizontale cat mai mari.

Modul de asezare a piciorului pe prag este foarte important. Unghiul de contact se urmareste a fi mare, spre 68s. Amortizarea socului datorat contactului se realizezaa prin indoirea genunchiului pana la 145s, de la 180s, creandu-se, in acest fel si o pretensionare a musculaturii. Extensia piciorului de bataie si fortele de avantare (picior pendulant si brate) actioneaza simultan si intr-un timp foarte scurt, intre 10-20 sutimi de secunda (10 sutimi la B. Beamon, 8-90 m in 1968, record mondial care a durat 23 ani).

Piciorul in bataie se extinde complet in ultima faza a desprinderii. Unghiul de bataie este de 75-76s la sariturile foarte reusite.

Zborul

In timpul zborului se executa o serie de miscari, in scopul:

- Mentinerii echilibrului corpului;

- Pregatirii aterizarii.

Miscarile care se produc intre desprinderea in pas sarit si gruparea pentru aterizare, contureaza procedeul de zbor. In practica, exista urmatoarele procedee:

cu extensie;

cu 1 1/2; cu 2 1/2 ; sau 3 1/2 pasi in aer

La toate procedeele prima parte a zborului se caracterizeaza prin mentinerea pasului sarit.

La saritura intinsa, dupa pasul sarit, acest picior de atac “cade” inapoi ramanand acolo pana aproape de aterizare, impreuna cu piciorul de bataie.

Pasii in aer au localizata miscarea in articulatia coxo-femurala, cautandu-se pendulare pe parghii lungi. La 1 ˝ pas dupa efectuarea atacului (pasul sarit), piciorul de bataie se alatura in partea a doua a zborului piciorului pendulant si se realizeaza aterizarea.

La celelalte doua procedee cu pasi in aer se continua pasirea, respectiv dupa efectuarea atacului (pasului sarit), piciorul de bataie trece in fata celui  pendulant, gasindu-se el in actiune de pas sarit, dupa care piciorul de atac se alatura, incheind cei 2 ˝ pasi.

In varianta cu 3 ˝ pasi se va executa inca 1 pas sarit, de data aceasta cu piciorul de atac (al treilea pas sarit), dupa care se alatura piciorul de bataie, pregatindu-se aterizarea.

Pasii in aer nu deregleaza viteza inainte de prag. Ei trebuie sa reprezinte o continuare “in aer” a alergarii. Tot la acest procedeu, se constata ca impulsia in prag si avantarea piciorului de atac impreuna cu bratele se valorifica mai bine decat la alte procedee (ghemuita sau intinsa).

Bratele coordonate cu miscarea picioarelor dau un fel de  aripi care lucreaza eficient in zbor, mentinand echilibrul dinamic.

In ultima parte a zborului, la toate procedeele, exceptie saritura in lungime ghemuita, se trece in usoara extensie, care favorizeaza aterizarea. De fapt, aceasta extensie pronuntata la procedeul (lungime intinsa), este avantajul pe care il prezinta aceasta saritura.

Mai retinem ca extensia din ultima parte, pretensionand musculatura abdominala, favorizeaza tragerea energica si pe un drum lung a picioarelor inainte spre aterizare la o departare cat mai mare.

Avantajele tehnicii cu pasi in aer:

Pregatirea fazei de bataie, aduce o pierdere mai mica de viteza orizontala  si asigura o desprindere mai lina;

Continuarea 'alergarii' in zbor, combinata cu miscarea bratelor, confera o mai mare stabilitate saritorului;

Momentul unghiului creat, compenseaza rotatiile reale rezultate din desprindere.

Aterizarea

Este faza sariturii care are ca scop, obtinerea unei distante cat mai lungi, rezultata din valorificarea traiectoriei de zbor a C.G.G. Pentru aceasta, ea trebuie sa asigure, o distanta cat mai mare intre talpi si proiectia C.G.G., fara a provoca caderea inapoi a saritorului.

Talpile saritorului trebuie sa atinga nisipul, in punctul unde prelungirea tangentei la traiectoria C.G.G. trece prin planul suprafetei de aterizare.