Mersul pe jos - izvor de sanatate

Mersul obliga omul sa-si pastreze echilibrul vertical, sa utilizeze coloana vertebrala.

Din punctul de vedere al medicinii chineze, diversele puncte si zone ale talpii sunt legate energetic cu aproape toate organele corpului. Actiunea de orice fel asupra acestor puncte (presopunctura, acupunctura etc.) influenteaza favorabil organele respective, adica sanatatea individului. Acelasi efect favorabil se obtine mergand cu picioarele goale pe un teren cu asperitati moderate: iarba, pietris marunt, plaja etc. In conceptia bioenergetica, omul se leaga de sol si extrage energie din el cu ajutorul talpilor. Exista exercitii speciale pentru invatarea "inradacinarii", care ajuta omul sa traiasca mai multumit de el, de fapt mai bine integrat in natura si lumea inconjuratoare. Dar civilizatia moderna, bazata pe tehnologia mecanica, face orice poate ca sa inlocuiasca picioarele, corupand omul ca sa foloseasca tot felul de proteze, mecanisme si masini care sa-l poarte si sa-l ajute sa traiasca. In realitate, o scula clasica doar amplifica fortele - pe cand masina inlocuieste chiar viata corpului.      

Mersul incetineste functionarea organelor corpului, rareste respiratia si pulsul. Ea oxigeneaza creierul, sileste individul sa-si foloseasca corpul si simturile. Toate metodele de respiratie controlata intentioneaza sa curete corpul si centrii energetici (denumiti Chakra in Yoga, Dantien in medicina traditionala chineza etc.). Unele tehnici de respiratie incalzesc corpul, altele il racoresc, alta il face sa devina usor ca un fulg. Rarirea ritmului respiratiei duce la scaderea aportului de oxigen in sange, asa cum cer toate starile mistice. Aceasta actioneaza asupra glandei pineale. Totusi, scopul principal al controlul respiratiei (tehnica numita Pranayama in Yoga) este scaderea distractiei provocate de simturi si oarecum amortirea lor, pentru a permite concentrarea gandurilor. Astfel de tehnici consta din inspiratii mai adanci, retineri (apnee) mai lungi, si expiratii lente, care se realizeaza aproape involuntar cand mergem fara sa vorbim, atenti numai la drum.

Mersul schimba ritmul respirator al omului sedentar si ii linisteste agitatia mintii. El permite integrarea metodelor spirituale ale misticilor (care au necesitati vitale foarte mici) in activitati economice. Poate ca scopul oricarei evolutii adevarate este sa nu mai separam viata practica de latura spirituala.

Mersul pe distante mari - o forma de meditatie

Drumetia devine insa si un fel de exercitiu Yoga, mai ales cand este insotita si de alte metode de curatirea organismului, cum ar fi regimul vegetarian. Ea actioneaza asupra productiei de serotonina - hormonul creierului si principalul factor pentru "trezirea" sau "desteptarea" spirituala.  

Caci mersul poate deveni si o experienta spirituala, un fel de "mers pentru a trai", daca drumetul renunta la dorintele egoiste si devine umil. Reinvierea entuziasmului mondial pentru pelerinaj (adica mersul pe jos, pe distante mari, ca forma de asceza), de exemplu pe drumul spre Compostela - Spania (pelerinaj catolic), sau drumul budist din Japonia, a foarte multor oameni care nu sunt religiosi ci doar "in cautare de spiritualitate", e legata de cautarea inconstienta de catre oamenii moderni a credintei religioase si a satisfactiei pe care o da efortul fizic. Ea reprezinta o democratizare, o masificare a ascetismului si misticismului, o trezire din boala sedentarismului. Pentru succesul actiunii nu e nevoie ca drumetii sa creada in religia respectiva (desi ceva-ceva cred ei totusi, altfel nu se apucau de treaba asta).  

Pelerinul rus (autorul unei vestite carti autobiografice) spunea: "Sunt un vagabond fara adapost, sarantoc fara nici un avut, mergand mereu din loc in loc. Singura mea avere e o traista cu putina paine uscata pe care o port in spate si sfanta Biblie pe care o duc in san, nimic altceva". In timpul mersului el repeta fara incetare rugaciunea Isihasta, bazata pe un anumit fel de respiratie, care il ajuta sa ajunga intr-o stare de transa. In felul acesta el putea parcurge pana la 75 km. pe zi, fara nici un tel, pe vreme buna sau pe viscol, fara sa simta foamea, durerea sau suferinta. Considerata o indeletnicire sacra in Orient, vagabondajul calugarilor a devenit un delict penal in societatea noastra actuala.

Drumetia de cursa lunga e o activitate pe masura corpului uman, conform ritmului obisnuit al respiratiei, cu mintea dispusa la contemplare si deschisa pentru informatii noi. Mersul si activitatile fizice in mijlocul naturii produc un fel de "gol mintal". Mersul ne elibereaza de povara gandurilor, la fel ca o rugaciune. Mersul opreste gandirea, unificand-o cu intuitia produsa de emisfera dreapta a creierului. Rugaciunea atrage mintea in inima si unifica omul cu corpul sau. Mintea care se roaga nu mai gandeste, ci traieste. Biologul V. Chapette a descoperit ca mersul indelungat stimuleaza emisfera dreapta a creierului sa produca endorfine, care duc la o stare de superluciditate. Pe vremuri, Budha sustinea acelasi lucru! Intelepciunea, sau iluminarea, ar putea fi starea rezultata din conjugarea ambelor emisfere cerebrale, care de obicei functioneaza separat (in stanga - ratiunea, iar in dreapta - intuitia).

Golul mintal nu stimuleaza creativitatea dincolo de satisfacerea nevoilor cele mai simple: locuinta, obiectele gospodaresti. Civilizatia occidentala a respins acest gol mintal, dezvoltand la maxim creativitatea tehnica, insa pana la urma situatia a scapat de orice control si a depasit masura. Actuala societate innabuse viata sufleteasca a indivizilor cu ajutorul mecanizarii, distractiilor, consumismului, agitatiei frenetice si flecarelii audiovizuale. Epoca noastra inlocuieste viul cu mecanica, desi mecanizarea spiritului duce la pierderea pacii sufletesti iar energia omului e mai intai cea spirituala, pe aceasta ar trebui s-o dezvoltam.

Referat: Gestionarea depozitelor de grasime - trei meniuri care ard kilogramele in plus Eseu: Procesul de fabricare al sucurilor in cutie

- dimensiuni unitate de procesare 88 x 57 x 28,5 mm

- dimensiuni unitate de control 65 x 18 x 6,5 mm

- dimensiuni unitate de largare 43 x Ø8 mm

- lungime cablu unitate de largare 500 mm

- temperatura de lucru + 63 ⁰C / - 20 ⁰C

- umiditate maxima admisibila 98 % umiditate relativa

- limite de reglare a altitudinii +/- 500 m

- interval de operare fata de nivelului marii de la - 500 m la + 800 m

- perioada de functionare 14 ore

- durata de viata a bateriei 500 salturi sau 2 ani

Functionarea

- dispozitivul se deschide inainte de primul salt si se va inchide singur dupa 14 ore de functionare continua daca nu a fost aplicata procedura de inchidere de catre personalul autorizat.

- dispozitivul se autocalibreaza la nivelul solului de 2 ori pe minut, prin masurarea presiunii aerului.

- dispozitivul se activeaza numai daca saltul se face de la o inaltime de peste 450 m fata de inaltimea la care parasutistul intentioneaza sa aterizeze.

Adevarata drumetie are ca scop doar mersul, nu ajungerea intr-un loc.

Lumea a devenit atat de speriata ca nici nu se mai gandeste la prezent, la clipa care trece, ci numai la viitor. Asa ca am ajuns sa traim mereu viitorul si niciodata prezentul! Dimpotriva, drumetul are impresia ca traieste un vis vesel, incepand dimineata de la plecare, pana seara, la oprirea pentru odihna. El se bucura de fiecare respiratie, de senzatiile de oboseala care apar in picioare, de lasarea rucsacului pe sol, de orice noua priveliste si intalnire, de fiecare zgomot al padurii sau cantec de pasare. Mersul inseamna sa fii in afara scurgerii timpului, sa traiesti vesnic, iar ziua ar parea infinita daca n-ar mai aparea si foamea.

Pentru a te bucura de mersul pe jos e bine sa fii singur, ca sa te poti opri sau s-o iei incolo sau incoace, cum ai chef. Sa mergi cu viteza ta, sa nu fii stresat de graba, ca sa poti primi toate impresiile pe care ti le transmite peisajul parcurs, in care te integrezi pana ajungi sa faci parte din el, cam la fel cu paraul care inainteaza pe unde gaseste vad. De altfel, numai in tacerea mersului de unul singur drumetul se poate lasa cuprins de betia pasilor, care incepe cu un fel de mirare si de toropeala a spiritului, pana ajunge la o liniste si impacare cu sinele care depaseste orice logica. In fond sentimentul de singuratate pe care-l da drumetia il face pe om sa priceapa ca viata este un drum de la un loc necunoscut catre alt loc necunoscut, sau, ceea ce e acelasi lucru, de la nastere spre moarte.

Cine merge pentru placerea mersului nu e preocupat sa faca bani, sa adune averi sau sa-si mareasca faima; nu-l intereseaza decat mersul si nimic altceva. Aceasta e viata lui, nimic altceva nu mai conteaza; el e fericit. O astfel de fericire pare curata prostie pentru multi sedentari, care insa nu sunt si nu vor fi niciodata fericiti.

In secolul 19, americanul H. D. Thoreau era un drumet fanatic, sustinand ca omul nu poate fi sanatos daca nu merge pe jos cel putin 4 ore pe zi! El prefera zonele singuratice si drumurile pe care nu risca sa intalneasca alti drumeti, care i-ar fi putut intrerupe meditatia.

Thoreau stabilise 5 reguli pentru drumeti: prima era sa mergi ca o camila, se pare singurul animal care rumega in timp ce merge. Mersul in aer liber oteleste temperamentul, care devine mai dur, mai taios, la fel lucrul manual intareste pielea, spre deosebire de traiul in casa care moleseste omul, sau munca de birou care ii subtiaza pielea. Bine ar fi sa se armonizeze duritatea de afara cu finetea dinauntru, in proportii corecte. Asta e chiar arta vietii drumetului. 

A doua regula e sa mergi pe campii si in paduri, nu in parcuri. Dar decat sa mergi in padure cu mintea fugita in alta parte, mai bine lipsa.

A treia regula era ca poti calatori "departe" fara a te departa mult de casa. Diversitatea peisajului e mai importanta decat marimea distantei parcurse. In fond, drumetul sincer merge fara odihna sa caute Tara Sfanta, pana cand deodata spiritul i se lumineaza si afla ca Ea era chiar langa el!

A patra regula e sa mergi ca sa uiti de misculatiile omenesti: politica, negustorie, conflicte, vanitate.

A cincea regula este sa lasi natura sa-ti conduca pasii, fara sa ai un scop precis dinainte.